• 136 comentarii

    11676 vizualizari

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    În sfîrșit, PSD are un lider care a înțeles lupta politică și căruia îi pasă de proprii oameni. În sfîrșit, PSD-ul are un lider care pricepe bine jocul taberei adverse și iese la atac.

    Scandalul Nicolescu a evidențiat unul dintre puținele lucruri bune pe care le-am reamarcat, în ultima vreme, de pe margine, la opoziția autohtonă: faptul că, pentru prima oară după mulți ani, PSD are un președinte căruia îi pasă de oamenii săi. Prin atitudinea manifestată vizavi de abuzul la care a fost supus Constantin Nicolescu, Ponta a arătat ce anume a lipsit PSD după 2004.

    De fapt, s-a spus nu odată că anumiți lideri de după mandatul Năstase au ajuns la putere și s-au menținut tocmai în schimbul promisiunii către anumite structuri că vor pune batista pe țambal atunci cînd noul regim va asmuți procurorii și serviciile pe reprezentanții fostei guvernări.
    Nu știu dacă e sau nu așa, dar știu că, prea adesea, PSD nu doar că nu a mișcat un deget pentru a apăra social-democrații de atacurile noii puteri, dar chiar a lăsat impresia că preia inițitiva ”executării” acestora. Slugărnicie? Lașitate? Ticăloșie? Tradare? Incompetență?

    Sa nu uitam ca Ponta a fost procuror. Cine mai bine ca el știe aplicarea legii pentru o persoană cercetată? Ponta nu a sărit la atac pentru a se pronunța asupra nevinovăției lui Nicolaescu. Ceea ce el a remarcat, aidoma altor milioane de români, este felul complet arbitrar și abuziv în care funcționează sistemul arestărilor, la noi.
    Nicolescu nu a fost un pericol social timp ce cîțiva ani, cît a trecut de cînd a început ancheta în cazul său, în schimb a devenit periculos peste noapte, acum, cînd opoziția dă semne că se adună, iar puterea se prăbușește în sondaje.

    Fiul senatoarei PDL Plăcintă nu e un pericol social și e eliberat din arest după ce a încercat să treacă peste un cetățean cu mașina, sub influența unor droguri ușoare, din ce a relatat presa. Nu e pericol social nici deputatul PDL Dan Păsat, despre care procurorii spun că a pus cuțitul la gîtul unui om. După gratii nu stă nici deputatul PDL Cosmin Popescu, cel condamnat deja la închisoare, dar care poate vota liniștit pînă se definitivează recursul, probabil la Sf.Așteaptă. Nici Gheorghe Falcă nu trebuie deranjat cu vreun mandat, deși are dosare gîrlă, nici deputații Sorin Pandele ori Cristian Boureanu, nici primarul Poteraș, nici Monica Ridzi, nici mulți alți pedeliști aflați în diverse stadii de anchetă. Trebuia, în schimb, arestat un om sexagenar, cu sănătatea în piuneze, iar evenimentul să fie mediatizat la extrem, ca să afle toată țara că adevărații corupți sunt doar în rîndurile opoziției. Trebuia arestat un om care împiedica PDL în următoarele alegeri în Argeș.

    Acestea și nu altele sunt motivele pentru care noul președinte al PSD, secondat de lideri precum Ion Iliescu ori Adrian Năstase, merită toată aprecierea pentru felul cum s-a comportat în cazul Nicolescu, dînd un semnal clar că era distanțării lașe de pesediștii prigoniți a apus. PSD nu trebuie să facă scut împotriva justiției, dar trebuie să o facă împotriva abuzurilor puse la cale în numele zeiței Themis, al ideii de dreptate.

    Fără o reacție bărbătească, fermă, în fața oricaror feluri de abuzuri, rîndurile PSD vor continua să se subțieze, așa cum s-a întîmplat în ultimii șapte ani, iar disoluția va pune stăpînire pe cel mai mare partid al țării de altădată. Adică exact ceea ce se și urmărește, prin arestarea lui Nicolescu și celelalte care vor urma curînd, mai mult ca sigur in luna februarie asa cum am fost anuntati.

    Politica are multe încrengături, iar lupta pentru putere este nemiloasă și murdară. Ca fost politician știu bine asta și nu mă minunez cînd aud sau asist la anumite evenimente la noi sau în altă țară.Totuși, trebuie să remarc că atunci cînd drepturile omului sunt călcate în picioare, nu mai putem vorbi de un stat de drept, ci de o dictatură.




    Continuare
  • 130 comentarii

    19612 vizualizari

    Atentie: In 2012 incepe un tavalug politic nimicitor

    Atentie: In 2012 incepe un tavalug politic nimicitor


    Puțini vor fi observat, prinși în vîltoarea evenimentelor din ultimele luni, de la alianțe născute peste noapte la arestări și scandaluri de partid fratricide, că politica românească se pregătește de o premieră, începînd cu anul viitor. Mai exact, e vorba de debutul unui ciclu electoral pe care l-aș putea numi, fără teama de a greși, drept nimicitor. Și care va produce, cred, mutații spectaculoase, în viitorul destul de apropiat.

    Mai exact, 2012 marchează startul unei perioade patru ani în care vom avea cel puțin șase rînduri de alegeri, fără a pune la socoteală un eventual referendum de suspendare a președintelui. Astfel, în 2012 avem alegeri locale și generale, în 2014 europarlamentare și prezidențiale, iar în 2016 din nou alegeri locale și generale.
    Practic, între fiecare doi ani electorali va exista un singur an tampon, în care alegătorii să își tragă sufletul, e vorba de 2013 și 2015. Marile cicluri electorale de pînă acum, 1992-96, 1996-2000 ori 2000-2004 au avut cîte patru ani tampon. Abia după 2007 lucrurile s-au mai precipitat, cu șase scrutine în trei ani consecutivi, iar rezultatul nu a fost deloc benefic nici pentru partide, nici pentru țară. Disoluția actuală a statului, corupția tot mai generalizată și schizofrenia socială sunt consecințe directe și ale acestor evenimente, mult prea dese. Iar lucrurile stau să se repete, curînd.

    Ce consecințe va avea această situație? Nu dintre cele mai benefice, aș spune. Campania pentru alegerile de anul viitor a început în forță de pe acum, și sunt semne că lucrurile se vor înfierbînta vertiginos, pentru că miza e uriașă. De-o parte avem un partid, PSD, care stă de prea mult timp în opoziție ca să-și mai permită iar tușa, și un PNL care abia așteaptă să revină la guvernare pentru a nu risca să piardă zestrea electorală greu agonisită pe vremea lui Tăriceanu. De cealaltă, un PDL care e pe spinarea tigrului: nu se simte prea grozav, dar gîndul că ar putea cădea îi dă frisoane reci.

    Tăvălugul multi-electoral de care vorbeam va supune, însă, absolut toate partidele unor eforturi supraomenești, pentru că cele șase campanii în doar patru ani vor înghiți uriașe resurse materiale și vor presupune mobilizări umane de excepție. Ca să ne facem o idee, trebuie spus că la ora asta avem formațiuni care nu și-au achitat, încă, nici măcar datoriile de la precedentele campanii. Criza, care va mai dura o perioadă, va face ca nici sponsorii să nu se mai înghesuie, ca altădată. Probabil spolierea banului public va lua proporții, din acest motiv, pentru că - nu-i așa? -, țîța bugetului rămîne veșnic cea mai generoasă.

    Să nu uităm, însă, că tot în perioada de care vorbim, România va atinge vîrful de returnare a datoriilor făcute la FMI și la alte organisme, ceea ce va îngreuna jongleriile cu bani publici. În consecință, e de așteptat să se găsească modalități noi, mai abile sau dimpotrivă, mai nesimțite, de a se deturna sume importante de bani, ceea ce nu e, oricum, o veste bună pentru alegători.

    Dincolo de aceste probleme, partidele politice se vor confrunta și cu tensiuni interne, pentru că forurile conducătoare vor avea șase hopuri de trecut în patru ani, iar oricare pas greșit poate aduce acuzații, congrese extraordinare și încercări de schimbare.

    Să luăm cazul PDL, spre exemplu: e greu de crezut că se va mai scinda acum, pentru că s-a dovedit că aripa reformiștilor nu e nici măcar fulgușor. Asta nu exclude posibilitatea ca Traian Băsescu să aștepte un rezultat slab al PDL în alegeri, anul viitor, pentru a forța preluarea partidului de către fidelii săi. Nici Ponta nu ar avea o viață ușoară dacă PSD nu scoate un scor foarte bun încă de la locale, vara viitoare. Și nici Crin Antonescu, al cărui mandat e de pe acum contestat de destui adversari. Chiar și UDMR ar putea avea probleme, pentru că atacă alegerile cu o echipă nouă, oarecum lipsită de experiență.
    Cît despre partide mai mici, precum PRM ori Partidul Poporului, va fi greu să facă față unei singure ”duble” de alegeri, darmite să o ia de la capăt după numai un an de pauză.

    Este foarte probabil ca scena politică de la noi să se comporte aidoma fotbalului britanic: din cauza prea multor partide de campionat și de ligă europeană, nu se mai dă randament la națională. Partidele de la noi vor dedica energii prea mari alegerilor multiple pentru a se mai ocupa cu maximă seriozitate și de problemele țării, iată o perspectivă pesimistă, dar mai mult decît îndreptățită, dacă ne gîndim cum evoluează lucrurile, de obicei, în politica autohtonă. În 2008 și 2009, PDL a făcut ravagii în finanțele țării pentru a-și asigura victoria sa și a lui Băsescu în alegeri; nu are sens să ne mai mirăm că azi ne chinuim cu măsuri anti-criză care trebuiau de mult luate.

    Din păcate, nu avem nicio garanție că viitoarea guvernare, indiferent care va fi ea, nu va adopta aceeași strategie, a sacrificării intereselor naționale pe altarul celor electorale. Pentru că, așa cum am spus, noua generație de lideri tineri, chiar bine intenționată, este supusă unor presiuni uriașe de jos în sus

    Tocmai din acest motiv, poate nu ar fi deloc o idee rea dacă s-ar lua decizia cuplării alegerilor locale cu cele parlamentare – europenele neputînd fi cuplate cu prezidențialele – pentru a elimina măcar o treime din scrutinele care ne așteaptă.
    Electoratul român pare, de pe acum, tot mai puțin dispus să se prezinte la vot, absenteismul fiind o realitate îngrijorătoare în ultimii ani.
    Iar un absenteism masiv înseamnă înlesnirea fraudei electorale și obținerea unor rezultate nereprezentantive la nivel național.

    Continuare
  • 147 comentarii

    18045 vizualizari

    Si totusi, ce cistiga Romania din afacerea ”Libia”?

    Si totusi, ce cistiga Romania din afacerea ”Libia”?


    E foarte bine că România a intrat în NATO și are o relație excelentă cu SUA, dar trebuie remarcat că și prețul plătit e destul de piperat. Și îl achită nu doar bugetul, ci și democrația.

    Am aflat din documentele Wikileaks că, prin iulie 2005, şeful statului a dat asigurări unei echipe condusă de ambasadorul Richard Jones, că România îşi menține trupele în Irak şi că România acceptă să şteargă, dintr-un foc, 80% din datoria istorică a Irakului, de 2,6 miliarde de dolari. Nu am auzit să fi fost ample dezbateri pe acest subiect în prealabil, să fi fost consultat poporul printr-un referendum sau măcar parlamentul. Pur și simplu, un om important din stat a dat de la el, ca interlopii maneliștilor, două miliarde și ceva de dolari, care ar fi putut însemna sute de kilometri de autostradă în China și cîțiva în România.
     
    Apoi am așteptat cu toții, cu sufletul la gură, să vedem cîți bani vom face din participarea la efortul de reconstruire a Irakului, dar ne-am ales doar cu misiuni de patrulare prin deșert, peste mine anti-personal care uneori, spre deosebire de mămăliga românească, mai și explodează.

    Am aflat, mai apoi, că tot președintele a stabilit cu de la sine putere ce fel de avioane multi-rol ne trebuie: în niciun caz europene, musai made in USA.

    Acum, aflăm că CSAT a stabilit că trebuie să punem spațiul aerian și aeroporturile la dispoziția americanilor, pentru a bombarda Libia, fără ca Parlamentul să mai fie convocat pentru aprobarea deciziei. Asta, pentru că actuala conducere a statului a modificat legea care l-a obligat pe Emil Constantinescu, altădată, să consulte legislativul în cazul similar al bombardării fostei Iugoslavii. După cum se vede, parlamentul e musai să aprobe o ordonanță de urgență prin care se alocă fonduri de la buget comunei Nămoloasa din deal, dar nu și implicarea României într-un conflict militar.
    Și vom afla într-o zi, probabil, că Traian Băsescu a iertat și Libia de datoriile istorice față de România, după modelul Irak.

    L-a întrebat oare, premierul Boc, pe tatăl său, cosaș bătrîn, dacă e de acord să dea din pensia lui cîțiva lei pentru a susține efortul de conflict militar al României? I-a întrebat ori le-a explicat, măcar, cineva bugetarilor cu lefuri ciuntite, pensionarilor, mamelor de copii lăsați fără lapte praf, micilor patroni disperați, tinerilor fără viitor, căpșunarilor care trimit banii acasă șamd dacă sunt de acord cu acțiunile României prin diverse teatre de război? Dacă acceptă să rupă de la gura copiilor pentru dotarea soldaților care patrulează prin țări străine? Din cîte îmi amintesc, nu a făcut-o nimeni.
    Știu, politica de alianțe presupune sacrificii. Dar, presupune și sinceritate și transparență. Presupune și respect față de poporul care te-a ales.

    S-a spus, în ultimele decenii, că americanii au permis în mod controlat japonezilor să bombardeze Pearl Harbour doar pentru a justifica plauzibil în ochii propriului popor intrarea în al doilea război mondial. La fel de greu a fost să justifice implicarea în Vietnam, Kuweit ori Afganistan.
    Bieții naivi, ar fi trebuit să procedeze ca în România democratică: să ia decizia peste noapte, iar informarea poporului să revină documentelor Wikileaks, peste ani și ani.

    Continuare
  • 134 comentarii

    11155 vizualizari

    Interimatul de la Munca anunta iminenta schimbare a lui Boc

    Interimatul de la Munca anunta iminenta schimbare a lui Boc


    Desemnarea premierului Emil Boc drept ministru interimar al Muncii este o decizie care ar merita mai multe comentarii și analize, pentru că ea ar putea anunța iminenta schimbare a actualului guvern după congres.

    Faptul că în locul unui ministru plin a fost desemnat premierul Boc drept interimar la Muncă – și asta într-un moment complicat, în care nici nu s-a uscat cerneala pe noul Cod al Muncii – este o decizie politică stranie, aparent inexplicabilă. De altfel, nici nu prea s-a obosit nimeni să o explice.
    În schimb, ceea ce a spus Traian Băsescu aseară, la TVR, ar putea explica misterul. Întrebat de ce a ales această variantă, a premierului interimar, Băsescu a spus, sec: ”Nu eu am ales-o. Dacă mi-ar fi propus un ministru convenabil, cu siguranţă emiteam decretul imediat”. Și tot el ne-a informat că vom avea un ministru adevărat peste 45 de zile, conform Constituției, ”În momentul în care vor avea persoana potrivită pentru asemenea funcţie...”.

    Președintele recunoaște singur, totodată, că momentul e delicat, pentru că ministerul în cauză are nevoie urgentă de legi sectoriale care decurg din noul Cod: ”O lege a copilului, o lege a familiei, o lege pentru protejarea persoanelor cu dizabilităţi. E un set întreg de legi şi va trebui un om care să poată continua aceste procese de reformă”.

    Va să zică, avem necesități stringente la ministerul Muncii, pe de-o parte, avem o rezervă inepuizabilă de cadre de valoare la PDL, pe de altă parte (așa susțin democrat-liberalii, nu o spun eu) și cu ce ne alegem? Cu lipsa unui titular al portofoliului și cu o improvizație de moment.

    Pentru cei mai puțin familiarizați cu politica trebuie amintit că procedura desemnării de miniștri interimari este una excepțională, care se adoptă numai în momente justificate. Spre exemplu, Boc a mai fost odată interimar, odată cu alți colegi din PDL, dar asta s-a întîmplat după debarcarea PSD din guvern, în toamna lui 2009, cînd se aștepta rezultatul prezidențialelor, care urmau să aducă un alt guvern. Un alt caz a fost numirea lui Meleșcanu, ministrul Apărării în guvernul Tăriceanu, interimar la Justiție, atunci cînd a izbucnit disputa între PNL și Cotroceni legată de persoana Noricăi Nicolai.
    S-a ales, și atunci, un interimat de 45 de zile pînă la clarificarea scandalului.
    Nimic din aceste elemente nu se regăsește în actuala situație.

    Și atunci, de ce s-a ajuns aici, cu riscul clar pentru PDL de a da semnalul către electorat că nu are oameni de valoare pe care să îi pună miniștri și are nevoie de săptămîni întregi de căutare?

    Răspunsul e simplu: motivul pentru care nu s-a dorit numirea, acum, a unui ministru plin este acela că e ridicol să trimiți un om la înaintare pentru numai 2-3 săptămîni. Cele 45 de zile de interimat se încheie – atenție! - după congresul PDL, cînd se va tranșa situația lui Emil Boc. Or, dacă lucrurile ies cum vrea Băsescu, la Convenția Națională Boc va fi reales președinte și va accepta să lase liber fotoliul de premier. Viitorul premier va stabili o altă echipă de miniștri, în care, poate, nu s-ar fi regăsit ministrul care ar fi trebuit numit acum la Muncă, deci era păgubos să se recurgă la această manevră ”de sacrificiu”. Sau poate, știind cum stau lucrurile, nu s-a înghesuit nimeni să fie ministru pentru cîteva zile.

    Prin decizia luată zilele trecute, Băsescu dă un nou semnal către PDL să aleagă pe cine trebuie la congres, inclusiv fluturînd nemulțumiților din partid promisiunea indirectă a înlocuirii lui Boc de la guvern, după Convenție.



    Continuare
  • 181 comentarii

    10580 vizualizari

    No, we can't!

    No, we can't!


    Mapamondul a stat cu sufletul la gura la începutul acestei săptămîni și cu ochii ațintiți spre Washington, acolo unde administrația Obama a avut de purtat un meci politic uriaș cu opoziția republicană.

    Temerea că republicanii ar putea respinge propunerea președintelui american privind ridicarea plafonului de îndatorare a țării a făcut mulți șefi de state și de guverne să privească viitorul cu îngrijorare, mai ales în acele țări care ar fi fost primele afectate de o nouă criză americană.
    Ce a urmat, se știe acum. Spre ușurarea generală, democrații și republicanii și-au dat mîna rațiunii peste țară, au negociat și au luat decizia salvatoare, cel puțin pentru moment. Fiecare dintre părți a trebuit să lase de la ea. Obama nu a putut să crească impozitele și se află în situația de a nu putea stimula dezvoltarea economiei, în timp ce republicanii au abandonat jurămîntul solemn cu nu vor mai permite extinderea datoriei publice.
    Per ansamblu, însă, America a oferit o mostră de politică a bunului simț, pragmatică și axată pe interesul cetățeanului.

    E greu să nu îți zboare mintea, în aceste condiții, la cum merg lucrurile în politica mioritică, unde nu numai că nu se mai poartă demult niciun fel de negocieri politice autentice, dar s-a ajuns ca nici măcar întîlnirile între liderii politici să nu mai poată avea loc.

    În ultimii 6-7 ani, politicienii români au ajuns să se trateze ca niște dușmani de moarte, cu injurii și atacuri sub centură, uitînd că electoratul îi trimite la vîrf nu ca să își regleze conturile între ei, ci pentru a-și uni energiile în beneficiul național. La noi nu mai există dispute politice, ci înjurături de mamă. Nu mai există lupte de idei, ci doar limbaj de Ferentari.

    Obama & comp au arătat că, într-un stat matur, care se respectă, se poate...
    În România, no, we can't!

    Continuare

    Tag-uri:

  • 1055 comentarii

    179667 vizualizari

    Recesiunea mondială bate la ușă, România e pe un drum greșit

    Recesiunea mondială bate la ușă, România e pe un drum greșit


    Președintele a făcut recent un apel, la televizor, către presă să nu folosească în această perioadă cuvîntul ”criză”, pe motiv că nu s-ar justifica și s-ar panica românii degeaba. Poate e o sugestie bună dar, pe de altă parte, din capul locului trebuie spus că încetinirea creșterii economice mondiale din prima jumătate a lui 2011 se poate transforma într-o secundă într-o nouă recesiune globală. Adică o nouă criză, oricum ai boteza-o.

    De altfel, acesta este semnalul pe care îl dau bursele din țările cel mai avansate și care este confirmat și de sectorul productiv al țărilor europene, inclusiv România. Sunt două cauze principale ce determină această evoluție: una ar fi aceea că economia mondială trebuie să răspundă la excesul de debite acumulate în anii precedenți. Traiul îndelungat pe datorie are costurile lui, în general aspre. Conform reputaților economiști americani Kenneth Rogoff și Carmen Reinhart, printre cei mai apreciați specialiști ai momentului, peste ocean, creșterea excesivă a debitelor este urmată întotdeauna de un deceniu de creștere redusă, atenție România!, în care consumul și investițiile sunt reduse, iar șomajul poate crește spectaculos.

    A doua cauză principală este lipsa de încredere: cum nu prea mai există capital de investiții, problema fiecărei țări e de a demonstra prin acțiuni și nu prin declarații că e capabilă să  atragă aceste investiții, cîte mai sunt, și să ofere siguranță investitorilor mult mai prudenți, de această dată, că nu există riscuri majore. Ce se face pentru a se ieși din această situație? Politica fiscală are o marjă mai mică de acțiune din cauza constrîngerilor bugetare, dar, fără discuție, sunt necesare măsuri pentru reducerea presiunii fiscale în special în zona costului mîinii de lucru. Să nu uităm, România are un mare dezavantaj, nefiind în zona euro, ceea ce înseamnă că nu poate aștepta o intervenție masivă de întrajutorare din partea statelor europene, ca în cazul Greciei sau Irlandei, deci totul depinde de guvern care, în aceste momente extrem de dificile, trebuie să demonstreze că are capacitatea de a conduce o economie. Măsurile de reformă care nu sunt acompaniate de măsuri pentru creștere economică au fost și sunt totdeauna sortite eșecului pentru că nu duc decît la o motivare și mai redusă a populației, la creerea de tensiuni sociale, la scăderea puterii de cumpărare. Cred, în continuare, că România momentului este pe un drum greșit, iar Boc nu va putea realiza replasarea ei pe drumul cel bun.

    Continuare

    Tag-uri:

  • 111 comentarii

    11855 vizualizari

    Avem nevoie de o regula politica noua

    Avem nevoie de o regula politica noua

    Acum exact un an, avertizam asupra unui nărav al actualei puteri care riscă să provoace daune incomensurabile viitorului regim politic, oricare ar fi el, prin utilizarea unei strategii pe cît de perfide, pe atît de eficiente pentru Boc & comp. E vorba de demararea a zeci și zeci de proiecte, unele de mare anvergură, care presupun costuri uriașe, și se întind pe mai mulți ani, dar banii necesari nu sunt achitați în timpul mandatului actual, ci în cele care urmează.

    Altfel spus, PDL dă tot mai frecvent startul unor mari investiții de stat, care să fie finalizate într-o anume măsură pînă la momentul alegerilor, pentru a se putea face tapaj electoral pe tema eficienței guvernării portocalii, dar de plătit, se va plăti abia după 2012 încolo. La fel cum tot în viitorul mandat se va plăti și grosul datoriei externe a României, contractată de guvernul Boc în ultimii doi ani. Teoretic, e posibil ca după 2012 să guverneze tot actuala putere și să tragă, tot ea, ponoasele proiectelor populiste demarate în ultima vreme. Mult mai probabil e, însă, că va veni la putere o nouă forță politică și care se va trezi obligată să deconteze lucrări de care nu o leagă absolut nimic. Unele de-a dreptul sfidătoare sau fanteziste.

    Cînd au venit la putere, „n 2004, pedeliștii și liberalii au găsit visteria plină și o țară fără datorii, pentru că guvernarea pesedistă se îngrijise atent de viitor. Anul următor, însă, cine va veni, va găsi doar holdele pîrjolite și fîntînile otrăvite, ca să mă exprim ca în cartea de istorie.

    Tocmai de aceea, poate nu ar fi rău să se introducă o regulă nouă, aceea ca niciun regim politic că nu antameze proiecte majore de investiții care să depășească, din punct de vedere al termenului de execuție, durata mandatului politic obținut în alegeri.
    Iar acolo unde, totuși, nu se poate evita această depășire, să se obțină acordul parlamentului mai înaintea demarării lucrărilor, pentru a se da, în acest fel, și opoziției posibilitatea de a avea un cuvînt de spus în legătură cu subiecte care o pot viza în mod direct, la un moment dat. În felul acesta, s-ar evita și neplăcutele probleme legate de întreruperea cu scandal a lucrărilor dubioase, după schimbarea regimului politic, de declanșarea unor anchete, de acuzații de furt la adresa multinaționalelor șamd.

    Continuare
  • 268 comentarii

    51698 vizualizari

    O greseala fatala a romanilor: credinta in discursuri

    O greseala fatala a romanilor: credinta in discursuri

    Am avut parte, în ultimele săptămîni, de cîteva discursuri politice de nivel înalt care au stîrnit comentarii tumultoase, de sus pînă jos, mă refer la discursurile lui Băsescu de la investirea lui Diaconescu și cel din perioada manifestațiilor de protest, discursul lui Ponta de la învestirea guvernului, cele ale lui Mihai Ungureanu de la instalarea fiecărui nou ministru, discursul acid al lui Antonescu ca reacție la discursul lui Ponta și tot așa...Marea greșeală a românilor este că, din păcate, în 20 de ani nu au învățat încă o lecție amară: să nu mai judece politicienii după ce spun, ci după ce au făcut și fac. Diferențele sunt cel puțin catastrofale.

    Să luăm, de exmplu, cazul președintelui. Majoritatea discursurilor sale fac valuri, le comentează aprins politicienii, le comentează taximetriștii, coafezele, intelectualii. Probabil că și țăranii care cosesc fac pauze din cînd în cînd, dau cușma pe frunte și spun ”Băi Ioane, văzuși ce spuse Băsescu aseară?”. Parcă Eliade spune cîndva că nu știe vreo țară în care să se mai consume atîtea energii politice.
    Dacă am privi lucrurile prin perspectiva unei minime logici și al unui minim bun simț, însă, spusele lui Băsescu nu ar fi trebuit de multă vreme să mai merite cel mai mărunt comentariu. Ci doar efortul de a apăsa butonul telecomenzii.
    Asta, pentru că rar mai poți găsi atîtea contradicții, atîtea lejere deziceri, atîta inconsecvență, atîtea ”reevaluări”. Practic, nu există principiu pe care Băsescu să-l fi expus vreodată și pe care să nu-l fi folosit mai apoi la lustruitul pantofilor proprii.
    Copilul Petrică din poveste a strigat de atîtea ori ”Săriți lupul” încît a sfîrșit prin a nu mai fi crezut nici cînd a spus adevărul. Din păcate, Petrică-politicianul reușește, în continuare, să strige ce vrea și de cîte ori vrea și tot se mai găsesc naivi să îl asculte, ba chiar să-l creadă.

    Nu știu cum funcționează memoria colectivă a altor popoare, dar a noastră funcționează tare prost.
    Se uită prea multe și prea ușor.
    Se uită că avem un președinte și un lider de partid de guvernămînt, fost premier, care și-au făcut cariera declamînd principiile stîngii și au trecut peste noapte în partea cealaltă, la dreapta. Se uită că în acest partid se regăsesc foști pesediști, liberali șamd care strigau ”Jos PDL” cu aceeași tărie cu care strigă azi pe dos.
    Cum să fii îngăduitor cu noul ministru de Interne și discursurile sale dacă ți-ai aminti că, pînă acum vreun an, era unul dintre cele mai tăioase voci anti-putere din postura de distins liberal, aproape seară de seară pe ecranele TV. Trecerea dintr-o parte în alta s-a făcut peste noapte, aproape la modul propriu.

    Cum să nu ridici din sprîncene aflînd de la noul premier că a avut dintotdeauna principii de dreapta, deși s-a lansat în cariera pe extrema stînga, la PCR? Mă rog, scuza lui ar putea fi că pe vremea aia toate erau cu dosul în sus, deci dreapta era la stînga.

    Dacă românii ar ignora discursurile care le influențează dramatic opțiunile de vot și ar privi în profunzime la ce au făcut concret, în viața lor, cei care le rostesc, lăsînd, deci, faptele să vorbească, ar avea parte de surprize majore.
    Ar descoperi ”mari” politicieni care s-au apucat de multe fără a termina nimic, iar azi, fără a sesiza ironia, sunt fericiți cu etichete precum ”Pasaj început de Băsescu și finalizat de Oprescu”.
    Dacă s-ar face o cercetare, probabil că veterinarii ar putea confirma, mai în glumă, mai în serios, că pînă și maidanezii sterilizați de Băsescu au rămas cu un testicul intact, asta apropo de treburi neterminate.

    Și totuși, deși mai toți românii știu asta, continuă să urmărească și să disece discursurile prezidențiale, cu fascinația găinii hipnotizate de șarpe. Și nu doar pe cele prezidențiale.
    Iar atunci cînd nu înțeleg unele mesaje din discursurile politicienilor, mai ales ai puterii, sunt ”ajutați” de analiști care, la rîndul lor, pînă mai ieri scuipau unde azi ling și invers.
    Dacă cetățenii vor cu adevărat să facă un pas înainte în direcția reformei politice a țării, adevărata soluție e să ignore de aici înainte discursurile sforăitoare și să își îndrepte privirea către trecutul mai mult sau mai puțin apropiat, ori spre prezent, urmărind atent ce au făcut și ce fac, nu ce spun că fac politicienii, indiferent de culoare.
    Și să se preocupe nu de diplomele și bursele – adesea cumpărate la kil - ale respectivului candidat de președinte, premier, ministru ori deputat, ci de realizările profesionale și umane efective pe care le-a avut pînă la acel moment.

    Abia atunci se vor fi apropiat de esența lucrurilor și nu vor mai avea atît de des ocazia să se vaite, după fiecare rînd de alegeri, că au fost amarnic trași în piept.

    P.S.: Pentru că e important, ne rezervăm dreptul de a reveni, în viitorul apropiat, asupra temei discursurilor din politica mioritică.

    Continuare

    Tag-uri:

  • 307 comentarii

    44577 vizualizari

    Lectia servita de un mare om politic: Tony Blair

    Lectia servita de un mare om politic:  Tony Blair

    Vizita făcută în România de către fostul premier britanic, Tony Blair, la invitația PSD, a reprezentat prilejul mult prea rar, din păcate, de a asculta pe viu o lecție de politică matură, de mare anvergură. O lecție probabil prea superficial recepționată într-o țară ca România, unde ”viziunea” și angajamentele politice durează de dimineață pînă după prînz, maxim pînă a doua zi. Un extraordinar om politic, un bărbat de stat, Blair ne-a arătat ce înseamnă să ai capacitatea de a arunca o privire departe, în viitor, și să clădești avînd în minte un model îndepărtat de societate așa cum își doresc oamenii. Să clădești durabil, să gîndești în perspectiva, iată esența unui discurs care m-a impresionat și din care am să reproduc cîteva fragmente, așa cum am apucat să mi le notez după televizor.
    Tony Blair, despre rostul Europei de azi
    ”Cred în Europa, în viitorul acesteia şi în rolul naţiunilor ca România, ca cea britanică, în Europa. Uităm mult prea uşor că au fost pe continentul nostru multe secole de diviziuni şi de război. Uităm mult prea uşor...Oricare ar fi fost provocările, am avut multe decenii de pace şi stabilitate. Totuşi, criza europeană ne obligă să avem în vedere pentru secolul al 21-lea care este baza şi raţiunea de a fi a UE, de astăzi. În opinia mea, această raţiune astăzi trebuie să se modifice. Pentru generaţia părinţilor mei, rostul de a fi al Europei era foarte clar. Era vorba de pace. Raţiunea de a fi a Europei de azi se referă la putere. Rostul de azi al Europei se centrează în mod critic pe schimbările din întreaga lume
    Rostul Europei de azi, într-un tipar în plină schimbare, e ca ţările să se unească. Trebuie să facem asta pentru că nu putem fi puternici pe cont propriu nici economic, nici militar. Miza în Europa e cum să ne unim cît mai eficace, cu scopul de a rămâne puternici şi a avea o influenţă în lume. Avem două provocări, în Europa, pentru a atinge această poziţie. Prima e legată de moneda unică. Pentru a depăşi această situaţie ne trebuie măsuri pe termen scurt şi termen lung. Pe termen scurt, pentru ca moneda să supravieţuiască trebuie să fie clar că toată Europa o susţine. E important ca Europa să susţină moneda unică, ca naţiunile creditoare să stimuleze creşterea necesară, fiindcă fără creştere toate problemele de reformă structurală devin mai dificile pentru Europa, pentru a le depăşi. Întrebarea este: poate Europa să ia acum hotărârile necesare pentru a restructura economia astfel încât să fie în concordanţă cu politica ei? Aceasta este provocarea, pentru că altfel moneda unică e în pericol.
    Pe termen mai lung e important să se reformeze sistemul naţional european, serviciile, piaţa muncii, modul în care realizăm parteneriatul între patronate şi sindicate, aspect fundamental pentru viitorul Europei. A doua provocare e pe o agendă mai amplă şi decurge din ideea că Europa de azi trebuie să se refere la modul în care exercităm puterea. Trebuie să fie condusă de ideea că, în zone cheie, în care Europa se uneşte, se poate face ca naţiunile separate să devină parte a unei Europe mai mari. Mai ”multă” Europă înseamnă mai puţin stat naţional şi asta înseamnă nişte structuri internaţionale care să limiteze statul naţional. E foarte dificil pentru naţiuni să se strîngă împreună, dar sunt sigur că se poate în lumea de azi, dacă vrem să fim siguri că valorile rămâne puternice: democraţia, un sens profund al justiţiei, respectul la adresa fiinţei umane, indiferent de rasă sau convingere. În secolul 21, dominat de noi puteri emergente, noi avem unitatea şi puterea să ne facem vocea auzită, influenţa simţită, valorile noastre respectate şi să le permitem celor care cred că sunt majoritatea în lume şi vor să-şi trăiască viaţa în spiritul acelorași valori, să-şi poată trăi viaţa. E un moment crucial şi e nevoie de decizii majore pe termen scurt şi lung. Cred că Europa e viitorul nostru comun, sunt mândru de ţara mea, de ce a făcut în lume, de ce face acum în lume, dar, de asemenea, ştiu că pentru ţări ca a noastră, o parte din viitor e un viitor comun şi acel viitor comun e într-adevăr în Europa”.
    Aș mai adăuga un aspect notabil, anume că, întrebat ce ar face dacă ar fi premier al României, Blair a evitat, elegant, un răspuns concret, precizînd, însă, că e o mare diferență între lozinci și fapte, și că ceea ce contează e ce faci efectiv, nu ceea ce spui că faci.
    P.S. Mare păcat că, în politică, inițialele numelor seamănă, uneori, dar numai ele. În rest....nicio asemănare.



    Continuare
  • Pagina:

    1 2
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • Dusty:

    Let me know if that is the problem please. Approximate age of Heil AC unit from serial number? Furnace or Air Handlers. The issue...

  • viagra generic:

    Am the end rejoiced drawings so he elegance. Set lose dear on had two its what seen. Helld she sir how know what such whom. adm...

  • goo.gl:

    stay hard viagra https://goo.gl/f25eMy viagra androgel https://goo.gl over the counter viagra walgreens [url=https://goo.gl/R...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva