“Astazi daca m-as intoarce
A-ntelege n-o mai pot....
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot ? “  ( O, ramai - Mihai Eminescu)
 
Nu stiu cati copii se duc singuri sa se inscrie la gradinita. Ceea ce stiu este ca pe la trei ani si jumatate, vazand ca prietenii mei de joaca dispareau dimineata de acasa intr-un loc cu “doamne educatoare”, cu reguli si lectii de disciplina, m-am dus dupa ei si m-am inscris singur. De mic am fost responsabil si mi-a placut tot ceea ce era legat de ordine si seriozitate. Nu stiam atunci ca libertatea si viata de copil trebuie pretuite in starea lor naturala, fara griji si reguli impuse.

Cand parintii m-au inscris la scoala primara nr.8 din Ploiesti, m-am suparat pe ei in prima zi de scoala pentru ca nu mi-au spus  ca trebuie sa am la mine incaltaminte de schimb. Iar eu, in acea zi, a trebuit sa ma prezint si sa ma recomand doar in ciorapi, lucru care m-a facut sa sufar enorm. Atat eram de rigid , sau poate exigent cu mine insumi, prea de timpuriu.

Calitatea profesorilor din liceul “Petru si Pavel” si competitia cu colegii mei mi-au dezvoltat ambitia si perseverenta, dandu-mi laolalta bucuria si satisfactia de a face si eu parte din “generatia de aur” a liceului, asa cum a denumit-o directorul de atunci, profesor Comaniciu.

M-am inscris la Institutul Politehnic din Bucuresti, la Facultatea de chimie industriala, pentru ca profesoara de chimie de la liceu imi daduse la un moment dat doar nota 8.

Mancam cornulete delicioase facute de mama si invatam la chimie. A urmat facultatea, pe atunci o adevarat scoala, mai ales pentru mentalitatea si responsabilitatea unui viitor inginer chimist, o facultate cu profesori de mare prestigiu, precum Costin D. Nenitescu, Oscar Kreindler, Ana Zaharia sau Eugen Pincovschi, un dascal, dar si un om de exceptie, cu care colaborez si astazi si cu care am scris diverse lucrari de specialitate.

La 33 de ani, obtineam titlul de doctor inginer in chimie. Eram la varsta la care imi doream sa fiu cat mai pregatit si profesional si intelectual.

Daca nu am fi trait in regimul in care am trait, mi-ar fi placut sa fac si facultatea de sociologie, sa inteleg  bine fenomenele sociale si psihologia miscarilor de masa, a relatiilor interumane in cadrul grupurilor sociale. Imi doream sa am aceasta profunzime, pentru a-mi putea exersa cat se poate de bine meseria, in care voiam sa devin lider. Dar, in acele timpuri, ca sa pot “creste” in profesia mea, trebuia sa urmez Universitatea politica si de conducere. Si asta am si facut.  De condus politic insa, nu am condus nimic pana in 1993.

In 1990, dupa Revolutie, am trait, asemenea oricarui cetatean, entuziasmul libertatii din aceasta tara. In acei ani mi-am confirmat chimia ca profesie, business-ul ca talent si politica drept hobby.

Daca in acea perioada ar fi existat oameni bine pregatiti in politica (in politica unui stat democrat, cum aveam pretentia sa fim) poate ca nu as fi intrat  in politica. Dar, cand priveam in jurul meu si vedeam cat neprofesionalism exista, am simtit nevoia sa-mi spun si eu cuvantul. Mai ales atunci, cand singurul meu copil (din prima casatorie), a trebuit, in 1996, dupa ce a absolvit si el facultatea de chimie, sa plece din tara pentru a-si implini propriile aspiratii....

Primi cinci ani ai mileniului al  treilea au confirmat politica-hobby, au pus business-ul in stand-by si au imbracat tehnocratul din mine in haina de ministru.

Adrian Nastase a avut ambitia sa-si creeze un guvern numai din oameni bine pregatiti si competenti. Si a reusit sa faca acest lucru. Si astazi imi aduc aminte de  discutia  purtata cu el : “Te vreau in echipa. Vreau numai profesionisti.” Daca ne amintim acei ministri, cred ca nimeni nu poate spune ca nu am format cel mai bun guvern creat dupa Revolutie.

In 2005, cand “puterea” a fost schimbata, au inceput si problemele in partid. Scenariile care mi se puneau in carca, atat mie, cat si la altor colegi, m-au facut sa-mi dau seama ca politica nu este pentru mine, un  nativ idealist si responsabil cu adevarat.

Astfel, din acel an, am reasezat politica tot la  nivelul de hobby. Daca nu s-ar fi intamplat asa, poate as fi continuat, poate m-as mai fi luptat pentru idealurile mele.

Datorita sotiei mele, care m-a incurajat (ea este om de afaceri de peste 25 de ani), m-am “revitalizat” pe zona business-ului si m-am detasat total de zona politicului. Cu toate acestea, consider ca experienta pe care o am la ora actuala poate fi impartasita cu voi pe acest blog. Daca e bine sau rau ceea ce fac? Nu stiu. Dar eu asa simt: sa las un semn al trecerii mele in urma mea....


CURRICULUM VITAE

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • viagra cialis comparison:

    Hey! This is my first visit to your blog! We are a group of volunteers and starting a new project in a community in the same nic...

  • EDF Contact Number:

    Because the title suggests Sky Sports activities is a gaggle of community that provides its clients with sports activities chann...

  • Elvis:

    Earlier than calling the Sky free cellphone number, the caller should have the authorization of the bill payer and should be mor...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva