• 194 comentarii

    31814 vizualizari

    Un mister: de ce se comaseaza Garda Financiara cu Directia Vamilor?


    Garda Financiara si Directia Generala a Vamilor vor fi comasate pana la finele acestui an si astfel se vor micsora locurile de munca in aceste doua institutii. Stirea aceasta imi demonstreaza ca, guvernantii nu stiu despre ce vorbesc cand ne enumera masurile obligatorii de luat pentru iesirea din aceasta grava criza ec.

    Daca una din acele masuri trambitate este intr-adevar, combaterea evaziunii fiscale, reducerea numarului de functionari in domeniul respectiv favorizeaza, in fapt, evaziunea! Evaziunea fiscala are ca efect mai putini bani la bugetul statului. Evaziunea fiscala nu este facuta de cetateanul de rand, adica: de angajatul unei firme care, prin retinerea la sursa, isi plateste datoriile fata de stat. Evaziunea fiscale este facuta, in general, de firmele care nu raporteaza corect veniturile realizate, sau prin evitarea declaratiilor vamale la aducerea in tara a marfurilor, adica prin contrabanda.

    Cum este posibil, intr-un moment cand combaterea evaziunii fiscale este o maxima prioritate, in loc sa se fortifice acest organism de control, sa se micsoreze?

    Mi se intareste convingerea ca masurile luate de guvernanti se iau fara analize concrete, cu efecte numai pe hartie din punct de vedere contabil. Reducerea birocratiei din mecanismul administrativ al statului trebuie facuta pe criterii de eficienta si utilitate. Abia atunci se poate spune:" de acesti functionari NU avem nevoie, in schimb de ceilalti avem nevoie chiar in numar mai mare". Intr-un stat democrat, reducerea birocratiei este o masura continua, nu numai in momentele de criza economica ale tarii, este o masura obligatorie pentru combaterea coruptiei.

    Cu cat avem mai multe birouri in care noi, cetatenii, trebuie sa intram pentru a colecta stampile, cu atat mai mult se mareste coruptia, pentru ca fiecare birou are "pretentiile "proprii. Pe de alta parte, orice administratie stufoasa nu face decat sa acopere incompetenta sefilor mari. Birou peste birou, cetateanul nu mai intelege nimic si nu observa cat de incompetent este guvernata tara. Aceste lucruri trebuiesc spuse cetatenilor pentru a se intelege realitatea, nu doar numai faptul ca avem un Parlament cu prea multi parlamentari....

    Continuare

    Tag-uri:

  • 106 comentarii

    11044 vizualizari

    În cine să mai aibă românii încredere?

    În cine să mai aibă românii încredere?


    La această oră, nu îmi e clar dacă votul acordat de parlament scăderii TVA a fost o greșeală sau mai mult de atît, dar, oricum, asta nu are importanță.

    Problema e că, analizînd la rece situația creată, observăm cum aleșii poporului au dat, singuri și neajutați de nimeni, de această dată, lovitura de grație unei instituții a statului, legislativul. Aflat, oricum, la cote de popularitate scăzute, dar care mai avea, cît de cît, o anume doză de onorabilitate în ochii românilor. Acum, alegătorii obidiți află că, la vremuri de restriște, cînd țara e pe butuci, parlamentarii sunt atît de concentrați la rezolvarea problemelor de interes național încît habar nu mai au ce votează. Scandalul apare la scurtă vreme după uriașa fraudă de la votarea legii pensiilor, cînd milioane de oameni au aflat că, pentru putere, 80 de voturi e totuna cu 170. Și tot acum aflăm că PDL a decis să interzică, pur și simplu, parlamentarilor săi să își exprime votul la moțiunea de cenzură, ceea ce e un act neconstituțional de-a dreptul. Parlamentul este cea mai importantă instituție a statului, este esența democrației, iar ceea ce se întîmplă la noi te face să te întrebi ce s-ar fi ales de marile democrații europene, unele vechi de un mileniu, dacă și la ei s-ar fi petrecut același fenomen.

    Tăvălugul dezamăgirilor pare, din nefericire, de neoprit. Pînă acum, cetățenii își pierduseră încrederea în Traian Băsescu ori în guvernul Boc, care au dovedit că sunt preocupați de orice, numai de sloganul ”Să trăiți bine” nu. Își pierduseră încrederea în justiția care pare specializată în două lucruri: eliberarea înainte de termen a infractorilor de drept comun și în arestarea pentru cîteva zile a unor potențiali mari corupți, ale căror dosare rămîn, mai apoi, îngropate. De curînd, au constatat, stupefiați, că pînă și Poliția, ca instituție, și-a pierdut încrederea în stat, după ce i-au văzut pe agenți strigînd președintelui, la mitinguri, ”Ieși afară/Javră ordinară” și aruncînd caschetele.
     
    Și încrederea în presă a încasat o lovitură grea, după ce publicarea stenogramelor lui Vîntu a arătat cum înțeleg unii dintre jurnaliști conceptul de libertate a exprimării. (Că veni vorba, m-am trezit amestecat personal în povestea asta mizeră, a stenogramelor, fără niciun ”merit”, doar pentru că niște căscați din presa cotrocenistă m-au confundat cu Dan Radu Rușanu, iar apoi au făcut rectificări doar parțiale). Și-au mai pierdut românii deplin pierdut încrederea în serviciile secrete, după ce au constatat, grație aceluiași scandal al stenogramelor, că agenții noștri secreți se pricep doar la ascultat convorbiri intime ale cetățenilor, fără legătură cu infracțiunile.

    Acum, a venit momentul, cum spuneam, să se spulbere orice încredere și în clasa politică, per ansamblu, după ce parlamentarii au ajuns să recunoască, senini, că una au avut în cap și alta au votat. Ce va urma, la rînd? Aproape că mi-e groază să fac pronosticuri...

    Continuare
  • 62 comentarii

    9724 vizualizari

    Cade un guvern sau cade un regim?

    Cade un guvern sau cade un regim?

    Nu știu dacă moțiunea opoziției va dărîma, mîine, guvernul Boc, dar știu sigur un lucru, urmărind tot ce se întîmplă, în ultimele zile, în mass-media: ca niciodată, actuala putere e terorizată de frică. Asta, deși reprezentanții ei nu mai prididesc să declare în stînga și în dreapta că totul e OK, că nu se va întîmpla nimic etc.

    Dacă nu se va întîmpla nimic, de ce această mobilizare fără precedent din partea guvernanților și - trist din păcate - de ce aceste grave încălcări ale drepturilor omului?

    Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, un partid politic, PDL, ia decizia de a interzice parlamentarilor săi nu să voteze conform propriei conștiințe, ci să voteze, pur și simplu. Pedeliștii și aliații lor nu mai au dreptul să se apropie de urnele de vot, altfel riscă excluderea. Deși mi-e greu să înțeleg cum va suna referatul de excludere...pentru vina de a fi exercitat dreptul la vot? În mod firesc, ar trebui ca, după această decizie, PDL însuși să propună modificarea legislației actuale, în sensul eliminării imunității parlamentare pentru declarațiile politice; la ce mai folosește ea, din moment ce partidele au ajuns să controleze total acțiunile membrilor lor? Să se bage, eventual, imunitatea de partid, în lege...

    Dincolo de aceste mărunte considerații, impresia mea e că, pentru prima oară, în aer începe să plutească mirosul fricii. Frica nu doar pentru prăbușirea unui guvern, ci pentru posibilul final al unei întregi epoci politice, care a debutat în 2004. Victoria moțiunii opoziției poate marca începutul unei alte majorități parlamentare; o altă majoritate înseamnă, automat, susupendarea rapidă a lui Traian Băsescu. Iar guvernanții știu că, la cotele actuale de popularitate, șeful statului nu mai revine în veci la Cotroceni, prin referendum. Mîine ar putea să nu cadă doar un guvern, ci un întreg regim, Cred că asta e cheia în care trebuie privite abuzurile incalificabile relatate de presa ultimelor zile: transportatori amenințați cu suspendarea licențelor dacă aduc sindicaliști la București, consemnarea poliției și jandarmeriei în sedii, sub diverse pretexte, interzicerea acccesului sindicatelor în sala de vot, la ședința de mîine. Tot în acest senariu se încadrează și acuzațiile aiuritoare că se pregătesc lovituri de stat, mineriade, revolte sîngeroase, lupte de stradă șamd. Singura luptă deja în derulare e cea pentru ciolan.

    Din tabăra Puterii, cu fiecare oră care trece, se mai anunță o dezertare. UDMR rezistă pe baricade, dar o face cu dinții strînși și tot mai întunecată. Știe că, după meandrele făcute în politica ultimilor ani, are mari șanse să ajungă în opoziție, după ani buni în care nu s-a mai dat dusă de la masa puterii. Și chiar dacă moțiunea de mîine pică, următoarea sesiune, în februarie, ar putea să fie cu adevărat fatală guvernării Boc, după o iarnă care se anunță teribilă și în care românii nu se știe ce vor pune pe masă, dar se știe ce vor pune pe ei: haine mai groase, că întreținerea va fi prohibitivă.

    Mă întreb, retoric, ce se va întîmpla atunci cînd veștile despre abuzurile tot mai dese comise la București vor ajunge în Parlamentul European, acolo unde singurul criteriu pentru care am fost considerați calificați la integrare a fost cel politic, în sensul unei țări care înțelesese să respecte regulile democratice. Adică exact ceea ce începem să nu mai prea respectăm...

    Continuare
  • 58 comentarii

    7851 vizualizari

    Cum a ajuns Parlamentul mai nedemocratic decît Marea Adunare Națională

    Cum a ajuns Parlamentul mai nedemocratic decît Marea Adunare Națională


    Citesc în presă opiniile unor parlamentari ai Opoziției, potrivit cărora ultimele modificări aduse regulamentelor parlamentare ar fi transformat forul legislativ într-o nouă Mare Adunare Națională. Din păcate pentru unii politicieni mai tineri, care au recurs la această comparație, trebuie spus că lucrurile nu stau deloc așa. Și vor vedea, dacă citesc rîndurile de mai jos, și de ce folosesc formula ”din păcate”....

    Cum se știe deja, PDL și aliații săi au modificat, marți, regulamentul Camerei Deputaților în sensul că ședințele de Birou nu mai au nevoie de niciun fel de cvorum, ceea ce elimină complet opoziția de la actul decizional. Aberanta hotărîre vine la puțină vreme după ce aceiași oameni, în frunte cu Roberta Anastase, au tîrît Parlamentul în mocirla unui vot dictatorial, în care 80 de voturi au făcut cît 170. Acum, ei sunt acuzați că au transformat Parlamentul în Marea Adunare Națională, de odinioară.

    Pentru cititorii care nu au prins acele vremuri sau era prea necopți, o să spun că, în realitate, nu e deloc așa. Din punct de vedere procedural, MAN era adesea o instituție mai democratică și mai sobră decît Parlamentul actual. Conform Constituției RSR, care stipula atribuțiile și drepturile parlamentului comunist, ședințele nu se puteau derula sub nicio formă în absența cvorumului de jumătate plus unu din numărul total al parlamentarilor (art. 55: MAN lucrează numai dacă sunt prezenți cel puțin jumătate plus unu din numărul total al deputaților), iar legile se votau doar cu majoritatea simplă a tuturor deputaților (art. 56: Legile și hotărările sunt adoptate dacă întrunesc votul majorității deputaților MAN).

    Asta înseamnă că, în acea vreme, toate legile erau echivalentul celor organice actuale, deci presupuneau o mult mai mare rigoare și o prezență la vot pe măsură. Dacă, astăzi, numărul total al deputaților este de 334, iar cvorumul de ședință este de 168, înseamnă că o lege se poate vota cu 85 de voturi pentru, în timp ce, respectînd regulile MAN, ar fi fost obligatorii fix 168 de voturi pentru orice lege. Desigur, legile constituționale reclamau și în acea perioadă tot două treimi din voturi.

    Acum, cu noile reglementări, ședințele de Birou Permanent nu mai au nevoie, halucinant, de niciun fel de cvorum, ceea ce nici măcar comuniștii nu au îndrăznit, după cum am arătat. Mai mult de atît, aceeași Constituție comunistă avea două prevederi care, cred eu, ar fi fost mai mult decît benefice în prezent. Astfel, potrivit art.53, MAN avea, pe lîngă comisiile parlamentare uzuale, o comisie juridică, dar și constituțională, care verifica, în permanență, constituționalitatea legilor adoptate. În prezent, cum se știe, pentru fiecare nelămurire este necesară sesizarea Curții Constituționale, ceea ce lungește inutil termenele de adoptare a unor legi și, după cum se vede, mai nou, nici măcar nu reușește să pună capăt disputelor. Nu mai pomenesc interminabilele dispute legate de felul în care sunt desemnați judecătorii CC. De asemenea, Comisia juridică și constituțională, în versiunea MAN, avea posibilitatea, potrivit aceluiași art.53, să includă între membrii săi și specialiști reputați în domeniu care nu erau aleși ai poporului, dar care se considera că trebuie să aibă un cuvînt de spus în chestiuni de asemenea importanță.

    Desigur, s-ar putea obiecta că aceste prevederi aveau doar un rol decorativ într-o țară condusă, de facto, în regim dictatorial. Perfect de acord, dar, observ că ”decorativul” de ieri era mai înțelept decît cel de azi, căci dacă aruncăm o privire la cum a început să arate procesul legislativ de la noi și la funcționarea statului, în ansamblu, nu sunt sigur că în curînd nu ne vom întoarce cu totul la practicile de tristă amintire. Îm fond, ce e mai periculos: să ai prevederi democratice aplicate dictatorial, sau să ai direct prevederi dictatoriale și să te trezești, astfel, în lumea lui Vadim Tudor, unde e mai bună o dictatură sănătoasă decît o democrație bolnavă?

    Probabil că o ”soluție” ideală pentru actuala putere ar fi aceea ca legile să fie adoptate la Palatul Cotroceni, trimise direct guvernului spre aplicare, iar Parlamentul doar să ia act de ele, din Monitorul Oficial.

    Și o ultimă întrebare: oare celebrul moratoriu  propus opoziției de către președinte viza cu adevărat răgazul necesar adoptării unor legi care încă nici nu există, precum cea a bugetului de stat? Sau era, mai degrabă, răgazul pentru eliminarea completă a opoziției din orice structură consultativ-decizională, pentru ca regimul portocaliu să aibă drum bătătorit pentru orice îi va trece prin cap?

    Continuare
  • 133 comentarii

    10298 vizualizari

    Se pregateste o salata electorala pentru 2012

    Se pregateste o salata electorala pentru 2012


    În week-end, la Covasna, Traian Băsescu a anunțat că după Paște va trimite parlamentului proiectul noii Constituții și că ar dori ca referendumul pentru aprobarea acesteia să aibă loc anul viitor, odată cu alegerile locale. O rețetă interesantă de salată electorală, după cum voi demonstra mai jos, care riscă să bage complet în ceață alegătorii. Dar poate că asta se și urmărește.

    Scriam pe blog pe 14 martie că Băsescu va face tot posibilul pentru ca referendumul de aprobare a Constituției să aibă loc odată cu alegerile locale de anul viitor. Iată că mă confirmă în mod strălucit însuși președintele, uitînd, însă, cîteva mici amănunte. Sau poate că nu le uită, iar acest lucru demonstrează adevăratele sale intenții.

    Mai precis, la începutul acestui an, Autoritatea Electorală Permanentă a definitivat un nou Cod Electoral, care ar urma să fie votat de parlament anul acesta și care are o prevedere extrem de importantă și de bine venită. E vorba de cea potrivit căreia legile electorale să nu mai poată fi modificate în anii electorali, ceea ce echivalează cu o incorectă schimbare a regulilor din mers.
    Numai că proiectul AEP se bate cap în cap cu calendarul președintelui, pentru că, odată noua Constituție votată – teoretic, cel puțin – înseamnă că vom rămîne cu o singură Cameră parlamentară, cu jumătate din parlamentari șamd, ceea ce va impune modificarea legilor electorale peste vară. Lucru care ar fi interzis, însă, de noul Cod Electoral. Ceea ce ar putea însemna amînarea alegerilor cu trei luni, pentru a se intra în anul 2013, evitînd încălcarea Codului. Asta ar însemna alegeri undeva în ianuarie-februarie 2013, o chestie greu de digerat pentru electorat.

    E posibil ca situația enunțată în week-end de Băsescu să fie ceva mai simplă, de fapt. Mai exact, el să știe că nu poate sub nicio formă trece noua Constituție prin parlament, pentru că nu are majoritatea de două treimi, ceea ce înseamnă că tot scenariul său ascunde doar transmiterea unui mesaj subliminal către PDL, prin care să-și manifeste disponibilitatea pentru susținerea partidului anul viitor, în alegeri. Desigur, în schimbul alegerii potrivit la congresul PDL. Iar în campanie, eventual, să bată românii la cap cu ideea că nemernicii din opoziție au refuzat să micșoreze parlamentul și să economisească banii necesari salvării României.

    La urma-urmei, chiar îl cred capabil pe Băsescu să demisioneze anul viitor din funcție, așa cum am mai scris, și să conducă partidul în lupta electorală, dacă va simți că în felul acesta va întări PDL și va avea șansa să rămînă în schemele guvernării alți patru ani, eventual cedînd o droaie de portofolii ”asociaților” contra fotoliului de premier pentru sine. Un post care simte că l-ar prinde mult mai bine decît cel de președinte, pentru că îi oferă multe pîrghii. Pentru asta, însă, e musai ca Boc să cîștige șefia PDL și, doi, să plaseze omul potrivit la șefia Senatului, pentru a fi sigur că acesta l-ar desemna premier. Pînă la congresul PDL, însă, toate progonozele de acest tip sunt premature. Cu excepția, poate, a celei că, orice ar fi, în 2012 ne așteaptă o salată electorală.



    Continuare
  • 170 comentarii

    20039 vizualizari

    Dezastru politic: parlamentul va arata anul viitor ca un svaiter

    Dezastru politic: parlamentul va arata anul viitor ca un svaiter


    Alegerile de ieri, de la Baia Mare, prefigurează o situație fără precedent care se va înregistra anul viitor în România și care va da dureri de cap majore guvernului și ar putea răsturna multe calcule politice. Motivul? Simplu: prevederile votului uninominal, care nu a ținut cont de realitățile din țara noastră.

    Baia Mare are primar nou, dar Cătălin Cherecheș trebuie să demisioneze din Parlament pentru a se dedica noii calități. Evident, guvernul va trebui să organizeze alegeri anticipate pentru cele 15-16 luni de mandat rămase.
    Problema e alta, și are dimensiuni de-a dreptul incomensurabile: există cîteva zeci de parlamentari care se pregătesc, în acest moment, pentru candidaturi în alegerile locale, la primării și șefii de Consilii Județene.

    Istoria ultimilor ani a dovedit că banii și influența nu mai decurg din calitatea de parlamentar, ci din cea de edil local; anul viitor, în numele acestei ”descoperiri”, va fi o bătălie fără precedent pentru nominalizarea la diverse posturi locale. În alte vremuri, candidații erau adesea trimiși la primării cu forța, acum deja avem parlamentari care demisionează din partidele lor pentru a obține promisiunea candidaturii din partea altora.
    Să vedem doar cîteva nume de parlamentari vehiculate, deja, oficial sau mai puțin, pentru funcțiile de primari sau șefi de consilii județene.
    La PSD, senatoarea Lia Vasilescu vrea la primăria Craiovei, dar tot acolo vrea și deputatul Florentin Gust, care, mai prost plasat, a ales să se transfere la PC.
    Deputatul PC Tudor Ciuhodaru vrea la primăria Iași, unde se bate și Daniel Oajdea, de la PDL, iar deputatul Ioan Botiș pare bătut în cuie pentru primăria Bistrița-Năsăud. Deputatul PNL Nini Săpunaru trage la primăria Focșanilor, deputatul PSD Călin Potor vrea la primăria Alba-Iulia, iar senatorul PSD Sorin Lazăr s-ar mulțumi cu primăria Tg.Frumos.

    Deputatul PSD Cornel Itu vrea șefia CJ Cluj, iar senatorul PSD Alexandru Cordoș primăria Clujului. Tot șefia CJ Cluj o vrea și deputatul PNL Horia Uioreanu, iar senatorul liberal Marius Nicoară vrea primăria clujeană.
    Senatorul PSD Iulian Bădescu va candida aprope cert la primăria Ploiești, iar deputatul PNL de Prahova, Adriana Săftoiu, e tentată de primăria Dej.
    Deputatul PNL Relu Fenechiu vrea șefia CJ Iași, ca și senatorul PSD Florin Constantinescu. Deputata Oana Niculescu-Mizil ar putea fi trimisă, și ea, să candideze la primăria Călărași, iar pedelistul Radu Berceanu ar putea fi trimis, se aude, la Consiliul Județean Olt. Și deputata Elena Udrea ar putea fi trimisă de partid la primăria Capitalei, dacă sondajele o vor afla bine plasată.

    Lista completă, în curs de perfectare, să fiți siguri că va fi de 2-3 ori mai lungă. Desigur, nu toți care vor candida vor și obține posturile vizate, dar estimez că, după localele din iunie, cel puțin 35-40 de parlamentari vor pleca spre primării și Consilii Județene, lăsînd tot atîtea locuri goale în legislativ.

    Să nu uităm și un alt fenomen, deloc de neglijat: în fiecare al patrulea an de mandat, un număr important de parlamentari care realizează că nu vor mai prinde nominalizările partidelor în toamnă, fac tot posibilul să primească drept compensații alte posturi (ambasadori, reprezentanți în unele organisme internaționale, consilieri prezidențiali, directori în deconcertate, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, CNVM șamd) care, de asemenea, îi obligă să părăsească parlamentul înainte de termen. În mandatul trecut, au demisionat din Parlament cca.70 de parlamentari, record care ar putea fi bătut, cred eu.

    Dezastrul de abia acum începe: conform legii, pentru posturile rămase libere, guvernul nu mai poate organiza alegeri anticipate, pentru  că în mai puțin de șase luni vin alegerile la termen (art.48 din legea alegerilor). În consecință, între locale și parlamentare, legislativul va arăta ca un șvaițer. Acest lucru ar putea avea un impact neașteptat asupra procesului legislativ și asupra stabilității guvernului, în ansamblu, știut fiind că guvernul Boc rezistă, la această oră, în vreo 20 de voturi, iar la Senat majoritatea e decisă doar de un vot.
    Un alt motiv de haos va fi că prefecții și subprefecții care vor dori să candideze la locale sunt obligați să demisoneze cu 50 de zile înaintea alegerilor, ceea ce va duce, probabil, la înlocuiri pe bandă, pripite, și la nivelul acestor funcții.
    Toate aceste probleme vor apărea, cum spuneam, din cauza votului uninominal, conceput de unii cu picioarele, care reclamă înlocuirea parlamentarilor demisionari numai prin alegeri, spre deosebire de votul pe liste care asigură înlocuirea din mers. Tot sistemul respectiv e vinovat și de locul rămas gol pînă la alegeri după decesul deputatei aromâne Liana Dumitrescu, o situație de netolerat și care ar trebui să dea serios de gîndit făuritorilor de legi pe genunchi din România.


    Continuare
  • 330 comentarii

    36179 vizualizari

    Cum lucreaza puterea in folosul USL

    Cum lucreaza puterea in folosul USL

    Mult comentatul sondaj de sfîrșit de an al IMAS vine mănușă, aparent, pentru cei de la putere, care au prins glas pe ultima sută de metri și s-au repezit să profețească, iar, moartea USL. În realitate, s-ar putea ca efectul să fie exact invers, iar sondajul să servească intereselor USL și nu celor ale adversarilor acesteia.

    Plasată sub cota psihologică de 50%, USL ar trebui, după mintea sforarilor PDL, să fie demobilizată, ba chiar să se întărească puternic curentul de opinie din interior care militează pentru separarea celor trei partide.

    Să trecem peste faptul că pedeliștii salută cu mare satisfacție datele prezentate de un institut, IMAS, pe care nu demult îl trînteau de toți pereții pe motiv că ar fi mașinăria de falsuri a lui Sorin Vîntu.

    Să trecem și peste altă ciudățenie, anume dezvăluirea directorului IMAS, Alin Teodorescu, făcută la B1TV cu puțin timp înaintea sondajului, potrivit căreia Băsescu a picat anul trecut la 7% încredere și de atunci nu se mai poate ridica, în timp ce respectiva cercetare sociologică îl dă la 12,9%, adică aproape dublu.

    Să luăm, deci, de bune datele sondajului și să ne imaginăm ce impact ar putea avea ele. Desigur, e posibil ca membri ai USL să fie amărîți de căderea în sondaje și chiar să dea tîrcoale partidelor din arcul puterii, considerînd că alianța nu mai are viitor.
    E posibil, deși mult mai improbabil, ca alți membri să facă presiuni asupra conducerilor de partid pentru destrămarea USL și promovarea unor candidaturi separate. Deocamdată, Antonescu și Ponta nu vor să audă de rupere și își strunesc partidele destul de bine.

    La fel de bine, însă, am putea asista la o mobilizare a membrilor PNL, PSD și PC tocmai din cauza scăderii în sondaje. Mult mai grav ar fi fost pentru alianță, credem noi, un sondaj măsluit care să scoată USL la 70%, mult peste zestrea reală; abia atunci s-ar fi putut vorbi de o demobilizare autentică, produsă de confortul cifrelor. Sociologii știu demult că cel mai mare risc e ca cifrele prea mari din sondaje să țină electoratul dur în casă, la vot, pe motiv că ”oricum cîștigăm”.
    În 2007, spre exemplu, suspendarea lui Băsescu nu a dus la risipirea alegătorilor PDL, ci, dimpotrivă, la mobilizarea lor nebănuită.

    Destinderea poate fi mult mai periculoasă decît disperarea.

    Pe de altă parte, majoritatea uslașilor știu un adevăr incontestabil: migrația spre putere înaintea alegerilor nu este accesibilă decît unui număr redus de oameni. Tot mai redus.

    UNPR, spre exemplu, care s-a dovedit casă bună pentru mulți oameni din USL, ar avea nevoie de minim 7% în alegeri doar ca să își mențină actualii parlamentari pe posturi. Or, formațiunea lui Oprea are cca.40% la nivel național, dar numai dacă stabilim procentul ca într-un banc celebru: 0,8% în Alba, 0,9% în Călărași și tot așa. În medie, însă, nu depășește 1%.

    Nici PDL nu își va putea menține toți parlamentarii actuali, și nici chiar UDMR, în condițiile apariției a două noi partide maghiare.
    Mai grav, Sulfina Barbu a anunțat oficial că noile colegii vor fi stabilite după rezultatele ultimului recensămînt, ceea ce va înseamnă un parlament mai subțire cu vreo 70 de aleși.

    Concluzia e aspră: mulți chemați, puțini aleși. Puterea nu are locuri nici măcar pentru actualii oameni, darmite să îi mai înghesuie și pe stranierii de la USL.

    Soluția, în acest caz, rămîne, cum spuneam, mobilizarea pe pozițiile actuale și readucerea USL la un scor corespunzător.





    Continuare

    Tag-uri:

  • 248 comentarii

    37364 vizualizari

    Adevaratele mesaje din discursul lui Traian Basescu

    Adevaratele mesaje din discursul lui Traian Basescu




    De aseară pînă acum, discursul președintelui e întors pe toate părțile de analiști, de presă, de politicieni și concluzia aproape comună, indiferent de tabere, e că a fost un dezastru, sau măcar dezamăgitor. Cu atît mai surprinzătoare ar putea apărea o opinie precum cea dezvoltată în rîndurile care urmează, potrivit căreia discursul a fost unul epocal, care marchează începutul unei noi ere și explică multe mistere de pe scena politică a ultimului an.

    Marea eroare a observatorilor este că discursul ar fi fost adresat românilor, fie ei și numai susținătorii președintelui.
    Într-adevăr, din perspectiva unui român, discursul e aiuritor și găunos, în orice caz la ani-lumină distanță de ceea ce se aștepta.
    Abordat dintr-un alt punct de vedere, însă, mesajul președintelui explică multe și anunță la fel de multe.

    Mai exact, am asistat aseară la un mesaj destinat strict urechilor unor mari cancelarii occidentale, începînd cu cea de la Washington. Un mesaj pentru marii licurici, dacă vreți. (Ceea ce explică și micile diferențe între textul rostit de președinte în direct, unde Traian a mai dat-o ”popular” și cel postat pe siteul președinției, ceva mai sec și mai concis)

    Un mesaj disperat, în care un politician cere ajutor de afară pentru a fi re-valorizat înăuntru, pentru a putea rămîne un pilon geostrategic.
    Nu mai e demult un secret că forța de după 2004 a lui Băsescu a venit din predispoziția către un parteneriat aproape necondiționat cu americanii, aflați în căutare de aliați strategici în această parte a globului. Venirea crizei a însemnat șansa lui Băsescu de a-și relansa relațiile și cu unii lideri grei europeni, de aici precipitarea președintelui de a anunța mereu primul deciziile dure contra populației și de a nu se abate de la linia trasată de organismele europene.

    Marea problemă a președintelui a apărut cam cu un an în urmă, atunci cînd premierul Boc și oamenii săi au început să prindă rădăcini solide la guvernare și în partid, iar executivul și PDL au început să nu mai asculte necondiționat ordinele Cotrocenilor, în ciuda unei impresii publice contrare.
    Am asistat, anul trecut, la o ciudată campanie a procurorilor mult mai mult contra pedeliștilor decît contra opoziției, cum te-ai fi așteptat, precum și la declanșarea unei campanii media ample pe tema necesității unor noi partide, curate și moderne. Interesant, dar cei care răspîndeau aceste idei era strict oamenii Cotrocenilor.

    În fapt, a fost vorba de tentativa tot mai disperată a președintelui de a ține PDL sub control în condițiile în care supușii săi de altădată îl sfidau tot mai tare.
    Pentru a doua oară după 2004, Traian s-a văzut pus în situația de a pierde controlul guvernării. Încă un Moliceanu a devenit Tăriceanu.
    Mai rău de atît, protestele de stradă din ultimele zile nu au generat nicio contramanifestație pedelistă de sprijin, nicio mișcare semnificativă în apărarea președintelui, al cărui cap e cerut insistent de oameni.

    O ruptură totală de PDL se întrezărește, dar asta i-ar crea președintelui dificultăți majore în ducerea la capăt a mandatului, din care mai are trei ani zdraveni.


    Concluzie e că Băsescu are nevoie urgent de sprijin pentru a-și întări poziția, iar dacă mijloacele interne le-a epuizat, nu i-au mai rămas decît ”licuricii”.

    Președintele are nevoie de mesaje oficiale și explicite de sprijin din partea marilor cancelarii, are nevoie de vizite de stat, are nevoie de primiri la Cotroceni. Adică ceva ce nu s-a mai întîmplat de mult, lăsînd impresia că nici măcar americanii nu-și mai aduc aminte numele lui.

    Schimbarea lui Baconschi nu a fost produsă de postarea pe blog, ci de incapacitatea acestuia de a reprezenta interesele președintelui peste hotare și de a aranja vizite externe. De aici și mesajul către noul ministru, Cristian Diaconescu, potrivit căruia îl așteaptă sarcini grele. Știut drept un om al americanilor, Diaconescu va trebui să revitalizeze urgent în special relația cu Washingtonul.
    S-a văzut clar în ultima vreme că pe Băsescu îl deranjează profund lipsa de implicare de partea sa a oficialilor SUA, lipsa unei invitații onorante la Casa Albă etc, de aici refuzul de a participa la Ziua Americii și alte semnale indirecte.

    Cum poate obține președintele sprijinul dorit? Simplu: prezentînd România ca pe o țară în care scena politică e un dezastru, ocupată de partide iresponsabile și incapabile de reformă măcar în ceea ce le privește pe ele însele, darmite statul. Conturînd acest peisaj apocalptic, președintele se scoate în evidență ca unica oază de stabilitate, de maturitate, drept unicul partener cu care se mai poate discuta lucid și pragmatic. Un personaj care trebuie susținut și păstrat.
    De aici atacurile vehemente din discurs la adresa partidelor, în special PDL, ceea ce a derutat pe mulți.


    Să vedem, pe scurt, acele mesaje ale președintelui adresate direct partenerilor externi și să le comentăm:

    ”Marea problemă a populaţiei este ce se întâmplă în continuare, iar eu vreau să le spun românilor că ştiu ce trebuie făcut”.
    În traducere: eu am know-how-ul, spre deosebire de restul politicienilor care bîjbîie.
    ”Peste 80% dintre români au votat pentru Parlament unicameral şi pentru un număr maxim de 300 de parlamentari. Toate partidele fără excepţie se fac că uită de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însă nu ezită să spună că ascultă vocea poporului. Eu nu aş crede pe niciunul din ei atât timp cât nu respectă acum un vot dat de români în proporţie de peste 80%. Repet: nu vizez niciun partid anume, ci toate partidele; indiferent ce declară, niciunul nu a vrut să mişte lucrurile înainte”.
    Traducerea: eu sunt consecvent în principii, partidele nu.

    ”Va trebui să continuăm lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale”.
    Traducerea: un mesaj foarte drag urechilor occidentale, mai ales că în ultima vreme s-au întețit reclamațiile privind șpaga cerută investitorilor străini.

    ”Va trebui să creăm locuri de muncă valorificând banii europeni prin crearea de întreprinderi mici şi mijlocii şi - de ce nu? - prin redeschiderea exploatărilor miniere care au devenit rentabile ca urmare a creşterii costului metalelor”.
    Traducerea: sunt gata să dau drumul exploatării de la Roșia Montana.

    ”Avem nevoie de oameni politici credibili şi acest lucru nu se poate face decât prin transparenţa cheltuielilor publice. Degeaba miniştrii vor anunţa proiecte pe care le-au făcut, dacă cetăţenii nu vor putea accesa în orice zi site-ul ministerului pentru a vedea aprobările pentru cheltuirea oricărui leu. Numai aşa Guvernul, politicienii de la nivel local, vor putea ieşi de sub suspiciunea fraudării fondurilor publice”.
    Traducerea: e pusă la zid aceeași problemă a corupției și lipsei de transparență care enervează cancelariile vestice.

    ”Avem nevoie de eficientizarea regiilor autonome şi avem nevoie de desfiinţarea clientelismului politic la nivelul desemnărilor pe funcţii la conducerea acestor regii”.
    Traducerea: încă un cui bătut în palma guvernului și a PDL, odată cu recunoașterea clientelismului politic.

    ”Ştim unde suntem, ştim ce avem de făcut, ştim care este orizontul pentru ca la terminarea crizei România să poată valorifica din plin şansa ieşirii de criza economică europeană şi, îndrăznesc să spun, globală. Vor câştiga bătălia cu viitorul naţiunile care vor avea state flexibile, administraţii debirocratizate şi care vor fi pregătite să absoarbă şansa relansării economice”.
    Traducerea: un mesaj drag în special marilor puteri europene, speriate că ar putea fi obligate să ducă în cîrcă mult și bine state mai sărace incapabile de reformă statală.

    ”În momentul de faţă nu se mai poate miza pe investiţiile străine pentru crearea locurilor de muncă, cel puţin în Europa investiţiile străine au scăzut foarte mult. De aceea, orientarea corectă a resurselor de investiţii pe care le are anul acesta bugetul de stat este esenţială pentru menţinerea locurilor de muncă şi creşterea numărului acestora”.
    Traducerea: promit să nu vă mai cer  fonduri și investiții masive în țara mea, o să încerc să mă descurc cu ce am.

    ”Un dictator pe care îl înjuri de dimineaţa până seara nu îmi pare a fi chiar un dictator”.
    Traducere: se garantează libertatea de exprimare, aspect foarte important pentru statele democrate.

    ”"Băsescu conduce PDL". Aici nu mai am niciun comentariu decât să vă spun că, dacă l-aş fi condus eu, partidul ar fi fost mult mai bine condus”.
    Traducerea: se reia obsesiv teza eșecului PDL ca partid la guvernare.

    ”M-am implicat pentru că ţara avea nevoie de aceste legi, iar cei care îmi recomandă să mă duc pe Muntele Găina să contemplez ce se întâmplă şi, din când în când, să mediez se înşală. Nu aşa se comportă un Preşedinte, mai ales când statul, când ţara lui, când poporul lui trece prin momente de criză şi de transformări fundamentale ale instituţiilor statului”.
    Traducerea: dacă mă sprijiniți pe post, eu, unul, sunt gata să ma bat pînă la capăt.

    ”Nu am nimic de schimbat în comportamentul pe care l-am avut în cele două mandate de până acum, excepţie, cu siguranţă, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public”.
    Traducerea: rămîn exact așa cum mă știți, eu nu mă schimb cum bate vîntul, ca alții.

    ”Foarte mulţi oameni politici, practic toate partidele politice susţin că ele pot moderniza România. Vreau să fac o singură observaţie la această asumare a partidelor politice, mă refer la toate: PDL, PSD, PNL şi ce o mai fi, inclusiv UDMR, UNPR. Nu pot fi credibili spunând că reformează România când ele nu s-au putut reforma ele însele”.
    Traducerea: partidele de la noi sunt praf și pulbere.

    ”O reformare a partidelor este singurul element care poate credibiliza afirmaţiile că sunt pregătiţi să îşi asume modernizarea României în continuare”.
    Traducerea: reformarea ar fi bună, dar imaginați-vă cît va dura dacă nici măcar nu a început.


    ”Nimic nu va mai fi ca înainte de criză, la terminarea acestei crize. Instituţiile vor trebui să funcţioneze altfel, instituţiile statelor, vor trebui să aibă alt tip de relaţii cu propriile naţiuni, vor trebui să se implice altfel decât până acum în viaţa de zi cu zi. Până acum, şi ăsta a fost modelul Europei sociale, toţi, cu mici excepţii, au crezut că Europa socială înseamnă să împrumuţi bani şi să măreşti veniturile populaţiei. Iată că ce se întâmplă astăzi, ce se întâmplă de un an, de doi ani şi ce se va întâmpla în anii următori, ne arată că sunt şanse ca naţiunile să o ducă bine acolo unde politicienii împrumută bani pentru dezvoltare şi nu pentru consum. Va trebui să ne asigurăm susţinerea propriilor noştri cetăţeni cu resursele pe care le producem. Ori, asta înseamnă să avem partide responsabile, modernizate, care înţeleg ziua de mâine”.
    Traducerea: din nou se subliniază lipsa de viziune a partidelor autohtone și incapacitatea lor de reformă, în opoziție cu luciditatea președintelui, care vede dincolo de criza actuală.

    ”În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat niciodată destinaţia”.
    Traducere: e posibilă inocularea subliminală a ideii că dirijarea unei țări precum o navă poate include și aruncarea peste bord a unor marinari rebeli, precum protestanții din stradă. Totul e să existe sprijinul ”Amiralității”.


    Ce va urma după mesajul lui Băsescu?

    În paralel cu așteptarea doritelor mesaje de sprijin de afară, e de presupus că președintele va încerca sporirea considerabilă a vizitelor externe, contactele cu liderii vestici, capacitarea unor figuri interne importante ale societății civile, pe care le-a neglijat în ultimii ani, dar și o mai mare prezență în media.

    Pe de altă parte, discursul de ieri poate semnifica finalul relației exclusive cu PDL și deschiderea, pe termen mediu și lung, către dialogul cu alte forțe politice.
    Este foarte posibil ca Băsescu să se pregătească de un alt statut, acela de președinte capabil de coabitare cu forțe politice altădată ostile, ceea ce ar reprezenta o lovitură grea pentru PDL. Sigur e, totuși, că mult trîmbițatele Albă ca zăpada, Mișcarea Populară ori Noua Republică vor fi murit înainte de a se naște.
    Vremea susținerii comode și depline s-a terminat pentru Traian Băsescu, a venit vremea echilibristicii dificile. De aici, probabil, mari surprize care vor urma.

    Continuare

    Tag-uri:

  • 326 comentarii

    94203 vizualizari

    Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot impune eleganța și bunul simț atunci cînd nu le-ai obținut la timp, prin educație. În fapt, mult lăudatul premier dovedește de cîteva zile încoace că nu știe să piardă frumos și că are aceeași școală a șmecheriei balcanice ca și cei ce l-au emanat.

    În mod firesc, guvernul debarcat prin moțiune și promovat de o coaliție sfărîmată ar trebui să se îngrijească strict de predarea gestiunii către succesori. Așa e civilizat, așa prevede legea și așa au procedat, spre exemplu, miniștrii PSD, între care m-am numărat, în ultimele zile ale lui 2004, după venirea regimului DA la putere. Atunci, fiecare nou demnitar a primit un raport amănunțit al situației din minister, la zi, pentru a ști cu precizie ce ia în primire.
    Ce face guvernul Ungureanu, în schimb, în zilele după căderea în parlament, desigur, atunci cînd nu se laudă sforăitor cu marile performanțe din cele două luni la post?

    Cu totul altceva, din păcate.

    Astfel, guvernul continuă numirile, pe ultima sută de metri, de oameni provenind din clientela de partid în funcții călduțe de stat, în țară ori peste hotare, continuă alocarea discreționară de bani de la buget către aceiași clientelă și semnează, în general, tot felul de acte care ar trebui lăsate în sarcina viitorului executiv.
    Dacă parlamentarii ori simpli membri ai PDL se comportă de mai multă vreme de parcă partidul s-a făcut definitiv praf și pulbere, guvernul Ungureanu lasă impresia exact contrară.
    Bani de la buget pentru biserici, într-un dintre ultimele ședințe? În ce țară s-a mai pomenit un asemenea demers, parcă special pentru a transmite mesajul sfidării?
    Nu mai vorbesc de jocul penibil de-a ”uite banii, nu sunt banii”, în materie de creștere a salariilor.

    De fapt, ceea ce urmăresc pedeliștii e simplu: victimizarea. Numind pe funcții oameni despre care se știe că vor fi înlocuiți curînd de succesori, guvernarea MRU nu vizează decît o lungă și sfîșietoare victimizare publică, sperînd că asta va mai ajuta electoral, în toamnă.

    În 2009, PDL a debarcat dintr-un condei zeci de prefecți ai PSD, deși aceștia cîștigaseră concursuri legale de numiri pe post ca înalți funcționari publici.
    În același an, pe Boc nu îl impresionase nici măcar decizia Curții Constituționale, care declarase ilegale schimbări de acest tip prin ordonanțe de urgență; azi, înțeleg că își manifestă regretul. Sigur, e ușor să regreți și să îmbraci haina democratului DUPĂ ce pierzi puterea.

    În realitate, intențiile actualei puteri vizavi de politizarea criminală a structurilor de stat erau vizibile încă de acum cîteva luni, cînd PDL depunea la Senat o iniţiativă aiuritoare conform căreia atît funcţionarii publici, cît şi înalții funcţionari publici nu vor mai fi obligaţi să-şi depună demisia în cazul în care vor intra în cursa electorală pentru posturile de primari, preşedinţi de consilii judeţene, senatori, deputaţi sau consilieri locali şi judeţeni. Asta însemna, evident, dreptul de a se înscrie în partide politice pentru a putea candida.

    Incredibila propunere venea la doar cîteva luni după ce Boc însuși anunța intenția introduceri unei legi prin care politizarea să se oprească strict la nivelul miniștrilor și secretarilor de stat, astfel încît oamenii din celelalte structuri să își păstreze posturile indiferent de regimul politic.

    Încă o dovadă că pedeliștii una vorbeau și alta fumau.

    Nici nu e de mirare că au apărut cazuri halucinante, precum numirea lui Radu F.Alexandru la CNA, acesta refuzînd timp de o lună să demisioneze din Senat, conform legii. Finalmente, a ales Senatul, aruncînd toată tevatura numirii la capitolul ”bătaie de joc guvernamentală”.

    Luna trecută, presa relata pe larg despre ordinele pe firul scurt primite de directorii din deconcentrate de la PDL privind obligativitatea susținerii financiare a partidului și aducerii a cel puțin 20 de voturi fiecare pentru partid, în alegeri.

    Peste cîteva săptămîni, odată cu necesara primenire a structurilor statului de politrucii pedeliști va începe, prevăd de acum, o infinită boceală pe toate canalele privind ”execuția” bravilor ”profesioniști” din companiile statului.
    Și, pentru că efectul de imagine trebuie să fie cît mai spectaculos, premierul MRU cel școlit la Oxford nu prididește să semneze pînă în ultima secundă numiri peste numiri.
    PDL a putut observa de-a lungul ultimilor ani că bocetul poate fi o strategie bună de imagine (Băsescu a fost un ”profesor” bun), dar nu a înțeles, probabil, că, aplicată excesiv, ca orice strategie sfîrșește prin a obosi și plictisi.

    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • payday lender fees:

    payday loans online legit loans online only payday loans online legit loans online instant

  • pogo casino slots:

    casino arizona game slots list of all harrah's casinos real money casino online online casino bovada

  • pogo casino slots:

    casino online application casino online for fun casino online free casino online for fun

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva