• 212 comentarii

    27904 vizualizari

    Cine a furat cartea de credit a României?

    Cine a furat cartea de credit a României?


    Am citit în presă că la ședința de guvern de sîmbătă, cînd s-a decis urcarea TVA la 24%, ministrul Finanțelor a venit cu ideea impozitului progresiv și a unui impozit pe profit de doar 10%. Numai că i s-a dat rapid peste degete, pe motiv că o asemenea decizie s-ar fi pliat pe mesajele și soluțiile PSD, iar puterea nu își poate permite un asemenea risc, electoral vorbind. Citind asemenea dezvăluiri năucitoare ai fi tentat să crezi că drama României o constituie faptul că barca națională se scufundă, iar marinarii din ea se ceartă pe cine să dea vina. În realitate, cred că, pragmatic vorbind, lucrurile sunt mult mai simple. Mai exact, drama României este că e condusă de o grupare politică foarte capabilă să distribuie (citește să facă praf) banii bugetului de stat, dar complet neputincioasă cînd e vorba să îi producă. Ultima guvernare capabilă să producă bani a fost, din nefericire, cabinetul Năstase, care a lăsat în visterie, cînd a plecat de la putere, miliarde bune de dolari. Controversați sau nu, miniștri de atunci, între care am avut și eu onoarea să mă număr, au ”produs” bani, pe care i-au atras către buget, deși investitorii străini nu dădeau năvală la noi, cum s-a întîmplat după integrarea în UE. Acum, de cîțiva ani de zile, asistăm la fenomenul invers: o mînă de politicieni, înfipți în vîrful grămezii după alegerile din 2004, nu fac altceva, de dimineață pînă seara, decît să arunce banii de la buget către cele patru zări. Desigur, prin cele patru zări puteți înțelege și, sau mai ales, clientela politică. Niciunul dintre actualii guvernanți nu a dovedit că e capabil să facă bani, iar cînd un mare afacerist autohton a spus că nu i-ar da pe mînă lui Boc nici măcar un butic să îl administreze, mult adevăr grăit-a. Un ministru e obligat să se comporte ca un afacerist autentic, să vizeze cît mai judicioasă distribuire a banilor de la buget, pentru a fi sigur că aceștia se întorc îndoit. Mucalitul de Ilie Năstase spunea odată că nu a declarat la poliție furtul cărții de credit a soției sale pentru că oricine ar fi luat-o, ar fi cheltuit mai puțin decît ea. Parafrazînd, România e o țară căreia puterea actuală i-a furat cartea de credit și, de cîțiva ani, își face de cap cu ea...

    Continuare
  • 27 comentarii

    6439 vizualizari

    Fata nevazuta a majorarii TVA

    Fata nevazuta a majorarii TVA


    Majorarea TVA va aduce cu sine creșteri substanțiale de prețuri, asta o știu deja toți românii din relatările media. Există, însă, și efecte colaterale despre care s-a vorbit mai puțin sau deloc, dar care nu vor întîrzia să apară, iar ele s-ar putea dovedi chiar mai rele decît scumpirile propriu-zise.

    Despre ce este vorba? În acest moment, urmare a deciziilor guvernului, marii retaileri, afaceriștii de top din domeniul bunurilor de larg consum, se confruntă cu cea mai mare provocare: vor majora prețurile pe măsura creșterii TVA, păstrîndu-și profiturile intacte, sau vor accepta să păstreze prețurile la actualele cote, diminuîndu-și profiturile? Să nu scăpăm din vedere un element extrem de important din ecuație: devalorizarea monedei naționale va avantaja exportatorii, atîția cîți mai sunt, dar va scumpi importurile, ceea ce se va reflecta, de asemenea, în prețuri. Problema este că, după părerea mea, marii importatori vor încerca și o a treia cale, în raport cu cele două descrise mai sus: e vorba de identificarea unor produse de import de mai proastă calitate, care să permită menținerea unor prețuri asemănătoare celor actuale. Altfel spus, iei salamul la același preț, dar nu mai e din carne, ci din resturi șamd.

    O altă metodă, practicată deja pe o scară nepermis de mare, dar care sunt convins că se va extinde exponențial, va fi importul de produse expirate, de care depozitele altor state occidentale gem în permanență, în așteptarea debarasării, știut fiind că, la ei, legislația e nemiloasă în asemenea cazuri. Astăzi, conform datelor oficiale, România e țara europeană cu cele mai multe reclamații la Protecția Consumatorului, deși românii sunt cunoscuți pentru lipsa de încredere în măsurile statului. În curînd, însă, fenomenul va scăpa complet de sub control. Piața va fi invadată de produse proaste, expirate sau refuzate de alții, dacă e să ne amintim doar recentul scandal de la Ploiești, unde regia de transport a cumpărat, cu voioșie, un lot de troleibuze germane refuzate de elevețieni pentru probleme tehnice grave. Să ne amintim cum, după revoluție, piața din România fusese invadată de cafea atît de ieftină încît reprezentantul unei mari companii occidentale își manifesta public stupefacția că s-a putut găsi undeva, în lume, un asemenea preț. Sau cazul unor  țigări occidentale care invadaseră prin 1992 piața, la un preț excelent, dar s-a aflat ulterior că reprezentau un lot interzis de autoritățile din țara producătoare din cauza excesului de gudron. De ce să distrugi un produs, însă, cînd îl poți vinde în România și să îți recuperezi paguba? Vor reveni în forță afacerile cu produse second-hand, care începuseră să își dea duhul în prima parte a anilor 2000, după mega-succesul de după 1989, dar va crește și contrabanda, pînă la cote de neimaginat. După ce abia apucaseră să guste, un  strop, din beneficiile sistemului de viață occidental, mi-e teamă că, din cauza sărăciei, românii se vor întoarce, curînd, la perioada așa-numitei tranziții sălbatice de după căderea comunismului, cel puțin pentru cîțiva ani buni de aici încolo.


    Continuare
  • 38 comentarii

    7895 vizualizari

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    ”M-am saturat de votul batrinilor infricosati! Ca si acum cincisprezece ani, ca acum zece ani, ca acum patru ani, pesedeii, cu Nastase si Iliescu ai lor, sint votati masiv de indivizii incapabili sa-si aduca vreo contributie la viata sociala a tarii. Luati la bani marunti, ei sint tocmai generatia care, prin indiferenta, supusenie, lasitate si oportunism la scara nationala, au adus tara la starea de faliment din 1989. Ei sint generatia salvata de la inec de Ion Iliescu in 1990, cind au fost trecuti masiv la pensie. Desi ne-au lasat o tara in ruina, au pretentii la pensii mari si la gratuitati masive: la autobuz, la incalzire, la tratament, la spitale, la medicamente. N-au produs si nu produc nimic, dar continua sa fie stapinii nostri din umbra. Miliarde de dolari au fost virate - legal sau ilegal - spre plata pensiilor, pentru ca de acolo venea votul cel gras: votul neputintei si-al inapoierii programate”.

    Daca am înlocui cuvîntul ”bătrîn” cu ”evreu”, probabil că Hitler ar fi fost mîndru de asemenea discurs. Numai că el nu datează de pe vremea naziștilor. Ci de pe vremea cînd regimul Băsescu făcea ultimele repetiții pentru a intra în pîine, în decembrie 2004. Textul de mai sus nu a fost postat pe siteul organizației ”Noua Dreaptă”, sau ”Noii legionari”, ci a apărut într-un prestigios cotidian național, unde semnau elitele grupate în spatele noii vedete politice a României, alianța D.A. Și nu e creația vreunui nostalgic fascistoid, ci a distinsului intelectual Mircea Mihăieș, numit ulterior de Băsescu în conducerea Institutului Cultural Român. La vremea respectivă a produs vîlvă, a fost amendat, chiar, de către Consiliul Anti-Discriminare, dar și-a atins cu vîrf și îndesat scopul: a reușit să anatemizeze și mai mult generația de vîrsta a treia și să creeze noi prăpastii ale vrajbei între români. Pe atunci, credeam că e vorba de un exces de zel de moment, de un delir publicistic provocat de dorința de remarcare pe lîngă noii jupîni ai țării. M-am înșelat, și constat abia astăzi cît de mult.

    În realitate, articolul lui Mihăieș developa strategia pe termen lung a noilor guvernați, de exterminare prin orice mijloace a pensionarilor, doar pentru vina de a fi mai apropiați de stînga decît de dreapta. Mulți se întreabă, acum, de ce insistă Băsescu pe reducerea pensiilor, ori măcar pe impozitarea lor, pe anularea dosarelor de pensionare medicală a unor români șamd. Mereu și mereu, aceiași obsesie vizavi de pensionari...Ni se explică, savant, că pensiile sunt prea mari și trebuie tăiate, că bătrînii sunt niște asistați social, că România are prea mulți pensionari șamd.

    O propagandă de-a dreptul nazistă, încurajată de un partid de guvernămînt și de un șef de stat care știu foarte bine că nu vor putea rupe niciodată voturile vîrstnicilor, așa că e mai bine să îi ”execute”, fie printr-o culpabilizare morală și o presiune psihică menită să îi îndepărteze de urnele de vot, fie, efectiv, prin lichidarea fizică. Par vorbe mari, dar cînd prețul medicamentelor crește cu 700% nu putem decît să ne amintim cu amărăciune de bancul celebru de acum un sfert de secol, de la radio Erevan: ”Dle.Ceaușescu, dar cu cianură ați încercat?”.

    În fapt, pensionarii nu sunt asistați social, iar pensiile lor nu sunt daruri de la statul atotpututernic și milostiv. Ei sunt plătiți din proprii bani, puși deoparte în anii de muncă. (Dacă am retrocedat bunurile foștilor proprietari, cum am putea refuza să ”retrocedăm” celor care au muncit banii colectați de stat) Ba, mai mult, ei sunt cei care, paradoxal, sponsorizează statul și nu invers. Mai exact, românii contribuie mai mult decît este nevoie pentru pensiile lor, pentru că media de vîrstă a romînului face ca el să nu trăiască decît 18 ani după pensionare (22 de ani femeile, 14,7 ani bărbații), în timp ce stagiul de cotizare este, conform datelor oficiale, de 32,6 ani. Aceleași stastici atestă că românii ar trebui să primească o pensie medie de cca.11 milioane de lei vechi, judecînd după contribuțiile lor la bugetul de pensii. Asta înseamnă cu vreo 70% mai mult decît pensia medie actuală, dar să nu uităm că o eventuală impozitare a pensiilor, care se dezbate aprig acum, ar putea modifica încă și mai dramatic acest procent. 80% din pensiile din România sunt sub 1.000 de lei, iar peste doua treimi dintre acestea sunt sub 550 de lei. Și atunci, unde mai este statutul de ”asistat social”, cum mult îi place să repete, iar  și iar, președintelui Băsescu?

    În fapt, cred că problema actualilor guvernanți ar putea fi rezolvată mult mai simplu, fără atîtea strategii anti-pensionari justificate doar de vina acestora că se simt mai bine protejați de social-democrație: să se dea o ordonanță de urgență prin care să se interzică celor peste 60 de ani să voteze și cu asta basta. Sau, și mai bine, să se interzică votul celor de stînga, per ansamblu. Nici nu vom mai asista la genocidul pensionarilor și, poate, în felul ăsta, mai recuperează și PDL din procentele care i se duc pe apa Sîmbetei, în sondaje.






    Continuare
  • 692 comentarii

    68128 vizualizari

    Big-bangul politic al României

    Big-bangul politic al României


    De ceva vreme, în România asistăm la debutul unui soi de Big-bang politic ale cărui consecințe ar putea deveni dramatice în perioada următoare. În loc ca ravagiile crizei economice să deschidă punți de legătură între partidele politice, responsabile cu bunul mers al treburilor în țară, observăm, dimpotrivă, cum orgoliile ieftine le fac să se depărteze vertiginos unul de celălalt, preferîndu-se un soi de nebunească tenbtativă de salvare pe cont propriu. Salvare de la ce? De la obligația de a acționa în interesul țării? Dar asta e rațiunea de a exista a forțelor politice.

    Logica democrației nu ține de alegeri pe bandă rulantă, de aplauze la comandă, de referendumuri perpetue. Logica democrației ține de felul în care, după alegeri, forțele politice rezultate își armonizează pozițiile astfel încît să ofere o conducere eficientă a statului. Nu e un lucru ușor, dar cine nu e capabil nu are decît să stea pe margine. Dreptul parlamentului e în primul rînd dreptul alegătorilor, iar faptul că unele partide iau mai multe voturi decît altele nu înseamnă că deține drepturi absolute derivînd din aceste acțiuni. Și partidele care sunt în opoziție au primit votul unor cetățeni, iar aceștia au la fel de mult dreptul de a fi reprezentați. România nu aparține exclusiv votanților lui Băsescu ori fanilor PSD.

    Este aberantă și păguboasă teoria des vehiculată în ultima vreme potrivit căreia e necesar să ne năpustim din nou la urne, pentru că actuala conjuctură parlamentară nu mai dă randament. În primul rînd, Constituția stabilește clar o anume periodicitate electorală, iar a călca acest lucru în picioare este un pericol extrem pentru democrație. La urma-urmei, nu garantează nimeni  că un nou rînd de alegeri ar limpezi lucrurile. Unii au cam uitat că politica e știința negocierii, a compromisului, a înfrîngerii orgoliilor personale în numele interesului național. Avem un partid, spre exemplu, PDL, care a inclus în statut, cîndva, interdicția de a forma o alianță cu PSD. Cînd i-a venit bine, a renunțat, discret, la ea. Un lider marcant al PNL declară zilele astea că o colaborare cu PDL e imposibilă pînă în 2015. A calculat la fix și i-a ieșit fără zecimale. Alt lider, al PSD, știe sigur că partidul său nu trebuie să ajungă la guvernare fără alegeri, anticipate sau ba. Toate aceste rigori de operetă încalcă exact natura politicii, adică știința negocierii, cum spuneam mai sus.

    În management, se spune că un șef bun e cel care poate lucra inclusiv cu subalternii care îi sunt incomozi, un șef prost e cel care nu poate lucra pînă nu face ”curățenie” și nu își aduce oameni obedienți. A încerca în politică să ”limpezești” situația prin metode radicale (anticipate, suspendări de președinte, dizolvări de parlament, modificări repetate ale Constituției șamd) nu face decît să complice exponențial situația. Cînd nu ai majoritatea necesară trebuie găsite formule echitabile pornind de la situația existentă pe eșicihierul politic, așa cum a rezultat el din alegeri. În niciun caz nu răstorni totul cu fundul în sus în căutarea situației ideale, care, cel mai adesea, nu vine niciodată. Se spune că guvernarea CDR a fost cea mai rea, iar asta s-a întîmplat nu pentru că ar fi avut oamenii cei mai slabi, ci pentru că partidele din coaliție s-au dovedit incapabile să își armonizeze pozițiile. Orgoliile și meschinăriile politice au fost mai importante decît binele comun. Traian Băsescu ar trebui să știe asta, doar a fost, și în acea vreme, un factor la fel de ”liniștitor” pe cît este în prezent.

    Greșelile de acest tip le face, însă, în acest moment, nu doar puterea, ci și opoziția. În locul unei încercări de așezare la masa discuțiilor a principalelor forțe politice, așa cum e firesc atunci cînd criza economică se conturează drept un dușman comun, asistăm, dimpotrivă, la o depărtare vertiginoasă una de cealaltă și la alegerea unor poteci individuale. PDL decretează permanent că opoziția și mogulii reprezintă dușmanul de clasă, răul absolut, PSD s-a decis, brusc, să meargă singurel spre un ipotetic 51% în alegeri, PNL dă în toată lumea, inclusiv în cei alături de care a mers o bună perioadă de timp în trecutul apropiat. Confuzia la nivelul alegătorilor e totală, nici nu e de mirare că apare tot mai mult nostalgia după partidul unic.

    Imaginați-vă o armată în război în care fiecare corp militar, artilerie, infanterie, marină, aviație, tancuri șamd vrea să aibă dreptul de a impune propria strategie de luptă, în disprețul celorlalți camarazi, invocînd diverse pretexte (militari mai numeroși, dotări mai ample, ofițeri mai bine pregătiți). Evident, s-ar alege praful și de oaste și de țara pe care o apără. Numai armonizarea rațională, inteligentă, poate asigura succesul unei campanii de luptă. De ce ar fi altfel în politică, mai ales atunci cînd un dușman precum criza economică mondială e mai redutabil chiar decît o mie de divizii de tancuri?


    Continuare
  • 64 comentarii

    23070 vizualizari

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Inițiativa legislativă a unei senatoare PSD de a curăța siteurile de înjurături ar putea fi demnă de laudă, dacă nu ar semăna cu efortul măcinării unui zid prin rîcîire cu unghia. Probabil tocmai de asta efectul care s-ar obține ar fi mai degrabă unul păgubos decît o autentică reformă morală, dacă îi putem spune altfel.

    E și firesc să fie astfel, atît timp cît internauții înjură, cel mai adesea, clasa politică, în postările din subsolul a diverse articole, iar dacă fac asta cu atîta îndîrjire, poate ar trebui să elimină cauza și nu efectul. Cînd o țară are un șef de stat specializat în ”hă-hă-hă”, în ”păsărico” sau în ”țigancă împuțită”, cînd premierul spune despre un jurnalist, la TV, ”derbedeul dracului”, cînd miniștri și senatori vorbesc pe posturile TV ca pe maidan, iar fenomenul se agravează de la un an la altul, nu postările cititorilor ar trebui să ne îngrijoreze. Ci felul în care buletinele de vot băgate în urne ar trebui – și nu reușesc - să ne aducă la conducerea statului oameni cu o solidă pregătire intelectuală, cu realizări în domeniile de activitate, pînă la intrarea în politică și, foarte important, cu cei șapte ani de acasă.

    Din păcate, ultimii ani au adus cu sine în politică valuri de analfabeți, de ratați profesional, de gîngavi și libidinoși, gata să se încaiere și la propriu pe micile ecrane. Există, desigur, și oameni de calitate, de autentică valoare, în politică, dar se simt din ce în ce mai stingheriți de obligația de a lucra, cot la cot, în partid sau în parlament, cu autentici derbedei, care se comportă mai rău decît pe maidan. La cum evoluează (involuează) lucrurile, va veni curînd, poate, ziua cînd o încăierare în parlament nici nu va mai fi o știre de prime time. Campaniile electorale sunt, și ele, tot mai violente, de la un ciclu electoral la altul. Faptul că unii români de rînd sunt mai slobozi în exprimare atunci cînd comentează acțiuni politice, pe forumurile ziarelor, ar trebui să dea de gîndit în alt mod decît își propune să o facă proiectul legii anti-înjurături.

    Ar trebui văzut de ce s-a ajuns la asemenea acumulări de frustrare și de nervi la nivelul oamenilor simpli, cine se face vinovat de asta și cum ar trebui detensionat nu internetul, ci societatea românească în ansamblu. Deocamdată, nu cred că e un lucru rău faptul că netul funcționează ca un Hyde Park autohton, mă refer la acel loc celebru din Londra, unde oricine poate ține cuvîntări aspre contra guvernului sau Reginei, fără teama că va fi arestat pe loc. Pe de altă parte, s-ar putea ca introducerea de sancțiuni la adresa publicațiilor electronice care nu blochează la timp înjurăturile să genereze forme nedorite de cenzură, mergînd pînă la lichidarea completă a postărilor, pentru că ar trebui angajate persoane care să supravegheze non-stop forumurile, iar asta ar împovăra și mai mult, financiar vorbind, o presă pentru care, și așa, nu mișcă nimeni un deget. Ba, dimpotrivă, unii par ferm hotărîți să o lichideze, total sau parțial, prin orice mijloace.



    Continuare
  • 181 comentarii

    26187 vizualizari

    E clar: romanilor nu le-a mai ramas nici bucuria fotbalului

    E clar: romanilor nu le-a mai ramas nici bucuria fotbalului


    Cred că a fost primul meci al naționalei de fotbal pe care românii nu l-au putut vedea. Cînd spun asta, iau în calcul inclusiv perioada neagră a comunismului în care, cu toate restricțiile și economiile practicate, parcă nu au îndrăznit, totuși, să reteze și această mică bucurie a amărășteanului mioritic. Mă refer, desigur, la ce s-a întîmplat aseară, cînd meciul Belarus-România, unul oficial, la urma-urmei, nu s-a transmis decît pe un post de nișă, Digi TV, la care am înțeles că au acces doar vreo treime dintre români. Și la fel se va întîmpla, umblă vorba, și la marele meci cu Franța. TVR nu mai are bani pentru meciurile selecționatei naționale, dar a avut bani să își deschidă vreo 6-7 canale diferite, care, iată, nu sunt de niciun folos. Ce facem, punem iar antenele pe bulgari? Cum s-a ajuns în situația asta nu mi-e clar, nu mă pricep la audiovizual și la regulile care îl guvernează, dar mă întreb doar atît: dacă mare masă a românilor nu mai poate nici un meci al tricolorilor să vadă, care va fi următorul pas? Ce ni se mai taie? Ce ni se mai reduce? Ori, vorba unui banc ceaușist celebru: domnilor guvernanți, cu cianură de ce nu încercați?

    Continuare
  • 178 comentarii

    17528 vizualizari

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Sondajele de opinie arată că PDL se prăbușește vertiginos pînă spre o cotă care l-ar putea împinge, se spune, în afara parlamentului, în 2012. Personal, nu cred că va fi chiar așa, dar ceea ce puțini remarcă e faptul că, prin acțiunile sale, paradoxal, regimul Băsescu a început demult să sape la temelia viitoarei puteri, indiferent care va fi ea, lucru care nu are cum să îi displacă. Să mă explic.

    În perioada guvernării Năstase, din care am avut onoarea să fac parte, se discuta insistent, în ultima parte a anului 2004, despre tot felul de măsuri populiste pe care ar fi fost recomandat să le luăm, pentru a ne spori zestrea electorală, fiindcă existau bani. Îmi aduc aminte că Marian Sîrbu, parcă, a venit chiar cu ideea să majorăm pensiile, dar cel care s-a opus a fost Năstase, care a spus că banii din buget trebuie folosiți în primul rînd pentru investiții care să producă bani, la rîndul lor, precum autostrada Bechtel șamd. Mihai Tănăsescu, la rîndul lui, era foarte parcimonios cu finanțele, nu concepea nicio cheltuială hazardată, eu eram obsedat de investiții în energie și în parcuri industriale, cum nu prea am mai auzit să se fi făcut în ultimii ani și tot așa...

    Exista, recunosc, o încredințare fermă că PSD va cîștiga alegerile (nici azi nu sunt pe deplin convins că le-a pierdut cu adevărat) și eram conștienți că, după scrutin, tot noi va trebui să gospodărim țara, așa că nu ne înduram să aruncăm cu bani de care tot noi ar fi trebuit să ne folosim. Așa se face că guvernul Tăriceanu a beneficiat, cînd a ajuns la putere, de o rezervă de cîteva miliarde bune de euro, strînse de noi cu trudă, din care s-a apucat imediat să facă pomeni electorale. Sunt curios dacă i-ar mai fi dat mîna să introducă celebra cotă unică dacă în loc de munți de bani ar fi găsit în visterie doar un bilet cu lista datoriilor. Cum am găsit noi cînd am venit la putere, în 2000!

    A urmat de acum știuta angajare masivă de bugetari, răsplătirea sponsorilor politici șamd, iar banii s-au topit iute. Guvernul Boc instalat după 2008 nu a mai găsit munți de bani în rezervă, dar a găsit o țară fără datorii demne de luat în seamă, un teren virgin, financiar vorbind, pe care s-a apucat, rapid, să îl ”pîngărească” prin împrumuturi peste împrumuturi de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, piața internă și externă șamd. Și uite așa, s-au mai topit cîteva zeci de miliarde de euro. În acest moment, se vorbește de un nou împrumut de la FMI, ceea ce ar putea aduce România aproape de limita maximă a îndatorării, desigur, ținînd cont de posibilitățile noastre de rambursare. Acest împrumut nou ar avea menirea să ”rostogolească” pentru viitor tranșele pe care țara noastră ar trebui să le achite, de la anul, în contul banilor luați deja anul trecut. (Cum se știe, împrumutul de la Fond se achită într-o perioadă de pînă la cinci ani). În 2011, România va avea de finanţat un deficit bugetar de cel puţin 6 miliarde de euro dacă va reuşi să reducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, iar către FMI va avea de plătit cca.300 de milioane de euro. Serviciul datoriei publice guvernamentale pe anul viitor va cuprinde rate de capital de circa 11,3 mld. euro şi dobînzi de 2 mld. euro, adică un total de peste 13 mld. Euro. În 2012, an electoral, cînd începe și rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte cu încă aproape două miliarde de euro. 

    Prin iunie, Tănăsescu avertiza că România nu ar trebui să mai ia un nou credit de la FMI, fiind de preferat soluții alternative. Numai că regimul PDL știe de ce e bine să facă toate împrumuturile pe care le are la îndemîna. Pentru că ele vor trebui plătite nu de către cei care le-au contractat în actualul mandat, ci de către viitoarea guvernare, că va fi ea PSD, PNL, sau o combinată. PDL și Băsescu știu și rîd în barbă de pe acum la gîndul că, viitorul președinte și viitorul guvern vor trage din greu să achite tranșele de bani luate azi de ei, în timp ce portocaliii vor sta, relaxați, în băncile opoziție și vor critica puterea, așa cum stă bine oricărei opoziții. Indiferent cine va veni la putere, deci, va porni cu cel mai mare handicap de după revoluție, în ceea ce privește starea economiei. Iată de ce putem considera că adevăratul guvern de sacrificiu nu e Boc 5, așa cum se scrie în presa ultimelor zile. Ci guvernul de după viitoarele alegeri, oricare va fi el.




    Continuare
  • 48 comentarii

    6373 vizualizari

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    De cînd am ales să mă retrag definitiv din politică am un avantaj, despre care am mai vorbit și cu alte ocazii și pe care, probabil, îl voi invoca și de aici înainte: acela de a vedea lucrurile mult mai obiectiv, de pe margine, cum se spune...

    Iar unul dintre aceste lucruri este o constatare, din păcate, dramatică, despre care nu îmi face niciun fel de plăcere să vorbesc. E vorba de faptul că puterea politică din România confundă tot mai mult legitimitatea de a fi ales cu dreptul de a decide, de a legifera absolut orice și oricînd. În realitate, e o gravă eroare concepția că, odată ales, îți achiziționezi, ca om politic, un statut special, absolutist, divin, care îți permite orice decizie. Legitimitatea conferită de alegeri e o calitate care trebuie construită și confirmată în permanență, prin dialog cu cei din jur, dar, în primul rînd, cu alegătorii. Sunt absolut de acord că o țară nu se poate conduce prin referendumuri, dar nici în condiții de izolare totală, ca să nu spun de sfidare a alegătorilor.

    Lumea modernă trăiește, din acest motiv, o contradicție tristă: cetățeanii se ocupă tot mai mult, mai ales în situații de criză, precum cea de acum, strict de propriile probleme, iar politicienii, în loc să facă demersuri pentru a-i atrage în proiecte sociale colective aleg, dimpotrivă, să mizeze pe forță și pe îndepărtarea de problemele celor mulți.

    Politicieni de tip Traian Băsescu, spre exemplu, cer alegătorilor putere, tot mai multă putere...Vrea Primăria, apoi Consiliul General, apoi Președinția, apoi Guvernul, apoi un Parlament docil, apoi o societate docilă, o țară întreagă la picioarele lui. Cînd obține ceva din ceea ce solicită, decretează imediat că este Dumnezeu și doar el deține adevărul absolut. Cetățeanul contează strict atît timp cît are ceva de oferit.

    Asemenea mentalitate e transmisibilă în jos, către mase, nu degeaba se spune că peștele de la cap se împute. Se știe de milenii că nu se poate interveni la nivel general fără modificări ale mentalității individuale. ”Dacă e să se schimbe lumea, întîi trebuie să mă schimb eu” zice japonezul. La noi, se împămîntenește conceptul invers: întîi să mi se dea, întîi să se schimbe sistemul, și apoi văd eu dacă e cazul să mă schimb sau nu, În mod firesc, e blamabilă asemenea gîndire, dar cum poți da cu piatra cînd exact ăsta e mesajul oferit de primii oameni ai nației: ”Dacă vreți să vă dăm, dați-ne mai întîi voi totul”?

    Din nefericire, s-a dovedit că nici măcar atunci cînd Băsescu a primit destul de mult de la alegători nu a oferit nimic la schimb. Și nu e singurul. Astfel, se distruge sistematic respectul pentru autoritate, se accentuează disoluția statului, se favorizează haosul. Locul dialogului deschis, onest, cu cetățenii e luat de ședințe de taină, de închiderea ușilor în nasul presei, de decizii ”la secret”, în numele principiului găunos, comunistoid, ”știm noi mai bine ce trebuie făcut, nu trebuie să știe și poporul”.

    În România, totul se secretizează, vertiginos, iar politica dialogului lasă loc politicii pumnului. În viziunea guvernanților, nu mai avem organe de presă, ci trîmbițe înveninate ale mogulilor. Nu mai avem sindicate, ci organizații clădite după model mafiot care se implică, pe bani, în lovituri de stat. Nu mai avem mitinguri de protest, ci atentate la instituțiile democratice ale statului. Nu mai avem societate civilă, ci lingăi plătiți din surse oculte. În fine, nu mai avem opoziție, ci grupuri de interese gata să vîndă țara estului/vestului/oricui e interesat...Repet, toate astea în viziunea guvernanților. Priviți cu atenție la figuri precum premierul Emil Boc, precum ministrul Elena Udrea ori precum Roberta Anastase. Oamenii ăștia nu mai vorbesc ca niște aleși ai poporului, ci precum Moise abia pogorît de pe munte, cu tablele legilor în brațe. Se ascultă cu pioșenie, dar nu se comentează, cam ăsta e mesajul nerostit.

    Tarele sistemului se propagă exponențial și pervertesc brumele de conștiințe rămase; cetățeanul de rînd se scîrbește și se închide în sine; societatea românească se închide, și ea, la loc, după două decenii de libertate în care nici nu a apucat să se deschidă cum trebuie. Iar, peste toate, cel mai grav e că viitoarea putere, oricare va fi ea, ar putea nu să o ia de la zero, pe baze normale de această dată, ci să continue exact de unde a lăsat cea actuală.



    Continuare
  • 273 comentarii

    24630 vizualizari

    Atenție la Letonia!

    Atenție la Letonia!

    În locul actualei opoziții, aș trata cu toată atenția ceea ce s-a întîmplat, sîmbătă, în Letonia, țară fostă comunistă, la alegerile legislative.

    Asta pentru că scrutinul a fost cîștigat de către coaliția de centru-dreapta aflată la guvernare, Blocul Unităţii, Uniunea Verzilor şi gruparea Pentru Patrie şi Libertate, deși a fost nevoită să adopte, în ultimul an, măsurile cele mai dure, pe fondul crizei, și s-a confruntat cu atacurile puternice și repetate ale stîngii.

    O situație, dacă vreți, foarte asemănătoare cu cea de la noi, unde guvernarea este de dreapta, ia măsuri impopulare și cade în sondaje, în timp ce stînga se pregătește să preia, glorios, puterea la viitoarele alegeri, anticipate sau la termen. Letonia a trecut în ultimii doi ani prin momente dramatice, în primul rînd o cădere a economiei cu 25%, devastatoare aș spune, ceea ce a scos oamenii pe străzi. Cînd reformistul Valdis Dombrovskis a preluat guvernarea, anul trecut, nu îi dădea nimeni nicio șansă, iar  după ce a început să taie în carne vie, nici atît. Premierul a redus din salarii, a mărit taxele și impozitele, a sporit șomajul prin concedieri masive de angajați ai statului, în timp ce adversarii social-democrați îl tocau mărunt la fiecare decizie, cereau anularea măsurilor nepopulare și îl acuzau că a vîndut țara organismelor financiare internaționale.

    La alegerile de sîmbătă, spre stupoarea generală, coaliția de guvernare și-a spulberat adversarii de stînga și a luat două treimi din mandatele parlamentare, ceea ce înseamnă că va rămîne la putere încă un mandat, al treilea consecutiv. Alegătorii letoni au reușit să vadă dincolo de scăderea nivelului de trai, de șomaj, de împrumuturile externe uriașe, de deficitul bugetar masiv, și au dat votul de încredere exact celor care i-au ”chinuit”, după formula social-democraților. Nu știu care sunt șansele ca situația din Letonia să se repete și la noi, la viitoarele alegeri, dar, cum spuneam, în locul liderilor actualei opoziții aș fi, de acum, ceva mai rezervat și mai atent la mișcările politice. În politică, marile surprize nu prea lasă loc de regrete...


    Continuare
  • 104 comentarii

    10140 vizualizari

    În cine să mai aibă românii încredere?

    În cine să mai aibă românii încredere?


    La această oră, nu îmi e clar dacă votul acordat de parlament scăderii TVA a fost o greșeală sau mai mult de atît, dar, oricum, asta nu are importanță.

    Problema e că, analizînd la rece situația creată, observăm cum aleșii poporului au dat, singuri și neajutați de nimeni, de această dată, lovitura de grație unei instituții a statului, legislativul. Aflat, oricum, la cote de popularitate scăzute, dar care mai avea, cît de cît, o anume doză de onorabilitate în ochii românilor. Acum, alegătorii obidiți află că, la vremuri de restriște, cînd țara e pe butuci, parlamentarii sunt atît de concentrați la rezolvarea problemelor de interes național încît habar nu mai au ce votează. Scandalul apare la scurtă vreme după uriașa fraudă de la votarea legii pensiilor, cînd milioane de oameni au aflat că, pentru putere, 80 de voturi e totuna cu 170. Și tot acum aflăm că PDL a decis să interzică, pur și simplu, parlamentarilor săi să își exprime votul la moțiunea de cenzură, ceea ce e un act neconstituțional de-a dreptul. Parlamentul este cea mai importantă instituție a statului, este esența democrației, iar ceea ce se întîmplă la noi te face să te întrebi ce s-ar fi ales de marile democrații europene, unele vechi de un mileniu, dacă și la ei s-ar fi petrecut același fenomen.

    Tăvălugul dezamăgirilor pare, din nefericire, de neoprit. Pînă acum, cetățenii își pierduseră încrederea în Traian Băsescu ori în guvernul Boc, care au dovedit că sunt preocupați de orice, numai de sloganul ”Să trăiți bine” nu. Își pierduseră încrederea în justiția care pare specializată în două lucruri: eliberarea înainte de termen a infractorilor de drept comun și în arestarea pentru cîteva zile a unor potențiali mari corupți, ale căror dosare rămîn, mai apoi, îngropate. De curînd, au constatat, stupefiați, că pînă și Poliția, ca instituție, și-a pierdut încrederea în stat, după ce i-au văzut pe agenți strigînd președintelui, la mitinguri, ”Ieși afară/Javră ordinară” și aruncînd caschetele.
     
    Și încrederea în presă a încasat o lovitură grea, după ce publicarea stenogramelor lui Vîntu a arătat cum înțeleg unii dintre jurnaliști conceptul de libertate a exprimării. (Că veni vorba, m-am trezit amestecat personal în povestea asta mizeră, a stenogramelor, fără niciun ”merit”, doar pentru că niște căscați din presa cotrocenistă m-au confundat cu Dan Radu Rușanu, iar apoi au făcut rectificări doar parțiale). Și-au mai pierdut românii deplin pierdut încrederea în serviciile secrete, după ce au constatat, grație aceluiași scandal al stenogramelor, că agenții noștri secreți se pricep doar la ascultat convorbiri intime ale cetățenilor, fără legătură cu infracțiunile.

    Acum, a venit momentul, cum spuneam, să se spulbere orice încredere și în clasa politică, per ansamblu, după ce parlamentarii au ajuns să recunoască, senini, că una au avut în cap și alta au votat. Ce va urma, la rînd? Aproape că mi-e groază să fac pronosticuri...

    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • manicure:

    I truly love your blog.. Pleasant colors & theme. Did you build this amazing site yourself? Please reply back as I'm trying to...

  • نقل عفش بالطائف:

    Hi my loved one! I wish to say that this article is awesome, great written and come with almost all significant infos. I'd like ...

  • viagra cialis comparison:

    Hey! This is my first visit to your blog! We are a group of volunteers and starting a new project in a community in the same nic...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva