• 485 comentarii

    117534 vizualizari

    Cine uita trecutul e condamnat sa il repete

    Atunci cand iesi din politica si te dedici afacerilor, precum in cazul meu, ai avantajul ca poti judeca altfel evenimente la care esti martor, direct sau indirect. Cu mai multa obiectivitate, cred, decat atunci cand esti in mijlocul lucrurilor. Una dintre observatiile pe care le fac tot mai des, in ultima vreme este, spre exemplu, cea legata de de obsesia anti-Basescu a clasei noastre politice. Unii nu mai prididesc sa il inalte in slavi, altii pare ca nu au altceva in cap decat cum sa il doboare. Zeul natiei pentru jumatate din clasa politica, raul absolut pentru cealalta. Si daca ambele parti gresesc, ai putea sa te intrebi? Daca unii se agata prea mult de omul-minune, in loc sa isi dezvolte propriile capacitati, iar ceilalti consuma prea multa energie contra unui om, in loc sa se ocupe de problemele reale ale tarii, ale societatii in ansamblu?
     
    Situatia de acum seamana, oarecum, cu cea din perioada cand am intrat ei in PDSR, in 1995. Atunci, toata Romania era, intr-un fel sau altul, obsedata de Ion Iliescu. PDSR era convins ca e suficient sa defileze cu el in fata ca sa cistige orice alegeri. In 1996 a constatat, pe propria piele, ca nu e asa. CDR si restul opozitiei nu aveau alt discurs decat ”Jos Iliescu”. A venit, insa, momentul mortii Seniorului Coposu, care le-a aratat ca, uneori, cu ochii in ograda altuia, nu vezi ce valori ai in propria curte si nu le apreciezi pe masura. Au invatat mult din lectia asta, au depasit obsesia fata de Iliescu, au cautat solutii si au castigat alegerile, dupa un an.
    Nu au dat satisfactie la guvernare, e drept, dar au cucerit alegatorii atunci cand trebuia, aratand si alt tip de discurs decat cel de pana atunci.
     
    Sa vedem cum stau lucrurile astazi si ce s-a invatat din aceste lectii, dupa 15 ani. Iau, bunaoara, fostul meu partid, PSD. In mod firesc, el ar trebui sa demonstreze ca nu este un partid anti-Basescu, ci un partid in favoarea Romaniei, cu solutii certe pentru tara si pe care sa le revendice cu forta si convingere.

    Din pacate, astazi sunt prea multe orgolii personale. Cand intalnesti un lider de partid, in primele minute vorbeste de Basescu si apoi, o buna perioada isi ataca “ rivalii” din partid sau se plange de lipsa de sprijin. Sunt chestiuni pe care electorii le stiu foarte bine, dar nu intereseaza pe nimeni. Lipseste fraternitatea, dorinta de a sta impreuna pentru un ideal, uitandu-se faptul ca orice responsabilitate este colectiva.

    Acea jumatate din Romania care este impotriva actualului presedinte merita mult mai mult decat crizele de orgoliu si vanitate.
    Este astazi PSD un partid capabil sa recunoasca si sa promoveze noi personalitati si in acelasi timp sa valorifice experienta celor mai vechi in politica ?

    Este astazi PSD condus de un lider sau  de niste lideri care constituie locomotivele alegerilor viitoare?
    Are astazi PSD in interiorul sau acele valori care vor fi candidatii care sa convinga electoratul sau are nevoie sa atraga permanent si alti posibili lideri ?

    Este in stare PSD, in afara de organizare politica interna, sa caute , sa recunoasca si sa promoveze energii care pot sa miste electoratul catre idei clare?

    Este Victor Ponta presedintele de partid care ofera speranta de schimbare, de creare de echipa si nu de “ gasti”, si care sa mearga spre victorie ? Eu cred sincer ca Victor este un tanar capabil, inteligent si matur, dar trebuie sa puna cat mai curand in dezbatere, in partid, principiile si valorile social-democratiei dupa care sa se ghideze viitoarele actiuni politice, altfel spus, sa puna oamenii la treaba, pentru ca timpul e tot mai scurt.

    Si mai cred ca raspunsurile la aceste intrebari, ca si la altele, trebuie sa contribuie la imaginea unui PSD in 2012 diferita de cea de astazi. Si mai cred, la fel de nestramutat, ca cine uita trecutul e condamnat sa il repete.

    Continuare

    Tag-uri: PSD, Ponta, Victor Ponta

  • 111 comentarii

    30050 vizualizari

    De ce anuntul despre masurile de criza l-a facut Basescu si nu Boc

    E una dintre marile intrebari care se vehiculeaza in acest moment, iar explicatiile oficiale sunt mai degraba jenante: presedintele ar fi cea mai legitima persoana, e ales cu cele mai multe voturi etc. In realitate, lucrurile stau altfel: Basescu nu a vrut, ci a fost obligat sa iasa el, cu anuntul, si nu Emil Boc. Cei care au facut-o sunt reprezentantii FMI, pentru care executivul nu mai prezinta niciun fel de garantie, dupa ce s-a dovedit ca au mintit pe fata in legatura cu situatia economica a tarii si cu masurile luate. Nu o spun eu, a spus-o vocea autorizata a guvernatorului BNR, care, ieri, a acuzat actuala putere ca se opune furibund oricaror reduceri de cheltuieli si ca a mintit in privinta incasarilor la buget, care sunt mult mai reduse, in realitate.

    Traian Basescu a iesit la rampa pentru ca, pur si simplu, nu a mai avut ce face. Din perspectiva FMI, el este cel care trebuie sa isi asume raspunderea suprema pentru masurile care se cer luate, odata ce guvernul, s-a vazut clar, nu mai poate fi luat in serios. E la fel de adevarat ca acest gest va fi decriptat intr-o cheie corespunzatoare in cancelariile occidentale, iar reactiile nu vor fi de maxima incintare.

    Si aici trebuie sa clarificam un alt aspect: se spune tot mai des ca Romania ar putea ajunge in situatia Greciei, in sensul rau, desigur. Numai ca se uita un amanunt semnificativ: Grecia e in zona euro, in timp ce Romania nu. Cancelariile occidentale, organismele financiare europene nu se lupta pentru a salva nivelul de trai al grecilor, ci pentru a-si salva propria moneda. O tara din zona euro aflata in colaps trage tot sistemul monetar european dupa ea. In cazul tarii noastre, eforturile de salvare in caz de colaps vor fi – sa nu ne imbatam cu apa rece – mult diferite fata de cele din Grecia. In perioada imediat urmatoare ma astept la o inrautatire a situatiei Romaniei sub aspectul ratingului de tara, al investitiilor straine, al prezentei unor societati serioase la noi etc.

    Romania plateste, azi, pentru lipsa de masuri din anul electoral 2009, cind s-a sacrificat economia pe altarul intereselor electorale. Decuplarea alegerilor prezidentiale de cele parlamentare se dovedeste un dezastru, pentru ca alta ar fi fost situatia daca am fi terminat cu toate alegerile in 2008.
    Romania plateste azi, insa, si pentru asa-zisa prosperitate economica generata de guvernarea de dreapta, dupa 2004, care a insemnat, de fapt, umflarea oastei bugetarilor cu peste 400.000 de oameni. Si a mai insemnat o cursa furibunda a cetatenilor dupa credite de tot felul, esalonate pe zeci de ani de aici inainte, pentru ca li s-a transmis permanent, de la inaltimea clasei conducatoare, ca asa e bine, iar laptele si mierea vor curge pe strazi timp de citeva generatii.


    Ieri, presedintele a anuntat masuri de o asprime fara precedent. Intrebarea este: vor fi macar aceste masuri aplicate, sau vom asista – cum eu unul cred – in urmatoarele zile la un blocaj total, la ”nuantari”, la ”ajustari”, la tergiversari samd, pentru ca - nu-i asa? - delegatia FMI nu poate sta la infinit in Romania, iar dupa ce pleaca, revenim la ce stim noi cel mai bine, principiul batranesc ”zicem ca ei si facem ca noi”?

    Eu cred ca acest anunt nu este punctul culminant al unor masuri dure, ci numai o etapa, vor urma alte decizii, precum majorarea cotei unice si a TVA. Din pacate, insa, orice masuri se propun, nu este suficient, deoarece, asa cum a demonstrat presedintele Basescu, tara nu este guvernata, in sensul clasic al conducerii de catre un executiv, ci este dirijata cu timona, dupa cum bate vintul...
     

    Continuare

    Tag-uri:

  • 159 comentarii

    50767 vizualizari

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    Ideea unui premier cu sange de neamt, sustinut de trei partide importante, ma refer la Klaus Johannis si la PSD, PNL si UDMR a fost una dintre gaselnitele politice de valoare ale anului trecut, zic eu, si au zis-o si mai toate sondajele facute in acea perioada. Ca nu a putut deveni realitate, asta e alta poveste. Ma intreb de ce nu am largi, putin, cadrul discutiei, luand in calcul un candidat prezidential tip Klaus Johannis, adica unul ”de import”, pentru alegerile din 2014? O idee care ar trebui sa procupe mai ales PSD, partid unde nu prea se intrevede la orizont, deocamdata, nicio candidatura cu greutate.

    Cred ca o varianta interesanta – si despre care am auzit ca s-ar mai fi discutat in anumite cercuri, la un moment dat -  ar fi Colette Avital, romanca nascuta la Bucuresti care a ajuns parlamentar de stanga in Israel si a candidat, chiar, la sefia acestui stat, acum vreo trei ani. Doamna Colette ar putea fi o Margaret Thatcher a Romaniei, o mana de fier intr-o manusa de catifea, iar experienta sa este în afara oricarei contestari. Sa reamintim, pe scurt: s-a nascut la Bucuresti, in 1940, unul dintre bunicii sai fiind lider al comunitatii evreiesti, iar altul patron al unei mari fabrici. In 1950, anchetele Securitatii au fortat-o sa emigreze in Israel, dupa ce a facut studiile in scoli romanesti. A urmat in Israel inalte scoli politice, a pornit de jos, a invatat sase limbi straine – desigur ca vorbeste perfect romaneste – si si-a cladit o cariera diplomatica de prestigiu, pas cu pas. Practic, Colette Avital s-a ciocnit de toate marile centre de putere ale lumii: a lucrat in diplomatia israeliana ca atasat de presa la Bruxelles, a fost consul si loctiitor de consul general la Boston, ministru plenipotenţiar la Paris, ambasadoare în Portugalia , consul general la New York. A fost numita, ulterior, in Israel, director general adjunct pentru problemele Europei Occidentale. De mai bine de un deceniu este deputat al stangii in parlamentul israelian, din partea Partidului Muncii, si a fost prima femeie care a candidat la sefia statului Israel. Daca ar fi reusit, ar fi fost femeia cu cea mai inalta functie in stat, de la legendara Golda Meir incoace.

    Nu stiu daca doamna Avital ar fi interesata de o candidatura in tara sa natala, asta ar depinde de forta de convingere a partidelor de la noi. Ii prezint, pe aceasta cale, scuzele mele anticipate pentru situatia in care o asemenea idee ar leza-o. Stiu sigur, insa, ca ea are o mare sensibilitate si o mare dragoste pentru Romania si s-a luptat mereu pentru stringerea relatiilor dintre noi si Tara Sfanta, mai ales ca este si presedinte al Asociatiei de Prietenie Israel-Romania. Adversarii acestei propuneri ar spune ca doamna Avital nu cunoaste realitatile Romanesti si nu ar avea priza la marele public. Poate ca asa e. Dar, la urma-urmei, poate ca romanii se vor fi saturat de lideri care ”cunosc” al naibii de bine realitatile autohtone, inclusiv cum se da o galeata de plastic spaga pentru un vot, dar le uita rapid, dupa ce ajung la putere. Poate ca se vor fi saturat de lideri de prim rang care nu vorbesc bine nici macar limba romana, care si-au luat diplomele la universitati fantoma, pe care nu ii invita nicio cancelarie straina in vizita, care cunosc din toate diplomatia internationala doar termenul de ”licurici”, sau care nu au fost persecutati de Securitate, ci au fost niste previlegiati ai acesteia. Poate ca femeile din Romania merita o ”incercare”, prin undea de-a lor, iar minoritatile s-ar simti, si ele, mai in siguranta cu un asemenea candidat. Ce ziceti, merita analizata o asemenea idee? Eu, unul, zic ca da...


    Continuare
  • 80 comentarii

    50980 vizualizari

    Anul marilor schimbari politice

    Anul marilor schimbari politice


    Am auzit multi specialisti spunind ca anul acesta va fi, din cauza crizei, unul al stagnarii politice, economice si sociale, ceea ce, in parte, va fi adevarat. Spun in parte pentru ca vor exista, totusi, si schimbari importante, si am sa ma ocup cu predilectie de cele politice, pentru ca cele economice le simte, deja, toata lumea, iar cele sociale sunt imprevizibile.

    Anul acesta vor avea loc schimbari importante in interiorul principalelor partide de la noi, PSD, PDL si PNL, iar criza va fi folosita ca un pretext pentru masuri interne, in speta retezarea unor capete si ridicarea unei noi generatii politice. La PSD si PNL situatiile sunt destul de asemanatoare: ultimele congrese au adus la putere, spectaculos, lideri considerati outsideri, tineri, energici, nu neaparat si foarte maturi politic. Tocmai constientizarea propriilor lipsuri, lipsa de siguranta, dorinta de a scapa de tutela celor mai mari, aflati in umbra, care i-au si ajutat, de altfel, sa urce in virf, ii va impinge pe acesti lideri sa taie multe capete din subordine si sa aduca, in loc, persoane fidele.

    E un proces care a inceput, deja, in teritoriu, si care va lua amploare in urmatoarele luni. Un proces care va fi usurat de faptul ca actuala criza loveste in popularitatea unor lideri care s-au perindat pe la guvernare, in ultimii ani, si vor fi facuti responsabili de catre electorat pentru situatia existenta. Remarc, in treacat, ca, pina nu demult, Calin Popescu Tariceanu beneficia de o aureola de premier care a creat o veritabila explozie a prosperitatii, dar a trebuit sa fie doar putin scuturata de praf istoria guvernarii ultimilor ani pentru a iesi la iveala ca am avut un ”boom” economic fals, bazat pe banii -multi - lasati in visterie de guvernul Nastase, pe stimularea exagerata a consumului si pe ”industria” capsunarilor, adica forta de munca necalificata exportata in UE pentru a face treburile pe care neamtul, italianul sau spaniolul nu concepeau sa le faca. Acum, legenda Tariceanu se face tandari sistematic, iar demitizarea va afecta si PNL.

    E probabil, cum spuneam – si am si informatii in acest sens – ca atit Ponta cit si Antonescu vor profita de situatie pentru a regla conturile cu anumite nume grele din vechea garda si a-si forma si promova propria echipa. Va fi o echipa compusa din oameni scoliti, care au facut ceva notabil in viata mai inainte de a se lansa in politica, asa cum e parcursul firesc, sau vom asista la ascensiunea unor indivizi mediocri, parasutati de conjuncturi favorabile ori de lachelism direct in functii de virf? Experienta ultimilor ani ma face sa inclin spre a doua varianta.

    O situatie asemanatoare, desi mai complicata, este si la PDL, partid unde urmeaza sa aiba loc alegeri interne la virf, desi deznodamintul se va amina un timp, din cauza crizei. Se vede cu ochiul liber, insa, ca taberele sunt tot mai clar conturate, iar munitia strinsa incepe sa fie folosita fatis. Traian Basescu a inceput asaltul final asupra ultimilor sai colegi din generatia ”de aur” a baronilor partidului, miza fiind eliminarea acestora si inlocuirea cu oameni devotati 100%. Presedintele e constient ca nu isi poate permite sa piarda conducerea PDL din mina; a vazut ce poate pati un fost sef de stat ramas fara protectie, ma refer la Ion Iliescu, si nu e dispus sa treaca prin aceleasi incercari dupa 2014. In plus, nu garanteaza nimeni ca finalul mandatului va fi si cel al carierei politice.  

    2010 va fi un an in care, asa cum am mai spus, cu ajutorul crizei economice,  citeva figuri grele ale politicii de altadata vor fi trase pe linie moarta pentru mult timp sau chiar definitiv, in cazul unora. E bine? E rau? Doar viitorul va oferi un raspuns corect...

    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • manicure:

    I truly love your blog.. Pleasant colors & theme. Did you build this amazing site yourself? Please reply back as I'm trying to...

  • نقل عفش بالطائف:

    Hi my loved one! I wish to say that this article is awesome, great written and come with almost all significant infos. I'd like ...

  • viagra cialis comparison:

    Hey! This is my first visit to your blog! We are a group of volunteers and starting a new project in a community in the same nic...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva