• 485 comentarii

    117542 vizualizari

    Cine uita trecutul e condamnat sa il repete

    Atunci cand iesi din politica si te dedici afacerilor, precum in cazul meu, ai avantajul ca poti judeca altfel evenimente la care esti martor, direct sau indirect. Cu mai multa obiectivitate, cred, decat atunci cand esti in mijlocul lucrurilor. Una dintre observatiile pe care le fac tot mai des, in ultima vreme este, spre exemplu, cea legata de de obsesia anti-Basescu a clasei noastre politice. Unii nu mai prididesc sa il inalte in slavi, altii pare ca nu au altceva in cap decat cum sa il doboare. Zeul natiei pentru jumatate din clasa politica, raul absolut pentru cealalta. Si daca ambele parti gresesc, ai putea sa te intrebi? Daca unii se agata prea mult de omul-minune, in loc sa isi dezvolte propriile capacitati, iar ceilalti consuma prea multa energie contra unui om, in loc sa se ocupe de problemele reale ale tarii, ale societatii in ansamblu?
     
    Situatia de acum seamana, oarecum, cu cea din perioada cand am intrat ei in PDSR, in 1995. Atunci, toata Romania era, intr-un fel sau altul, obsedata de Ion Iliescu. PDSR era convins ca e suficient sa defileze cu el in fata ca sa cistige orice alegeri. In 1996 a constatat, pe propria piele, ca nu e asa. CDR si restul opozitiei nu aveau alt discurs decat ”Jos Iliescu”. A venit, insa, momentul mortii Seniorului Coposu, care le-a aratat ca, uneori, cu ochii in ograda altuia, nu vezi ce valori ai in propria curte si nu le apreciezi pe masura. Au invatat mult din lectia asta, au depasit obsesia fata de Iliescu, au cautat solutii si au castigat alegerile, dupa un an.
    Nu au dat satisfactie la guvernare, e drept, dar au cucerit alegatorii atunci cand trebuia, aratand si alt tip de discurs decat cel de pana atunci.
     
    Sa vedem cum stau lucrurile astazi si ce s-a invatat din aceste lectii, dupa 15 ani. Iau, bunaoara, fostul meu partid, PSD. In mod firesc, el ar trebui sa demonstreze ca nu este un partid anti-Basescu, ci un partid in favoarea Romaniei, cu solutii certe pentru tara si pe care sa le revendice cu forta si convingere.

    Din pacate, astazi sunt prea multe orgolii personale. Cand intalnesti un lider de partid, in primele minute vorbeste de Basescu si apoi, o buna perioada isi ataca “ rivalii” din partid sau se plange de lipsa de sprijin. Sunt chestiuni pe care electorii le stiu foarte bine, dar nu intereseaza pe nimeni. Lipseste fraternitatea, dorinta de a sta impreuna pentru un ideal, uitandu-se faptul ca orice responsabilitate este colectiva.

    Acea jumatate din Romania care este impotriva actualului presedinte merita mult mai mult decat crizele de orgoliu si vanitate.
    Este astazi PSD un partid capabil sa recunoasca si sa promoveze noi personalitati si in acelasi timp sa valorifice experienta celor mai vechi in politica ?

    Este astazi PSD condus de un lider sau  de niste lideri care constituie locomotivele alegerilor viitoare?
    Are astazi PSD in interiorul sau acele valori care vor fi candidatii care sa convinga electoratul sau are nevoie sa atraga permanent si alti posibili lideri ?

    Este in stare PSD, in afara de organizare politica interna, sa caute , sa recunoasca si sa promoveze energii care pot sa miste electoratul catre idei clare?

    Este Victor Ponta presedintele de partid care ofera speranta de schimbare, de creare de echipa si nu de “ gasti”, si care sa mearga spre victorie ? Eu cred sincer ca Victor este un tanar capabil, inteligent si matur, dar trebuie sa puna cat mai curand in dezbatere, in partid, principiile si valorile social-democratiei dupa care sa se ghideze viitoarele actiuni politice, altfel spus, sa puna oamenii la treaba, pentru ca timpul e tot mai scurt.

    Si mai cred ca raspunsurile la aceste intrebari, ca si la altele, trebuie sa contribuie la imaginea unui PSD in 2012 diferita de cea de astazi. Si mai cred, la fel de nestramutat, ca cine uita trecutul e condamnat sa il repete.

    Continuare

    Tag-uri: PSD, Ponta, Victor Ponta

  • 29 comentarii

    8458 vizualizari

    Cum stie Traian sa ii transforme pe toti in mateloti

    Cum stie Traian sa ii transforme pe toti in mateloti


    Văzută din miezul politicii, ultima ieșire a lui Traian Băsescu, de la B1TV, pare un atac în gol, care l-a transformat și mai rău în ținta loviturilor adversarilor. Văzută mai dinspre afară, așa cum o fac eu, bunăoară, situația pare un pic diferită.

    În fapt, cred că marinarul a mai repurtat o victorie, iar învinșii lui încă nici nu își dau seama că au pierdut. Poate chiar se împăunează cu felul cum l-au pus la punct. De ce cred eu că Băsescu a mai marcat un punct? Simplu: și-a obligat adversarii să se coboare la nivelul mahalalei ca să îi dea o chelfăneală, numai că, acolo, fostul marinar e de neînvins. Cînd spun mahala, mă refer, desigur, la cotele de limbaj atinse, la vulgaritatea replicilor.

    Pentru președinte, liderul PSD e o maimuță și un linge-preș, cel al PNL e un milog politic, afaceriștii Vîntu și Voiculescu sunt niște turnători bolnavi la cap, șeful Senatului e un om slab, un distins analist și un poet celebru sunt vulgari etc. Exprimările celui care reprezintă România în lume sunt jenante, dar cred că nu au fost rostite cîtuși de puțin la mînie, ori dezinteresat. Mult mai degrabă, cred că am asistat la o capcană întinsă oponenților săi, iar aceștia s-au grăbit să cadă în ea, în culmea fericirii. Crin Antonescu l-a etichetat drept ”securist, om corupt, hoţ care este prins la furat" și i-a lipit, suplimentar, eticheta de ”derbedeu” pe frunte. Victor Ponta  nu s-a lăsat nici el, făcîndu-l mincinos, mare escroc etc. Vîntu a declamat că se înconjoară de lichele și că terorizează țara. Astăzi, polițiștii i-au strigat președintelui ”javră ordinară”. Exemplele pot continua la nesfîrșit.

    Te uiți și nu poți crede că e adevărat, îți vine să te ciupești de braț. Va să zică, nu e de ajuns că avem un președinte care a coborît funcția pe care o deține cu o treaptă mai jos de bodega ”Cireșica”. Suntem obligați să vedem, peste asta, și cum se reped toți să îi urmeze exemplul și să coboare încă și mai jos, dacă se poate. Vorba aia, dacă-i bal, bal să fie...Niciunul dintre cei loviți sub centură de șeful statului nu s-a gîndit vreo clipă să facă o mișcare inteligentă și să îl lase în ofsaid, parînd atacul elegant și printr-o exprimare aleasă, tocmai pentru a pune o distanță cît mai mare între el și personaj. Pentru a evidenția diferențele de educație și civilizație. Pentru a arăta că nu toată lumea vorbește, în politică, la fel ca în manualul lustruitorului de punte. Ori pentru a arăta că îți poți expune un punct de vedere și fără să înjuri.

    Din păcate, oameni precum Ponta sau Antonescu sunt încă și mai afectați la capitolul imagine decît Băsescu, pentru că acesta din urmă, cel puțin, e știut ca atare și imunizat în ceea ce privește percepția în ochii opiniei publice. Ăsta e, nu ai ce îi face, îl iei sau îl lași, dar nu îl mai schimbi. Și, cum se vede, electoratul l-a ”luat” deja de 4-5 ori. De la unii adversari ai lui, te aștepți, însă, la ALTCEVA. Un altceva care nu mai vine. Mulți sociologi și politologi au avertizat de mult că, după era Băsescu, piața politicii va cere un personaj diametral opus, pentru că actualul președinte a epuizat modelul existent. Un personaj stilat, cult, vorbitor de limbi străine, politicos, răbădător. Prin ceea ce face, zi de zi, Traian Băsescu reușește, însă, cu brio, să îi aducă pe toți la nivelul lui, băgîndu-i, abil, într-un pat procustian, în care victimele se mai întind și cu plăcere. Cînd va fi sfîrșit de murdărit toată scena politică, Traian va putea rînji, în fine, fericit: ”cine spuneați că e vulgar?”. Și intuiesc că nu va mai fi nimeni să îi dea replica...





    Continuare
  • 171 comentarii

    16364 vizualizari

    E oficial: avem o guvernare la plesneala

    E oficial: avem o guvernare la plesneala


    Oricît de multă bunăvoință ai manifesta, ținînd cont de efectele crizei la nivel global, tot nu poți spune altceva despre situația de la noi decît că avem o guvernare la plesneală.

    După o guvernare haotică, să zicem de tip CDR, există scuze pentru noul guvern, timp de cîteva luni, pentru anumite erori sau scăpări. Actualul guvern nu a venit, însă, nici după o perioadă dramatică, ci după una de prosperitate generată de integrarea în UE și de năvala multor investitori străini, și nici nu se află la cîteva luni după alegeri. Cu toate astea, haosul mai degrabă se extinde.

    Văzută din exterior, unde mă aflu adesea purtat de afaceri, România se înfățișează ca o țară în care totul se limitează la reglementări legislative și mult joc politic de glezne. Pe lista  de așteptare se mai află doar legiferarea zborului păsărilor și amendarea legii gravitației, că în rest Boc, Băsescu și ai lor le-au zăpăcit pe toate.

    Probabil cele mai multe înjurături și le iau de la judecătorii Curții Constituționale, acolo unde a fost respins un număr record de legi, în ultimii ani, de la legea educației, de două ori, ori pachetul ”legilor sărăciei”, pînă la legile vizînd pensionarii ori proiectul noii Constituții.

    Mandatul lui Băsescu este în întregime doar un lung șir de propuneri legislative, unele noi, altele menite să schimbe vechile legi, aiurind pe toată lumea mai ales prin faptul că nu rezolvă, ci doar încurcă lucrurile. Avem milioane de infracțiuni nepedepsite? Pac o propunere de dublare a...perioadei de reținere preventivă plus concedieri masive de polițiști. De parcă asta era problema Justiției. Avem o situație economică dezastruoasă? Pac o propunere de impozitare a marilor averi, de parcă nu ar fi România singura țară din lume în care cetățenii trebuie să stea la cozi ca să își achite dările către stat. Plus hăituirea jurnaliștilor și artiștilor  pentru niște dubioase datorii de care în primul rînd fiscul e  vinovat. Avem cel mai mic grad de absorbție a fondurilor europene? Pac un nou minister, că doar nu aveam destule, bașca o reîmpărțire a țării în alte județe, că după aia o să curgă miliardele prin toate cotloanele. Cînd reîmpărțirea țării o face guvernul Elenei Udrea, care vorbea de județul Timișoara, înseamnă mult...

    Avem cel mai mic număr de medici și cel mai prost sistem medical din UE? Pac o lege de desființare a sute de spitale, măcar să știm o socoteală.
    Uneori nu știi dacă să rîzi sau să plîngi, precum în cazul firmei particulare Dalkia, trecută de guvern pe lista celor care trebuie privatizate. Sau cînd ministrul de Interne salută ca pe o victorie importantă ratarea aderării la spațiul Schengen. Ori cînd guvernul dă o ordonanță de urgență, 61/2009, prin care poate abroga acte normative încă neintrate în vigoare. Sau cînd premierul anunță în direct la TV decesul unui militar în Afganistan mai înainte ca MapN să fi anunțat familia acestuia. Sau cînd ditai parlamentarul puterii se scălîmbăie pe muzica lui Michael Jackson sub ochii telespectatorilor năuciți. Ori cînd un președinte de Consiliu Județean scrie cu oi vii pe dealurile Bucovinei, în cinstea ministresei Turismului.
    Avem o guvernare care, pe de-o parte, pompează bani cu nemiluita în biserici, iar pe de alta dezincriminează incestul, introduce divorțul la notar și calcă, în general, în picioare, valorile sfinte ale familiei.
    Avem o guvernare care concediază agenți de circulație, dar se oferă să îi angajeze la MAE, pe post de diplomați.
    Avem o guvernare în care președintele anunță creșterea TVA, apoi tot el acuză că a fost o gravă eroare politică.
    Avem o guvernare care ba vrea schimbarea premierului pe motiv de incompetență, ba vrea menținerea lui pe motiv de ultra-competență, ba vrea alegeri anticipate, ba scurtări de mandat, ba lungiri de mandat.
    Una peste alta, avem o guvernare la plesneală, mustind de erori. Erori am scris? Cred că voiam să spun orori.








    Continuare
  • 73 comentarii

    10500 vizualizari

    O veste proasta pentru PDL: ”uslasii” se incaiera pe candidaturi

    O veste proasta pentru PDL: ”uslasii” se incaiera pe candidaturi


    Oricît ar părea de paradoxal, informația că în USL nu merge deloc bine împărțirea candidaturilor, ba chiar dimpotrivă, nu e o veste pozitivă pentru putere. Din punctul de vedere al PDL, abia vestea că în interiorul opoziției problema desemnării candidaților a mers ca unsă ar fi fost una salutară, din motive pe care le voi explica mai jos.

    De la primele ore ale dimineții, presa a relatat, azi, bunăoară, că în USL există probleme mari de împărțire a candidaturilor pentru alegerile locale și că cele trei partide nu prea se înțeleg, mai ales în județe precum Iași, Buzău, Prahova, ca să nu mai vorbim de București. La Iași, spre exemplu, conform sondajelor, primăria ar putea fi luată cu șanse egale de pesedistul Gheorghe Nichita, actualul primar, de liberalii Relu Fenechiu și Cristian Adomniței ori de conservatorul Tudor Ciuhodaru. Nici nu e de mirare că se ceartă zdravăn între ei. Aceeași situație se va fi regăsit în multe alte județe, municipii sau comune din țară.

    Puterea își freacă mîinile de de încîntare. ”Priviți ce prost funcționează USL!” e mesajul pe care îl răspîndesc, în ultima vreme, pedeliștii.
    Poate ar trebui să fie ceva mai rezervați, însă. Nu de alta, dar, la fel cum orice funie are două capete, și scandalul candidaturilor poate avea două interpretări diferite.
    Una ar fi că, într-adevăr, în interiorul USL negocierile nu merg ca unse pentru că e o construcție anchilozată din start.
    La fel de bine, însă, motivul pentru care ”uslașii” se bat pe candidaturi e acela că alianța are mari șanse de cîștig și că, în multe localități, opoziția are resurse pentru doi sau chiar trei candidați diferiți, cu șanse similare de victorie.

    Numai naivii și-ar putea imagina că cineva complet lipsit de șanse se luptă în ziua de azi pentru o nominalizare doar ca să își îmbogățească CV-ul politic. Vorba vine îmbogățit, fiind vorba de o înfrîngere asumată din start.

    La două decenii de la revoluție alegerile, mai ales cele locale, au devenit un examen dur și costisitor. Candidații trebuie să cheltuie bani din buzunarele proprii, pe lîngă alte resurse, trebuie să poarte o bătălie grea, să iasă în media, să meargă din poartă în poartă, să consume energie și nervi.
    Mai înainte de toate, ei și familiile lor se expun mizeriilor politico-electorale, borhotului deșertat în cap de adversari, dezvăluirilor incomode, unele reale, altele ba.
    O fi plăcut să fii primar sau președinte de CJ, dar nu și să te bați pentru funcția respectivă. Or ieși unii mai bogați din mandat, dar din campanie sigur ies toți mai săraci.
    În trecutul apropiat, experiența unor alegeri anticipate în anumite colegii sau primării a dovedit că, atunci cînd partidele nu se înghesuiau să desemneze candidați, invocînd diverse pretexte, de fapt își recunoașteau lipsa de șanse reale.
    Aglomerația din USL pe multe dintre posturile de la locale arată, acum, exact contrariul.

    Înaintea debarcării din Normandia, marii generali ai forțelor aliate se băteau care să își asume răspunderea comenzii marii operațiuni militare, de care depindea soarta Europei. Ce bine pentru Hitler ar fi fost să nu se înghesuie nimeni... La fel cum bine ar fi fost pentru putere ca, astăzi, partidele din USL să își paseze unul altuia candidaturile, în loc să se certe pe ele.


    Continuare

    Tag-uri:

  • 81 comentarii

    7215 vizualizari

    Unde am gresit la ”meciul” cu Franta

    Unde am gresit la ”meciul” cu Franta



    La meciul cu Franța nu s-a vorbit atît de mult de jocul propriu zis cît de faptul că presa franceză ne-a tăbăcit pentru gazonul deplorabil ori pentru anumite caracteristici naționale. A venit, mai ales, deja celebra emisiune "Les Guignols de l'Info" de la Canal +, unde prezentatorii au spus despre români că sunt cerșetori, păduchioși șamd, iar spiritele s-au inflamat, la noi, apărînd o droaie de comentarii nervoase. Cred însă că, atît în ce privește meciul de fotbal, cît și comentariile, noi, românii, am făcut cîteva greșeli tactice, după cum voi relata mai jos.

    "Nu sunt sigur că meciul va începe pentru că atunci când arbitrul va arunca moneda în aer pentru a stabili împărţirea terenului, nu e sigur că o să cadă pe pământ, cu toţi românii ăia acolo" a spus unul dintre protagoniștii emisiunii mai sus pomenite. Și a continuat în aceeași notă. "Trebuie să ne temem de contactul direct cu românii pentru că au păduchi” etc.

    Întrebarea e, ce ne-a oprit să facem și noi cîteva observații de același calibru, că doar sunt și la noi prezentatori, realizatori, presă, emisiuni, șugubeți?
    Și ce ce-a oprit să aplicăm cîteva strategii secrete chiar pe terenul de joc, odată ce tocmai meciul de fotbal a declanșat bășcăliile la adresa românilor?

    Spre exemplu, Pițurcă ar fi trebuit să își pună jucătorii să vorbească pe teren, la încălzire, în germană; nici picior de francez nu ar mai fi ieșit de la vestiare și cîștigam cu 3-0 la masa verde.
    Sau șampania pregătită de ai noștri pentru victorie – rămasă nebăută – putea fi pocnită înaintea partidei: francezii ar fi capitulat fără condiții. La urma-urmei, de asta s-au interzis și artificiile la Disneylandul din Paris, pentru că imediat ce începeau să bubuie, mai toți parizienii o luau la fugă spre Elveția.

    În pauza meciului, același Pițurcă ar fi putut să îl întrebe pe omologul francez de ce toți jucătorii săi sunt bronzați la subsuori, sigur ar fi reușit să îl enerveze. Ori să îl întrebe dacă e adevărat că pe e-bay se vînd arme franceze din ambele războaie însoțite de următorul anunț: ”Stare perfectă, a fost încărcată doar odată și niciodată folosită”.

     O altă greșeală a selecționerului nostru a fost că a ales contra Franței jucători de viteză, precum Bănel Nicoliță, cînd se știe că nimeni nu îi întrece pe francezi la goană. Probabil de aia marii producători de pantofi de alergat, Puma și Adidas, sunt germani, dar au făcut marile vînzări în Hexagon.

    Pînă acum vreo zece ani, francezii mergeau la mondiale doar ca să învețe cum se spune ”Iertați-ne” în vreo 17 limbi diferite.
    Acum cîțiva ani, au luat, e drept, Cupa Mondială, dar toată lumea s-a mirat că au cîștigat ceva, în premieră, fără ajutorul unei coaliții internaționale.

    Cît despre terenul plin de gropi, nici nu e de mirare că a fost criticat de oaspeți: de cînd e lumea, francezii nu prea sunt familiarizați cu tranșeele. Puteam să le explicăm, însă, că arată așa pentru că am căutat melci să le facem o tocană  după partidă. Să zică mersi, în schimb, că nu a plouat în ziua meciului, la București; se știe că din cauza ploii, nemții au ocupat cîndva Franța cu cîteva zile întîrziere.
    Nici nu e de mirare că generalul american Patton a spus că preferă mai degrabă o divizie de nemți în față decît una de francezi în spate.
    Ori că, spun gurile rele, adevăratul drapel al Franței e o cruce albă pe fond, de asemenea, alb. Asta după ce s-a dovedit științific că, în caz de alertă francezii au o strategie de rezervă în patru timpi: fugă, ascundere, capitulare și colaborare.
    Să ne amintim și cum explica Jay Leno faptul că francezii au refuzat să se implice în lupta contra lui Saddam: ”De ce ne-ar fi ajutat să facem asta, cînd ei nu ne-au ajutat nici măcar să îi scoatem pe germani din Paris?”.

    Poate că, într-adevăr, în română, la coș de gunoi se spune ”București”, dar se aude prin tîrg că în franceză ”Hello” se traduce ”Mă predau!”, iar ”Maginot” se traduce ”Bun venit”.

    Și da, or fi românii păduchioși, dar nu ei au dezvoltat industria parfumurilor doar ca să nu se mai simtă mirosul de sudoare. Și nici nu au început să folosească usturoiul doar ca să își îmbunătățească aroma gurii.
    Poate de aia englezii susțin că francezii produc brînză puturoasă ca să nu li se simtă mireasma proprie în încăpere, iar dacă vrei să scoți un francez din cadă, cel mai sigur e să îi arunci acolo o bucată de săpun. Același săpun al francezilor despre care se spune că e cel mai sigur loc dacă îți ascunzi banii sub el. Iar răutăcioșii de americani susțin că francezii poartă cravate galbene doar pentru că le asortează la dinți.

    Lăsînd gluma deoparte, probabil că acesta e singurul mod în care ar trebui să reacționăm la miștocăreala franceză: fără supărare. Doar amintindu-le că și ei mai au, pe ici, pe colo, cîte un schelet în dulap.
    Nu degeaba fostul candidat prezidențial John McCain spunea, nu demult, că Franța îi amintește de o glorie a cinematografiei interbelice care ar vrea să epateze, în continuare, dar, din păcate, nu o mai ajută fața.
     

    Continuare

    Tag-uri:

  • 146 comentarii

    32434 vizualizari

    Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele, puține, care încă mai sunt. Lumea, spun înțelepții, se conduce mai mult cu simboluri decît cu legi, iar faptul că noi, românii, am ajuns deficitari la acest capitol se răsfrînge din plin asupra mersului societății.

    S-a spus de multă vreme, după revoluție, că România ar avea nevoie de un șoc identitar pentru a-și reveni în plan moral, după decenii întregi, să nu zic secole, în care a fost umilită de străini, ori chiar de români înșiși. Necazul e că nimeni nu prea știe cînd, cum și de unde ar trebui să vină respectivul șoc.
    Românii sunt în criză de simboluri, devine tot mai clar pe an ce trece.
    Lipsesc personalități-simbol, pentru că fiecărui aspirant la această titulatură îi apar, mai devreme sau mai tîrziu, pete necurate în biografie și se alege praful.
    Lipsesc gesturile-simbol cu mare ecou.
    Lipsește, cum spuneam, prețuirea chiar pentru simbolurile naționale.
    Pe vremuri, se murea pentru drapel; azi ne vine greu și să îl arborăm la geam, de Ziua Națională. Americanii își înfig, mîndri, drapelul și în hamburgeri; la noi lipsește și de pe fațada marilor instituții.

    Salut cu acest prilej recenta campanie a trustului Intact, ”Pe Tricolor e scris unire”, derulată pe parcursul lunii care precede ziua de 1 Decembrie și în care românii sunt îndemnați să arboreze drapelul național cît mai mult și cît mai des, în numele idealului unității naționale.

    Nu alte sentimente m-au animat, e locul să o spun aici, pe la sfîrșitul agitatului an 1997, cînd am decis să inițiez un proiect de lege prin care se instituia Ziua Drapelului Național, pe 26 iunie, în amintirea zilei în care, în timpul revoluției de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică, cînd a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.

    Nu mult după aceea, prin votul Parlamentului, inițiativa mea a devenit legea 96/1998, de atunci, în fiecare an, Ziua Drapelului Național fiind marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

    E un pas mic, la care mi-am adus modesta contribuție, după puterile mele; pînă la a redeveni un popor capabil să fie animat de simboluri majore mai e, însă, cale lungă. Campania Antenelor e, și ea, un alt pas demn de salutat, deși ironia sorții face ca sintagma ”E scris pe Tricolor unire”, care inspiră numele ei ,să fie opera ”marelui cîrmaci” Ceaușescu, cel care și-a băgat, la un moment dat, nasul pînă și în versurile cîntecelor și poeziilor de răsunet ale neamului.
    Cum se știe, titlul original al cîntecului devenit – altă ironie a sorții – imnul național al Albaniei, era ”Pe al nostru steag e scris unire”, muzica Ciprian Porumbescu, versurile Andrei Bârseanu.

    Ceea ce e important, însă, dincolo de amănunte, e ideea de unitate națională, de oprire a dezbinării, a disoluției statului, a societății și așa mai departe, un proces care, cum spuneam, ia amploare de la an la an și a ajuns să genereze avertismente severe pînă și din partea marilor cancelarii, precum Washingtonul, vezi recentul mesaj al lui Gitenstein.

    România și românii au nevoie de simboluri, de prețuirea adevăratelor valori, de regăsirea demnității naționale, trebuie să-și recapete liniile autentice de conduită civică și socială. Și, cel mai important, să învețe să se scuture de falșii moraliști și profeți de mucava, fie ei din cultură, politică ori alt domeniu, care au invadat-o în ultimii ani, cocoțîndu-se pe umilința, modestia și discreția oamenilor cu adevărată aleasă educație și autentic bun simț.
    Fără reformă morală, relansarea social-politică și economică nu va fi posibilă, ori dacă va fi, nu va îndrepta mare lucru.


    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • manicure:

    I truly love your blog.. Pleasant colors & theme. Did you build this amazing site yourself? Please reply back as I'm trying to...

  • نقل عفش بالطائف:

    Hi my loved one! I wish to say that this article is awesome, great written and come with almost all significant infos. I'd like ...

  • viagra cialis comparison:

    Hey! This is my first visit to your blog! We are a group of volunteers and starting a new project in a community in the same nic...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva