• 240 comentarii

    21266 vizualizari

    Un pronostic: Elena Udrea, viitor președinte al UNPR

    Un pronostic: Elena Udrea, viitor președinte al UNPR


    Mulți vor fi tentați să zîmbească, dar există informații demne de toată încrederea în acest sens. Elena Udrea e profund interesată să candideze la primăria generală, dar întrebarea e din ce direcție va ataca? Dinspre dreapta sau dinspre stînga? Din ce am auzit în cercuri de vîrf, ministrul Turismului își pregătește, discret, transferul direct la șefia UNPR, partid care are de organizat un congres în următoarele 7-8 luni, pentru că primul lor for a fost o improvizație de moment. Atunci e programat și transferul puterii, în mîinile doamnei de la Turism. Prin trecerea la UNPR, motivată, să zicem,  de absența unei reale dorințe de reformă în PDL, Udrea va scăpa de o bună parte a balastului negativ care se acumulează tot mai mult în cîrca acestei formațiuni. În plus, să nu uităm că relațiile dintre familie Cocoș și gașca lui Gabriel Oprea sunt vechi și profund consolidate, în special afaceristic. De altfel, din ce am auzit, Dorin Cocoș se vede aproape în fiecare zi cu Oprea sau cu vreunul dintre apropiații săi. Foarte interesant de observat, în ultima vreme se face mare tapaj în presă pe tema afacerilor tot mai înțepenite ale familiei Cocoș, la un pas de faliment. E vorba, mai degrabă, de o ”curățare” a imaginii ministresei, care va deveni, brusc, mult mai săracă, în curînd, și mai apropiată de cei mulți și necăjiți. Poate mă înșel, dar ceva îmi spune că nu. Vom vedea curînd dacă am avut sau nu dreptate. Un lucru e sigur: curînd, se vor petrece mutații spectaculoase în politică, pentru că actuala criză va lăsa urme adînci de tot în trupurile multor politicieni. Iar pe alții îi va transforma, chiar, în cadavre...

    Continuare
  • 103 comentarii

    14699 vizualizari

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen


    La o asemenea întrebare probabil cel mai convenabil și rapid răspuns ar fi o contra-întrebare: de ce am fi fost admiși? Asta pentru că, din păcate, aproape întreaga Românie, cu Traian Băsescu în frunte, s-a repezit ieri să arunce cu pietre în capul cancelariilor occidentale pentru ceea ce s-ar numi discriminare la adresa noastră, dar prea puțin au stat să judece dacă nu cumva or avea și oamenii ăia un pic de dreptate de partea lor.

    Personal, nu cred că există un motiv pentru care România nu va fi admisă prea curînd în Schengen, ci o listă întreagă de motive. Și mai cred că, de această dată, în loc de acuzații la adresa Vestului de care suntem deja plictisiți încă din regimul comunist, ar trebui să avem parte de căderea unor capete din guvern.
    Să vedem cîteva motive pentru care statele UE ar fi îndreptățite să fie sceptice vizavi de România, începînd cu absența unei liste de tip ”to do”, așa cum a avut guvernul PSD în pregătirea integării europene, conținînd toți pașii de făcut pentru realizarea obiectivului:
    În ciua avertismentelor repetate și severe privind infracționalitatea autohtonă, la noi nu doar că nu s-a făcut nimic pe această linie, dar, dimpotrivă, în ultimele săptămîni asistăm la o explozie de crime și răfuieli interlope. De asemenea, vesticii pot afla că în ministerul Internelor, corupția a ajuns la cote atît de înalte încît șpăgile se dau cu milioanele la ditamai secretarii de stat, iar capii poliției iau apărarea, fățiș, marilor infractori, iar generali din MApN sunt arestați pentru șmenuri.
    În problema integrării rromilor, cei care au îngrozit Franța, dar și alte state, singura măsură preconizată de guvernul Boc e schimbarea numelui lor în țigani. Punct. Cît despre opoziția lui Băsescu vizavi de această măsură, președintele se teme, probabil, că nu va mai fi primit la petrecerile țigănești cu care ne-a obișnuit.
    Mesajul discret transmis de cancelarul german Angela Merkel cu ocazia vizitei din octombrie, ”achitați-vă datoriile către comapaniile germane”, a fost, și el, ignorat. De ce să plătești nemții cînd sunt atîtea firme de casă pedeliste care au cotizat în campanie și așteaptă, cuminți, cu mîna întinsă la buget? Un afront peste care cancelariile vestice nu trec așa ușor.
    Nu are cum să nu conteze și decizia României de a cumpăra avioane multi-rol americane, deși au existat o serie de oferte europene cel puțin la fel de bune. Altfel spus, noi mergem în casa europeană, dar plătim biletul de intrare americanilor.
    Guvernul Boc a recurs la o manevră extrem de neinspirată, schimbînd ministrul de Interne, în condiții rămase oricum neelucidate pînă acum, (apropo, ce se mai aude cu celebrul raport al MAI despre mitingul polițiștilor din 24 septembrie, că s-a cam pus praful pe el?), exact în perioada în care Franța și Germania își cristalizau opinia despre admiterea noastră în Schengen. Vasile Blaga, de bine, de rău, stăpînea excelent subiectul, avea relații personale foarte bune cu Thomas de Maiziere, omologul german, și era o voce respectată în JAI – Consiliul Miniștrilor Europeni pentru Justiție și Afaceri Interne. În locul său a fost adus un outsider, Traian Igaș, care pare să nu înțeleagă mare lucru din ce e în jurul său.
    Cu toate semnalele cel puțin tăioase transmise de liderii europeni privind incorectitudinea strategiei băsesciene de introducere a moldovenilor în UE pe ușa din dos, șeful statului chiar a accelerat procedurile de acordare a cetățeniei pentru basarabeni. În acest fel, peste 100.000 de moldoveni vor deveni, anual, cetățeni cu drepturi depline ai UE, doar pentru că Traian Băsescu și PDL au nevoie de voturile lor, la viitoarele alegeri. Or fi ei frații noștri, nimic de zis, dar cînd te invită cineva la masă, nu te prezinți și cu rubedeniile din dotare, pe motiv că nu se face să destrami o familie.
    O altă problemă majoră a României este aceea că, de mai multă vreme, nu are ministru de Externe. Teoretic, există un ocupant al acestei funcții, în persoana lui Theodor Baconschi, altminteri un intelectual de mare valoare, dar, din primăvară, domnia sa e ocupat total cu lansarea și întreținerea Fundației Creștin-Democrate, cea care e programată să cîștige potul la congresul PDL de anul viitor, cînd dl.Baconschi ar putea fi propulsat și spre candidatura la Cotroceni. În aceste condiții, cine să se mai ocupe de fleacuri precum spațiul Schengen?
    În fine, să spunem cîteva cuvinte și despre lobbyul europarlamentar în problema integrării. Acum cîteva săptămîni, cînd deja se știa, pe canale discrete, care va fi poziția Franței și a Germaniei, cîțiva lideri ai PDL, cu Cristian Preda în frunte, l-au pus la zid pe Ponta că ar fi stimulat în secret, la Strasbourg, un lobby anti-românesc al socialiștilor europeni. Deși informația era falsă, ea a continuat să fie perpetuată, și  nu întîmplător, pentru că opoziția trebuia să fie culpabilizată pentru previzibilul eșec. Ieri, domnul Preda a scris pe blog că, încă de săptămîna trecută ”Aveam deja informații despre reținerea unor prieteni din PPE în chestiunea accesului nostru în Schengen și am sperat că acest semnal va fi reținut”. Vasăzică Ponta ”stimulează” socialiștii, dar reținerile le au popularii europeni, frații PDL? Aș fi curios ce contra-lobby a făcut, în acest caz, dl.Preda, pentru a schimba opinia colegilor săi, pentru că eu, unul, nu am auzit nimic în acest sens.

    Rămîne de văzut cine va deconta acest uriaș eșec al guvernării Băsescu-Boc, pentru că, deocamdată, în loc de țărînă în cap, asistăm la un spectacol aproape grotesc, în care elevii puturoși și chiulangii le bat obrazul profesorilor care și-au permis să nu le dea notă de trecere. O atitudine de care, cum spuneam, românii s-au săturat încă de pe vremea lui Ceaușescu, atunci cînd vina pentru galantarele goale și frigul din case aparținea imperialiștilor din vest și nu calamității numite comunism...Nu ar fi mai simplu, dacă tot punem problema astfel, să dăm vina, direct, pe Mircea Badea, și să spunem că emisiunile lui au enervat oficialii europeni pînă la bararea accesului în spațiul Schengen?
    În treacăt fie spus,, e foarte bună ideea Comisiei Europene de a implementa un funcționar european în cabinetul Boc, cu rang de ministru, pentru a verifica permanent activitatea executivului, dar eu aș merge mai departe: să îl pună direct în locul lui Boc!

    P.S. În sfîrșit vine o veste bună dinspre guvern: au apărut fisuri, la propriu, în clădirile Finanțelor. Poate se fisurează de tot și scăpăm de ei...

    Continuare
  • 112 comentarii

    18495 vizualizari

    Cum vrea PDL sa impleteasca armonios crestin-democratia cu distrugerea familiei

    Cum vrea PDL sa impleteasca armonios crestin-democratia cu distrugerea familiei


    Teodor Baconschi a declarat, nu demult, la un seminar organizat de Fundaţia Creştin-Democrată, pe care o conduce, că paritatea între femei şi bărbaţi impusă mecanic are o încărcătură stângistă, totalitară, iar, ca om de dreapta, nu crede că trebuie promovat fără discernământ acest principiu. Dincolo de faptul că nu mi se pare onest să pui semnul egalității între stînga și totalitarism, trebuie să remarc, totuși, eforturile înduioșătoare ale teologului de a reorienta cu orice preț PDL spre creștin-democrație, în aplauzele femeilor pedeliste.

    Un demers bine intenționat, desigur, dar care va fi greu de transpus în practică, și nu doar pentru faptul că e greu să treci, în numai 3-4 ani, de la socialism la creștin-democrație. O doctrină nu e un nasture, pe care să îl tai cu foarfeca și să-l coși mai încolo. Pentru crezul lor, fruntași liberali ori țărăniști au pătimit în pușcării și tot nu s-au dezis, cum o face PDL la fiecare cîțiva ani.

    Va fi greu, cum spuneam, între altele pentru că doctrina creștin-democrată pune la mare preț valorile familiei în sens tradițional, conservator, adică exact preceptele morale pe care PDL le-am cam batjocorit în ultimii ani, după cum bine observa, deunăzi, și Deutsche Welle.

    E posibil ca pomenile bugetare pe care guvernul Boc le tot face în beneficiul Bisericii, de mai multă vreme, să aibă rolul de a închide gura Patriarhiei la momentul cînd noua orientare creștin-democrat va trebui să fie adoptată oficial.

    Pentru românii de rînd, însă, anumite lucruri vor fi greu de uitat.

    Va fi greu de uitat cum Băsescu își anunța sprijinul total pentru familiile de homosexuali, în campania din 2004, inclusiv dreptul acestora de a adopta copii. Că doar 20% dintre români sunt homo, după datele lui (ulterior retractate).
    Va fi greu de uitat cum lideri ai PDL au înaintat propuneri de legi privind legalizarea prostituției și înființarea de bordeluri.
    Ori cum ministerul Justiției a propus dezincriminarea incestului.

    Va fi greu de uitat că, grație deciziilor guvernului Boc, căsătoriile se pot desface acum direct la primărie, în doi timpi și trei mișcări, transformînd o instituție sacră într-una formală.
    Va fi greu de uitat că tot pedeliștii au propus impozitarea nunților și a botezurilor, singura modalitate prin care tinerele noi familii mai puteau să spere la desprinderea de casa părintească.
    Ori că au desființat peste 1500 de școli, obligînd zeci de mii de copii să meargă kilometri întregi sau să se lase de studii.

    Va fi greu să se uite că, în 2008, PDL cerea insistent înființarea unui minister al Familiei, separat de cel al Muncii, idee pe care au abandonat-o imediat după ce au recucerit puterea.
    Cum, la fel de greu va fi de uitat și propunerea înjumătățirii concediilor maternale, reducerea indemnizațiilor de creștere a copilului, a subvențiilor pentru pamperși și lapte praf.
    Fără lapte praf, dar cu etnobotanice la tot pasul, pentru că guvernarea PDL, în mod misterios, nu reușește să stîrpească fenomenul. Ori nici nu încearcă.

    Va fi greu de explicat, de asemenea, de ce guvernul Boc face săli polivalente pe bandă rulantă, de parcă ne-am pregăti pentru organizarea olimpiadei, dar asigură doar 13.000 de locuri în creșe pentru 180.000 de copii mici.
    Ori de ce nu intervine Protecția Copilului atunci cînd, de Revelion, pe micul ecran se produc artiști-copii interpretînd manele vulgare, în timp ce, pe fundal, dansează femei în bikini cu sînii goi.

    Mulți vor fi tentați să creadă că acestea sunt amănunte nesemnificative în ce privește reorientarea doctrinară a unui partid. Lor, le reamintim, însă, că, în Parlamentul European, PDL a fost nevoit să voteze, nu demult, împotriva legalizării căsătoriilor gay – cu toată deschiderea manifestată cîndva de Băsescu – doar pentru că așa le-au impus colegii conservatori de la PPE. Cu unele lucruri nu e de glumit la nivel înalt, iar adevărații creștin-democrați știu asta.
    În concluzie, domnule Baconschi, fii pregătit sufletește, te așteaptă o sarcină mai grea decît îți imaginezi!

    Continuare
  • 134 comentarii

    12965 vizualizari

    Interimatul de la Munca anunta iminenta schimbare a lui Boc

    Interimatul de la Munca anunta iminenta schimbare a lui Boc


    Desemnarea premierului Emil Boc drept ministru interimar al Muncii este o decizie care ar merita mai multe comentarii și analize, pentru că ea ar putea anunța iminenta schimbare a actualului guvern după congres.

    Faptul că în locul unui ministru plin a fost desemnat premierul Boc drept interimar la Muncă – și asta într-un moment complicat, în care nici nu s-a uscat cerneala pe noul Cod al Muncii – este o decizie politică stranie, aparent inexplicabilă. De altfel, nici nu prea s-a obosit nimeni să o explice.
    În schimb, ceea ce a spus Traian Băsescu aseară, la TVR, ar putea explica misterul. Întrebat de ce a ales această variantă, a premierului interimar, Băsescu a spus, sec: ”Nu eu am ales-o. Dacă mi-ar fi propus un ministru convenabil, cu siguranţă emiteam decretul imediat”. Și tot el ne-a informat că vom avea un ministru adevărat peste 45 de zile, conform Constituției, ”În momentul în care vor avea persoana potrivită pentru asemenea funcţie...”.

    Președintele recunoaște singur, totodată, că momentul e delicat, pentru că ministerul în cauză are nevoie urgentă de legi sectoriale care decurg din noul Cod: ”O lege a copilului, o lege a familiei, o lege pentru protejarea persoanelor cu dizabilităţi. E un set întreg de legi şi va trebui un om care să poată continua aceste procese de reformă”.

    Va să zică, avem necesități stringente la ministerul Muncii, pe de-o parte, avem o rezervă inepuizabilă de cadre de valoare la PDL, pe de altă parte (așa susțin democrat-liberalii, nu o spun eu) și cu ce ne alegem? Cu lipsa unui titular al portofoliului și cu o improvizație de moment.

    Pentru cei mai puțin familiarizați cu politica trebuie amintit că procedura desemnării de miniștri interimari este una excepțională, care se adoptă numai în momente justificate. Spre exemplu, Boc a mai fost odată interimar, odată cu alți colegi din PDL, dar asta s-a întîmplat după debarcarea PSD din guvern, în toamna lui 2009, cînd se aștepta rezultatul prezidențialelor, care urmau să aducă un alt guvern. Un alt caz a fost numirea lui Meleșcanu, ministrul Apărării în guvernul Tăriceanu, interimar la Justiție, atunci cînd a izbucnit disputa între PNL și Cotroceni legată de persoana Noricăi Nicolai.
    S-a ales, și atunci, un interimat de 45 de zile pînă la clarificarea scandalului.
    Nimic din aceste elemente nu se regăsește în actuala situație.

    Și atunci, de ce s-a ajuns aici, cu riscul clar pentru PDL de a da semnalul către electorat că nu are oameni de valoare pe care să îi pună miniștri și are nevoie de săptămîni întregi de căutare?

    Răspunsul e simplu: motivul pentru care nu s-a dorit numirea, acum, a unui ministru plin este acela că e ridicol să trimiți un om la înaintare pentru numai 2-3 săptămîni. Cele 45 de zile de interimat se încheie – atenție! - după congresul PDL, cînd se va tranșa situația lui Emil Boc. Or, dacă lucrurile ies cum vrea Băsescu, la Convenția Națională Boc va fi reales președinte și va accepta să lase liber fotoliul de premier. Viitorul premier va stabili o altă echipă de miniștri, în care, poate, nu s-ar fi regăsit ministrul care ar fi trebuit numit acum la Muncă, deci era păgubos să se recurgă la această manevră ”de sacrificiu”. Sau poate, știind cum stau lucrurile, nu s-a înghesuit nimeni să fie ministru pentru cîteva zile.

    Prin decizia luată zilele trecute, Băsescu dă un nou semnal către PDL să aleagă pe cine trebuie la congres, inclusiv fluturînd nemulțumiților din partid promisiunea indirectă a înlocuirii lui Boc de la guvern, după Convenție.



    Continuare
  • 183 comentarii

    26077 vizualizari

    E oficial: avem o guvernare la plesneala

    E oficial: avem o guvernare la plesneala


    Oricît de multă bunăvoință ai manifesta, ținînd cont de efectele crizei la nivel global, tot nu poți spune altceva despre situația de la noi decît că avem o guvernare la plesneală.

    După o guvernare haotică, să zicem de tip CDR, există scuze pentru noul guvern, timp de cîteva luni, pentru anumite erori sau scăpări. Actualul guvern nu a venit, însă, nici după o perioadă dramatică, ci după una de prosperitate generată de integrarea în UE și de năvala multor investitori străini, și nici nu se află la cîteva luni după alegeri. Cu toate astea, haosul mai degrabă se extinde.

    Văzută din exterior, unde mă aflu adesea purtat de afaceri, România se înfățișează ca o țară în care totul se limitează la reglementări legislative și mult joc politic de glezne. Pe lista  de așteptare se mai află doar legiferarea zborului păsărilor și amendarea legii gravitației, că în rest Boc, Băsescu și ai lor le-au zăpăcit pe toate.

    Probabil cele mai multe înjurături și le iau de la judecătorii Curții Constituționale, acolo unde a fost respins un număr record de legi, în ultimii ani, de la legea educației, de două ori, ori pachetul ”legilor sărăciei”, pînă la legile vizînd pensionarii ori proiectul noii Constituții.

    Mandatul lui Băsescu este în întregime doar un lung șir de propuneri legislative, unele noi, altele menite să schimbe vechile legi, aiurind pe toată lumea mai ales prin faptul că nu rezolvă, ci doar încurcă lucrurile. Avem milioane de infracțiuni nepedepsite? Pac o propunere de dublare a...perioadei de reținere preventivă plus concedieri masive de polițiști. De parcă asta era problema Justiției. Avem o situație economică dezastruoasă? Pac o propunere de impozitare a marilor averi, de parcă nu ar fi România singura țară din lume în care cetățenii trebuie să stea la cozi ca să își achite dările către stat. Plus hăituirea jurnaliștilor și artiștilor  pentru niște dubioase datorii de care în primul rînd fiscul e  vinovat. Avem cel mai mic grad de absorbție a fondurilor europene? Pac un nou minister, că doar nu aveam destule, bașca o reîmpărțire a țării în alte județe, că după aia o să curgă miliardele prin toate cotloanele. Cînd reîmpărțirea țării o face guvernul Elenei Udrea, care vorbea de județul Timișoara, înseamnă mult...

    Avem cel mai mic număr de medici și cel mai prost sistem medical din UE? Pac o lege de desființare a sute de spitale, măcar să știm o socoteală.
    Uneori nu știi dacă să rîzi sau să plîngi, precum în cazul firmei particulare Dalkia, trecută de guvern pe lista celor care trebuie privatizate. Sau cînd ministrul de Interne salută ca pe o victorie importantă ratarea aderării la spațiul Schengen. Ori cînd guvernul dă o ordonanță de urgență, 61/2009, prin care poate abroga acte normative încă neintrate în vigoare. Sau cînd premierul anunță în direct la TV decesul unui militar în Afganistan mai înainte ca MapN să fi anunțat familia acestuia. Sau cînd ditai parlamentarul puterii se scălîmbăie pe muzica lui Michael Jackson sub ochii telespectatorilor năuciți. Ori cînd un președinte de Consiliu Județean scrie cu oi vii pe dealurile Bucovinei, în cinstea ministresei Turismului.
    Avem o guvernare care, pe de-o parte, pompează bani cu nemiluita în biserici, iar pe de alta dezincriminează incestul, introduce divorțul la notar și calcă, în general, în picioare, valorile sfinte ale familiei.
    Avem o guvernare care concediază agenți de circulație, dar se oferă să îi angajeze la MAE, pe post de diplomați.
    Avem o guvernare în care președintele anunță creșterea TVA, apoi tot el acuză că a fost o gravă eroare politică.
    Avem o guvernare care ba vrea schimbarea premierului pe motiv de incompetență, ba vrea menținerea lui pe motiv de ultra-competență, ba vrea alegeri anticipate, ba scurtări de mandat, ba lungiri de mandat.
    Una peste alta, avem o guvernare la plesneală, mustind de erori. Erori am scris? Cred că voiam să spun orori.








    Continuare
  • 152 comentarii

    21516 vizualizari

    Deschide-te, PSD!

    Deschide-te, PSD!


    A mai rămas un an pînă la alegeri și partidele de la noi dau semne că una dintre problemele cele mai spinoase dezbătute la congresele din ultimii doi rămîne în coadă de pește: deschiderea către noi membri, în special către valori care, din motive mai mult sau mai puțin obiective, nu se hazardează să facă pasul către politică.


    Aproape nu a existat congres de partid în ultimii doi ani, la PNL, PDL, PSD sau UDMR, la care să nu se fi discutat o problemă majoră, care dă bătăi de cap formațiunilor autohtone în ultimii ani și care a fost sancționată de mult de către observatorii lucizi ai scenei politice. Mă refer la ”închiderea” partidelor față de noi membri. Într-adevăr, formațiunile autohtone au devenit de niște ani buni structuri închise, dacă nu chiar ”afaceri” locale de familie, în care diverși baroni decid numai ei cine intră și cine iese. Și, trebuie spus, mai mult se iese...Teama de concurență îi face pe mulți factori decidenți să bareze accesul unor noi membri de valoare, ori să elimine alții, iar pagubele se resimt exact cînd e mai greu, adică în anii electorali.
    Un exemplu foarte bun mi se pare cel al liderului PNL, Crin Antonescu, care a intrat rapid în conflict public cu unii dintre reprezentanții de mare calibru ai societății civile care s-au aflat în spatele său, ca susținători, la confruntările televizate din campanie.
    Și, atenție!, nici măcar nu apucaseră să intre în partid...

    Nici la PSD lucrurile nu stau mai bine, după epoca Geoană, care a avut, cred, drept unic obiectiv alungarea cît mai multor membri de valoare, fără a atrage mai nimic în loc. Cu excepția, desigur, a cîtorva cărători de geantă, a căror prestație a costat scump la ultimele alegeri.

    Cred că una dintre marile sarcini ale lui Victor Ponta va fi să repare ce a stricat predecesorul său și să deschidă grabnic partidul către figuri noi, de valoare, și asta, dacă se poate, nu cu trei zile înainte de alegeri.
    Un prim mare pas care ar trebui făcut, în opinia mea, este înființarea, în interiorul PSD, a unei structuri de legătură cu managerii români care activează peste hotare. O resursă cenușie de excepție, prea puțin exploatată de partidele de la noi.
    De cîțiva ani, exportul românesc de manageri a devenit de-a dreptul consistent; marile companii străine au început deja să înlocuiască managerii aduși special la post, în subsidiarele din România, cu specialiști autohtoni. Apoi, cei care dau satisfacție, sunt promovați și trimiși, ei înșiși, în alte țări, pe post de manageri străini. Media anuală este de 7-800 de executivi români trimiși afară, și e în creștere vertiginoasă, ajungînd să bată ”importurile”. Cîteva mii de români lucrează, în acest moment, pe post de manageri de top în companii din întreaga lume, inclusiv Africa.

    Din păcate, cînd se ajunge în acest punct, valoarea și experiența lor nu mai sunt în nicio formă utile țării natale, cel mai adesea pentru că nimeni nu se înghesuie să îi consulte în vreo problemă. Deși ar avea multe de spus.

    Personal, cunosc cîțiva asemenea manageri români care fac carieră peste hotare, vorbesc adesea cu ei și, în general, la mai toți se remarcă un soi de regret mut că nimeni din țară nu pare interesat de experiența lor. ”Aș veni, din cînd în cînd, în țară pe banii mei, numai să știu că sunt de folos în anumite chestiuni. Dar nu prea ne cheamă nimeni, nici măcar la simpozioane” îmi mărturisea unul dintre aceștia, zilele trecute.
    Nici nu e de mirare că, în timp, majoritatea se rup de tot de România și nu se mai uită la ce au lăsat în urmă.

    Dacă cel mai mare partid al țării, PSD, vrea să revină la valoarea și la forța care l-au consacrat, nu își mai poate permite luxul de a se dispensa de cel mai prețios bun al unei țări, aurul cenușiu, experiența oamenilor de mare valoare. Altfel spus, deschide-te, PSD, și alegătorii se vor deschide și ei spre tine.

    Continuare

    Tag-uri:

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva