• 110 comentarii

    60532 vizualizari

    Norul de cenusa si norul de incompetenta

    Pana acum o saptamana nu banuiam ca exista 21.000 de zboruri in aceeasi zi, pe glob. Am aflat insa cu stupoare ca, de fapt, 21.000 erau doar cele anulate! La o medie de 150 de pasageri pe avion, peste 3 milioane de oameni au ramas in aeroporturi si pe acasa asteptand sa treaca norul de cenusa. Voia lui Dumnezeu si a autoritatilor aeronautice europene.

    Emisfera Nordica a intrat intr-o imobilitate nepermisa intr-o lume globala, dinamica, a mileniului al treilea. Blocati, oamenii au recurs la tot felul de surogate. Au inchiriat masini, au inundat garile, au sarit in feriboturi, barci ori drezine, numai ca sa ajunga la familii, la slujba, la congrese si targuri, au facut orice, doar sa nu ramana blocati. Am auzit chiar ca un trasnit care a vrut sa ocoleasca norul pe la sudul acestuia a zburat mai intai de la Reykjavik la New York, apoi la Caracas, in Venezuela, dupa care in sudul Spaniei. Odata ajuns aici a luat trenul pana in nordul Frantei, o masina pana in Danemarca (cred) si de acolo feribotul catre Oslo. Sau poate il judec gresit, si omul vroia pur si simplu sa calatoreasca.    

    Am fost dintotdeauna fascinat de zborul deasupra norilor. Pentru ca iti ofera dimensiunea reala a preocuparilor omenirii, ale natiilor noastre, ale oamenilor, indiferent unde ne aflam pe acest pamant. Realizezi cat suntem de mici. Si ce preocupari inguste avem…granite, drumuri, orase, toate dispar dincolo de nori. Poti zbura peste Irak ori Afghanistan fara sa iti dai seama ca acolo e vreun razboi.  Poti trece peste Milano fara sa-ti pese de eleganta oamenilor ce populeaza acest oras. Poti trece peste Palestina ori Israel fara sa vezi garduri sau granite. Chiar poti trece peste Romania fara sa iti pese ca Boc este prim-ministru. Asta daca nu esti roman si daca nu esti deja in diaspora. 

    Norul de cenusa vulcanica islandeza a tinut la pamant 3 milioane de oameni intr-o singura zi. Astia aveau treaba.

    In Romania, norul de incompetenta si indiferenta tine la pamant 22.000.000 de romani in fiecare zi. Sau cati om mai fi ramas dupa “marile migratii” catre mai bine, din ultimii cinci ani. Spun incompetenta si indiferenta pentru ca ambele sunt la fel de daunatoare tarii noastre cum este daunatoare vietii depresurizarea unui avion pe la zece mii de metri altitudine. Sub norul de incompetenta un intreg popor sta fara directie si asteapta minuni de la oameni care nu sunt in stare sa implineasca nici macar lucruri normale. Sub norul de indiferenta stau profesori, pensionari, sindicate din toata tara, asteptand un act de curaj de la confratii lor. Asa cum ne asteptam cu totii, in Romania totul e pe dos. Mai intai se formeaza norii, si dupa aceea erupe vulcanul. Si abia apoi se poate naste speranta mobilitatii catre mai bine. 

    Continuare
  • 220 comentarii

    55825 vizualizari

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin


    Este cazul, in aceste momente de grave conflicte interne, de incapacitate a guvernului roman de a propune cea mai mica strategie economica coerenta, cu exceptia unei amputari nejustificate si nesabuite a veniturilor populatiei, in mod deosebit ale pensionarilor, sa incercam sa privim si dincolo de ecranul televizorului, pentru a vedea ce se intampla in Europa.
    Cred ca Grecia este numai o problema macroscopica, in timp ce problema reala consta in slabiciunea Uniunii Europene, care traieste deasupra propriilor mijloace, cu probleme diverse tarile ce o compun. Cred ca aceasta criza este acutizata si de o oarecare perplexitate a Germaniei, precum si de reactiile, initial ezitante, ale institutiilor si guvernelor europene. Euro poate fi numai o victima.
    Sunt semnale ca aceasta criza creste in tari precum Romania, care sunt incapabile de propuneri de remediere a situatiei din politica lor interna, dar care au si dificultati in ce priveste apartenenta la Uniunea Europeana.
    Pachetul de salvare de 750 de miliarde de Euro aprobat in aceasta saptamana nu cred ca va rezolva problema de insolventa de fond, in timp ce cresterea economica in Europa va fi anemica in termeni absoluti si relativi.
    Astazi, economia europeana este cea mai importanta din lume, cu putin superioara celei din SUA, dar nu va mai fi pentru mult timp.
    Inca inainte de criza economica Europa era subrezita de criza politica: unele tari se preocupa de modificari ale unor institutii europene, dar respingerile repetate ale tratatului de la Lisabona demonstreaza ca ideea de Europa unita nu mai este in centrul imaginii colective.
    Cred ca daca tarile europene ar fi dorit sa fie o mare putere, cu renuntari la unele accente nationaliste, atunci, de exemplu, fotoliile Frantei si Marii Britanii in Consiliul de Securitate al ONU ar trebui inlocuite cu unul singur: fotoliul UE.
    Aceeasi “ unitate” se gaseste si in domeniul militar,  incepand de la procentul din buget alocat de diferite tari pana la achizitiile majore.
    De asemenea, timpul si schimbarile demografice nu amelioreaza situatia. Populatia europeana depaseste 500  de milioane de locuitori si imbatraneste rapid. Se prevede ca la jumatatea secolului procentul adultilor peste 65 de ani se va dubla.
    Acest cocteil realizat din structuri economice diverse, de importanta politica si de conditionari economice diferite va accentua  declinul european, al carui rol va descreste treptat.
    Inclusiv la nivel NATO, Europa nu va mai fi, probabil, partenerul de discutie principal in politica externa americana si, probabil, SUA va forma coalitii diverse in situatii la fel de diverse.

    Continuare
  • 38 comentarii

    8156 vizualizari

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    ”M-am saturat de votul batrinilor infricosati! Ca si acum cincisprezece ani, ca acum zece ani, ca acum patru ani, pesedeii, cu Nastase si Iliescu ai lor, sint votati masiv de indivizii incapabili sa-si aduca vreo contributie la viata sociala a tarii. Luati la bani marunti, ei sint tocmai generatia care, prin indiferenta, supusenie, lasitate si oportunism la scara nationala, au adus tara la starea de faliment din 1989. Ei sint generatia salvata de la inec de Ion Iliescu in 1990, cind au fost trecuti masiv la pensie. Desi ne-au lasat o tara in ruina, au pretentii la pensii mari si la gratuitati masive: la autobuz, la incalzire, la tratament, la spitale, la medicamente. N-au produs si nu produc nimic, dar continua sa fie stapinii nostri din umbra. Miliarde de dolari au fost virate - legal sau ilegal - spre plata pensiilor, pentru ca de acolo venea votul cel gras: votul neputintei si-al inapoierii programate”.

    Daca am înlocui cuvîntul ”bătrîn” cu ”evreu”, probabil că Hitler ar fi fost mîndru de asemenea discurs. Numai că el nu datează de pe vremea naziștilor. Ci de pe vremea cînd regimul Băsescu făcea ultimele repetiții pentru a intra în pîine, în decembrie 2004. Textul de mai sus nu a fost postat pe siteul organizației ”Noua Dreaptă”, sau ”Noii legionari”, ci a apărut într-un prestigios cotidian național, unde semnau elitele grupate în spatele noii vedete politice a României, alianța D.A. Și nu e creația vreunui nostalgic fascistoid, ci a distinsului intelectual Mircea Mihăieș, numit ulterior de Băsescu în conducerea Institutului Cultural Român. La vremea respectivă a produs vîlvă, a fost amendat, chiar, de către Consiliul Anti-Discriminare, dar și-a atins cu vîrf și îndesat scopul: a reușit să anatemizeze și mai mult generația de vîrsta a treia și să creeze noi prăpastii ale vrajbei între români. Pe atunci, credeam că e vorba de un exces de zel de moment, de un delir publicistic provocat de dorința de remarcare pe lîngă noii jupîni ai țării. M-am înșelat, și constat abia astăzi cît de mult.

    În realitate, articolul lui Mihăieș developa strategia pe termen lung a noilor guvernați, de exterminare prin orice mijloace a pensionarilor, doar pentru vina de a fi mai apropiați de stînga decît de dreapta. Mulți se întreabă, acum, de ce insistă Băsescu pe reducerea pensiilor, ori măcar pe impozitarea lor, pe anularea dosarelor de pensionare medicală a unor români șamd. Mereu și mereu, aceiași obsesie vizavi de pensionari...Ni se explică, savant, că pensiile sunt prea mari și trebuie tăiate, că bătrînii sunt niște asistați social, că România are prea mulți pensionari șamd.

    O propagandă de-a dreptul nazistă, încurajată de un partid de guvernămînt și de un șef de stat care știu foarte bine că nu vor putea rupe niciodată voturile vîrstnicilor, așa că e mai bine să îi ”execute”, fie printr-o culpabilizare morală și o presiune psihică menită să îi îndepărteze de urnele de vot, fie, efectiv, prin lichidarea fizică. Par vorbe mari, dar cînd prețul medicamentelor crește cu 700% nu putem decît să ne amintim cu amărăciune de bancul celebru de acum un sfert de secol, de la radio Erevan: ”Dle.Ceaușescu, dar cu cianură ați încercat?”.

    În fapt, pensionarii nu sunt asistați social, iar pensiile lor nu sunt daruri de la statul atotpututernic și milostiv. Ei sunt plătiți din proprii bani, puși deoparte în anii de muncă. (Dacă am retrocedat bunurile foștilor proprietari, cum am putea refuza să ”retrocedăm” celor care au muncit banii colectați de stat) Ba, mai mult, ei sunt cei care, paradoxal, sponsorizează statul și nu invers. Mai exact, românii contribuie mai mult decît este nevoie pentru pensiile lor, pentru că media de vîrstă a romînului face ca el să nu trăiască decît 18 ani după pensionare (22 de ani femeile, 14,7 ani bărbații), în timp ce stagiul de cotizare este, conform datelor oficiale, de 32,6 ani. Aceleași stastici atestă că românii ar trebui să primească o pensie medie de cca.11 milioane de lei vechi, judecînd după contribuțiile lor la bugetul de pensii. Asta înseamnă cu vreo 70% mai mult decît pensia medie actuală, dar să nu uităm că o eventuală impozitare a pensiilor, care se dezbate aprig acum, ar putea modifica încă și mai dramatic acest procent. 80% din pensiile din România sunt sub 1.000 de lei, iar peste doua treimi dintre acestea sunt sub 550 de lei. Și atunci, unde mai este statutul de ”asistat social”, cum mult îi place să repete, iar  și iar, președintelui Băsescu?

    În fapt, cred că problema actualilor guvernanți ar putea fi rezolvată mult mai simplu, fără atîtea strategii anti-pensionari justificate doar de vina acestora că se simt mai bine protejați de social-democrație: să se dea o ordonanță de urgență prin care să se interzică celor peste 60 de ani să voteze și cu asta basta. Sau, și mai bine, să se interzică votul celor de stînga, per ansamblu. Nici nu vom mai asista la genocidul pensionarilor și, poate, în felul ăsta, mai recuperează și PDL din procentele care i se duc pe apa Sîmbetei, în sondaje.






    Continuare
  • 147 comentarii

    17591 vizualizari

    Si totusi, ce cistiga Romania din afacerea ”Libia”?

    Si totusi, ce cistiga Romania din afacerea ”Libia”?


    E foarte bine că România a intrat în NATO și are o relație excelentă cu SUA, dar trebuie remarcat că și prețul plătit e destul de piperat. Și îl achită nu doar bugetul, ci și democrația.

    Am aflat din documentele Wikileaks că, prin iulie 2005, şeful statului a dat asigurări unei echipe condusă de ambasadorul Richard Jones, că România îşi menține trupele în Irak şi că România acceptă să şteargă, dintr-un foc, 80% din datoria istorică a Irakului, de 2,6 miliarde de dolari. Nu am auzit să fi fost ample dezbateri pe acest subiect în prealabil, să fi fost consultat poporul printr-un referendum sau măcar parlamentul. Pur și simplu, un om important din stat a dat de la el, ca interlopii maneliștilor, două miliarde și ceva de dolari, care ar fi putut însemna sute de kilometri de autostradă în China și cîțiva în România.
     
    Apoi am așteptat cu toții, cu sufletul la gură, să vedem cîți bani vom face din participarea la efortul de reconstruire a Irakului, dar ne-am ales doar cu misiuni de patrulare prin deșert, peste mine anti-personal care uneori, spre deosebire de mămăliga românească, mai și explodează.

    Am aflat, mai apoi, că tot președintele a stabilit cu de la sine putere ce fel de avioane multi-rol ne trebuie: în niciun caz europene, musai made in USA.

    Acum, aflăm că CSAT a stabilit că trebuie să punem spațiul aerian și aeroporturile la dispoziția americanilor, pentru a bombarda Libia, fără ca Parlamentul să mai fie convocat pentru aprobarea deciziei. Asta, pentru că actuala conducere a statului a modificat legea care l-a obligat pe Emil Constantinescu, altădată, să consulte legislativul în cazul similar al bombardării fostei Iugoslavii. După cum se vede, parlamentul e musai să aprobe o ordonanță de urgență prin care se alocă fonduri de la buget comunei Nămoloasa din deal, dar nu și implicarea României într-un conflict militar.
    Și vom afla într-o zi, probabil, că Traian Băsescu a iertat și Libia de datoriile istorice față de România, după modelul Irak.

    L-a întrebat oare, premierul Boc, pe tatăl său, cosaș bătrîn, dacă e de acord să dea din pensia lui cîțiva lei pentru a susține efortul de conflict militar al României? I-a întrebat ori le-a explicat, măcar, cineva bugetarilor cu lefuri ciuntite, pensionarilor, mamelor de copii lăsați fără lapte praf, micilor patroni disperați, tinerilor fără viitor, căpșunarilor care trimit banii acasă șamd dacă sunt de acord cu acțiunile României prin diverse teatre de război? Dacă acceptă să rupă de la gura copiilor pentru dotarea soldaților care patrulează prin țări străine? Din cîte îmi amintesc, nu a făcut-o nimeni.
    Știu, politica de alianțe presupune sacrificii. Dar, presupune și sinceritate și transparență. Presupune și respect față de poporul care te-a ales.

    S-a spus, în ultimele decenii, că americanii au permis în mod controlat japonezilor să bombardeze Pearl Harbour doar pentru a justifica plauzibil în ochii propriului popor intrarea în al doilea război mondial. La fel de greu a fost să justifice implicarea în Vietnam, Kuweit ori Afganistan.
    Bieții naivi, ar fi trebuit să procedeze ca în România democratică: să ia decizia peste noapte, iar informarea poporului să revină documentelor Wikileaks, peste ani și ani.

    Continuare
  • 172 comentarii

    16830 vizualizari

    E oficial: avem o guvernare la plesneala

    E oficial: avem o guvernare la plesneala


    Oricît de multă bunăvoință ai manifesta, ținînd cont de efectele crizei la nivel global, tot nu poți spune altceva despre situația de la noi decît că avem o guvernare la plesneală.

    După o guvernare haotică, să zicem de tip CDR, există scuze pentru noul guvern, timp de cîteva luni, pentru anumite erori sau scăpări. Actualul guvern nu a venit, însă, nici după o perioadă dramatică, ci după una de prosperitate generată de integrarea în UE și de năvala multor investitori străini, și nici nu se află la cîteva luni după alegeri. Cu toate astea, haosul mai degrabă se extinde.

    Văzută din exterior, unde mă aflu adesea purtat de afaceri, România se înfățișează ca o țară în care totul se limitează la reglementări legislative și mult joc politic de glezne. Pe lista  de așteptare se mai află doar legiferarea zborului păsărilor și amendarea legii gravitației, că în rest Boc, Băsescu și ai lor le-au zăpăcit pe toate.

    Probabil cele mai multe înjurături și le iau de la judecătorii Curții Constituționale, acolo unde a fost respins un număr record de legi, în ultimii ani, de la legea educației, de două ori, ori pachetul ”legilor sărăciei”, pînă la legile vizînd pensionarii ori proiectul noii Constituții.

    Mandatul lui Băsescu este în întregime doar un lung șir de propuneri legislative, unele noi, altele menite să schimbe vechile legi, aiurind pe toată lumea mai ales prin faptul că nu rezolvă, ci doar încurcă lucrurile. Avem milioane de infracțiuni nepedepsite? Pac o propunere de dublare a...perioadei de reținere preventivă plus concedieri masive de polițiști. De parcă asta era problema Justiției. Avem o situație economică dezastruoasă? Pac o propunere de impozitare a marilor averi, de parcă nu ar fi România singura țară din lume în care cetățenii trebuie să stea la cozi ca să își achite dările către stat. Plus hăituirea jurnaliștilor și artiștilor  pentru niște dubioase datorii de care în primul rînd fiscul e  vinovat. Avem cel mai mic grad de absorbție a fondurilor europene? Pac un nou minister, că doar nu aveam destule, bașca o reîmpărțire a țării în alte județe, că după aia o să curgă miliardele prin toate cotloanele. Cînd reîmpărțirea țării o face guvernul Elenei Udrea, care vorbea de județul Timișoara, înseamnă mult...

    Avem cel mai mic număr de medici și cel mai prost sistem medical din UE? Pac o lege de desființare a sute de spitale, măcar să știm o socoteală.
    Uneori nu știi dacă să rîzi sau să plîngi, precum în cazul firmei particulare Dalkia, trecută de guvern pe lista celor care trebuie privatizate. Sau cînd ministrul de Interne salută ca pe o victorie importantă ratarea aderării la spațiul Schengen. Ori cînd guvernul dă o ordonanță de urgență, 61/2009, prin care poate abroga acte normative încă neintrate în vigoare. Sau cînd premierul anunță în direct la TV decesul unui militar în Afganistan mai înainte ca MapN să fi anunțat familia acestuia. Sau cînd ditai parlamentarul puterii se scălîmbăie pe muzica lui Michael Jackson sub ochii telespectatorilor năuciți. Ori cînd un președinte de Consiliu Județean scrie cu oi vii pe dealurile Bucovinei, în cinstea ministresei Turismului.
    Avem o guvernare care, pe de-o parte, pompează bani cu nemiluita în biserici, iar pe de alta dezincriminează incestul, introduce divorțul la notar și calcă, în general, în picioare, valorile sfinte ale familiei.
    Avem o guvernare care concediază agenți de circulație, dar se oferă să îi angajeze la MAE, pe post de diplomați.
    Avem o guvernare în care președintele anunță creșterea TVA, apoi tot el acuză că a fost o gravă eroare politică.
    Avem o guvernare care ba vrea schimbarea premierului pe motiv de incompetență, ba vrea menținerea lui pe motiv de ultra-competență, ba vrea alegeri anticipate, ba scurtări de mandat, ba lungiri de mandat.
    Una peste alta, avem o guvernare la plesneală, mustind de erori. Erori am scris? Cred că voiam să spun orori.








    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • ios:

    It's гemаrkable to pay a vist this weЬ site and reading the views of all friends about his paraɡraph, while I amm also keen of g...

  • riderblogzone:

    Nice replies in return of this query with solid arguments and telling all about that.

  • شركة تنظيف خزانات بالطائف:

    It's awesome designed for me to have a web page, which is beneficial in favor of my knowledge. thanks admin

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva