• 27 comentarii

    6776 vizualizari

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama


    Scandalul WikiLeaks înnebunește lumea întreagă de cîteva săptămîni, iar marea întrebare care e pe buzele tuturor nu e cine, ce, cum, cînd sau unde. Marea întrebare este de ce? De ce s-ar apuca un personaj misterios, un fel de ”Deep throat” al zilelor noastre, să arunce pe piață materiale incendiare conținînd secrete ale celei mai mari puteri din lume și nimeni să nu îl poată opri? Mai ales că Julian Assange a început seria dezvăluirilor pe WikiLeaks acum vreo patru ani, deci ar fi fost timp, teoretic, pentru orice manevră.

    Privită superficial, toată povestea aduce a film hollywoodian siropos, cu jurnalistul autodeclarat de stînga care susține că vrea o lume capitalistă mai bună și mai liberă. De unde o avea atîtea secrete pe mînă numai Dumnezeu știe, dar și asta face parte din siropul filmului. Plus că acuzația pentru care FBI îl caută cu mandat e mai tare decît și-ar fi putut imagina pînă și Seinfeld: nu și-a înștiințat partenera de sex că i s-a rupt prezervativul. O acuzație concepută special, în opinia mea, pentru a-l mitiza, efectiv, pe Assange, dacă ar ajunge să fie finalizată prin arestare, ori, e foarte posibil ca exact asta să se și dorească, în anumite cercuri, interesate ca jurnalistul să își continue misiunea.

    Pentru că, trebuie spus, dincolo de povești cu ponei roz, în spatele scandalului se ascund forțe și interese mult superioare, numai naivii ar crede altceva.

    Unii comentatori susțin că cineva vrea răul Americii și o tăvălește în noroi. Poate să fie și așa, deși mi-e greu să cred că o putere străină ar putea obține chiar atîtea informații confidențiale de la țara cu cele mai puternice și mai dotate servicii secrete și care mai ține și internetul în palmă. Numai că, analizînd cu atenție dezvăluirile, SUA ies mai degrabă întărite decăt slăbite de scandal. Întregii omeniri îi este prezentat scenariul unei superputeri care știe și controlează absolut tot pe planetă, iar unele dintre relele care i se pun în cîrcă nici măcar nu îi aparțin. Vezi, spre exemplu, cazul atacării Iranului, pentru care a făcut lobby îndrăcit Arabia Saudită.

    Și totuși, doar acesta să fie dedesubtul pervers al dezvăluirilor WikiLeaks, conturarea imaginii unei Americi hiper-potente? Sau aceasta e doar glazura ”de protecție”, dacă ne putem exprima astfel?

    Răspunsul ar putea să fi fost oferit, deja, zilele trecute, la o dezbatere organizată de Partidul Democrat, cel care l-a dat pe Obama. Acolo, jurnaliștii de la cotidianul Washington Post, apropiat de republicani, au avansat o teorie revoluționară, potrivit căreia democratul președinte al SUA ar trebui să anunțe cît mai rapid decizia de a nu mai candida la un nou mandat. Ei au avertizat că America se află într-un moment politico-economic extrem de dificil, iar Obama, care, oricum, nu s-a ridicat nici pe departe la înălțimea așteptărilor, riscă să agraveze situația prin aceea că îi determină, indirect, pe republicani să îl atace permanent, pentru a-i slăbi poziția. O luptă politică avînd drept consecință abaterea atenției de la economie. Jurnaliștii au mai punctat că doar forfaitul lui Obama în ce privește un  al doilea mandat ar detensiona politica americană și ar permite aplicarea unor programe de reformă care sunt mai mult decît necesare, dar care, totodată, sunt sistematic obstrucționate de republicani, în numele intereselor electorale. Să reamintim, în treacăt, că eșecurile lui Obama au dus la victoria recentă a republicanilor în alegerile legislative parțiale, de la jumătate de mandat, iar situația liderului de la Casa Albă s-a complicat încă și mai mult, dovadă și sondajele.

    Mesajele de acest tip nu sunt noi. Acum cîteva săptămîni, analistul american Edward Spannaus, de la Executive Intelligence Review, spunea explicit că
    “Există oameni supăraţi din cadrul administraţiei sale şi al Partidului Democrat, care iau serios în considerare modul de a-l îndepărta de la preşedinţie pe Obama”. Ideea că Obama ar putea fi scos de la Casa Albă încă înaintea finalului primului mandat a apărut pe tapet, în mass-media de peste Ocean, de vreo jumătate de an și e cel puțin îngrijorătoare, știut fiind că americanii nu se joacă de-a uite președintele, nu e președintele, precum politicienii de la noi.

    Să fie, oare, seria dezvăluirilor WikiLeaks un fel de a bate șaua pentru a pricepe iapa Obama? Un răspuns îl dă oarecum, chiar Assange, care declara, duminică, într-un interviu din El Pais, că Obama trebuie să demisioneze, pentru că ar fi aprobat spionarea funcționarilor ONU.

    Vrem-nu vrem, suntem obligați să ne amintim de celebrul Watergate, care a dus la debarcarea lui Richard Nixon. Și atunci, creditul a fost acordat unor jurnaliști, așa-zise simboluri ale profesionalismului, Woodward și Bernstein, care au investigat pînă au căzut sub masă și au reușit să demită un președinte. După ceva timp, s-a aflat însă, adevărul, anume că jurnaliștii de la Washington Post primeau marfa mură-n gură de la un potentat al FBI, Mark Felt. Care, e limpede, nici el nu acționa de capul lui. Cît despre adevărata motivație a demiterii, cea mai plauzibilă variantă este cea potrivit căreia un grup de potentați americani, mai ales republicani, în frunte cu legendarul Henry Kissinger, mîna dreaptă a lui Nixon, au considerat că aducerea vicepreședintelui Gerald Ford la Casa Albă e o variantă mai potrivită pentru America acelei perioade, cînd politica externă se derula, agitat și periculos, între războiul din Vietnam, conflictul de Yom Kippur, tensiunile americano-sovietice, americano-chineze, lovitura de stat din Chile orchestrată de CIA șamd.

    Nici azi situația SUA nu e prea grozavă, iar președintele în exercițiu e, la fel ca Nixon, considerat prea slab pentru a se ridica la înălțimea misiunii pe care o are.
    Cum America nu își permite accidente, trebuia inventat un scandal din stirpea  Watergate al cărui efect, pe termen mediu sau lung, să fie salvarea situației, prin redesenarea scenei politice și înlocuirea unor actori de prim rang. Dacă e sau nu așa, probabil că ne vom da seama în cel mult cîteva luni de zile.

    Continuare
  • 146 comentarii

    32527 vizualizari

    Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele, puține, care încă mai sunt. Lumea, spun înțelepții, se conduce mai mult cu simboluri decît cu legi, iar faptul că noi, românii, am ajuns deficitari la acest capitol se răsfrînge din plin asupra mersului societății.

    S-a spus de multă vreme, după revoluție, că România ar avea nevoie de un șoc identitar pentru a-și reveni în plan moral, după decenii întregi, să nu zic secole, în care a fost umilită de străini, ori chiar de români înșiși. Necazul e că nimeni nu prea știe cînd, cum și de unde ar trebui să vină respectivul șoc.
    Românii sunt în criză de simboluri, devine tot mai clar pe an ce trece.
    Lipsesc personalități-simbol, pentru că fiecărui aspirant la această titulatură îi apar, mai devreme sau mai tîrziu, pete necurate în biografie și se alege praful.
    Lipsesc gesturile-simbol cu mare ecou.
    Lipsește, cum spuneam, prețuirea chiar pentru simbolurile naționale.
    Pe vremuri, se murea pentru drapel; azi ne vine greu și să îl arborăm la geam, de Ziua Națională. Americanii își înfig, mîndri, drapelul și în hamburgeri; la noi lipsește și de pe fațada marilor instituții.

    Salut cu acest prilej recenta campanie a trustului Intact, ”Pe Tricolor e scris unire”, derulată pe parcursul lunii care precede ziua de 1 Decembrie și în care românii sunt îndemnați să arboreze drapelul național cît mai mult și cît mai des, în numele idealului unității naționale.

    Nu alte sentimente m-au animat, e locul să o spun aici, pe la sfîrșitul agitatului an 1997, cînd am decis să inițiez un proiect de lege prin care se instituia Ziua Drapelului Național, pe 26 iunie, în amintirea zilei în care, în timpul revoluției de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică, cînd a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.

    Nu mult după aceea, prin votul Parlamentului, inițiativa mea a devenit legea 96/1998, de atunci, în fiecare an, Ziua Drapelului Național fiind marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

    E un pas mic, la care mi-am adus modesta contribuție, după puterile mele; pînă la a redeveni un popor capabil să fie animat de simboluri majore mai e, însă, cale lungă. Campania Antenelor e, și ea, un alt pas demn de salutat, deși ironia sorții face ca sintagma ”E scris pe Tricolor unire”, care inspiră numele ei ,să fie opera ”marelui cîrmaci” Ceaușescu, cel care și-a băgat, la un moment dat, nasul pînă și în versurile cîntecelor și poeziilor de răsunet ale neamului.
    Cum se știe, titlul original al cîntecului devenit – altă ironie a sorții – imnul național al Albaniei, era ”Pe al nostru steag e scris unire”, muzica Ciprian Porumbescu, versurile Andrei Bârseanu.

    Ceea ce e important, însă, dincolo de amănunte, e ideea de unitate națională, de oprire a dezbinării, a disoluției statului, a societății și așa mai departe, un proces care, cum spuneam, ia amploare de la an la an și a ajuns să genereze avertismente severe pînă și din partea marilor cancelarii, precum Washingtonul, vezi recentul mesaj al lui Gitenstein.

    România și românii au nevoie de simboluri, de prețuirea adevăratelor valori, de regăsirea demnității naționale, trebuie să-și recapete liniile autentice de conduită civică și socială. Și, cel mai important, să învețe să se scuture de falșii moraliști și profeți de mucava, fie ei din cultură, politică ori alt domeniu, care au invadat-o în ultimii ani, cocoțîndu-se pe umilința, modestia și discreția oamenilor cu adevărată aleasă educație și autentic bun simț.
    Fără reformă morală, relansarea social-politică și economică nu va fi posibilă, ori dacă va fi, nu va îndrepta mare lucru.


    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva