• 180 comentarii

    18087 vizualizari

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Sondajele de opinie arată că PDL se prăbușește vertiginos pînă spre o cotă care l-ar putea împinge, se spune, în afara parlamentului, în 2012. Personal, nu cred că va fi chiar așa, dar ceea ce puțini remarcă e faptul că, prin acțiunile sale, paradoxal, regimul Băsescu a început demult să sape la temelia viitoarei puteri, indiferent care va fi ea, lucru care nu are cum să îi displacă. Să mă explic.

    În perioada guvernării Năstase, din care am avut onoarea să fac parte, se discuta insistent, în ultima parte a anului 2004, despre tot felul de măsuri populiste pe care ar fi fost recomandat să le luăm, pentru a ne spori zestrea electorală, fiindcă existau bani. Îmi aduc aminte că Marian Sîrbu, parcă, a venit chiar cu ideea să majorăm pensiile, dar cel care s-a opus a fost Năstase, care a spus că banii din buget trebuie folosiți în primul rînd pentru investiții care să producă bani, la rîndul lor, precum autostrada Bechtel șamd. Mihai Tănăsescu, la rîndul lui, era foarte parcimonios cu finanțele, nu concepea nicio cheltuială hazardată, eu eram obsedat de investiții în energie și în parcuri industriale, cum nu prea am mai auzit să se fi făcut în ultimii ani și tot așa...

    Exista, recunosc, o încredințare fermă că PSD va cîștiga alegerile (nici azi nu sunt pe deplin convins că le-a pierdut cu adevărat) și eram conștienți că, după scrutin, tot noi va trebui să gospodărim țara, așa că nu ne înduram să aruncăm cu bani de care tot noi ar fi trebuit să ne folosim. Așa se face că guvernul Tăriceanu a beneficiat, cînd a ajuns la putere, de o rezervă de cîteva miliarde bune de euro, strînse de noi cu trudă, din care s-a apucat imediat să facă pomeni electorale. Sunt curios dacă i-ar mai fi dat mîna să introducă celebra cotă unică dacă în loc de munți de bani ar fi găsit în visterie doar un bilet cu lista datoriilor. Cum am găsit noi cînd am venit la putere, în 2000!

    A urmat de acum știuta angajare masivă de bugetari, răsplătirea sponsorilor politici șamd, iar banii s-au topit iute. Guvernul Boc instalat după 2008 nu a mai găsit munți de bani în rezervă, dar a găsit o țară fără datorii demne de luat în seamă, un teren virgin, financiar vorbind, pe care s-a apucat, rapid, să îl ”pîngărească” prin împrumuturi peste împrumuturi de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, piața internă și externă șamd. Și uite așa, s-au mai topit cîteva zeci de miliarde de euro. În acest moment, se vorbește de un nou împrumut de la FMI, ceea ce ar putea aduce România aproape de limita maximă a îndatorării, desigur, ținînd cont de posibilitățile noastre de rambursare. Acest împrumut nou ar avea menirea să ”rostogolească” pentru viitor tranșele pe care țara noastră ar trebui să le achite, de la anul, în contul banilor luați deja anul trecut. (Cum se știe, împrumutul de la Fond se achită într-o perioadă de pînă la cinci ani). În 2011, România va avea de finanţat un deficit bugetar de cel puţin 6 miliarde de euro dacă va reuşi să reducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, iar către FMI va avea de plătit cca.300 de milioane de euro. Serviciul datoriei publice guvernamentale pe anul viitor va cuprinde rate de capital de circa 11,3 mld. euro şi dobînzi de 2 mld. euro, adică un total de peste 13 mld. Euro. În 2012, an electoral, cînd începe și rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte cu încă aproape două miliarde de euro. 

    Prin iunie, Tănăsescu avertiza că România nu ar trebui să mai ia un nou credit de la FMI, fiind de preferat soluții alternative. Numai că regimul PDL știe de ce e bine să facă toate împrumuturile pe care le are la îndemîna. Pentru că ele vor trebui plătite nu de către cei care le-au contractat în actualul mandat, ci de către viitoarea guvernare, că va fi ea PSD, PNL, sau o combinată. PDL și Băsescu știu și rîd în barbă de pe acum la gîndul că, viitorul președinte și viitorul guvern vor trage din greu să achite tranșele de bani luate azi de ei, în timp ce portocaliii vor sta, relaxați, în băncile opoziție și vor critica puterea, așa cum stă bine oricărei opoziții. Indiferent cine va veni la putere, deci, va porni cu cel mai mare handicap de după revoluție, în ceea ce privește starea economiei. Iată de ce putem considera că adevăratul guvern de sacrificiu nu e Boc 5, așa cum se scrie în presa ultimelor zile. Ci guvernul de după viitoarele alegeri, oricare va fi el.




    Continuare
  • 29 comentarii

    8637 vizualizari

    Cum stie Traian sa ii transforme pe toti in mateloti

    Cum stie Traian sa ii transforme pe toti in mateloti


    Văzută din miezul politicii, ultima ieșire a lui Traian Băsescu, de la B1TV, pare un atac în gol, care l-a transformat și mai rău în ținta loviturilor adversarilor. Văzută mai dinspre afară, așa cum o fac eu, bunăoară, situația pare un pic diferită.

    În fapt, cred că marinarul a mai repurtat o victorie, iar învinșii lui încă nici nu își dau seama că au pierdut. Poate chiar se împăunează cu felul cum l-au pus la punct. De ce cred eu că Băsescu a mai marcat un punct? Simplu: și-a obligat adversarii să se coboare la nivelul mahalalei ca să îi dea o chelfăneală, numai că, acolo, fostul marinar e de neînvins. Cînd spun mahala, mă refer, desigur, la cotele de limbaj atinse, la vulgaritatea replicilor.

    Pentru președinte, liderul PSD e o maimuță și un linge-preș, cel al PNL e un milog politic, afaceriștii Vîntu și Voiculescu sunt niște turnători bolnavi la cap, șeful Senatului e un om slab, un distins analist și un poet celebru sunt vulgari etc. Exprimările celui care reprezintă România în lume sunt jenante, dar cred că nu au fost rostite cîtuși de puțin la mînie, ori dezinteresat. Mult mai degrabă, cred că am asistat la o capcană întinsă oponenților săi, iar aceștia s-au grăbit să cadă în ea, în culmea fericirii. Crin Antonescu l-a etichetat drept ”securist, om corupt, hoţ care este prins la furat" și i-a lipit, suplimentar, eticheta de ”derbedeu” pe frunte. Victor Ponta  nu s-a lăsat nici el, făcîndu-l mincinos, mare escroc etc. Vîntu a declamat că se înconjoară de lichele și că terorizează țara. Astăzi, polițiștii i-au strigat președintelui ”javră ordinară”. Exemplele pot continua la nesfîrșit.

    Te uiți și nu poți crede că e adevărat, îți vine să te ciupești de braț. Va să zică, nu e de ajuns că avem un președinte care a coborît funcția pe care o deține cu o treaptă mai jos de bodega ”Cireșica”. Suntem obligați să vedem, peste asta, și cum se reped toți să îi urmeze exemplul și să coboare încă și mai jos, dacă se poate. Vorba aia, dacă-i bal, bal să fie...Niciunul dintre cei loviți sub centură de șeful statului nu s-a gîndit vreo clipă să facă o mișcare inteligentă și să îl lase în ofsaid, parînd atacul elegant și printr-o exprimare aleasă, tocmai pentru a pune o distanță cît mai mare între el și personaj. Pentru a evidenția diferențele de educație și civilizație. Pentru a arăta că nu toată lumea vorbește, în politică, la fel ca în manualul lustruitorului de punte. Ori pentru a arăta că îți poți expune un punct de vedere și fără să înjuri.

    Din păcate, oameni precum Ponta sau Antonescu sunt încă și mai afectați la capitolul imagine decît Băsescu, pentru că acesta din urmă, cel puțin, e știut ca atare și imunizat în ceea ce privește percepția în ochii opiniei publice. Ăsta e, nu ai ce îi face, îl iei sau îl lași, dar nu îl mai schimbi. Și, cum se vede, electoratul l-a ”luat” deja de 4-5 ori. De la unii adversari ai lui, te aștepți, însă, la ALTCEVA. Un altceva care nu mai vine. Mulți sociologi și politologi au avertizat de mult că, după era Băsescu, piața politicii va cere un personaj diametral opus, pentru că actualul președinte a epuizat modelul existent. Un personaj stilat, cult, vorbitor de limbi străine, politicos, răbădător. Prin ceea ce face, zi de zi, Traian Băsescu reușește, însă, cu brio, să îi aducă pe toți la nivelul lui, băgîndu-i, abil, într-un pat procustian, în care victimele se mai întind și cu plăcere. Cînd va fi sfîrșit de murdărit toată scena politică, Traian va putea rînji, în fine, fericit: ”cine spuneați că e vulgar?”. Și intuiesc că nu va mai fi nimeni să îi dea replica...





    Continuare
  • 133 comentarii

    42680 vizualizari

    Cazul Curtii Constitutionale: de ce se iau decizii pe muchie de cutit?

     Cazul Curtii Constitutionale: de ce se iau decizii pe muchie de cutit?


    Respingerea contestațiilor opoziției la legea pensiilor ridică o problemă care ar merita o mai amplă dezbatere în presă, cred eu, cu atît mai mult cu cît e vorba de decizii care afectează nu o persoană, ci o țară întreagă.


    Presa de ieri și cea de azi consacră spații generoase unei chestiuni aparent incitante: a votat sau nu pesedistul Ion Predescu în favoarea respingerii contestațiilor PSD și PNL, și dacă da, ce jocuri politice face?

    Nu știu dacă Predescu, fostul meu coleg de partid și de parlament, a votat așa ori ba, nici dacă are sau nu dreptate. Sau dacă a făcut te miri ce jocuri politice oculte. Mi-e teamă, în schimb, că nu vedem pădurea din cauza copacilor. Adevărata problemă este faptul că 4 dintre cei 9 judecători, indiferent care, au analizat îndelung legea, mai bine de o săptămînă, și au ajuns la concluzia că este neconstituțională.

    Or,  judecătorii Curții sunt specialiști de prim rang, juriști cu experiență, oameni care știu să analizeze o lege cu ochiul profesionistului versat. Nu e vorba de verdicte ale presei, ori ale politicienilor care se perindă de dimineață pînă seara pe micile ecrane. Și observăm, în același timp, că opinia unei singure persoane face ca o lege să devină din constituțională, ne-constituțională și viceversa. O lege care are implicații pentru milioane de români, pentru ani sau decenii de aici încolo, cel puțin teoretic. O lege care poate împinge mulți bătrîni la disperare, sau poate chiar la sinucidere, este considerată în afara legii de 4 judecători și în interiorul ei de 5.

    Percepția la nivelul opiniei publice e simplă și justificată: dacă patru din nouă judecători consideră legea cu probleme, înseamnă că ceva ar putea fi în neregulă acolo. Și dacă ar fi fost vorba de o singură opinie contradictorie și tot am fi avut un semnal de alarmă. Mă întreb dacă legea de funcționare a Curții Constituționale nu ar trebui modificată după modelul oferit de sistemul proceselor cu jurați, acolo unde nu există verdict fără unanimitate. Dacă un singur jurat vede lucrurile altfel, condamnarea nu se poate pronunța, iar deliberările continuă pînă cînd se pun toți de acord. Se poate ajunge chiar la rejudecarea procesului, în cazul absenței unanimității, funcție și de reglementările statale în țări federale precum SUA, spre exemplu.

    Mesajul e simplu: un om nu poate fi condamnat, iar viața lui nu poate fi distrusă, dacă, într-un juriu, există persoane, chiar în minoritate, care consideră probele insuficiente.

    De ce, oare, e posibil ca viețile a milioane de români să fie sever afectate de o lege față de care 44% (matematic calculat) dintre judecători au rezerve? Poate că aici ar trebui canalizate dezbaterile din media, iar rezultatul ar trebui să fie o propunere de modificare a legii de funcționare a Curții, măcar în sensul introducerii majorității de două treimi, dacă a unanimității nu e posibil. Și dacă tot vorbim de modificarea legii, poate nu ar fi o idee rea să se renunțe și la sistemul desemnării judecătorilor de către instituții politizate, pentru a elimina orice fel de suspiciuni legate de posibila influențare ocultă a acestora. Curtea Constituțională trebuie să fie o redută absolut neutră și o stavilă împotriva abuzurilor politice cărora le cade victimă cetățeanul, nu o emanație a acelorași structuri politice care produc obiectul muncii judecătorilor, adică legile.

    Continuare
  • 252 comentarii

    18243 vizualizari

    Să nu uiți, Mircea!...

    Să nu uiți, Mircea!...


    Am citit cu relativă curiozitate discursul pregătit de Mircea Geoană pentru congresul PSD de sîmbătă și pe care nu l-a mai rostit, pentru că liderii PSD au decis să nu îi dea cuvîntul.

    Frumos material, nimic de zis, cine i l-a scris a făcut-o, în general, cu simțul răspunderii.
    Dar nu mi-am putut reține un hohot de rîs citind următoarele: ”PSD se află acum într-o zodie propice. După ani și ani de muncă grea, după nu mai puțin de șase campanii electorale în care le-am spus oamenilor de ce stânga este soluția pentru România, acum culegem roadele pe care le-am semănat. PSD crește tot mai mult în sondaje și acesta este un lucru bun, pentru că ne dă încredere nouă și speranță celor care ne votează”.

    Altfel spus, Mircea Geoană, cel căruia eu însumi i-am semnat adeziunea la partid, cu ani în urmă, pune succesul din sondajele de azi al PSD pe seama celor șase bătălii politice pe care partidul le-a pierdut, umilitor, pe bandă rulantă, sub conducerea lui. De fapt, sunt chiar șapte campanii, după cum urmează:  alegerile anticipate la primărie, în 2005, cele europarlamentare din 2007, suspendarea lui Băsescu, în 2007, alegerile locale și parlamentare în 2008, alegerile prezidențiale și europarlamentare din 2009. Șapte meciuri pe care PSD le-a pierdut, cu Geoană pe post de strateg șef, pe parcursul a cinci ani de conducere în care principala grijă a liderului PSD a fost închiderea gurilor critice sau chiar eliminarea lor din partid. Acum cîteva luni, am citit în presă că Ion Diaconescu își amintea cum, în 1996, după victoria CDR și a lui Constantinescu în alegeri, Geoană l-a sunat și i-a spus: ”I-am învins!”. Mă întreb dacă tot așa l-o fi sunat și pe Băsescu, anul trecut.

    Azi, Mircea Geoană se vaită că se vrea punerea botniței în PSD, uitînd că el nu a avut rezerve în a-l lovi peste gură pe însuși Ion Iliescu și doar intervenția altor lideri l-a salvat pe fondatorul partidului de excludere, în mai 2005. Prețul plătit de Ion Iliescu a fost un infarct, de supărare, urmat de cinci stenturi la inimă. Cînd a fost întrebat de jurnaliști, mai apoi, de șansele lui Iliescu de a fonda alt partid, Mircea a rînjit și a răspuns: ”Nu știu, întrebați medicii”. Cinism împins la extrem, să recunoaștem. Același cinism pe care l-am regăsit și în osîrdia cu care a îndepărtat valorile din partid, a sugrumat înscrierea de membri noi, a promovat lichelele și a călcat în picioare demnitatea unor oameni cărora, politic vorbind, nici pantofii  nu ar fi meritat să le curețe.

    În realitate, pentru PSD, Geoană a fost un soi de anti-Bute: dacă boxerul a cîștigat de șase ori meciurile pentru centura supremă, Mircea le-a pierdut pe toate șase ale lui. Reputatul psihiatru dr.Florin Tudose spunea, la un moment dat, într-un interviu, că Geoană deține profilul perdantului absolut. Posibil. Remarc, însă, că nu și-a pierdut tupeul cînd e vorba de dat sfaturi, întinse chiar pe cîteva zeci de pagini, dacă îi cuantifici discursul ne-rostit, pregătit pentru congres. ”Riscul cel mai mare pentru PSD în acest moment este ca, uitându-se prea mult în sondaje, să nu se mai uite și către electorat” mai scrie el în document. Dacă aș fi malițios, l-aș întreba: spre care electorat? Cel din New-York, din Colorado, din Paris ori din Sharm-el-Sheikh? Prietenii știu despre ce vorbesc...

    Continuare
  • 21 comentarii

    6063 vizualizari

    Ziua Dezbinarii Nationale

    Ziua Dezbinarii Nationale

    Se spune că, statistic vorbind, un român din patru nu știe ce aniversăm de 1 Decembrie, dar nu asta e adevărata problemă, din păcate. Văzută din afara granițelor, în anul de grație 2010, România, de ziua națională, arată ca o caricatură a ceea ce se presupune că ar trebui să fie o țară membră UE.

    E greu de spus dacă trebuie să plîngi sau să te umfle rîsul. Sigur e că rămîi năuc, privind din zare. În general, România nu există, pentru presa străină, dar, în ultima vreme apare tot mai des, totuși, din cauza scandalurilor pe bandă rulantă de aici.
    Ultima găselniță a politicienilor e exportul în marile instituții europene al scandalurilor autohtone, precum furtul de voturi, păruiala și loviturile sub centură etc. (Vezi cazurile de la Comisia pentru petiții a PE sau așa-zisele dezvăluiri despre manevrele PSD pentru blocarea accesului în spațiul Schengen).

    Dincolo de asta, a privi manifestările de Ziua Națională fără să te amuzi e tare greu. În primul rînd, România se comportă de parcă la 1 Decembrie 1918 a pierdut ceva, nu a cîștigat. În general, atmosfera e sumbră și apăsătoare. Se depun coroane de flori, se fac slujbe de pomenire, demnitarii se închină în fața camerelor de luat vederi, se afișează mutre îngîndurate, ca să dea bine în cadru. Au loc, desigur, masive avansări în grad, în special pentru patrioții din serviciile secrete. După care avem showul, neschimbat de decenii, al paradei militare. Mie, unul, mi s-a părut mereu deplasată ideea de paradă militară, care e specifică, în general, marilor puteri militare și dictaturilor, noi, cel puțin teoretic, nefiind nici una, nici alta. Cele mai mari parade se fac în Coreea de Nord, China, Rusia etc și mai puțin în statele democrate. Ceea ce vedem la noi însă nu e nici măcar paradă. Am urmărit, cu stupoare, miercuri, cum defilau pe sub Arcul de triumf ambulanțe de la SMURD, mașini de Poliție, trupeții SRI, limuzinele SPP și – asta a pus capac! - bărci de cauciuc cu doi-trei scafandri rebegiți de frig în ele. M-am liniștit: dacă ne atacă dușmanul, îi batem cu perfuziile peste bot direct din mașinile Salvării, de să ne pomenească. Avioanele nu au putut defila prin aer, ca altădată, pentru că era prea frig și chiciură afară, plus că există riscul serios ca vreunul dintre puținele rămase să aterizeze direct lîngă drapelul de pe Arc. Blindatele grele, cîte mai avem, e mai bine că nu au defilat pentru că ar fi făcut praf asfaltul de gumilastic din București.

    La așa țară, așa paradă, am spune. Colac peste pupăză, a mai fost și aiuritorul incident cu onorul militar la primul-ministru și nu la președintele Senatului, pentru că așa a vrut președintele. Cum care președinte? Cel care stă tot anul în turnul de fildeș de la Cotroceni, dar își găsește un loc de fugă peste hotare exact de Ziua Națională, ca să nu fie huiduit de admiratorii de altădată. Cum au fost huiduiți ”supușii” lui din PDL cînd s-au înghesuit să depune coroane la Alba Iulia.

    Nici nu e de mirare, una peste alta, că  europenii se întreabă tot mai des ce o fi fost în capetele lor atunci cînd au primit în UE o țară ca România, care s-a specializat în ”importat” bani de la FMI și exportat doar scandaluri, romi ori moldoveni cu cetățenii semnate pe genunchi, de președinte.

    Continuare
  • 101 comentarii

    9995 vizualizari

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen


    La o asemenea întrebare probabil cel mai convenabil și rapid răspuns ar fi o contra-întrebare: de ce am fi fost admiși? Asta pentru că, din păcate, aproape întreaga Românie, cu Traian Băsescu în frunte, s-a repezit ieri să arunce cu pietre în capul cancelariilor occidentale pentru ceea ce s-ar numi discriminare la adresa noastră, dar prea puțin au stat să judece dacă nu cumva or avea și oamenii ăia un pic de dreptate de partea lor.

    Personal, nu cred că există un motiv pentru care România nu va fi admisă prea curînd în Schengen, ci o listă întreagă de motive. Și mai cred că, de această dată, în loc de acuzații la adresa Vestului de care suntem deja plictisiți încă din regimul comunist, ar trebui să avem parte de căderea unor capete din guvern.
    Să vedem cîteva motive pentru care statele UE ar fi îndreptățite să fie sceptice vizavi de România, începînd cu absența unei liste de tip ”to do”, așa cum a avut guvernul PSD în pregătirea integării europene, conținînd toți pașii de făcut pentru realizarea obiectivului:
    În ciua avertismentelor repetate și severe privind infracționalitatea autohtonă, la noi nu doar că nu s-a făcut nimic pe această linie, dar, dimpotrivă, în ultimele săptămîni asistăm la o explozie de crime și răfuieli interlope. De asemenea, vesticii pot afla că în ministerul Internelor, corupția a ajuns la cote atît de înalte încît șpăgile se dau cu milioanele la ditamai secretarii de stat, iar capii poliției iau apărarea, fățiș, marilor infractori, iar generali din MApN sunt arestați pentru șmenuri.
    În problema integrării rromilor, cei care au îngrozit Franța, dar și alte state, singura măsură preconizată de guvernul Boc e schimbarea numelui lor în țigani. Punct. Cît despre opoziția lui Băsescu vizavi de această măsură, președintele se teme, probabil, că nu va mai fi primit la petrecerile țigănești cu care ne-a obișnuit.
    Mesajul discret transmis de cancelarul german Angela Merkel cu ocazia vizitei din octombrie, ”achitați-vă datoriile către comapaniile germane”, a fost, și el, ignorat. De ce să plătești nemții cînd sunt atîtea firme de casă pedeliste care au cotizat în campanie și așteaptă, cuminți, cu mîna întinsă la buget? Un afront peste care cancelariile vestice nu trec așa ușor.
    Nu are cum să nu conteze și decizia României de a cumpăra avioane multi-rol americane, deși au existat o serie de oferte europene cel puțin la fel de bune. Altfel spus, noi mergem în casa europeană, dar plătim biletul de intrare americanilor.
    Guvernul Boc a recurs la o manevră extrem de neinspirată, schimbînd ministrul de Interne, în condiții rămase oricum neelucidate pînă acum, (apropo, ce se mai aude cu celebrul raport al MAI despre mitingul polițiștilor din 24 septembrie, că s-a cam pus praful pe el?), exact în perioada în care Franța și Germania își cristalizau opinia despre admiterea noastră în Schengen. Vasile Blaga, de bine, de rău, stăpînea excelent subiectul, avea relații personale foarte bune cu Thomas de Maiziere, omologul german, și era o voce respectată în JAI – Consiliul Miniștrilor Europeni pentru Justiție și Afaceri Interne. În locul său a fost adus un outsider, Traian Igaș, care pare să nu înțeleagă mare lucru din ce e în jurul său.
    Cu toate semnalele cel puțin tăioase transmise de liderii europeni privind incorectitudinea strategiei băsesciene de introducere a moldovenilor în UE pe ușa din dos, șeful statului chiar a accelerat procedurile de acordare a cetățeniei pentru basarabeni. În acest fel, peste 100.000 de moldoveni vor deveni, anual, cetățeni cu drepturi depline ai UE, doar pentru că Traian Băsescu și PDL au nevoie de voturile lor, la viitoarele alegeri. Or fi ei frații noștri, nimic de zis, dar cînd te invită cineva la masă, nu te prezinți și cu rubedeniile din dotare, pe motiv că nu se face să destrami o familie.
    O altă problemă majoră a României este aceea că, de mai multă vreme, nu are ministru de Externe. Teoretic, există un ocupant al acestei funcții, în persoana lui Theodor Baconschi, altminteri un intelectual de mare valoare, dar, din primăvară, domnia sa e ocupat total cu lansarea și întreținerea Fundației Creștin-Democrate, cea care e programată să cîștige potul la congresul PDL de anul viitor, cînd dl.Baconschi ar putea fi propulsat și spre candidatura la Cotroceni. În aceste condiții, cine să se mai ocupe de fleacuri precum spațiul Schengen?
    În fine, să spunem cîteva cuvinte și despre lobbyul europarlamentar în problema integrării. Acum cîteva săptămîni, cînd deja se știa, pe canale discrete, care va fi poziția Franței și a Germaniei, cîțiva lideri ai PDL, cu Cristian Preda în frunte, l-au pus la zid pe Ponta că ar fi stimulat în secret, la Strasbourg, un lobby anti-românesc al socialiștilor europeni. Deși informația era falsă, ea a continuat să fie perpetuată, și  nu întîmplător, pentru că opoziția trebuia să fie culpabilizată pentru previzibilul eșec. Ieri, domnul Preda a scris pe blog că, încă de săptămîna trecută ”Aveam deja informații despre reținerea unor prieteni din PPE în chestiunea accesului nostru în Schengen și am sperat că acest semnal va fi reținut”. Vasăzică Ponta ”stimulează” socialiștii, dar reținerile le au popularii europeni, frații PDL? Aș fi curios ce contra-lobby a făcut, în acest caz, dl.Preda, pentru a schimba opinia colegilor săi, pentru că eu, unul, nu am auzit nimic în acest sens.

    Rămîne de văzut cine va deconta acest uriaș eșec al guvernării Băsescu-Boc, pentru că, deocamdată, în loc de țărînă în cap, asistăm la un spectacol aproape grotesc, în care elevii puturoși și chiulangii le bat obrazul profesorilor care și-au permis să nu le dea notă de trecere. O atitudine de care, cum spuneam, românii s-au săturat încă de pe vremea lui Ceaușescu, atunci cînd vina pentru galantarele goale și frigul din case aparținea imperialiștilor din vest și nu calamității numite comunism...Nu ar fi mai simplu, dacă tot punem problema astfel, să dăm vina, direct, pe Mircea Badea, și să spunem că emisiunile lui au enervat oficialii europeni pînă la bararea accesului în spațiul Schengen?
    În treacăt fie spus,, e foarte bună ideea Comisiei Europene de a implementa un funcționar european în cabinetul Boc, cu rang de ministru, pentru a verifica permanent activitatea executivului, dar eu aș merge mai departe: să îl pună direct în locul lui Boc!

    P.S. În sfîrșit vine o veste bună dinspre guvern: au apărut fisuri, la propriu, în clădirile Finanțelor. Poate se fisurează de tot și scăpăm de ei...

    Continuare
  • 134 comentarii

    11121 vizualizari

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    În sfîrșit, PSD are un lider care a înțeles lupta politică și căruia îi pasă de proprii oameni. În sfîrșit, PSD-ul are un lider care pricepe bine jocul taberei adverse și iese la atac.

    Scandalul Nicolescu a evidențiat unul dintre puținele lucruri bune pe care le-am reamarcat, în ultima vreme, de pe margine, la opoziția autohtonă: faptul că, pentru prima oară după mulți ani, PSD are un președinte căruia îi pasă de oamenii săi. Prin atitudinea manifestată vizavi de abuzul la care a fost supus Constantin Nicolescu, Ponta a arătat ce anume a lipsit PSD după 2004.

    De fapt, s-a spus nu odată că anumiți lideri de după mandatul Năstase au ajuns la putere și s-au menținut tocmai în schimbul promisiunii către anumite structuri că vor pune batista pe țambal atunci cînd noul regim va asmuți procurorii și serviciile pe reprezentanții fostei guvernări.
    Nu știu dacă e sau nu așa, dar știu că, prea adesea, PSD nu doar că nu a mișcat un deget pentru a apăra social-democrații de atacurile noii puteri, dar chiar a lăsat impresia că preia inițitiva ”executării” acestora. Slugărnicie? Lașitate? Ticăloșie? Tradare? Incompetență?

    Sa nu uitam ca Ponta a fost procuror. Cine mai bine ca el știe aplicarea legii pentru o persoană cercetată? Ponta nu a sărit la atac pentru a se pronunța asupra nevinovăției lui Nicolaescu. Ceea ce el a remarcat, aidoma altor milioane de români, este felul complet arbitrar și abuziv în care funcționează sistemul arestărilor, la noi.
    Nicolescu nu a fost un pericol social timp ce cîțiva ani, cît a trecut de cînd a început ancheta în cazul său, în schimb a devenit periculos peste noapte, acum, cînd opoziția dă semne că se adună, iar puterea se prăbușește în sondaje.

    Fiul senatoarei PDL Plăcintă nu e un pericol social și e eliberat din arest după ce a încercat să treacă peste un cetățean cu mașina, sub influența unor droguri ușoare, din ce a relatat presa. Nu e pericol social nici deputatul PDL Dan Păsat, despre care procurorii spun că a pus cuțitul la gîtul unui om. După gratii nu stă nici deputatul PDL Cosmin Popescu, cel condamnat deja la închisoare, dar care poate vota liniștit pînă se definitivează recursul, probabil la Sf.Așteaptă. Nici Gheorghe Falcă nu trebuie deranjat cu vreun mandat, deși are dosare gîrlă, nici deputații Sorin Pandele ori Cristian Boureanu, nici primarul Poteraș, nici Monica Ridzi, nici mulți alți pedeliști aflați în diverse stadii de anchetă. Trebuia, în schimb, arestat un om sexagenar, cu sănătatea în piuneze, iar evenimentul să fie mediatizat la extrem, ca să afle toată țara că adevărații corupți sunt doar în rîndurile opoziției. Trebuia arestat un om care împiedica PDL în următoarele alegeri în Argeș.

    Acestea și nu altele sunt motivele pentru care noul președinte al PSD, secondat de lideri precum Ion Iliescu ori Adrian Năstase, merită toată aprecierea pentru felul cum s-a comportat în cazul Nicolescu, dînd un semnal clar că era distanțării lașe de pesediștii prigoniți a apus. PSD nu trebuie să facă scut împotriva justiției, dar trebuie să o facă împotriva abuzurilor puse la cale în numele zeiței Themis, al ideii de dreptate.

    Fără o reacție bărbătească, fermă, în fața oricaror feluri de abuzuri, rîndurile PSD vor continua să se subțieze, așa cum s-a întîmplat în ultimii șapte ani, iar disoluția va pune stăpînire pe cel mai mare partid al țării de altădată. Adică exact ceea ce se și urmărește, prin arestarea lui Nicolescu și celelalte care vor urma curînd, mai mult ca sigur in luna februarie asa cum am fost anuntati.

    Politica are multe încrengături, iar lupta pentru putere este nemiloasă și murdară. Ca fost politician știu bine asta și nu mă minunez cînd aud sau asist la anumite evenimente la noi sau în altă țară.Totuși, trebuie să remarc că atunci cînd drepturile omului sunt călcate în picioare, nu mai putem vorbi de un stat de drept, ci de o dictatură.




    Continuare
  • 81 comentarii

    14930 vizualizari

    Romanul regimului Băsescu: venea o șpagă pe Siret...

    Romanul regimului Băsescu: venea o șpagă pe Siret...


    România a oferit Uniunii Europene, la jumătatea acestei săptămîni, un spectacol halucinant: zeci de poliţişti de frontieră şi vameşi au fost reţinuţi joi dimineaţă în Vama Siret, pentru trafic de ţigări şi luare de mită. Ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurori anticorupţie au făcut, în paralel, percheziţii atît la sediul vămii, cât şi la domiciliile poliţiştilor şi vameşilor reţinuţi, filajul în acest caz fiind început încă în urmă cu şase luni, după cum susține presa.

    De ce afirm că e un  spectacol halucinant oferit UE? Pentru că, acum cîteva luni, prin toamnă, cînd ancheta de mai sus era la debut, Olanda, Germania sau Franța ne transmiteau semnale iritate legate de incompatibilitatea țării noastre cu spațiul Schengen. În replică, regimul de la București, cu șeful statului în frunte, susținea că nici vorbă de așa ceva, presa e de vină că intoxică, iar țările respective nu au absolut nimic cu noi. Ulterior, semnalele iritate au devenit semnale oficiale, dar guvernanții nu s-au lăsat. ”România a îndeplinit toate condițiile tehnice legate de aderarea la spațiul Schengen”, tuna premierul Boc. Același mesaj îl repeta Băsescu și în discursul de la Strasbourg.

    Una peste alta, noi suntem perfect pregătiți pentru Schengen, oare ce o avea lumea cu noi de nu ne vrea, totuși? Cam ăsta e mesajul pe care l-am transmis, săptămîni bune, UE și opiniei publice occidentale.

    Bun. Și azi dimineață vine bomba: toți vameșii unui important punct de frontieră sunt săltați de mascați, iar vama e blocată, motivul fiind favorizarea contrabandei cu țigări. Șpaga e de proporții, un miliard de lei vechi într-o tură de 12 ore.

    Stau și mă întreb, cum, Doamne Iartă-mă, suntem pregătiți de Schengen atît timp cît vămile noastre sunt sat fără cîini, iar corupția e la ea acasă? Cum mai pot Băsescu și Boc să se uite în ochii lui Merkel și Sarkozy, după ce tot ei produc dovada că liderii europeni au dreptate în ce ne privește?
    Și mă mai întreb oare la cît s-o ridica șpaga încasată la frontieră în cei 7 ani de cînd odiosul regim pesedist cel atît de corupt a fost înlocuit de curații din PDL, dacă în 12 ore se încasează un miliard?

    Atenție mare, vorbim doar de punctul de frontieră Siret; ce o fi la nivelul întregii țări?

    În încheiere, vreau să mai amintesc doar două episoade, ambele petrecute în 2009. Într-unul, Vasile Blaga a făcut o afirmație publică incendiară, afirmînd că ”la nivelul polițiilor din statele membre UE există, în acest moment, un mare semn de întrebare legat de continuare colaborării cu ministerul român de Interne”. Deci, problemele erau atît de mari la nivelul MAI încît Europa nici nu mai voia să audă de el, dar cîteva luni mai tîrziu, România lui Băsescu se declara perfectă pentru Schengen.

    Un al doilea episod l-a constitut o acuzație a lui Vanghelie, dacă îmi amintesc bine, cam în aceeași perioadă, el spunînd că deține informații privind ample anchete ale Poliției legate de afaceri cu produse petroliere, de tranzacții cu vagoane întregi de combusibili care nu se regăsesc integral în acte, afacerile respective avînd legătură cu nume sonore din PDL. Și mai spunea Vanghelie că anchetele respective au fost îngropate de putere tocmai pentru a nu perturba alegerile. La acea vreme, presa portocalie i-a sărit rău în cap, dar ceea ce s-a petrecut azi, la frontieră, confirmă că acuzațiile nu erau departe de adevăr. Și că situația în ce privește corupția a scăpat, efectiv, de sub control, sub ochii blînzi ai celor care de dimineață pînă seara se laudă cu performanțele României în domeniu.
    Am încercat din răsputeri să convingem Vestul că România a luat cele mai ferme măsuri pentru a lichida corupția, dar am reușit, din păcate, doar să demonstrăm contrariul, cu vîrf și îndesat.

    Așa că nu îmi mai rămîne decît o ultimă enigmă: oare episodul de azi este determinat de dorința fermă a guvernanților de a face curat, în fine, în sistem, sau asistăm doar la o răfuială între Băsescu și oamenii lui Blaga, despre care relatează presa, imaginea României fiind doar o ”pagubă colaterală”, cum ar spune un militar hîrșîit?



    P.S. Cum se explică faptul că, pe vremea ”coruptului PSD” marile companii internaționale făceau tot mai des poteci să vină în România, iar azi, în timpul marilor luptători anti-corupție, fac iar poteci, numai că în sens invers?





    Continuare
  • 125 comentarii

    19255 vizualizari

    Atentie: In 2012 incepe un tavalug politic nimicitor

    Atentie: In 2012 incepe un tavalug politic nimicitor


    Puțini vor fi observat, prinși în vîltoarea evenimentelor din ultimele luni, de la alianțe născute peste noapte la arestări și scandaluri de partid fratricide, că politica românească se pregătește de o premieră, începînd cu anul viitor. Mai exact, e vorba de debutul unui ciclu electoral pe care l-aș putea numi, fără teama de a greși, drept nimicitor. Și care va produce, cred, mutații spectaculoase, în viitorul destul de apropiat.

    Mai exact, 2012 marchează startul unei perioade patru ani în care vom avea cel puțin șase rînduri de alegeri, fără a pune la socoteală un eventual referendum de suspendare a președintelui. Astfel, în 2012 avem alegeri locale și generale, în 2014 europarlamentare și prezidențiale, iar în 2016 din nou alegeri locale și generale.
    Practic, între fiecare doi ani electorali va exista un singur an tampon, în care alegătorii să își tragă sufletul, e vorba de 2013 și 2015. Marile cicluri electorale de pînă acum, 1992-96, 1996-2000 ori 2000-2004 au avut cîte patru ani tampon. Abia după 2007 lucrurile s-au mai precipitat, cu șase scrutine în trei ani consecutivi, iar rezultatul nu a fost deloc benefic nici pentru partide, nici pentru țară. Disoluția actuală a statului, corupția tot mai generalizată și schizofrenia socială sunt consecințe directe și ale acestor evenimente, mult prea dese. Iar lucrurile stau să se repete, curînd.

    Ce consecințe va avea această situație? Nu dintre cele mai benefice, aș spune. Campania pentru alegerile de anul viitor a început în forță de pe acum, și sunt semne că lucrurile se vor înfierbînta vertiginos, pentru că miza e uriașă. De-o parte avem un partid, PSD, care stă de prea mult timp în opoziție ca să-și mai permită iar tușa, și un PNL care abia așteaptă să revină la guvernare pentru a nu risca să piardă zestrea electorală greu agonisită pe vremea lui Tăriceanu. De cealaltă, un PDL care e pe spinarea tigrului: nu se simte prea grozav, dar gîndul că ar putea cădea îi dă frisoane reci.

    Tăvălugul multi-electoral de care vorbeam va supune, însă, absolut toate partidele unor eforturi supraomenești, pentru că cele șase campanii în doar patru ani vor înghiți uriașe resurse materiale și vor presupune mobilizări umane de excepție. Ca să ne facem o idee, trebuie spus că la ora asta avem formațiuni care nu și-au achitat, încă, nici măcar datoriile de la precedentele campanii. Criza, care va mai dura o perioadă, va face ca nici sponsorii să nu se mai înghesuie, ca altădată. Probabil spolierea banului public va lua proporții, din acest motiv, pentru că - nu-i așa? -, țîța bugetului rămîne veșnic cea mai generoasă.

    Să nu uităm, însă, că tot în perioada de care vorbim, România va atinge vîrful de returnare a datoriilor făcute la FMI și la alte organisme, ceea ce va îngreuna jongleriile cu bani publici. În consecință, e de așteptat să se găsească modalități noi, mai abile sau dimpotrivă, mai nesimțite, de a se deturna sume importante de bani, ceea ce nu e, oricum, o veste bună pentru alegători.

    Dincolo de aceste probleme, partidele politice se vor confrunta și cu tensiuni interne, pentru că forurile conducătoare vor avea șase hopuri de trecut în patru ani, iar oricare pas greșit poate aduce acuzații, congrese extraordinare și încercări de schimbare.

    Să luăm cazul PDL, spre exemplu: e greu de crezut că se va mai scinda acum, pentru că s-a dovedit că aripa reformiștilor nu e nici măcar fulgușor. Asta nu exclude posibilitatea ca Traian Băsescu să aștepte un rezultat slab al PDL în alegeri, anul viitor, pentru a forța preluarea partidului de către fidelii săi. Nici Ponta nu ar avea o viață ușoară dacă PSD nu scoate un scor foarte bun încă de la locale, vara viitoare. Și nici Crin Antonescu, al cărui mandat e de pe acum contestat de destui adversari. Chiar și UDMR ar putea avea probleme, pentru că atacă alegerile cu o echipă nouă, oarecum lipsită de experiență.
    Cît despre partide mai mici, precum PRM ori Partidul Poporului, va fi greu să facă față unei singure ”duble” de alegeri, darmite să o ia de la capăt după numai un an de pauză.

    Este foarte probabil ca scena politică de la noi să se comporte aidoma fotbalului britanic: din cauza prea multor partide de campionat și de ligă europeană, nu se mai dă randament la națională. Partidele de la noi vor dedica energii prea mari alegerilor multiple pentru a se mai ocupa cu maximă seriozitate și de problemele țării, iată o perspectivă pesimistă, dar mai mult decît îndreptățită, dacă ne gîndim cum evoluează lucrurile, de obicei, în politica autohtonă. În 2008 și 2009, PDL a făcut ravagii în finanțele țării pentru a-și asigura victoria sa și a lui Băsescu în alegeri; nu are sens să ne mai mirăm că azi ne chinuim cu măsuri anti-criză care trebuiau de mult luate.

    Din păcate, nu avem nicio garanție că viitoarea guvernare, indiferent care va fi ea, nu va adopta aceeași strategie, a sacrificării intereselor naționale pe altarul celor electorale. Pentru că, așa cum am spus, noua generație de lideri tineri, chiar bine intenționată, este supusă unor presiuni uriașe de jos în sus

    Tocmai din acest motiv, poate nu ar fi deloc o idee rea dacă s-ar lua decizia cuplării alegerilor locale cu cele parlamentare – europenele neputînd fi cuplate cu prezidențialele – pentru a elimina măcar o treime din scrutinele care ne așteaptă.
    Electoratul român pare, de pe acum, tot mai puțin dispus să se prezinte la vot, absenteismul fiind o realitate îngrijorătoare în ultimii ani.
    Iar un absenteism masiv înseamnă înlesnirea fraudei electorale și obținerea unor rezultate nereprezentantive la nivel național.

    Continuare
  • 130 comentarii

    10740 vizualizari

    Interimatul de la Munca anunta iminenta schimbare a lui Boc

    Interimatul de la Munca anunta iminenta schimbare a lui Boc


    Desemnarea premierului Emil Boc drept ministru interimar al Muncii este o decizie care ar merita mai multe comentarii și analize, pentru că ea ar putea anunța iminenta schimbare a actualului guvern după congres.

    Faptul că în locul unui ministru plin a fost desemnat premierul Boc drept interimar la Muncă – și asta într-un moment complicat, în care nici nu s-a uscat cerneala pe noul Cod al Muncii – este o decizie politică stranie, aparent inexplicabilă. De altfel, nici nu prea s-a obosit nimeni să o explice.
    În schimb, ceea ce a spus Traian Băsescu aseară, la TVR, ar putea explica misterul. Întrebat de ce a ales această variantă, a premierului interimar, Băsescu a spus, sec: ”Nu eu am ales-o. Dacă mi-ar fi propus un ministru convenabil, cu siguranţă emiteam decretul imediat”. Și tot el ne-a informat că vom avea un ministru adevărat peste 45 de zile, conform Constituției, ”În momentul în care vor avea persoana potrivită pentru asemenea funcţie...”.

    Președintele recunoaște singur, totodată, că momentul e delicat, pentru că ministerul în cauză are nevoie urgentă de legi sectoriale care decurg din noul Cod: ”O lege a copilului, o lege a familiei, o lege pentru protejarea persoanelor cu dizabilităţi. E un set întreg de legi şi va trebui un om care să poată continua aceste procese de reformă”.

    Va să zică, avem necesități stringente la ministerul Muncii, pe de-o parte, avem o rezervă inepuizabilă de cadre de valoare la PDL, pe de altă parte (așa susțin democrat-liberalii, nu o spun eu) și cu ce ne alegem? Cu lipsa unui titular al portofoliului și cu o improvizație de moment.

    Pentru cei mai puțin familiarizați cu politica trebuie amintit că procedura desemnării de miniștri interimari este una excepțională, care se adoptă numai în momente justificate. Spre exemplu, Boc a mai fost odată interimar, odată cu alți colegi din PDL, dar asta s-a întîmplat după debarcarea PSD din guvern, în toamna lui 2009, cînd se aștepta rezultatul prezidențialelor, care urmau să aducă un alt guvern. Un alt caz a fost numirea lui Meleșcanu, ministrul Apărării în guvernul Tăriceanu, interimar la Justiție, atunci cînd a izbucnit disputa între PNL și Cotroceni legată de persoana Noricăi Nicolai.
    S-a ales, și atunci, un interimat de 45 de zile pînă la clarificarea scandalului.
    Nimic din aceste elemente nu se regăsește în actuala situație.

    Și atunci, de ce s-a ajuns aici, cu riscul clar pentru PDL de a da semnalul către electorat că nu are oameni de valoare pe care să îi pună miniștri și are nevoie de săptămîni întregi de căutare?

    Răspunsul e simplu: motivul pentru care nu s-a dorit numirea, acum, a unui ministru plin este acela că e ridicol să trimiți un om la înaintare pentru numai 2-3 săptămîni. Cele 45 de zile de interimat se încheie – atenție! - după congresul PDL, cînd se va tranșa situația lui Emil Boc. Or, dacă lucrurile ies cum vrea Băsescu, la Convenția Națională Boc va fi reales președinte și va accepta să lase liber fotoliul de premier. Viitorul premier va stabili o altă echipă de miniștri, în care, poate, nu s-ar fi regăsit ministrul care ar fi trebuit numit acum la Muncă, deci era păgubos să se recurgă la această manevră ”de sacrificiu”. Sau poate, știind cum stau lucrurile, nu s-a înghesuit nimeni să fie ministru pentru cîteva zile.

    Prin decizia luată zilele trecute, Băsescu dă un nou semnal către PDL să aleagă pe cine trebuie la congres, inclusiv fluturînd nemulțumiților din partid promisiunea indirectă a înlocuirii lui Boc de la guvern, după Convenție.



    Continuare
  • Pagina:

    1 2 3
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva