• 112 comentarii

    37423 vizualizari

    De ce anuntul despre masurile de criza l-a facut Basescu si nu Boc

    E una dintre marile intrebari care se vehiculeaza in acest moment, iar explicatiile oficiale sunt mai degraba jenante: presedintele ar fi cea mai legitima persoana, e ales cu cele mai multe voturi etc. In realitate, lucrurile stau altfel: Basescu nu a vrut, ci a fost obligat sa iasa el, cu anuntul, si nu Emil Boc. Cei care au facut-o sunt reprezentantii FMI, pentru care executivul nu mai prezinta niciun fel de garantie, dupa ce s-a dovedit ca au mintit pe fata in legatura cu situatia economica a tarii si cu masurile luate. Nu o spun eu, a spus-o vocea autorizata a guvernatorului BNR, care, ieri, a acuzat actuala putere ca se opune furibund oricaror reduceri de cheltuieli si ca a mintit in privinta incasarilor la buget, care sunt mult mai reduse, in realitate.

    Traian Basescu a iesit la rampa pentru ca, pur si simplu, nu a mai avut ce face. Din perspectiva FMI, el este cel care trebuie sa isi asume raspunderea suprema pentru masurile care se cer luate, odata ce guvernul, s-a vazut clar, nu mai poate fi luat in serios. E la fel de adevarat ca acest gest va fi decriptat intr-o cheie corespunzatoare in cancelariile occidentale, iar reactiile nu vor fi de maxima incintare.

    Si aici trebuie sa clarificam un alt aspect: se spune tot mai des ca Romania ar putea ajunge in situatia Greciei, in sensul rau, desigur. Numai ca se uita un amanunt semnificativ: Grecia e in zona euro, in timp ce Romania nu. Cancelariile occidentale, organismele financiare europene nu se lupta pentru a salva nivelul de trai al grecilor, ci pentru a-si salva propria moneda. O tara din zona euro aflata in colaps trage tot sistemul monetar european dupa ea. In cazul tarii noastre, eforturile de salvare in caz de colaps vor fi – sa nu ne imbatam cu apa rece – mult diferite fata de cele din Grecia. In perioada imediat urmatoare ma astept la o inrautatire a situatiei Romaniei sub aspectul ratingului de tara, al investitiilor straine, al prezentei unor societati serioase la noi etc.

    Romania plateste, azi, pentru lipsa de masuri din anul electoral 2009, cind s-a sacrificat economia pe altarul intereselor electorale. Decuplarea alegerilor prezidentiale de cele parlamentare se dovedeste un dezastru, pentru ca alta ar fi fost situatia daca am fi terminat cu toate alegerile in 2008.
    Romania plateste azi, insa, si pentru asa-zisa prosperitate economica generata de guvernarea de dreapta, dupa 2004, care a insemnat, de fapt, umflarea oastei bugetarilor cu peste 400.000 de oameni. Si a mai insemnat o cursa furibunda a cetatenilor dupa credite de tot felul, esalonate pe zeci de ani de aici inainte, pentru ca li s-a transmis permanent, de la inaltimea clasei conducatoare, ca asa e bine, iar laptele si mierea vor curge pe strazi timp de citeva generatii.


    Ieri, presedintele a anuntat masuri de o asprime fara precedent. Intrebarea este: vor fi macar aceste masuri aplicate, sau vom asista – cum eu unul cred – in urmatoarele zile la un blocaj total, la ”nuantari”, la ”ajustari”, la tergiversari samd, pentru ca - nu-i asa? - delegatia FMI nu poate sta la infinit in Romania, iar dupa ce pleaca, revenim la ce stim noi cel mai bine, principiul batranesc ”zicem ca ei si facem ca noi”?

    Eu cred ca acest anunt nu este punctul culminant al unor masuri dure, ci numai o etapa, vor urma alte decizii, precum majorarea cotei unice si a TVA. Din pacate, insa, orice masuri se propun, nu este suficient, deoarece, asa cum a demonstrat presedintele Basescu, tara nu este guvernata, in sensul clasic al conducerii de catre un executiv, ci este dirijata cu timona, dupa cum bate vintul...
     

    Continuare

    Tag-uri:

  • 77 comentarii

    22035 vizualizari

    Solutia iesirii din criza: aduceti specialistii!

    Pana acum doi ani puteam vorbi de masuri ”anticriza” ale guvernului, astfel incat sa se micsoreze efectele negative, in Romania, ale crizei economice mondiale. Nu s-au facut analize serioase, nu s-au luat masuri concrete, s-au facut doar declaratii gen ”economia duduie”, ”avem primele semne de iesire din criza” etc, pentru ca noi, din pacate, am fost si suntem intr-o continua campanie electorala. Astazi suntem in plina criza si, in opinia mea, suntem chiar epicentrul crizei pentru aceasta zona europeana.

    Este evident ca, in ultimii ani, tara a fost si este prost guvernata si azi suntem in colaps. Privesc si ascult emisiunile TV. Citesc presa. Tara, ca si la alegeri, este impartita in doua tabere. Cei care lauda si iau apararea actualei puteri, fara sa inteleaga gravitatea situatiei si cei care critica, fara sa ofere solutii. Cetatenii privesc nedumeriti si nu inteleg ce li se intampla. Nu inteleg cu ce sunt vinovati pentru ca sa ajuns aici, de ce dupa mai mult de 30 de ani de munca serioasa nu au dreptul la pesia calculata conform legilor acestei tari, nu inteleg care va fi viata lor de aici incolo. Reducerea cheltuielilor publice este o necesitate, dar cine si de ce le-au majorat in ultimii 4-5 ani? De ce se incepe cu reducerea pensiilor si nu cu numarul de masini din coloanele oficiale? De ce nu se introduce obligativitatea ca toti functionarii de stat, inclusiv ministrii, sa calatoresca cu clasa ”economic” in afara? De ce nu se blocheaza toate achizitiile publice care nu sunt strict necesare pentru buna activitate? Inteleg ca trebuie sa micsoram costurile, dar cum marim veniturile altfel decat prin majorarea taxelor?

    Un guvern competent si responsabil trebuie, in mod OBLIGATORIU, sa propuna si MASURI COMPLEMENTARE pentru crearea de noi locuri de munca, sa propuna proiecte majore care sa antreneze economia romaneasca, oferte clare si predictibile pentru investitorii privati romani si straini. Suntem constienti cati romani bogati si intreprinzatori investesc astazi in alte tari doar pentru ca in Romania nimic nu dureaza si nu este sigur? Romanii sunt bine pregatiti profesional, cu specialisti in diverse domenii, oameni de afaceri de succes care pot propune solutii, pot ajuta guvernul prin propunerile lor, pentru a se lua masuri mai corecte si mai putin dureroase pentru populatie. Sunt convins si sustin necesitatea unui dialog al factorilor responsabili cu specialisti, dar cu situatia CORECTA si CONCRETA a Romaniei in fata.Trebuie chemati specialisti fara a ne uita la culoarea lor politica, ci numai la pregatirea lor, trebuie apelati economistii de prestigiu.  Oare vom invata vreodata ca ascunderea gunoiului sub pres nu inseamna si curatenie?

    Continuare

    Tag-uri:

  • 159 comentarii

    56384 vizualizari

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    Ideea unui premier cu sange de neamt, sustinut de trei partide importante, ma refer la Klaus Johannis si la PSD, PNL si UDMR a fost una dintre gaselnitele politice de valoare ale anului trecut, zic eu, si au zis-o si mai toate sondajele facute in acea perioada. Ca nu a putut deveni realitate, asta e alta poveste. Ma intreb de ce nu am largi, putin, cadrul discutiei, luand in calcul un candidat prezidential tip Klaus Johannis, adica unul ”de import”, pentru alegerile din 2014? O idee care ar trebui sa procupe mai ales PSD, partid unde nu prea se intrevede la orizont, deocamdata, nicio candidatura cu greutate.

    Cred ca o varianta interesanta – si despre care am auzit ca s-ar mai fi discutat in anumite cercuri, la un moment dat -  ar fi Colette Avital, romanca nascuta la Bucuresti care a ajuns parlamentar de stanga in Israel si a candidat, chiar, la sefia acestui stat, acum vreo trei ani. Doamna Colette ar putea fi o Margaret Thatcher a Romaniei, o mana de fier intr-o manusa de catifea, iar experienta sa este în afara oricarei contestari. Sa reamintim, pe scurt: s-a nascut la Bucuresti, in 1940, unul dintre bunicii sai fiind lider al comunitatii evreiesti, iar altul patron al unei mari fabrici. In 1950, anchetele Securitatii au fortat-o sa emigreze in Israel, dupa ce a facut studiile in scoli romanesti. A urmat in Israel inalte scoli politice, a pornit de jos, a invatat sase limbi straine – desigur ca vorbeste perfect romaneste – si si-a cladit o cariera diplomatica de prestigiu, pas cu pas. Practic, Colette Avital s-a ciocnit de toate marile centre de putere ale lumii: a lucrat in diplomatia israeliana ca atasat de presa la Bruxelles, a fost consul si loctiitor de consul general la Boston, ministru plenipotenţiar la Paris, ambasadoare în Portugalia , consul general la New York. A fost numita, ulterior, in Israel, director general adjunct pentru problemele Europei Occidentale. De mai bine de un deceniu este deputat al stangii in parlamentul israelian, din partea Partidului Muncii, si a fost prima femeie care a candidat la sefia statului Israel. Daca ar fi reusit, ar fi fost femeia cu cea mai inalta functie in stat, de la legendara Golda Meir incoace.

    Nu stiu daca doamna Avital ar fi interesata de o candidatura in tara sa natala, asta ar depinde de forta de convingere a partidelor de la noi. Ii prezint, pe aceasta cale, scuzele mele anticipate pentru situatia in care o asemenea idee ar leza-o. Stiu sigur, insa, ca ea are o mare sensibilitate si o mare dragoste pentru Romania si s-a luptat mereu pentru stringerea relatiilor dintre noi si Tara Sfanta, mai ales ca este si presedinte al Asociatiei de Prietenie Israel-Romania. Adversarii acestei propuneri ar spune ca doamna Avital nu cunoaste realitatile Romanesti si nu ar avea priza la marele public. Poate ca asa e. Dar, la urma-urmei, poate ca romanii se vor fi saturat de lideri care ”cunosc” al naibii de bine realitatile autohtone, inclusiv cum se da o galeata de plastic spaga pentru un vot, dar le uita rapid, dupa ce ajung la putere. Poate ca se vor fi saturat de lideri de prim rang care nu vorbesc bine nici macar limba romana, care si-au luat diplomele la universitati fantoma, pe care nu ii invita nicio cancelarie straina in vizita, care cunosc din toate diplomatia internationala doar termenul de ”licurici”, sau care nu au fost persecutati de Securitate, ci au fost niste previlegiati ai acesteia. Poate ca femeile din Romania merita o ”incercare”, prin undea de-a lor, iar minoritatile s-ar simti, si ele, mai in siguranta cu un asemenea candidat. Ce ziceti, merita analizata o asemenea idee? Eu, unul, zic ca da...


    Continuare
  • 80 comentarii

    55246 vizualizari

    Anul marilor schimbari politice

    Anul marilor schimbari politice


    Am auzit multi specialisti spunind ca anul acesta va fi, din cauza crizei, unul al stagnarii politice, economice si sociale, ceea ce, in parte, va fi adevarat. Spun in parte pentru ca vor exista, totusi, si schimbari importante, si am sa ma ocup cu predilectie de cele politice, pentru ca cele economice le simte, deja, toata lumea, iar cele sociale sunt imprevizibile.

    Anul acesta vor avea loc schimbari importante in interiorul principalelor partide de la noi, PSD, PDL si PNL, iar criza va fi folosita ca un pretext pentru masuri interne, in speta retezarea unor capete si ridicarea unei noi generatii politice. La PSD si PNL situatiile sunt destul de asemanatoare: ultimele congrese au adus la putere, spectaculos, lideri considerati outsideri, tineri, energici, nu neaparat si foarte maturi politic. Tocmai constientizarea propriilor lipsuri, lipsa de siguranta, dorinta de a scapa de tutela celor mai mari, aflati in umbra, care i-au si ajutat, de altfel, sa urce in virf, ii va impinge pe acesti lideri sa taie multe capete din subordine si sa aduca, in loc, persoane fidele.

    E un proces care a inceput, deja, in teritoriu, si care va lua amploare in urmatoarele luni. Un proces care va fi usurat de faptul ca actuala criza loveste in popularitatea unor lideri care s-au perindat pe la guvernare, in ultimii ani, si vor fi facuti responsabili de catre electorat pentru situatia existenta. Remarc, in treacat, ca, pina nu demult, Calin Popescu Tariceanu beneficia de o aureola de premier care a creat o veritabila explozie a prosperitatii, dar a trebuit sa fie doar putin scuturata de praf istoria guvernarii ultimilor ani pentru a iesi la iveala ca am avut un ”boom” economic fals, bazat pe banii -multi - lasati in visterie de guvernul Nastase, pe stimularea exagerata a consumului si pe ”industria” capsunarilor, adica forta de munca necalificata exportata in UE pentru a face treburile pe care neamtul, italianul sau spaniolul nu concepeau sa le faca. Acum, legenda Tariceanu se face tandari sistematic, iar demitizarea va afecta si PNL.

    E probabil, cum spuneam – si am si informatii in acest sens – ca atit Ponta cit si Antonescu vor profita de situatie pentru a regla conturile cu anumite nume grele din vechea garda si a-si forma si promova propria echipa. Va fi o echipa compusa din oameni scoliti, care au facut ceva notabil in viata mai inainte de a se lansa in politica, asa cum e parcursul firesc, sau vom asista la ascensiunea unor indivizi mediocri, parasutati de conjuncturi favorabile ori de lachelism direct in functii de virf? Experienta ultimilor ani ma face sa inclin spre a doua varianta.

    O situatie asemanatoare, desi mai complicata, este si la PDL, partid unde urmeaza sa aiba loc alegeri interne la virf, desi deznodamintul se va amina un timp, din cauza crizei. Se vede cu ochiul liber, insa, ca taberele sunt tot mai clar conturate, iar munitia strinsa incepe sa fie folosita fatis. Traian Basescu a inceput asaltul final asupra ultimilor sai colegi din generatia ”de aur” a baronilor partidului, miza fiind eliminarea acestora si inlocuirea cu oameni devotati 100%. Presedintele e constient ca nu isi poate permite sa piarda conducerea PDL din mina; a vazut ce poate pati un fost sef de stat ramas fara protectie, ma refer la Ion Iliescu, si nu e dispus sa treaca prin aceleasi incercari dupa 2014. In plus, nu garanteaza nimeni ca finalul mandatului va fi si cel al carierei politice.  

    2010 va fi un an in care, asa cum am mai spus, cu ajutorul crizei economice,  citeva figuri grele ale politicii de altadata vor fi trase pe linie moarta pentru mult timp sau chiar definitiv, in cazul unora. E bine? E rau? Doar viitorul va oferi un raspuns corect...

    Continuare
  • 35 comentarii

    40278 vizualizari

    Greva generala?

    Greva generala?


    Aceasta alaturare de cuvinte, fara semnul intrebarii, bineinteles, face sa tremure orice Guvern de pe fata pamantului, de la Paris la Tokyo si inapoi, pentru ca ea ii someaza direct pe guvernanti sa ia act de o realitate dificila a tarii, aflata la limita controlului autoritatilor si care simte acut presiunea a doi factori decisivi - solidaritatea si lipsa de alternative.

    Cum ar arata o greva generala in mod normal?

    Ai iesi din casa, ca ministru, dimineata si n-ai avea sofer sa te duca la serviciu, pentru ca acesta ar face parte din sindicatul soferilor, care l-au tinut acasa in aceasta dimineata, ok, asta e, ti-ai lua cheile de la masina personala, copilul, si te-ai indrepta catre scoala, sa-ti lasi odrasla la examenul de maturitate, programat din intamplare chiar in aceasta zi. Ar trebui sa te resemnezi cu gandul ca examenul nu se mai da, profesorii fiind de neclintit, iar copilul tau ar fi nevoit sa treaca strada si sa se bage intr-un internet-cafe sau o sala de jocuri, unde sa-si dea examenul de maturitate la o bere cu baietii.

    Mergi mai departe, intr-un trafic cumplit. RATB-ul nu circula deloc, nici metroul, nici politistii, nici semafoarele, totul defect. Plin de masini in trafic, oameni pe trotuare si printre masini, claxoane, fluiere, haos, cu greu ajungi la Guvern, parchezi pe o strada mai tirata, sa nu-ti zgarie manifestantii din piata masina, intri in lift, si scaunul liftierei e gol. Afiliata la sindicatul "Ascensorul", nu a putut veni azi la munca. Nici nu mai stii la ce etaj era biroul tau, ca in mod normal tot femeia aia pe care n-o salutai apasa 2 sau 3....o iei pe scari sa nu ratezi etajul si ajungi in sfarsit la birou.

    Toate secretarele de pe palier stau si isi beau cafelele pe hol cu sepepistii, femeile de serviciu si bucataresele de la cantina. Te simti un simplu cetatean, le ceri timid o cafea, tot ce poti obtine este o decofeinizata pe care ti-o face baiatul care a venit sa schimbe toner-ul, el nefiind bugetar. Din pacate el nu poate ramane sa scrie dupa dictare ce ai tu de spus in sedinta de Guvern ce urmeaza, prin urmare iti notezi pe o ciorna si incerci sa tii minte cat mai mult din ceea ce ai de spus.

    Intri in sala de sedinta, vin si colegii tai, toti cu ciornele mazgalite, si in capul mesei se pun niste domni care vorbesc engleza...Dai sa ridici mana sa iei cuvantul, dar ministrul de langa tine te trage discret de maneca si isi pune sugestiv degetul pe buze....sssshhhhh. Intrebi nedumerit, dar ce? suntem si noi in greva? Si el iti raspunde nu, dar sa lasam FMI-ul sa vorbeasca.

    Din pacate, la sfirsitul primaverii, in Romania a ramas in picioare doar finalul incursiunii noastre greviste imaginare. Caci in strada nimic nu mai arata solidaritate si hotarare.

    Greva generala??

    Continuare
  • 28 comentarii

    8290 vizualizari

    Fata nevazuta a majorarii TVA

    Fata nevazuta a majorarii TVA


    Majorarea TVA va aduce cu sine creșteri substanțiale de prețuri, asta o știu deja toți românii din relatările media. Există, însă, și efecte colaterale despre care s-a vorbit mai puțin sau deloc, dar care nu vor întîrzia să apară, iar ele s-ar putea dovedi chiar mai rele decît scumpirile propriu-zise.

    Despre ce este vorba? În acest moment, urmare a deciziilor guvernului, marii retaileri, afaceriștii de top din domeniul bunurilor de larg consum, se confruntă cu cea mai mare provocare: vor majora prețurile pe măsura creșterii TVA, păstrîndu-și profiturile intacte, sau vor accepta să păstreze prețurile la actualele cote, diminuîndu-și profiturile? Să nu scăpăm din vedere un element extrem de important din ecuație: devalorizarea monedei naționale va avantaja exportatorii, atîția cîți mai sunt, dar va scumpi importurile, ceea ce se va reflecta, de asemenea, în prețuri. Problema este că, după părerea mea, marii importatori vor încerca și o a treia cale, în raport cu cele două descrise mai sus: e vorba de identificarea unor produse de import de mai proastă calitate, care să permită menținerea unor prețuri asemănătoare celor actuale. Altfel spus, iei salamul la același preț, dar nu mai e din carne, ci din resturi șamd.

    O altă metodă, practicată deja pe o scară nepermis de mare, dar care sunt convins că se va extinde exponențial, va fi importul de produse expirate, de care depozitele altor state occidentale gem în permanență, în așteptarea debarasării, știut fiind că, la ei, legislația e nemiloasă în asemenea cazuri. Astăzi, conform datelor oficiale, România e țara europeană cu cele mai multe reclamații la Protecția Consumatorului, deși românii sunt cunoscuți pentru lipsa de încredere în măsurile statului. În curînd, însă, fenomenul va scăpa complet de sub control. Piața va fi invadată de produse proaste, expirate sau refuzate de alții, dacă e să ne amintim doar recentul scandal de la Ploiești, unde regia de transport a cumpărat, cu voioșie, un lot de troleibuze germane refuzate de elevețieni pentru probleme tehnice grave. Să ne amintim cum, după revoluție, piața din România fusese invadată de cafea atît de ieftină încît reprezentantul unei mari companii occidentale își manifesta public stupefacția că s-a putut găsi undeva, în lume, un asemenea preț. Sau cazul unor  țigări occidentale care invadaseră prin 1992 piața, la un preț excelent, dar s-a aflat ulterior că reprezentau un lot interzis de autoritățile din țara producătoare din cauza excesului de gudron. De ce să distrugi un produs, însă, cînd îl poți vinde în România și să îți recuperezi paguba? Vor reveni în forță afacerile cu produse second-hand, care începuseră să își dea duhul în prima parte a anilor 2000, după mega-succesul de după 1989, dar va crește și contrabanda, pînă la cote de neimaginat. După ce abia apucaseră să guste, un  strop, din beneficiile sistemului de viață occidental, mi-e teamă că, din cauza sărăciei, românii se vor întoarce, curînd, la perioada așa-numitei tranziții sălbatice de după căderea comunismului, cel puțin pentru cîțiva ani buni de aici încolo.


    Continuare
  • 44 comentarii

    11587 vizualizari

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    ”M-am saturat de votul batrinilor infricosati! Ca si acum cincisprezece ani, ca acum zece ani, ca acum patru ani, pesedeii, cu Nastase si Iliescu ai lor, sint votati masiv de indivizii incapabili sa-si aduca vreo contributie la viata sociala a tarii. Luati la bani marunti, ei sint tocmai generatia care, prin indiferenta, supusenie, lasitate si oportunism la scara nationala, au adus tara la starea de faliment din 1989. Ei sint generatia salvata de la inec de Ion Iliescu in 1990, cind au fost trecuti masiv la pensie. Desi ne-au lasat o tara in ruina, au pretentii la pensii mari si la gratuitati masive: la autobuz, la incalzire, la tratament, la spitale, la medicamente. N-au produs si nu produc nimic, dar continua sa fie stapinii nostri din umbra. Miliarde de dolari au fost virate - legal sau ilegal - spre plata pensiilor, pentru ca de acolo venea votul cel gras: votul neputintei si-al inapoierii programate”.

    Daca am înlocui cuvîntul ”bătrîn” cu ”evreu”, probabil că Hitler ar fi fost mîndru de asemenea discurs. Numai că el nu datează de pe vremea naziștilor. Ci de pe vremea cînd regimul Băsescu făcea ultimele repetiții pentru a intra în pîine, în decembrie 2004. Textul de mai sus nu a fost postat pe siteul organizației ”Noua Dreaptă”, sau ”Noii legionari”, ci a apărut într-un prestigios cotidian național, unde semnau elitele grupate în spatele noii vedete politice a României, alianța D.A. Și nu e creația vreunui nostalgic fascistoid, ci a distinsului intelectual Mircea Mihăieș, numit ulterior de Băsescu în conducerea Institutului Cultural Român. La vremea respectivă a produs vîlvă, a fost amendat, chiar, de către Consiliul Anti-Discriminare, dar și-a atins cu vîrf și îndesat scopul: a reușit să anatemizeze și mai mult generația de vîrsta a treia și să creeze noi prăpastii ale vrajbei între români. Pe atunci, credeam că e vorba de un exces de zel de moment, de un delir publicistic provocat de dorința de remarcare pe lîngă noii jupîni ai țării. M-am înșelat, și constat abia astăzi cît de mult.

    În realitate, articolul lui Mihăieș developa strategia pe termen lung a noilor guvernați, de exterminare prin orice mijloace a pensionarilor, doar pentru vina de a fi mai apropiați de stînga decît de dreapta. Mulți se întreabă, acum, de ce insistă Băsescu pe reducerea pensiilor, ori măcar pe impozitarea lor, pe anularea dosarelor de pensionare medicală a unor români șamd. Mereu și mereu, aceiași obsesie vizavi de pensionari...Ni se explică, savant, că pensiile sunt prea mari și trebuie tăiate, că bătrînii sunt niște asistați social, că România are prea mulți pensionari șamd.

    O propagandă de-a dreptul nazistă, încurajată de un partid de guvernămînt și de un șef de stat care știu foarte bine că nu vor putea rupe niciodată voturile vîrstnicilor, așa că e mai bine să îi ”execute”, fie printr-o culpabilizare morală și o presiune psihică menită să îi îndepărteze de urnele de vot, fie, efectiv, prin lichidarea fizică. Par vorbe mari, dar cînd prețul medicamentelor crește cu 700% nu putem decît să ne amintim cu amărăciune de bancul celebru de acum un sfert de secol, de la radio Erevan: ”Dle.Ceaușescu, dar cu cianură ați încercat?”.

    În fapt, pensionarii nu sunt asistați social, iar pensiile lor nu sunt daruri de la statul atotpututernic și milostiv. Ei sunt plătiți din proprii bani, puși deoparte în anii de muncă. (Dacă am retrocedat bunurile foștilor proprietari, cum am putea refuza să ”retrocedăm” celor care au muncit banii colectați de stat) Ba, mai mult, ei sunt cei care, paradoxal, sponsorizează statul și nu invers. Mai exact, românii contribuie mai mult decît este nevoie pentru pensiile lor, pentru că media de vîrstă a romînului face ca el să nu trăiască decît 18 ani după pensionare (22 de ani femeile, 14,7 ani bărbații), în timp ce stagiul de cotizare este, conform datelor oficiale, de 32,6 ani. Aceleași stastici atestă că românii ar trebui să primească o pensie medie de cca.11 milioane de lei vechi, judecînd după contribuțiile lor la bugetul de pensii. Asta înseamnă cu vreo 70% mai mult decît pensia medie actuală, dar să nu uităm că o eventuală impozitare a pensiilor, care se dezbate aprig acum, ar putea modifica încă și mai dramatic acest procent. 80% din pensiile din România sunt sub 1.000 de lei, iar peste doua treimi dintre acestea sunt sub 550 de lei. Și atunci, unde mai este statutul de ”asistat social”, cum mult îi place să repete, iar  și iar, președintelui Băsescu?

    În fapt, cred că problema actualilor guvernanți ar putea fi rezolvată mult mai simplu, fără atîtea strategii anti-pensionari justificate doar de vina acestora că se simt mai bine protejați de social-democrație: să se dea o ordonanță de urgență prin care să se interzică celor peste 60 de ani să voteze și cu asta basta. Sau, și mai bine, să se interzică votul celor de stînga, per ansamblu. Nici nu vom mai asista la genocidul pensionarilor și, poate, în felul ăsta, mai recuperează și PDL din procentele care i se duc pe apa Sîmbetei, în sondaje.






    Continuare
  • 64 comentarii

    29186 vizualizari

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Inițiativa legislativă a unei senatoare PSD de a curăța siteurile de înjurături ar putea fi demnă de laudă, dacă nu ar semăna cu efortul măcinării unui zid prin rîcîire cu unghia. Probabil tocmai de asta efectul care s-ar obține ar fi mai degrabă unul păgubos decît o autentică reformă morală, dacă îi putem spune altfel.

    E și firesc să fie astfel, atît timp cît internauții înjură, cel mai adesea, clasa politică, în postările din subsolul a diverse articole, iar dacă fac asta cu atîta îndîrjire, poate ar trebui să elimină cauza și nu efectul. Cînd o țară are un șef de stat specializat în ”hă-hă-hă”, în ”păsărico” sau în ”țigancă împuțită”, cînd premierul spune despre un jurnalist, la TV, ”derbedeul dracului”, cînd miniștri și senatori vorbesc pe posturile TV ca pe maidan, iar fenomenul se agravează de la un an la altul, nu postările cititorilor ar trebui să ne îngrijoreze. Ci felul în care buletinele de vot băgate în urne ar trebui – și nu reușesc - să ne aducă la conducerea statului oameni cu o solidă pregătire intelectuală, cu realizări în domeniile de activitate, pînă la intrarea în politică și, foarte important, cu cei șapte ani de acasă.

    Din păcate, ultimii ani au adus cu sine în politică valuri de analfabeți, de ratați profesional, de gîngavi și libidinoși, gata să se încaiere și la propriu pe micile ecrane. Există, desigur, și oameni de calitate, de autentică valoare, în politică, dar se simt din ce în ce mai stingheriți de obligația de a lucra, cot la cot, în partid sau în parlament, cu autentici derbedei, care se comportă mai rău decît pe maidan. La cum evoluează (involuează) lucrurile, va veni curînd, poate, ziua cînd o încăierare în parlament nici nu va mai fi o știre de prime time. Campaniile electorale sunt, și ele, tot mai violente, de la un ciclu electoral la altul. Faptul că unii români de rînd sunt mai slobozi în exprimare atunci cînd comentează acțiuni politice, pe forumurile ziarelor, ar trebui să dea de gîndit în alt mod decît își propune să o facă proiectul legii anti-înjurături.

    Ar trebui văzut de ce s-a ajuns la asemenea acumulări de frustrare și de nervi la nivelul oamenilor simpli, cine se face vinovat de asta și cum ar trebui detensionat nu internetul, ci societatea românească în ansamblu. Deocamdată, nu cred că e un lucru rău faptul că netul funcționează ca un Hyde Park autohton, mă refer la acel loc celebru din Londra, unde oricine poate ține cuvîntări aspre contra guvernului sau Reginei, fără teama că va fi arestat pe loc. Pe de altă parte, s-ar putea ca introducerea de sancțiuni la adresa publicațiilor electronice care nu blochează la timp înjurăturile să genereze forme nedorite de cenzură, mergînd pînă la lichidarea completă a postărilor, pentru că ar trebui angajate persoane care să supravegheze non-stop forumurile, iar asta ar împovăra și mai mult, financiar vorbind, o presă pentru care, și așa, nu mișcă nimeni un deget. Ba, dimpotrivă, unii par ferm hotărîți să o lichideze, total sau parțial, prin orice mijloace.



    Continuare
  • 398 comentarii

    46330 vizualizari

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică

    De ce se îndepărtează intelectualii de politică


    Opinia mea este că intelectualii au obligația morală să se integreze în politică.
    Afirmația de mai sus nu îmi aparține, a fost rostită de Corneliu Coposu  la vreo trei ani după revoluție, într-un interviu dat Europei Libere. Azi, și Coposu și Europa liberă au intrat în legendă, dar problema implicării intelectualilor în politică a evoluat oricum, numai în sensul enunțat de Senior nu. Din păcate pentru societatea românească, aș îndrăzni să spun...
    Situația devine de-a dreptul dramatică și ar trebui să constituie o temă mult mai importantă, pe agenda principalelor partide de la noi, decît este de fapt, dar acest lucru, straniu, nu se întîmplă. De cîțiva ani, nu mulți, se constată o îndepărtare vertiginoasă a intelectualilor autentici de politică, iar efectele sunt greu de cuantificat.

    La scurtă vreme după alegeri, președintele PNL, Crin Antonescu, declara că vrea să deschidă porțile partidului spre nume noi, de valoare, în condițiile în care PNL ar fi funcționat, în ultimii ani, ca o structură mai degrabă închisă. A trecut destul timp de atunci și nu am auzit de nicio înscriere răsunătoare în partid. PSD a pierdut cîțiva oameni de cultură, inclusiv pe academicianul Răzvan Theodorescu, dar de venit, de asemenea, nu a venit nimeni în loc. Cît despre PDL, acest partid arată aproape zilnic românilor cum trebuie să fie umilit un intelectual care s-a aventurat în politică. Mă refer, desigur, la cazurile lui Cristian Preda, Sever Voinescu șamd, care au ajuns să fie batjocoriți cu aprecieri de genul ”ăștia nu au condus la viața lor decît musafirii la lift”.

    Intelectualii – puțini, oricum - nu se mai încumetă să intre în partide decît înaintea alegerilor, contra unui fotoliu de candidat, lucru nu tocmai lăudabil nici pentru ei. După ce îl obțin, în general amuțesc și se autoizolează, astfel că trecerea prin parlament este, cel mai adesea, o experiență  ștearsă, marcată doar de anumite avantaje materiale. În primii ani de după revoluție, altfel stăteau lucrurile, aveam chiar un partid întreg perceput ca fiind al intelectualilor, mă refer la partidul Alianța Civică, care grupa nume de talia lui Manolescu, Antonesei, Augustin Doinaș, Radof, Stelian Tănase și alții. Convenția Democrată era condusă de un universitar de prim rang, Emil Constantinescu, iar organizații precum Alianța Civică mergeau mînă în mînă cu partidele din CDR. Alte nume grele dețineau poziții importante în structuri politice și constituiau voci de luat în seamă. PSD avea, la rîndul său, un număr zdrobitor de intelectuali de calitate, artiști, scriitori, universitari, academicieni șamd. Disputele zilei cuprindeau pozițiile Anei Blandiana ori ale lui Andrei Pleșu  în raport cu cele ale lui Oliviu Gherman ori Dinu Săraru. Din păcate, locul tuturor acestora e luat, în ultimii 7-8 ani de figuri sinistre ale showbizului, de intelectuali cu diplome livrate la kilogram și chiar de interlopi. Noile CV-uri politice sunt garnisite cu studii inventate, cu burse fantomatice, cu treceri neștiute pe la universități inexistente. Candidează oameni cu dosare penale ori cazier.

    De pe scena politică pleacă Răzvan Theodorescu, dar intră în scenă Teo. Se duce seniorul Alexandru Paleologu și vine, în schimb, mult mai caricaturalul său fiu. La țărăniști, Coposu devine statuie, locul lui e luat de Aurelian Pavelescu. Ion Iliescu se estompează, ca simbol al stîngii, iar locul lui se pregătește să fie luat de Dan Diaconescu. La PD a apus epoca lui Petre Roman, școlit la Toulouse, cu cinci limbi străine la activ, și se anunță cea a Elenei Udrea, instruită la Colegiul de Apărare. UDMR încă ”rezistă”, grație imaginii de intelectual autentic a lui Marko Belo, dar pînă și el a trecut prin umilința de a fi anchetat penal în regimul Băsescu pentru niște...cărți de poezii.

    Una peste alta, intelectualii de la noi încep să ia distanță radicală de politică. De ce fac asta? Simplu: din dezgust. O vorbă veche spune să nu te amesteci niciodată cu proștii, pentru că cei din jur ar putea să nu observe diferența. Oamenii de valoare din România, atunci cînd nu emigrează, desigur, nu vor să se mai amestece în troaca numită scenă politică. Un filosof de marcă nu se simte bine cînd e obligat să stea în băncuța parlamentară lîngă un derbedeu recoltat dintre cocalarii periferiei. Iar o femeie care și-a clădit din greu o carieră universitară nu va suporta, în grupul parlamentar, dictatura și ifosele unei foste traseiste de centură. Cînd România alege să fie condusă de un ”intelectual” cu trei ani de școală marinărească în locul, să zicem, unui Havel autohton, să nu ne mai mire că circul televizat în direct și porcăiala parlamentară devin reguli de zi cu zi.

    Că veni vorba, mai nou, președintele e acuzat că a pocnit un cetățean, băut fiind, din ce se spune, după o repriză la Cireșica. (Desigur, nu putea ieși băut de la Filarmonică). Nu știu dacă e adevărat, grav e că, și dacă s-ar dovedi asta, nu ar mai surprinde pe absolut nimeni. Cînd poporul seamănă, la urne, vînt, invariabil culege furtună...

    Continuare
  • 52 comentarii

    10565 vizualizari

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    O confuzie grava, care ne costa pe toti

    De cînd am ales să mă retrag definitiv din politică am un avantaj, despre care am mai vorbit și cu alte ocazii și pe care, probabil, îl voi invoca și de aici înainte: acela de a vedea lucrurile mult mai obiectiv, de pe margine, cum se spune...

    Iar unul dintre aceste lucruri este o constatare, din păcate, dramatică, despre care nu îmi face niciun fel de plăcere să vorbesc. E vorba de faptul că puterea politică din România confundă tot mai mult legitimitatea de a fi ales cu dreptul de a decide, de a legifera absolut orice și oricînd. În realitate, e o gravă eroare concepția că, odată ales, îți achiziționezi, ca om politic, un statut special, absolutist, divin, care îți permite orice decizie. Legitimitatea conferită de alegeri e o calitate care trebuie construită și confirmată în permanență, prin dialog cu cei din jur, dar, în primul rînd, cu alegătorii. Sunt absolut de acord că o țară nu se poate conduce prin referendumuri, dar nici în condiții de izolare totală, ca să nu spun de sfidare a alegătorilor.

    Lumea modernă trăiește, din acest motiv, o contradicție tristă: cetățeanii se ocupă tot mai mult, mai ales în situații de criză, precum cea de acum, strict de propriile probleme, iar politicienii, în loc să facă demersuri pentru a-i atrage în proiecte sociale colective aleg, dimpotrivă, să mizeze pe forță și pe îndepărtarea de problemele celor mulți.

    Politicieni de tip Traian Băsescu, spre exemplu, cer alegătorilor putere, tot mai multă putere...Vrea Primăria, apoi Consiliul General, apoi Președinția, apoi Guvernul, apoi un Parlament docil, apoi o societate docilă, o țară întreagă la picioarele lui. Cînd obține ceva din ceea ce solicită, decretează imediat că este Dumnezeu și doar el deține adevărul absolut. Cetățeanul contează strict atît timp cît are ceva de oferit.

    Asemenea mentalitate e transmisibilă în jos, către mase, nu degeaba se spune că peștele de la cap se împute. Se știe de milenii că nu se poate interveni la nivel general fără modificări ale mentalității individuale. ”Dacă e să se schimbe lumea, întîi trebuie să mă schimb eu” zice japonezul. La noi, se împămîntenește conceptul invers: întîi să mi se dea, întîi să se schimbe sistemul, și apoi văd eu dacă e cazul să mă schimb sau nu, În mod firesc, e blamabilă asemenea gîndire, dar cum poți da cu piatra cînd exact ăsta e mesajul oferit de primii oameni ai nației: ”Dacă vreți să vă dăm, dați-ne mai întîi voi totul”?

    Din nefericire, s-a dovedit că nici măcar atunci cînd Băsescu a primit destul de mult de la alegători nu a oferit nimic la schimb. Și nu e singurul. Astfel, se distruge sistematic respectul pentru autoritate, se accentuează disoluția statului, se favorizează haosul. Locul dialogului deschis, onest, cu cetățenii e luat de ședințe de taină, de închiderea ușilor în nasul presei, de decizii ”la secret”, în numele principiului găunos, comunistoid, ”știm noi mai bine ce trebuie făcut, nu trebuie să știe și poporul”.

    În România, totul se secretizează, vertiginos, iar politica dialogului lasă loc politicii pumnului. În viziunea guvernanților, nu mai avem organe de presă, ci trîmbițe înveninate ale mogulilor. Nu mai avem sindicate, ci organizații clădite după model mafiot care se implică, pe bani, în lovituri de stat. Nu mai avem mitinguri de protest, ci atentate la instituțiile democratice ale statului. Nu mai avem societate civilă, ci lingăi plătiți din surse oculte. În fine, nu mai avem opoziție, ci grupuri de interese gata să vîndă țara estului/vestului/oricui e interesat...Repet, toate astea în viziunea guvernanților. Priviți cu atenție la figuri precum premierul Emil Boc, precum ministrul Elena Udrea ori precum Roberta Anastase. Oamenii ăștia nu mai vorbesc ca niște aleși ai poporului, ci precum Moise abia pogorît de pe munte, cu tablele legilor în brațe. Se ascultă cu pioșenie, dar nu se comentează, cam ăsta e mesajul nerostit.

    Tarele sistemului se propagă exponențial și pervertesc brumele de conștiințe rămase; cetățeanul de rînd se scîrbește și se închide în sine; societatea românească se închide, și ea, la loc, după două decenii de libertate în care nici nu a apucat să se deschidă cum trebuie. Iar, peste toate, cel mai grav e că viitoarea putere, oricare va fi ea, ar putea nu să o ia de la zero, pe baze normale de această dată, ci să continue exact de unde a lăsat cea actuală.



    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva