• 41 comentarii

    8522 vizualizari

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    ”M-am saturat de votul batrinilor infricosati! Ca si acum cincisprezece ani, ca acum zece ani, ca acum patru ani, pesedeii, cu Nastase si Iliescu ai lor, sint votati masiv de indivizii incapabili sa-si aduca vreo contributie la viata sociala a tarii. Luati la bani marunti, ei sint tocmai generatia care, prin indiferenta, supusenie, lasitate si oportunism la scara nationala, au adus tara la starea de faliment din 1989. Ei sint generatia salvata de la inec de Ion Iliescu in 1990, cind au fost trecuti masiv la pensie. Desi ne-au lasat o tara in ruina, au pretentii la pensii mari si la gratuitati masive: la autobuz, la incalzire, la tratament, la spitale, la medicamente. N-au produs si nu produc nimic, dar continua sa fie stapinii nostri din umbra. Miliarde de dolari au fost virate - legal sau ilegal - spre plata pensiilor, pentru ca de acolo venea votul cel gras: votul neputintei si-al inapoierii programate”.

    Daca am înlocui cuvîntul ”bătrîn” cu ”evreu”, probabil că Hitler ar fi fost mîndru de asemenea discurs. Numai că el nu datează de pe vremea naziștilor. Ci de pe vremea cînd regimul Băsescu făcea ultimele repetiții pentru a intra în pîine, în decembrie 2004. Textul de mai sus nu a fost postat pe siteul organizației ”Noua Dreaptă”, sau ”Noii legionari”, ci a apărut într-un prestigios cotidian național, unde semnau elitele grupate în spatele noii vedete politice a României, alianța D.A. Și nu e creația vreunui nostalgic fascistoid, ci a distinsului intelectual Mircea Mihăieș, numit ulterior de Băsescu în conducerea Institutului Cultural Român. La vremea respectivă a produs vîlvă, a fost amendat, chiar, de către Consiliul Anti-Discriminare, dar și-a atins cu vîrf și îndesat scopul: a reușit să anatemizeze și mai mult generația de vîrsta a treia și să creeze noi prăpastii ale vrajbei între români. Pe atunci, credeam că e vorba de un exces de zel de moment, de un delir publicistic provocat de dorința de remarcare pe lîngă noii jupîni ai țării. M-am înșelat, și constat abia astăzi cît de mult.

    În realitate, articolul lui Mihăieș developa strategia pe termen lung a noilor guvernați, de exterminare prin orice mijloace a pensionarilor, doar pentru vina de a fi mai apropiați de stînga decît de dreapta. Mulți se întreabă, acum, de ce insistă Băsescu pe reducerea pensiilor, ori măcar pe impozitarea lor, pe anularea dosarelor de pensionare medicală a unor români șamd. Mereu și mereu, aceiași obsesie vizavi de pensionari...Ni se explică, savant, că pensiile sunt prea mari și trebuie tăiate, că bătrînii sunt niște asistați social, că România are prea mulți pensionari șamd.

    O propagandă de-a dreptul nazistă, încurajată de un partid de guvernămînt și de un șef de stat care știu foarte bine că nu vor putea rupe niciodată voturile vîrstnicilor, așa că e mai bine să îi ”execute”, fie printr-o culpabilizare morală și o presiune psihică menită să îi îndepărteze de urnele de vot, fie, efectiv, prin lichidarea fizică. Par vorbe mari, dar cînd prețul medicamentelor crește cu 700% nu putem decît să ne amintim cu amărăciune de bancul celebru de acum un sfert de secol, de la radio Erevan: ”Dle.Ceaușescu, dar cu cianură ați încercat?”.

    În fapt, pensionarii nu sunt asistați social, iar pensiile lor nu sunt daruri de la statul atotpututernic și milostiv. Ei sunt plătiți din proprii bani, puși deoparte în anii de muncă. (Dacă am retrocedat bunurile foștilor proprietari, cum am putea refuza să ”retrocedăm” celor care au muncit banii colectați de stat) Ba, mai mult, ei sunt cei care, paradoxal, sponsorizează statul și nu invers. Mai exact, românii contribuie mai mult decît este nevoie pentru pensiile lor, pentru că media de vîrstă a romînului face ca el să nu trăiască decît 18 ani după pensionare (22 de ani femeile, 14,7 ani bărbații), în timp ce stagiul de cotizare este, conform datelor oficiale, de 32,6 ani. Aceleași stastici atestă că românii ar trebui să primească o pensie medie de cca.11 milioane de lei vechi, judecînd după contribuțiile lor la bugetul de pensii. Asta înseamnă cu vreo 70% mai mult decît pensia medie actuală, dar să nu uităm că o eventuală impozitare a pensiilor, care se dezbate aprig acum, ar putea modifica încă și mai dramatic acest procent. 80% din pensiile din România sunt sub 1.000 de lei, iar peste doua treimi dintre acestea sunt sub 550 de lei. Și atunci, unde mai este statutul de ”asistat social”, cum mult îi place să repete, iar  și iar, președintelui Băsescu?

    În fapt, cred că problema actualilor guvernanți ar putea fi rezolvată mult mai simplu, fără atîtea strategii anti-pensionari justificate doar de vina acestora că se simt mai bine protejați de social-democrație: să se dea o ordonanță de urgență prin care să se interzică celor peste 60 de ani să voteze și cu asta basta. Sau, și mai bine, să se interzică votul celor de stînga, per ansamblu. Nici nu vom mai asista la genocidul pensionarilor și, poate, în felul ăsta, mai recuperează și PDL din procentele care i se duc pe apa Sîmbetei, în sondaje.






    Continuare
  • 390 comentarii

    40280 vizualizari

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică


    Opinia mea este că intelectualii au obligația morală să se integreze în politică.
    Afirmația de mai sus nu îmi aparține, a fost rostită de Corneliu Coposu  la vreo trei ani după revoluție, într-un interviu dat Europei Libere. Azi, și Coposu și Europa liberă au intrat în legendă, dar problema implicării intelectualilor în politică a evoluat oricum, numai în sensul enunțat de Senior nu. Din păcate pentru societatea românească, aș îndrăzni să spun...
    Situația devine de-a dreptul dramatică și ar trebui să constituie o temă mult mai importantă, pe agenda principalelor partide de la noi, decît este de fapt, dar acest lucru, straniu, nu se întîmplă. De cîțiva ani, nu mulți, se constată o îndepărtare vertiginoasă a intelectualilor autentici de politică, iar efectele sunt greu de cuantificat.

    La scurtă vreme după alegeri, președintele PNL, Crin Antonescu, declara că vrea să deschidă porțile partidului spre nume noi, de valoare, în condițiile în care PNL ar fi funcționat, în ultimii ani, ca o structură mai degrabă închisă. A trecut destul timp de atunci și nu am auzit de nicio înscriere răsunătoare în partid. PSD a pierdut cîțiva oameni de cultură, inclusiv pe academicianul Răzvan Theodorescu, dar de venit, de asemenea, nu a venit nimeni în loc. Cît despre PDL, acest partid arată aproape zilnic românilor cum trebuie să fie umilit un intelectual care s-a aventurat în politică. Mă refer, desigur, la cazurile lui Cristian Preda, Sever Voinescu șamd, care au ajuns să fie batjocoriți cu aprecieri de genul ”ăștia nu au condus la viața lor decît musafirii la lift”.

    Intelectualii – puțini, oricum - nu se mai încumetă să intre în partide decît înaintea alegerilor, contra unui fotoliu de candidat, lucru nu tocmai lăudabil nici pentru ei. După ce îl obțin, în general amuțesc și se autoizolează, astfel că trecerea prin parlament este, cel mai adesea, o experiență  ștearsă, marcată doar de anumite avantaje materiale. În primii ani de după revoluție, altfel stăteau lucrurile, aveam chiar un partid întreg perceput ca fiind al intelectualilor, mă refer la partidul Alianța Civică, care grupa nume de talia lui Manolescu, Antonesei, Augustin Doinaș, Radof, Stelian Tănase și alții. Convenția Democrată era condusă de un universitar de prim rang, Emil Constantinescu, iar organizații precum Alianța Civică mergeau mînă în mînă cu partidele din CDR. Alte nume grele dețineau poziții importante în structuri politice și constituiau voci de luat în seamă. PSD avea, la rîndul său, un număr zdrobitor de intelectuali de calitate, artiști, scriitori, universitari, academicieni șamd. Disputele zilei cuprindeau pozițiile Anei Blandiana ori ale lui Andrei Pleșu  în raport cu cele ale lui Oliviu Gherman ori Dinu Săraru. Din păcate, locul tuturor acestora e luat, în ultimii 7-8 ani de figuri sinistre ale showbizului, de intelectuali cu diplome livrate la kilogram și chiar de interlopi. Noile CV-uri politice sunt garnisite cu studii inventate, cu burse fantomatice, cu treceri neștiute pe la universități inexistente. Candidează oameni cu dosare penale ori cazier.

    De pe scena politică pleacă Răzvan Theodorescu, dar intră în scenă Teo. Se duce seniorul Alexandru Paleologu și vine, în schimb, mult mai caricaturalul său fiu. La țărăniști, Coposu devine statuie, locul lui e luat de Aurelian Pavelescu. Ion Iliescu se estompează, ca simbol al stîngii, iar locul lui se pregătește să fie luat de Dan Diaconescu. La PD a apus epoca lui Petre Roman, școlit la Toulouse, cu cinci limbi străine la activ, și se anunță cea a Elenei Udrea, instruită la Colegiul de Apărare. UDMR încă ”rezistă”, grație imaginii de intelectual autentic a lui Marko Belo, dar pînă și el a trecut prin umilința de a fi anchetat penal în regimul Băsescu pentru niște...cărți de poezii.

    Una peste alta, intelectualii de la noi încep să ia distanță radicală de politică. De ce fac asta? Simplu: din dezgust. O vorbă veche spune să nu te amesteci niciodată cu proștii, pentru că cei din jur ar putea să nu observe diferența. Oamenii de valoare din România, atunci cînd nu emigrează, desigur, nu vor să se mai amestece în troaca numită scenă politică. Un filosof de marcă nu se simte bine cînd e obligat să stea în băncuța parlamentară lîngă un derbedeu recoltat dintre cocalarii periferiei. Iar o femeie care și-a clădit din greu o carieră universitară nu va suporta, în grupul parlamentar, dictatura și ifosele unei foste traseiste de centură. Cînd România alege să fie condusă de un ”intelectual” cu trei ani de școală marinărească în locul, să zicem, unui Havel autohton, să nu ne mai mire că circul televizat în direct și porcăiala parlamentară devin reguli de zi cu zi.

    Că veni vorba, mai nou, președintele e acuzat că a pocnit un cetățean, băut fiind, din ce se spune, după o repriză la Cireșica. (Desigur, nu putea ieși băut de la Filarmonică). Nu știu dacă e adevărat, grav e că, și dacă s-ar dovedi asta, nu ar mai surprinde pe absolut nimeni. Cînd poporul seamănă, la urne, vînt, invariabil culege furtună...

    Continuare
  • 180 comentarii

    18111 vizualizari

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Sondajele de opinie arată că PDL se prăbușește vertiginos pînă spre o cotă care l-ar putea împinge, se spune, în afara parlamentului, în 2012. Personal, nu cred că va fi chiar așa, dar ceea ce puțini remarcă e faptul că, prin acțiunile sale, paradoxal, regimul Băsescu a început demult să sape la temelia viitoarei puteri, indiferent care va fi ea, lucru care nu are cum să îi displacă. Să mă explic.

    În perioada guvernării Năstase, din care am avut onoarea să fac parte, se discuta insistent, în ultima parte a anului 2004, despre tot felul de măsuri populiste pe care ar fi fost recomandat să le luăm, pentru a ne spori zestrea electorală, fiindcă existau bani. Îmi aduc aminte că Marian Sîrbu, parcă, a venit chiar cu ideea să majorăm pensiile, dar cel care s-a opus a fost Năstase, care a spus că banii din buget trebuie folosiți în primul rînd pentru investiții care să producă bani, la rîndul lor, precum autostrada Bechtel șamd. Mihai Tănăsescu, la rîndul lui, era foarte parcimonios cu finanțele, nu concepea nicio cheltuială hazardată, eu eram obsedat de investiții în energie și în parcuri industriale, cum nu prea am mai auzit să se fi făcut în ultimii ani și tot așa...

    Exista, recunosc, o încredințare fermă că PSD va cîștiga alegerile (nici azi nu sunt pe deplin convins că le-a pierdut cu adevărat) și eram conștienți că, după scrutin, tot noi va trebui să gospodărim țara, așa că nu ne înduram să aruncăm cu bani de care tot noi ar fi trebuit să ne folosim. Așa se face că guvernul Tăriceanu a beneficiat, cînd a ajuns la putere, de o rezervă de cîteva miliarde bune de euro, strînse de noi cu trudă, din care s-a apucat imediat să facă pomeni electorale. Sunt curios dacă i-ar mai fi dat mîna să introducă celebra cotă unică dacă în loc de munți de bani ar fi găsit în visterie doar un bilet cu lista datoriilor. Cum am găsit noi cînd am venit la putere, în 2000!

    A urmat de acum știuta angajare masivă de bugetari, răsplătirea sponsorilor politici șamd, iar banii s-au topit iute. Guvernul Boc instalat după 2008 nu a mai găsit munți de bani în rezervă, dar a găsit o țară fără datorii demne de luat în seamă, un teren virgin, financiar vorbind, pe care s-a apucat, rapid, să îl ”pîngărească” prin împrumuturi peste împrumuturi de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, piața internă și externă șamd. Și uite așa, s-au mai topit cîteva zeci de miliarde de euro. În acest moment, se vorbește de un nou împrumut de la FMI, ceea ce ar putea aduce România aproape de limita maximă a îndatorării, desigur, ținînd cont de posibilitățile noastre de rambursare. Acest împrumut nou ar avea menirea să ”rostogolească” pentru viitor tranșele pe care țara noastră ar trebui să le achite, de la anul, în contul banilor luați deja anul trecut. (Cum se știe, împrumutul de la Fond se achită într-o perioadă de pînă la cinci ani). În 2011, România va avea de finanţat un deficit bugetar de cel puţin 6 miliarde de euro dacă va reuşi să reducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, iar către FMI va avea de plătit cca.300 de milioane de euro. Serviciul datoriei publice guvernamentale pe anul viitor va cuprinde rate de capital de circa 11,3 mld. euro şi dobînzi de 2 mld. euro, adică un total de peste 13 mld. Euro. În 2012, an electoral, cînd începe și rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte cu încă aproape două miliarde de euro. 

    Prin iunie, Tănăsescu avertiza că România nu ar trebui să mai ia un nou credit de la FMI, fiind de preferat soluții alternative. Numai că regimul PDL știe de ce e bine să facă toate împrumuturile pe care le are la îndemîna. Pentru că ele vor trebui plătite nu de către cei care le-au contractat în actualul mandat, ci de către viitoarea guvernare, că va fi ea PSD, PNL, sau o combinată. PDL și Băsescu știu și rîd în barbă de pe acum la gîndul că, viitorul președinte și viitorul guvern vor trage din greu să achite tranșele de bani luate azi de ei, în timp ce portocaliii vor sta, relaxați, în băncile opoziție și vor critica puterea, așa cum stă bine oricărei opoziții. Indiferent cine va veni la putere, deci, va porni cu cel mai mare handicap de după revoluție, în ceea ce privește starea economiei. Iată de ce putem considera că adevăratul guvern de sacrificiu nu e Boc 5, așa cum se scrie în presa ultimelor zile. Ci guvernul de după viitoarele alegeri, oricare va fi el.




    Continuare
  • 62 comentarii

    8637 vizualizari

    Cade un guvern sau cade un regim?

    Cade un guvern sau cade un regim?

    Nu știu dacă moțiunea opoziției va dărîma, mîine, guvernul Boc, dar știu sigur un lucru, urmărind tot ce se întîmplă, în ultimele zile, în mass-media: ca niciodată, actuala putere e terorizată de frică. Asta, deși reprezentanții ei nu mai prididesc să declare în stînga și în dreapta că totul e OK, că nu se va întîmpla nimic etc.

    Dacă nu se va întîmpla nimic, de ce această mobilizare fără precedent din partea guvernanților și - trist din păcate - de ce aceste grave încălcări ale drepturilor omului?

    Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, un partid politic, PDL, ia decizia de a interzice parlamentarilor săi nu să voteze conform propriei conștiințe, ci să voteze, pur și simplu. Pedeliștii și aliații lor nu mai au dreptul să se apropie de urnele de vot, altfel riscă excluderea. Deși mi-e greu să înțeleg cum va suna referatul de excludere...pentru vina de a fi exercitat dreptul la vot? În mod firesc, ar trebui ca, după această decizie, PDL însuși să propună modificarea legislației actuale, în sensul eliminării imunității parlamentare pentru declarațiile politice; la ce mai folosește ea, din moment ce partidele au ajuns să controleze total acțiunile membrilor lor? Să se bage, eventual, imunitatea de partid, în lege...

    Dincolo de aceste mărunte considerații, impresia mea e că, pentru prima oară, în aer începe să plutească mirosul fricii. Frica nu doar pentru prăbușirea unui guvern, ci pentru posibilul final al unei întregi epoci politice, care a debutat în 2004. Victoria moțiunii opoziției poate marca începutul unei alte majorități parlamentare; o altă majoritate înseamnă, automat, susupendarea rapidă a lui Traian Băsescu. Iar guvernanții știu că, la cotele actuale de popularitate, șeful statului nu mai revine în veci la Cotroceni, prin referendum. Mîine ar putea să nu cadă doar un guvern, ci un întreg regim, Cred că asta e cheia în care trebuie privite abuzurile incalificabile relatate de presa ultimelor zile: transportatori amenințați cu suspendarea licențelor dacă aduc sindicaliști la București, consemnarea poliției și jandarmeriei în sedii, sub diverse pretexte, interzicerea acccesului sindicatelor în sala de vot, la ședința de mîine. Tot în acest senariu se încadrează și acuzațiile aiuritoare că se pregătesc lovituri de stat, mineriade, revolte sîngeroase, lupte de stradă șamd. Singura luptă deja în derulare e cea pentru ciolan.

    Din tabăra Puterii, cu fiecare oră care trece, se mai anunță o dezertare. UDMR rezistă pe baricade, dar o face cu dinții strînși și tot mai întunecată. Știe că, după meandrele făcute în politica ultimilor ani, are mari șanse să ajungă în opoziție, după ani buni în care nu s-a mai dat dusă de la masa puterii. Și chiar dacă moțiunea de mîine pică, următoarea sesiune, în februarie, ar putea să fie cu adevărat fatală guvernării Boc, după o iarnă care se anunță teribilă și în care românii nu se știe ce vor pune pe masă, dar se știe ce vor pune pe ei: haine mai groase, că întreținerea va fi prohibitivă.

    Mă întreb, retoric, ce se va întîmpla atunci cînd veștile despre abuzurile tot mai dese comise la București vor ajunge în Parlamentul European, acolo unde singurul criteriu pentru care am fost considerați calificați la integrare a fost cel politic, în sensul unei țări care înțelesese să respecte regulile democratice. Adică exact ceea ce începem să nu mai prea respectăm...

    Continuare
  • 58 comentarii

    7489 vizualizari

    Cum a ajuns Parlamentul mai nedemocratic decît Marea Adunare Națională

    Cum a ajuns Parlamentul mai nedemocratic decît Marea Adunare Națională


    Citesc în presă opiniile unor parlamentari ai Opoziției, potrivit cărora ultimele modificări aduse regulamentelor parlamentare ar fi transformat forul legislativ într-o nouă Mare Adunare Națională. Din păcate pentru unii politicieni mai tineri, care au recurs la această comparație, trebuie spus că lucrurile nu stau deloc așa. Și vor vedea, dacă citesc rîndurile de mai jos, și de ce folosesc formula ”din păcate”....

    Cum se știe deja, PDL și aliații săi au modificat, marți, regulamentul Camerei Deputaților în sensul că ședințele de Birou nu mai au nevoie de niciun fel de cvorum, ceea ce elimină complet opoziția de la actul decizional. Aberanta hotărîre vine la puțină vreme după ce aceiași oameni, în frunte cu Roberta Anastase, au tîrît Parlamentul în mocirla unui vot dictatorial, în care 80 de voturi au făcut cît 170. Acum, ei sunt acuzați că au transformat Parlamentul în Marea Adunare Națională, de odinioară.

    Pentru cititorii care nu au prins acele vremuri sau era prea necopți, o să spun că, în realitate, nu e deloc așa. Din punct de vedere procedural, MAN era adesea o instituție mai democratică și mai sobră decît Parlamentul actual. Conform Constituției RSR, care stipula atribuțiile și drepturile parlamentului comunist, ședințele nu se puteau derula sub nicio formă în absența cvorumului de jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor (art. 55: MAN lucrează numai dacă sunt prezenți cel puțin jumătate plus unu din numărul total al deputaților), iar legile se votau doar cu majoritatea simplă a tuturor deputaților (art. 56: Legile și hotărările sunt adoptate dacă întrunesc votul majorității deputaților MAN).

    Asta înseamnă că, în acea vreme, toate legile erau echivalentul celor organice actuale, deci presupuneau o mult mai mare rigoare și o prezență la vot pe măsură. Dacă, astăzi, numărul total al deputaților este de 334, iar cvorumul de ședință este de 168, înseamnă că o lege se poate vota cu 85 de voturi pentru, în timp ce, respectînd regulile MAN, ar fi fost obligatorii fix 168 de voturi pentru orice lege. Desigur, legile constituționale reclamau și în acea perioadă tot două treimi din voturi.

    Acum, cu noile reglementări, ședințele de Birou Permanent nu mai au nevoie, halucinant, de niciun fel de cvorum, ceea ce nici măcar comuniștii nu au îndrăznit, după cum am arătat. Mai mult de atît, aceeași Constituție comunistă avea două prevederi care, cred eu, ar fi fost mai mult decît benefice în prezent. Astfel, potrivit art.53, MAN avea, pe lîngă comisiile parlamentare uzuale, o comisie juridică, dar și constituțională, care verifica, în permanență, constituționalitatea legilor adoptate. În prezent, cum se știe, pentru fiecare nelămurire este necesară sesizarea Curții Constituționale, ceea ce lungește inutil termenele de adoptare a unor legi și, după cum se vede, mai nou, nici măcar nu reușește să pună capăt disputelor. Nu mai pomenesc interminabilele dispute legate de felul în care sunt desemnați judecătorii CC. De asemenea, Comisia juridică și constituțională, în versiunea MAN, avea posibilitatea, potrivit aceluiași art.53, să includă între membrii săi și specialiști reputați în domeniu care nu erau aleși ai poporului, dar care se considera că trebuie să aibă un cuvînt de spus în chestiuni de asemenea importanță.

    Desigur, s-ar putea obiecta că aceste prevederi aveau doar un rol decorativ într-o țară condusă, de facto, în regim dictatorial. Perfect de acord, dar, observ că ”decorativul” de ieri era mai înțelept decît cel de azi, căci dacă aruncăm o privire la cum a început să arate procesul legislativ de la noi și la funcționarea statului, în ansamblu, nu sunt sigur că în curînd nu ne vom întoarce cu totul la practicile de tristă amintire. Îm fond, ce e mai periculos: să ai prevederi democratice aplicate dictatorial, sau să ai direct prevederi dictatoriale și să te trezești, astfel, în lumea lui Vadim Tudor, unde e mai bună o dictatură sănătoasă decît o democrație bolnavă?

    Probabil că o ”soluție” ideală pentru actuala putere ar fi aceea ca legile să fie adoptate la Palatul Cotroceni, trimise direct guvernului spre aplicare, iar Parlamentul doar să ia act de ele, din Monitorul Oficial.

    Și o ultimă întrebare: oare celebrul moratoriu  propus opoziției de către președinte viza cu adevărat răgazul necesar adoptării unor legi care încă nici nu există, precum cea a bugetului de stat? Sau era, mai degrabă, răgazul pentru eliminarea completă a opoziției din orice structură consultativ-decizională, pentru ca regimul portocaliu să aibă drum bătătorit pentru orice îi va trece prin cap?

    Continuare
  • 157 comentarii

    15394 vizualizari

    Razboiul Coreelor sau razboiul dolarului?

    Razboiul Coreelor sau razboiul dolarului?


    Evenimentele din Orientul Îndepărtat – conflictul militar tot mai acut dintre cele două Coree - merită analizate cu toată atenția, pentru că impactul lor ar putea fi resimțit de întreaga lume, inclusiv de România.

    Cum se știe, zilele trecute, anumite manevre militare ale Coreei de Sud au dus la o ripostă feroce a nordului, soldată cu morți și răniți. Din acel moment, conflictul dă semne de agravre, de la o oră la alta. Analiștii spun că la mijloc ar putea fi vorba de o manevră nord-coreeană menită să întărească autoritatea fiului cel mic al lui Kim Jong-Il, succesorul la șefia statului, care e suspectat că ar avea o experiență politică prea mică. E posibil să fie așa, dar, la fel de bine, e posibil să asistăm la o manevră cu implicații mult mai mari, și nu atît una politică, ci, mai degrabă, una economic-financiară.

    Să prezint, însă, faptele, pe scurt: recent, Federal Reserve a anunțat că va lansa o emisie monetară masivă, de 600 de miliarde de dolari, pentru a cumpăra obligațiuni, decizie care va duce, însă, la slăbirea considerabilă a dolarului. Lucru care convine de minune SUA, țară care are datorii de cîteva mii de miliarde de dolari către țări precum China, Japonia sau Arabia Saudită. Mai simplu spus, americanii au împrumutat și folosit dolari cu valoare mai mare și vor să restituie unii cu valoare mai mică. Însuși președintele Barack Obama sprijină acest demers, conștient, probabil, că e singura modalitate pe care SUA o au la îndemînă, acum, de a-și finanța deficitul.

    Numai că șmecheria americană stîrmnește panica și furia altor mari puteri, între care China și Rusia. Pe undeva, chinezii chiar au dreptate să fie contrariați, avînd în vedere că SUA au criticat vehement țara Marelui Zid tocmai pentru menținerea monedei naționale la un curs artificial scăzut – tot o șmecherie economică menită să stimuleze economia națională și, mai ales, exporturile - iar acum exact ei sunt în situația să facă aceleași manevre. Menținerea yuanului la o cotă redusă face ca produsele chinezești să sfideze la preț concurența unor state precum cele occidentale, cît despre exporturi occidentale pe piața chinezească, nici nu se pune problema din cauza puterii scăzute de cumpărare a chinezilor; pe de altă parte, Obama a atras deja atenția, la rîndul său, că SUA nu mai au resurse să subvenționeze importul unor produse de la chinezi sau indonezieni.

    De ce își permit SUA, însă, și nu de ieri, de azi, emisia de monedă fără acoperire, o catastrofă economică pentru majoritatea celorlalte state ale lumii? Răspunsul e simplu: pentru că pot. Dolarul e o monedă căutată pe toate piețele lumii și orice emisie e, în principiu, absorbită. Îmi amintesc, bunăoară, că acum mai bine de un deceniu țara cu cei mai mulți dolari de hîrtie în rezerva valutară era...Singapore, pe atunci un tigru asiatic în plină expansiune. Acum, două ”pompe” aspiratoare de dolari sunt China și Rusia, cu economii în dezvoltare, numai că nici chiar ele nu își pot permite să facă americanilor orice joc financiar. Așa cum spuneam, un dolar mai slab dezavantajează statele care au rezerve masive din această monedă și permite americanilor să-și achite anumite datorii și costuri mult mai lesne. (De fapt, odată cu izbucnirea crizei mondiale, multe state au descoperit avantajele diferențelor de curs valutar și au acționat, rapid, în consecință, stimulînd masiv exporturile, în beneficiul economiilor proprii. Asta nu l-a împiedicat, totuși, pe cancelarul german Angela Merkel să acuze Washingtonul că inundă planeta cu lichidități pentru a-și finanța datoriile și pentru a devaloriza dolarul).

    Și, iată, cam în același timp cu izbucnirea conflictului coreean, vine o știre-bombă: China și Rusia și-au dat mîna și au decis să elimine dolarul în tranzacțiile dintre ele. O lovitură teribilă pentru americani, pentru că o asemenea înțelegere, la care ar putea achiesa și alte state, va duce la o absorbție mult mai scăzută a dolarului pe piețele internaționale, adică exact ceea ce ar putea lovi mai tare economia americană. Decizia vine imediat după summitul G20 de la Seul, unde controversele dintre americani și chinezi au dus la lipsa unor progrese concrete în privința reglementării problemelor valutare internaționale.

    Ce consecințe economice ar putea avea escaladarea conflictului coreean? Prima și cea mai importantă este aceea că, potrivit regulii de cînd lumea, în cazuri de conflicte generatoare de panică, lumea se orientează, imediat, către monedele statelor cu economii puternice - iar la loc de cinste în asemenea situații e SUA -  ceea ce duce la aprecierea rapidă a monedelor în cauză. Adică exact fenomenul contrar celui pe care îl încearcă americanii, întărire în loc de devalorizare pentru ușurarea plății datoriilor.

    Să fie, deci, conflictul din pensinsula coreeană unul stimulat artifical de China, marele protector al regimului de Phenian, în înțelegere cu Rusia? Atît timp cît Beijingul împușcă doi iepuri dintr-un foc prin aprecierea dolarului, respectiv creșterea valorii propriilor rezerve de dolari, uriașe, și lovitura economică administrată SUA, cea care, cum spuneam, solicită de mai multă vreme regimului chinez deprecierea yuanului, nu este deloc imposibil ca lucrurile să stea așa. Nu ar fi decît o nouă dovadă că, la nivel global, uriașii planetei se folosesc fără regrete de statele mici pentru a-și rezolva propriile probleme, chiar dacă asta implică și vărsare de sînge.






    Continuare
  • 101 comentarii

    10015 vizualizari

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen


    La o asemenea întrebare probabil cel mai convenabil și rapid răspuns ar fi o contra-întrebare: de ce am fi fost admiși? Asta pentru că, din păcate, aproape întreaga Românie, cu Traian Băsescu în frunte, s-a repezit ieri să arunce cu pietre în capul cancelariilor occidentale pentru ceea ce s-ar numi discriminare la adresa noastră, dar prea puțin au stat să judece dacă nu cumva or avea și oamenii ăia un pic de dreptate de partea lor.

    Personal, nu cred că există un motiv pentru care România nu va fi admisă prea curînd în Schengen, ci o listă întreagă de motive. Și mai cred că, de această dată, în loc de acuzații la adresa Vestului de care suntem deja plictisiți încă din regimul comunist, ar trebui să avem parte de căderea unor capete din guvern.
    Să vedem cîteva motive pentru care statele UE ar fi îndreptățite să fie sceptice vizavi de România, începînd cu absența unei liste de tip ”to do”, așa cum a avut guvernul PSD în pregătirea integării europene, conținînd toți pașii de făcut pentru realizarea obiectivului:
    În ciua avertismentelor repetate și severe privind infracționalitatea autohtonă, la noi nu doar că nu s-a făcut nimic pe această linie, dar, dimpotrivă, în ultimele săptămîni asistăm la o explozie de crime și răfuieli interlope. De asemenea, vesticii pot afla că în ministerul Internelor, corupția a ajuns la cote atît de înalte încît șpăgile se dau cu milioanele la ditamai secretarii de stat, iar capii poliției iau apărarea, fățiș, marilor infractori, iar generali din MApN sunt arestați pentru șmenuri.
    În problema integrării rromilor, cei care au îngrozit Franța, dar și alte state, singura măsură preconizată de guvernul Boc e schimbarea numelui lor în țigani. Punct. Cît despre opoziția lui Băsescu vizavi de această măsură, președintele se teme, probabil, că nu va mai fi primit la petrecerile țigănești cu care ne-a obișnuit.
    Mesajul discret transmis de cancelarul german Angela Merkel cu ocazia vizitei din octombrie, ”achitați-vă datoriile către comapaniile germane”, a fost, și el, ignorat. De ce să plătești nemții cînd sunt atîtea firme de casă pedeliste care au cotizat în campanie și așteaptă, cuminți, cu mîna întinsă la buget? Un afront peste care cancelariile vestice nu trec așa ușor.
    Nu are cum să nu conteze și decizia României de a cumpăra avioane multi-rol americane, deși au existat o serie de oferte europene cel puțin la fel de bune. Altfel spus, noi mergem în casa europeană, dar plătim biletul de intrare americanilor.
    Guvernul Boc a recurs la o manevră extrem de neinspirată, schimbînd ministrul de Interne, în condiții rămase oricum neelucidate pînă acum, (apropo, ce se mai aude cu celebrul raport al MAI despre mitingul polițiștilor din 24 septembrie, că s-a cam pus praful pe el?), exact în perioada în care Franța și Germania își cristalizau opinia despre admiterea noastră în Schengen. Vasile Blaga, de bine, de rău, stăpînea excelent subiectul, avea relații personale foarte bune cu Thomas de Maiziere, omologul german, și era o voce respectată în JAI – Consiliul Miniștrilor Europeni pentru Justiție și Afaceri Interne. În locul său a fost adus un outsider, Traian Igaș, care pare să nu înțeleagă mare lucru din ce e în jurul său.
    Cu toate semnalele cel puțin tăioase transmise de liderii europeni privind incorectitudinea strategiei băsesciene de introducere a moldovenilor în UE pe ușa din dos, șeful statului chiar a accelerat procedurile de acordare a cetățeniei pentru basarabeni. În acest fel, peste 100.000 de moldoveni vor deveni, anual, cetățeni cu drepturi depline ai UE, doar pentru că Traian Băsescu și PDL au nevoie de voturile lor, la viitoarele alegeri. Or fi ei frații noștri, nimic de zis, dar cînd te invită cineva la masă, nu te prezinți și cu rubedeniile din dotare, pe motiv că nu se face să destrami o familie.
    O altă problemă majoră a României este aceea că, de mai multă vreme, nu are ministru de Externe. Teoretic, există un ocupant al acestei funcții, în persoana lui Theodor Baconschi, altminteri un intelectual de mare valoare, dar, din primăvară, domnia sa e ocupat total cu lansarea și întreținerea Fundației Creștin-Democrate, cea care e programată să cîștige potul la congresul PDL de anul viitor, cînd dl.Baconschi ar putea fi propulsat și spre candidatura la Cotroceni. În aceste condiții, cine să se mai ocupe de fleacuri precum spațiul Schengen?
    În fine, să spunem cîteva cuvinte și despre lobbyul europarlamentar în problema integrării. Acum cîteva săptămîni, cînd deja se știa, pe canale discrete, care va fi poziția Franței și a Germaniei, cîțiva lideri ai PDL, cu Cristian Preda în frunte, l-au pus la zid pe Ponta că ar fi stimulat în secret, la Strasbourg, un lobby anti-românesc al socialiștilor europeni. Deși informația era falsă, ea a continuat să fie perpetuată, și  nu întîmplător, pentru că opoziția trebuia să fie culpabilizată pentru previzibilul eșec. Ieri, domnul Preda a scris pe blog că, încă de săptămîna trecută ”Aveam deja informații despre reținerea unor prieteni din PPE în chestiunea accesului nostru în Schengen și am sperat că acest semnal va fi reținut”. Vasăzică Ponta ”stimulează” socialiștii, dar reținerile le au popularii europeni, frații PDL? Aș fi curios ce contra-lobby a făcut, în acest caz, dl.Preda, pentru a schimba opinia colegilor săi, pentru că eu, unul, nu am auzit nimic în acest sens.

    Rămîne de văzut cine va deconta acest uriaș eșec al guvernării Băsescu-Boc, pentru că, deocamdată, în loc de țărînă în cap, asistăm la un spectacol aproape grotesc, în care elevii puturoși și chiulangii le bat obrazul profesorilor care și-au permis să nu le dea notă de trecere. O atitudine de care, cum spuneam, românii s-au săturat încă de pe vremea lui Ceaușescu, atunci cînd vina pentru galantarele goale și frigul din case aparținea imperialiștilor din vest și nu calamității numite comunism...Nu ar fi mai simplu, dacă tot punem problema astfel, să dăm vina, direct, pe Mircea Badea, și să spunem că emisiunile lui au enervat oficialii europeni pînă la bararea accesului în spațiul Schengen?
    În treacăt fie spus,, e foarte bună ideea Comisiei Europene de a implementa un funcționar european în cabinetul Boc, cu rang de ministru, pentru a verifica permanent activitatea executivului, dar eu aș merge mai departe: să îl pună direct în locul lui Boc!

    P.S. În sfîrșit vine o veste bună dinspre guvern: au apărut fisuri, la propriu, în clădirile Finanțelor. Poate se fisurează de tot și scăpăm de ei...

    Continuare
  • 136 comentarii

    11151 vizualizari

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    În sfîrșit, PSD are un lider care a înțeles lupta politică și căruia îi pasă de proprii oameni. În sfîrșit, PSD-ul are un lider care pricepe bine jocul taberei adverse și iese la atac.

    Scandalul Nicolescu a evidențiat unul dintre puținele lucruri bune pe care le-am reamarcat, în ultima vreme, de pe margine, la opoziția autohtonă: faptul că, pentru prima oară după mulți ani, PSD are un președinte căruia îi pasă de oamenii săi. Prin atitudinea manifestată vizavi de abuzul la care a fost supus Constantin Nicolescu, Ponta a arătat ce anume a lipsit PSD după 2004.

    De fapt, s-a spus nu odată că anumiți lideri de după mandatul Năstase au ajuns la putere și s-au menținut tocmai în schimbul promisiunii către anumite structuri că vor pune batista pe țambal atunci cînd noul regim va asmuți procurorii și serviciile pe reprezentanții fostei guvernări.
    Nu știu dacă e sau nu așa, dar știu că, prea adesea, PSD nu doar că nu a mișcat un deget pentru a apăra social-democrații de atacurile noii puteri, dar chiar a lăsat impresia că preia inițitiva ”executării” acestora. Slugărnicie? Lașitate? Ticăloșie? Tradare? Incompetență?

    Sa nu uitam ca Ponta a fost procuror. Cine mai bine ca el știe aplicarea legii pentru o persoană cercetată? Ponta nu a sărit la atac pentru a se pronunța asupra nevinovăției lui Nicolaescu. Ceea ce el a remarcat, aidoma altor milioane de români, este felul complet arbitrar și abuziv în care funcționează sistemul arestărilor, la noi.
    Nicolescu nu a fost un pericol social timp ce cîțiva ani, cît a trecut de cînd a început ancheta în cazul său, în schimb a devenit periculos peste noapte, acum, cînd opoziția dă semne că se adună, iar puterea se prăbușește în sondaje.

    Fiul senatoarei PDL Plăcintă nu e un pericol social și e eliberat din arest după ce a încercat să treacă peste un cetățean cu mașina, sub influența unor droguri ușoare, din ce a relatat presa. Nu e pericol social nici deputatul PDL Dan Păsat, despre care procurorii spun că a pus cuțitul la gîtul unui om. După gratii nu stă nici deputatul PDL Cosmin Popescu, cel condamnat deja la închisoare, dar care poate vota liniștit pînă se definitivează recursul, probabil la Sf.Așteaptă. Nici Gheorghe Falcă nu trebuie deranjat cu vreun mandat, deși are dosare gîrlă, nici deputații Sorin Pandele ori Cristian Boureanu, nici primarul Poteraș, nici Monica Ridzi, nici mulți alți pedeliști aflați în diverse stadii de anchetă. Trebuia, în schimb, arestat un om sexagenar, cu sănătatea în piuneze, iar evenimentul să fie mediatizat la extrem, ca să afle toată țara că adevărații corupți sunt doar în rîndurile opoziției. Trebuia arestat un om care împiedica PDL în următoarele alegeri în Argeș.

    Acestea și nu altele sunt motivele pentru care noul președinte al PSD, secondat de lideri precum Ion Iliescu ori Adrian Năstase, merită toată aprecierea pentru felul cum s-a comportat în cazul Nicolescu, dînd un semnal clar că era distanțării lașe de pesediștii prigoniți a apus. PSD nu trebuie să facă scut împotriva justiției, dar trebuie să o facă împotriva abuzurilor puse la cale în numele zeiței Themis, al ideii de dreptate.

    Fără o reacție bărbătească, fermă, în fața oricaror feluri de abuzuri, rîndurile PSD vor continua să se subțieze, așa cum s-a întîmplat în ultimii șapte ani, iar disoluția va pune stăpînire pe cel mai mare partid al țării de altădată. Adică exact ceea ce se și urmărește, prin arestarea lui Nicolescu și celelalte care vor urma curînd, mai mult ca sigur in luna februarie asa cum am fost anuntati.

    Politica are multe încrengături, iar lupta pentru putere este nemiloasă și murdară. Ca fost politician știu bine asta și nu mă minunez cînd aud sau asist la anumite evenimente la noi sau în altă țară.Totuși, trebuie să remarc că atunci cînd drepturile omului sunt călcate în picioare, nu mai putem vorbi de un stat de drept, ci de o dictatură.




    Continuare
  • 81 comentarii

    14936 vizualizari

    Romanul regimului Băsescu: venea o șpagă pe Siret...

    Romanul regimului Băsescu: venea o șpagă pe Siret...


    România a oferit Uniunii Europene, la jumătatea acestei săptămîni, un spectacol halucinant: zeci de poliţişti de frontieră şi vameşi au fost reţinuţi joi dimineaţă în Vama Siret, pentru trafic de ţigări şi luare de mită. Ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurori anticorupţie au făcut, în paralel, percheziţii atît la sediul vămii, cât şi la domiciliile poliţiştilor şi vameşilor reţinuţi, filajul în acest caz fiind început încă în urmă cu şase luni, după cum susține presa.

    De ce afirm că e un  spectacol halucinant oferit UE? Pentru că, acum cîteva luni, prin toamnă, cînd ancheta de mai sus era la debut, Olanda, Germania sau Franța ne transmiteau semnale iritate legate de incompatibilitatea țării noastre cu spațiul Schengen. În replică, regimul de la București, cu șeful statului în frunte, susținea că nici vorbă de așa ceva, presa e de vină că intoxică, iar țările respective nu au absolut nimic cu noi. Ulterior, semnalele iritate au devenit semnale oficiale, dar guvernanții nu s-au lăsat. ”România a îndeplinit toate condițiile tehnice legate de aderarea la spațiul Schengen”, tuna premierul Boc. Același mesaj îl repeta Băsescu și în discursul de la Strasbourg.

    Una peste alta, noi suntem perfect pregătiți pentru Schengen, oare ce o avea lumea cu noi de nu ne vrea, totuși? Cam ăsta e mesajul pe care l-am transmis, săptămîni bune, UE și opiniei publice occidentale.

    Bun. Și azi dimineață vine bomba: toți vameșii unui important punct de frontieră sunt săltați de mascați, iar vama e blocată, motivul fiind favorizarea contrabandei cu țigări. Șpaga e de proporții, un miliard de lei vechi într-o tură de 12 ore.

    Stau și mă întreb, cum, Doamne Iartă-mă, suntem pregătiți de Schengen atît timp cît vămile noastre sunt sat fără cîini, iar corupția e la ea acasă? Cum mai pot Băsescu și Boc să se uite în ochii lui Merkel și Sarkozy, după ce tot ei produc dovada că liderii europeni au dreptate în ce ne privește?
    Și mă mai întreb oare la cît s-o ridica șpaga încasată la frontieră în cei 7 ani de cînd odiosul regim pesedist cel atît de corupt a fost înlocuit de curații din PDL, dacă în 12 ore se încasează un miliard?

    Atenție mare, vorbim doar de punctul de frontieră Siret; ce o fi la nivelul întregii țări?

    În încheiere, vreau să mai amintesc doar două episoade, ambele petrecute în 2009. Într-unul, Vasile Blaga a făcut o afirmație publică incendiară, afirmînd că ”la nivelul polițiilor din statele membre UE există, în acest moment, un mare semn de întrebare legat de continuare colaborării cu ministerul român de Interne”. Deci, problemele erau atît de mari la nivelul MAI încît Europa nici nu mai voia să audă de el, dar cîteva luni mai tîrziu, România lui Băsescu se declara perfectă pentru Schengen.

    Un al doilea episod l-a constitut o acuzație a lui Vanghelie, dacă îmi amintesc bine, cam în aceeași perioadă, el spunînd că deține informații privind ample anchete ale Poliției legate de afaceri cu produse petroliere, de tranzacții cu vagoane întregi de combusibili care nu se regăsesc integral în acte, afacerile respective avînd legătură cu nume sonore din PDL. Și mai spunea Vanghelie că anchetele respective au fost îngropate de putere tocmai pentru a nu perturba alegerile. La acea vreme, presa portocalie i-a sărit rău în cap, dar ceea ce s-a petrecut azi, la frontieră, confirmă că acuzațiile nu erau departe de adevăr. Și că situația în ce privește corupția a scăpat, efectiv, de sub control, sub ochii blînzi ai celor care de dimineață pînă seara se laudă cu performanțele României în domeniu.
    Am încercat din răsputeri să convingem Vestul că România a luat cele mai ferme măsuri pentru a lichida corupția, dar am reușit, din păcate, doar să demonstrăm contrariul, cu vîrf și îndesat.

    Așa că nu îmi mai rămîne decît o ultimă enigmă: oare episodul de azi este determinat de dorința fermă a guvernanților de a face curat, în fine, în sistem, sau asistăm doar la o răfuială între Băsescu și oamenii lui Blaga, despre care relatează presa, imaginea României fiind doar o ”pagubă colaterală”, cum ar spune un militar hîrșîit?



    P.S. Cum se explică faptul că, pe vremea ”coruptului PSD” marile companii internaționale făceau tot mai des poteci să vină în România, iar azi, în timpul marilor luptători anti-corupție, fac iar poteci, numai că în sens invers?





    Continuare
  • 456 comentarii

    43719 vizualizari

    Cum scapa pedeliștii Romania de marii infractori

    Cum scapa pedeliștii Romania de marii infractori


    Judecînd după cum au stat lucrurile în ultimii 7 ani, răspunsul la întrebarea din titlu e simplu: prin ”scăparea” lor peste hotare.


    Recenta dezertare din fața legii a lui Dinel Staicu repune pe tapet incapacitatea campionilor anti-corupție veniți la putere, în 2004, cu acest mesaj lipit pe frunte de a băga marii infractori după gratii. În cel mai rău caz, marii corupți sunt pedepsiți prin refugiul peste hotare, dar, dacă și-au pus bani deoparte, din timp, nu e rău de trăit nici acolo.

    Dinel Staicu a dezbrăcat regimul portocaliu de ultima haină care îi acoperea goliciunea morală; fuga lui, exact cînd trebuia să intre în pușcărie, nu a fost urmată de nicio demisie la vîrf, de niciun regret public exprimat al vreunui factor responsabil.
    În ultimii șapte ani, mai toți mari corupți, teroriști, criminali șamd au fentat justiția trecînd prin granițe ca prin șvaițer; totuși, destui se miră că nu suntem băgați în spațiul Schengen. De ani de zile, românii sunt amăgiți că îi vor vedea curînd pe alde Hayssam, Popa, Bivolaru, Necolaiciuc, dar pînă cînd se va întîmpla asta singurul lucru concret care se petrece e fuga altora. Nu poți să nu te întrebi cum se face că marii interceptori ai neamului trag cu urechea și înregistrează tot ce mișcă – de aia și suntem prima țară membră NATO în care un serviciu secret e condamnat pentru ascultări ilegale – dar nimeni nu a știut ce pune la cale afaceristul oltean, și nici nu a părut cuiva nefiresc faptul că a decis să își schimbe numele. Pe undeva e normal, doar procurorul general e ocupat cu probleme mai importante, cum ar fi livrarea de documente ziariștilor de casă, deși asta ar fi treaba departamentelor de comunicare.

    După integrarea României în UE, statisticile infracționale ale Poliției au început, brusc, să arate mult mai frumos, lăsînd impresia că băieții cu caschete chiar își fac treaba mult mai profesionist. În realitate, majoritatea infractorilor s-au grăbit să o tulească peste hotare, de unde se putea fura mai profitabil decît din sărăcia mioritică.
    Se pare că puterea a rezolvat în stil asemănător problema corupției: îi lasă pe vinovați să o tulească peste hotare și mai bifează o ”reușită”, că doar pentru opinia publică important e că, după gratii ori după granițe, marii infractori să nu mai stea la vedere.



    Continuare
  • Pagina:

    1 2
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva