• 112 comentarii

    31763 vizualizari

    De ce anuntul despre masurile de criza l-a facut Basescu si nu Boc

    E una dintre marile intrebari care se vehiculeaza in acest moment, iar explicatiile oficiale sunt mai degraba jenante: presedintele ar fi cea mai legitima persoana, e ales cu cele mai multe voturi etc. In realitate, lucrurile stau altfel: Basescu nu a vrut, ci a fost obligat sa iasa el, cu anuntul, si nu Emil Boc. Cei care au facut-o sunt reprezentantii FMI, pentru care executivul nu mai prezinta niciun fel de garantie, dupa ce s-a dovedit ca au mintit pe fata in legatura cu situatia economica a tarii si cu masurile luate. Nu o spun eu, a spus-o vocea autorizata a guvernatorului BNR, care, ieri, a acuzat actuala putere ca se opune furibund oricaror reduceri de cheltuieli si ca a mintit in privinta incasarilor la buget, care sunt mult mai reduse, in realitate.

    Traian Basescu a iesit la rampa pentru ca, pur si simplu, nu a mai avut ce face. Din perspectiva FMI, el este cel care trebuie sa isi asume raspunderea suprema pentru masurile care se cer luate, odata ce guvernul, s-a vazut clar, nu mai poate fi luat in serios. E la fel de adevarat ca acest gest va fi decriptat intr-o cheie corespunzatoare in cancelariile occidentale, iar reactiile nu vor fi de maxima incintare.

    Si aici trebuie sa clarificam un alt aspect: se spune tot mai des ca Romania ar putea ajunge in situatia Greciei, in sensul rau, desigur. Numai ca se uita un amanunt semnificativ: Grecia e in zona euro, in timp ce Romania nu. Cancelariile occidentale, organismele financiare europene nu se lupta pentru a salva nivelul de trai al grecilor, ci pentru a-si salva propria moneda. O tara din zona euro aflata in colaps trage tot sistemul monetar european dupa ea. In cazul tarii noastre, eforturile de salvare in caz de colaps vor fi – sa nu ne imbatam cu apa rece – mult diferite fata de cele din Grecia. In perioada imediat urmatoare ma astept la o inrautatire a situatiei Romaniei sub aspectul ratingului de tara, al investitiilor straine, al prezentei unor societati serioase la noi etc.

    Romania plateste, azi, pentru lipsa de masuri din anul electoral 2009, cind s-a sacrificat economia pe altarul intereselor electorale. Decuplarea alegerilor prezidentiale de cele parlamentare se dovedeste un dezastru, pentru ca alta ar fi fost situatia daca am fi terminat cu toate alegerile in 2008.
    Romania plateste azi, insa, si pentru asa-zisa prosperitate economica generata de guvernarea de dreapta, dupa 2004, care a insemnat, de fapt, umflarea oastei bugetarilor cu peste 400.000 de oameni. Si a mai insemnat o cursa furibunda a cetatenilor dupa credite de tot felul, esalonate pe zeci de ani de aici inainte, pentru ca li s-a transmis permanent, de la inaltimea clasei conducatoare, ca asa e bine, iar laptele si mierea vor curge pe strazi timp de citeva generatii.


    Ieri, presedintele a anuntat masuri de o asprime fara precedent. Intrebarea este: vor fi macar aceste masuri aplicate, sau vom asista – cum eu unul cred – in urmatoarele zile la un blocaj total, la ”nuantari”, la ”ajustari”, la tergiversari samd, pentru ca - nu-i asa? - delegatia FMI nu poate sta la infinit in Romania, iar dupa ce pleaca, revenim la ce stim noi cel mai bine, principiul batranesc ”zicem ca ei si facem ca noi”?

    Eu cred ca acest anunt nu este punctul culminant al unor masuri dure, ci numai o etapa, vor urma alte decizii, precum majorarea cotei unice si a TVA. Din pacate, insa, orice masuri se propun, nu este suficient, deoarece, asa cum a demonstrat presedintele Basescu, tara nu este guvernata, in sensul clasic al conducerii de catre un executiv, ci este dirijata cu timona, dupa cum bate vintul...
     

    Continuare

    Tag-uri:

  • 220 comentarii

    56155 vizualizari

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin


    Este cazul, in aceste momente de grave conflicte interne, de incapacitate a guvernului roman de a propune cea mai mica strategie economica coerenta, cu exceptia unei amputari nejustificate si nesabuite a veniturilor populatiei, in mod deosebit ale pensionarilor, sa incercam sa privim si dincolo de ecranul televizorului, pentru a vedea ce se intampla in Europa.
    Cred ca Grecia este numai o problema macroscopica, in timp ce problema reala consta in slabiciunea Uniunii Europene, care traieste deasupra propriilor mijloace, cu probleme diverse tarile ce o compun. Cred ca aceasta criza este acutizata si de o oarecare perplexitate a Germaniei, precum si de reactiile, initial ezitante, ale institutiilor si guvernelor europene. Euro poate fi numai o victima.
    Sunt semnale ca aceasta criza creste in tari precum Romania, care sunt incapabile de propuneri de remediere a situatiei din politica lor interna, dar care au si dificultati in ce priveste apartenenta la Uniunea Europeana.
    Pachetul de salvare de 750 de miliarde de Euro aprobat in aceasta saptamana nu cred ca va rezolva problema de insolventa de fond, in timp ce cresterea economica in Europa va fi anemica in termeni absoluti si relativi.
    Astazi, economia europeana este cea mai importanta din lume, cu putin superioara celei din SUA, dar nu va mai fi pentru mult timp.
    Inca inainte de criza economica Europa era subrezita de criza politica: unele tari se preocupa de modificari ale unor institutii europene, dar respingerile repetate ale tratatului de la Lisabona demonstreaza ca ideea de Europa unita nu mai este in centrul imaginii colective.
    Cred ca daca tarile europene ar fi dorit sa fie o mare putere, cu renuntari la unele accente nationaliste, atunci, de exemplu, fotoliile Frantei si Marii Britanii in Consiliul de Securitate al ONU ar trebui inlocuite cu unul singur: fotoliul UE.
    Aceeasi “ unitate” se gaseste si in domeniul militar,  incepand de la procentul din buget alocat de diferite tari pana la achizitiile majore.
    De asemenea, timpul si schimbarile demografice nu amelioreaza situatia. Populatia europeana depaseste 500  de milioane de locuitori si imbatraneste rapid. Se prevede ca la jumatatea secolului procentul adultilor peste 65 de ani se va dubla.
    Acest cocteil realizat din structuri economice diverse, de importanta politica si de conditionari economice diferite va accentua  declinul european, al carui rol va descreste treptat.
    Inclusiv la nivel NATO, Europa nu va mai fi, probabil, partenerul de discutie principal in politica externa americana si, probabil, SUA va forma coalitii diverse in situatii la fel de diverse.

    Continuare
  • 98 comentarii

    67218 vizualizari

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Ultimul banc care circula e ca executivul va asigura in perioada urmatoare slujbe pentru absolut toti somerii. Desigur, in colaborare cu Patriarhia, care va furniza preotii necesari.

    Gluma asta trimite la un adevar mult mai incomod, vorba lui Gore, anume ca, pina acum, la nivelul puterii se vorbeste doar de reduceri salariale si de concedieri, fara a exista cea mai mica referire la reconstructie, la masuri prin care sa se stimuleze economia si crearea de noi slujbe. Termenul unic pe care l-am auzit este 31 decembrie, ca un posibil punct final al perioadei de reducere a salariilor. Atit. In Germania, spre exemplu, se vorbeste in acest moment de un plan pe termen mediu prin care cheltuielile statului sa fie reduse, pina in 2015, cu 60 de miliarde de euro, tocmai pentru a indulci asprimea masurilor anti-criza, altfel spus, mai bine suferi mai putin, pe termen mai lung, decit sa provoci un soc social de proportii, prin masuri apocaliptice, aplicate peste  noapte, fie ele si pe termen mai scurt. Iata ceea ce eu numesc un model de gindire, de viziune economica. In Romania, se practica mai degraba o politica de tip Ciomu, adica ce sa taiem si cit sa taiem, nimic altceva.

    Nu se analizeaza cu luciditate nici macar cauzele reale ale acestei situatii. Am auzit una buna, ca de vina ar fi toate guvernele post-decembriste, mai putin cea pedelista, probabil. Acest mod de generalizare a vinii mi se pare emblematic pentru politicienii fara sira spinarii.
    In realitate, ar trebui sa auzim mai des despre cele trei cauze majore care au dus la aceasta situatie fara precedent, la noi: incompetenta guvernantilor, tergiversarea analizarii crizei atunci cind aceasta abia se intrezarea la orizont si, in fine, politica dusa in ultimii cinci, de folosire a resurselor publice pentru obtinerea, eufemistic vorbind, a consensului politic. (Pe sleau vorbind, pentru cumpararea voturilor din parlament, vezi si recentul caz al independentilor).

    Economistul-șef al Bancii Central-Europene, Jurgen Stark, recunostea ieri, onest, in Allgemaine Zeitung, ca masurile dure luate de UE pentru a contracara criza inseamna o reducere a suveranitatii nationale, un sacrificiu dureros, dar necesar pe altarul coordonarii intre statele membre. Romania, in schimb, a luat – sau cel putin anunta - masuri mult mai dure decit restul membrelor UE, fara a fi, macar, limpede cit de utile se vor dovedi, tocmai pentru ca, asa cum am subliniat, lipseste viziunea, lipseste planul cu bataie mai lunga de 3-4 luni, cum se obisnuieste la noi.

    Cum se prezinta, din aceste trei motive majore, Romania? Cu o situatie economica dezastroasa, cu o recesiune datind de mai bine de 4 trimestre, cu o viziune economica zero a guvernantilor, cu o datorie publica de 40 de miliarde de euro si cu debutul unor miscari sociale de proportii.
    M-am uitat zilele acestea pe graficul evolutiei datoriei publice a Romaniei in ultimul deceniu. La finalul guvernarii PSD, in decembrie 2004, datoria publica era de 13,7 miliarde euro. In decembrie 2008 era 27,3. De cand Basescu si Boc au pus integral mana pe putere aceasta a “rupt ritmul”, efectiv, ajungand, in februarie 2010, la 37,7 miliarde. Aceasta statistica nu acopera, din pacate, ultimele trei luni de vrie in care se afla tara noastra. Slugi la FMI, dezorientati la noi acasa, in pragul unor revolte ce pot bloca definitiv si ceea ce mai misca in aceasta tara.

    Am inceput cu o gluma amara, inchei in aceeasi nota, doar suntem tara hazului de necaz: acum vreo citiva ani, in timpul rapirii din Irak, se vorbea ca Romania a reusit sa compromita, pe rind, comunismul, capitalismul si terorismul. Acum ”compromitem” si protestele sociale: mapamondul observa, ingrozit, luptele de strada violente din tari precum Grecia sau Thailanda, iar in Romania vede, amuzat probabil, imagini cu o mina de octogenari amenintind palatul Cotroceni, cu ”agitatori infiltrati”, dupa cum suna informatiile puterii, si mai vede o mina de mame disperate aruncind in presedintie cu pampersi.

    Dar, ce sa te mai mire intr-o tara in care ministrul de Finante identifica usturoiul drept produs major de contrabanda?...







    Continuare

    Tag-uri:

  • 159 comentarii

    53043 vizualizari

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    Ideea unui premier cu sange de neamt, sustinut de trei partide importante, ma refer la Klaus Johannis si la PSD, PNL si UDMR a fost una dintre gaselnitele politice de valoare ale anului trecut, zic eu, si au zis-o si mai toate sondajele facute in acea perioada. Ca nu a putut deveni realitate, asta e alta poveste. Ma intreb de ce nu am largi, putin, cadrul discutiei, luand in calcul un candidat prezidential tip Klaus Johannis, adica unul ”de import”, pentru alegerile din 2014? O idee care ar trebui sa procupe mai ales PSD, partid unde nu prea se intrevede la orizont, deocamdata, nicio candidatura cu greutate.

    Cred ca o varianta interesanta – si despre care am auzit ca s-ar mai fi discutat in anumite cercuri, la un moment dat -  ar fi Colette Avital, romanca nascuta la Bucuresti care a ajuns parlamentar de stanga in Israel si a candidat, chiar, la sefia acestui stat, acum vreo trei ani. Doamna Colette ar putea fi o Margaret Thatcher a Romaniei, o mana de fier intr-o manusa de catifea, iar experienta sa este în afara oricarei contestari. Sa reamintim, pe scurt: s-a nascut la Bucuresti, in 1940, unul dintre bunicii sai fiind lider al comunitatii evreiesti, iar altul patron al unei mari fabrici. In 1950, anchetele Securitatii au fortat-o sa emigreze in Israel, dupa ce a facut studiile in scoli romanesti. A urmat in Israel inalte scoli politice, a pornit de jos, a invatat sase limbi straine – desigur ca vorbeste perfect romaneste – si si-a cladit o cariera diplomatica de prestigiu, pas cu pas. Practic, Colette Avital s-a ciocnit de toate marile centre de putere ale lumii: a lucrat in diplomatia israeliana ca atasat de presa la Bruxelles, a fost consul si loctiitor de consul general la Boston, ministru plenipotenţiar la Paris, ambasadoare în Portugalia , consul general la New York. A fost numita, ulterior, in Israel, director general adjunct pentru problemele Europei Occidentale. De mai bine de un deceniu este deputat al stangii in parlamentul israelian, din partea Partidului Muncii, si a fost prima femeie care a candidat la sefia statului Israel. Daca ar fi reusit, ar fi fost femeia cu cea mai inalta functie in stat, de la legendara Golda Meir incoace.

    Nu stiu daca doamna Avital ar fi interesata de o candidatura in tara sa natala, asta ar depinde de forta de convingere a partidelor de la noi. Ii prezint, pe aceasta cale, scuzele mele anticipate pentru situatia in care o asemenea idee ar leza-o. Stiu sigur, insa, ca ea are o mare sensibilitate si o mare dragoste pentru Romania si s-a luptat mereu pentru stringerea relatiilor dintre noi si Tara Sfanta, mai ales ca este si presedinte al Asociatiei de Prietenie Israel-Romania. Adversarii acestei propuneri ar spune ca doamna Avital nu cunoaste realitatile Romanesti si nu ar avea priza la marele public. Poate ca asa e. Dar, la urma-urmei, poate ca romanii se vor fi saturat de lideri care ”cunosc” al naibii de bine realitatile autohtone, inclusiv cum se da o galeata de plastic spaga pentru un vot, dar le uita rapid, dupa ce ajung la putere. Poate ca se vor fi saturat de lideri de prim rang care nu vorbesc bine nici macar limba romana, care si-au luat diplomele la universitati fantoma, pe care nu ii invita nicio cancelarie straina in vizita, care cunosc din toate diplomatia internationala doar termenul de ”licurici”, sau care nu au fost persecutati de Securitate, ci au fost niste previlegiati ai acesteia. Poate ca femeile din Romania merita o ”incercare”, prin undea de-a lor, iar minoritatile s-ar simti, si ele, mai in siguranta cu un asemenea candidat. Ce ziceti, merita analizata o asemenea idee? Eu, unul, zic ca da...


    Continuare
  • 80 comentarii

    51412 vizualizari

    Anul marilor schimbari politice

    Anul marilor schimbari politice


    Am auzit multi specialisti spunind ca anul acesta va fi, din cauza crizei, unul al stagnarii politice, economice si sociale, ceea ce, in parte, va fi adevarat. Spun in parte pentru ca vor exista, totusi, si schimbari importante, si am sa ma ocup cu predilectie de cele politice, pentru ca cele economice le simte, deja, toata lumea, iar cele sociale sunt imprevizibile.

    Anul acesta vor avea loc schimbari importante in interiorul principalelor partide de la noi, PSD, PDL si PNL, iar criza va fi folosita ca un pretext pentru masuri interne, in speta retezarea unor capete si ridicarea unei noi generatii politice. La PSD si PNL situatiile sunt destul de asemanatoare: ultimele congrese au adus la putere, spectaculos, lideri considerati outsideri, tineri, energici, nu neaparat si foarte maturi politic. Tocmai constientizarea propriilor lipsuri, lipsa de siguranta, dorinta de a scapa de tutela celor mai mari, aflati in umbra, care i-au si ajutat, de altfel, sa urce in virf, ii va impinge pe acesti lideri sa taie multe capete din subordine si sa aduca, in loc, persoane fidele.

    E un proces care a inceput, deja, in teritoriu, si care va lua amploare in urmatoarele luni. Un proces care va fi usurat de faptul ca actuala criza loveste in popularitatea unor lideri care s-au perindat pe la guvernare, in ultimii ani, si vor fi facuti responsabili de catre electorat pentru situatia existenta. Remarc, in treacat, ca, pina nu demult, Calin Popescu Tariceanu beneficia de o aureola de premier care a creat o veritabila explozie a prosperitatii, dar a trebuit sa fie doar putin scuturata de praf istoria guvernarii ultimilor ani pentru a iesi la iveala ca am avut un ”boom” economic fals, bazat pe banii -multi - lasati in visterie de guvernul Nastase, pe stimularea exagerata a consumului si pe ”industria” capsunarilor, adica forta de munca necalificata exportata in UE pentru a face treburile pe care neamtul, italianul sau spaniolul nu concepeau sa le faca. Acum, legenda Tariceanu se face tandari sistematic, iar demitizarea va afecta si PNL.

    E probabil, cum spuneam – si am si informatii in acest sens – ca atit Ponta cit si Antonescu vor profita de situatie pentru a regla conturile cu anumite nume grele din vechea garda si a-si forma si promova propria echipa. Va fi o echipa compusa din oameni scoliti, care au facut ceva notabil in viata mai inainte de a se lansa in politica, asa cum e parcursul firesc, sau vom asista la ascensiunea unor indivizi mediocri, parasutati de conjuncturi favorabile ori de lachelism direct in functii de virf? Experienta ultimilor ani ma face sa inclin spre a doua varianta.

    O situatie asemanatoare, desi mai complicata, este si la PDL, partid unde urmeaza sa aiba loc alegeri interne la virf, desi deznodamintul se va amina un timp, din cauza crizei. Se vede cu ochiul liber, insa, ca taberele sunt tot mai clar conturate, iar munitia strinsa incepe sa fie folosita fatis. Traian Basescu a inceput asaltul final asupra ultimilor sai colegi din generatia ”de aur” a baronilor partidului, miza fiind eliminarea acestora si inlocuirea cu oameni devotati 100%. Presedintele e constient ca nu isi poate permite sa piarda conducerea PDL din mina; a vazut ce poate pati un fost sef de stat ramas fara protectie, ma refer la Ion Iliescu, si nu e dispus sa treaca prin aceleasi incercari dupa 2014. In plus, nu garanteaza nimeni ca finalul mandatului va fi si cel al carierei politice.  

    2010 va fi un an in care, asa cum am mai spus, cu ajutorul crizei economice,  citeva figuri grele ale politicii de altadata vor fi trase pe linie moarta pentru mult timp sau chiar definitiv, in cazul unora. E bine? E rau? Doar viitorul va oferi un raspuns corect...

    Continuare
  • 216 comentarii

    29007 vizualizari

    Cine a furat cartea de credit a României?

    Cine a furat cartea de credit a României?


    Am citit în presă că la ședința de guvern de sîmbătă, cînd s-a decis urcarea TVA la 24%, ministrul Finanțelor a venit cu ideea impozitului progresiv și a unui impozit pe profit de doar 10%. Numai că i s-a dat rapid peste degete, pe motiv că o asemenea decizie s-ar fi pliat pe mesajele și soluțiile PSD, iar puterea nu își poate permite un asemenea risc, electoral vorbind. Citind asemenea dezvăluiri năucitoare ai fi tentat să crezi că drama României o constituie faptul că barca națională se scufundă, iar marinarii din ea se ceartă pe cine să dea vina. În realitate, cred că, pragmatic vorbind, lucrurile sunt mult mai simple. Mai exact, drama României este că e condusă de o grupare politică foarte capabilă să distribuie (citește să facă praf) banii bugetului de stat, dar complet neputincioasă cînd e vorba să îi producă. Ultima guvernare capabilă să producă bani a fost, din nefericire, cabinetul Năstase, care a lăsat în visterie, cînd a plecat de la putere, miliarde bune de dolari. Controversați sau nu, miniștri de atunci, între care am avut și eu onoarea să mă număr, au ”produs” bani, pe care i-au atras către buget, deși investitorii străini nu dădeau năvală la noi, cum s-a întîmplat după integrarea în UE. Acum, de cîțiva ani de zile, asistăm la fenomenul invers: o mînă de politicieni, înfipți în vîrful grămezii după alegerile din 2004, nu fac altceva, de dimineață pînă seara, decît să arunce banii de la buget către cele patru zări. Desigur, prin cele patru zări puteți înțelege și, sau mai ales, clientela politică. Niciunul dintre actualii guvernanți nu a dovedit că e capabil să facă bani, iar cînd un mare afacerist autohton a spus că nu i-ar da pe mînă lui Boc nici măcar un butic să îl administreze, mult adevăr grăit-a. Un ministru e obligat să se comporte ca un afacerist autentic, să vizeze cît mai judicioasă distribuire a banilor de la buget, pentru a fi sigur că aceștia se întorc îndoit. Mucalitul de Ilie Năstase spunea odată că nu a declarat la poliție furtul cărții de credit a soției sale pentru că oricine ar fi luat-o, ar fi cheltuit mai puțin decît ea. Parafrazînd, România e o țară căreia puterea actuală i-a furat cartea de credit și, de cîțiva ani, își face de cap cu ea...

    Continuare
  • 41 comentarii

    8521 vizualizari

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    ”M-am saturat de votul batrinilor infricosati! Ca si acum cincisprezece ani, ca acum zece ani, ca acum patru ani, pesedeii, cu Nastase si Iliescu ai lor, sint votati masiv de indivizii incapabili sa-si aduca vreo contributie la viata sociala a tarii. Luati la bani marunti, ei sint tocmai generatia care, prin indiferenta, supusenie, lasitate si oportunism la scara nationala, au adus tara la starea de faliment din 1989. Ei sint generatia salvata de la inec de Ion Iliescu in 1990, cind au fost trecuti masiv la pensie. Desi ne-au lasat o tara in ruina, au pretentii la pensii mari si la gratuitati masive: la autobuz, la incalzire, la tratament, la spitale, la medicamente. N-au produs si nu produc nimic, dar continua sa fie stapinii nostri din umbra. Miliarde de dolari au fost virate - legal sau ilegal - spre plata pensiilor, pentru ca de acolo venea votul cel gras: votul neputintei si-al inapoierii programate”.

    Daca am înlocui cuvîntul ”bătrîn” cu ”evreu”, probabil că Hitler ar fi fost mîndru de asemenea discurs. Numai că el nu datează de pe vremea naziștilor. Ci de pe vremea cînd regimul Băsescu făcea ultimele repetiții pentru a intra în pîine, în decembrie 2004. Textul de mai sus nu a fost postat pe siteul organizației ”Noua Dreaptă”, sau ”Noii legionari”, ci a apărut într-un prestigios cotidian național, unde semnau elitele grupate în spatele noii vedete politice a României, alianța D.A. Și nu e creația vreunui nostalgic fascistoid, ci a distinsului intelectual Mircea Mihăieș, numit ulterior de Băsescu în conducerea Institutului Cultural Român. La vremea respectivă a produs vîlvă, a fost amendat, chiar, de către Consiliul Anti-Discriminare, dar și-a atins cu vîrf și îndesat scopul: a reușit să anatemizeze și mai mult generația de vîrsta a treia și să creeze noi prăpastii ale vrajbei între români. Pe atunci, credeam că e vorba de un exces de zel de moment, de un delir publicistic provocat de dorința de remarcare pe lîngă noii jupîni ai țării. M-am înșelat, și constat abia astăzi cît de mult.

    În realitate, articolul lui Mihăieș developa strategia pe termen lung a noilor guvernați, de exterminare prin orice mijloace a pensionarilor, doar pentru vina de a fi mai apropiați de stînga decît de dreapta. Mulți se întreabă, acum, de ce insistă Băsescu pe reducerea pensiilor, ori măcar pe impozitarea lor, pe anularea dosarelor de pensionare medicală a unor români șamd. Mereu și mereu, aceiași obsesie vizavi de pensionari...Ni se explică, savant, că pensiile sunt prea mari și trebuie tăiate, că bătrînii sunt niște asistați social, că România are prea mulți pensionari șamd.

    O propagandă de-a dreptul nazistă, încurajată de un partid de guvernămînt și de un șef de stat care știu foarte bine că nu vor putea rupe niciodată voturile vîrstnicilor, așa că e mai bine să îi ”execute”, fie printr-o culpabilizare morală și o presiune psihică menită să îi îndepărteze de urnele de vot, fie, efectiv, prin lichidarea fizică. Par vorbe mari, dar cînd prețul medicamentelor crește cu 700% nu putem decît să ne amintim cu amărăciune de bancul celebru de acum un sfert de secol, de la radio Erevan: ”Dle.Ceaușescu, dar cu cianură ați încercat?”.

    În fapt, pensionarii nu sunt asistați social, iar pensiile lor nu sunt daruri de la statul atotpututernic și milostiv. Ei sunt plătiți din proprii bani, puși deoparte în anii de muncă. (Dacă am retrocedat bunurile foștilor proprietari, cum am putea refuza să ”retrocedăm” celor care au muncit banii colectați de stat) Ba, mai mult, ei sunt cei care, paradoxal, sponsorizează statul și nu invers. Mai exact, românii contribuie mai mult decît este nevoie pentru pensiile lor, pentru că media de vîrstă a romînului face ca el să nu trăiască decît 18 ani după pensionare (22 de ani femeile, 14,7 ani bărbații), în timp ce stagiul de cotizare este, conform datelor oficiale, de 32,6 ani. Aceleași stastici atestă că românii ar trebui să primească o pensie medie de cca.11 milioane de lei vechi, judecînd după contribuțiile lor la bugetul de pensii. Asta înseamnă cu vreo 70% mai mult decît pensia medie actuală, dar să nu uităm că o eventuală impozitare a pensiilor, care se dezbate aprig acum, ar putea modifica încă și mai dramatic acest procent. 80% din pensiile din România sunt sub 1.000 de lei, iar peste doua treimi dintre acestea sunt sub 550 de lei. Și atunci, unde mai este statutul de ”asistat social”, cum mult îi place să repete, iar  și iar, președintelui Băsescu?

    În fapt, cred că problema actualilor guvernanți ar putea fi rezolvată mult mai simplu, fără atîtea strategii anti-pensionari justificate doar de vina acestora că se simt mai bine protejați de social-democrație: să se dea o ordonanță de urgență prin care să se interzică celor peste 60 de ani să voteze și cu asta basta. Sau, și mai bine, să se interzică votul celor de stînga, per ansamblu. Nici nu vom mai asista la genocidul pensionarilor și, poate, în felul ăsta, mai recuperează și PDL din procentele care i se duc pe apa Sîmbetei, în sondaje.






    Continuare
  • 695 comentarii

    70514 vizualizari

    Big-bangul politic al României

    Big-bangul politic al României


    De ceva vreme, în România asistăm la debutul unui soi de Big-bang politic ale cărui consecințe ar putea deveni dramatice în perioada următoare. În loc ca ravagiile crizei economice să deschidă punți de legătură între partidele politice, responsabile cu bunul mers al treburilor în țară, observăm, dimpotrivă, cum orgoliile ieftine le fac să se depărteze vertiginos unul de celălalt, preferîndu-se un soi de nebunească tenbtativă de salvare pe cont propriu. Salvare de la ce? De la obligația de a acționa în interesul țării? Dar asta e rațiunea de a exista a forțelor politice.

    Logica democrației nu ține de alegeri pe bandă rulantă, de aplauze la comandă, de referendumuri perpetue. Logica democrației ține de felul în care, după alegeri, forțele politice rezultate își armonizează pozițiile astfel încît să ofere o conducere eficientă a statului. Nu e un lucru ușor, dar cine nu e capabil nu are decît să stea pe margine. Dreptul parlamentului e în primul rînd dreptul alegătorilor, iar faptul că unele partide iau mai multe voturi decît altele nu înseamnă că deține drepturi absolute derivînd din aceste acțiuni. Și partidele care sunt în opoziție au primit votul unor cetățeni, iar aceștia au la fel de mult dreptul de a fi reprezentați. România nu aparține exclusiv votanților lui Băsescu ori fanilor PSD.

    Este aberantă și păguboasă teoria des vehiculată în ultima vreme potrivit căreia e necesar să ne năpustim din nou la urne, pentru că actuala conjuctură parlamentară nu mai dă randament. În primul rînd, Constituția stabilește clar o anume periodicitate electorală, iar a călca acest lucru în picioare este un pericol extrem pentru democrație. La urma-urmei, nu garantează nimeni  că un nou rînd de alegeri ar limpezi lucrurile. Unii au cam uitat că politica e știința negocierii, a compromisului, a înfrîngerii orgoliilor personale în numele interesului național. Avem un partid, spre exemplu, PDL, care a inclus în statut, cîndva, interdicția de a forma o alianță cu PSD. Cînd i-a venit bine, a renunțat, discret, la ea. Un lider marcant al PNL declară zilele astea că o colaborare cu PDL e imposibilă pînă în 2015. A calculat la fix și i-a ieșit fără zecimale. Alt lider, al PSD, știe sigur că partidul său nu trebuie să ajungă la guvernare fără alegeri, anticipate sau ba. Toate aceste rigori de operetă încalcă exact natura politicii, adică știința negocierii, cum spuneam mai sus.

    În management, se spune că un șef bun e cel care poate lucra inclusiv cu subalternii care îi sunt incomozi, un șef prost e cel care nu poate lucra pînă nu face ”curățenie” și nu își aduce oameni obedienți. A încerca în politică să ”limpezești” situația prin metode radicale (anticipate, suspendări de președinte, dizolvări de parlament, modificări repetate ale Constituției șamd) nu face decît să complice exponențial situația. Cînd nu ai majoritatea necesară trebuie găsite formule echitabile pornind de la situația existentă pe eșicihierul politic, așa cum a rezultat el din alegeri. În niciun caz nu răstorni totul cu fundul în sus în căutarea situației ideale, care, cel mai adesea, nu vine niciodată. Se spune că guvernarea CDR a fost cea mai rea, iar asta s-a întîmplat nu pentru că ar fi avut oamenii cei mai slabi, ci pentru că partidele din coaliție s-au dovedit incapabile să își armonizeze pozițiile. Orgoliile și meschinăriile politice au fost mai importante decît binele comun. Traian Băsescu ar trebui să știe asta, doar a fost, și în acea vreme, un factor la fel de ”liniștitor” pe cît este în prezent.

    Greșelile de acest tip le face, însă, în acest moment, nu doar puterea, ci și opoziția. În locul unei încercări de așezare la masa discuțiilor a principalelor forțe politice, așa cum e firesc atunci cînd criza economică se conturează drept un dușman comun, asistăm, dimpotrivă, la o depărtare vertiginoasă una de cealaltă și la alegerea unor poteci individuale. PDL decretează permanent că opoziția și mogulii reprezintă dușmanul de clasă, răul absolut, PSD s-a decis, brusc, să meargă singurel spre un ipotetic 51% în alegeri, PNL dă în toată lumea, inclusiv în cei alături de care a mers o bună perioadă de timp în trecutul apropiat. Confuzia la nivelul alegătorilor e totală, nici nu e de mirare că apare tot mai mult nostalgia după partidul unic.

    Imaginați-vă o armată în război în care fiecare corp militar, artilerie, infanterie, marină, aviație, tancuri șamd vrea să aibă dreptul de a impune propria strategie de luptă, în disprețul celorlalți camarazi, invocînd diverse pretexte (militari mai numeroși, dotări mai ample, ofițeri mai bine pregătiți). Evident, s-ar alege praful și de oaste și de țara pe care o apără. Numai armonizarea rațională, inteligentă, poate asigura succesul unei campanii de luptă. De ce ar fi altfel în politică, mai ales atunci cînd un dușman precum criza economică mondială e mai redutabil chiar decît o mie de divizii de tancuri?


    Continuare
  • 180 comentarii

    18110 vizualizari

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Sondajele de opinie arată că PDL se prăbușește vertiginos pînă spre o cotă care l-ar putea împinge, se spune, în afara parlamentului, în 2012. Personal, nu cred că va fi chiar așa, dar ceea ce puțini remarcă e faptul că, prin acțiunile sale, paradoxal, regimul Băsescu a început demult să sape la temelia viitoarei puteri, indiferent care va fi ea, lucru care nu are cum să îi displacă. Să mă explic.

    În perioada guvernării Năstase, din care am avut onoarea să fac parte, se discuta insistent, în ultima parte a anului 2004, despre tot felul de măsuri populiste pe care ar fi fost recomandat să le luăm, pentru a ne spori zestrea electorală, fiindcă existau bani. Îmi aduc aminte că Marian Sîrbu, parcă, a venit chiar cu ideea să majorăm pensiile, dar cel care s-a opus a fost Năstase, care a spus că banii din buget trebuie folosiți în primul rînd pentru investiții care să producă bani, la rîndul lor, precum autostrada Bechtel șamd. Mihai Tănăsescu, la rîndul lui, era foarte parcimonios cu finanțele, nu concepea nicio cheltuială hazardată, eu eram obsedat de investiții în energie și în parcuri industriale, cum nu prea am mai auzit să se fi făcut în ultimii ani și tot așa...

    Exista, recunosc, o încredințare fermă că PSD va cîștiga alegerile (nici azi nu sunt pe deplin convins că le-a pierdut cu adevărat) și eram conștienți că, după scrutin, tot noi va trebui să gospodărim țara, așa că nu ne înduram să aruncăm cu bani de care tot noi ar fi trebuit să ne folosim. Așa se face că guvernul Tăriceanu a beneficiat, cînd a ajuns la putere, de o rezervă de cîteva miliarde bune de euro, strînse de noi cu trudă, din care s-a apucat imediat să facă pomeni electorale. Sunt curios dacă i-ar mai fi dat mîna să introducă celebra cotă unică dacă în loc de munți de bani ar fi găsit în visterie doar un bilet cu lista datoriilor. Cum am găsit noi cînd am venit la putere, în 2000!

    A urmat de acum știuta angajare masivă de bugetari, răsplătirea sponsorilor politici șamd, iar banii s-au topit iute. Guvernul Boc instalat după 2008 nu a mai găsit munți de bani în rezervă, dar a găsit o țară fără datorii demne de luat în seamă, un teren virgin, financiar vorbind, pe care s-a apucat, rapid, să îl ”pîngărească” prin împrumuturi peste împrumuturi de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, piața internă și externă șamd. Și uite așa, s-au mai topit cîteva zeci de miliarde de euro. În acest moment, se vorbește de un nou împrumut de la FMI, ceea ce ar putea aduce România aproape de limita maximă a îndatorării, desigur, ținînd cont de posibilitățile noastre de rambursare. Acest împrumut nou ar avea menirea să ”rostogolească” pentru viitor tranșele pe care țara noastră ar trebui să le achite, de la anul, în contul banilor luați deja anul trecut. (Cum se știe, împrumutul de la Fond se achită într-o perioadă de pînă la cinci ani). În 2011, România va avea de finanţat un deficit bugetar de cel puţin 6 miliarde de euro dacă va reuşi să reducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, iar către FMI va avea de plătit cca.300 de milioane de euro. Serviciul datoriei publice guvernamentale pe anul viitor va cuprinde rate de capital de circa 11,3 mld. euro şi dobînzi de 2 mld. euro, adică un total de peste 13 mld. Euro. În 2012, an electoral, cînd începe și rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte cu încă aproape două miliarde de euro. 

    Prin iunie, Tănăsescu avertiza că România nu ar trebui să mai ia un nou credit de la FMI, fiind de preferat soluții alternative. Numai că regimul PDL știe de ce e bine să facă toate împrumuturile pe care le are la îndemîna. Pentru că ele vor trebui plătite nu de către cei care le-au contractat în actualul mandat, ci de către viitoarea guvernare, că va fi ea PSD, PNL, sau o combinată. PDL și Băsescu știu și rîd în barbă de pe acum la gîndul că, viitorul președinte și viitorul guvern vor trage din greu să achite tranșele de bani luate azi de ei, în timp ce portocaliii vor sta, relaxați, în băncile opoziție și vor critica puterea, așa cum stă bine oricărei opoziții. Indiferent cine va veni la putere, deci, va porni cu cel mai mare handicap de după revoluție, în ceea ce privește starea economiei. Iată de ce putem considera că adevăratul guvern de sacrificiu nu e Boc 5, așa cum se scrie în presa ultimelor zile. Ci guvernul de după viitoarele alegeri, oricare va fi el.




    Continuare
  • 50 comentarii

    7122 vizualizari

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    De cînd am ales să mă retrag definitiv din politică am un avantaj, despre care am mai vorbit și cu alte ocazii și pe care, probabil, îl voi invoca și de aici înainte: acela de a vedea lucrurile mult mai obiectiv, de pe margine, cum se spune...

    Iar unul dintre aceste lucruri este o constatare, din păcate, dramatică, despre care nu îmi face niciun fel de plăcere să vorbesc. E vorba de faptul că puterea politică din România confundă tot mai mult legitimitatea de a fi ales cu dreptul de a decide, de a legifera absolut orice și oricînd. În realitate, e o gravă eroare concepția că, odată ales, îți achiziționezi, ca om politic, un statut special, absolutist, divin, care îți permite orice decizie. Legitimitatea conferită de alegeri e o calitate care trebuie construită și confirmată în permanență, prin dialog cu cei din jur, dar, în primul rînd, cu alegătorii. Sunt absolut de acord că o țară nu se poate conduce prin referendumuri, dar nici în condiții de izolare totală, ca să nu spun de sfidare a alegătorilor.

    Lumea modernă trăiește, din acest motiv, o contradicție tristă: cetățeanii se ocupă tot mai mult, mai ales în situații de criză, precum cea de acum, strict de propriile probleme, iar politicienii, în loc să facă demersuri pentru a-i atrage în proiecte sociale colective aleg, dimpotrivă, să mizeze pe forță și pe îndepărtarea de problemele celor mulți.

    Politicieni de tip Traian Băsescu, spre exemplu, cer alegătorilor putere, tot mai multă putere...Vrea Primăria, apoi Consiliul General, apoi Președinția, apoi Guvernul, apoi un Parlament docil, apoi o societate docilă, o țară întreagă la picioarele lui. Cînd obține ceva din ceea ce solicită, decretează imediat că este Dumnezeu și doar el deține adevărul absolut. Cetățeanul contează strict atît timp cît are ceva de oferit.

    Asemenea mentalitate e transmisibilă în jos, către mase, nu degeaba se spune că peștele de la cap se împute. Se știe de milenii că nu se poate interveni la nivel general fără modificări ale mentalității individuale. ”Dacă e să se schimbe lumea, întîi trebuie să mă schimb eu” zice japonezul. La noi, se împămîntenește conceptul invers: întîi să mi se dea, întîi să se schimbe sistemul, și apoi văd eu dacă e cazul să mă schimb sau nu, În mod firesc, e blamabilă asemenea gîndire, dar cum poți da cu piatra cînd exact ăsta e mesajul oferit de primii oameni ai nației: ”Dacă vreți să vă dăm, dați-ne mai întîi voi totul”?

    Din nefericire, s-a dovedit că nici măcar atunci cînd Băsescu a primit destul de mult de la alegători nu a oferit nimic la schimb. Și nu e singurul. Astfel, se distruge sistematic respectul pentru autoritate, se accentuează disoluția statului, se favorizează haosul. Locul dialogului deschis, onest, cu cetățenii e luat de ședințe de taină, de închiderea ușilor în nasul presei, de decizii ”la secret”, în numele principiului găunos, comunistoid, ”știm noi mai bine ce trebuie făcut, nu trebuie să știe și poporul”.

    În România, totul se secretizează, vertiginos, iar politica dialogului lasă loc politicii pumnului. În viziunea guvernanților, nu mai avem organe de presă, ci trîmbițe înveninate ale mogulilor. Nu mai avem sindicate, ci organizații clădite după model mafiot care se implică, pe bani, în lovituri de stat. Nu mai avem mitinguri de protest, ci atentate la instituțiile democratice ale statului. Nu mai avem societate civilă, ci lingăi plătiți din surse oculte. În fine, nu mai avem opoziție, ci grupuri de interese gata să vîndă țara estului/vestului/oricui e interesat...Repet, toate astea în viziunea guvernanților. Priviți cu atenție la figuri precum premierul Emil Boc, precum ministrul Elena Udrea ori precum Roberta Anastase. Oamenii ăștia nu mai vorbesc ca niște aleși ai poporului, ci precum Moise abia pogorît de pe munte, cu tablele legilor în brațe. Se ascultă cu pioșenie, dar nu se comentează, cam ăsta e mesajul nerostit.

    Tarele sistemului se propagă exponențial și pervertesc brumele de conștiințe rămase; cetățeanul de rînd se scîrbește și se închide în sine; societatea românească se închide, și ea, la loc, după două decenii de libertate în care nici nu a apucat să se deschidă cum trebuie. Iar, peste toate, cel mai grav e că viitoarea putere, oricare va fi ea, ar putea nu să o ia de la zero, pe baze normale de această dată, ci să continue exact de unde a lăsat cea actuală.



    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva