1037 comentarii

170088 vizualizari

Recesiunea mondială bate la ușă, România e pe un drum greșit

Recesiunea mondială bate la ușă, România e pe un drum greșit


Președintele a făcut recent un apel, la televizor, către presă să nu folosească în această perioadă cuvîntul ”criză”, pe motiv că nu s-ar justifica și s-ar panica românii degeaba. Poate e o sugestie bună dar, pe de altă parte, din capul locului trebuie spus că încetinirea creșterii economice mondiale din prima jumătate a lui 2011 se poate transforma într-o secundă într-o nouă recesiune globală. Adică o nouă criză, oricum ai boteza-o.

De altfel, acesta este semnalul pe care îl dau bursele din țările cel mai avansate și care este confirmat și de sectorul productiv al țărilor europene, inclusiv România. Sunt două cauze principale ce determină această evoluție: una ar fi aceea că economia mondială trebuie să răspundă la excesul de debite acumulate în anii precedenți. Traiul îndelungat pe datorie are costurile lui, în general aspre. Conform reputaților economiști americani Kenneth Rogoff și Carmen Reinhart, printre cei mai apreciați specialiști ai momentului, peste ocean, creșterea excesivă a debitelor este urmată întotdeauna de un deceniu de creștere redusă, atenție România!, în care consumul și investițiile sunt reduse, iar șomajul poate crește spectaculos.

A doua cauză principală este lipsa de încredere: cum nu prea mai există capital de investiții, problema fiecărei țări e de a demonstra prin acțiuni și nu prin declarații că e capabilă să  atragă aceste investiții, cîte mai sunt, și să ofere siguranță investitorilor mult mai prudenți, de această dată, că nu există riscuri majore. Ce se face pentru a se ieși din această situație? Politica fiscală are o marjă mai mică de acțiune din cauza constrîngerilor bugetare, dar, fără discuție, sunt necesare măsuri pentru reducerea presiunii fiscale în special în zona costului mîinii de lucru. Să nu uităm, România are un mare dezavantaj, nefiind în zona euro, ceea ce înseamnă că nu poate aștepta o intervenție masivă de întrajutorare din partea statelor europene, ca în cazul Greciei sau Irlandei, deci totul depinde de guvern care, în aceste momente extrem de dificile, trebuie să demonstreze că are capacitatea de a conduce o economie. Măsurile de reformă care nu sunt acompaniate de măsuri pentru creștere economică au fost și sunt totdeauna sortite eșecului pentru că nu duc decît la o motivare și mai redusă a populației, la creerea de tensiuni sociale, la scăderea puterii de cumpărare. Cred, în continuare, că România momentului este pe un drum greșit, iar Boc nu va putea realiza replasarea ei pe drumul cel bun.

Tag-uri:

Comentarii

Tu ce parere ai?

Parerea ta

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • ios:

    It's гemаrkable to pay a vist this weЬ site and reading the views of all friends about his paraɡraph, while I amm also keen of g...

  • riderblogzone:

    Nice replies in return of this query with solid arguments and telling all about that.

  • شركة تنظيف خزانات بالطائف:

    It's awesome designed for me to have a web page, which is beneficial in favor of my knowledge. thanks admin

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva