• 221 comentarii

    57623 vizualizari

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin


    Este cazul, in aceste momente de grave conflicte interne, de incapacitate a guvernului roman de a propune cea mai mica strategie economica coerenta, cu exceptia unei amputari nejustificate si nesabuite a veniturilor populatiei, in mod deosebit ale pensionarilor, sa incercam sa privim si dincolo de ecranul televizorului, pentru a vedea ce se intampla in Europa.
    Cred ca Grecia este numai o problema macroscopica, in timp ce problema reala consta in slabiciunea Uniunii Europene, care traieste deasupra propriilor mijloace, cu probleme diverse tarile ce o compun. Cred ca aceasta criza este acutizata si de o oarecare perplexitate a Germaniei, precum si de reactiile, initial ezitante, ale institutiilor si guvernelor europene. Euro poate fi numai o victima.
    Sunt semnale ca aceasta criza creste in tari precum Romania, care sunt incapabile de propuneri de remediere a situatiei din politica lor interna, dar care au si dificultati in ce priveste apartenenta la Uniunea Europeana.
    Pachetul de salvare de 750 de miliarde de Euro aprobat in aceasta saptamana nu cred ca va rezolva problema de insolventa de fond, in timp ce cresterea economica in Europa va fi anemica in termeni absoluti si relativi.
    Astazi, economia europeana este cea mai importanta din lume, cu putin superioara celei din SUA, dar nu va mai fi pentru mult timp.
    Inca inainte de criza economica Europa era subrezita de criza politica: unele tari se preocupa de modificari ale unor institutii europene, dar respingerile repetate ale tratatului de la Lisabona demonstreaza ca ideea de Europa unita nu mai este in centrul imaginii colective.
    Cred ca daca tarile europene ar fi dorit sa fie o mare putere, cu renuntari la unele accente nationaliste, atunci, de exemplu, fotoliile Frantei si Marii Britanii in Consiliul de Securitate al ONU ar trebui inlocuite cu unul singur: fotoliul UE.
    Aceeasi “ unitate” se gaseste si in domeniul militar,  incepand de la procentul din buget alocat de diferite tari pana la achizitiile majore.
    De asemenea, timpul si schimbarile demografice nu amelioreaza situatia. Populatia europeana depaseste 500  de milioane de locuitori si imbatraneste rapid. Se prevede ca la jumatatea secolului procentul adultilor peste 65 de ani se va dubla.
    Acest cocteil realizat din structuri economice diverse, de importanta politica si de conditionari economice diferite va accentua  declinul european, al carui rol va descreste treptat.
    Inclusiv la nivel NATO, Europa nu va mai fi, probabil, partenerul de discutie principal in politica externa americana si, probabil, SUA va forma coalitii diverse in situatii la fel de diverse.

    Continuare
  • 134 comentarii

    43358 vizualizari

    Cazul Curtii Constitutionale: de ce se iau decizii pe muchie de cutit?

     Cazul Curtii Constitutionale: de ce se iau decizii pe muchie de cutit?


    Respingerea contestațiilor opoziției la legea pensiilor ridică o problemă care ar merita o mai amplă dezbatere în presă, cred eu, cu atît mai mult cu cît e vorba de decizii care afectează nu o persoană, ci o țară întreagă.


    Presa de ieri și cea de azi consacră spații generoase unei chestiuni aparent incitante: a votat sau nu pesedistul Ion Predescu în favoarea respingerii contestațiilor PSD și PNL, și dacă da, ce jocuri politice face?

    Nu știu dacă Predescu, fostul meu coleg de partid și de parlament, a votat așa ori ba, nici dacă are sau nu dreptate. Sau dacă a făcut te miri ce jocuri politice oculte. Mi-e teamă, în schimb, că nu vedem pădurea din cauza copacilor. Adevărata problemă este faptul că 4 dintre cei 9 judecători, indiferent care, au analizat îndelung legea, mai bine de o săptămînă, și au ajuns la concluzia că este neconstituțională.

    Or,  judecătorii Curții sunt specialiști de prim rang, juriști cu experiență, oameni care știu să analizeze o lege cu ochiul profesionistului versat. Nu e vorba de verdicte ale presei, ori ale politicienilor care se perindă de dimineață pînă seara pe micile ecrane. Și observăm, în același timp, că opinia unei singure persoane face ca o lege să devină din constituțională, ne-constituțională și viceversa. O lege care are implicații pentru milioane de români, pentru ani sau decenii de aici încolo, cel puțin teoretic. O lege care poate împinge mulți bătrîni la disperare, sau poate chiar la sinucidere, este considerată în afara legii de 4 judecători și în interiorul ei de 5.

    Percepția la nivelul opiniei publice e simplă și justificată: dacă patru din nouă judecători consideră legea cu probleme, înseamnă că ceva ar putea fi în neregulă acolo. Și dacă ar fi fost vorba de o singură opinie contradictorie și tot am fi avut un semnal de alarmă. Mă întreb dacă legea de funcționare a Curții Constituționale nu ar trebui modificată după modelul oferit de sistemul proceselor cu jurați, acolo unde nu există verdict fără unanimitate. Dacă un singur jurat vede lucrurile altfel, condamnarea nu se poate pronunța, iar deliberările continuă pînă cînd se pun toți de acord. Se poate ajunge chiar la rejudecarea procesului, în cazul absenței unanimității, funcție și de reglementările statale în țări federale precum SUA, spre exemplu.

    Mesajul e simplu: un om nu poate fi condamnat, iar viața lui nu poate fi distrusă, dacă, într-un juriu, există persoane, chiar în minoritate, care consideră probele insuficiente.

    De ce, oare, e posibil ca viețile a milioane de români să fie sever afectate de o lege față de care 44% (matematic calculat) dintre judecători au rezerve? Poate că aici ar trebui canalizate dezbaterile din media, iar rezultatul ar trebui să fie o propunere de modificare a legii de funcționare a Curții, măcar în sensul introducerii majorității de două treimi, dacă a unanimității nu e posibil. Și dacă tot vorbim de modificarea legii, poate nu ar fi o idee rea să se renunțe și la sistemul desemnării judecătorilor de către instituții politizate, pentru a elimina orice fel de suspiciuni legate de posibila influențare ocultă a acestora. Curtea Constituțională trebuie să fie o redută absolut neutră și o stavilă împotriva abuzurilor politice cărora le cade victimă cetățeanul, nu o emanație a acelorași structuri politice care produc obiectul muncii judecătorilor, adică legile.

    Continuare
  • 157 comentarii

    16723 vizualizari

    Razboiul Coreelor sau razboiul dolarului?

    Razboiul Coreelor sau razboiul dolarului?


    Evenimentele din Orientul Îndepărtat – conflictul militar tot mai acut dintre cele două Coree - merită analizate cu toată atenția, pentru că impactul lor ar putea fi resimțit de întreaga lume, inclusiv de România.

    Cum se știe, zilele trecute, anumite manevre militare ale Coreei de Sud au dus la o ripostă feroce a nordului, soldată cu morți și răniți. Din acel moment, conflictul dă semne de agravre, de la o oră la alta. Analiștii spun că la mijloc ar putea fi vorba de o manevră nord-coreeană menită să întărească autoritatea fiului cel mic al lui Kim Jong-Il, succesorul la șefia statului, care e suspectat că ar avea o experiență politică prea mică. E posibil să fie așa, dar, la fel de bine, e posibil să asistăm la o manevră cu implicații mult mai mari, și nu atît una politică, ci, mai degrabă, una economic-financiară.

    Să prezint, însă, faptele, pe scurt: recent, Federal Reserve a anunțat că va lansa o emisie monetară masivă, de 600 de miliarde de dolari, pentru a cumpăra obligațiuni, decizie care va duce, însă, la slăbirea considerabilă a dolarului. Lucru care convine de minune SUA, țară care are datorii de cîteva mii de miliarde de dolari către țări precum China, Japonia sau Arabia Saudită. Mai simplu spus, americanii au împrumutat și folosit dolari cu valoare mai mare și vor să restituie unii cu valoare mai mică. Însuși președintele Barack Obama sprijină acest demers, conștient, probabil, că e singura modalitate pe care SUA o au la îndemînă, acum, de a-și finanța deficitul.

    Numai că șmecheria americană stîrmnește panica și furia altor mari puteri, între care China și Rusia. Pe undeva, chinezii chiar au dreptate să fie contrariați, avînd în vedere că SUA au criticat vehement țara Marelui Zid tocmai pentru menținerea monedei naționale la un curs artificial scăzut – tot o șmecherie economică menită să stimuleze economia națională și, mai ales, exporturile - iar acum exact ei sunt în situația să facă aceleași manevre. Menținerea yuanului la o cotă redusă face ca produsele chinezești să sfideze la preț concurența unor state precum cele occidentale, cît despre exporturi occidentale pe piața chinezească, nici nu se pune problema din cauza puterii scăzute de cumpărare a chinezilor; pe de altă parte, Obama a atras deja atenția, la rîndul său, că SUA nu mai au resurse să subvenționeze importul unor produse de la chinezi sau indonezieni.

    De ce își permit SUA, însă, și nu de ieri, de azi, emisia de monedă fără acoperire, o catastrofă economică pentru majoritatea celorlalte state ale lumii? Răspunsul e simplu: pentru că pot. Dolarul e o monedă căutată pe toate piețele lumii și orice emisie e, în principiu, absorbită. Îmi amintesc, bunăoară, că acum mai bine de un deceniu țara cu cei mai mulți dolari de hîrtie în rezerva valutară era...Singapore, pe atunci un tigru asiatic în plină expansiune. Acum, două ”pompe” aspiratoare de dolari sunt China și Rusia, cu economii în dezvoltare, numai că nici chiar ele nu își pot permite să facă americanilor orice joc financiar. Așa cum spuneam, un dolar mai slab dezavantajează statele care au rezerve masive din această monedă și permite americanilor să-și achite anumite datorii și costuri mult mai lesne. (De fapt, odată cu izbucnirea crizei mondiale, multe state au descoperit avantajele diferențelor de curs valutar și au acționat, rapid, în consecință, stimulînd masiv exporturile, în beneficiul economiilor proprii. Asta nu l-a împiedicat, totuși, pe cancelarul german Angela Merkel să acuze Washingtonul că inundă planeta cu lichidități pentru a-și finanța datoriile și pentru a devaloriza dolarul).

    Și, iată, cam în același timp cu izbucnirea conflictului coreean, vine o știre-bombă: China și Rusia și-au dat mîna și au decis să elimine dolarul în tranzacțiile dintre ele. O lovitură teribilă pentru americani, pentru că o asemenea înțelegere, la care ar putea achiesa și alte state, va duce la o absorbție mult mai scăzută a dolarului pe piețele internaționale, adică exact ceea ce ar putea lovi mai tare economia americană. Decizia vine imediat după summitul G20 de la Seul, unde controversele dintre americani și chinezi au dus la lipsa unor progrese concrete în privința reglementării problemelor valutare internaționale.

    Ce consecințe economice ar putea avea escaladarea conflictului coreean? Prima și cea mai importantă este aceea că, potrivit regulii de cînd lumea, în cazuri de conflicte generatoare de panică, lumea se orientează, imediat, către monedele statelor cu economii puternice - iar la loc de cinste în asemenea situații e SUA -  ceea ce duce la aprecierea rapidă a monedelor în cauză. Adică exact fenomenul contrar celui pe care îl încearcă americanii, întărire în loc de devalorizare pentru ușurarea plății datoriilor.

    Să fie, deci, conflictul din pensinsula coreeană unul stimulat artifical de China, marele protector al regimului de Phenian, în înțelegere cu Rusia? Atît timp cît Beijingul împușcă doi iepuri dintr-un foc prin aprecierea dolarului, respectiv creșterea valorii propriilor rezerve de dolari, uriașe, și lovitura economică administrată SUA, cea care, cum spuneam, solicită de mai multă vreme regimului chinez deprecierea yuanului, nu este deloc imposibil ca lucrurile să stea așa. Nu ar fi decît o nouă dovadă că, la nivel global, uriașii planetei se folosesc fără regrete de statele mici pentru a-și rezolva propriile probleme, chiar dacă asta implică și vărsare de sînge.






    Continuare
  • 27 comentarii

    11397 vizualizari

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama


    Scandalul WikiLeaks înnebunește lumea întreagă de cîteva săptămîni, iar marea întrebare care e pe buzele tuturor nu e cine, ce, cum, cînd sau unde. Marea întrebare este de ce? De ce s-ar apuca un personaj misterios, un fel de ”Deep throat” al zilelor noastre, să arunce pe piață materiale incendiare conținînd secrete ale celei mai mari puteri din lume și nimeni să nu îl poată opri? Mai ales că Julian Assange a început seria dezvăluirilor pe WikiLeaks acum vreo patru ani, deci ar fi fost timp, teoretic, pentru orice manevră.

    Privită superficial, toată povestea aduce a film hollywoodian siropos, cu jurnalistul autodeclarat de stînga care susține că vrea o lume capitalistă mai bună și mai liberă. De unde o avea atîtea secrete pe mînă numai Dumnezeu știe, dar și asta face parte din siropul filmului. Plus că acuzația pentru care FBI îl caută cu mandat e mai tare decît și-ar fi putut imagina pînă și Seinfeld: nu și-a înștiințat partenera de sex că i s-a rupt prezervativul. O acuzație concepută special, în opinia mea, pentru a-l mitiza, efectiv, pe Assange, dacă ar ajunge să fie finalizată prin arestare, ori, e foarte posibil ca exact asta să se și dorească, în anumite cercuri, interesate ca jurnalistul să își continue misiunea.

    Pentru că, trebuie spus, dincolo de povești cu ponei roz, în spatele scandalului se ascund forțe și interese mult superioare, numai naivii ar crede altceva.

    Unii comentatori susțin că cineva vrea răul Americii și o tăvălește în noroi. Poate să fie și așa, deși mi-e greu să cred că o putere străină ar putea obține chiar atîtea informații confidențiale de la țara cu cele mai puternice și mai dotate servicii secrete și care mai ține și internetul în palmă. Numai că, analizînd cu atenție dezvăluirile, SUA ies mai degrabă întărite decăt slăbite de scandal. Întregii omeniri îi este prezentat scenariul unei superputeri care știe și controlează absolut tot pe planetă, iar unele dintre relele care i se pun în cîrcă nici măcar nu îi aparțin. Vezi, spre exemplu, cazul atacării Iranului, pentru care a făcut lobby îndrăcit Arabia Saudită.

    Și totuși, doar acesta să fie dedesubtul pervers al dezvăluirilor WikiLeaks, conturarea imaginii unei Americi hiper-potente? Sau aceasta e doar glazura ”de protecție”, dacă ne putem exprima astfel?

    Răspunsul ar putea să fi fost oferit, deja, zilele trecute, la o dezbatere organizată de Partidul Democrat, cel care l-a dat pe Obama. Acolo, jurnaliștii de la cotidianul Washington Post, apropiat de republicani, au avansat o teorie revoluționară, potrivit căreia democratul președinte al SUA ar trebui să anunțe cît mai rapid decizia de a nu mai candida la un nou mandat. Ei au avertizat că America se află într-un moment politico-economic extrem de dificil, iar Obama, care, oricum, nu s-a ridicat nici pe departe la înălțimea așteptărilor, riscă să agraveze situația prin aceea că îi determină, indirect, pe republicani să îl atace permanent, pentru a-i slăbi poziția. O luptă politică avînd drept consecință abaterea atenției de la economie. Jurnaliștii au mai punctat că doar forfaitul lui Obama în ce privește un  al doilea mandat ar detensiona politica americană și ar permite aplicarea unor programe de reformă care sunt mai mult decît necesare, dar care, totodată, sunt sistematic obstrucționate de republicani, în numele intereselor electorale. Să reamintim, în treacăt, că eșecurile lui Obama au dus la victoria recentă a republicanilor în alegerile legislative parțiale, de la jumătate de mandat, iar situația liderului de la Casa Albă s-a complicat încă și mai mult, dovadă și sondajele.

    Mesajele de acest tip nu sunt noi. Acum cîteva săptămîni, analistul american Edward Spannaus, de la Executive Intelligence Review, spunea explicit că
    “Există oameni supăraţi din cadrul administraţiei sale şi al Partidului Democrat, care iau serios în considerare modul de a-l îndepărta de la preşedinţie pe Obama”. Ideea că Obama ar putea fi scos de la Casa Albă încă înaintea finalului primului mandat a apărut pe tapet, în mass-media de peste Ocean, de vreo jumătate de an și e cel puțin îngrijorătoare, știut fiind că americanii nu se joacă de-a uite președintele, nu e președintele, precum politicienii de la noi.

    Să fie, oare, seria dezvăluirilor WikiLeaks un fel de a bate șaua pentru a pricepe iapa Obama? Un răspuns îl dă oarecum, chiar Assange, care declara, duminică, într-un interviu din El Pais, că Obama trebuie să demisioneze, pentru că ar fi aprobat spionarea funcționarilor ONU.

    Vrem-nu vrem, suntem obligați să ne amintim de celebrul Watergate, care a dus la debarcarea lui Richard Nixon. Și atunci, creditul a fost acordat unor jurnaliști, așa-zise simboluri ale profesionalismului, Woodward și Bernstein, care au investigat pînă au căzut sub masă și au reușit să demită un președinte. După ceva timp, s-a aflat însă, adevărul, anume că jurnaliștii de la Washington Post primeau marfa mură-n gură de la un potentat al FBI, Mark Felt. Care, e limpede, nici el nu acționa de capul lui. Cît despre adevărata motivație a demiterii, cea mai plauzibilă variantă este cea potrivit căreia un grup de potentați americani, mai ales republicani, în frunte cu legendarul Henry Kissinger, mîna dreaptă a lui Nixon, au considerat că aducerea vicepreședintelui Gerald Ford la Casa Albă e o variantă mai potrivită pentru America acelei perioade, cînd politica externă se derula, agitat și periculos, între războiul din Vietnam, conflictul de Yom Kippur, tensiunile americano-sovietice, americano-chineze, lovitura de stat din Chile orchestrată de CIA șamd.

    Nici azi situația SUA nu e prea grozavă, iar președintele în exercițiu e, la fel ca Nixon, considerat prea slab pentru a se ridica la înălțimea misiunii pe care o are.
    Cum America nu își permite accidente, trebuia inventat un scandal din stirpea  Watergate al cărui efect, pe termen mediu sau lung, să fie salvarea situației, prin redesenarea scenei politice și înlocuirea unor actori de prim rang. Dacă e sau nu așa, probabil că ne vom da seama în cel mult cîteva luni de zile.

    Continuare
  • 457 comentarii

    49001 vizualizari

    Unicul efect al documentelor Wikileaks de Romania

    Unicul efect al documentelor Wikileaks de Romania


    Pînă acum, românii știau că nu e bine să-și dea drumul gurii la telefon, de acum înainte vor ști că nu e bine să o facă nici la ambasada SUA...

    Continuare

    Tag-uri:

  • 147 comentarii

    18045 vizualizari

    Si totusi, ce cistiga Romania din afacerea ”Libia”?

    Si totusi, ce cistiga Romania din afacerea ”Libia”?


    E foarte bine că România a intrat în NATO și are o relație excelentă cu SUA, dar trebuie remarcat că și prețul plătit e destul de piperat. Și îl achită nu doar bugetul, ci și democrația.

    Am aflat din documentele Wikileaks că, prin iulie 2005, şeful statului a dat asigurări unei echipe condusă de ambasadorul Richard Jones, că România îşi menține trupele în Irak şi că România acceptă să şteargă, dintr-un foc, 80% din datoria istorică a Irakului, de 2,6 miliarde de dolari. Nu am auzit să fi fost ample dezbateri pe acest subiect în prealabil, să fi fost consultat poporul printr-un referendum sau măcar parlamentul. Pur și simplu, un om important din stat a dat de la el, ca interlopii maneliștilor, două miliarde și ceva de dolari, care ar fi putut însemna sute de kilometri de autostradă în China și cîțiva în România.
     
    Apoi am așteptat cu toții, cu sufletul la gură, să vedem cîți bani vom face din participarea la efortul de reconstruire a Irakului, dar ne-am ales doar cu misiuni de patrulare prin deșert, peste mine anti-personal care uneori, spre deosebire de mămăliga românească, mai și explodează.

    Am aflat, mai apoi, că tot președintele a stabilit cu de la sine putere ce fel de avioane multi-rol ne trebuie: în niciun caz europene, musai made in USA.

    Acum, aflăm că CSAT a stabilit că trebuie să punem spațiul aerian și aeroporturile la dispoziția americanilor, pentru a bombarda Libia, fără ca Parlamentul să mai fie convocat pentru aprobarea deciziei. Asta, pentru că actuala conducere a statului a modificat legea care l-a obligat pe Emil Constantinescu, altădată, să consulte legislativul în cazul similar al bombardării fostei Iugoslavii. După cum se vede, parlamentul e musai să aprobe o ordonanță de urgență prin care se alocă fonduri de la buget comunei Nămoloasa din deal, dar nu și implicarea României într-un conflict militar.
    Și vom afla într-o zi, probabil, că Traian Băsescu a iertat și Libia de datoriile istorice față de România, după modelul Irak.

    L-a întrebat oare, premierul Boc, pe tatăl său, cosaș bătrîn, dacă e de acord să dea din pensia lui cîțiva lei pentru a susține efortul de conflict militar al României? I-a întrebat ori le-a explicat, măcar, cineva bugetarilor cu lefuri ciuntite, pensionarilor, mamelor de copii lăsați fără lapte praf, micilor patroni disperați, tinerilor fără viitor, căpșunarilor care trimit banii acasă șamd dacă sunt de acord cu acțiunile României prin diverse teatre de război? Dacă acceptă să rupă de la gura copiilor pentru dotarea soldaților care patrulează prin țări străine? Din cîte îmi amintesc, nu a făcut-o nimeni.
    Știu, politica de alianțe presupune sacrificii. Dar, presupune și sinceritate și transparență. Presupune și respect față de poporul care te-a ales.

    S-a spus, în ultimele decenii, că americanii au permis în mod controlat japonezilor să bombardeze Pearl Harbour doar pentru a justifica plauzibil în ochii propriului popor intrarea în al doilea război mondial. La fel de greu a fost să justifice implicarea în Vietnam, Kuweit ori Afganistan.
    Bieții naivi, ar fi trebuit să procedeze ca în România democratică: să ia decizia peste noapte, iar informarea poporului să revină documentelor Wikileaks, peste ani și ani.

    Continuare
  • 83 comentarii

    42642 vizualizari

    Cind criza economica loveste democratia in inima ei

    Cind criza economica loveste democratia in inima ei


    Se schimbă lumea. Și nu neapărat în bine. Se întîmplă lucruri care par să ne dea înapoi, după ce atît amar de vreme ne-am obișnuit cu o singură direcție: înainte. Mai tîrîș, mai grăbiș, dar înainte. Cutremurul din finanțele mondiale, grevele din Grecia, recesiunea din SUA, dar și mișcările stradale de protest din Anglia, din vara lui 2011, fac să sune un clopot de alarmă asupra democrației în esența ei. Se vorbește de suveranități limitate, de Constituții modificate în spiritul crizei, de reducerea drepturilor cetățenești. Și asta e mai îngrijorător decît faptul că, din cauza recesiunii, americanii nu își mai pot schimba mașinile decît o data la trei ani, în loc de doi, sau că românii nu își mai pot lua plasme cu diagonale mai mari, o perioadă.


    Bunăoară, prin afirmația că, orice ar fi la alegeri, nu va ceda puterea actualei opoziții, președintele Băsescu, a transmis, în fapt, un gînd ascuns, a decartat o strategie pe care mizează. Marea problemă pentru el este cum poate obține, efectiv, un vot în plus față de USL în perspectiva lui 2012. Votul salvator, care îi poate menține echipa la putere. În cursul ultimilor ani, răspunsul la întrebarea de mai sus a fost dat prin metode, să le spunem, ”pragmatice”: cheltuind bani publici pentru a cumpăra bunăvoința alegătorilor, ca și pentru a răspunde necesităților susținătorilor financiari de campanie, aparent în favoarea votanților. Adică, regii asfaltului donează baban partidului în campanie, pentru pomeni electorale șamd, iar după alegeri primesc dreptul de a asfalta același drum de zece ori pe mandat, pe cheltuiala și spre binele contribuabilului. Logic, a cheltui înseamnă și a găsi resurse, de aici și obiceiul de a te împrumuta dintr-o direcție pentru a cheltui în alta. Practic, regula regimului Băsescu este de a impozita cu o mînă și de a cheltui cu cealaltă. Am spune că e vorba de clasicul anteriu al lui Arvinte, care tăia de la poale pentru a se cîrpi la coate, numai că  nu e același lucru. De tăiat, se taie mereu numai de la unii, pentru a se cîrpi, sistematic, doar alții.

    Dincolo de asta, ca o observație personală, din dezbaterea oficială asupra democrației a fost eliminat în ultimii ani orice model de ideal, de valoare intrinsecă. Nu mai există spațiu public pentru dezbateri privind valori morale, individuale sau colective, pentru idei novatoare, pentru planuri de viitor pe termen lung. Nu mai există priviri de ansamblu. România e un fotbalist mediocru, care joacă doar cu fruntea în pămînt. Marii jucători, se știe, nici nu se uită la minge, scrutează doar terenul.
     
    După intrarea noastră în UE, prin mesajele președintelui Băsescu nu am făcut decît să sugerăm, și să demonstrăm că România nu era pregătită, cu adevărat, să se integreze. Să ne mai mirăm că, astăzi, numai muncitorii români, altfel extrem de apreciați, sunt refuzați în anumite țări europene, în timp ce muncitorii altor nații au undă verde? Cînd semeni vînt, e firesc să culegi doar furtună.

    Astăzi, în România sunt trei partide importane, conduse de Ponta, Boc și Antonescu. Toți trei oameni tineri, din punct de vedere politic. Tineri, din generații comune și, totuși, atît de diferiți. Îmi pun întrebarea: în alegeri, tinerii se vor îndrepta către discursul de june activist comunist al lui Boc, sau către curățenia morală și pregătirea intelectuală a unor Antonescu și Ponta? Se vor lăsa seduși de promisiunile ferme, obiective, sau de demagogia găunoasă, aproape disperată? Nu am un răspuns, pot doar să sper că vor alege corect.

    În perspectiva vremurilor grele, poate foarte grele, care se anunță, cred că singura speranță a democrației este în politică, dar într-o politică de valoare. Numai cu această politică vom reuși să facem ca România să poată prospera, să nu devină o periferie a politicii și a vieții europene. Și mai cred în șansa tinerilor conducători politici de astăzi ai opoziției, care pot demonstra, într-adevăr, care sunt valorile social-democrației ori ale liberalismului, aplicate într-o țară care are nevoie de valori mai mult ca oricînd.

    Continuare
  • 247 comentarii

    35991 vizualizari

    Adevaratele mesaje din discursul lui Traian Basescu

    Adevaratele mesaje din discursul lui Traian Basescu




    De aseară pînă acum, discursul președintelui e întors pe toate părțile de analiști, de presă, de politicieni și concluzia aproape comună, indiferent de tabere, e că a fost un dezastru, sau măcar dezamăgitor. Cu atît mai surprinzătoare ar putea apărea o opinie precum cea dezvoltată în rîndurile care urmează, potrivit căreia discursul a fost unul epocal, care marchează începutul unei noi ere și explică multe mistere de pe scena politică a ultimului an.

    Marea eroare a observatorilor este că discursul ar fi fost adresat românilor, fie ei și numai susținătorii președintelui.
    Într-adevăr, din perspectiva unui român, discursul e aiuritor și găunos, în orice caz la ani-lumină distanță de ceea ce se aștepta.
    Abordat dintr-un alt punct de vedere, însă, mesajul președintelui explică multe și anunță la fel de multe.

    Mai exact, am asistat aseară la un mesaj destinat strict urechilor unor mari cancelarii occidentale, începînd cu cea de la Washington. Un mesaj pentru marii licurici, dacă vreți. (Ceea ce explică și micile diferențe între textul rostit de președinte în direct, unde Traian a mai dat-o ”popular” și cel postat pe siteul președinției, ceva mai sec și mai concis)

    Un mesaj disperat, în care un politician cere ajutor de afară pentru a fi re-valorizat înăuntru, pentru a putea rămîne un pilon geostrategic.
    Nu mai e demult un secret că forța de după 2004 a lui Băsescu a venit din predispoziția către un parteneriat aproape necondiționat cu americanii, aflați în căutare de aliați strategici în această parte a globului. Venirea crizei a însemnat șansa lui Băsescu de a-și relansa relațiile și cu unii lideri grei europeni, de aici precipitarea președintelui de a anunța mereu primul deciziile dure contra populației și de a nu se abate de la linia trasată de organismele europene.

    Marea problemă a președintelui a apărut cam cu un an în urmă, atunci cînd premierul Boc și oamenii săi au început să prindă rădăcini solide la guvernare și în partid, iar executivul și PDL au început să nu mai asculte necondiționat ordinele Cotrocenilor, în ciuda unei impresii publice contrare.
    Am asistat, anul trecut, la o ciudată campanie a procurorilor mult mai mult contra pedeliștilor decît contra opoziției, cum te-ai fi așteptat, precum și la declanșarea unei campanii media ample pe tema necesității unor noi partide, curate și moderne. Interesant, dar cei care răspîndeau aceste idei era strict oamenii Cotrocenilor.

    În fapt, a fost vorba de tentativa tot mai disperată a președintelui de a ține PDL sub control în condițiile în care supușii săi de altădată îl sfidau tot mai tare.
    Pentru a doua oară după 2004, Traian s-a văzut pus în situația de a pierde controlul guvernării. Încă un Moliceanu a devenit Tăriceanu.
    Mai rău de atît, protestele de stradă din ultimele zile nu au generat nicio contramanifestație pedelistă de sprijin, nicio mișcare semnificativă în apărarea președintelui, al cărui cap e cerut insistent de oameni.

    O ruptură totală de PDL se întrezărește, dar asta i-ar crea președintelui dificultăți majore în ducerea la capăt a mandatului, din care mai are trei ani zdraveni.


    Concluzie e că Băsescu are nevoie urgent de sprijin pentru a-și întări poziția, iar dacă mijloacele interne le-a epuizat, nu i-au mai rămas decît ”licuricii”.

    Președintele are nevoie de mesaje oficiale și explicite de sprijin din partea marilor cancelarii, are nevoie de vizite de stat, are nevoie de primiri la Cotroceni. Adică ceva ce nu s-a mai întîmplat de mult, lăsînd impresia că nici măcar americanii nu-și mai aduc aminte numele lui.

    Schimbarea lui Baconschi nu a fost produsă de postarea pe blog, ci de incapacitatea acestuia de a reprezenta interesele președintelui peste hotare și de a aranja vizite externe. De aici și mesajul către noul ministru, Cristian Diaconescu, potrivit căruia îl așteaptă sarcini grele. Știut drept un om al americanilor, Diaconescu va trebui să revitalizeze urgent în special relația cu Washingtonul.
    S-a văzut clar în ultima vreme că pe Băsescu îl deranjează profund lipsa de implicare de partea sa a oficialilor SUA, lipsa unei invitații onorante la Casa Albă etc, de aici refuzul de a participa la Ziua Americii și alte semnale indirecte.

    Cum poate obține președintele sprijinul dorit? Simplu: prezentînd România ca pe o țară în care scena politică e un dezastru, ocupată de partide iresponsabile și incapabile de reformă măcar în ceea ce le privește pe ele însele, darmite statul. Conturînd acest peisaj apocalptic, președintele se scoate în evidență ca unica oază de stabilitate, de maturitate, drept unicul partener cu care se mai poate discuta lucid și pragmatic. Un personaj care trebuie susținut și păstrat.
    De aici atacurile vehemente din discurs la adresa partidelor, în special PDL, ceea ce a derutat pe mulți.


    Să vedem, pe scurt, acele mesaje ale președintelui adresate direct partenerilor externi și să le comentăm:

    ”Marea problemă a populaţiei este ce se întâmplă în continuare, iar eu vreau să le spun românilor că ştiu ce trebuie făcut”.
    În traducere: eu am know-how-ul, spre deosebire de restul politicienilor care bîjbîie.
    ”Peste 80% dintre români au votat pentru Parlament unicameral şi pentru un număr maxim de 300 de parlamentari. Toate partidele fără excepţie se fac că uită de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însă nu ezită să spună că ascultă vocea poporului. Eu nu aş crede pe niciunul din ei atât timp cât nu respectă acum un vot dat de români în proporţie de peste 80%. Repet: nu vizez niciun partid anume, ci toate partidele; indiferent ce declară, niciunul nu a vrut să mişte lucrurile înainte”.
    Traducerea: eu sunt consecvent în principii, partidele nu.

    ”Va trebui să continuăm lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale”.
    Traducerea: un mesaj foarte drag urechilor occidentale, mai ales că în ultima vreme s-au întețit reclamațiile privind șpaga cerută investitorilor străini.

    ”Va trebui să creăm locuri de muncă valorificând banii europeni prin crearea de întreprinderi mici şi mijlocii şi - de ce nu? - prin redeschiderea exploatărilor miniere care au devenit rentabile ca urmare a creşterii costului metalelor”.
    Traducerea: sunt gata să dau drumul exploatării de la Roșia Montana.

    ”Avem nevoie de oameni politici credibili şi acest lucru nu se poate face decât prin transparenţa cheltuielilor publice. Degeaba miniştrii vor anunţa proiecte pe care le-au făcut, dacă cetăţenii nu vor putea accesa în orice zi site-ul ministerului pentru a vedea aprobările pentru cheltuirea oricărui leu. Numai aşa Guvernul, politicienii de la nivel local, vor putea ieşi de sub suspiciunea fraudării fondurilor publice”.
    Traducerea: e pusă la zid aceeași problemă a corupției și lipsei de transparență care enervează cancelariile vestice.

    ”Avem nevoie de eficientizarea regiilor autonome şi avem nevoie de desfiinţarea clientelismului politic la nivelul desemnărilor pe funcţii la conducerea acestor regii”.
    Traducerea: încă un cui bătut în palma guvernului și a PDL, odată cu recunoașterea clientelismului politic.

    ”Ştim unde suntem, ştim ce avem de făcut, ştim care este orizontul pentru ca la terminarea crizei România să poată valorifica din plin şansa ieşirii de criza economică europeană şi, îndrăznesc să spun, globală. Vor câştiga bătălia cu viitorul naţiunile care vor avea state flexibile, administraţii debirocratizate şi care vor fi pregătite să absoarbă şansa relansării economice”.
    Traducerea: un mesaj drag în special marilor puteri europene, speriate că ar putea fi obligate să ducă în cîrcă mult și bine state mai sărace incapabile de reformă statală.

    ”În momentul de faţă nu se mai poate miza pe investiţiile străine pentru crearea locurilor de muncă, cel puţin în Europa investiţiile străine au scăzut foarte mult. De aceea, orientarea corectă a resurselor de investiţii pe care le are anul acesta bugetul de stat este esenţială pentru menţinerea locurilor de muncă şi creşterea numărului acestora”.
    Traducerea: promit să nu vă mai cer  fonduri și investiții masive în țara mea, o să încerc să mă descurc cu ce am.

    ”Un dictator pe care îl înjuri de dimineaţa până seara nu îmi pare a fi chiar un dictator”.
    Traducere: se garantează libertatea de exprimare, aspect foarte important pentru statele democrate.

    ”"Băsescu conduce PDL". Aici nu mai am niciun comentariu decât să vă spun că, dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus”.
    Traducerea: se reia obsesiv teza eșecului PDL ca partid la guvernare.

    ”M-am implicat pentru că ţara avea nevoie de aceste legi, iar cei care îmi recomandă să mă duc pe Muntele Găina să contemplez ce se întâmplă şi, din când în când, să mediez se înşală. Nu aşa se comportă un Preşedinte, mai ales când statul, când ţara lui, când poporul lui trece prin momente de criză şi de transformări fundamentale ale instituţiilor statului”.
    Traducerea: dacă mă sprijiniți pe post, eu, unul, sunt gata să ma bat pînă la capăt.

    ”Nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut în cele două mandate de până acum, excepţie, cu siguranţă, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public”.
    Traducerea: rămîn exact așa cum mă știți, eu nu mă schimb cum bate vîntul, ca alții.

    ”Foarte mulţi oameni politici, practic toate partidele politice susţin că ele pot moderniza România. Vreau să fac o singură observaţie la această asumare a partidelor politice, mă refer la toate: PDL, PSD, PNL şi ce o mai fi, inclusiv UDMR, UNPR. Nu pot fi credibili spunând că reformează România când ele nu s-au putut reforma ele însele”.
    Traducerea: partidele de la noi sunt praf și pulbere.

    ”O reformare a partidelor este singurul element care poate credibiliza afirmaţiile că sunt pregătiţi să îşi asume modernizarea României în continuare”.
    Traducerea: reformarea ar fi bună, dar imaginați-vă cît va dura dacă nici măcar nu a început.


    ”Nimic nu va mai fi ca înainte de criză, la terminarea acestei crize. Instituţiile vor trebui să funcţioneze altfel, instituţiile statelor, vor trebui să aibă alt tip de relaţii cu propriile naţiuni, vor trebui să se implice altfel decât până acum în viaţa de zi cu zi. Până acum, şi ăsta a fost modelul Europei sociale, toţi, cu mici excepţii, au crezut că Europa socială înseamnă să împrumuţi bani şi să măreşti veniturile populaţiei. Iată că ce se întâmplă astăzi, ce se întâmplă de un an, de doi ani şi ce se va întâmpla în anii următori, ne arată că sunt şanse ca naţiunile să o ducă bine acolo unde politicienii împrumută bani pentru dezvoltare şi nu pentru consum. Va trebui să ne asigurăm susţinerea propriilor noştri cetăţeni cu resursele pe care le producem. Ori, asta înseamnă să avem partide responsabile, modernizate, care înţeleg ziua de mâine”.
    Traducerea: din nou se subliniază lipsa de viziune a partidelor autohtone și incapacitatea lor de reformă, în opoziție cu luciditatea președintelui, care vede dincolo de criza actuală.

    ”În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat niciodată destinaţia”.
    Traducere: e posibilă inocularea subliminală a ideii că dirijarea unei țări precum o navă poate include și aruncarea peste bord a unor marinari rebeli, precum protestanții din stradă. Totul e să existe sprijinul ”Amiralității”.


    Ce va urma după mesajul lui Băsescu?

    În paralel cu așteptarea doritelor mesaje de sprijin de afară, e de presupus că președintele va încerca sporirea considerabilă a vizitelor externe, contactele cu liderii vestici, capacitarea unor figuri interne importante ale societății civile, pe care le-a neglijat în ultimii ani, dar și o mai mare prezență în media.

    Pe de altă parte, discursul de ieri poate semnifica finalul relației exclusive cu PDL și deschiderea, pe termen mediu și lung, către dialogul cu alte forțe politice.
    Este foarte posibil ca Băsescu să se pregătească de un alt statut, acela de președinte capabil de coabitare cu forțe politice altădată ostile, ceea ce ar reprezenta o lovitură grea pentru PDL. Sigur e, totuși, că mult trîmbițatele Albă ca zăpada, Mișcarea Populară ori Noua Republică vor fi murit înainte de a se naște.
    Vremea susținerii comode și depline s-a terminat pentru Traian Băsescu, a venit vremea echilibristicii dificile. De aici, probabil, mari surprize care vor urma.

    Continuare

    Tag-uri:

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • Dusty:

    Let me know if that is the problem please. Approximate age of Heil AC unit from serial number? Furnace or Air Handlers. The issue...

  • viagra generic:

    Am the end rejoiced drawings so he elegance. Set lose dear on had two its what seen. Helld she sir how know what such whom. adm...

  • goo.gl:

    stay hard viagra https://goo.gl/f25eMy viagra androgel https://goo.gl over the counter viagra walgreens [url=https://goo.gl/R...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva