• 187 comentarii

    28595 vizualizari

    E clar: romanilor nu le-a mai ramas nici bucuria fotbalului

    E clar: romanilor nu le-a mai ramas nici bucuria fotbalului


    Cred că a fost primul meci al naționalei de fotbal pe care românii nu l-au putut vedea. Cînd spun asta, iau în calcul inclusiv perioada neagră a comunismului în care, cu toate restricțiile și economiile practicate, parcă nu au îndrăznit, totuși, să reteze și această mică bucurie a amărășteanului mioritic. Mă refer, desigur, la ce s-a întîmplat aseară, cînd meciul Belarus-România, unul oficial, la urma-urmei, nu s-a transmis decît pe un post de nișă, Digi TV, la care am înțeles că au acces doar vreo treime dintre români. Și la fel se va întîmpla, umblă vorba, și la marele meci cu Franța. TVR nu mai are bani pentru meciurile selecționatei naționale, dar a avut bani să își deschidă vreo 6-7 canale diferite, care, iată, nu sunt de niciun folos. Ce facem, punem iar antenele pe bulgari? Cum s-a ajuns în situația asta nu mi-e clar, nu mă pricep la audiovizual și la regulile care îl guvernează, dar mă întreb doar atît: dacă mare masă a românilor nu mai poate nici un meci al tricolorilor să vadă, care va fi următorul pas? Ce ni se mai taie? Ce ni se mai reduce? Ori, vorba unui banc ceaușist celebru: domnilor guvernanți, cu cianură de ce nu încercați?

    Continuare
  • 256 comentarii

    19206 vizualizari

    Să nu uiți, Mircea!...

    Să nu uiți, Mircea!...


    Am citit cu relativă curiozitate discursul pregătit de Mircea Geoană pentru congresul PSD de sîmbătă și pe care nu l-a mai rostit, pentru că liderii PSD au decis să nu îi dea cuvîntul.

    Frumos material, nimic de zis, cine i l-a scris a făcut-o, în general, cu simțul răspunderii.
    Dar nu mi-am putut reține un hohot de rîs citind următoarele: ”PSD se află acum într-o zodie propice. După ani și ani de muncă grea, după nu mai puțin de șase campanii electorale în care le-am spus oamenilor de ce stânga este soluția pentru România, acum culegem roadele pe care le-am semănat. PSD crește tot mai mult în sondaje și acesta este un lucru bun, pentru că ne dă încredere nouă și speranță celor care ne votează”.

    Altfel spus, Mircea Geoană, cel căruia eu însumi i-am semnat adeziunea la partid, cu ani în urmă, pune succesul din sondajele de azi al PSD pe seama celor șase bătălii politice pe care partidul le-a pierdut, umilitor, pe bandă rulantă, sub conducerea lui. De fapt, sunt chiar șapte campanii, după cum urmează:  alegerile anticipate la primărie, în 2005, cele europarlamentare din 2007, suspendarea lui Băsescu, în 2007, alegerile locale și parlamentare în 2008, alegerile prezidențiale și europarlamentare din 2009. Șapte meciuri pe care PSD le-a pierdut, cu Geoană pe post de strateg șef, pe parcursul a cinci ani de conducere în care principala grijă a liderului PSD a fost închiderea gurilor critice sau chiar eliminarea lor din partid. Acum cîteva luni, am citit în presă că Ion Diaconescu își amintea cum, în 1996, după victoria CDR și a lui Constantinescu în alegeri, Geoană l-a sunat și i-a spus: ”I-am învins!”. Mă întreb dacă tot așa l-o fi sunat și pe Băsescu, anul trecut.

    Azi, Mircea Geoană se vaită că se vrea punerea botniței în PSD, uitînd că el nu a avut rezerve în a-l lovi peste gură pe însuși Ion Iliescu și doar intervenția altor lideri l-a salvat pe fondatorul partidului de excludere, în mai 2005. Prețul plătit de Ion Iliescu a fost un infarct, de supărare, urmat de cinci stenturi la inimă. Cînd a fost întrebat de jurnaliști, mai apoi, de șansele lui Iliescu de a fonda alt partid, Mircea a rînjit și a răspuns: ”Nu știu, întrebați medicii”. Cinism împins la extrem, să recunoaștem. Același cinism pe care l-am regăsit și în osîrdia cu care a îndepărtat valorile din partid, a sugrumat înscrierea de membri noi, a promovat lichelele și a călcat în picioare demnitatea unor oameni cărora, politic vorbind, nici pantofii  nu ar fi meritat să le curețe.

    În realitate, pentru PSD, Geoană a fost un soi de anti-Bute: dacă boxerul a cîștigat de șase ori meciurile pentru centura supremă, Mircea le-a pierdut pe toate șase ale lui. Reputatul psihiatru dr.Florin Tudose spunea, la un moment dat, într-un interviu, că Geoană deține profilul perdantului absolut. Posibil. Remarc, însă, că nu și-a pierdut tupeul cînd e vorba de dat sfaturi, întinse chiar pe cîteva zeci de pagini, dacă îi cuantifici discursul ne-rostit, pregătit pentru congres. ”Riscul cel mai mare pentru PSD în acest moment este ca, uitându-se prea mult în sondaje, să nu se mai uite și către electorat” mai scrie el în document. Dacă aș fi malițios, l-aș întreba: spre care electorat? Cel din New-York, din Colorado, din Paris ori din Sharm-el-Sheikh? Prietenii știu despre ce vorbesc...

    Continuare
  • 181 comentarii

    10585 vizualizari

    No, we can't!

    No, we can't!


    Mapamondul a stat cu sufletul la gura la începutul acestei săptămîni și cu ochii ațintiți spre Washington, acolo unde administrația Obama a avut de purtat un meci politic uriaș cu opoziția republicană.

    Temerea că republicanii ar putea respinge propunerea președintelui american privind ridicarea plafonului de îndatorare a țării a făcut mulți șefi de state și de guverne să privească viitorul cu îngrijorare, mai ales în acele țări care ar fi fost primele afectate de o nouă criză americană.
    Ce a urmat, se știe acum. Spre ușurarea generală, democrații și republicanii și-au dat mîna rațiunii peste țară, au negociat și au luat decizia salvatoare, cel puțin pentru moment. Fiecare dintre părți a trebuit să lase de la ea. Obama nu a putut să crească impozitele și se află în situația de a nu putea stimula dezvoltarea economiei, în timp ce republicanii au abandonat jurămîntul solemn cu nu vor mai permite extinderea datoriei publice.
    Per ansamblu, însă, America a oferit o mostră de politică a bunului simț, pragmatică și axată pe interesul cetățeanului.

    E greu să nu îți zboare mintea, în aceste condiții, la cum merg lucrurile în politica mioritică, unde nu numai că nu se mai poartă demult niciun fel de negocieri politice autentice, dar s-a ajuns ca nici măcar întîlnirile între liderii politici să nu mai poată avea loc.

    În ultimii 6-7 ani, politicienii români au ajuns să se trateze ca niște dușmani de moarte, cu injurii și atacuri sub centură, uitînd că electoratul îi trimite la vîrf nu ca să își regleze conturile între ei, ci pentru a-și uni energiile în beneficiul național. La noi nu mai există dispute politice, ci înjurături de mamă. Nu mai există lupte de idei, ci doar limbaj de Ferentari.

    Obama & comp au arătat că, într-un stat matur, care se respectă, se poate...
    În România, no, we can't!

    Continuare

    Tag-uri:

  • 83 comentarii

    8009 vizualizari

    Unde am gresit la ”meciul” cu Franta

    Unde am gresit la ”meciul” cu Franta



    La meciul cu Franța nu s-a vorbit atît de mult de jocul propriu zis cît de faptul că presa franceză ne-a tăbăcit pentru gazonul deplorabil ori pentru anumite caracteristici naționale. A venit, mai ales, deja celebra emisiune "Les Guignols de l'Info" de la Canal +, unde prezentatorii au spus despre români că sunt cerșetori, păduchioși șamd, iar spiritele s-au inflamat, la noi, apărînd o droaie de comentarii nervoase. Cred însă că, atît în ce privește meciul de fotbal, cît și comentariile, noi, românii, am făcut cîteva greșeli tactice, după cum voi relata mai jos.

    "Nu sunt sigur că meciul va începe pentru că atunci când arbitrul va arunca moneda în aer pentru a stabili împărţirea terenului, nu e sigur că o să cadă pe pământ, cu toţi românii ăia acolo" a spus unul dintre protagoniștii emisiunii mai sus pomenite. Și a continuat în aceeași notă. "Trebuie să ne temem de contactul direct cu românii pentru că au păduchi” etc.

    Întrebarea e, ce ne-a oprit să facem și noi cîteva observații de același calibru, că doar sunt și la noi prezentatori, realizatori, presă, emisiuni, șugubeți?
    Și ce ce-a oprit să aplicăm cîteva strategii secrete chiar pe terenul de joc, odată ce tocmai meciul de fotbal a declanșat bășcăliile la adresa românilor?

    Spre exemplu, Pițurcă ar fi trebuit să își pună jucătorii să vorbească pe teren, la încălzire, în germană; nici picior de francez nu ar mai fi ieșit de la vestiare și cîștigam cu 3-0 la masa verde.
    Sau șampania pregătită de ai noștri pentru victorie – rămasă nebăută – putea fi pocnită înaintea partidei: francezii ar fi capitulat fără condiții. La urma-urmei, de asta s-au interzis și artificiile la Disneylandul din Paris, pentru că imediat ce începeau să bubuie, mai toți parizienii o luau la fugă spre Elveția.

    În pauza meciului, același Pițurcă ar fi putut să îl întrebe pe omologul francez de ce toți jucătorii săi sunt bronzați la subsuori, sigur ar fi reușit să îl enerveze. Ori să îl întrebe dacă e adevărat că pe e-bay se vînd arme franceze din ambele războaie însoțite de următorul anunț: ”Stare perfectă, a fost încărcată doar odată și niciodată folosită”.

     O altă greșeală a selecționerului nostru a fost că a ales contra Franței jucători de viteză, precum Bănel Nicoliță, cînd se știe că nimeni nu îi întrece pe francezi la goană. Probabil de aia marii producători de pantofi de alergat, Puma și Adidas, sunt germani, dar au făcut marile vînzări în Hexagon.

    Pînă acum vreo zece ani, francezii mergeau la mondiale doar ca să învețe cum se spune ”Iertați-ne” în vreo 17 limbi diferite.
    Acum cîțiva ani, au luat, e drept, Cupa Mondială, dar toată lumea s-a mirat că au cîștigat ceva, în premieră, fără ajutorul unei coaliții internaționale.

    Cît despre terenul plin de gropi, nici nu e de mirare că a fost criticat de oaspeți: de cînd e lumea, francezii nu prea sunt familiarizați cu tranșeele. Puteam să le explicăm, însă, că arată așa pentru că am căutat melci să le facem o tocană  după partidă. Să zică mersi, în schimb, că nu a plouat în ziua meciului, la București; se știe că din cauza ploii, nemții au ocupat cîndva Franța cu cîteva zile întîrziere.
    Nici nu e de mirare că generalul american Patton a spus că preferă mai degrabă o divizie de nemți în față decît una de francezi în spate.
    Ori că, spun gurile rele, adevăratul drapel al Franței e o cruce albă pe fond, de asemenea, alb. Asta după ce s-a dovedit științific că, în caz de alertă francezii au o strategie de rezervă în patru timpi: fugă, ascundere, capitulare și colaborare.
    Să ne amintim și cum explica Jay Leno faptul că francezii au refuzat să se implice în lupta contra lui Saddam: ”De ce ne-ar fi ajutat să facem asta, cînd ei nu ne-au ajutat nici măcar să îi scoatem pe germani din Paris?”.

    Poate că, într-adevăr, în română, la coș de gunoi se spune ”București”, dar se aude prin tîrg că în franceză ”Hello” se traduce ”Mă predau!”, iar ”Maginot” se traduce ”Bun venit”.

    Și da, or fi românii păduchioși, dar nu ei au dezvoltat industria parfumurilor doar ca să nu se mai simtă mirosul de sudoare. Și nici nu au început să folosească usturoiul doar ca să își îmbunătățească aroma gurii.
    Poate de aia englezii susțin că francezii produc brînză puturoasă ca să nu li se simtă mireasma proprie în încăpere, iar dacă vrei să scoți un francez din cadă, cel mai sigur e să îi arunci acolo o bucată de săpun. Același săpun al francezilor despre care se spune că e cel mai sigur loc dacă îți ascunzi banii sub el. Iar răutăcioșii de americani susțin că francezii poartă cravate galbene doar pentru că le asortează la dinți.

    Lăsînd gluma deoparte, probabil că acesta e singurul mod în care ar trebui să reacționăm la miștocăreala franceză: fără supărare. Doar amintindu-le că și ei mai au, pe ici, pe colo, cîte un schelet în dulap.
    Nu degeaba fostul candidat prezidențial John McCain spunea, nu demult, că Franța îi amintește de o glorie a cinematografiei interbelice care ar vrea să epateze, în continuare, dar, din păcate, nu o mai ajută fața.
     

    Continuare

    Tag-uri:

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • Dusty:

    Let me know if that is the problem please. Approximate age of Heil AC unit from serial number? Furnace or Air Handlers. The issue...

  • viagra generic:

    Am the end rejoiced drawings so he elegance. Set lose dear on had two its what seen. Helld she sir how know what such whom. adm...

  • goo.gl:

    stay hard viagra https://goo.gl/f25eMy viagra androgel https://goo.gl over the counter viagra walgreens [url=https://goo.gl/R...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva