• 64 comentarii

    23388 vizualizari

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Inițiativa legislativă a unei senatoare PSD de a curăța siteurile de înjurături ar putea fi demnă de laudă, dacă nu ar semăna cu efortul măcinării unui zid prin rîcîire cu unghia. Probabil tocmai de asta efectul care s-ar obține ar fi mai degrabă unul păgubos decît o autentică reformă morală, dacă îi putem spune altfel.

    E și firesc să fie astfel, atît timp cît internauții înjură, cel mai adesea, clasa politică, în postările din subsolul a diverse articole, iar dacă fac asta cu atîta îndîrjire, poate ar trebui să elimină cauza și nu efectul. Cînd o țară are un șef de stat specializat în ”hă-hă-hă”, în ”păsărico” sau în ”țigancă împuțită”, cînd premierul spune despre un jurnalist, la TV, ”derbedeul dracului”, cînd miniștri și senatori vorbesc pe posturile TV ca pe maidan, iar fenomenul se agravează de la un an la altul, nu postările cititorilor ar trebui să ne îngrijoreze. Ci felul în care buletinele de vot băgate în urne ar trebui – și nu reușesc - să ne aducă la conducerea statului oameni cu o solidă pregătire intelectuală, cu realizări în domeniile de activitate, pînă la intrarea în politică și, foarte important, cu cei șapte ani de acasă.

    Din păcate, ultimii ani au adus cu sine în politică valuri de analfabeți, de ratați profesional, de gîngavi și libidinoși, gata să se încaiere și la propriu pe micile ecrane. Există, desigur, și oameni de calitate, de autentică valoare, în politică, dar se simt din ce în ce mai stingheriți de obligația de a lucra, cot la cot, în partid sau în parlament, cu autentici derbedei, care se comportă mai rău decît pe maidan. La cum evoluează (involuează) lucrurile, va veni curînd, poate, ziua cînd o încăierare în parlament nici nu va mai fi o știre de prime time. Campaniile electorale sunt, și ele, tot mai violente, de la un ciclu electoral la altul. Faptul că unii români de rînd sunt mai slobozi în exprimare atunci cînd comentează acțiuni politice, pe forumurile ziarelor, ar trebui să dea de gîndit în alt mod decît își propune să o facă proiectul legii anti-înjurături.

    Ar trebui văzut de ce s-a ajuns la asemenea acumulări de frustrare și de nervi la nivelul oamenilor simpli, cine se face vinovat de asta și cum ar trebui detensionat nu internetul, ci societatea românească în ansamblu. Deocamdată, nu cred că e un lucru rău faptul că netul funcționează ca un Hyde Park autohton, mă refer la acel loc celebru din Londra, unde oricine poate ține cuvîntări aspre contra guvernului sau Reginei, fără teama că va fi arestat pe loc. Pe de altă parte, s-ar putea ca introducerea de sancțiuni la adresa publicațiilor electronice care nu blochează la timp înjurăturile să genereze forme nedorite de cenzură, mergînd pînă la lichidarea completă a postărilor, pentru că ar trebui angajate persoane care să supravegheze non-stop forumurile, iar asta ar împovăra și mai mult, financiar vorbind, o presă pentru care, și așa, nu mișcă nimeni un deget. Ba, dimpotrivă, unii par ferm hotărîți să o lichideze, total sau parțial, prin orice mijloace.



    Continuare
  • 387 comentarii

    39485 vizualizari

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică


    Opinia mea este că intelectualii au obligația morală să se integreze în politică.
    Afirmația de mai sus nu îmi aparține, a fost rostită de Corneliu Coposu  la vreo trei ani după revoluție, într-un interviu dat Europei Libere. Azi, și Coposu și Europa liberă au intrat în legendă, dar problema implicării intelectualilor în politică a evoluat oricum, numai în sensul enunțat de Senior nu. Din păcate pentru societatea românească, aș îndrăzni să spun...
    Situația devine de-a dreptul dramatică și ar trebui să constituie o temă mult mai importantă, pe agenda principalelor partide de la noi, decît este de fapt, dar acest lucru, straniu, nu se întîmplă. De cîțiva ani, nu mulți, se constată o îndepărtare vertiginoasă a intelectualilor autentici de politică, iar efectele sunt greu de cuantificat.

    La scurtă vreme după alegeri, președintele PNL, Crin Antonescu, declara că vrea să deschidă porțile partidului spre nume noi, de valoare, în condițiile în care PNL ar fi funcționat, în ultimii ani, ca o structură mai degrabă închisă. A trecut destul timp de atunci și nu am auzit de nicio înscriere răsunătoare în partid. PSD a pierdut cîțiva oameni de cultură, inclusiv pe academicianul Răzvan Theodorescu, dar de venit, de asemenea, nu a venit nimeni în loc. Cît despre PDL, acest partid arată aproape zilnic românilor cum trebuie să fie umilit un intelectual care s-a aventurat în politică. Mă refer, desigur, la cazurile lui Cristian Preda, Sever Voinescu șamd, care au ajuns să fie batjocoriți cu aprecieri de genul ”ăștia nu au condus la viața lor decît musafirii la lift”.

    Intelectualii – puțini, oricum - nu se mai încumetă să intre în partide decît înaintea alegerilor, contra unui fotoliu de candidat, lucru nu tocmai lăudabil nici pentru ei. După ce îl obțin, în general amuțesc și se autoizolează, astfel că trecerea prin parlament este, cel mai adesea, o experiență  ștearsă, marcată doar de anumite avantaje materiale. În primii ani de după revoluție, altfel stăteau lucrurile, aveam chiar un partid întreg perceput ca fiind al intelectualilor, mă refer la partidul Alianța Civică, care grupa nume de talia lui Manolescu, Antonesei, Augustin Doinaș, Radof, Stelian Tănase și alții. Convenția Democrată era condusă de un universitar de prim rang, Emil Constantinescu, iar organizații precum Alianța Civică mergeau mînă în mînă cu partidele din CDR. Alte nume grele dețineau poziții importante în structuri politice și constituiau voci de luat în seamă. PSD avea, la rîndul său, un număr zdrobitor de intelectuali de calitate, artiști, scriitori, universitari, academicieni șamd. Disputele zilei cuprindeau pozițiile Anei Blandiana ori ale lui Andrei Pleșu  în raport cu cele ale lui Oliviu Gherman ori Dinu Săraru. Din păcate, locul tuturor acestora e luat, în ultimii 7-8 ani de figuri sinistre ale showbizului, de intelectuali cu diplome livrate la kilogram și chiar de interlopi. Noile CV-uri politice sunt garnisite cu studii inventate, cu burse fantomatice, cu treceri neștiute pe la universități inexistente. Candidează oameni cu dosare penale ori cazier.

    De pe scena politică pleacă Răzvan Theodorescu, dar intră în scenă Teo. Se duce seniorul Alexandru Paleologu și vine, în schimb, mult mai caricaturalul său fiu. La țărăniști, Coposu devine statuie, locul lui e luat de Aurelian Pavelescu. Ion Iliescu se estompează, ca simbol al stîngii, iar locul lui se pregătește să fie luat de Dan Diaconescu. La PD a apus epoca lui Petre Roman, școlit la Toulouse, cu cinci limbi străine la activ, și se anunță cea a Elenei Udrea, instruită la Colegiul de Apărare. UDMR încă ”rezistă”, grație imaginii de intelectual autentic a lui Marko Belo, dar pînă și el a trecut prin umilința de a fi anchetat penal în regimul Băsescu pentru niște...cărți de poezii.

    Una peste alta, intelectualii de la noi încep să ia distanță radicală de politică. De ce fac asta? Simplu: din dezgust. O vorbă veche spune să nu te amesteci niciodată cu proștii, pentru că cei din jur ar putea să nu observe diferența. Oamenii de valoare din România, atunci cînd nu emigrează, desigur, nu vor să se mai amestece în troaca numită scenă politică. Un filosof de marcă nu se simte bine cînd e obligat să stea în băncuța parlamentară lîngă un derbedeu recoltat dintre cocalarii periferiei. Iar o femeie care și-a clădit din greu o carieră universitară nu va suporta, în grupul parlamentar, dictatura și ifosele unei foste traseiste de centură. Cînd România alege să fie condusă de un ”intelectual” cu trei ani de școală marinărească în locul, să zicem, unui Havel autohton, să nu ne mai mire că circul televizat în direct și porcăiala parlamentară devin reguli de zi cu zi.

    Că veni vorba, mai nou, președintele e acuzat că a pocnit un cetățean, băut fiind, din ce se spune, după o repriză la Cireșica. (Desigur, nu putea ieși băut de la Filarmonică). Nu știu dacă e adevărat, grav e că, și dacă s-ar dovedi asta, nu ar mai surprinde pe absolut nimeni. Cînd poporul seamănă, la urne, vînt, invariabil culege furtună...

    Continuare
  • 49 comentarii

    6739 vizualizari

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    De cînd am ales să mă retrag definitiv din politică am un avantaj, despre care am mai vorbit și cu alte ocazii și pe care, probabil, îl voi invoca și de aici înainte: acela de a vedea lucrurile mult mai obiectiv, de pe margine, cum se spune...

    Iar unul dintre aceste lucruri este o constatare, din păcate, dramatică, despre care nu îmi face niciun fel de plăcere să vorbesc. E vorba de faptul că puterea politică din România confundă tot mai mult legitimitatea de a fi ales cu dreptul de a decide, de a legifera absolut orice și oricînd. În realitate, e o gravă eroare concepția că, odată ales, îți achiziționezi, ca om politic, un statut special, absolutist, divin, care îți permite orice decizie. Legitimitatea conferită de alegeri e o calitate care trebuie construită și confirmată în permanență, prin dialog cu cei din jur, dar, în primul rînd, cu alegătorii. Sunt absolut de acord că o țară nu se poate conduce prin referendumuri, dar nici în condiții de izolare totală, ca să nu spun de sfidare a alegătorilor.

    Lumea modernă trăiește, din acest motiv, o contradicție tristă: cetățeanii se ocupă tot mai mult, mai ales în situații de criză, precum cea de acum, strict de propriile probleme, iar politicienii, în loc să facă demersuri pentru a-i atrage în proiecte sociale colective aleg, dimpotrivă, să mizeze pe forță și pe îndepărtarea de problemele celor mulți.

    Politicieni de tip Traian Băsescu, spre exemplu, cer alegătorilor putere, tot mai multă putere...Vrea Primăria, apoi Consiliul General, apoi Președinția, apoi Guvernul, apoi un Parlament docil, apoi o societate docilă, o țară întreagă la picioarele lui. Cînd obține ceva din ceea ce solicită, decretează imediat că este Dumnezeu și doar el deține adevărul absolut. Cetățeanul contează strict atît timp cît are ceva de oferit.

    Asemenea mentalitate e transmisibilă în jos, către mase, nu degeaba se spune că peștele de la cap se împute. Se știe de milenii că nu se poate interveni la nivel general fără modificări ale mentalității individuale. ”Dacă e să se schimbe lumea, întîi trebuie să mă schimb eu” zice japonezul. La noi, se împămîntenește conceptul invers: întîi să mi se dea, întîi să se schimbe sistemul, și apoi văd eu dacă e cazul să mă schimb sau nu, În mod firesc, e blamabilă asemenea gîndire, dar cum poți da cu piatra cînd exact ăsta e mesajul oferit de primii oameni ai nației: ”Dacă vreți să vă dăm, dați-ne mai întîi voi totul”?

    Din nefericire, s-a dovedit că nici măcar atunci cînd Băsescu a primit destul de mult de la alegători nu a oferit nimic la schimb. Și nu e singurul. Astfel, se distruge sistematic respectul pentru autoritate, se accentuează disoluția statului, se favorizează haosul. Locul dialogului deschis, onest, cu cetățenii e luat de ședințe de taină, de închiderea ușilor în nasul presei, de decizii ”la secret”, în numele principiului găunos, comunistoid, ”știm noi mai bine ce trebuie făcut, nu trebuie să știe și poporul”.

    În România, totul se secretizează, vertiginos, iar politica dialogului lasă loc politicii pumnului. În viziunea guvernanților, nu mai avem organe de presă, ci trîmbițe înveninate ale mogulilor. Nu mai avem sindicate, ci organizații clădite după model mafiot care se implică, pe bani, în lovituri de stat. Nu mai avem mitinguri de protest, ci atentate la instituțiile democratice ale statului. Nu mai avem societate civilă, ci lingăi plătiți din surse oculte. În fine, nu mai avem opoziție, ci grupuri de interese gata să vîndă țara estului/vestului/oricui e interesat...Repet, toate astea în viziunea guvernanților. Priviți cu atenție la figuri precum premierul Emil Boc, precum ministrul Elena Udrea ori precum Roberta Anastase. Oamenii ăștia nu mai vorbesc ca niște aleși ai poporului, ci precum Moise abia pogorît de pe munte, cu tablele legilor în brațe. Se ascultă cu pioșenie, dar nu se comentează, cam ăsta e mesajul nerostit.

    Tarele sistemului se propagă exponențial și pervertesc brumele de conștiințe rămase; cetățeanul de rînd se scîrbește și se închide în sine; societatea românească se închide, și ea, la loc, după două decenii de libertate în care nici nu a apucat să se deschidă cum trebuie. Iar, peste toate, cel mai grav e că viitoarea putere, oricare va fi ea, ar putea nu să o ia de la zero, pe baze normale de această dată, ci să continue exact de unde a lăsat cea actuală.



    Continuare
  • 68 comentarii

    10345 vizualizari

    De ce vrea Puterea sa avem campanii electorale de trei luni

    De ce vrea Puterea sa avem campanii electorale de trei luni


    Remarc, în ultima vreme, o teribilă agitație reformistă în materie de legi electorale, care ar fi lăudabilă dacă un al șaselea simț, sau măcar bunul simț, nu mi-ar spune că ceva nu e în regulă cu elanul guvernanților.

    Zilele trecute, președintele iese la rampă cu o propunere revoluționară: partidele să nu mai primească donații private, cum e în toată lumea civilizată, ci să stea fix pe cîrca bugetului. Interesantă propunere, mai ales într-un moment cînd, de la buget, abia mai sug unii aleși, darmite restul politicienilor. În realitate, așa cum bine au decriptat observatorii politici, interesul e ca partidele de opoziție să fie lăsate fără resurse, măsură valabilă doar aparent și pentru PDL, care are avantajul uriașelor resurse de la statul pe care îl controlează autoritar. În plus, avînd toate organele de control pe mînă, cine să verifice dacă în pușculița puterii au intrat ori nu bani privați?

    Azi, aud că Autoritatea Electorală are o nouă propunere radicală: campania electorală să dureze nu o lună, ci trei luni.

    Ciudat. De ce ar vrea puterea să avem campanii atît de lungi, cînd un partid de guvernămînt este, teoretic cel puțin, împovărat cu treburile împărăției, iar cea care arde gazul și ar putea să profite e opoziția? Dimpotrivă, ar fi logic ca respectiva campanie să fie scurtată, pentru ca PDL să se ocupe de criză, iar opoziția să nu capete răgazul necesar cuceririi electoratului.

    De fapt, explicația e simplă și e o continuare logică a propunerii lui Băsescu: lungirea campaniei avantajează partidul cu cei mai mulți bani și cu cei mai numeroși activiști. Iar acesta este, indubitabil, PDL, cel care, cum spuneam, poate folosi nestingherit resursele statului, prin diverse șmecherii, dar și angajați ai diferitelor companii, scoși discret din producție, pe post de activiști electorali. De fapt, ei chiar asta sunt, foarte mulți: activiști electorali băgați drept recompensă prin diverse sinecuri de stat, dar care, la momentul oportun, pot fi folosiți la ce știu cel mai bine, fără măcar să mai fie nevoie de bani. Ajunge salariul încasat, nemuncit, de la stat, pe durata campaniei.

    Alt cîștig este acela că, pe durata campaniei, ochii populației sunt ațintiți la bălăcăreala electorală, scăzînd foarte mult atenția în ce privește anumite acte guvernamentale. Să nu le zic manevre...

    În fine, un alt mare avantaj ar fi cunoașterea exact a candidaților opoziției cu trei luni înaintea alegerilor, timp suficient pentru a fi terfeliți în noroi de oamenii puterii. Cît de important e să afli cît mai devreme candidatul adversarului o știe Traian perfect, doar a recurs de vreo trei ori la șmecheria înscrierii în cursa electorală în ultima clipă, trimițînd adversarii după ținte false.
    În consecință, cred că actuala opoziție, dar și societatea civilă, ar trebui să se mobilizeze ferm împotriva acestui nou abuz, care nu e, de fapt, decît o șmecherie electorală ieftină a puterii.

    Continuare
  • 305 comentarii

    108175 vizualizari

    Prima masura dupa summitul UE: guvernul Boc trebuie schimbat urgent

    Prima masura dupa summitul UE: guvernul Boc trebuie schimbat urgent

    Europa a eșuat în încercarea de a modifica tratatul UE, dar un pas înainte a fost, totuși, făcut, adică introducerea unor reglementări mult mai stricte în ce privește deficitele bugetare, ceea ce merită salutat. Întrebarea este ce are de făcut România în perioada imediat următoare, pentru a fi sigură că se pune de acord cu noile cerințe.

    Desigur, achiesarea la noile norme financiare decise la Bruxelles poate fi interpretată de mulți drept o cedare parțială a suveranității naționale, dar cred că nu ar trebui, cel puțin noi, românii, să ne îngrijorăm sub acest aspect. Faptul că președintele pleacă la summit fără o minimă consultare (dacă a făcut-o, dar pe șest, e același lucru!) pe temele de discuție cu guvernul, cu BNR, nu mai vorbesc de opoziție ori societatea civilă, dovedește că liderii țării sunt, de fapt, primii care calcă în picioare suveranitatea națională, adică a poporului.
    Poate, dacă ar fi făcut-o, Traian Băsescu nu ar mai fi pus, de-a dreptul hilar, problema încetinirii progresului statelor avansate ale UE, pentru a putea fi prinse și de altele din urmă, ci s-ar fi gîndit la metode ca să apăsăm noi pe accelerator.

    Nu mai vorbesc că șeful statului s-a grăbit să aplice iar una dintre șmecheriile sale consacrate, aceea de a introduce pe agenda națională anumite teme care îi convin sub pretexetul că le cer cancelariile europene. Mă refer la iuțeala anunțului privind necesitatea modificării rapide a Constituției, pentru a fi pusă de acord cu noua decizie europeană privind deficitul bugetar, anunț care maschează, mai mult ca sigur, dorința rezolvării cu totul altor probleme politice, strict în beneficiul actualei puteri.

    În realitate, adevărata problemă e, cum spuneam, ce are de făcut România în perioada următoare pentru a fi sigură că respectă deficitul bugetar în paralel cu luarea de măsuri pentru ieșirea din criză, ceea ce înseamnă crearea de locuri de muncă, stimularea consumului, garantarea protecției sociale șamd.

    Din acest punct de vedere, o spun cu toată tăria, prima măsură este demisia actualului cabinet. Emil Boc trebuie să înțeleagă că rolul său e încheiat și că trebuie să lase locul unei echipe de adevărați profesioniști, conduși de un tehnocrat de excepție, care să poate gestiona criza. Sfertodocții și semianalfabeții trebuie înlocuiți cu somități în domeniile majore, obtuzitatea trebuie să lase locul viziunii coerente, de ansamblu și de viitor.

    Fără asemenea măsură urgentă, perpetuînd vechile năravuri ale luării de decizii guvernamentale strict din perspective electorale, hrănind de la buget clientela politică și ignorînd adevăratele necesități la nivel național, România riscă să ajungă, pînă în toamna viitoare, într-o situație care ar putea sugera o Europă nu cu două viteze, cum s-a discutat pe la colțuri după summit, ci cu trei, după modelul butadei populare ”încet, încetișor și pi loc”. România fiind, evident, în a treia categorie.

    Continuare

    Tag-uri:

  • 297 comentarii

    35111 vizualizari

    Lectia servita de un mare om politic: Tony Blair

    Lectia servita de un mare om politic:  Tony Blair

    Vizita făcută în România de către fostul premier britanic, Tony Blair, la invitația PSD, a reprezentat prilejul mult prea rar, din păcate, de a asculta pe viu o lecție de politică matură, de mare anvergură. O lecție probabil prea superficial recepționată într-o țară ca România, unde ”viziunea” și angajamentele politice durează de dimineață pînă după prînz, maxim pînă a doua zi. Un extraordinar om politic, un bărbat de stat, Blair ne-a arătat ce înseamnă să ai capacitatea de a arunca o privire departe, în viitor, și să clădești avînd în minte un model îndepărtat de societate așa cum își doresc oamenii. Să clădești durabil, să gîndești în perspectiva, iată esența unui discurs care m-a impresionat și din care am să reproduc cîteva fragmente, așa cum am apucat să mi le notez după televizor.
    Tony Blair, despre rostul Europei de azi
    ”Cred în Europa, în viitorul acesteia şi în rolul naţiunilor ca România, ca cea britanică, în Europa. Uităm mult prea uşor că au fost pe continentul nostru multe secole de diviziuni şi de război. Uităm mult prea uşor...Oricare ar fi fost provocările, am avut multe decenii de pace şi stabilitate. Totuşi, criza europeană ne obligă să avem în vedere pentru secolul al 21-lea care este baza şi raţiunea de a fi a UE, de astăzi. În opinia mea, această raţiune astăzi trebuie să se modifice. Pentru generaţia părinţilor mei, rostul de a fi al Europei era foarte clar. Era vorba de pace. Raţiunea de a fi a Europei de azi se referă la putere. Rostul de azi al Europei se centrează în mod critic pe schimbările din întreaga lume
    Rostul Europei de azi, într-un tipar în plină schimbare, e ca ţările să se unească. Trebuie să facem asta pentru că nu putem fi puternici pe cont propriu nici economic, nici militar. Miza în Europa e cum să ne unim cît mai eficace, cu scopul de a rămâne puternici şi a avea o influenţă în lume. Avem două provocări, în Europa, pentru a atinge această poziţie. Prima e legată de moneda unică. Pentru a depăşi această situaţie ne trebuie măsuri pe termen scurt şi termen lung. Pe termen scurt, pentru ca moneda să supravieţuiască trebuie să fie clar că toată Europa o susţine. E important ca Europa să susţină moneda unică, ca naţiunile creditoare să stimuleze creşterea necesară, fiindcă fără creştere toate problemele de reformă structurală devin mai dificile pentru Europa, pentru a le depăşi. Întrebarea este: poate Europa să ia acum hotărârile necesare pentru a restructura economia astfel încât să fie în concordanţă cu politica ei? Aceasta este provocarea, pentru că altfel moneda unică e în pericol.
    Pe termen mai lung e important să se reformeze sistemul naţional european, serviciile, piaţa muncii, modul în care realizăm parteneriatul între patronate şi sindicate, aspect fundamental pentru viitorul Europei. A doua provocare e pe o agendă mai amplă şi decurge din ideea că Europa de azi trebuie să se refere la modul în care exercităm puterea. Trebuie să fie condusă de ideea că, în zone cheie, în care Europa se uneşte, se poate face ca naţiunile separate să devină parte a unei Europe mai mari. Mai ”multă” Europă înseamnă mai puţin stat naţional şi asta înseamnă nişte structuri internaţionale care să limiteze statul naţional. E foarte dificil pentru naţiuni să se strîngă împreună, dar sunt sigur că se poate în lumea de azi, dacă vrem să fim siguri că valorile rămâne puternice: democraţia, un sens profund al justiţiei, respectul la adresa fiinţei umane, indiferent de rasă sau convingere. În secolul 21, dominat de noi puteri emergente, noi avem unitatea şi puterea să ne facem vocea auzită, influenţa simţită, valorile noastre respectate şi să le permitem celor care cred că sunt majoritatea în lume şi vor să-şi trăiască viaţa în spiritul acelorași valori, să-şi poată trăi viaţa. E un moment crucial şi e nevoie de decizii majore pe termen scurt şi lung. Cred că Europa e viitorul nostru comun, sunt mândru de ţara mea, de ce a făcut în lume, de ce face acum în lume, dar, de asemenea, ştiu că pentru ţări ca a noastră, o parte din viitor e un viitor comun şi acel viitor comun e într-adevăr în Europa”.
    Aș mai adăuga un aspect notabil, anume că, întrebat ce ar face dacă ar fi premier al României, Blair a evitat, elegant, un răspuns concret, precizînd, însă, că e o mare diferență între lozinci și fapte, și că ceea ce contează e ce faci efectiv, nu ceea ce spui că faci.
    P.S. Mare păcat că, în politică, inițialele numelor seamănă, uneori, dar numai ele. În rest....nicio asemănare.



    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • ios:

    It's гemаrkable to pay a vist this weЬ site and reading the views of all friends about his paraɡraph, while I amm also keen of g...

  • riderblogzone:

    Nice replies in return of this query with solid arguments and telling all about that.

  • شركة تنظيف خزانات بالطائف:

    It's awesome designed for me to have a web page, which is beneficial in favor of my knowledge. thanks admin

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva