• 112 comentarii

    31763 vizualizari

    De ce anuntul despre masurile de criza l-a facut Basescu si nu Boc

    E una dintre marile intrebari care se vehiculeaza in acest moment, iar explicatiile oficiale sunt mai degraba jenante: presedintele ar fi cea mai legitima persoana, e ales cu cele mai multe voturi etc. In realitate, lucrurile stau altfel: Basescu nu a vrut, ci a fost obligat sa iasa el, cu anuntul, si nu Emil Boc. Cei care au facut-o sunt reprezentantii FMI, pentru care executivul nu mai prezinta niciun fel de garantie, dupa ce s-a dovedit ca au mintit pe fata in legatura cu situatia economica a tarii si cu masurile luate. Nu o spun eu, a spus-o vocea autorizata a guvernatorului BNR, care, ieri, a acuzat actuala putere ca se opune furibund oricaror reduceri de cheltuieli si ca a mintit in privinta incasarilor la buget, care sunt mult mai reduse, in realitate.

    Traian Basescu a iesit la rampa pentru ca, pur si simplu, nu a mai avut ce face. Din perspectiva FMI, el este cel care trebuie sa isi asume raspunderea suprema pentru masurile care se cer luate, odata ce guvernul, s-a vazut clar, nu mai poate fi luat in serios. E la fel de adevarat ca acest gest va fi decriptat intr-o cheie corespunzatoare in cancelariile occidentale, iar reactiile nu vor fi de maxima incintare.

    Si aici trebuie sa clarificam un alt aspect: se spune tot mai des ca Romania ar putea ajunge in situatia Greciei, in sensul rau, desigur. Numai ca se uita un amanunt semnificativ: Grecia e in zona euro, in timp ce Romania nu. Cancelariile occidentale, organismele financiare europene nu se lupta pentru a salva nivelul de trai al grecilor, ci pentru a-si salva propria moneda. O tara din zona euro aflata in colaps trage tot sistemul monetar european dupa ea. In cazul tarii noastre, eforturile de salvare in caz de colaps vor fi – sa nu ne imbatam cu apa rece – mult diferite fata de cele din Grecia. In perioada imediat urmatoare ma astept la o inrautatire a situatiei Romaniei sub aspectul ratingului de tara, al investitiilor straine, al prezentei unor societati serioase la noi etc.

    Romania plateste, azi, pentru lipsa de masuri din anul electoral 2009, cind s-a sacrificat economia pe altarul intereselor electorale. Decuplarea alegerilor prezidentiale de cele parlamentare se dovedeste un dezastru, pentru ca alta ar fi fost situatia daca am fi terminat cu toate alegerile in 2008.
    Romania plateste azi, insa, si pentru asa-zisa prosperitate economica generata de guvernarea de dreapta, dupa 2004, care a insemnat, de fapt, umflarea oastei bugetarilor cu peste 400.000 de oameni. Si a mai insemnat o cursa furibunda a cetatenilor dupa credite de tot felul, esalonate pe zeci de ani de aici inainte, pentru ca li s-a transmis permanent, de la inaltimea clasei conducatoare, ca asa e bine, iar laptele si mierea vor curge pe strazi timp de citeva generatii.


    Ieri, presedintele a anuntat masuri de o asprime fara precedent. Intrebarea este: vor fi macar aceste masuri aplicate, sau vom asista – cum eu unul cred – in urmatoarele zile la un blocaj total, la ”nuantari”, la ”ajustari”, la tergiversari samd, pentru ca - nu-i asa? - delegatia FMI nu poate sta la infinit in Romania, iar dupa ce pleaca, revenim la ce stim noi cel mai bine, principiul batranesc ”zicem ca ei si facem ca noi”?

    Eu cred ca acest anunt nu este punctul culminant al unor masuri dure, ci numai o etapa, vor urma alte decizii, precum majorarea cotei unice si a TVA. Din pacate, insa, orice masuri se propun, nu este suficient, deoarece, asa cum a demonstrat presedintele Basescu, tara nu este guvernata, in sensul clasic al conducerii de catre un executiv, ci este dirijata cu timona, dupa cum bate vintul...
     

    Continuare

    Tag-uri:

  • 193 comentarii

    29538 vizualizari

    Un mister: de ce se comaseaza Garda Financiara cu Directia Vamilor?


    Garda Financiara si Directia Generala a Vamilor vor fi comasate pana la finele acestui an si astfel se vor micsora locurile de munca in aceste doua institutii. Stirea aceasta imi demonstreaza ca, guvernantii nu stiu despre ce vorbesc cand ne enumera masurile obligatorii de luat pentru iesirea din aceasta grava criza ec.

    Daca una din acele masuri trambitate este intr-adevar, combaterea evaziunii fiscale, reducerea numarului de functionari in domeniul respectiv favorizeaza, in fapt, evaziunea! Evaziunea fiscala are ca efect mai putini bani la bugetul statului. Evaziunea fiscala nu este facuta de cetateanul de rand, adica: de angajatul unei firme care, prin retinerea la sursa, isi plateste datoriile fata de stat. Evaziunea fiscale este facuta, in general, de firmele care nu raporteaza corect veniturile realizate, sau prin evitarea declaratiilor vamale la aducerea in tara a marfurilor, adica prin contrabanda.

    Cum este posibil, intr-un moment cand combaterea evaziunii fiscale este o maxima prioritate, in loc sa se fortifice acest organism de control, sa se micsoreze?

    Mi se intareste convingerea ca masurile luate de guvernanti se iau fara analize concrete, cu efecte numai pe hartie din punct de vedere contabil. Reducerea birocratiei din mecanismul administrativ al statului trebuie facuta pe criterii de eficienta si utilitate. Abia atunci se poate spune:" de acesti functionari NU avem nevoie, in schimb de ceilalti avem nevoie chiar in numar mai mare". Intr-un stat democrat, reducerea birocratiei este o masura continua, nu numai in momentele de criza economica ale tarii, este o masura obligatorie pentru combaterea coruptiei.

    Cu cat avem mai multe birouri in care noi, cetatenii, trebuie sa intram pentru a colecta stampile, cu atat mai mult se mareste coruptia, pentru ca fiecare birou are "pretentiile "proprii. Pe de alta parte, orice administratie stufoasa nu face decat sa acopere incompetenta sefilor mari. Birou peste birou, cetateanul nu mai intelege nimic si nu observa cat de incompetent este guvernata tara. Aceste lucruri trebuiesc spuse cetatenilor pentru a se intelege realitatea, nu doar numai faptul ca avem un Parlament cu prea multi parlamentari....

    Continuare

    Tag-uri:

  • 98 comentarii

    67218 vizualizari

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Ultimul banc care circula e ca executivul va asigura in perioada urmatoare slujbe pentru absolut toti somerii. Desigur, in colaborare cu Patriarhia, care va furniza preotii necesari.

    Gluma asta trimite la un adevar mult mai incomod, vorba lui Gore, anume ca, pina acum, la nivelul puterii se vorbeste doar de reduceri salariale si de concedieri, fara a exista cea mai mica referire la reconstructie, la masuri prin care sa se stimuleze economia si crearea de noi slujbe. Termenul unic pe care l-am auzit este 31 decembrie, ca un posibil punct final al perioadei de reducere a salariilor. Atit. In Germania, spre exemplu, se vorbeste in acest moment de un plan pe termen mediu prin care cheltuielile statului sa fie reduse, pina in 2015, cu 60 de miliarde de euro, tocmai pentru a indulci asprimea masurilor anti-criza, altfel spus, mai bine suferi mai putin, pe termen mai lung, decit sa provoci un soc social de proportii, prin masuri apocaliptice, aplicate peste  noapte, fie ele si pe termen mai scurt. Iata ceea ce eu numesc un model de gindire, de viziune economica. In Romania, se practica mai degraba o politica de tip Ciomu, adica ce sa taiem si cit sa taiem, nimic altceva.

    Nu se analizeaza cu luciditate nici macar cauzele reale ale acestei situatii. Am auzit una buna, ca de vina ar fi toate guvernele post-decembriste, mai putin cea pedelista, probabil. Acest mod de generalizare a vinii mi se pare emblematic pentru politicienii fara sira spinarii.
    In realitate, ar trebui sa auzim mai des despre cele trei cauze majore care au dus la aceasta situatie fara precedent, la noi: incompetenta guvernantilor, tergiversarea analizarii crizei atunci cind aceasta abia se intrezarea la orizont si, in fine, politica dusa in ultimii cinci, de folosire a resurselor publice pentru obtinerea, eufemistic vorbind, a consensului politic. (Pe sleau vorbind, pentru cumpararea voturilor din parlament, vezi si recentul caz al independentilor).

    Economistul-șef al Bancii Central-Europene, Jurgen Stark, recunostea ieri, onest, in Allgemaine Zeitung, ca masurile dure luate de UE pentru a contracara criza inseamna o reducere a suveranitatii nationale, un sacrificiu dureros, dar necesar pe altarul coordonarii intre statele membre. Romania, in schimb, a luat – sau cel putin anunta - masuri mult mai dure decit restul membrelor UE, fara a fi, macar, limpede cit de utile se vor dovedi, tocmai pentru ca, asa cum am subliniat, lipseste viziunea, lipseste planul cu bataie mai lunga de 3-4 luni, cum se obisnuieste la noi.

    Cum se prezinta, din aceste trei motive majore, Romania? Cu o situatie economica dezastroasa, cu o recesiune datind de mai bine de 4 trimestre, cu o viziune economica zero a guvernantilor, cu o datorie publica de 40 de miliarde de euro si cu debutul unor miscari sociale de proportii.
    M-am uitat zilele acestea pe graficul evolutiei datoriei publice a Romaniei in ultimul deceniu. La finalul guvernarii PSD, in decembrie 2004, datoria publica era de 13,7 miliarde euro. In decembrie 2008 era 27,3. De cand Basescu si Boc au pus integral mana pe putere aceasta a “rupt ritmul”, efectiv, ajungand, in februarie 2010, la 37,7 miliarde. Aceasta statistica nu acopera, din pacate, ultimele trei luni de vrie in care se afla tara noastra. Slugi la FMI, dezorientati la noi acasa, in pragul unor revolte ce pot bloca definitiv si ceea ce mai misca in aceasta tara.

    Am inceput cu o gluma amara, inchei in aceeasi nota, doar suntem tara hazului de necaz: acum vreo citiva ani, in timpul rapirii din Irak, se vorbea ca Romania a reusit sa compromita, pe rind, comunismul, capitalismul si terorismul. Acum ”compromitem” si protestele sociale: mapamondul observa, ingrozit, luptele de strada violente din tari precum Grecia sau Thailanda, iar in Romania vede, amuzat probabil, imagini cu o mina de octogenari amenintind palatul Cotroceni, cu ”agitatori infiltrati”, dupa cum suna informatiile puterii, si mai vede o mina de mame disperate aruncind in presedintie cu pampersi.

    Dar, ce sa te mai mire intr-o tara in care ministrul de Finante identifica usturoiul drept produs major de contrabanda?...







    Continuare

    Tag-uri:

  • 159 comentarii

    53043 vizualizari

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    Ideea unui premier cu sange de neamt, sustinut de trei partide importante, ma refer la Klaus Johannis si la PSD, PNL si UDMR a fost una dintre gaselnitele politice de valoare ale anului trecut, zic eu, si au zis-o si mai toate sondajele facute in acea perioada. Ca nu a putut deveni realitate, asta e alta poveste. Ma intreb de ce nu am largi, putin, cadrul discutiei, luand in calcul un candidat prezidential tip Klaus Johannis, adica unul ”de import”, pentru alegerile din 2014? O idee care ar trebui sa procupe mai ales PSD, partid unde nu prea se intrevede la orizont, deocamdata, nicio candidatura cu greutate.

    Cred ca o varianta interesanta – si despre care am auzit ca s-ar mai fi discutat in anumite cercuri, la un moment dat -  ar fi Colette Avital, romanca nascuta la Bucuresti care a ajuns parlamentar de stanga in Israel si a candidat, chiar, la sefia acestui stat, acum vreo trei ani. Doamna Colette ar putea fi o Margaret Thatcher a Romaniei, o mana de fier intr-o manusa de catifea, iar experienta sa este în afara oricarei contestari. Sa reamintim, pe scurt: s-a nascut la Bucuresti, in 1940, unul dintre bunicii sai fiind lider al comunitatii evreiesti, iar altul patron al unei mari fabrici. In 1950, anchetele Securitatii au fortat-o sa emigreze in Israel, dupa ce a facut studiile in scoli romanesti. A urmat in Israel inalte scoli politice, a pornit de jos, a invatat sase limbi straine – desigur ca vorbeste perfect romaneste – si si-a cladit o cariera diplomatica de prestigiu, pas cu pas. Practic, Colette Avital s-a ciocnit de toate marile centre de putere ale lumii: a lucrat in diplomatia israeliana ca atasat de presa la Bruxelles, a fost consul si loctiitor de consul general la Boston, ministru plenipotenţiar la Paris, ambasadoare în Portugalia , consul general la New York. A fost numita, ulterior, in Israel, director general adjunct pentru problemele Europei Occidentale. De mai bine de un deceniu este deputat al stangii in parlamentul israelian, din partea Partidului Muncii, si a fost prima femeie care a candidat la sefia statului Israel. Daca ar fi reusit, ar fi fost femeia cu cea mai inalta functie in stat, de la legendara Golda Meir incoace.

    Nu stiu daca doamna Avital ar fi interesata de o candidatura in tara sa natala, asta ar depinde de forta de convingere a partidelor de la noi. Ii prezint, pe aceasta cale, scuzele mele anticipate pentru situatia in care o asemenea idee ar leza-o. Stiu sigur, insa, ca ea are o mare sensibilitate si o mare dragoste pentru Romania si s-a luptat mereu pentru stringerea relatiilor dintre noi si Tara Sfanta, mai ales ca este si presedinte al Asociatiei de Prietenie Israel-Romania. Adversarii acestei propuneri ar spune ca doamna Avital nu cunoaste realitatile Romanesti si nu ar avea priza la marele public. Poate ca asa e. Dar, la urma-urmei, poate ca romanii se vor fi saturat de lideri care ”cunosc” al naibii de bine realitatile autohtone, inclusiv cum se da o galeata de plastic spaga pentru un vot, dar le uita rapid, dupa ce ajung la putere. Poate ca se vor fi saturat de lideri de prim rang care nu vorbesc bine nici macar limba romana, care si-au luat diplomele la universitati fantoma, pe care nu ii invita nicio cancelarie straina in vizita, care cunosc din toate diplomatia internationala doar termenul de ”licurici”, sau care nu au fost persecutati de Securitate, ci au fost niste previlegiati ai acesteia. Poate ca femeile din Romania merita o ”incercare”, prin undea de-a lor, iar minoritatile s-ar simti, si ele, mai in siguranta cu un asemenea candidat. Ce ziceti, merita analizata o asemenea idee? Eu, unul, zic ca da...


    Continuare
  • 259 comentarii

    37540 vizualizari

    Despre transparenta si eleganta la nivel inalt

    Despre transparenta si eleganta la nivel inalt

    Un comunicat sec al președinției ne-a informat, ieri, că Traian Băsescu va participa la reuniunea Consiliului European de vară, unde se vor discuta probleme de maximă importanță pentru Europa, cum ar fi adoptarea strategiei UE 2020 pentru ocupare şi creştere economică, ca și consolidarea guvernării economice a UE.


    Consolidarea economică a UE e o problemă de maximă importanță fie și pentru faptul că, în ultimele zile, cum se știe, cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Nicolas Sarkozy și-au unit forțele și propun măsuri extrem de dure, cum ar fi retragerea dreptului de vot în UE pentru statele cu deficite de peste 3%, impozitarea tranzacțiilor financiare și instituirea unei taxe globale pentru bănci. Se discută, de asemenea, înființarea unui Fond Monetar European și se militează acerb pentru ca ţările UE să-şi coordoneze planurile pentru bugetele naţionale într-o mişcare de consolidare a cooperării financiare. Aceasta ar implica prezentarea bugetelor la UE pentru o “evaluare pereche ”, eventual înainte de a merge la parlamentele naţionale, după cum se arată pe siteul oficial al Parlamentului European. Nu e clar, deocamdată, dacă aceste propuneri vor implica doar statele din zona euro sau pe toate cele membre, dar se știe cu precizie că UE nu vrea cu niciun chip să repete experiența dramatică a crizei economice actuale.

    După ce am argumentat afirmația potrivit căreia reuniunea Consiliului de vară va fi una de o importanță crucială, întrebarea pe care aș îndrăzni să o lansez aici este în ce măsură, mai înaintea plecării la Bruxelles, președintele României a avut o consultare, măcar formală, cu liderii partidelor parlamentare? Asta, trebuie spus, în condițiile în care Parlamentul României este forul care trebuie să ratifice marile tratate și convenții internaționale semnate de președinte, în plus, consolidarea economică europeană reclamă și o implicare mai strânsă şi mai oportună a parlamentelor naţionale. Cotrocenii au organizat măcar o masă rotundă cu invitarea unor specialiști de prim rang din domeniile bancar, economic, financiar etc, un simpozion sau ceva asemănător, pe teme atît de importante?

    De facto, Constituția țării nu îl obliga pe Băsescu la o discuție de acest tip, dar o anumită eleganță politică și nevoia sporită de transparență într-o țară încă necoaptă, precum România, ar fi reclamat, cred eu, o asemenea atitudine. Am să amintesc și un exemplu concret: în 1999, cînd NATO a cerut României să pună spațiul aerian și aeroporturile la dispoziția aliaților pentru a bombarda fosta Iugoslavie, nici Emil Constantinescu, președintele de atunci, nu era obligat să consulte opoziția. Totuși, a făcut-o. El a convocat o ședință a CSAT în care l-a invitat pe Ion Iliescu, principalul lider al opoziției și fost președinte, ba chiar l-a așezat pe locul de onoare din stînga sa, deși relațiile dintre ei nu erau cele mai cordiale, politic vorbind. Emil Constantinescu a avut decența și eleganța să se consulte cu Ion Iliescu într-o chestiune de maximă importanță pentru întreaga Românie. Un exemplu care ar fi trebuit, poate, să fie urmat acum de către actualul președinte, mai ales că deciziile care se vor lua în următoarele zile la nivel european vor avea implicații mult mai mari pentru țara noastră decît deschiderea spațiului aerian, în 1999.





    Continuare
  • 695 comentarii

    70514 vizualizari

    Big-bangul politic al României

    Big-bangul politic al României


    De ceva vreme, în România asistăm la debutul unui soi de Big-bang politic ale cărui consecințe ar putea deveni dramatice în perioada următoare. În loc ca ravagiile crizei economice să deschidă punți de legătură între partidele politice, responsabile cu bunul mers al treburilor în țară, observăm, dimpotrivă, cum orgoliile ieftine le fac să se depărteze vertiginos unul de celălalt, preferîndu-se un soi de nebunească tenbtativă de salvare pe cont propriu. Salvare de la ce? De la obligația de a acționa în interesul țării? Dar asta e rațiunea de a exista a forțelor politice.

    Logica democrației nu ține de alegeri pe bandă rulantă, de aplauze la comandă, de referendumuri perpetue. Logica democrației ține de felul în care, după alegeri, forțele politice rezultate își armonizează pozițiile astfel încît să ofere o conducere eficientă a statului. Nu e un lucru ușor, dar cine nu e capabil nu are decît să stea pe margine. Dreptul parlamentului e în primul rînd dreptul alegătorilor, iar faptul că unele partide iau mai multe voturi decît altele nu înseamnă că deține drepturi absolute derivînd din aceste acțiuni. Și partidele care sunt în opoziție au primit votul unor cetățeni, iar aceștia au la fel de mult dreptul de a fi reprezentați. România nu aparține exclusiv votanților lui Băsescu ori fanilor PSD.

    Este aberantă și păguboasă teoria des vehiculată în ultima vreme potrivit căreia e necesar să ne năpustim din nou la urne, pentru că actuala conjuctură parlamentară nu mai dă randament. În primul rînd, Constituția stabilește clar o anume periodicitate electorală, iar a călca acest lucru în picioare este un pericol extrem pentru democrație. La urma-urmei, nu garantează nimeni  că un nou rînd de alegeri ar limpezi lucrurile. Unii au cam uitat că politica e știința negocierii, a compromisului, a înfrîngerii orgoliilor personale în numele interesului național. Avem un partid, spre exemplu, PDL, care a inclus în statut, cîndva, interdicția de a forma o alianță cu PSD. Cînd i-a venit bine, a renunțat, discret, la ea. Un lider marcant al PNL declară zilele astea că o colaborare cu PDL e imposibilă pînă în 2015. A calculat la fix și i-a ieșit fără zecimale. Alt lider, al PSD, știe sigur că partidul său nu trebuie să ajungă la guvernare fără alegeri, anticipate sau ba. Toate aceste rigori de operetă încalcă exact natura politicii, adică știința negocierii, cum spuneam mai sus.

    În management, se spune că un șef bun e cel care poate lucra inclusiv cu subalternii care îi sunt incomozi, un șef prost e cel care nu poate lucra pînă nu face ”curățenie” și nu își aduce oameni obedienți. A încerca în politică să ”limpezești” situația prin metode radicale (anticipate, suspendări de președinte, dizolvări de parlament, modificări repetate ale Constituției șamd) nu face decît să complice exponențial situația. Cînd nu ai majoritatea necesară trebuie găsite formule echitabile pornind de la situația existentă pe eșicihierul politic, așa cum a rezultat el din alegeri. În niciun caz nu răstorni totul cu fundul în sus în căutarea situației ideale, care, cel mai adesea, nu vine niciodată. Se spune că guvernarea CDR a fost cea mai rea, iar asta s-a întîmplat nu pentru că ar fi avut oamenii cei mai slabi, ci pentru că partidele din coaliție s-au dovedit incapabile să își armonizeze pozițiile. Orgoliile și meschinăriile politice au fost mai importante decît binele comun. Traian Băsescu ar trebui să știe asta, doar a fost, și în acea vreme, un factor la fel de ”liniștitor” pe cît este în prezent.

    Greșelile de acest tip le face, însă, în acest moment, nu doar puterea, ci și opoziția. În locul unei încercări de așezare la masa discuțiilor a principalelor forțe politice, așa cum e firesc atunci cînd criza economică se conturează drept un dușman comun, asistăm, dimpotrivă, la o depărtare vertiginoasă una de cealaltă și la alegerea unor poteci individuale. PDL decretează permanent că opoziția și mogulii reprezintă dușmanul de clasă, răul absolut, PSD s-a decis, brusc, să meargă singurel spre un ipotetic 51% în alegeri, PNL dă în toată lumea, inclusiv în cei alături de care a mers o bună perioadă de timp în trecutul apropiat. Confuzia la nivelul alegătorilor e totală, nici nu e de mirare că apare tot mai mult nostalgia după partidul unic.

    Imaginați-vă o armată în război în care fiecare corp militar, artilerie, infanterie, marină, aviație, tancuri șamd vrea să aibă dreptul de a impune propria strategie de luptă, în disprețul celorlalți camarazi, invocînd diverse pretexte (militari mai numeroși, dotări mai ample, ofițeri mai bine pregătiți). Evident, s-ar alege praful și de oaste și de țara pe care o apără. Numai armonizarea rațională, inteligentă, poate asigura succesul unei campanii de luptă. De ce ar fi altfel în politică, mai ales atunci cînd un dușman precum criza economică mondială e mai redutabil chiar decît o mie de divizii de tancuri?


    Continuare
  • 64 comentarii

    25372 vizualizari

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Inițiativa legislativă a unei senatoare PSD de a curăța siteurile de înjurături ar putea fi demnă de laudă, dacă nu ar semăna cu efortul măcinării unui zid prin rîcîire cu unghia. Probabil tocmai de asta efectul care s-ar obține ar fi mai degrabă unul păgubos decît o autentică reformă morală, dacă îi putem spune altfel.

    E și firesc să fie astfel, atît timp cît internauții înjură, cel mai adesea, clasa politică, în postările din subsolul a diverse articole, iar dacă fac asta cu atîta îndîrjire, poate ar trebui să elimină cauza și nu efectul. Cînd o țară are un șef de stat specializat în ”hă-hă-hă”, în ”păsărico” sau în ”țigancă împuțită”, cînd premierul spune despre un jurnalist, la TV, ”derbedeul dracului”, cînd miniștri și senatori vorbesc pe posturile TV ca pe maidan, iar fenomenul se agravează de la un an la altul, nu postările cititorilor ar trebui să ne îngrijoreze. Ci felul în care buletinele de vot băgate în urne ar trebui – și nu reușesc - să ne aducă la conducerea statului oameni cu o solidă pregătire intelectuală, cu realizări în domeniile de activitate, pînă la intrarea în politică și, foarte important, cu cei șapte ani de acasă.

    Din păcate, ultimii ani au adus cu sine în politică valuri de analfabeți, de ratați profesional, de gîngavi și libidinoși, gata să se încaiere și la propriu pe micile ecrane. Există, desigur, și oameni de calitate, de autentică valoare, în politică, dar se simt din ce în ce mai stingheriți de obligația de a lucra, cot la cot, în partid sau în parlament, cu autentici derbedei, care se comportă mai rău decît pe maidan. La cum evoluează (involuează) lucrurile, va veni curînd, poate, ziua cînd o încăierare în parlament nici nu va mai fi o știre de prime time. Campaniile electorale sunt, și ele, tot mai violente, de la un ciclu electoral la altul. Faptul că unii români de rînd sunt mai slobozi în exprimare atunci cînd comentează acțiuni politice, pe forumurile ziarelor, ar trebui să dea de gîndit în alt mod decît își propune să o facă proiectul legii anti-înjurături.

    Ar trebui văzut de ce s-a ajuns la asemenea acumulări de frustrare și de nervi la nivelul oamenilor simpli, cine se face vinovat de asta și cum ar trebui detensionat nu internetul, ci societatea românească în ansamblu. Deocamdată, nu cred că e un lucru rău faptul că netul funcționează ca un Hyde Park autohton, mă refer la acel loc celebru din Londra, unde oricine poate ține cuvîntări aspre contra guvernului sau Reginei, fără teama că va fi arestat pe loc. Pe de altă parte, s-ar putea ca introducerea de sancțiuni la adresa publicațiilor electronice care nu blochează la timp înjurăturile să genereze forme nedorite de cenzură, mergînd pînă la lichidarea completă a postărilor, pentru că ar trebui angajate persoane care să supravegheze non-stop forumurile, iar asta ar împovăra și mai mult, financiar vorbind, o presă pentru care, și așa, nu mișcă nimeni un deget. Ba, dimpotrivă, unii par ferm hotărîți să o lichideze, total sau parțial, prin orice mijloace.



    Continuare
  • 390 comentarii

    40280 vizualizari

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică


    Opinia mea este că intelectualii au obligația morală să se integreze în politică.
    Afirmația de mai sus nu îmi aparține, a fost rostită de Corneliu Coposu  la vreo trei ani după revoluție, într-un interviu dat Europei Libere. Azi, și Coposu și Europa liberă au intrat în legendă, dar problema implicării intelectualilor în politică a evoluat oricum, numai în sensul enunțat de Senior nu. Din păcate pentru societatea românească, aș îndrăzni să spun...
    Situația devine de-a dreptul dramatică și ar trebui să constituie o temă mult mai importantă, pe agenda principalelor partide de la noi, decît este de fapt, dar acest lucru, straniu, nu se întîmplă. De cîțiva ani, nu mulți, se constată o îndepărtare vertiginoasă a intelectualilor autentici de politică, iar efectele sunt greu de cuantificat.

    La scurtă vreme după alegeri, președintele PNL, Crin Antonescu, declara că vrea să deschidă porțile partidului spre nume noi, de valoare, în condițiile în care PNL ar fi funcționat, în ultimii ani, ca o structură mai degrabă închisă. A trecut destul timp de atunci și nu am auzit de nicio înscriere răsunătoare în partid. PSD a pierdut cîțiva oameni de cultură, inclusiv pe academicianul Răzvan Theodorescu, dar de venit, de asemenea, nu a venit nimeni în loc. Cît despre PDL, acest partid arată aproape zilnic românilor cum trebuie să fie umilit un intelectual care s-a aventurat în politică. Mă refer, desigur, la cazurile lui Cristian Preda, Sever Voinescu șamd, care au ajuns să fie batjocoriți cu aprecieri de genul ”ăștia nu au condus la viața lor decît musafirii la lift”.

    Intelectualii – puțini, oricum - nu se mai încumetă să intre în partide decît înaintea alegerilor, contra unui fotoliu de candidat, lucru nu tocmai lăudabil nici pentru ei. După ce îl obțin, în general amuțesc și se autoizolează, astfel că trecerea prin parlament este, cel mai adesea, o experiență  ștearsă, marcată doar de anumite avantaje materiale. În primii ani de după revoluție, altfel stăteau lucrurile, aveam chiar un partid întreg perceput ca fiind al intelectualilor, mă refer la partidul Alianța Civică, care grupa nume de talia lui Manolescu, Antonesei, Augustin Doinaș, Radof, Stelian Tănase și alții. Convenția Democrată era condusă de un universitar de prim rang, Emil Constantinescu, iar organizații precum Alianța Civică mergeau mînă în mînă cu partidele din CDR. Alte nume grele dețineau poziții importante în structuri politice și constituiau voci de luat în seamă. PSD avea, la rîndul său, un număr zdrobitor de intelectuali de calitate, artiști, scriitori, universitari, academicieni șamd. Disputele zilei cuprindeau pozițiile Anei Blandiana ori ale lui Andrei Pleșu  în raport cu cele ale lui Oliviu Gherman ori Dinu Săraru. Din păcate, locul tuturor acestora e luat, în ultimii 7-8 ani de figuri sinistre ale showbizului, de intelectuali cu diplome livrate la kilogram și chiar de interlopi. Noile CV-uri politice sunt garnisite cu studii inventate, cu burse fantomatice, cu treceri neștiute pe la universități inexistente. Candidează oameni cu dosare penale ori cazier.

    De pe scena politică pleacă Răzvan Theodorescu, dar intră în scenă Teo. Se duce seniorul Alexandru Paleologu și vine, în schimb, mult mai caricaturalul său fiu. La țărăniști, Coposu devine statuie, locul lui e luat de Aurelian Pavelescu. Ion Iliescu se estompează, ca simbol al stîngii, iar locul lui se pregătește să fie luat de Dan Diaconescu. La PD a apus epoca lui Petre Roman, școlit la Toulouse, cu cinci limbi străine la activ, și se anunță cea a Elenei Udrea, instruită la Colegiul de Apărare. UDMR încă ”rezistă”, grație imaginii de intelectual autentic a lui Marko Belo, dar pînă și el a trecut prin umilința de a fi anchetat penal în regimul Băsescu pentru niște...cărți de poezii.

    Una peste alta, intelectualii de la noi încep să ia distanță radicală de politică. De ce fac asta? Simplu: din dezgust. O vorbă veche spune să nu te amesteci niciodată cu proștii, pentru că cei din jur ar putea să nu observe diferența. Oamenii de valoare din România, atunci cînd nu emigrează, desigur, nu vor să se mai amestece în troaca numită scenă politică. Un filosof de marcă nu se simte bine cînd e obligat să stea în băncuța parlamentară lîngă un derbedeu recoltat dintre cocalarii periferiei. Iar o femeie care și-a clădit din greu o carieră universitară nu va suporta, în grupul parlamentar, dictatura și ifosele unei foste traseiste de centură. Cînd România alege să fie condusă de un ”intelectual” cu trei ani de școală marinărească în locul, să zicem, unui Havel autohton, să nu ne mai mire că circul televizat în direct și porcăiala parlamentară devin reguli de zi cu zi.

    Că veni vorba, mai nou, președintele e acuzat că a pocnit un cetățean, băut fiind, din ce se spune, după o repriză la Cireșica. (Desigur, nu putea ieși băut de la Filarmonică). Nu știu dacă e adevărat, grav e că, și dacă s-ar dovedi asta, nu ar mai surprinde pe absolut nimeni. Cînd poporul seamănă, la urne, vînt, invariabil culege furtună...

    Continuare
  • 180 comentarii

    18110 vizualizari

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Sondajele de opinie arată că PDL se prăbușește vertiginos pînă spre o cotă care l-ar putea împinge, se spune, în afara parlamentului, în 2012. Personal, nu cred că va fi chiar așa, dar ceea ce puțini remarcă e faptul că, prin acțiunile sale, paradoxal, regimul Băsescu a început demult să sape la temelia viitoarei puteri, indiferent care va fi ea, lucru care nu are cum să îi displacă. Să mă explic.

    În perioada guvernării Năstase, din care am avut onoarea să fac parte, se discuta insistent, în ultima parte a anului 2004, despre tot felul de măsuri populiste pe care ar fi fost recomandat să le luăm, pentru a ne spori zestrea electorală, fiindcă existau bani. Îmi aduc aminte că Marian Sîrbu, parcă, a venit chiar cu ideea să majorăm pensiile, dar cel care s-a opus a fost Năstase, care a spus că banii din buget trebuie folosiți în primul rînd pentru investiții care să producă bani, la rîndul lor, precum autostrada Bechtel șamd. Mihai Tănăsescu, la rîndul lui, era foarte parcimonios cu finanțele, nu concepea nicio cheltuială hazardată, eu eram obsedat de investiții în energie și în parcuri industriale, cum nu prea am mai auzit să se fi făcut în ultimii ani și tot așa...

    Exista, recunosc, o încredințare fermă că PSD va cîștiga alegerile (nici azi nu sunt pe deplin convins că le-a pierdut cu adevărat) și eram conștienți că, după scrutin, tot noi va trebui să gospodărim țara, așa că nu ne înduram să aruncăm cu bani de care tot noi ar fi trebuit să ne folosim. Așa se face că guvernul Tăriceanu a beneficiat, cînd a ajuns la putere, de o rezervă de cîteva miliarde bune de euro, strînse de noi cu trudă, din care s-a apucat imediat să facă pomeni electorale. Sunt curios dacă i-ar mai fi dat mîna să introducă celebra cotă unică dacă în loc de munți de bani ar fi găsit în visterie doar un bilet cu lista datoriilor. Cum am găsit noi cînd am venit la putere, în 2000!

    A urmat de acum știuta angajare masivă de bugetari, răsplătirea sponsorilor politici șamd, iar banii s-au topit iute. Guvernul Boc instalat după 2008 nu a mai găsit munți de bani în rezervă, dar a găsit o țară fără datorii demne de luat în seamă, un teren virgin, financiar vorbind, pe care s-a apucat, rapid, să îl ”pîngărească” prin împrumuturi peste împrumuturi de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, piața internă și externă șamd. Și uite așa, s-au mai topit cîteva zeci de miliarde de euro. În acest moment, se vorbește de un nou împrumut de la FMI, ceea ce ar putea aduce România aproape de limita maximă a îndatorării, desigur, ținînd cont de posibilitățile noastre de rambursare. Acest împrumut nou ar avea menirea să ”rostogolească” pentru viitor tranșele pe care țara noastră ar trebui să le achite, de la anul, în contul banilor luați deja anul trecut. (Cum se știe, împrumutul de la Fond se achită într-o perioadă de pînă la cinci ani). În 2011, România va avea de finanţat un deficit bugetar de cel puţin 6 miliarde de euro dacă va reuşi să reducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, iar către FMI va avea de plătit cca.300 de milioane de euro. Serviciul datoriei publice guvernamentale pe anul viitor va cuprinde rate de capital de circa 11,3 mld. euro şi dobînzi de 2 mld. euro, adică un total de peste 13 mld. Euro. În 2012, an electoral, cînd începe și rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte cu încă aproape două miliarde de euro. 

    Prin iunie, Tănăsescu avertiza că România nu ar trebui să mai ia un nou credit de la FMI, fiind de preferat soluții alternative. Numai că regimul PDL știe de ce e bine să facă toate împrumuturile pe care le are la îndemîna. Pentru că ele vor trebui plătite nu de către cei care le-au contractat în actualul mandat, ci de către viitoarea guvernare, că va fi ea PSD, PNL, sau o combinată. PDL și Băsescu știu și rîd în barbă de pe acum la gîndul că, viitorul președinte și viitorul guvern vor trage din greu să achite tranșele de bani luate azi de ei, în timp ce portocaliii vor sta, relaxați, în băncile opoziție și vor critica puterea, așa cum stă bine oricărei opoziții. Indiferent cine va veni la putere, deci, va porni cu cel mai mare handicap de după revoluție, în ceea ce privește starea economiei. Iată de ce putem considera că adevăratul guvern de sacrificiu nu e Boc 5, așa cum se scrie în presa ultimelor zile. Ci guvernul de după viitoarele alegeri, oricare va fi el.




    Continuare
  • 50 comentarii

    7122 vizualizari

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    De cînd am ales să mă retrag definitiv din politică am un avantaj, despre care am mai vorbit și cu alte ocazii și pe care, probabil, îl voi invoca și de aici înainte: acela de a vedea lucrurile mult mai obiectiv, de pe margine, cum se spune...

    Iar unul dintre aceste lucruri este o constatare, din păcate, dramatică, despre care nu îmi face niciun fel de plăcere să vorbesc. E vorba de faptul că puterea politică din România confundă tot mai mult legitimitatea de a fi ales cu dreptul de a decide, de a legifera absolut orice și oricînd. În realitate, e o gravă eroare concepția că, odată ales, îți achiziționezi, ca om politic, un statut special, absolutist, divin, care îți permite orice decizie. Legitimitatea conferită de alegeri e o calitate care trebuie construită și confirmată în permanență, prin dialog cu cei din jur, dar, în primul rînd, cu alegătorii. Sunt absolut de acord că o țară nu se poate conduce prin referendumuri, dar nici în condiții de izolare totală, ca să nu spun de sfidare a alegătorilor.

    Lumea modernă trăiește, din acest motiv, o contradicție tristă: cetățeanii se ocupă tot mai mult, mai ales în situații de criză, precum cea de acum, strict de propriile probleme, iar politicienii, în loc să facă demersuri pentru a-i atrage în proiecte sociale colective aleg, dimpotrivă, să mizeze pe forță și pe îndepărtarea de problemele celor mulți.

    Politicieni de tip Traian Băsescu, spre exemplu, cer alegătorilor putere, tot mai multă putere...Vrea Primăria, apoi Consiliul General, apoi Președinția, apoi Guvernul, apoi un Parlament docil, apoi o societate docilă, o țară întreagă la picioarele lui. Cînd obține ceva din ceea ce solicită, decretează imediat că este Dumnezeu și doar el deține adevărul absolut. Cetățeanul contează strict atît timp cît are ceva de oferit.

    Asemenea mentalitate e transmisibilă în jos, către mase, nu degeaba se spune că peștele de la cap se împute. Se știe de milenii că nu se poate interveni la nivel general fără modificări ale mentalității individuale. ”Dacă e să se schimbe lumea, întîi trebuie să mă schimb eu” zice japonezul. La noi, se împămîntenește conceptul invers: întîi să mi se dea, întîi să se schimbe sistemul, și apoi văd eu dacă e cazul să mă schimb sau nu, În mod firesc, e blamabilă asemenea gîndire, dar cum poți da cu piatra cînd exact ăsta e mesajul oferit de primii oameni ai nației: ”Dacă vreți să vă dăm, dați-ne mai întîi voi totul”?

    Din nefericire, s-a dovedit că nici măcar atunci cînd Băsescu a primit destul de mult de la alegători nu a oferit nimic la schimb. Și nu e singurul. Astfel, se distruge sistematic respectul pentru autoritate, se accentuează disoluția statului, se favorizează haosul. Locul dialogului deschis, onest, cu cetățenii e luat de ședințe de taină, de închiderea ușilor în nasul presei, de decizii ”la secret”, în numele principiului găunos, comunistoid, ”știm noi mai bine ce trebuie făcut, nu trebuie să știe și poporul”.

    În România, totul se secretizează, vertiginos, iar politica dialogului lasă loc politicii pumnului. În viziunea guvernanților, nu mai avem organe de presă, ci trîmbițe înveninate ale mogulilor. Nu mai avem sindicate, ci organizații clădite după model mafiot care se implică, pe bani, în lovituri de stat. Nu mai avem mitinguri de protest, ci atentate la instituțiile democratice ale statului. Nu mai avem societate civilă, ci lingăi plătiți din surse oculte. În fine, nu mai avem opoziție, ci grupuri de interese gata să vîndă țara estului/vestului/oricui e interesat...Repet, toate astea în viziunea guvernanților. Priviți cu atenție la figuri precum premierul Emil Boc, precum ministrul Elena Udrea ori precum Roberta Anastase. Oamenii ăștia nu mai vorbesc ca niște aleși ai poporului, ci precum Moise abia pogorît de pe munte, cu tablele legilor în brațe. Se ascultă cu pioșenie, dar nu se comentează, cam ăsta e mesajul nerostit.

    Tarele sistemului se propagă exponențial și pervertesc brumele de conștiințe rămase; cetățeanul de rînd se scîrbește și se închide în sine; societatea românească se închide, și ea, la loc, după două decenii de libertate în care nici nu a apucat să se deschidă cum trebuie. Iar, peste toate, cel mai grav e că viitoarea putere, oricare va fi ea, ar putea nu să o ia de la zero, pe baze normale de această dată, ci să continue exact de unde a lăsat cea actuală.



    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva