• 194 comentarii

    33017 vizualizari

    Un mister: de ce se comaseaza Garda Financiara cu Directia Vamilor?


    Garda Financiara si Directia Generala a Vamilor vor fi comasate pana la finele acestui an si astfel se vor micsora locurile de munca in aceste doua institutii. Stirea aceasta imi demonstreaza ca, guvernantii nu stiu despre ce vorbesc cand ne enumera masurile obligatorii de luat pentru iesirea din aceasta grava criza ec.

    Daca una din acele masuri trambitate este intr-adevar, combaterea evaziunii fiscale, reducerea numarului de functionari in domeniul respectiv favorizeaza, in fapt, evaziunea! Evaziunea fiscala are ca efect mai putini bani la bugetul statului. Evaziunea fiscala nu este facuta de cetateanul de rand, adica: de angajatul unei firme care, prin retinerea la sursa, isi plateste datoriile fata de stat. Evaziunea fiscale este facuta, in general, de firmele care nu raporteaza corect veniturile realizate, sau prin evitarea declaratiilor vamale la aducerea in tara a marfurilor, adica prin contrabanda.

    Cum este posibil, intr-un moment cand combaterea evaziunii fiscale este o maxima prioritate, in loc sa se fortifice acest organism de control, sa se micsoreze?

    Mi se intareste convingerea ca masurile luate de guvernanti se iau fara analize concrete, cu efecte numai pe hartie din punct de vedere contabil. Reducerea birocratiei din mecanismul administrativ al statului trebuie facuta pe criterii de eficienta si utilitate. Abia atunci se poate spune:" de acesti functionari NU avem nevoie, in schimb de ceilalti avem nevoie chiar in numar mai mare". Intr-un stat democrat, reducerea birocratiei este o masura continua, nu numai in momentele de criza economica ale tarii, este o masura obligatorie pentru combaterea coruptiei.

    Cu cat avem mai multe birouri in care noi, cetatenii, trebuie sa intram pentru a colecta stampile, cu atat mai mult se mareste coruptia, pentru ca fiecare birou are "pretentiile "proprii. Pe de alta parte, orice administratie stufoasa nu face decat sa acopere incompetenta sefilor mari. Birou peste birou, cetateanul nu mai intelege nimic si nu observa cat de incompetent este guvernata tara. Aceste lucruri trebuiesc spuse cetatenilor pentru a se intelege realitatea, nu doar numai faptul ca avem un Parlament cu prea multi parlamentari....

    Continuare

    Tag-uri:

  • 28 comentarii

    8073 vizualizari

    Fata nevazuta a majorarii TVA

    Fata nevazuta a majorarii TVA


    Majorarea TVA va aduce cu sine creșteri substanțiale de prețuri, asta o știu deja toți românii din relatările media. Există, însă, și efecte colaterale despre care s-a vorbit mai puțin sau deloc, dar care nu vor întîrzia să apară, iar ele s-ar putea dovedi chiar mai rele decît scumpirile propriu-zise.

    Despre ce este vorba? În acest moment, urmare a deciziilor guvernului, marii retaileri, afaceriștii de top din domeniul bunurilor de larg consum, se confruntă cu cea mai mare provocare: vor majora prețurile pe măsura creșterii TVA, păstrîndu-și profiturile intacte, sau vor accepta să păstreze prețurile la actualele cote, diminuîndu-și profiturile? Să nu scăpăm din vedere un element extrem de important din ecuație: devalorizarea monedei naționale va avantaja exportatorii, atîția cîți mai sunt, dar va scumpi importurile, ceea ce se va reflecta, de asemenea, în prețuri. Problema este că, după părerea mea, marii importatori vor încerca și o a treia cale, în raport cu cele două descrise mai sus: e vorba de identificarea unor produse de import de mai proastă calitate, care să permită menținerea unor prețuri asemănătoare celor actuale. Altfel spus, iei salamul la același preț, dar nu mai e din carne, ci din resturi șamd.

    O altă metodă, practicată deja pe o scară nepermis de mare, dar care sunt convins că se va extinde exponențial, va fi importul de produse expirate, de care depozitele altor state occidentale gem în permanență, în așteptarea debarasării, știut fiind că, la ei, legislația e nemiloasă în asemenea cazuri. Astăzi, conform datelor oficiale, România e țara europeană cu cele mai multe reclamații la Protecția Consumatorului, deși românii sunt cunoscuți pentru lipsa de încredere în măsurile statului. În curînd, însă, fenomenul va scăpa complet de sub control. Piața va fi invadată de produse proaste, expirate sau refuzate de alții, dacă e să ne amintim doar recentul scandal de la Ploiești, unde regia de transport a cumpărat, cu voioșie, un lot de troleibuze germane refuzate de elevețieni pentru probleme tehnice grave. Să ne amintim cum, după revoluție, piața din România fusese invadată de cafea atît de ieftină încît reprezentantul unei mari companii occidentale își manifesta public stupefacția că s-a putut găsi undeva, în lume, un asemenea preț. Sau cazul unor  țigări occidentale care invadaseră prin 1992 piața, la un preț excelent, dar s-a aflat ulterior că reprezentau un lot interzis de autoritățile din țara producătoare din cauza excesului de gudron. De ce să distrugi un produs, însă, cînd îl poți vinde în România și să îți recuperezi paguba? Vor reveni în forță afacerile cu produse second-hand, care începuseră să își dea duhul în prima parte a anilor 2000, după mega-succesul de după 1989, dar va crește și contrabanda, pînă la cote de neimaginat. După ce abia apucaseră să guste, un  strop, din beneficiile sistemului de viață occidental, mi-e teamă că, din cauza sărăciei, românii se vor întoarce, curînd, la perioada așa-numitei tranziții sălbatice de după căderea comunismului, cel puțin pentru cîțiva ani buni de aici încolo.


    Continuare
  • 398 comentarii

    44943 vizualizari

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică


    Opinia mea este că intelectualii au obligația morală să se integreze în politică.
    Afirmația de mai sus nu îmi aparține, a fost rostită de Corneliu Coposu  la vreo trei ani după revoluție, într-un interviu dat Europei Libere. Azi, și Coposu și Europa liberă au intrat în legendă, dar problema implicării intelectualilor în politică a evoluat oricum, numai în sensul enunțat de Senior nu. Din păcate pentru societatea românească, aș îndrăzni să spun...
    Situația devine de-a dreptul dramatică și ar trebui să constituie o temă mult mai importantă, pe agenda principalelor partide de la noi, decît este de fapt, dar acest lucru, straniu, nu se întîmplă. De cîțiva ani, nu mulți, se constată o îndepărtare vertiginoasă a intelectualilor autentici de politică, iar efectele sunt greu de cuantificat.

    La scurtă vreme după alegeri, președintele PNL, Crin Antonescu, declara că vrea să deschidă porțile partidului spre nume noi, de valoare, în condițiile în care PNL ar fi funcționat, în ultimii ani, ca o structură mai degrabă închisă. A trecut destul timp de atunci și nu am auzit de nicio înscriere răsunătoare în partid. PSD a pierdut cîțiva oameni de cultură, inclusiv pe academicianul Răzvan Theodorescu, dar de venit, de asemenea, nu a venit nimeni în loc. Cît despre PDL, acest partid arată aproape zilnic românilor cum trebuie să fie umilit un intelectual care s-a aventurat în politică. Mă refer, desigur, la cazurile lui Cristian Preda, Sever Voinescu șamd, care au ajuns să fie batjocoriți cu aprecieri de genul ”ăștia nu au condus la viața lor decît musafirii la lift”.

    Intelectualii – puțini, oricum - nu se mai încumetă să intre în partide decît înaintea alegerilor, contra unui fotoliu de candidat, lucru nu tocmai lăudabil nici pentru ei. După ce îl obțin, în general amuțesc și se autoizolează, astfel că trecerea prin parlament este, cel mai adesea, o experiență  ștearsă, marcată doar de anumite avantaje materiale. În primii ani de după revoluție, altfel stăteau lucrurile, aveam chiar un partid întreg perceput ca fiind al intelectualilor, mă refer la partidul Alianța Civică, care grupa nume de talia lui Manolescu, Antonesei, Augustin Doinaș, Radof, Stelian Tănase și alții. Convenția Democrată era condusă de un universitar de prim rang, Emil Constantinescu, iar organizații precum Alianța Civică mergeau mînă în mînă cu partidele din CDR. Alte nume grele dețineau poziții importante în structuri politice și constituiau voci de luat în seamă. PSD avea, la rîndul său, un număr zdrobitor de intelectuali de calitate, artiști, scriitori, universitari, academicieni șamd. Disputele zilei cuprindeau pozițiile Anei Blandiana ori ale lui Andrei Pleșu  în raport cu cele ale lui Oliviu Gherman ori Dinu Săraru. Din păcate, locul tuturor acestora e luat, în ultimii 7-8 ani de figuri sinistre ale showbizului, de intelectuali cu diplome livrate la kilogram și chiar de interlopi. Noile CV-uri politice sunt garnisite cu studii inventate, cu burse fantomatice, cu treceri neștiute pe la universități inexistente. Candidează oameni cu dosare penale ori cazier.

    De pe scena politică pleacă Răzvan Theodorescu, dar intră în scenă Teo. Se duce seniorul Alexandru Paleologu și vine, în schimb, mult mai caricaturalul său fiu. La țărăniști, Coposu devine statuie, locul lui e luat de Aurelian Pavelescu. Ion Iliescu se estompează, ca simbol al stîngii, iar locul lui se pregătește să fie luat de Dan Diaconescu. La PD a apus epoca lui Petre Roman, școlit la Toulouse, cu cinci limbi străine la activ, și se anunță cea a Elenei Udrea, instruită la Colegiul de Apărare. UDMR încă ”rezistă”, grație imaginii de intelectual autentic a lui Marko Belo, dar pînă și el a trecut prin umilința de a fi anchetat penal în regimul Băsescu pentru niște...cărți de poezii.

    Una peste alta, intelectualii de la noi încep să ia distanță radicală de politică. De ce fac asta? Simplu: din dezgust. O vorbă veche spune să nu te amesteci niciodată cu proștii, pentru că cei din jur ar putea să nu observe diferența. Oamenii de valoare din România, atunci cînd nu emigrează, desigur, nu vor să se mai amestece în troaca numită scenă politică. Un filosof de marcă nu se simte bine cînd e obligat să stea în băncuța parlamentară lîngă un derbedeu recoltat dintre cocalarii periferiei. Iar o femeie care și-a clădit din greu o carieră universitară nu va suporta, în grupul parlamentar, dictatura și ifosele unei foste traseiste de centură. Cînd România alege să fie condusă de un ”intelectual” cu trei ani de școală marinărească în locul, să zicem, unui Havel autohton, să nu ne mai mire că circul televizat în direct și porcăiala parlamentară devin reguli de zi cu zi.

    Că veni vorba, mai nou, președintele e acuzat că a pocnit un cetățean, băut fiind, din ce se spune, după o repriză la Cireșica. (Desigur, nu putea ieși băut de la Filarmonică). Nu știu dacă e adevărat, grav e că, și dacă s-ar dovedi asta, nu ar mai surprinde pe absolut nimeni. Cînd poporul seamănă, la urne, vînt, invariabil culege furtună...

    Continuare
  • 34 comentarii

    8765 vizualizari

    Moartea ca spectacol, în România

    Moartea ca spectacol, în România


    Două cuvinte care nu încap, de obicei, în aceeași propoziție, la noi, oricît de absurd ar părea, se împletesc armonios. România ultimelor decenii e o țară în care moartea a devenit parte a showbizului, iar înmormîntările celebre scot în stradă mai mulți oameni decît mitingurile sindicale. Un soi de exhibiționism sui generis face ca mulți români să transforme, cu bună știință, moartea celor dragi, în spectacole care, mai nou, includ pînă și aplauze.

    Moartea și înmormîntarea colegului și prietenului meu, Adrian Păunescu, e doar un exemplu, mai sunt multe altele. Nu reușesc să înțeleg această dorință de spectacol, această goană furibundă după popularizarea la maxim a unui eveniment care ar trebui să privească, în mod firesc, doar pe cei foarte apropiați.

    În țările civilizate, nici măcar marile staruri, gen Michael Jackson, nu au parte, prin grija familiilor, de ultime spectacole televizate în direct, cu mii de participanți, precum se întîmplă la noi. Fanii își iau rămas bun la capela unde este depus trupul celui dispărut, dar mai apoi, înhumarea are loc în cadrul unei ceremonii discrete, cu participarea cîtorva persoane apropiate. La noi, te îngrozești privind. Cînd moare un persoană cunoscută, presa face un show total, în ziua înmormîntării porțile cimitirului sunt luate cu asalt, curioșii se cocoață pe cruci, mormintele altora sunt călcate în picioare, pomii sunt folosiți pe post de tribune, se fac fotografii, lumea se calcă în picioare...Parcă fiecare vrea să își ia porția de nemurire, parcă fiecare vrea să se laude, peste ani, ”am fost și eu acolo”. Și cînd te gîndești că marele Petre Țuțea s-a stins, într-un decembrie mohorît, într-o rezervă modestă a spitalului Christiana, iar pe ultimul drum a fost condus într-un car tras de boi, de Sf.Nicolae.

    Un manelist celebru anunță presa că va cheltui cîteva sute de mii de euro pentru înmormîntarea iubitei soții, apoi are grijă să afle toată lumea din ce țară va importa marmura neagră din care se va face cavoul. Cînd moare o vedetă, pe micile ecrane încep să se perinde tot felul de personaje, unele de-a dreptul sinistre în raport cu personalitatea celui dispărut. Fiecare știe perfect cine a fost mortul, ce merite a avut, unde a mai greșit-o, cum ar fi trebuit să procedeze în viață. Avem, deja, și cioclii mediatici de profesie, jurnaliști puși să comenteze, sistematic, mai toate înmormîntările VIP.

    Apoi, încă mai înainte de coborîrea în pămînt, apar și dezvăluirile. O fostă nevastă iritată se pune pe povestit, un fiu dezmonștenit are și el cîteva de spus, cîțiva ex-camarazi de la infanterie își amintesc că...Totul e pus pe masă cu satisfacție sălbatică, disecat sub reflectoare, tăiat și împăturit, ca să încapă în valiza ratingului ori a tirajului vîndut. Am citit, cu stupoare, că soțul unei foste vedete prematur decedate a mers pînă la a încheia un contract autentic cu un post TV, pe bani grei, pentru ca numai acolo să ajungă dezvăluirile aducătoare de publicitate.

    Despre Adrian am văzut, zilele trecute, că se înghesuiau la TV să vorbească maneliști și actori din trupe ambulante de umor îndoielnic, oameni care nu i-au citit, poate, vreo poezie în întreaga lor viață. Despre maestrul Beligan îmi amintesc cum a căzut, la înmormîntarea lui Dinică, după ce presa i-a băgat, în cimitir, reflectoarele în ochi. Alt spectacol numai bun de exploatat. La moartea lui Șerban Georgescu i-au răsturnat sicriul în groapa mult prea mică, și totul a fost consemnat, desigur, cu multă satisfacție, de presa avidă. Dar, oare, e presa avidă și vinovată, sau cei care o cumpără pentru asemenea relatări?

    S-a spus din cele mai vechi timpuri că pentru români, moartea și nunta sunt cele mai importante spectacole, dar parcă s-a ajuns prea departe. Dimensiunea spirituală a unei valori ajunge să fie măsurată, dramatic, în numărul de curioși care își rup nasturii la înmormîntarea lui și în numărul de materiale de presă care îi sunt dedicate. Horia Șerbănescu? Nu a fost cine știe ce, a avut doar cîteva zeci la înmormîntare...Jean Constantin? Tare, a avut lejer cîteva sute. Ștefan Iordache? Și mai tare, președintele și-a trimis chiar familia la înmormîntare, chit că nu îl cunoscuseră în viață. Cei mai vîrstnici își amintesc...daaaa, la Ileana Sărăroiu a fost cel mai tare, cîteva mii așa, la prima strigare...Și un sobor de 15 preoți...Și o slujbă completă, de patru ore bătute pe muchie, fără ”ciupituri”. Trist, dezamăgitor, dureros.

    Poate ar trebui ca România să facă efortul de a se debarasa, totuși, de metehnele venind parcă, din alte veacuri, pe care nu le-am întîlnit în alte țări pe unde am umblat, și să înțeleagă ce înseamnă discreția, bunul gust și decența în ce privește un eveniment solemn, precum ultimul drum. Moartea autentică nu e, nici măcar la Hollywood, un spectacol...


    Continuare
  • 103 comentarii

    14332 vizualizari

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen


    La o asemenea întrebare probabil cel mai convenabil și rapid răspuns ar fi o contra-întrebare: de ce am fi fost admiși? Asta pentru că, din păcate, aproape întreaga Românie, cu Traian Băsescu în frunte, s-a repezit ieri să arunce cu pietre în capul cancelariilor occidentale pentru ceea ce s-ar numi discriminare la adresa noastră, dar prea puțin au stat să judece dacă nu cumva or avea și oamenii ăia un pic de dreptate de partea lor.

    Personal, nu cred că există un motiv pentru care România nu va fi admisă prea curînd în Schengen, ci o listă întreagă de motive. Și mai cred că, de această dată, în loc de acuzații la adresa Vestului de care suntem deja plictisiți încă din regimul comunist, ar trebui să avem parte de căderea unor capete din guvern.
    Să vedem cîteva motive pentru care statele UE ar fi îndreptățite să fie sceptice vizavi de România, începînd cu absența unei liste de tip ”to do”, așa cum a avut guvernul PSD în pregătirea integării europene, conținînd toți pașii de făcut pentru realizarea obiectivului:
    În ciua avertismentelor repetate și severe privind infracționalitatea autohtonă, la noi nu doar că nu s-a făcut nimic pe această linie, dar, dimpotrivă, în ultimele săptămîni asistăm la o explozie de crime și răfuieli interlope. De asemenea, vesticii pot afla că în ministerul Internelor, corupția a ajuns la cote atît de înalte încît șpăgile se dau cu milioanele la ditamai secretarii de stat, iar capii poliției iau apărarea, fățiș, marilor infractori, iar generali din MApN sunt arestați pentru șmenuri.
    În problema integrării rromilor, cei care au îngrozit Franța, dar și alte state, singura măsură preconizată de guvernul Boc e schimbarea numelui lor în țigani. Punct. Cît despre opoziția lui Băsescu vizavi de această măsură, președintele se teme, probabil, că nu va mai fi primit la petrecerile țigănești cu care ne-a obișnuit.
    Mesajul discret transmis de cancelarul german Angela Merkel cu ocazia vizitei din octombrie, ”achitați-vă datoriile către comapaniile germane”, a fost, și el, ignorat. De ce să plătești nemții cînd sunt atîtea firme de casă pedeliste care au cotizat în campanie și așteaptă, cuminți, cu mîna întinsă la buget? Un afront peste care cancelariile vestice nu trec așa ușor.
    Nu are cum să nu conteze și decizia României de a cumpăra avioane multi-rol americane, deși au existat o serie de oferte europene cel puțin la fel de bune. Altfel spus, noi mergem în casa europeană, dar plătim biletul de intrare americanilor.
    Guvernul Boc a recurs la o manevră extrem de neinspirată, schimbînd ministrul de Interne, în condiții rămase oricum neelucidate pînă acum, (apropo, ce se mai aude cu celebrul raport al MAI despre mitingul polițiștilor din 24 septembrie, că s-a cam pus praful pe el?), exact în perioada în care Franța și Germania își cristalizau opinia despre admiterea noastră în Schengen. Vasile Blaga, de bine, de rău, stăpînea excelent subiectul, avea relații personale foarte bune cu Thomas de Maiziere, omologul german, și era o voce respectată în JAI – Consiliul Miniștrilor Europeni pentru Justiție și Afaceri Interne. În locul său a fost adus un outsider, Traian Igaș, care pare să nu înțeleagă mare lucru din ce e în jurul său.
    Cu toate semnalele cel puțin tăioase transmise de liderii europeni privind incorectitudinea strategiei băsesciene de introducere a moldovenilor în UE pe ușa din dos, șeful statului chiar a accelerat procedurile de acordare a cetățeniei pentru basarabeni. În acest fel, peste 100.000 de moldoveni vor deveni, anual, cetățeni cu drepturi depline ai UE, doar pentru că Traian Băsescu și PDL au nevoie de voturile lor, la viitoarele alegeri. Or fi ei frații noștri, nimic de zis, dar cînd te invită cineva la masă, nu te prezinți și cu rubedeniile din dotare, pe motiv că nu se face să destrami o familie.
    O altă problemă majoră a României este aceea că, de mai multă vreme, nu are ministru de Externe. Teoretic, există un ocupant al acestei funcții, în persoana lui Theodor Baconschi, altminteri un intelectual de mare valoare, dar, din primăvară, domnia sa e ocupat total cu lansarea și întreținerea Fundației Creștin-Democrate, cea care e programată să cîștige potul la congresul PDL de anul viitor, cînd dl.Baconschi ar putea fi propulsat și spre candidatura la Cotroceni. În aceste condiții, cine să se mai ocupe de fleacuri precum spațiul Schengen?
    În fine, să spunem cîteva cuvinte și despre lobbyul europarlamentar în problema integrării. Acum cîteva săptămîni, cînd deja se știa, pe canale discrete, care va fi poziția Franței și a Germaniei, cîțiva lideri ai PDL, cu Cristian Preda în frunte, l-au pus la zid pe Ponta că ar fi stimulat în secret, la Strasbourg, un lobby anti-românesc al socialiștilor europeni. Deși informația era falsă, ea a continuat să fie perpetuată, și  nu întîmplător, pentru că opoziția trebuia să fie culpabilizată pentru previzibilul eșec. Ieri, domnul Preda a scris pe blog că, încă de săptămîna trecută ”Aveam deja informații despre reținerea unor prieteni din PPE în chestiunea accesului nostru în Schengen și am sperat că acest semnal va fi reținut”. Vasăzică Ponta ”stimulează” socialiștii, dar reținerile le au popularii europeni, frații PDL? Aș fi curios ce contra-lobby a făcut, în acest caz, dl.Preda, pentru a schimba opinia colegilor săi, pentru că eu, unul, nu am auzit nimic în acest sens.

    Rămîne de văzut cine va deconta acest uriaș eșec al guvernării Băsescu-Boc, pentru că, deocamdată, în loc de țărînă în cap, asistăm la un spectacol aproape grotesc, în care elevii puturoși și chiulangii le bat obrazul profesorilor care și-au permis să nu le dea notă de trecere. O atitudine de care, cum spuneam, românii s-au săturat încă de pe vremea lui Ceaușescu, atunci cînd vina pentru galantarele goale și frigul din case aparținea imperialiștilor din vest și nu calamității numite comunism...Nu ar fi mai simplu, dacă tot punem problema astfel, să dăm vina, direct, pe Mircea Badea, și să spunem că emisiunile lui au enervat oficialii europeni pînă la bararea accesului în spațiul Schengen?
    În treacăt fie spus,, e foarte bună ideea Comisiei Europene de a implementa un funcționar european în cabinetul Boc, cu rang de ministru, pentru a verifica permanent activitatea executivului, dar eu aș merge mai departe: să îl pună direct în locul lui Boc!

    P.S. În sfîrșit vine o veste bună dinspre guvern: au apărut fisuri, la propriu, în clădirile Finanțelor. Poate se fisurează de tot și scăpăm de ei...

    Continuare
  • 164 comentarii

    53948 vizualizari

    Ce ar putea face Patriarhia cu MIG-uri

    Ce ar putea face Patriarhia cu MIG-uri


    Citesc în presă că, potrivit unei hotărîri a guvernului Boc, un avion MiG 21, dezafectat de dotările specific militare va fi cedat de UM 02015 Bacău Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, respectiv Centrului Misionar Filantropic Ştefan cel Mare şi Sfânt din Bacău. Un al doilea avion MiG 21 F13 dezafectat de dotările specific militare cu o valoare de 846,96 de lei va fi transferat de UM 02015 Bacău tot către Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Parohiei Sfinţii Apostoli din Moineşti, judeţul Bacău.
    Informația apare, interesant de remarcat, la cîteva săptămîni după ce Biserica din Rusia a dezvăluit că Patriarhul Kirill a zburat în tinerețe pe MIG-uri de vînătoare.

    M-aș hazarda să ofer cîteva posibile explicații ale dotării bisericii noastre ortodoxe cu MIG-uri:

    -Cîntul ”Domn-domn să-nălțăm” poate fi, de acum, efectiv, transpus în fapte

    -Arhanghelul Gavril nu mai face față doar cu aripile din dotare

    -Războiul rece dintre Iad și Rai se pregătește să intre într-o nouă fază

    -Preoții ortodocși vor fi instruiți în condiții optime, mult mai aproape de Cel de Sus

    -Biserica lucrează la o nouă titulatură pentru Patriarh: PreaÎnălțatul, în loc de PreaFericitul

    -Sf.Gheorghe s-a plictisit să omoare balaurul doar cu ajutorul suliței

    -Se vrea sporirea puterii de convingere a preoților în raport cu enoriașii

    -Se fac verificări temeinice în privința celui de al nouălea cer

    -Patriarhia a ales transportul aerian în dauna celui maritim, în perspectiva unui nou Potop

    -Dacă e adevărat ce spune Matei, că ”Fiul Omului va veni pe nori cu putere și cu slavă multă”, se ia în calcul o escortă aeriană, în semn de respect


    Lăsînd gluma deoparte, la ce-i trebuie, totuși, Bisericii Ortodoxe două avioane de război?

    P.S.: Să aibă legătură, oare, cu dotările Patriarhei faptul că, în ultima vreme, în România, mai toată lumea e înmormîntată cu onoruri militare?







     

    Continuare
  • 128 comentarii

    10533 vizualizari

    Avertismentul FMI: criza mai mult revine decît se duce

    Avertismentul FMI: criza mai mult revine decît se duce

    Din păcate, ultimele rapoarte ale organismelor internaționale de prestigiu confirmă scepticismul de care, personal, am dat dovadă în ultima perioadă vizavi de așa-zisul final al crizei economice, urmat de revenirea la creșterea economică și la prosperitatea cetățenilor din țările europene ori de peste ocean. Nu numai că nu se iese din criză, dar cel mai recent raport al Global Financial Stability Report, publicat pe siteul FMI, e mai degrabă sumbru.

    Actualizat zilele trecute, raportul GFSR avertizează că riscurile la adresa stabilităţii financiare globale au crescut substanţial în ultimele luni, în cursul cărora datoriile publice imense ale unor state puternice, combinate cu șocuri economice globale, au subminat perspectivele de creștere economică pe care se sconta la un moment dat. Piețele emergente, în pofida perspectivelor de creştere luminoase, se confruntă acum cu riscul revenirii crizei și trebuie să ia măsuri pentru a limita apariția vulnerabilităților financiare.
    Mai mult, spune raportul, odată cu intrarea crizei în al cincilea an, s-a intrat într-o nouă fază, în care divergențele politice din spatele unor economii naționale împiedică progresul în ce privește gestionarea recesiunii. Nici nu e de mirare, în aceste condiții, că tot mai mulți mari investitori (vezi și cazul Soros, de care se tot scrie în publicațiile economice în ultima vreme) se reorientează și încep să țină cu dinții de lichidități. Or, blocarea unor mari sume de bani la saltea nu are cum să stimuleze sub nicio formă revenirea economiilor statale, ci e, mai degrabă, o aplicare practică a principiului ”scapă cine poate”.

    Nu intru în prea multe detalii tehnice, raportul analizează variabile care pot acţiona ca indicatori în avans ai crizei financiare şi, totodată, modul în care utilizarea de rezerve de capital poate ajuta să se atenueze ciclurile destabilizatoare, iar acestea sunt elemente neinteresante pentru cetățeanul obișnuit.
    Ceea ce reiese clar, însă, din document, dincolo de frazeologia specifică, este că situația, în Europa și în lume, e dramatică, iar criză mai degrabă revine decît se duce.
    Iar FMI face un apel, mai mult sau mai puțin direct, la liderii politici să renunțe la disputele sterile, la orgolii ieftine și să ia măsurile cele mai potrivite pentru a stimula consumul, pentru a crea locuri de muncă și pentru a reda speranțele cetățenilor.
    Or, tocmai legat de acest din urmă aspect, pe mine mă îngrozește gîndul că România, care e la fel de puternică economic precum o coajă de nucă pe valuri, ar putea întîmpina anul viitor cu programe populist-electorale de construit patinoare și săli de sport în comune fără apă și drumuri, gondole pe munți de nimeni călcați ori te miri ce alte trăsnăi din care cîștigă mai mult autorii decît beneficiarii.

    Continuare
  • 341 comentarii

    97657 vizualizari

    Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot impune eleganța și bunul simț atunci cînd nu le-ai obținut la timp, prin educație. În fapt, mult lăudatul premier dovedește de cîteva zile încoace că nu știe să piardă frumos și că are aceeași școală a șmecheriei balcanice ca și cei ce l-au emanat.

    În mod firesc, guvernul debarcat prin moțiune și promovat de o coaliție sfărîmată ar trebui să se îngrijească strict de predarea gestiunii către succesori. Așa e civilizat, așa prevede legea și așa au procedat, spre exemplu, miniștrii PSD, între care m-am numărat, în ultimele zile ale lui 2004, după venirea regimului DA la putere. Atunci, fiecare nou demnitar a primit un raport amănunțit al situației din minister, la zi, pentru a ști cu precizie ce ia în primire.
    Ce face guvernul Ungureanu, în schimb, în zilele după căderea în parlament, desigur, atunci cînd nu se laudă sforăitor cu marile performanțe din cele două luni la post?

    Cu totul altceva, din păcate.

    Astfel, guvernul continuă numirile, pe ultima sută de metri, de oameni provenind din clientela de partid în funcții călduțe de stat, în țară ori peste hotare, continuă alocarea discreționară de bani de la buget către aceiași clientelă și semnează, în general, tot felul de acte care ar trebui lăsate în sarcina viitorului executiv.
    Dacă parlamentarii ori simpli membri ai PDL se comportă de mai multă vreme de parcă partidul s-a făcut definitiv praf și pulbere, guvernul Ungureanu lasă impresia exact contrară.
    Bani de la buget pentru biserici, într-un dintre ultimele ședințe? În ce țară s-a mai pomenit un asemenea demers, parcă special pentru a transmite mesajul sfidării?
    Nu mai vorbesc de jocul penibil de-a ”uite banii, nu sunt banii”, în materie de creștere a salariilor.

    De fapt, ceea ce urmăresc pedeliștii e simplu: victimizarea. Numind pe funcții oameni despre care se știe că vor fi înlocuiți curînd de succesori, guvernarea MRU nu vizează decît o lungă și sfîșietoare victimizare publică, sperînd că asta va mai ajuta electoral, în toamnă.

    În 2009, PDL a debarcat dintr-un condei zeci de prefecți ai PSD, deși aceștia cîștigaseră concursuri legale de numiri pe post ca înalți funcționari publici.
    În același an, pe Boc nu îl impresionase nici măcar decizia Curții Constituționale, care declarase ilegale schimbări de acest tip prin ordonanțe de urgență; azi, înțeleg că își manifestă regretul. Sigur, e ușor să regreți și să îmbraci haina democratului DUPĂ ce pierzi puterea.

    În realitate, intențiile actualei puteri vizavi de politizarea criminală a structurilor de stat erau vizibile încă de acum cîteva luni, cînd PDL depunea la Senat o iniţiativă aiuritoare conform căreia atît funcţionarii publici, cît şi înalții funcţionari publici nu vor mai fi obligaţi să-şi depună demisia în cazul în care vor intra în cursa electorală pentru posturile de primari, preşedinţi de consilii judeţene, senatori, deputaţi sau consilieri locali şi judeţeni. Asta însemna, evident, dreptul de a se înscrie în partide politice pentru a putea candida.

    Incredibila propunere venea la doar cîteva luni după ce Boc însuși anunța intenția introduceri unei legi prin care politizarea să se oprească strict la nivelul miniștrilor și secretarilor de stat, astfel încît oamenii din celelalte structuri să își păstreze posturile indiferent de regimul politic.

    Încă o dovadă că pedeliștii una vorbeau și alta fumau.

    Nici nu e de mirare că au apărut cazuri halucinante, precum numirea lui Radu F.Alexandru la CNA, acesta refuzînd timp de o lună să demisioneze din Senat, conform legii. Finalmente, a ales Senatul, aruncînd toată tevatura numirii la capitolul ”bătaie de joc guvernamentală”.

    Luna trecută, presa relata pe larg despre ordinele pe firul scurt primite de directorii din deconcentrate de la PDL privind obligativitatea susținerii financiare a partidului și aducerii a cel puțin 20 de voturi fiecare pentru partid, în alegeri.

    Peste cîteva săptămîni, odată cu necesara primenire a structurilor statului de politrucii pedeliști va începe, prevăd de acum, o infinită boceală pe toate canalele privind ”execuția” bravilor ”profesioniști” din companiile statului.
    Și, pentru că efectul de imagine trebuie să fie cît mai spectaculos, premierul MRU cel școlit la Oxford nu prididește să semneze pînă în ultima secundă numiri peste numiri.
    PDL a putut observa de-a lungul ultimilor ani că bocetul poate fi o strategie bună de imagine (Băsescu a fost un ”profesor” bun), dar nu a înțeles, probabil, că, aplicată excesiv, ca orice strategie sfîrșește prin a obosi și plictisi.

    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva