• 80 comentarii

    50984 vizualizari

    Anul marilor schimbari politice

    Anul marilor schimbari politice


    Am auzit multi specialisti spunind ca anul acesta va fi, din cauza crizei, unul al stagnarii politice, economice si sociale, ceea ce, in parte, va fi adevarat. Spun in parte pentru ca vor exista, totusi, si schimbari importante, si am sa ma ocup cu predilectie de cele politice, pentru ca cele economice le simte, deja, toata lumea, iar cele sociale sunt imprevizibile.

    Anul acesta vor avea loc schimbari importante in interiorul principalelor partide de la noi, PSD, PDL si PNL, iar criza va fi folosita ca un pretext pentru masuri interne, in speta retezarea unor capete si ridicarea unei noi generatii politice. La PSD si PNL situatiile sunt destul de asemanatoare: ultimele congrese au adus la putere, spectaculos, lideri considerati outsideri, tineri, energici, nu neaparat si foarte maturi politic. Tocmai constientizarea propriilor lipsuri, lipsa de siguranta, dorinta de a scapa de tutela celor mai mari, aflati in umbra, care i-au si ajutat, de altfel, sa urce in virf, ii va impinge pe acesti lideri sa taie multe capete din subordine si sa aduca, in loc, persoane fidele.

    E un proces care a inceput, deja, in teritoriu, si care va lua amploare in urmatoarele luni. Un proces care va fi usurat de faptul ca actuala criza loveste in popularitatea unor lideri care s-au perindat pe la guvernare, in ultimii ani, si vor fi facuti responsabili de catre electorat pentru situatia existenta. Remarc, in treacat, ca, pina nu demult, Calin Popescu Tariceanu beneficia de o aureola de premier care a creat o veritabila explozie a prosperitatii, dar a trebuit sa fie doar putin scuturata de praf istoria guvernarii ultimilor ani pentru a iesi la iveala ca am avut un ”boom” economic fals, bazat pe banii -multi - lasati in visterie de guvernul Nastase, pe stimularea exagerata a consumului si pe ”industria” capsunarilor, adica forta de munca necalificata exportata in UE pentru a face treburile pe care neamtul, italianul sau spaniolul nu concepeau sa le faca. Acum, legenda Tariceanu se face tandari sistematic, iar demitizarea va afecta si PNL.

    E probabil, cum spuneam – si am si informatii in acest sens – ca atit Ponta cit si Antonescu vor profita de situatie pentru a regla conturile cu anumite nume grele din vechea garda si a-si forma si promova propria echipa. Va fi o echipa compusa din oameni scoliti, care au facut ceva notabil in viata mai inainte de a se lansa in politica, asa cum e parcursul firesc, sau vom asista la ascensiunea unor indivizi mediocri, parasutati de conjuncturi favorabile ori de lachelism direct in functii de virf? Experienta ultimilor ani ma face sa inclin spre a doua varianta.

    O situatie asemanatoare, desi mai complicata, este si la PDL, partid unde urmeaza sa aiba loc alegeri interne la virf, desi deznodamintul se va amina un timp, din cauza crizei. Se vede cu ochiul liber, insa, ca taberele sunt tot mai clar conturate, iar munitia strinsa incepe sa fie folosita fatis. Traian Basescu a inceput asaltul final asupra ultimilor sai colegi din generatia ”de aur” a baronilor partidului, miza fiind eliminarea acestora si inlocuirea cu oameni devotati 100%. Presedintele e constient ca nu isi poate permite sa piarda conducerea PDL din mina; a vazut ce poate pati un fost sef de stat ramas fara protectie, ma refer la Ion Iliescu, si nu e dispus sa treaca prin aceleasi incercari dupa 2014. In plus, nu garanteaza nimeni ca finalul mandatului va fi si cel al carierei politice.  

    2010 va fi un an in care, asa cum am mai spus, cu ajutorul crizei economice,  citeva figuri grele ale politicii de altadata vor fi trase pe linie moarta pentru mult timp sau chiar definitiv, in cazul unora. E bine? E rau? Doar viitorul va oferi un raspuns corect...

    Continuare
  • 135 comentarii

    25626 vizualizari

    PSD are nevoie rapid de un candidat la presedintie

    PSD are nevoie rapid de un candidat la presedintie


    Opoziția actuală se confruntă, după părerea mea, cu o situație neobișnuită: două partide importante, PSD și PNL, au probleme legate de identitatea unui prezumtiv premier și a unui președinte, deși situația politică este suficient de complicată pentru a furniza surprize majore și răsturnări de situații.

    Astfel, dacă PNL stă relativ bine la capitolul candidat prezidențial, mă refer la Crin Antonescu, cel care a făcut o figură bună la ultimele alegeri, nu același lucru se poate spune de un eventual premier, unde nu prea se întrezărește nicio figură liberală marcantă. Necazul e că PNL ar avea mai degrabă nevoie de un lider bine văzut ca premier, unul capabil să transmită mesajele economice corecte către electoratul liberal, mai ales în condițiile în care măsurile care au adîncit criza economică în România nu aparțin unui partid de stînga, ci unuia de dreapta, am numit PDL.

    PNL poartă, deci, o dublă povară: trebuie să arate alegătorilor că merită încredrea lor, și trebuie să o facă împotriva ”curentului” de opinie, mai mult ca sigur anti-dreapta, care se va înregistra la viitoarele alegeri. Pe de altă parte, șansele ca PNL să dea președintele țării sunt mai mult decît reduse, deci un nou argument că nu îl ajută prea tare să aibă un candidat prezidențial redutabil.

    PSD, în schimb, e favoritul hîrtiei la prezidențiale, numai că al său candidat are o mică problemă: e sublim, dar lipsește cu desăvîrșire. Victor Ponta ezită să își asume această responsabilitate, și poate că nu greșește, avînd insuficientă experiență a competiției de vîrf. De altcineva nu se vorbește nici măcar teoretic. Iar timpul trece. După părerea mea, PSD trebuia să aibă deja conturată o opțiune pentru Cotroceni, așa cum a avut încă din 1992 pentru 1996, din 1997 pentru 2000, ori din 2000 pentru 2004. Chiar și în mandatul lui Geoană se știa că el își va asuma candidatura prezidențială; acum, însă, e liniște, sub acest aspect.

    Chiar dacă mai sunt patru ani, PSD, ca partid de opoziție, are nevoie de o perioadă mai lungă pentru a-și promova un candidat, mai ales dacă el va fi reprezentantul noului val din politică. În plus, nu bagă nimeni mîna în foc că actualul președinte nu ar putea face, din nou, obiectul unei acțiuni de suspendare din funcție, care de această dată i-ar putea fi fatală, politic vorbind. PSD, ca mare partid, nu și-ar permite, în acest caz, să fie prins cu garda jos, fără un candidat prezidențial bine înfipt ca atare în mentalul colectiv. Tocmai de aceea, poate nu ar strica să se abordeze și să se clarifice această problemă în toamnă, la congresul extraordinar pe care aud că Victor Ponta vrea să îl convoce, pentru definitivarea statutului partidului.

    Continuare
  • 178 comentarii

    17528 vizualizari

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Sondajele de opinie arată că PDL se prăbușește vertiginos pînă spre o cotă care l-ar putea împinge, se spune, în afara parlamentului, în 2012. Personal, nu cred că va fi chiar așa, dar ceea ce puțini remarcă e faptul că, prin acțiunile sale, paradoxal, regimul Băsescu a început demult să sape la temelia viitoarei puteri, indiferent care va fi ea, lucru care nu are cum să îi displacă. Să mă explic.

    În perioada guvernării Năstase, din care am avut onoarea să fac parte, se discuta insistent, în ultima parte a anului 2004, despre tot felul de măsuri populiste pe care ar fi fost recomandat să le luăm, pentru a ne spori zestrea electorală, fiindcă existau bani. Îmi aduc aminte că Marian Sîrbu, parcă, a venit chiar cu ideea să majorăm pensiile, dar cel care s-a opus a fost Năstase, care a spus că banii din buget trebuie folosiți în primul rînd pentru investiții care să producă bani, la rîndul lor, precum autostrada Bechtel șamd. Mihai Tănăsescu, la rîndul lui, era foarte parcimonios cu finanțele, nu concepea nicio cheltuială hazardată, eu eram obsedat de investiții în energie și în parcuri industriale, cum nu prea am mai auzit să se fi făcut în ultimii ani și tot așa...

    Exista, recunosc, o încredințare fermă că PSD va cîștiga alegerile (nici azi nu sunt pe deplin convins că le-a pierdut cu adevărat) și eram conștienți că, după scrutin, tot noi va trebui să gospodărim țara, așa că nu ne înduram să aruncăm cu bani de care tot noi ar fi trebuit să ne folosim. Așa se face că guvernul Tăriceanu a beneficiat, cînd a ajuns la putere, de o rezervă de cîteva miliarde bune de euro, strînse de noi cu trudă, din care s-a apucat imediat să facă pomeni electorale. Sunt curios dacă i-ar mai fi dat mîna să introducă celebra cotă unică dacă în loc de munți de bani ar fi găsit în visterie doar un bilet cu lista datoriilor. Cum am găsit noi cînd am venit la putere, în 2000!

    A urmat de acum știuta angajare masivă de bugetari, răsplătirea sponsorilor politici șamd, iar banii s-au topit iute. Guvernul Boc instalat după 2008 nu a mai găsit munți de bani în rezervă, dar a găsit o țară fără datorii demne de luat în seamă, un teren virgin, financiar vorbind, pe care s-a apucat, rapid, să îl ”pîngărească” prin împrumuturi peste împrumuturi de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, piața internă și externă șamd. Și uite așa, s-au mai topit cîteva zeci de miliarde de euro. În acest moment, se vorbește de un nou împrumut de la FMI, ceea ce ar putea aduce România aproape de limita maximă a îndatorării, desigur, ținînd cont de posibilitățile noastre de rambursare. Acest împrumut nou ar avea menirea să ”rostogolească” pentru viitor tranșele pe care țara noastră ar trebui să le achite, de la anul, în contul banilor luați deja anul trecut. (Cum se știe, împrumutul de la Fond se achită într-o perioadă de pînă la cinci ani). În 2011, România va avea de finanţat un deficit bugetar de cel puţin 6 miliarde de euro dacă va reuşi să reducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, iar către FMI va avea de plătit cca.300 de milioane de euro. Serviciul datoriei publice guvernamentale pe anul viitor va cuprinde rate de capital de circa 11,3 mld. euro şi dobînzi de 2 mld. euro, adică un total de peste 13 mld. Euro. În 2012, an electoral, cînd începe și rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte cu încă aproape două miliarde de euro. 

    Prin iunie, Tănăsescu avertiza că România nu ar trebui să mai ia un nou credit de la FMI, fiind de preferat soluții alternative. Numai că regimul PDL știe de ce e bine să facă toate împrumuturile pe care le are la îndemîna. Pentru că ele vor trebui plătite nu de către cei care le-au contractat în actualul mandat, ci de către viitoarea guvernare, că va fi ea PSD, PNL, sau o combinată. PDL și Băsescu știu și rîd în barbă de pe acum la gîndul că, viitorul președinte și viitorul guvern vor trage din greu să achite tranșele de bani luate azi de ei, în timp ce portocaliii vor sta, relaxați, în băncile opoziție și vor critica puterea, așa cum stă bine oricărei opoziții. Indiferent cine va veni la putere, deci, va porni cu cel mai mare handicap de după revoluție, în ceea ce privește starea economiei. Iată de ce putem considera că adevăratul guvern de sacrificiu nu e Boc 5, așa cum se scrie în presa ultimelor zile. Ci guvernul de după viitoarele alegeri, oricare va fi el.




    Continuare
  • 273 comentarii

    24630 vizualizari

    Atenție la Letonia!

    Atenție la Letonia!

    În locul actualei opoziții, aș trata cu toată atenția ceea ce s-a întîmplat, sîmbătă, în Letonia, țară fostă comunistă, la alegerile legislative.

    Asta pentru că scrutinul a fost cîștigat de către coaliția de centru-dreapta aflată la guvernare, Blocul Unităţii, Uniunea Verzilor şi gruparea Pentru Patrie şi Libertate, deși a fost nevoită să adopte, în ultimul an, măsurile cele mai dure, pe fondul crizei, și s-a confruntat cu atacurile puternice și repetate ale stîngii.

    O situație, dacă vreți, foarte asemănătoare cu cea de la noi, unde guvernarea este de dreapta, ia măsuri impopulare și cade în sondaje, în timp ce stînga se pregătește să preia, glorios, puterea la viitoarele alegeri, anticipate sau la termen. Letonia a trecut în ultimii doi ani prin momente dramatice, în primul rînd o cădere a economiei cu 25%, devastatoare aș spune, ceea ce a scos oamenii pe străzi. Cînd reformistul Valdis Dombrovskis a preluat guvernarea, anul trecut, nu îi dădea nimeni nicio șansă, iar  după ce a început să taie în carne vie, nici atît. Premierul a redus din salarii, a mărit taxele și impozitele, a sporit șomajul prin concedieri masive de angajați ai statului, în timp ce adversarii social-democrați îl tocau mărunt la fiecare decizie, cereau anularea măsurilor nepopulare și îl acuzau că a vîndut țara organismelor financiare internaționale.

    La alegerile de sîmbătă, spre stupoarea generală, coaliția de guvernare și-a spulberat adversarii de stînga și a luat două treimi din mandatele parlamentare, ceea ce înseamnă că va rămîne la putere încă un mandat, al treilea consecutiv. Alegătorii letoni au reușit să vadă dincolo de scăderea nivelului de trai, de șomaj, de împrumuturile externe uriașe, de deficitul bugetar masiv, și au dat votul de încredere exact celor care i-au ”chinuit”, după formula social-democraților. Nu știu care sunt șansele ca situația din Letonia să se repete și la noi, la viitoarele alegeri, dar, cum spuneam, în locul liderilor actualei opoziții aș fi, de acum, ceva mai rezervat și mai atent la mișcările politice. În politică, marile surprize nu prea lasă loc de regrete...


    Continuare
  • 27 comentarii

    6753 vizualizari

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama


    Scandalul WikiLeaks înnebunește lumea întreagă de cîteva săptămîni, iar marea întrebare care e pe buzele tuturor nu e cine, ce, cum, cînd sau unde. Marea întrebare este de ce? De ce s-ar apuca un personaj misterios, un fel de ”Deep throat” al zilelor noastre, să arunce pe piață materiale incendiare conținînd secrete ale celei mai mari puteri din lume și nimeni să nu îl poată opri? Mai ales că Julian Assange a început seria dezvăluirilor pe WikiLeaks acum vreo patru ani, deci ar fi fost timp, teoretic, pentru orice manevră.

    Privită superficial, toată povestea aduce a film hollywoodian siropos, cu jurnalistul autodeclarat de stînga care susține că vrea o lume capitalistă mai bună și mai liberă. De unde o avea atîtea secrete pe mînă numai Dumnezeu știe, dar și asta face parte din siropul filmului. Plus că acuzația pentru care FBI îl caută cu mandat e mai tare decît și-ar fi putut imagina pînă și Seinfeld: nu și-a înștiințat partenera de sex că i s-a rupt prezervativul. O acuzație concepută special, în opinia mea, pentru a-l mitiza, efectiv, pe Assange, dacă ar ajunge să fie finalizată prin arestare, ori, e foarte posibil ca exact asta să se și dorească, în anumite cercuri, interesate ca jurnalistul să își continue misiunea.

    Pentru că, trebuie spus, dincolo de povești cu ponei roz, în spatele scandalului se ascund forțe și interese mult superioare, numai naivii ar crede altceva.

    Unii comentatori susțin că cineva vrea răul Americii și o tăvălește în noroi. Poate să fie și așa, deși mi-e greu să cred că o putere străină ar putea obține chiar atîtea informații confidențiale de la țara cu cele mai puternice și mai dotate servicii secrete și care mai ține și internetul în palmă. Numai că, analizînd cu atenție dezvăluirile, SUA ies mai degrabă întărite decăt slăbite de scandal. Întregii omeniri îi este prezentat scenariul unei superputeri care știe și controlează absolut tot pe planetă, iar unele dintre relele care i se pun în cîrcă nici măcar nu îi aparțin. Vezi, spre exemplu, cazul atacării Iranului, pentru care a făcut lobby îndrăcit Arabia Saudită.

    Și totuși, doar acesta să fie dedesubtul pervers al dezvăluirilor WikiLeaks, conturarea imaginii unei Americi hiper-potente? Sau aceasta e doar glazura ”de protecție”, dacă ne putem exprima astfel?

    Răspunsul ar putea să fi fost oferit, deja, zilele trecute, la o dezbatere organizată de Partidul Democrat, cel care l-a dat pe Obama. Acolo, jurnaliștii de la cotidianul Washington Post, apropiat de republicani, au avansat o teorie revoluționară, potrivit căreia democratul președinte al SUA ar trebui să anunțe cît mai rapid decizia de a nu mai candida la un nou mandat. Ei au avertizat că America se află într-un moment politico-economic extrem de dificil, iar Obama, care, oricum, nu s-a ridicat nici pe departe la înălțimea așteptărilor, riscă să agraveze situația prin aceea că îi determină, indirect, pe republicani să îl atace permanent, pentru a-i slăbi poziția. O luptă politică avînd drept consecință abaterea atenției de la economie. Jurnaliștii au mai punctat că doar forfaitul lui Obama în ce privește un  al doilea mandat ar detensiona politica americană și ar permite aplicarea unor programe de reformă care sunt mai mult decît necesare, dar care, totodată, sunt sistematic obstrucționate de republicani, în numele intereselor electorale. Să reamintim, în treacăt, că eșecurile lui Obama au dus la victoria recentă a republicanilor în alegerile legislative parțiale, de la jumătate de mandat, iar situația liderului de la Casa Albă s-a complicat încă și mai mult, dovadă și sondajele.

    Mesajele de acest tip nu sunt noi. Acum cîteva săptămîni, analistul american Edward Spannaus, de la Executive Intelligence Review, spunea explicit că
    “Există oameni supăraţi din cadrul administraţiei sale şi al Partidului Democrat, care iau serios în considerare modul de a-l îndepărta de la preşedinţie pe Obama”. Ideea că Obama ar putea fi scos de la Casa Albă încă înaintea finalului primului mandat a apărut pe tapet, în mass-media de peste Ocean, de vreo jumătate de an și e cel puțin îngrijorătoare, știut fiind că americanii nu se joacă de-a uite președintele, nu e președintele, precum politicienii de la noi.

    Să fie, oare, seria dezvăluirilor WikiLeaks un fel de a bate șaua pentru a pricepe iapa Obama? Un răspuns îl dă oarecum, chiar Assange, care declara, duminică, într-un interviu din El Pais, că Obama trebuie să demisioneze, pentru că ar fi aprobat spionarea funcționarilor ONU.

    Vrem-nu vrem, suntem obligați să ne amintim de celebrul Watergate, care a dus la debarcarea lui Richard Nixon. Și atunci, creditul a fost acordat unor jurnaliști, așa-zise simboluri ale profesionalismului, Woodward și Bernstein, care au investigat pînă au căzut sub masă și au reușit să demită un președinte. După ceva timp, s-a aflat însă, adevărul, anume că jurnaliștii de la Washington Post primeau marfa mură-n gură de la un potentat al FBI, Mark Felt. Care, e limpede, nici el nu acționa de capul lui. Cît despre adevărata motivație a demiterii, cea mai plauzibilă variantă este cea potrivit căreia un grup de potentați americani, mai ales republicani, în frunte cu legendarul Henry Kissinger, mîna dreaptă a lui Nixon, au considerat că aducerea vicepreședintelui Gerald Ford la Casa Albă e o variantă mai potrivită pentru America acelei perioade, cînd politica externă se derula, agitat și periculos, între războiul din Vietnam, conflictul de Yom Kippur, tensiunile americano-sovietice, americano-chineze, lovitura de stat din Chile orchestrată de CIA șamd.

    Nici azi situația SUA nu e prea grozavă, iar președintele în exercițiu e, la fel ca Nixon, considerat prea slab pentru a se ridica la înălțimea misiunii pe care o are.
    Cum America nu își permite accidente, trebuia inventat un scandal din stirpea  Watergate al cărui efect, pe termen mediu sau lung, să fie salvarea situației, prin redesenarea scenei politice și înlocuirea unor actori de prim rang. Dacă e sau nu așa, probabil că ne vom da seama în cel mult cîteva luni de zile.

    Continuare
  • 129 comentarii

    9975 vizualizari

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    În sfîrșit, PSD are un lider care a înțeles lupta politică și căruia îi pasă de proprii oameni. În sfîrșit, PSD-ul are un lider care pricepe bine jocul taberei adverse și iese la atac.

    Scandalul Nicolescu a evidențiat unul dintre puținele lucruri bune pe care le-am reamarcat, în ultima vreme, de pe margine, la opoziția autohtonă: faptul că, pentru prima oară după mulți ani, PSD are un președinte căruia îi pasă de oamenii săi. Prin atitudinea manifestată vizavi de abuzul la care a fost supus Constantin Nicolescu, Ponta a arătat ce anume a lipsit PSD după 2004.

    De fapt, s-a spus nu odată că anumiți lideri de după mandatul Năstase au ajuns la putere și s-au menținut tocmai în schimbul promisiunii către anumite structuri că vor pune batista pe țambal atunci cînd noul regim va asmuți procurorii și serviciile pe reprezentanții fostei guvernări.
    Nu știu dacă e sau nu așa, dar știu că, prea adesea, PSD nu doar că nu a mișcat un deget pentru a apăra social-democrații de atacurile noii puteri, dar chiar a lăsat impresia că preia inițitiva ”executării” acestora. Slugărnicie? Lașitate? Ticăloșie? Tradare? Incompetență?

    Sa nu uitam ca Ponta a fost procuror. Cine mai bine ca el știe aplicarea legii pentru o persoană cercetată? Ponta nu a sărit la atac pentru a se pronunța asupra nevinovăției lui Nicolaescu. Ceea ce el a remarcat, aidoma altor milioane de români, este felul complet arbitrar și abuziv în care funcționează sistemul arestărilor, la noi.
    Nicolescu nu a fost un pericol social timp ce cîțiva ani, cît a trecut de cînd a început ancheta în cazul său, în schimb a devenit periculos peste noapte, acum, cînd opoziția dă semne că se adună, iar puterea se prăbușește în sondaje.

    Fiul senatoarei PDL Plăcintă nu e un pericol social și e eliberat din arest după ce a încercat să treacă peste un cetățean cu mașina, sub influența unor droguri ușoare, din ce a relatat presa. Nu e pericol social nici deputatul PDL Dan Păsat, despre care procurorii spun că a pus cuțitul la gîtul unui om. După gratii nu stă nici deputatul PDL Cosmin Popescu, cel condamnat deja la închisoare, dar care poate vota liniștit pînă se definitivează recursul, probabil la Sf.Așteaptă. Nici Gheorghe Falcă nu trebuie deranjat cu vreun mandat, deși are dosare gîrlă, nici deputații Sorin Pandele ori Cristian Boureanu, nici primarul Poteraș, nici Monica Ridzi, nici mulți alți pedeliști aflați în diverse stadii de anchetă. Trebuia, în schimb, arestat un om sexagenar, cu sănătatea în piuneze, iar evenimentul să fie mediatizat la extrem, ca să afle toată țara că adevărații corupți sunt doar în rîndurile opoziției. Trebuia arestat un om care împiedica PDL în următoarele alegeri în Argeș.

    Acestea și nu altele sunt motivele pentru care noul președinte al PSD, secondat de lideri precum Ion Iliescu ori Adrian Năstase, merită toată aprecierea pentru felul cum s-a comportat în cazul Nicolescu, dînd un semnal clar că era distanțării lașe de pesediștii prigoniți a apus. PSD nu trebuie să facă scut împotriva justiției, dar trebuie să o facă împotriva abuzurilor puse la cale în numele zeiței Themis, al ideii de dreptate.

    Fără o reacție bărbătească, fermă, în fața oricaror feluri de abuzuri, rîndurile PSD vor continua să se subțieze, așa cum s-a întîmplat în ultimii șapte ani, iar disoluția va pune stăpînire pe cel mai mare partid al țării de altădată. Adică exact ceea ce se și urmărește, prin arestarea lui Nicolescu și celelalte care vor urma curînd, mai mult ca sigur in luna februarie asa cum am fost anuntati.

    Politica are multe încrengături, iar lupta pentru putere este nemiloasă și murdară. Ca fost politician știu bine asta și nu mă minunez cînd aud sau asist la anumite evenimente la noi sau în altă țară.Totuși, trebuie să remarc că atunci cînd drepturile omului sunt călcate în picioare, nu mai putem vorbi de un stat de drept, ci de o dictatură.




    Continuare
  • 125 comentarii

    18770 vizualizari

    Atentie: In 2012 incepe un tavalug politic nimicitor

    Atentie: In 2012 incepe un tavalug politic nimicitor


    Puțini vor fi observat, prinși în vîltoarea evenimentelor din ultimele luni, de la alianțe născute peste noapte la arestări și scandaluri de partid fratricide, că politica românească se pregătește de o premieră, începînd cu anul viitor. Mai exact, e vorba de debutul unui ciclu electoral pe care l-aș putea numi, fără teama de a greși, drept nimicitor. Și care va produce, cred, mutații spectaculoase, în viitorul destul de apropiat.

    Mai exact, 2012 marchează startul unei perioade patru ani în care vom avea cel puțin șase rînduri de alegeri, fără a pune la socoteală un eventual referendum de suspendare a președintelui. Astfel, în 2012 avem alegeri locale și generale, în 2014 europarlamentare și prezidențiale, iar în 2016 din nou alegeri locale și generale.
    Practic, între fiecare doi ani electorali va exista un singur an tampon, în care alegătorii să își tragă sufletul, e vorba de 2013 și 2015. Marile cicluri electorale de pînă acum, 1992-96, 1996-2000 ori 2000-2004 au avut cîte patru ani tampon. Abia după 2007 lucrurile s-au mai precipitat, cu șase scrutine în trei ani consecutivi, iar rezultatul nu a fost deloc benefic nici pentru partide, nici pentru țară. Disoluția actuală a statului, corupția tot mai generalizată și schizofrenia socială sunt consecințe directe și ale acestor evenimente, mult prea dese. Iar lucrurile stau să se repete, curînd.

    Ce consecințe va avea această situație? Nu dintre cele mai benefice, aș spune. Campania pentru alegerile de anul viitor a început în forță de pe acum, și sunt semne că lucrurile se vor înfierbînta vertiginos, pentru că miza e uriașă. De-o parte avem un partid, PSD, care stă de prea mult timp în opoziție ca să-și mai permită iar tușa, și un PNL care abia așteaptă să revină la guvernare pentru a nu risca să piardă zestrea electorală greu agonisită pe vremea lui Tăriceanu. De cealaltă, un PDL care e pe spinarea tigrului: nu se simte prea grozav, dar gîndul că ar putea cădea îi dă frisoane reci.

    Tăvălugul multi-electoral de care vorbeam va supune, însă, absolut toate partidele unor eforturi supraomenești, pentru că cele șase campanii în doar patru ani vor înghiți uriașe resurse materiale și vor presupune mobilizări umane de excepție. Ca să ne facem o idee, trebuie spus că la ora asta avem formațiuni care nu și-au achitat, încă, nici măcar datoriile de la precedentele campanii. Criza, care va mai dura o perioadă, va face ca nici sponsorii să nu se mai înghesuie, ca altădată. Probabil spolierea banului public va lua proporții, din acest motiv, pentru că - nu-i așa? -, țîța bugetului rămîne veșnic cea mai generoasă.

    Să nu uităm, însă, că tot în perioada de care vorbim, România va atinge vîrful de returnare a datoriilor făcute la FMI și la alte organisme, ceea ce va îngreuna jongleriile cu bani publici. În consecință, e de așteptat să se găsească modalități noi, mai abile sau dimpotrivă, mai nesimțite, de a se deturna sume importante de bani, ceea ce nu e, oricum, o veste bună pentru alegători.

    Dincolo de aceste probleme, partidele politice se vor confrunta și cu tensiuni interne, pentru că forurile conducătoare vor avea șase hopuri de trecut în patru ani, iar oricare pas greșit poate aduce acuzații, congrese extraordinare și încercări de schimbare.

    Să luăm cazul PDL, spre exemplu: e greu de crezut că se va mai scinda acum, pentru că s-a dovedit că aripa reformiștilor nu e nici măcar fulgușor. Asta nu exclude posibilitatea ca Traian Băsescu să aștepte un rezultat slab al PDL în alegeri, anul viitor, pentru a forța preluarea partidului de către fidelii săi. Nici Ponta nu ar avea o viață ușoară dacă PSD nu scoate un scor foarte bun încă de la locale, vara viitoare. Și nici Crin Antonescu, al cărui mandat e de pe acum contestat de destui adversari. Chiar și UDMR ar putea avea probleme, pentru că atacă alegerile cu o echipă nouă, oarecum lipsită de experiență.
    Cît despre partide mai mici, precum PRM ori Partidul Poporului, va fi greu să facă față unei singure ”duble” de alegeri, darmite să o ia de la capăt după numai un an de pauză.

    Este foarte probabil ca scena politică de la noi să se comporte aidoma fotbalului britanic: din cauza prea multor partide de campionat și de ligă europeană, nu se mai dă randament la națională. Partidele de la noi vor dedica energii prea mari alegerilor multiple pentru a se mai ocupa cu maximă seriozitate și de problemele țării, iată o perspectivă pesimistă, dar mai mult decît îndreptățită, dacă ne gîndim cum evoluează lucrurile, de obicei, în politica autohtonă. În 2008 și 2009, PDL a făcut ravagii în finanțele țării pentru a-și asigura victoria sa și a lui Băsescu în alegeri; nu are sens să ne mai mirăm că azi ne chinuim cu măsuri anti-criză care trebuiau de mult luate.

    Din păcate, nu avem nicio garanție că viitoarea guvernare, indiferent care va fi ea, nu va adopta aceeași strategie, a sacrificării intereselor naționale pe altarul celor electorale. Pentru că, așa cum am spus, noua generație de lideri tineri, chiar bine intenționată, este supusă unor presiuni uriașe de jos în sus

    Tocmai din acest motiv, poate nu ar fi deloc o idee rea dacă s-ar lua decizia cuplării alegerilor locale cu cele parlamentare – europenele neputînd fi cuplate cu prezidențialele – pentru a elimina măcar o treime din scrutinele care ne așteaptă.
    Electoratul român pare, de pe acum, tot mai puțin dispus să se prezinte la vot, absenteismul fiind o realitate îngrijorătoare în ultimii ani.
    Iar un absenteism masiv înseamnă înlesnirea fraudei electorale și obținerea unor rezultate nereprezentantive la nivel național.

    Continuare
  • 273 comentarii

    23026 vizualizari

    Pronostic: Basescu va demisiona in 2012

    Pronostic: Basescu va demisiona in 2012


    Traian Băsescu le-a cerut pedeliștilor, duminică seara, să introducă, printre modificările la textul Constituției, reducerea mandatului prezidențial de la cinci la patru ani, pe motiv că decalarea alegerilor a fost o greșeală care a dus la derularea de scrutine la fiecare doi ani.

    Ca unul care am avertizat, chiar zilele trecute, asupra situației dramatice, din punct de vedere electoral, a României, care va avea în următorii 5 ani cîte două rînduri de alegeri la fiecare doi ani, nu pot decît să salut această propunere. O singură nedumerire am, și e păcat că presa nu s-a aplecat mai cu luare aminte asupra acestui subiect: chiar dacă mandatul redevine de patru ani, alegerile nu mai pot fi suprapuse, din nou, pentru că există deja o diferență de doi ani între ele. Cu o singură excepție: dacă Traian Băsescu demisionează anul viitor, în vară, iar anticipatele prezidențiale se cuplează cu alegerile parlamentare la termen. Personal, sunt dispus să pun rămășag că exact asta va și face Traian.

    Referendumul pentru noua Constituție va fi programat, în mod cert, în ziua alegerilor locale, ceea ce îi va permite președintelui să ”tragă”, electoral, pentru PDL, iar după adoptatea acesteia, va urma demisia în vară și organizarea de alegeri anticipate.
    Demisia lui Băsescu de la Cotroceni va fi urmată imediat de cea a liderului PDL, care se va da la o parte în favoarea lui Zeus, după modelul Oliviu Gherman pentru Iliescu, în 1996. Evident, pentru ca asta să se întîmple, e nevoie ca la congresul din mai să cîștige un om de paie al lui Traian, or asta se și pregătește, în persoana aceluiași Boc. Revenit la șefia PDL după ce a demisionat de la Cotroceni, sacrificînd, declamativ, doi ani de mandat, doar pentru a readuce suprapunerea alegerilor – importantă economie de bani la buget – Băsescu va încerca să scoată maxim posibil la alegerile parlamentare de la un partid epuizat de guvernare.

    Sigur, poate nu va repeta succesul din 2008, dar important e să scoată un scor cît mai bun care să permită intrarea PDL într-o nouă combinație de guvernare. Iar un scor bun al PDL îi poate aduce lui Băsescu – atenție! - inclusiv postul de premier, mai ales că nu prea cred cu tărie în ideea că USL va obține peste 50% la alegeri, deci vom avea iar o coaliție. Un post pentru care îl poate desemna viitorul președinte, dar, la fel de bine, îl poate desemna și înlocuitorul lui Traian de la șefia Senatului, știut fiind că problema guvernării se tranșează, la alegeri, întotdeauna mai repede decît cea a președintelui, din cauza celor două tururi. Pînă acum, niciun șef de stat nu a îndrăznit să numească noul premier, deși tehnic era posibil, cum spuneam, lăsînd sarcina succesorului, dar Traian a dovedit că e omul premierelor. Important e ca la șefia Senatului să se afle, la momentul oportun, un om care să îi respecte voința.

    Pe de altă parte, dacă Băsescu rămîne președinte pînă în 2014, dar PDL obține un eșec major în alegeri, nu îi servește la nimic. Noua coaliție de guvernămînt îl poate suspenda în orice moment sau îi poate face, oricum, suficiente zile fripte încît să îi distrugă viitorul politic post-Cotroceni. Un risc pe care președintele nu și-l poate asuma, cred, sub nicio formă. Pentru el e esențial ce va urma după era Cotroceni.
    Revenit, însă, la șefia PDL și chiar în ecuația guvernării, Traian are șansa să joace, pe mai departe, un rol important în politică. Adică exact ceea ce își dorește cel mai mult, în ciuda declarațiilor sale telenovelistice.

    Continuare
  • 170 comentarii

    18232 vizualizari

    Dezastru politic: parlamentul va arata anul viitor ca un svaiter

    Dezastru politic: parlamentul va arata anul viitor ca un svaiter


    Alegerile de ieri, de la Baia Mare, prefigurează o situație fără precedent care se va înregistra anul viitor în România și care va da dureri de cap majore guvernului și ar putea răsturna multe calcule politice. Motivul? Simplu: prevederile votului uninominal, care nu a ținut cont de realitățile din țara noastră.

    Baia Mare are primar nou, dar Cătălin Cherecheș trebuie să demisioneze din Parlament pentru a se dedica noii calități. Evident, guvernul va trebui să organizeze alegeri anticipate pentru cele 15-16 luni de mandat rămase.
    Problema e alta, și are dimensiuni de-a dreptul incomensurabile: există cîteva zeci de parlamentari care se pregătesc, în acest moment, pentru candidaturi în alegerile locale, la primării și șefii de Consilii Județene.

    Istoria ultimilor ani a dovedit că banii și influența nu mai decurg din calitatea de parlamentar, ci din cea de edil local; anul viitor, în numele acestei ”descoperiri”, va fi o bătălie fără precedent pentru nominalizarea la diverse posturi locale. În alte vremuri, candidații erau adesea trimiși la primării cu forța, acum deja avem parlamentari care demisionează din partidele lor pentru a obține promisiunea candidaturii din partea altora.
    Să vedem doar cîteva nume de parlamentari vehiculate, deja, oficial sau mai puțin, pentru funcțiile de primari sau șefi de consilii județene.
    La PSD, senatoarea Lia Vasilescu vrea la primăria Craiovei, dar tot acolo vrea și deputatul Florentin Gust, care, mai prost plasat, a ales să se transfere la PC.
    Deputatul PC Tudor Ciuhodaru vrea la primăria Iași, unde se bate și Daniel Oajdea, de la PDL, iar deputatul Ioan Botiș pare bătut în cuie pentru primăria Bistrița-Năsăud. Deputatul PNL Nini Săpunaru trage la primăria Focșanilor, deputatul PSD Călin Potor vrea la primăria Alba-Iulia, iar senatorul PSD Sorin Lazăr s-ar mulțumi cu primăria Tg.Frumos.

    Deputatul PSD Cornel Itu vrea șefia CJ Cluj, iar senatorul PSD Alexandru Cordoș primăria Clujului. Tot șefia CJ Cluj o vrea și deputatul PNL Horia Uioreanu, iar senatorul liberal Marius Nicoară vrea primăria clujeană.
    Senatorul PSD Iulian Bădescu va candida aprope cert la primăria Ploiești, iar deputatul PNL de Prahova, Adriana Săftoiu, e tentată de primăria Dej.
    Deputatul PNL Relu Fenechiu vrea șefia CJ Iași, ca și senatorul PSD Florin Constantinescu. Deputata Oana Niculescu-Mizil ar putea fi trimisă, și ea, să candideze la primăria Călărași, iar pedelistul Radu Berceanu ar putea fi trimis, se aude, la Consiliul Județean Olt. Și deputata Elena Udrea ar putea fi trimisă de partid la primăria Capitalei, dacă sondajele o vor afla bine plasată.

    Lista completă, în curs de perfectare, să fiți siguri că va fi de 2-3 ori mai lungă. Desigur, nu toți care vor candida vor și obține posturile vizate, dar estimez că, după localele din iunie, cel puțin 35-40 de parlamentari vor pleca spre primării și Consilii Județene, lăsînd tot atîtea locuri goale în legislativ.

    Să nu uităm și un alt fenomen, deloc de neglijat: în fiecare al patrulea an de mandat, un număr important de parlamentari care realizează că nu vor mai prinde nominalizările partidelor în toamnă, fac tot posibilul să primească drept compensații alte posturi (ambasadori, reprezentanți în unele organisme internaționale, consilieri prezidențiali, directori în deconcertate, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, CNVM șamd) care, de asemenea, îi obligă să părăsească parlamentul înainte de termen. În mandatul trecut, au demisionat din Parlament cca.70 de parlamentari, record care ar putea fi bătut, cred eu.

    Dezastrul de abia acum începe: conform legii, pentru posturile rămase libere, guvernul nu mai poate organiza alegeri anticipate, pentru  că în mai puțin de șase luni vin alegerile la termen (art.48 din legea alegerilor). În consecință, între locale și parlamentare, legislativul va arăta ca un șvaițer. Acest lucru ar putea avea un impact neașteptat asupra procesului legislativ și asupra stabilității guvernului, în ansamblu, știut fiind că guvernul Boc rezistă, la această oră, în vreo 20 de voturi, iar la Senat majoritatea e decisă doar de un vot.
    Un alt motiv de haos va fi că prefecții și subprefecții care vor dori să candideze la locale sunt obligați să demisoneze cu 50 de zile înaintea alegerilor, ceea ce va duce, probabil, la înlocuiri pe bandă, pripite, și la nivelul acestor funcții.
    Toate aceste probleme vor apărea, cum spuneam, din cauza votului uninominal, conceput de unii cu picioarele, care reclamă înlocuirea parlamentarilor demisionari numai prin alegeri, spre deosebire de votul pe liste care asigură înlocuirea din mers. Tot sistemul respectiv e vinovat și de locul rămas gol pînă la alegeri după decesul deputatei aromâne Liana Dumitrescu, o situație de netolerat și care ar trebui să dea serios de gîndit făuritorilor de legi pe genunchi din România.


    Continuare
  • 171 comentarii

    16365 vizualizari

    E oficial: avem o guvernare la plesneala

    E oficial: avem o guvernare la plesneala


    Oricît de multă bunăvoință ai manifesta, ținînd cont de efectele crizei la nivel global, tot nu poți spune altceva despre situația de la noi decît că avem o guvernare la plesneală.

    După o guvernare haotică, să zicem de tip CDR, există scuze pentru noul guvern, timp de cîteva luni, pentru anumite erori sau scăpări. Actualul guvern nu a venit, însă, nici după o perioadă dramatică, ci după una de prosperitate generată de integrarea în UE și de năvala multor investitori străini, și nici nu se află la cîteva luni după alegeri. Cu toate astea, haosul mai degrabă se extinde.

    Văzută din exterior, unde mă aflu adesea purtat de afaceri, România se înfățișează ca o țară în care totul se limitează la reglementări legislative și mult joc politic de glezne. Pe lista  de așteptare se mai află doar legiferarea zborului păsărilor și amendarea legii gravitației, că în rest Boc, Băsescu și ai lor le-au zăpăcit pe toate.

    Probabil cele mai multe înjurături și le iau de la judecătorii Curții Constituționale, acolo unde a fost respins un număr record de legi, în ultimii ani, de la legea educației, de două ori, ori pachetul ”legilor sărăciei”, pînă la legile vizînd pensionarii ori proiectul noii Constituții.

    Mandatul lui Băsescu este în întregime doar un lung șir de propuneri legislative, unele noi, altele menite să schimbe vechile legi, aiurind pe toată lumea mai ales prin faptul că nu rezolvă, ci doar încurcă lucrurile. Avem milioane de infracțiuni nepedepsite? Pac o propunere de dublare a...perioadei de reținere preventivă plus concedieri masive de polițiști. De parcă asta era problema Justiției. Avem o situație economică dezastruoasă? Pac o propunere de impozitare a marilor averi, de parcă nu ar fi România singura țară din lume în care cetățenii trebuie să stea la cozi ca să își achite dările către stat. Plus hăituirea jurnaliștilor și artiștilor  pentru niște dubioase datorii de care în primul rînd fiscul e  vinovat. Avem cel mai mic grad de absorbție a fondurilor europene? Pac un nou minister, că doar nu aveam destule, bașca o reîmpărțire a țării în alte județe, că după aia o să curgă miliardele prin toate cotloanele. Cînd reîmpărțirea țării o face guvernul Elenei Udrea, care vorbea de județul Timișoara, înseamnă mult...

    Avem cel mai mic număr de medici și cel mai prost sistem medical din UE? Pac o lege de desființare a sute de spitale, măcar să știm o socoteală.
    Uneori nu știi dacă să rîzi sau să plîngi, precum în cazul firmei particulare Dalkia, trecută de guvern pe lista celor care trebuie privatizate. Sau cînd ministrul de Interne salută ca pe o victorie importantă ratarea aderării la spațiul Schengen. Ori cînd guvernul dă o ordonanță de urgență, 61/2009, prin care poate abroga acte normative încă neintrate în vigoare. Sau cînd premierul anunță în direct la TV decesul unui militar în Afganistan mai înainte ca MapN să fi anunțat familia acestuia. Sau cînd ditai parlamentarul puterii se scălîmbăie pe muzica lui Michael Jackson sub ochii telespectatorilor năuciți. Ori cînd un președinte de Consiliu Județean scrie cu oi vii pe dealurile Bucovinei, în cinstea ministresei Turismului.
    Avem o guvernare care, pe de-o parte, pompează bani cu nemiluita în biserici, iar pe de alta dezincriminează incestul, introduce divorțul la notar și calcă, în general, în picioare, valorile sfinte ale familiei.
    Avem o guvernare care concediază agenți de circulație, dar se oferă să îi angajeze la MAE, pe post de diplomați.
    Avem o guvernare în care președintele anunță creșterea TVA, apoi tot el acuză că a fost o gravă eroare politică.
    Avem o guvernare care ba vrea schimbarea premierului pe motiv de incompetență, ba vrea menținerea lui pe motiv de ultra-competență, ba vrea alegeri anticipate, ba scurtări de mandat, ba lungiri de mandat.
    Una peste alta, avem o guvernare la plesneală, mustind de erori. Erori am scris? Cred că voiam să spun orori.








    Continuare
  • Pagina:

    1 2
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • manicure:

    I truly love your blog.. Pleasant colors & theme. Did you build this amazing site yourself? Please reply back as I'm trying to...

  • نقل عفش بالطائف:

    Hi my loved one! I wish to say that this article is awesome, great written and come with almost all significant infos. I'd like ...

  • viagra cialis comparison:

    Hey! This is my first visit to your blog! We are a group of volunteers and starting a new project in a community in the same nic...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva