• 465 comentarii

    38655 vizualizari

    Intrebare grea: oare mai suntem competitivi in vreun domeniu?

     Intrebare grea: oare mai suntem competitivi in vreun domeniu?


    Conflictele de strada izbucnite azi, dureros, in Romania, anunta debutul, cu adevarat, al crizei economice, in cel mai pur inteles al cuvantului. Se stia ca se va ajunge intr-un moment critic inca din primele luni ale anului trecut, dar, la noi, din nefericire, masurile necesare au fost ”rostogolite” din cauza anului electoral. Acum, situatia e de zece ori mai grea decat ar fi fost firesc sa fie, si toti se intreaba ce este de facut, inclusiv cei care ar trebui nu sa puna intrebari, ci sa ofere raspunsuri, rezolvari. Si totusi, ce ar fi de facut?
        Gestionarea crizei, consider, este astazi obiectivul prioritar al oricarui guvern, dar si al responsabililor politici. Trebuie actionat in dublu scop: odata pentru a purta economia spre o situatie de stabilitate, dar care sa asigure si o perspectiva de dezvoltare, in viitorul foarte apropiat - cu prioritate -, dar si pe termen mai lung. In actualul context al crizei, unul dintre cele mai importante obiective consider ca trebuie sa fie stimularea cererii, in timp foarte scurt.
        Avem nevoie de investitii masive in instruirea personalului, de aplicarea de reglementari clare de piata, de politici agricole, de sisteme fiscale care sa permita rezolvarea problemelor sociale si nu escaladarea lor. Avem nevoie de imbunatatirea productivitatii muncii si a crearii rapide de locuri de munca. Aud astazi ca se discuta despre o crestere a impozitelor asupra proprietatii. Poate este masura care afecteaza cel mai putin, imediat, populatia, dar atrag atentia ca suntem dupa cca doi ani de criza in domeniul imobiliar, iar o asemenea masura poate agrava recesiunea din domeniu, unde deja sunt foarte multe probleme. Iar in Romania, unde nu prea mai exista multe ramuri economice viabile, a afecta si segmentul constructiilor mi se pare un act sinucigas, care ne-ar putea costa scump.
        Cred, totodată, ca este nevoie de acordarea unei atentii deosebite cercetarii si formarii unor noi specialisti in diverse domenii de activitate. Dar, poate, cel mai important lucru, cred in necesitatea unei analize temeinice pentru a identifica domeniile in care Romania mai este competitiva, pentru ca acestea sa fie primele beneficare ale resurselor dirijate de la buget. Marea intrebare e, insa, urmatoarea: oare mai suntem, cu adevarat, competitivi in vreun domeniu?

    Continuare

    Tag-uri:

  • 97 comentarii

    67191 vizualizari

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Ultimul banc care circula e ca executivul va asigura in perioada urmatoare slujbe pentru absolut toti somerii. Desigur, in colaborare cu Patriarhia, care va furniza preotii necesari.

    Gluma asta trimite la un adevar mult mai incomod, vorba lui Gore, anume ca, pina acum, la nivelul puterii se vorbeste doar de reduceri salariale si de concedieri, fara a exista cea mai mica referire la reconstructie, la masuri prin care sa se stimuleze economia si crearea de noi slujbe. Termenul unic pe care l-am auzit este 31 decembrie, ca un posibil punct final al perioadei de reducere a salariilor. Atit. In Germania, spre exemplu, se vorbeste in acest moment de un plan pe termen mediu prin care cheltuielile statului sa fie reduse, pina in 2015, cu 60 de miliarde de euro, tocmai pentru a indulci asprimea masurilor anti-criza, altfel spus, mai bine suferi mai putin, pe termen mai lung, decit sa provoci un soc social de proportii, prin masuri apocaliptice, aplicate peste  noapte, fie ele si pe termen mai scurt. Iata ceea ce eu numesc un model de gindire, de viziune economica. In Romania, se practica mai degraba o politica de tip Ciomu, adica ce sa taiem si cit sa taiem, nimic altceva.

    Nu se analizeaza cu luciditate nici macar cauzele reale ale acestei situatii. Am auzit una buna, ca de vina ar fi toate guvernele post-decembriste, mai putin cea pedelista, probabil. Acest mod de generalizare a vinii mi se pare emblematic pentru politicienii fara sira spinarii.
    In realitate, ar trebui sa auzim mai des despre cele trei cauze majore care au dus la aceasta situatie fara precedent, la noi: incompetenta guvernantilor, tergiversarea analizarii crizei atunci cind aceasta abia se intrezarea la orizont si, in fine, politica dusa in ultimii cinci, de folosire a resurselor publice pentru obtinerea, eufemistic vorbind, a consensului politic. (Pe sleau vorbind, pentru cumpararea voturilor din parlament, vezi si recentul caz al independentilor).

    Economistul-șef al Bancii Central-Europene, Jurgen Stark, recunostea ieri, onest, in Allgemaine Zeitung, ca masurile dure luate de UE pentru a contracara criza inseamna o reducere a suveranitatii nationale, un sacrificiu dureros, dar necesar pe altarul coordonarii intre statele membre. Romania, in schimb, a luat – sau cel putin anunta - masuri mult mai dure decit restul membrelor UE, fara a fi, macar, limpede cit de utile se vor dovedi, tocmai pentru ca, asa cum am subliniat, lipseste viziunea, lipseste planul cu bataie mai lunga de 3-4 luni, cum se obisnuieste la noi.

    Cum se prezinta, din aceste trei motive majore, Romania? Cu o situatie economica dezastroasa, cu o recesiune datind de mai bine de 4 trimestre, cu o viziune economica zero a guvernantilor, cu o datorie publica de 40 de miliarde de euro si cu debutul unor miscari sociale de proportii.
    M-am uitat zilele acestea pe graficul evolutiei datoriei publice a Romaniei in ultimul deceniu. La finalul guvernarii PSD, in decembrie 2004, datoria publica era de 13,7 miliarde euro. In decembrie 2008 era 27,3. De cand Basescu si Boc au pus integral mana pe putere aceasta a “rupt ritmul”, efectiv, ajungand, in februarie 2010, la 37,7 miliarde. Aceasta statistica nu acopera, din pacate, ultimele trei luni de vrie in care se afla tara noastra. Slugi la FMI, dezorientati la noi acasa, in pragul unor revolte ce pot bloca definitiv si ceea ce mai misca in aceasta tara.

    Am inceput cu o gluma amara, inchei in aceeasi nota, doar suntem tara hazului de necaz: acum vreo citiva ani, in timpul rapirii din Irak, se vorbea ca Romania a reusit sa compromita, pe rind, comunismul, capitalismul si terorismul. Acum ”compromitem” si protestele sociale: mapamondul observa, ingrozit, luptele de strada violente din tari precum Grecia sau Thailanda, iar in Romania vede, amuzat probabil, imagini cu o mina de octogenari amenintind palatul Cotroceni, cu ”agitatori infiltrati”, dupa cum suna informatiile puterii, si mai vede o mina de mame disperate aruncind in presedintie cu pampersi.

    Dar, ce sa te mai mire intr-o tara in care ministrul de Finante identifica usturoiul drept produs major de contrabanda?...







    Continuare

    Tag-uri:

  • 157 comentarii

    15377 vizualizari

    Razboiul Coreelor sau razboiul dolarului?

    Razboiul Coreelor sau razboiul dolarului?


    Evenimentele din Orientul Îndepărtat – conflictul militar tot mai acut dintre cele două Coree - merită analizate cu toată atenția, pentru că impactul lor ar putea fi resimțit de întreaga lume, inclusiv de România.

    Cum se știe, zilele trecute, anumite manevre militare ale Coreei de Sud au dus la o ripostă feroce a nordului, soldată cu morți și răniți. Din acel moment, conflictul dă semne de agravre, de la o oră la alta. Analiștii spun că la mijloc ar putea fi vorba de o manevră nord-coreeană menită să întărească autoritatea fiului cel mic al lui Kim Jong-Il, succesorul la șefia statului, care e suspectat că ar avea o experiență politică prea mică. E posibil să fie așa, dar, la fel de bine, e posibil să asistăm la o manevră cu implicații mult mai mari, și nu atît una politică, ci, mai degrabă, una economic-financiară.

    Să prezint, însă, faptele, pe scurt: recent, Federal Reserve a anunțat că va lansa o emisie monetară masivă, de 600 de miliarde de dolari, pentru a cumpăra obligațiuni, decizie care va duce, însă, la slăbirea considerabilă a dolarului. Lucru care convine de minune SUA, țară care are datorii de cîteva mii de miliarde de dolari către țări precum China, Japonia sau Arabia Saudită. Mai simplu spus, americanii au împrumutat și folosit dolari cu valoare mai mare și vor să restituie unii cu valoare mai mică. Însuși președintele Barack Obama sprijină acest demers, conștient, probabil, că e singura modalitate pe care SUA o au la îndemînă, acum, de a-și finanța deficitul.

    Numai că șmecheria americană stîrmnește panica și furia altor mari puteri, între care China și Rusia. Pe undeva, chinezii chiar au dreptate să fie contrariați, avînd în vedere că SUA au criticat vehement țara Marelui Zid tocmai pentru menținerea monedei naționale la un curs artificial scăzut – tot o șmecherie economică menită să stimuleze economia națională și, mai ales, exporturile - iar acum exact ei sunt în situația să facă aceleași manevre. Menținerea yuanului la o cotă redusă face ca produsele chinezești să sfideze la preț concurența unor state precum cele occidentale, cît despre exporturi occidentale pe piața chinezească, nici nu se pune problema din cauza puterii scăzute de cumpărare a chinezilor; pe de altă parte, Obama a atras deja atenția, la rîndul său, că SUA nu mai au resurse să subvenționeze importul unor produse de la chinezi sau indonezieni.

    De ce își permit SUA, însă, și nu de ieri, de azi, emisia de monedă fără acoperire, o catastrofă economică pentru majoritatea celorlalte state ale lumii? Răspunsul e simplu: pentru că pot. Dolarul e o monedă căutată pe toate piețele lumii și orice emisie e, în principiu, absorbită. Îmi amintesc, bunăoară, că acum mai bine de un deceniu țara cu cei mai mulți dolari de hîrtie în rezerva valutară era...Singapore, pe atunci un tigru asiatic în plină expansiune. Acum, două ”pompe” aspiratoare de dolari sunt China și Rusia, cu economii în dezvoltare, numai că nici chiar ele nu își pot permite să facă americanilor orice joc financiar. Așa cum spuneam, un dolar mai slab dezavantajează statele care au rezerve masive din această monedă și permite americanilor să-și achite anumite datorii și costuri mult mai lesne. (De fapt, odată cu izbucnirea crizei mondiale, multe state au descoperit avantajele diferențelor de curs valutar și au acționat, rapid, în consecință, stimulînd masiv exporturile, în beneficiul economiilor proprii. Asta nu l-a împiedicat, totuși, pe cancelarul german Angela Merkel să acuze Washingtonul că inundă planeta cu lichidități pentru a-și finanța datoriile și pentru a devaloriza dolarul).

    Și, iată, cam în același timp cu izbucnirea conflictului coreean, vine o știre-bombă: China și Rusia și-au dat mîna și au decis să elimine dolarul în tranzacțiile dintre ele. O lovitură teribilă pentru americani, pentru că o asemenea înțelegere, la care ar putea achiesa și alte state, va duce la o absorbție mult mai scăzută a dolarului pe piețele internaționale, adică exact ceea ce ar putea lovi mai tare economia americană. Decizia vine imediat după summitul G20 de la Seul, unde controversele dintre americani și chinezi au dus la lipsa unor progrese concrete în privința reglementării problemelor valutare internaționale.

    Ce consecințe economice ar putea avea escaladarea conflictului coreean? Prima și cea mai importantă este aceea că, potrivit regulii de cînd lumea, în cazuri de conflicte generatoare de panică, lumea se orientează, imediat, către monedele statelor cu economii puternice - iar la loc de cinste în asemenea situații e SUA -  ceea ce duce la aprecierea rapidă a monedelor în cauză. Adică exact fenomenul contrar celui pe care îl încearcă americanii, întărire în loc de devalorizare pentru ușurarea plății datoriilor.

    Să fie, deci, conflictul din pensinsula coreeană unul stimulat artifical de China, marele protector al regimului de Phenian, în înțelegere cu Rusia? Atît timp cît Beijingul împușcă doi iepuri dintr-un foc prin aprecierea dolarului, respectiv creșterea valorii propriilor rezerve de dolari, uriașe, și lovitura economică administrată SUA, cea care, cum spuneam, solicită de mai multă vreme regimului chinez deprecierea yuanului, nu este deloc imposibil ca lucrurile să stea așa. Nu ar fi decît o nouă dovadă că, la nivel global, uriașii planetei se folosesc fără regrete de statele mici pentru a-și rezolva propriile probleme, chiar dacă asta implică și vărsare de sînge.






    Continuare
  • 72 comentarii

    10846 vizualizari

    De ce vrea Puterea sa avem campanii electorale de trei luni

    De ce vrea Puterea sa avem campanii electorale de trei luni


    Remarc, în ultima vreme, o teribilă agitație reformistă în materie de legi electorale, care ar fi lăudabilă dacă un al șaselea simț, sau măcar bunul simț, nu mi-ar spune că ceva nu e în regulă cu elanul guvernanților.

    Zilele trecute, președintele iese la rampă cu o propunere revoluționară: partidele să nu mai primească donații private, cum e în toată lumea civilizată, ci să stea fix pe cîrca bugetului. Interesantă propunere, mai ales într-un moment cînd, de la buget, abia mai sug unii aleși, darmite restul politicienilor. În realitate, așa cum bine au decriptat observatorii politici, interesul e ca partidele de opoziție să fie lăsate fără resurse, măsură valabilă doar aparent și pentru PDL, care are avantajul uriașelor resurse de la statul pe care îl controlează autoritar. În plus, avînd toate organele de control pe mînă, cine să verifice dacă în pușculița puterii au intrat ori nu bani privați?

    Azi, aud că Autoritatea Electorală are o nouă propunere radicală: campania electorală să dureze nu o lună, ci trei luni.

    Ciudat. De ce ar vrea puterea să avem campanii atît de lungi, cînd un partid de guvernămînt este, teoretic cel puțin, împovărat cu treburile împărăției, iar cea care arde gazul și ar putea să profite e opoziția? Dimpotrivă, ar fi logic ca respectiva campanie să fie scurtată, pentru ca PDL să se ocupe de criză, iar opoziția să nu capete răgazul necesar cuceririi electoratului.

    De fapt, explicația e simplă și e o continuare logică a propunerii lui Băsescu: lungirea campaniei avantajează partidul cu cei mai mulți bani și cu cei mai numeroși activiști. Iar acesta este, indubitabil, PDL, cel care, cum spuneam, poate folosi nestingherit resursele statului, prin diverse șmecherii, dar și angajați ai diferitelor companii, scoși discret din producție, pe post de activiști electorali. De fapt, ei chiar asta sunt, foarte mulți: activiști electorali băgați drept recompensă prin diverse sinecuri de stat, dar care, la momentul oportun, pot fi folosiți la ce știu cel mai bine, fără măcar să mai fie nevoie de bani. Ajunge salariul încasat, nemuncit, de la stat, pe durata campaniei.

    Alt cîștig este acela că, pe durata campaniei, ochii populației sunt ațintiți la bălăcăreala electorală, scăzînd foarte mult atenția în ce privește anumite acte guvernamentale. Să nu le zic manevre...

    În fine, un alt mare avantaj ar fi cunoașterea exact a candidaților opoziției cu trei luni înaintea alegerilor, timp suficient pentru a fi terfeliți în noroi de oamenii puterii. Cît de important e să afli cît mai devreme candidatul adversarului o știe Traian perfect, doar a recurs de vreo trei ori la șmecheria înscrierii în cursa electorală în ultima clipă, trimițînd adversarii după ținte false.
    În consecință, cred că actuala opoziție, dar și societatea civilă, ar trebui să se mobilizeze ferm împotriva acestui nou abuz, care nu e, de fapt, decît o șmecherie electorală ieftină a puterii.

    Continuare
  • 125 comentarii

    19254 vizualizari

    Atentie: In 2012 incepe un tavalug politic nimicitor

    Atentie: In 2012 incepe un tavalug politic nimicitor


    Puțini vor fi observat, prinși în vîltoarea evenimentelor din ultimele luni, de la alianțe născute peste noapte la arestări și scandaluri de partid fratricide, că politica românească se pregătește de o premieră, începînd cu anul viitor. Mai exact, e vorba de debutul unui ciclu electoral pe care l-aș putea numi, fără teama de a greși, drept nimicitor. Și care va produce, cred, mutații spectaculoase, în viitorul destul de apropiat.

    Mai exact, 2012 marchează startul unei perioade patru ani în care vom avea cel puțin șase rînduri de alegeri, fără a pune la socoteală un eventual referendum de suspendare a președintelui. Astfel, în 2012 avem alegeri locale și generale, în 2014 europarlamentare și prezidențiale, iar în 2016 din nou alegeri locale și generale.
    Practic, între fiecare doi ani electorali va exista un singur an tampon, în care alegătorii să își tragă sufletul, e vorba de 2013 și 2015. Marile cicluri electorale de pînă acum, 1992-96, 1996-2000 ori 2000-2004 au avut cîte patru ani tampon. Abia după 2007 lucrurile s-au mai precipitat, cu șase scrutine în trei ani consecutivi, iar rezultatul nu a fost deloc benefic nici pentru partide, nici pentru țară. Disoluția actuală a statului, corupția tot mai generalizată și schizofrenia socială sunt consecințe directe și ale acestor evenimente, mult prea dese. Iar lucrurile stau să se repete, curînd.

    Ce consecințe va avea această situație? Nu dintre cele mai benefice, aș spune. Campania pentru alegerile de anul viitor a început în forță de pe acum, și sunt semne că lucrurile se vor înfierbînta vertiginos, pentru că miza e uriașă. De-o parte avem un partid, PSD, care stă de prea mult timp în opoziție ca să-și mai permită iar tușa, și un PNL care abia așteaptă să revină la guvernare pentru a nu risca să piardă zestrea electorală greu agonisită pe vremea lui Tăriceanu. De cealaltă, un PDL care e pe spinarea tigrului: nu se simte prea grozav, dar gîndul că ar putea cădea îi dă frisoane reci.

    Tăvălugul multi-electoral de care vorbeam va supune, însă, absolut toate partidele unor eforturi supraomenești, pentru că cele șase campanii în doar patru ani vor înghiți uriașe resurse materiale și vor presupune mobilizări umane de excepție. Ca să ne facem o idee, trebuie spus că la ora asta avem formațiuni care nu și-au achitat, încă, nici măcar datoriile de la precedentele campanii. Criza, care va mai dura o perioadă, va face ca nici sponsorii să nu se mai înghesuie, ca altădată. Probabil spolierea banului public va lua proporții, din acest motiv, pentru că - nu-i așa? -, țîța bugetului rămîne veșnic cea mai generoasă.

    Să nu uităm, însă, că tot în perioada de care vorbim, România va atinge vîrful de returnare a datoriilor făcute la FMI și la alte organisme, ceea ce va îngreuna jongleriile cu bani publici. În consecință, e de așteptat să se găsească modalități noi, mai abile sau dimpotrivă, mai nesimțite, de a se deturna sume importante de bani, ceea ce nu e, oricum, o veste bună pentru alegători.

    Dincolo de aceste probleme, partidele politice se vor confrunta și cu tensiuni interne, pentru că forurile conducătoare vor avea șase hopuri de trecut în patru ani, iar oricare pas greșit poate aduce acuzații, congrese extraordinare și încercări de schimbare.

    Să luăm cazul PDL, spre exemplu: e greu de crezut că se va mai scinda acum, pentru că s-a dovedit că aripa reformiștilor nu e nici măcar fulgușor. Asta nu exclude posibilitatea ca Traian Băsescu să aștepte un rezultat slab al PDL în alegeri, anul viitor, pentru a forța preluarea partidului de către fidelii săi. Nici Ponta nu ar avea o viață ușoară dacă PSD nu scoate un scor foarte bun încă de la locale, vara viitoare. Și nici Crin Antonescu, al cărui mandat e de pe acum contestat de destui adversari. Chiar și UDMR ar putea avea probleme, pentru că atacă alegerile cu o echipă nouă, oarecum lipsită de experiență.
    Cît despre partide mai mici, precum PRM ori Partidul Poporului, va fi greu să facă față unei singure ”duble” de alegeri, darmite să o ia de la capăt după numai un an de pauză.

    Este foarte probabil ca scena politică de la noi să se comporte aidoma fotbalului britanic: din cauza prea multor partide de campionat și de ligă europeană, nu se mai dă randament la națională. Partidele de la noi vor dedica energii prea mari alegerilor multiple pentru a se mai ocupa cu maximă seriozitate și de problemele țării, iată o perspectivă pesimistă, dar mai mult decît îndreptățită, dacă ne gîndim cum evoluează lucrurile, de obicei, în politica autohtonă. În 2008 și 2009, PDL a făcut ravagii în finanțele țării pentru a-și asigura victoria sa și a lui Băsescu în alegeri; nu are sens să ne mai mirăm că azi ne chinuim cu măsuri anti-criză care trebuiau de mult luate.

    Din păcate, nu avem nicio garanție că viitoarea guvernare, indiferent care va fi ea, nu va adopta aceeași strategie, a sacrificării intereselor naționale pe altarul celor electorale. Pentru că, așa cum am spus, noua generație de lideri tineri, chiar bine intenționată, este supusă unor presiuni uriașe de jos în sus

    Tocmai din acest motiv, poate nu ar fi deloc o idee rea dacă s-ar lua decizia cuplării alegerilor locale cu cele parlamentare – europenele neputînd fi cuplate cu prezidențialele – pentru a elimina măcar o treime din scrutinele care ne așteaptă.
    Electoratul român pare, de pe acum, tot mai puțin dispus să se prezinte la vot, absenteismul fiind o realitate îngrijorătoare în ultimii ani.
    Iar un absenteism masiv înseamnă înlesnirea fraudei electorale și obținerea unor rezultate nereprezentantive la nivel național.

    Continuare
  • 82 comentarii

    42329 vizualizari

    Cind criza economica loveste democratia in inima ei

    Cind criza economica loveste democratia in inima ei


    Se schimbă lumea. Și nu neapărat în bine. Se întîmplă lucruri care par să ne dea înapoi, după ce atît amar de vreme ne-am obișnuit cu o singură direcție: înainte. Mai tîrîș, mai grăbiș, dar înainte. Cutremurul din finanțele mondiale, grevele din Grecia, recesiunea din SUA, dar și mișcările stradale de protest din Anglia, din vara lui 2011, fac să sune un clopot de alarmă asupra democrației în esența ei. Se vorbește de suveranități limitate, de Constituții modificate în spiritul crizei, de reducerea drepturilor cetățenești. Și asta e mai îngrijorător decît faptul că, din cauza recesiunii, americanii nu își mai pot schimba mașinile decît o data la trei ani, în loc de doi, sau că românii nu își mai pot lua plasme cu diagonale mai mari, o perioadă.


    Bunăoară, prin afirmația că, orice ar fi la alegeri, nu va ceda puterea actualei opoziții, președintele Băsescu, a transmis, în fapt, un gînd ascuns, a decartat o strategie pe care mizează. Marea problemă pentru el este cum poate obține, efectiv, un vot în plus față de USL în perspectiva lui 2012. Votul salvator, care îi poate menține echipa la putere. În cursul ultimilor ani, răspunsul la întrebarea de mai sus a fost dat prin metode, să le spunem, ”pragmatice”: cheltuind bani publici pentru a cumpăra bunăvoința alegătorilor, ca și pentru a răspunde necesităților susținătorilor financiari de campanie, aparent în favoarea votanților. Adică, regii asfaltului donează baban partidului în campanie, pentru pomeni electorale șamd, iar după alegeri primesc dreptul de a asfalta același drum de zece ori pe mandat, pe cheltuiala și spre binele contribuabilului. Logic, a cheltui înseamnă și a găsi resurse, de aici și obiceiul de a te împrumuta dintr-o direcție pentru a cheltui în alta. Practic, regula regimului Băsescu este de a impozita cu o mînă și de a cheltui cu cealaltă. Am spune că e vorba de clasicul anteriu al lui Arvinte, care tăia de la poale pentru a se cîrpi la coate, numai că  nu e același lucru. De tăiat, se taie mereu numai de la unii, pentru a se cîrpi, sistematic, doar alții.

    Dincolo de asta, ca o observație personală, din dezbaterea oficială asupra democrației a fost eliminat în ultimii ani orice model de ideal, de valoare intrinsecă. Nu mai există spațiu public pentru dezbateri privind valori morale, individuale sau colective, pentru idei novatoare, pentru planuri de viitor pe termen lung. Nu mai există priviri de ansamblu. România e un fotbalist mediocru, care joacă doar cu fruntea în pămînt. Marii jucători, se știe, nici nu se uită la minge, scrutează doar terenul.
     
    După intrarea noastră în UE, prin mesajele președintelui Băsescu nu am făcut decît să sugerăm, și să demonstrăm că România nu era pregătită, cu adevărat, să se integreze. Să ne mai mirăm că, astăzi, numai muncitorii români, altfel extrem de apreciați, sunt refuzați în anumite țări europene, în timp ce muncitorii altor nații au undă verde? Cînd semeni vînt, e firesc să culegi doar furtună.

    Astăzi, în România sunt trei partide importane, conduse de Ponta, Boc și Antonescu. Toți trei oameni tineri, din punct de vedere politic. Tineri, din generații comune și, totuși, atît de diferiți. Îmi pun întrebarea: în alegeri, tinerii se vor îndrepta către discursul de june activist comunist al lui Boc, sau către curățenia morală și pregătirea intelectuală a unor Antonescu și Ponta? Se vor lăsa seduși de promisiunile ferme, obiective, sau de demagogia găunoasă, aproape disperată? Nu am un răspuns, pot doar să sper că vor alege corect.

    În perspectiva vremurilor grele, poate foarte grele, care se anunță, cred că singura speranță a democrației este în politică, dar într-o politică de valoare. Numai cu această politică vom reuși să facem ca România să poată prospera, să nu devină o periferie a politicii și a vieții europene. Și mai cred în șansa tinerilor conducători politici de astăzi ai opoziției, care pot demonstra, într-adevăr, care sunt valorile social-democrației ori ale liberalismului, aplicate într-o țară care are nevoie de valori mai mult ca oricînd.

    Continuare
  • 73 comentarii

    11199 vizualizari

    O veste proasta pentru PDL: ”uslasii” se incaiera pe candidaturi

    O veste proasta pentru PDL: ”uslasii” se incaiera pe candidaturi


    Oricît ar părea de paradoxal, informația că în USL nu merge deloc bine împărțirea candidaturilor, ba chiar dimpotrivă, nu e o veste pozitivă pentru putere. Din punctul de vedere al PDL, abia vestea că în interiorul opoziției problema desemnării candidaților a mers ca unsă ar fi fost una salutară, din motive pe care le voi explica mai jos.

    De la primele ore ale dimineții, presa a relatat, azi, bunăoară, că în USL există probleme mari de împărțire a candidaturilor pentru alegerile locale și că cele trei partide nu prea se înțeleg, mai ales în județe precum Iași, Buzău, Prahova, ca să nu mai vorbim de București. La Iași, spre exemplu, conform sondajelor, primăria ar putea fi luată cu șanse egale de pesedistul Gheorghe Nichita, actualul primar, de liberalii Relu Fenechiu și Cristian Adomniței ori de conservatorul Tudor Ciuhodaru. Nici nu e de mirare că se ceartă zdravăn între ei. Aceeași situație se va fi regăsit în multe alte județe, municipii sau comune din țară.

    Puterea își freacă mîinile de de încîntare. ”Priviți ce prost funcționează USL!” e mesajul pe care îl răspîndesc, în ultima vreme, pedeliștii.
    Poate ar trebui să fie ceva mai rezervați, însă. Nu de alta, dar, la fel cum orice funie are două capete, și scandalul candidaturilor poate avea două interpretări diferite.
    Una ar fi că, într-adevăr, în interiorul USL negocierile nu merg ca unse pentru că e o construcție anchilozată din start.
    La fel de bine, însă, motivul pentru care ”uslașii” se bat pe candidaturi e acela că alianța are mari șanse de cîștig și că, în multe localități, opoziția are resurse pentru doi sau chiar trei candidați diferiți, cu șanse similare de victorie.

    Numai naivii și-ar putea imagina că cineva complet lipsit de șanse se luptă în ziua de azi pentru o nominalizare doar ca să își îmbogățească CV-ul politic. Vorba vine îmbogățit, fiind vorba de o înfrîngere asumată din start.

    La două decenii de la revoluție alegerile, mai ales cele locale, au devenit un examen dur și costisitor. Candidații trebuie să cheltuie bani din buzunarele proprii, pe lîngă alte resurse, trebuie să poarte o bătălie grea, să iasă în media, să meargă din poartă în poartă, să consume energie și nervi.
    Mai înainte de toate, ei și familiile lor se expun mizeriilor politico-electorale, borhotului deșertat în cap de adversari, dezvăluirilor incomode, unele reale, altele ba.
    O fi plăcut să fii primar sau președinte de CJ, dar nu și să te bați pentru funcția respectivă. Or ieși unii mai bogați din mandat, dar din campanie sigur ies toți mai săraci.
    În trecutul apropiat, experiența unor alegeri anticipate în anumite colegii sau primării a dovedit că, atunci cînd partidele nu se înghesuiau să desemneze candidați, invocînd diverse pretexte, de fapt își recunoașteau lipsa de șanse reale.
    Aglomerația din USL pe multe dintre posturile de la locale arată, acum, exact contrariul.

    Înaintea debarcării din Normandia, marii generali ai forțelor aliate se băteau care să își asume răspunderea comenzii marii operațiuni militare, de care depindea soarta Europei. Ce bine pentru Hitler ar fi fost să nu se înghesuie nimeni... La fel cum bine ar fi fost pentru putere ca, astăzi, partidele din USL să își paseze unul altuia candidaturile, în loc să se certe pe ele.


    Continuare

    Tag-uri:

  • 148 comentarii

    62081 vizualizari

    Romania nu ar trebui sa se agate de deficitul bugetar 3%

    Romania nu ar trebui sa se agate de deficitul bugetar 3%

    S-a produs o fisură importantă în corul lăudătorilor măsurilor luate de guvernul Boc, deși ea a trecut insuficient observată, în presă. E vorba de un interviu dat de Theodor Stolojan, în care punctează cîteva motive pentru care românii nu ar trebui să fie foarte liniștiți în viitorul apropiat și care mi se pare salutar, deși, personal, aș împinge lucrurile chiar mai departe.

    Concret, Stolojan afirmă, într-un interviu pentru ziare.com, că România se confruntă cu alte riscuri majore decît cele vehiculate în mod curent, la loc de cinste figurînd datoria externă de 97 de miliarde de euro, pe care o consideră un risc enorm pentru România, pe locul doi ca importanță fiind situația sistemului bancar. Și mai atrage atenția că e riscant să compari România cu Grecia, atît timp cît țara uleiului de măsline are un PIB de 27.000 de dolari pe cap de locuitor, în timp ce noi avem 8000.
    Foarte corect. Și ar mai fi o diferență, aș adăuga eu: guvernele Greciei s-au împrumutat în neștire, ducînd țara la o datorie publică uriașă, pentru a permite grecilor să beau Uzo la taverna din colț și să rîdă fericiți, cu burta la soare, în timp ce guvernele de dreapta ale ultimilor ani de la noi s-au împrumutat pentru a pompa, pe mai departe, prin contracte de stat, bani către marea clientelă de partid. Într-o parte avem o țară ai cărei locuitori s-au cam dezvățat de ideea muncii susținute și care au dus-o exagerat de bine, exagerat de mult timp. De cealaltă, avem o țară în care au sărăcit milioane și s-au îmbogățit enorm cîțiva.

    O regulă economică de fier spune că, în momente de criză, trebuie să dirijezi, ca stat, puținele resurse disponibile strict către acele domenii care sunt capabile să producă și, totodată, să atragă și investiții private, și să sacrifici, temporar, alte sectoare mai puțin rentabile.
    Așa cum am atras atenția și altădată, însă, la noi s-a continuat într-o veselie distribuirea cît mai unitară a banilor, după principiul anteriului lui Arvinte, ceea ce a însemnat că găurile negre au continuată să rămînă găuri negre. Guvernarea PSD, din care am făcut parte, a fost acuzată că a privatizat anumite mari companii, precum Sidex, ori Petrom, încasînd prea puțini bani pentru ele. Nu comentez aici subiectul prețului, numai mințile obtuze ar putea pune astfel problema, dar am să amintesc, totuși, că prin asemenea privatizări s-a pus în primul rînd capăt activității unor găuri negre de proporții. Guvernarea de dreapta, care trebuia, chipurile, să stimuleze economia, a transformat, mai nou, în găuri negre pînă și companii care au fost profitabile chiar la stat, precum Poșta Română sau CFR Marfă.

    Nici nu mai e de mirare că un fenomen foarte grav care se dezvoltă la această oră este lipsa de speranță, de încredere a românilor în capacitatea țării de a se mai redresa, în viitor, pur și simplu. Să nu mai crezi în nimic, decît în mai rău, iată adevărata rețeta a dezastrului.

    Cred că una dintre falsele probleme ale României este, azi, goana disperată după încadrarea în deficitul bugetar de numai 3%; ar trebui, după părerea mea, să se riște depășirea acestui deficit în numele stimulării investițiilor, a creditării și a consumului, singurele soluții reale de punere în mișcare a economiei în momente de criză. Sigur, depășirea unui asemenea deficit ne-ar crea probleme în ce privește termenul de aderare la zona euro. Dar, dacă România se va prăbuși economic la un moment dat, oricum nu îi va mai păsa nimănui că am ratat cu brio zona respectivă și nici nu vom avea parte de sprijinul pe care mai-marii Europei s-au repezit să îl acorde Eladei.


    Continuare

    Tag-uri:

  • 245 comentarii

    33472 vizualizari

    Adevaratele mesaje din discursul lui Traian Basescu

    Adevaratele mesaje din discursul lui Traian Basescu




    De aseară pînă acum, discursul președintelui e întors pe toate părțile de analiști, de presă, de politicieni și concluzia aproape comună, indiferent de tabere, e că a fost un dezastru, sau măcar dezamăgitor. Cu atît mai surprinzătoare ar putea apărea o opinie precum cea dezvoltată în rîndurile care urmează, potrivit căreia discursul a fost unul epocal, care marchează începutul unei noi ere și explică multe mistere de pe scena politică a ultimului an.

    Marea eroare a observatorilor este că discursul ar fi fost adresat românilor, fie ei și numai susținătorii președintelui.
    Într-adevăr, din perspectiva unui român, discursul e aiuritor și găunos, în orice caz la ani-lumină distanță de ceea ce se aștepta.
    Abordat dintr-un alt punct de vedere, însă, mesajul președintelui explică multe și anunță la fel de multe.

    Mai exact, am asistat aseară la un mesaj destinat strict urechilor unor mari cancelarii occidentale, începînd cu cea de la Washington. Un mesaj pentru marii licurici, dacă vreți. (Ceea ce explică și micile diferențe între textul rostit de președinte în direct, unde Traian a mai dat-o ”popular” și cel postat pe siteul președinției, ceva mai sec și mai concis)

    Un mesaj disperat, în care un politician cere ajutor de afară pentru a fi re-valorizat înăuntru, pentru a putea rămîne un pilon geostrategic.
    Nu mai e demult un secret că forța de după 2004 a lui Băsescu a venit din predispoziția către un parteneriat aproape necondiționat cu americanii, aflați în căutare de aliați strategici în această parte a globului. Venirea crizei a însemnat șansa lui Băsescu de a-și relansa relațiile și cu unii lideri grei europeni, de aici precipitarea președintelui de a anunța mereu primul deciziile dure contra populației și de a nu se abate de la linia trasată de organismele europene.

    Marea problemă a președintelui a apărut cam cu un an în urmă, atunci cînd premierul Boc și oamenii săi au început să prindă rădăcini solide la guvernare și în partid, iar executivul și PDL au început să nu mai asculte necondiționat ordinele Cotrocenilor, în ciuda unei impresii publice contrare.
    Am asistat, anul trecut, la o ciudată campanie a procurorilor mult mai mult contra pedeliștilor decît contra opoziției, cum te-ai fi așteptat, precum și la declanșarea unei campanii media ample pe tema necesității unor noi partide, curate și moderne. Interesant, dar cei care răspîndeau aceste idei era strict oamenii Cotrocenilor.

    În fapt, a fost vorba de tentativa tot mai disperată a președintelui de a ține PDL sub control în condițiile în care supușii săi de altădată îl sfidau tot mai tare.
    Pentru a doua oară după 2004, Traian s-a văzut pus în situația de a pierde controlul guvernării. Încă un Moliceanu a devenit Tăriceanu.
    Mai rău de atît, protestele de stradă din ultimele zile nu au generat nicio contramanifestație pedelistă de sprijin, nicio mișcare semnificativă în apărarea președintelui, al cărui cap e cerut insistent de oameni.

    O ruptură totală de PDL se întrezărește, dar asta i-ar crea președintelui dificultăți majore în ducerea la capăt a mandatului, din care mai are trei ani zdraveni.


    Concluzie e că Băsescu are nevoie urgent de sprijin pentru a-și întări poziția, iar dacă mijloacele interne le-a epuizat, nu i-au mai rămas decît ”licuricii”.

    Președintele are nevoie de mesaje oficiale și explicite de sprijin din partea marilor cancelarii, are nevoie de vizite de stat, are nevoie de primiri la Cotroceni. Adică ceva ce nu s-a mai întîmplat de mult, lăsînd impresia că nici măcar americanii nu-și mai aduc aminte numele lui.

    Schimbarea lui Baconschi nu a fost produsă de postarea pe blog, ci de incapacitatea acestuia de a reprezenta interesele președintelui peste hotare și de a aranja vizite externe. De aici și mesajul către noul ministru, Cristian Diaconescu, potrivit căruia îl așteaptă sarcini grele. Știut drept un om al americanilor, Diaconescu va trebui să revitalizeze urgent în special relația cu Washingtonul.
    S-a văzut clar în ultima vreme că pe Băsescu îl deranjează profund lipsa de implicare de partea sa a oficialilor SUA, lipsa unei invitații onorante la Casa Albă etc, de aici refuzul de a participa la Ziua Americii și alte semnale indirecte.

    Cum poate obține președintele sprijinul dorit? Simplu: prezentînd România ca pe o țară în care scena politică e un dezastru, ocupată de partide iresponsabile și incapabile de reformă măcar în ceea ce le privește pe ele însele, darmite statul. Conturînd acest peisaj apocalptic, președintele se scoate în evidență ca unica oază de stabilitate, de maturitate, drept unicul partener cu care se mai poate discuta lucid și pragmatic. Un personaj care trebuie susținut și păstrat.
    De aici atacurile vehemente din discurs la adresa partidelor, în special PDL, ceea ce a derutat pe mulți.


    Să vedem, pe scurt, acele mesaje ale președintelui adresate direct partenerilor externi și să le comentăm:

    ”Marea problemă a populaţiei este ce se întâmplă în continuare, iar eu vreau să le spun românilor că ştiu ce trebuie făcut”.
    În traducere: eu am know-how-ul, spre deosebire de restul politicienilor care bîjbîie.
    ”Peste 80% dintre români au votat pentru Parlament unicameral şi pentru un număr maxim de 300 de parlamentari. Toate partidele fără excepţie se fac că uită de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însă nu ezită să spună că ascultă vocea poporului. Eu nu aş crede pe niciunul din ei atât timp cât nu respectă acum un vot dat de români în proporţie de peste 80%. Repet: nu vizez niciun partid anume, ci toate partidele; indiferent ce declară, niciunul nu a vrut să mişte lucrurile înainte”.
    Traducerea: eu sunt consecvent în principii, partidele nu.

    ”Va trebui să continuăm lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale”.
    Traducerea: un mesaj foarte drag urechilor occidentale, mai ales că în ultima vreme s-au întețit reclamațiile privind șpaga cerută investitorilor străini.

    ”Va trebui să creăm locuri de muncă valorificând banii europeni prin crearea de întreprinderi mici şi mijlocii şi - de ce nu? - prin redeschiderea exploatărilor miniere care au devenit rentabile ca urmare a creşterii costului metalelor”.
    Traducerea: sunt gata să dau drumul exploatării de la Roșia Montana.

    ”Avem nevoie de oameni politici credibili şi acest lucru nu se poate face decât prin transparenţa cheltuielilor publice. Degeaba miniştrii vor anunţa proiecte pe care le-au făcut, dacă cetăţenii nu vor putea accesa în orice zi site-ul ministerului pentru a vedea aprobările pentru cheltuirea oricărui leu. Numai aşa Guvernul, politicienii de la nivel local, vor putea ieşi de sub suspiciunea fraudării fondurilor publice”.
    Traducerea: e pusă la zid aceeași problemă a corupției și lipsei de transparență care enervează cancelariile vestice.

    ”Avem nevoie de eficientizarea regiilor autonome şi avem nevoie de desfiinţarea clientelismului politic la nivelul desemnărilor pe funcţii la conducerea acestor regii”.
    Traducerea: încă un cui bătut în palma guvernului și a PDL, odată cu recunoașterea clientelismului politic.

    ”Ştim unde suntem, ştim ce avem de făcut, ştim care este orizontul pentru ca la terminarea crizei România să poată valorifica din plin şansa ieşirii de criza economică europeană şi, îndrăznesc să spun, globală. Vor câştiga bătălia cu viitorul naţiunile care vor avea state flexibile, administraţii debirocratizate şi care vor fi pregătite să absoarbă şansa relansării economice”.
    Traducerea: un mesaj drag în special marilor puteri europene, speriate că ar putea fi obligate să ducă în cîrcă mult și bine state mai sărace incapabile de reformă statală.

    ”În momentul de faţă nu se mai poate miza pe investiţiile străine pentru crearea locurilor de muncă, cel puţin în Europa investiţiile străine au scăzut foarte mult. De aceea, orientarea corectă a resurselor de investiţii pe care le are anul acesta bugetul de stat este esenţială pentru menţinerea locurilor de muncă şi creşterea numărului acestora”.
    Traducerea: promit să nu vă mai cer  fonduri și investiții masive în țara mea, o să încerc să mă descurc cu ce am.

    ”Un dictator pe care îl înjuri de dimineaţa până seara nu îmi pare a fi chiar un dictator”.
    Traducere: se garantează libertatea de exprimare, aspect foarte important pentru statele democrate.

    ”"Băsescu conduce PDL". Aici nu mai am niciun comentariu decât să vă spun că, dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus”.
    Traducerea: se reia obsesiv teza eșecului PDL ca partid la guvernare.

    ”M-am implicat pentru că ţara avea nevoie de aceste legi, iar cei care îmi recomandă să mă duc pe Muntele Găina să contemplez ce se întâmplă şi, din când în când, să mediez se înşală. Nu aşa se comportă un Preşedinte, mai ales când statul, când ţara lui, când poporul lui trece prin momente de criză şi de transformări fundamentale ale instituţiilor statului”.
    Traducerea: dacă mă sprijiniți pe post, eu, unul, sunt gata să ma bat pînă la capăt.

    ”Nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut în cele două mandate de până acum, excepţie, cu siguranţă, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public”.
    Traducerea: rămîn exact așa cum mă știți, eu nu mă schimb cum bate vîntul, ca alții.

    ”Foarte mulţi oameni politici, practic toate partidele politice susţin că ele pot moderniza România. Vreau să fac o singură observaţie la această asumare a partidelor politice, mă refer la toate: PDL, PSD, PNL şi ce o mai fi, inclusiv UDMR, UNPR. Nu pot fi credibili spunând că reformează România când ele nu s-au putut reforma ele însele”.
    Traducerea: partidele de la noi sunt praf și pulbere.

    ”O reformare a partidelor este singurul element care poate credibiliza afirmaţiile că sunt pregătiţi să îşi asume modernizarea României în continuare”.
    Traducerea: reformarea ar fi bună, dar imaginați-vă cît va dura dacă nici măcar nu a început.


    ”Nimic nu va mai fi ca înainte de criză, la terminarea acestei crize. Instituţiile vor trebui să funcţioneze altfel, instituţiile statelor, vor trebui să aibă alt tip de relaţii cu propriile naţiuni, vor trebui să se implice altfel decât până acum în viaţa de zi cu zi. Până acum, şi ăsta a fost modelul Europei sociale, toţi, cu mici excepţii, au crezut că Europa socială înseamnă să împrumuţi bani şi să măreşti veniturile populaţiei. Iată că ce se întâmplă astăzi, ce se întâmplă de un an, de doi ani şi ce se va întâmpla în anii următori, ne arată că sunt şanse ca naţiunile să o ducă bine acolo unde politicienii împrumută bani pentru dezvoltare şi nu pentru consum. Va trebui să ne asigurăm susţinerea propriilor noştri cetăţeni cu resursele pe care le producem. Ori, asta înseamnă să avem partide responsabile, modernizate, care înţeleg ziua de mâine”.
    Traducerea: din nou se subliniază lipsa de viziune a partidelor autohtone și incapacitatea lor de reformă, în opoziție cu luciditatea președintelui, care vede dincolo de criza actuală.

    ”În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat niciodată destinaţia”.
    Traducere: e posibilă inocularea subliminală a ideii că dirijarea unei țări precum o navă poate include și aruncarea peste bord a unor marinari rebeli, precum protestanții din stradă. Totul e să existe sprijinul ”Amiralității”.


    Ce va urma după mesajul lui Băsescu?

    În paralel cu așteptarea doritelor mesaje de sprijin de afară, e de presupus că președintele va încerca sporirea considerabilă a vizitelor externe, contactele cu liderii vestici, capacitarea unor figuri interne importante ale societății civile, pe care le-a neglijat în ultimii ani, dar și o mai mare prezență în media.

    Pe de altă parte, discursul de ieri poate semnifica finalul relației exclusive cu PDL și deschiderea, pe termen mediu și lung, către dialogul cu alte forțe politice.
    Este foarte posibil ca Băsescu să se pregătească de un alt statut, acela de președinte capabil de coabitare cu forțe politice altădată ostile, ceea ce ar reprezenta o lovitură grea pentru PDL. Sigur e, totuși, că mult trîmbițatele Albă ca zăpada, Mișcarea Populară ori Noua Republică vor fi murit înainte de a se naște.
    Vremea susținerii comode și depline s-a terminat pentru Traian Băsescu, a venit vremea echilibristicii dificile. De aici, probabil, mari surprize care vor urma.

    Continuare

    Tag-uri:

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva