• 107 comentarii

    59660 vizualizari

    Norul de cenusa si norul de incompetenta

    Pana acum o saptamana nu banuiam ca exista 21.000 de zboruri in aceeasi zi, pe glob. Am aflat insa cu stupoare ca, de fapt, 21.000 erau doar cele anulate! La o medie de 150 de pasageri pe avion, peste 3 milioane de oameni au ramas in aeroporturi si pe acasa asteptand sa treaca norul de cenusa. Voia lui Dumnezeu si a autoritatilor aeronautice europene.

    Emisfera Nordica a intrat intr-o imobilitate nepermisa intr-o lume globala, dinamica, a mileniului al treilea. Blocati, oamenii au recurs la tot felul de surogate. Au inchiriat masini, au inundat garile, au sarit in feriboturi, barci ori drezine, numai ca sa ajunga la familii, la slujba, la congrese si targuri, au facut orice, doar sa nu ramana blocati. Am auzit chiar ca un trasnit care a vrut sa ocoleasca norul pe la sudul acestuia a zburat mai intai de la Reykjavik la New York, apoi la Caracas, in Venezuela, dupa care in sudul Spaniei. Odata ajuns aici a luat trenul pana in nordul Frantei, o masina pana in Danemarca (cred) si de acolo feribotul catre Oslo. Sau poate il judec gresit, si omul vroia pur si simplu sa calatoreasca.    

    Am fost dintotdeauna fascinat de zborul deasupra norilor. Pentru ca iti ofera dimensiunea reala a preocuparilor omenirii, ale natiilor noastre, ale oamenilor, indiferent unde ne aflam pe acest pamant. Realizezi cat suntem de mici. Si ce preocupari inguste avem…granite, drumuri, orase, toate dispar dincolo de nori. Poti zbura peste Irak ori Afghanistan fara sa iti dai seama ca acolo e vreun razboi.  Poti trece peste Milano fara sa-ti pese de eleganta oamenilor ce populeaza acest oras. Poti trece peste Palestina ori Israel fara sa vezi garduri sau granite. Chiar poti trece peste Romania fara sa iti pese ca Boc este prim-ministru. Asta daca nu esti roman si daca nu esti deja in diaspora. 

    Norul de cenusa vulcanica islandeza a tinut la pamant 3 milioane de oameni intr-o singura zi. Astia aveau treaba.

    In Romania, norul de incompetenta si indiferenta tine la pamant 22.000.000 de romani in fiecare zi. Sau cati om mai fi ramas dupa “marile migratii” catre mai bine, din ultimii cinci ani. Spun incompetenta si indiferenta pentru ca ambele sunt la fel de daunatoare tarii noastre cum este daunatoare vietii depresurizarea unui avion pe la zece mii de metri altitudine. Sub norul de incompetenta un intreg popor sta fara directie si asteapta minuni de la oameni care nu sunt in stare sa implineasca nici macar lucruri normale. Sub norul de indiferenta stau profesori, pensionari, sindicate din toata tara, asteptand un act de curaj de la confratii lor. Asa cum ne asteptam cu totii, in Romania totul e pe dos. Mai intai se formeaza norii, si dupa aceea erupe vulcanul. Si abia apoi se poate naste speranta mobilitatii catre mai bine. 

    Continuare
  • 220 comentarii

    55628 vizualizari

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin


    Este cazul, in aceste momente de grave conflicte interne, de incapacitate a guvernului roman de a propune cea mai mica strategie economica coerenta, cu exceptia unei amputari nejustificate si nesabuite a veniturilor populatiei, in mod deosebit ale pensionarilor, sa incercam sa privim si dincolo de ecranul televizorului, pentru a vedea ce se intampla in Europa.
    Cred ca Grecia este numai o problema macroscopica, in timp ce problema reala consta in slabiciunea Uniunii Europene, care traieste deasupra propriilor mijloace, cu probleme diverse tarile ce o compun. Cred ca aceasta criza este acutizata si de o oarecare perplexitate a Germaniei, precum si de reactiile, initial ezitante, ale institutiilor si guvernelor europene. Euro poate fi numai o victima.
    Sunt semnale ca aceasta criza creste in tari precum Romania, care sunt incapabile de propuneri de remediere a situatiei din politica lor interna, dar care au si dificultati in ce priveste apartenenta la Uniunea Europeana.
    Pachetul de salvare de 750 de miliarde de Euro aprobat in aceasta saptamana nu cred ca va rezolva problema de insolventa de fond, in timp ce cresterea economica in Europa va fi anemica in termeni absoluti si relativi.
    Astazi, economia europeana este cea mai importanta din lume, cu putin superioara celei din SUA, dar nu va mai fi pentru mult timp.
    Inca inainte de criza economica Europa era subrezita de criza politica: unele tari se preocupa de modificari ale unor institutii europene, dar respingerile repetate ale tratatului de la Lisabona demonstreaza ca ideea de Europa unita nu mai este in centrul imaginii colective.
    Cred ca daca tarile europene ar fi dorit sa fie o mare putere, cu renuntari la unele accente nationaliste, atunci, de exemplu, fotoliile Frantei si Marii Britanii in Consiliul de Securitate al ONU ar trebui inlocuite cu unul singur: fotoliul UE.
    Aceeasi “ unitate” se gaseste si in domeniul militar,  incepand de la procentul din buget alocat de diferite tari pana la achizitiile majore.
    De asemenea, timpul si schimbarile demografice nu amelioreaza situatia. Populatia europeana depaseste 500  de milioane de locuitori si imbatraneste rapid. Se prevede ca la jumatatea secolului procentul adultilor peste 65 de ani se va dubla.
    Acest cocteil realizat din structuri economice diverse, de importanta politica si de conditionari economice diferite va accentua  declinul european, al carui rol va descreste treptat.
    Inclusiv la nivel NATO, Europa nu va mai fi, probabil, partenerul de discutie principal in politica externa americana si, probabil, SUA va forma coalitii diverse in situatii la fel de diverse.

    Continuare
  • 94 comentarii

    66525 vizualizari

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Ultimul banc care circula e ca executivul va asigura in perioada urmatoare slujbe pentru absolut toti somerii. Desigur, in colaborare cu Patriarhia, care va furniza preotii necesari.

    Gluma asta trimite la un adevar mult mai incomod, vorba lui Gore, anume ca, pina acum, la nivelul puterii se vorbeste doar de reduceri salariale si de concedieri, fara a exista cea mai mica referire la reconstructie, la masuri prin care sa se stimuleze economia si crearea de noi slujbe. Termenul unic pe care l-am auzit este 31 decembrie, ca un posibil punct final al perioadei de reducere a salariilor. Atit. In Germania, spre exemplu, se vorbeste in acest moment de un plan pe termen mediu prin care cheltuielile statului sa fie reduse, pina in 2015, cu 60 de miliarde de euro, tocmai pentru a indulci asprimea masurilor anti-criza, altfel spus, mai bine suferi mai putin, pe termen mai lung, decit sa provoci un soc social de proportii, prin masuri apocaliptice, aplicate peste  noapte, fie ele si pe termen mai scurt. Iata ceea ce eu numesc un model de gindire, de viziune economica. In Romania, se practica mai degraba o politica de tip Ciomu, adica ce sa taiem si cit sa taiem, nimic altceva.

    Nu se analizeaza cu luciditate nici macar cauzele reale ale acestei situatii. Am auzit una buna, ca de vina ar fi toate guvernele post-decembriste, mai putin cea pedelista, probabil. Acest mod de generalizare a vinii mi se pare emblematic pentru politicienii fara sira spinarii.
    In realitate, ar trebui sa auzim mai des despre cele trei cauze majore care au dus la aceasta situatie fara precedent, la noi: incompetenta guvernantilor, tergiversarea analizarii crizei atunci cind aceasta abia se intrezarea la orizont si, in fine, politica dusa in ultimii cinci, de folosire a resurselor publice pentru obtinerea, eufemistic vorbind, a consensului politic. (Pe sleau vorbind, pentru cumpararea voturilor din parlament, vezi si recentul caz al independentilor).

    Economistul-șef al Bancii Central-Europene, Jurgen Stark, recunostea ieri, onest, in Allgemaine Zeitung, ca masurile dure luate de UE pentru a contracara criza inseamna o reducere a suveranitatii nationale, un sacrificiu dureros, dar necesar pe altarul coordonarii intre statele membre. Romania, in schimb, a luat – sau cel putin anunta - masuri mult mai dure decit restul membrelor UE, fara a fi, macar, limpede cit de utile se vor dovedi, tocmai pentru ca, asa cum am subliniat, lipseste viziunea, lipseste planul cu bataie mai lunga de 3-4 luni, cum se obisnuieste la noi.

    Cum se prezinta, din aceste trei motive majore, Romania? Cu o situatie economica dezastroasa, cu o recesiune datind de mai bine de 4 trimestre, cu o viziune economica zero a guvernantilor, cu o datorie publica de 40 de miliarde de euro si cu debutul unor miscari sociale de proportii.
    M-am uitat zilele acestea pe graficul evolutiei datoriei publice a Romaniei in ultimul deceniu. La finalul guvernarii PSD, in decembrie 2004, datoria publica era de 13,7 miliarde euro. In decembrie 2008 era 27,3. De cand Basescu si Boc au pus integral mana pe putere aceasta a “rupt ritmul”, efectiv, ajungand, in februarie 2010, la 37,7 miliarde. Aceasta statistica nu acopera, din pacate, ultimele trei luni de vrie in care se afla tara noastra. Slugi la FMI, dezorientati la noi acasa, in pragul unor revolte ce pot bloca definitiv si ceea ce mai misca in aceasta tara.

    Am inceput cu o gluma amara, inchei in aceeasi nota, doar suntem tara hazului de necaz: acum vreo citiva ani, in timpul rapirii din Irak, se vorbea ca Romania a reusit sa compromita, pe rind, comunismul, capitalismul si terorismul. Acum ”compromitem” si protestele sociale: mapamondul observa, ingrozit, luptele de strada violente din tari precum Grecia sau Thailanda, iar in Romania vede, amuzat probabil, imagini cu o mina de octogenari amenintind palatul Cotroceni, cu ”agitatori infiltrati”, dupa cum suna informatiile puterii, si mai vede o mina de mame disperate aruncind in presedintie cu pampersi.

    Dar, ce sa te mai mire intr-o tara in care ministrul de Finante identifica usturoiul drept produs major de contrabanda?...







    Continuare

    Tag-uri:

  • 80 comentarii

    50968 vizualizari

    Anul marilor schimbari politice

    Anul marilor schimbari politice


    Am auzit multi specialisti spunind ca anul acesta va fi, din cauza crizei, unul al stagnarii politice, economice si sociale, ceea ce, in parte, va fi adevarat. Spun in parte pentru ca vor exista, totusi, si schimbari importante, si am sa ma ocup cu predilectie de cele politice, pentru ca cele economice le simte, deja, toata lumea, iar cele sociale sunt imprevizibile.

    Anul acesta vor avea loc schimbari importante in interiorul principalelor partide de la noi, PSD, PDL si PNL, iar criza va fi folosita ca un pretext pentru masuri interne, in speta retezarea unor capete si ridicarea unei noi generatii politice. La PSD si PNL situatiile sunt destul de asemanatoare: ultimele congrese au adus la putere, spectaculos, lideri considerati outsideri, tineri, energici, nu neaparat si foarte maturi politic. Tocmai constientizarea propriilor lipsuri, lipsa de siguranta, dorinta de a scapa de tutela celor mai mari, aflati in umbra, care i-au si ajutat, de altfel, sa urce in virf, ii va impinge pe acesti lideri sa taie multe capete din subordine si sa aduca, in loc, persoane fidele.

    E un proces care a inceput, deja, in teritoriu, si care va lua amploare in urmatoarele luni. Un proces care va fi usurat de faptul ca actuala criza loveste in popularitatea unor lideri care s-au perindat pe la guvernare, in ultimii ani, si vor fi facuti responsabili de catre electorat pentru situatia existenta. Remarc, in treacat, ca, pina nu demult, Calin Popescu Tariceanu beneficia de o aureola de premier care a creat o veritabila explozie a prosperitatii, dar a trebuit sa fie doar putin scuturata de praf istoria guvernarii ultimilor ani pentru a iesi la iveala ca am avut un ”boom” economic fals, bazat pe banii -multi - lasati in visterie de guvernul Nastase, pe stimularea exagerata a consumului si pe ”industria” capsunarilor, adica forta de munca necalificata exportata in UE pentru a face treburile pe care neamtul, italianul sau spaniolul nu concepeau sa le faca. Acum, legenda Tariceanu se face tandari sistematic, iar demitizarea va afecta si PNL.

    E probabil, cum spuneam – si am si informatii in acest sens – ca atit Ponta cit si Antonescu vor profita de situatie pentru a regla conturile cu anumite nume grele din vechea garda si a-si forma si promova propria echipa. Va fi o echipa compusa din oameni scoliti, care au facut ceva notabil in viata mai inainte de a se lansa in politica, asa cum e parcursul firesc, sau vom asista la ascensiunea unor indivizi mediocri, parasutati de conjuncturi favorabile ori de lachelism direct in functii de virf? Experienta ultimilor ani ma face sa inclin spre a doua varianta.

    O situatie asemanatoare, desi mai complicata, este si la PDL, partid unde urmeaza sa aiba loc alegeri interne la virf, desi deznodamintul se va amina un timp, din cauza crizei. Se vede cu ochiul liber, insa, ca taberele sunt tot mai clar conturate, iar munitia strinsa incepe sa fie folosita fatis. Traian Basescu a inceput asaltul final asupra ultimilor sai colegi din generatia ”de aur” a baronilor partidului, miza fiind eliminarea acestora si inlocuirea cu oameni devotati 100%. Presedintele e constient ca nu isi poate permite sa piarda conducerea PDL din mina; a vazut ce poate pati un fost sef de stat ramas fara protectie, ma refer la Ion Iliescu, si nu e dispus sa treaca prin aceleasi incercari dupa 2014. In plus, nu garanteaza nimeni ca finalul mandatului va fi si cel al carierei politice.  

    2010 va fi un an in care, asa cum am mai spus, cu ajutorul crizei economice,  citeva figuri grele ale politicii de altadata vor fi trase pe linie moarta pentru mult timp sau chiar definitiv, in cazul unora. E bine? E rau? Doar viitorul va oferi un raspuns corect...

    Continuare
  • 259 comentarii

    36855 vizualizari

    Despre transparenta si eleganta la nivel inalt

    Despre transparenta si eleganta la nivel inalt

    Un comunicat sec al președinției ne-a informat, ieri, că Traian Băsescu va participa la reuniunea Consiliului European de vară, unde se vor discuta probleme de maximă importanță pentru Europa, cum ar fi adoptarea strategiei UE 2020 pentru ocupare şi creştere economică, ca și consolidarea guvernării economice a UE.


    Consolidarea economică a UE e o problemă de maximă importanță fie și pentru faptul că, în ultimele zile, cum se știe, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Nicolas Sarkozy și-au unit forțele și propun măsuri extrem de dure, cum ar fi retragerea dreptului de vot în UE pentru statele cu deficite de peste 3%, impozitarea tranzacțiilor financiare și instituirea unei taxe globale pentru bănci. Se discută, de asemenea, înființarea unui Fond Monetar European și se militează acerb pentru ca ţările UE să-şi coordoneze planurile pentru bugetele naţionale într-o mişcare de consolidare a cooperării financiare. Aceasta ar implica prezentarea bugetelor la UE pentru o “evaluare pereche ”, eventual înainte de a merge la parlamentele naţionale, după cum se arată pe siteul oficial al Parlamentului European. Nu e clar, deocamdată, dacă aceste propuneri vor implica doar statele din zona euro sau pe toate cele membre, dar se știe cu precizie că UE nu vrea cu niciun chip să repete experiența dramatică a crizei economice actuale.

    După ce am argumentat afirmația potrivit căreia reuniunea Consiliului de vară va fi una de o importanță crucială, întrebarea pe care aș îndrăzni să o lansez aici este în ce măsură, mai înaintea plecării la Bruxelles, președintele României a avut o consultare, măcar formală, cu liderii partidelor parlamentare? Asta, trebuie spus, în condițiile în care Parlamentul României este forul care trebuie să ratifice marile tratate și convenții internaționale semnate de președinte, în plus, consolidarea economică europeană reclamă și o implicare mai strânsă şi mai oportună a parlamentelor naţionale. Cotrocenii au organizat măcar o masă rotundă cu invitarea unor specialiști de prim rang din domeniile bancar, economic, financiar etc, un simpozion sau ceva asemănător, pe teme atît de importante?

    De facto, Constituția țării nu îl obliga pe Băsescu la o discuție de acest tip, dar o anumită eleganță politică și nevoia sporită de transparență într-o țară încă necoaptă, precum România, ar fi reclamat, cred eu, o asemenea atitudine. Am să amintesc și un exemplu concret: în 1999, cînd NATO a cerut României să pună spațiul aerian și aeroporturile la dispoziția aliaților pentru a bombarda fosta Iugoslavie, nici Emil Constantinescu, președintele de atunci, nu era obligat să consulte opoziția. Totuși, a făcut-o. El a convocat o ședință a CSAT în care l-a invitat pe Ion Iliescu, principalul lider al opoziției și fost președinte, ba chiar l-a așezat pe locul de onoare din stînga sa, deși relațiile dintre ei nu erau cele mai cordiale, politic vorbind. Emil Constantinescu a avut decența și eleganța să se consulte cu Ion Iliescu într-o chestiune de maximă importanță pentru întreaga Românie. Un exemplu care ar fi trebuit, poate, să fie urmat acum de către actualul președinte, mai ales că deciziile care se vor lua în următoarele zile la nivel european vor avea implicații mult mai mari pentru țara noastră decît deschiderea spațiului aerian, în 1999.





    Continuare
  • 212 comentarii

    27890 vizualizari

    Cine a furat cartea de credit a României?

    Cine a furat cartea de credit a României?


    Am citit în presă că la ședința de guvern de sîmbătă, cînd s-a decis urcarea TVA la 24%, ministrul Finanțelor a venit cu ideea impozitului progresiv și a unui impozit pe profit de doar 10%. Numai că i s-a dat rapid peste degete, pe motiv că o asemenea decizie s-ar fi pliat pe mesajele și soluțiile PSD, iar puterea nu își poate permite un asemenea risc, electoral vorbind. Citind asemenea dezvăluiri năucitoare ai fi tentat să crezi că drama României o constituie faptul că barca națională se scufundă, iar marinarii din ea se ceartă pe cine să dea vina. În realitate, cred că, pragmatic vorbind, lucrurile sunt mult mai simple. Mai exact, drama României este că e condusă de o grupare politică foarte capabilă să distribuie (citește să facă praf) banii bugetului de stat, dar complet neputincioasă cînd e vorba să îi producă. Ultima guvernare capabilă să producă bani a fost, din nefericire, cabinetul Năstase, care a lăsat în visterie, cînd a plecat de la putere, miliarde bune de dolari. Controversați sau nu, miniștri de atunci, între care am avut și eu onoarea să mă număr, au ”produs” bani, pe care i-au atras către buget, deși investitorii străini nu dădeau năvală la noi, cum s-a întîmplat după integrarea în UE. Acum, de cîțiva ani de zile, asistăm la fenomenul invers: o mînă de politicieni, înfipți în vîrful grămezii după alegerile din 2004, nu fac altceva, de dimineață pînă seara, decît să arunce banii de la buget către cele patru zări. Desigur, prin cele patru zări puteți înțelege și, sau mai ales, clientela politică. Niciunul dintre actualii guvernanți nu a dovedit că e capabil să facă bani, iar cînd un mare afacerist autohton a spus că nu i-ar da pe mînă lui Boc nici măcar un butic să îl administreze, mult adevăr grăit-a. Un ministru e obligat să se comporte ca un afacerist autentic, să vizeze cît mai judicioasă distribuire a banilor de la buget, pentru a fi sigur că aceștia se întorc îndoit. Mucalitul de Ilie Năstase spunea odată că nu a declarat la poliție furtul cărții de credit a soției sale pentru că oricine ar fi luat-o, ar fi cheltuit mai puțin decît ea. Parafrazînd, România e o țară căreia puterea actuală i-a furat cartea de credit și, de cîțiva ani, își face de cap cu ea...

    Continuare
  • 38 comentarii

    7876 vizualizari

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    ”M-am saturat de votul batrinilor infricosati! Ca si acum cincisprezece ani, ca acum zece ani, ca acum patru ani, pesedeii, cu Nastase si Iliescu ai lor, sint votati masiv de indivizii incapabili sa-si aduca vreo contributie la viata sociala a tarii. Luati la bani marunti, ei sint tocmai generatia care, prin indiferenta, supusenie, lasitate si oportunism la scara nationala, au adus tara la starea de faliment din 1989. Ei sint generatia salvata de la inec de Ion Iliescu in 1990, cind au fost trecuti masiv la pensie. Desi ne-au lasat o tara in ruina, au pretentii la pensii mari si la gratuitati masive: la autobuz, la incalzire, la tratament, la spitale, la medicamente. N-au produs si nu produc nimic, dar continua sa fie stapinii nostri din umbra. Miliarde de dolari au fost virate - legal sau ilegal - spre plata pensiilor, pentru ca de acolo venea votul cel gras: votul neputintei si-al inapoierii programate”.

    Daca am înlocui cuvîntul ”bătrîn” cu ”evreu”, probabil că Hitler ar fi fost mîndru de asemenea discurs. Numai că el nu datează de pe vremea naziștilor. Ci de pe vremea cînd regimul Băsescu făcea ultimele repetiții pentru a intra în pîine, în decembrie 2004. Textul de mai sus nu a fost postat pe siteul organizației ”Noua Dreaptă”, sau ”Noii legionari”, ci a apărut într-un prestigios cotidian național, unde semnau elitele grupate în spatele noii vedete politice a României, alianța D.A. Și nu e creația vreunui nostalgic fascistoid, ci a distinsului intelectual Mircea Mihăieș, numit ulterior de Băsescu în conducerea Institutului Cultural Român. La vremea respectivă a produs vîlvă, a fost amendat, chiar, de către Consiliul Anti-Discriminare, dar și-a atins cu vîrf și îndesat scopul: a reușit să anatemizeze și mai mult generația de vîrsta a treia și să creeze noi prăpastii ale vrajbei între români. Pe atunci, credeam că e vorba de un exces de zel de moment, de un delir publicistic provocat de dorința de remarcare pe lîngă noii jupîni ai țării. M-am înșelat, și constat abia astăzi cît de mult.

    În realitate, articolul lui Mihăieș developa strategia pe termen lung a noilor guvernați, de exterminare prin orice mijloace a pensionarilor, doar pentru vina de a fi mai apropiați de stînga decît de dreapta. Mulți se întreabă, acum, de ce insistă Băsescu pe reducerea pensiilor, ori măcar pe impozitarea lor, pe anularea dosarelor de pensionare medicală a unor români șamd. Mereu și mereu, aceiași obsesie vizavi de pensionari...Ni se explică, savant, că pensiile sunt prea mari și trebuie tăiate, că bătrînii sunt niște asistați social, că România are prea mulți pensionari șamd.

    O propagandă de-a dreptul nazistă, încurajată de un partid de guvernămînt și de un șef de stat care știu foarte bine că nu vor putea rupe niciodată voturile vîrstnicilor, așa că e mai bine să îi ”execute”, fie printr-o culpabilizare morală și o presiune psihică menită să îi îndepărteze de urnele de vot, fie, efectiv, prin lichidarea fizică. Par vorbe mari, dar cînd prețul medicamentelor crește cu 700% nu putem decît să ne amintim cu amărăciune de bancul celebru de acum un sfert de secol, de la radio Erevan: ”Dle.Ceaușescu, dar cu cianură ați încercat?”.

    În fapt, pensionarii nu sunt asistați social, iar pensiile lor nu sunt daruri de la statul atotpututernic și milostiv. Ei sunt plătiți din proprii bani, puși deoparte în anii de muncă. (Dacă am retrocedat bunurile foștilor proprietari, cum am putea refuza să ”retrocedăm” celor care au muncit banii colectați de stat) Ba, mai mult, ei sunt cei care, paradoxal, sponsorizează statul și nu invers. Mai exact, românii contribuie mai mult decît este nevoie pentru pensiile lor, pentru că media de vîrstă a romînului face ca el să nu trăiască decît 18 ani după pensionare (22 de ani femeile, 14,7 ani bărbații), în timp ce stagiul de cotizare este, conform datelor oficiale, de 32,6 ani. Aceleași stastici atestă că românii ar trebui să primească o pensie medie de cca.11 milioane de lei vechi, judecînd după contribuțiile lor la bugetul de pensii. Asta înseamnă cu vreo 70% mai mult decît pensia medie actuală, dar să nu uităm că o eventuală impozitare a pensiilor, care se dezbate aprig acum, ar putea modifica încă și mai dramatic acest procent. 80% din pensiile din România sunt sub 1.000 de lei, iar peste doua treimi dintre acestea sunt sub 550 de lei. Și atunci, unde mai este statutul de ”asistat social”, cum mult îi place să repete, iar  și iar, președintelui Băsescu?

    În fapt, cred că problema actualilor guvernanți ar putea fi rezolvată mult mai simplu, fără atîtea strategii anti-pensionari justificate doar de vina acestora că se simt mai bine protejați de social-democrație: să se dea o ordonanță de urgență prin care să se interzică celor peste 60 de ani să voteze și cu asta basta. Sau, și mai bine, să se interzică votul celor de stînga, per ansamblu. Nici nu vom mai asista la genocidul pensionarilor și, poate, în felul ăsta, mai recuperează și PDL din procentele care i se duc pe apa Sîmbetei, în sondaje.






    Continuare
  • 692 comentarii

    68094 vizualizari

    Big-bangul politic al României

    Big-bangul politic al României


    De ceva vreme, în România asistăm la debutul unui soi de Big-bang politic ale cărui consecințe ar putea deveni dramatice în perioada următoare. În loc ca ravagiile crizei economice să deschidă punți de legătură între partidele politice, responsabile cu bunul mers al treburilor în țară, observăm, dimpotrivă, cum orgoliile ieftine le fac să se depărteze vertiginos unul de celălalt, preferîndu-se un soi de nebunească tenbtativă de salvare pe cont propriu. Salvare de la ce? De la obligația de a acționa în interesul țării? Dar asta e rațiunea de a exista a forțelor politice.

    Logica democrației nu ține de alegeri pe bandă rulantă, de aplauze la comandă, de referendumuri perpetue. Logica democrației ține de felul în care, după alegeri, forțele politice rezultate își armonizează pozițiile astfel încît să ofere o conducere eficientă a statului. Nu e un lucru ușor, dar cine nu e capabil nu are decît să stea pe margine. Dreptul parlamentului e în primul rînd dreptul alegătorilor, iar faptul că unele partide iau mai multe voturi decît altele nu înseamnă că deține drepturi absolute derivînd din aceste acțiuni. Și partidele care sunt în opoziție au primit votul unor cetățeni, iar aceștia au la fel de mult dreptul de a fi reprezentați. România nu aparține exclusiv votanților lui Băsescu ori fanilor PSD.

    Este aberantă și păguboasă teoria des vehiculată în ultima vreme potrivit căreia e necesar să ne năpustim din nou la urne, pentru că actuala conjuctură parlamentară nu mai dă randament. În primul rînd, Constituția stabilește clar o anume periodicitate electorală, iar a călca acest lucru în picioare este un pericol extrem pentru democrație. La urma-urmei, nu garantează nimeni  că un nou rînd de alegeri ar limpezi lucrurile. Unii au cam uitat că politica e știința negocierii, a compromisului, a înfrîngerii orgoliilor personale în numele interesului național. Avem un partid, spre exemplu, PDL, care a inclus în statut, cîndva, interdicția de a forma o alianță cu PSD. Cînd i-a venit bine, a renunțat, discret, la ea. Un lider marcant al PNL declară zilele astea că o colaborare cu PDL e imposibilă pînă în 2015. A calculat la fix și i-a ieșit fără zecimale. Alt lider, al PSD, știe sigur că partidul său nu trebuie să ajungă la guvernare fără alegeri, anticipate sau ba. Toate aceste rigori de operetă încalcă exact natura politicii, adică știința negocierii, cum spuneam mai sus.

    În management, se spune că un șef bun e cel care poate lucra inclusiv cu subalternii care îi sunt incomozi, un șef prost e cel care nu poate lucra pînă nu face ”curățenie” și nu își aduce oameni obedienți. A încerca în politică să ”limpezești” situația prin metode radicale (anticipate, suspendări de președinte, dizolvări de parlament, modificări repetate ale Constituției șamd) nu face decît să complice exponențial situația. Cînd nu ai majoritatea necesară trebuie găsite formule echitabile pornind de la situația existentă pe eșicihierul politic, așa cum a rezultat el din alegeri. În niciun caz nu răstorni totul cu fundul în sus în căutarea situației ideale, care, cel mai adesea, nu vine niciodată. Se spune că guvernarea CDR a fost cea mai rea, iar asta s-a întîmplat nu pentru că ar fi avut oamenii cei mai slabi, ci pentru că partidele din coaliție s-au dovedit incapabile să își armonizeze pozițiile. Orgoliile și meschinăriile politice au fost mai importante decît binele comun. Traian Băsescu ar trebui să știe asta, doar a fost, și în acea vreme, un factor la fel de ”liniștitor” pe cît este în prezent.

    Greșelile de acest tip le face, însă, în acest moment, nu doar puterea, ci și opoziția. În locul unei încercări de așezare la masa discuțiilor a principalelor forțe politice, așa cum e firesc atunci cînd criza economică se conturează drept un dușman comun, asistăm, dimpotrivă, la o depărtare vertiginoasă una de cealaltă și la alegerea unor poteci individuale. PDL decretează permanent că opoziția și mogulii reprezintă dușmanul de clasă, răul absolut, PSD s-a decis, brusc, să meargă singurel spre un ipotetic 51% în alegeri, PNL dă în toată lumea, inclusiv în cei alături de care a mers o bună perioadă de timp în trecutul apropiat. Confuzia la nivelul alegătorilor e totală, nici nu e de mirare că apare tot mai mult nostalgia după partidul unic.

    Imaginați-vă o armată în război în care fiecare corp militar, artilerie, infanterie, marină, aviație, tancuri șamd vrea să aibă dreptul de a impune propria strategie de luptă, în disprețul celorlalți camarazi, invocînd diverse pretexte (militari mai numeroși, dotări mai ample, ofițeri mai bine pregătiți). Evident, s-ar alege praful și de oaste și de țara pe care o apără. Numai armonizarea rațională, inteligentă, poate asigura succesul unei campanii de luptă. De ce ar fi altfel în politică, mai ales atunci cînd un dușman precum criza economică mondială e mai redutabil chiar decît o mie de divizii de tancuri?


    Continuare
  • 64 comentarii

    23059 vizualizari

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Inițiativa legislativă a unei senatoare PSD de a curăța siteurile de înjurături ar putea fi demnă de laudă, dacă nu ar semăna cu efortul măcinării unui zid prin rîcîire cu unghia. Probabil tocmai de asta efectul care s-ar obține ar fi mai degrabă unul păgubos decît o autentică reformă morală, dacă îi putem spune altfel.

    E și firesc să fie astfel, atît timp cît internauții înjură, cel mai adesea, clasa politică, în postările din subsolul a diverse articole, iar dacă fac asta cu atîta îndîrjire, poate ar trebui să elimină cauza și nu efectul. Cînd o țară are un șef de stat specializat în ”hă-hă-hă”, în ”păsărico” sau în ”țigancă împuțită”, cînd premierul spune despre un jurnalist, la TV, ”derbedeul dracului”, cînd miniștri și senatori vorbesc pe posturile TV ca pe maidan, iar fenomenul se agravează de la un an la altul, nu postările cititorilor ar trebui să ne îngrijoreze. Ci felul în care buletinele de vot băgate în urne ar trebui – și nu reușesc - să ne aducă la conducerea statului oameni cu o solidă pregătire intelectuală, cu realizări în domeniile de activitate, pînă la intrarea în politică și, foarte important, cu cei șapte ani de acasă.

    Din păcate, ultimii ani au adus cu sine în politică valuri de analfabeți, de ratați profesional, de gîngavi și libidinoși, gata să se încaiere și la propriu pe micile ecrane. Există, desigur, și oameni de calitate, de autentică valoare, în politică, dar se simt din ce în ce mai stingheriți de obligația de a lucra, cot la cot, în partid sau în parlament, cu autentici derbedei, care se comportă mai rău decît pe maidan. La cum evoluează (involuează) lucrurile, va veni curînd, poate, ziua cînd o încăierare în parlament nici nu va mai fi o știre de prime time. Campaniile electorale sunt, și ele, tot mai violente, de la un ciclu electoral la altul. Faptul că unii români de rînd sunt mai slobozi în exprimare atunci cînd comentează acțiuni politice, pe forumurile ziarelor, ar trebui să dea de gîndit în alt mod decît își propune să o facă proiectul legii anti-înjurături.

    Ar trebui văzut de ce s-a ajuns la asemenea acumulări de frustrare și de nervi la nivelul oamenilor simpli, cine se face vinovat de asta și cum ar trebui detensionat nu internetul, ci societatea românească în ansamblu. Deocamdată, nu cred că e un lucru rău faptul că netul funcționează ca un Hyde Park autohton, mă refer la acel loc celebru din Londra, unde oricine poate ține cuvîntări aspre contra guvernului sau Reginei, fără teama că va fi arestat pe loc. Pe de altă parte, s-ar putea ca introducerea de sancțiuni la adresa publicațiilor electronice care nu blochează la timp înjurăturile să genereze forme nedorite de cenzură, mergînd pînă la lichidarea completă a postărilor, pentru că ar trebui angajate persoane care să supravegheze non-stop forumurile, iar asta ar împovăra și mai mult, financiar vorbind, o presă pentru care, și așa, nu mișcă nimeni un deget. Ba, dimpotrivă, unii par ferm hotărîți să o lichideze, total sau parțial, prin orice mijloace.



    Continuare
  • 386 comentarii

    39016 vizualizari

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică


    Opinia mea este că intelectualii au obligația morală să se integreze în politică.
    Afirmația de mai sus nu îmi aparține, a fost rostită de Corneliu Coposu  la vreo trei ani după revoluție, într-un interviu dat Europei Libere. Azi, și Coposu și Europa liberă au intrat în legendă, dar problema implicării intelectualilor în politică a evoluat oricum, numai în sensul enunțat de Senior nu. Din păcate pentru societatea românească, aș îndrăzni să spun...
    Situația devine de-a dreptul dramatică și ar trebui să constituie o temă mult mai importantă, pe agenda principalelor partide de la noi, decît este de fapt, dar acest lucru, straniu, nu se întîmplă. De cîțiva ani, nu mulți, se constată o îndepărtare vertiginoasă a intelectualilor autentici de politică, iar efectele sunt greu de cuantificat.

    La scurtă vreme după alegeri, președintele PNL, Crin Antonescu, declara că vrea să deschidă porțile partidului spre nume noi, de valoare, în condițiile în care PNL ar fi funcționat, în ultimii ani, ca o structură mai degrabă închisă. A trecut destul timp de atunci și nu am auzit de nicio înscriere răsunătoare în partid. PSD a pierdut cîțiva oameni de cultură, inclusiv pe academicianul Răzvan Theodorescu, dar de venit, de asemenea, nu a venit nimeni în loc. Cît despre PDL, acest partid arată aproape zilnic românilor cum trebuie să fie umilit un intelectual care s-a aventurat în politică. Mă refer, desigur, la cazurile lui Cristian Preda, Sever Voinescu șamd, care au ajuns să fie batjocoriți cu aprecieri de genul ”ăștia nu au condus la viața lor decît musafirii la lift”.

    Intelectualii – puțini, oricum - nu se mai încumetă să intre în partide decît înaintea alegerilor, contra unui fotoliu de candidat, lucru nu tocmai lăudabil nici pentru ei. După ce îl obțin, în general amuțesc și se autoizolează, astfel că trecerea prin parlament este, cel mai adesea, o experiență  ștearsă, marcată doar de anumite avantaje materiale. În primii ani de după revoluție, altfel stăteau lucrurile, aveam chiar un partid întreg perceput ca fiind al intelectualilor, mă refer la partidul Alianța Civică, care grupa nume de talia lui Manolescu, Antonesei, Augustin Doinaș, Radof, Stelian Tănase și alții. Convenția Democrată era condusă de un universitar de prim rang, Emil Constantinescu, iar organizații precum Alianța Civică mergeau mînă în mînă cu partidele din CDR. Alte nume grele dețineau poziții importante în structuri politice și constituiau voci de luat în seamă. PSD avea, la rîndul său, un număr zdrobitor de intelectuali de calitate, artiști, scriitori, universitari, academicieni șamd. Disputele zilei cuprindeau pozițiile Anei Blandiana ori ale lui Andrei Pleșu  în raport cu cele ale lui Oliviu Gherman ori Dinu Săraru. Din păcate, locul tuturor acestora e luat, în ultimii 7-8 ani de figuri sinistre ale showbizului, de intelectuali cu diplome livrate la kilogram și chiar de interlopi. Noile CV-uri politice sunt garnisite cu studii inventate, cu burse fantomatice, cu treceri neștiute pe la universități inexistente. Candidează oameni cu dosare penale ori cazier.

    De pe scena politică pleacă Răzvan Theodorescu, dar intră în scenă Teo. Se duce seniorul Alexandru Paleologu și vine, în schimb, mult mai caricaturalul său fiu. La țărăniști, Coposu devine statuie, locul lui e luat de Aurelian Pavelescu. Ion Iliescu se estompează, ca simbol al stîngii, iar locul lui se pregătește să fie luat de Dan Diaconescu. La PD a apus epoca lui Petre Roman, școlit la Toulouse, cu cinci limbi străine la activ, și se anunță cea a Elenei Udrea, instruită la Colegiul de Apărare. UDMR încă ”rezistă”, grație imaginii de intelectual autentic a lui Marko Belo, dar pînă și el a trecut prin umilința de a fi anchetat penal în regimul Băsescu pentru niște...cărți de poezii.

    Una peste alta, intelectualii de la noi încep să ia distanță radicală de politică. De ce fac asta? Simplu: din dezgust. O vorbă veche spune să nu te amesteci niciodată cu proștii, pentru că cei din jur ar putea să nu observe diferența. Oamenii de valoare din România, atunci cînd nu emigrează, desigur, nu vor să se mai amestece în troaca numită scenă politică. Un filosof de marcă nu se simte bine cînd e obligat să stea în băncuța parlamentară lîngă un derbedeu recoltat dintre cocalarii periferiei. Iar o femeie care și-a clădit din greu o carieră universitară nu va suporta, în grupul parlamentar, dictatura și ifosele unei foste traseiste de centură. Cînd România alege să fie condusă de un ”intelectual” cu trei ani de școală marinărească în locul, să zicem, unui Havel autohton, să nu ne mai mire că circul televizat în direct și porcăiala parlamentară devin reguli de zi cu zi.

    Că veni vorba, mai nou, președintele e acuzat că a pocnit un cetățean, băut fiind, din ce se spune, după o repriză la Cireșica. (Desigur, nu putea ieși băut de la Filarmonică). Nu știu dacă e adevărat, grav e că, și dacă s-ar dovedi asta, nu ar mai surprinde pe absolut nimeni. Cînd poporul seamănă, la urne, vînt, invariabil culege furtună...

    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • viagra cialis comparison:

    Hey! This is my first visit to your blog! We are a group of volunteers and starting a new project in a community in the same nic...

  • EDF Contact Number:

    Because the title suggests Sky Sports activities is a gaggle of community that provides its clients with sports activities chann...

  • Elvis:

    Earlier than calling the Sky free cellphone number, the caller should have the authorization of the bill payer and should be mor...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva