• 111 comentarii

    30030 vizualizari

    De ce anuntul despre masurile de criza l-a facut Basescu si nu Boc

    E una dintre marile intrebari care se vehiculeaza in acest moment, iar explicatiile oficiale sunt mai degraba jenante: presedintele ar fi cea mai legitima persoana, e ales cu cele mai multe voturi etc. In realitate, lucrurile stau altfel: Basescu nu a vrut, ci a fost obligat sa iasa el, cu anuntul, si nu Emil Boc. Cei care au facut-o sunt reprezentantii FMI, pentru care executivul nu mai prezinta niciun fel de garantie, dupa ce s-a dovedit ca au mintit pe fata in legatura cu situatia economica a tarii si cu masurile luate. Nu o spun eu, a spus-o vocea autorizata a guvernatorului BNR, care, ieri, a acuzat actuala putere ca se opune furibund oricaror reduceri de cheltuieli si ca a mintit in privinta incasarilor la buget, care sunt mult mai reduse, in realitate.

    Traian Basescu a iesit la rampa pentru ca, pur si simplu, nu a mai avut ce face. Din perspectiva FMI, el este cel care trebuie sa isi asume raspunderea suprema pentru masurile care se cer luate, odata ce guvernul, s-a vazut clar, nu mai poate fi luat in serios. E la fel de adevarat ca acest gest va fi decriptat intr-o cheie corespunzatoare in cancelariile occidentale, iar reactiile nu vor fi de maxima incintare.

    Si aici trebuie sa clarificam un alt aspect: se spune tot mai des ca Romania ar putea ajunge in situatia Greciei, in sensul rau, desigur. Numai ca se uita un amanunt semnificativ: Grecia e in zona euro, in timp ce Romania nu. Cancelariile occidentale, organismele financiare europene nu se lupta pentru a salva nivelul de trai al grecilor, ci pentru a-si salva propria moneda. O tara din zona euro aflata in colaps trage tot sistemul monetar european dupa ea. In cazul tarii noastre, eforturile de salvare in caz de colaps vor fi – sa nu ne imbatam cu apa rece – mult diferite fata de cele din Grecia. In perioada imediat urmatoare ma astept la o inrautatire a situatiei Romaniei sub aspectul ratingului de tara, al investitiilor straine, al prezentei unor societati serioase la noi etc.

    Romania plateste, azi, pentru lipsa de masuri din anul electoral 2009, cind s-a sacrificat economia pe altarul intereselor electorale. Decuplarea alegerilor prezidentiale de cele parlamentare se dovedeste un dezastru, pentru ca alta ar fi fost situatia daca am fi terminat cu toate alegerile in 2008.
    Romania plateste azi, insa, si pentru asa-zisa prosperitate economica generata de guvernarea de dreapta, dupa 2004, care a insemnat, de fapt, umflarea oastei bugetarilor cu peste 400.000 de oameni. Si a mai insemnat o cursa furibunda a cetatenilor dupa credite de tot felul, esalonate pe zeci de ani de aici inainte, pentru ca li s-a transmis permanent, de la inaltimea clasei conducatoare, ca asa e bine, iar laptele si mierea vor curge pe strazi timp de citeva generatii.


    Ieri, presedintele a anuntat masuri de o asprime fara precedent. Intrebarea este: vor fi macar aceste masuri aplicate, sau vom asista – cum eu unul cred – in urmatoarele zile la un blocaj total, la ”nuantari”, la ”ajustari”, la tergiversari samd, pentru ca - nu-i asa? - delegatia FMI nu poate sta la infinit in Romania, iar dupa ce pleaca, revenim la ce stim noi cel mai bine, principiul batranesc ”zicem ca ei si facem ca noi”?

    Eu cred ca acest anunt nu este punctul culminant al unor masuri dure, ci numai o etapa, vor urma alte decizii, precum majorarea cotei unice si a TVA. Din pacate, insa, orice masuri se propun, nu este suficient, deoarece, asa cum a demonstrat presedintele Basescu, tara nu este guvernata, in sensul clasic al conducerii de catre un executiv, ci este dirijata cu timona, dupa cum bate vintul...
     

    Continuare

    Tag-uri:

  • 71 comentarii

    14608 vizualizari

    Solutia iesirii din criza: aduceti specialistii!

    Pana acum doi ani puteam vorbi de masuri ”anticriza” ale guvernului, astfel incat sa se micsoreze efectele negative, in Romania, ale crizei economice mondiale. Nu s-au facut analize serioase, nu s-au luat masuri concrete, s-au facut doar declaratii gen ”economia duduie”, ”avem primele semne de iesire din criza” etc, pentru ca noi, din pacate, am fost si suntem intr-o continua campanie electorala. Astazi suntem in plina criza si, in opinia mea, suntem chiar epicentrul crizei pentru aceasta zona europeana.

    Este evident ca, in ultimii ani, tara a fost si este prost guvernata si azi suntem in colaps. Privesc si ascult emisiunile TV. Citesc presa. Tara, ca si la alegeri, este impartita in doua tabere. Cei care lauda si iau apararea actualei puteri, fara sa inteleaga gravitatea situatiei si cei care critica, fara sa ofere solutii. Cetatenii privesc nedumeriti si nu inteleg ce li se intampla. Nu inteleg cu ce sunt vinovati pentru ca sa ajuns aici, de ce dupa mai mult de 30 de ani de munca serioasa nu au dreptul la pesia calculata conform legilor acestei tari, nu inteleg care va fi viata lor de aici incolo. Reducerea cheltuielilor publice este o necesitate, dar cine si de ce le-au majorat in ultimii 4-5 ani? De ce se incepe cu reducerea pensiilor si nu cu numarul de masini din coloanele oficiale? De ce nu se introduce obligativitatea ca toti functionarii de stat, inclusiv ministrii, sa calatoresca cu clasa ”economic” in afara? De ce nu se blocheaza toate achizitiile publice care nu sunt strict necesare pentru buna activitate? Inteleg ca trebuie sa micsoram costurile, dar cum marim veniturile altfel decat prin majorarea taxelor?

    Un guvern competent si responsabil trebuie, in mod OBLIGATORIU, sa propuna si MASURI COMPLEMENTARE pentru crearea de noi locuri de munca, sa propuna proiecte majore care sa antreneze economia romaneasca, oferte clare si predictibile pentru investitorii privati romani si straini. Suntem constienti cati romani bogati si intreprinzatori investesc astazi in alte tari doar pentru ca in Romania nimic nu dureaza si nu este sigur? Romanii sunt bine pregatiti profesional, cu specialisti in diverse domenii, oameni de afaceri de succes care pot propune solutii, pot ajuta guvernul prin propunerile lor, pentru a se lua masuri mai corecte si mai putin dureroase pentru populatie. Sunt convins si sustin necesitatea unui dialog al factorilor responsabili cu specialisti, dar cu situatia CORECTA si CONCRETA a Romaniei in fata.Trebuie chemati specialisti fara a ne uita la culoarea lor politica, ci numai la pregatirea lor, trebuie apelati economistii de prestigiu.  Oare vom invata vreodata ca ascunderea gunoiului sub pres nu inseamna si curatenie?

    Continuare

    Tag-uri:

  • 458 comentarii

    37718 vizualizari

    Intrebare grea: oare mai suntem competitivi in vreun domeniu?

     Intrebare grea: oare mai suntem competitivi in vreun domeniu?


    Conflictele de strada izbucnite azi, dureros, in Romania, anunta debutul, cu adevarat, al crizei economice, in cel mai pur inteles al cuvantului. Se stia ca se va ajunge intr-un moment critic inca din primele luni ale anului trecut, dar, la noi, din nefericire, masurile necesare au fost ”rostogolite” din cauza anului electoral. Acum, situatia e de zece ori mai grea decat ar fi fost firesc sa fie, si toti se intreaba ce este de facut, inclusiv cei care ar trebui nu sa puna intrebari, ci sa ofere raspunsuri, rezolvari. Si totusi, ce ar fi de facut?
        Gestionarea crizei, consider, este astazi obiectivul prioritar al oricarui guvern, dar si al responsabililor politici. Trebuie actionat in dublu scop: odata pentru a purta economia spre o situatie de stabilitate, dar care sa asigure si o perspectiva de dezvoltare, in viitorul foarte apropiat - cu prioritate -, dar si pe termen mai lung. In actualul context al crizei, unul dintre cele mai importante obiective consider ca trebuie sa fie stimularea cererii, in timp foarte scurt.
        Avem nevoie de investitii masive in instruirea personalului, de aplicarea de reglementari clare de piata, de politici agricole, de sisteme fiscale care sa permita rezolvarea problemelor sociale si nu escaladarea lor. Avem nevoie de imbunatatirea productivitatii muncii si a crearii rapide de locuri de munca. Aud astazi ca se discuta despre o crestere a impozitelor asupra proprietatii. Poate este masura care afecteaza cel mai putin, imediat, populatia, dar atrag atentia ca suntem dupa cca doi ani de criza in domeniul imobiliar, iar o asemenea masura poate agrava recesiunea din domeniu, unde deja sunt foarte multe probleme. Iar in Romania, unde nu prea mai exista multe ramuri economice viabile, a afecta si segmentul constructiilor mi se pare un act sinucigas, care ne-ar putea costa scump.
        Cred, totodată, ca este nevoie de acordarea unei atentii deosebite cercetarii si formarii unor noi specialisti in diverse domenii de activitate. Dar, poate, cel mai important lucru, cred in necesitatea unei analize temeinice pentru a identifica domeniile in care Romania mai este competitiva, pentru ca acestea sa fie primele beneficare ale resurselor dirijate de la buget. Marea intrebare e, insa, urmatoarea: oare mai suntem, cu adevarat, competitivi in vreun domeniu?

    Continuare

    Tag-uri:

  • 212 comentarii

    27890 vizualizari

    Cine a furat cartea de credit a României?

    Cine a furat cartea de credit a României?


    Am citit în presă că la ședința de guvern de sîmbătă, cînd s-a decis urcarea TVA la 24%, ministrul Finanțelor a venit cu ideea impozitului progresiv și a unui impozit pe profit de doar 10%. Numai că i s-a dat rapid peste degete, pe motiv că o asemenea decizie s-ar fi pliat pe mesajele și soluțiile PSD, iar puterea nu își poate permite un asemenea risc, electoral vorbind. Citind asemenea dezvăluiri năucitoare ai fi tentat să crezi că drama României o constituie faptul că barca națională se scufundă, iar marinarii din ea se ceartă pe cine să dea vina. În realitate, cred că, pragmatic vorbind, lucrurile sunt mult mai simple. Mai exact, drama României este că e condusă de o grupare politică foarte capabilă să distribuie (citește să facă praf) banii bugetului de stat, dar complet neputincioasă cînd e vorba să îi producă. Ultima guvernare capabilă să producă bani a fost, din nefericire, cabinetul Năstase, care a lăsat în visterie, cînd a plecat de la putere, miliarde bune de dolari. Controversați sau nu, miniștri de atunci, între care am avut și eu onoarea să mă număr, au ”produs” bani, pe care i-au atras către buget, deși investitorii străini nu dădeau năvală la noi, cum s-a întîmplat după integrarea în UE. Acum, de cîțiva ani de zile, asistăm la fenomenul invers: o mînă de politicieni, înfipți în vîrful grămezii după alegerile din 2004, nu fac altceva, de dimineață pînă seara, decît să arunce banii de la buget către cele patru zări. Desigur, prin cele patru zări puteți înțelege și, sau mai ales, clientela politică. Niciunul dintre actualii guvernanți nu a dovedit că e capabil să facă bani, iar cînd un mare afacerist autohton a spus că nu i-ar da pe mînă lui Boc nici măcar un butic să îl administreze, mult adevăr grăit-a. Un ministru e obligat să se comporte ca un afacerist autentic, să vizeze cît mai judicioasă distribuire a banilor de la buget, pentru a fi sigur că aceștia se întorc îndoit. Mucalitul de Ilie Năstase spunea odată că nu a declarat la poliție furtul cărții de credit a soției sale pentru că oricine ar fi luat-o, ar fi cheltuit mai puțin decît ea. Parafrazînd, România e o țară căreia puterea actuală i-a furat cartea de credit și, de cîțiva ani, își face de cap cu ea...

    Continuare
  • 692 comentarii

    68094 vizualizari

    Big-bangul politic al României

    Big-bangul politic al României


    De ceva vreme, în România asistăm la debutul unui soi de Big-bang politic ale cărui consecințe ar putea deveni dramatice în perioada următoare. În loc ca ravagiile crizei economice să deschidă punți de legătură între partidele politice, responsabile cu bunul mers al treburilor în țară, observăm, dimpotrivă, cum orgoliile ieftine le fac să se depărteze vertiginos unul de celălalt, preferîndu-se un soi de nebunească tenbtativă de salvare pe cont propriu. Salvare de la ce? De la obligația de a acționa în interesul țării? Dar asta e rațiunea de a exista a forțelor politice.

    Logica democrației nu ține de alegeri pe bandă rulantă, de aplauze la comandă, de referendumuri perpetue. Logica democrației ține de felul în care, după alegeri, forțele politice rezultate își armonizează pozițiile astfel încît să ofere o conducere eficientă a statului. Nu e un lucru ușor, dar cine nu e capabil nu are decît să stea pe margine. Dreptul parlamentului e în primul rînd dreptul alegătorilor, iar faptul că unele partide iau mai multe voturi decît altele nu înseamnă că deține drepturi absolute derivînd din aceste acțiuni. Și partidele care sunt în opoziție au primit votul unor cetățeni, iar aceștia au la fel de mult dreptul de a fi reprezentați. România nu aparține exclusiv votanților lui Băsescu ori fanilor PSD.

    Este aberantă și păguboasă teoria des vehiculată în ultima vreme potrivit căreia e necesar să ne năpustim din nou la urne, pentru că actuala conjuctură parlamentară nu mai dă randament. În primul rînd, Constituția stabilește clar o anume periodicitate electorală, iar a călca acest lucru în picioare este un pericol extrem pentru democrație. La urma-urmei, nu garantează nimeni  că un nou rînd de alegeri ar limpezi lucrurile. Unii au cam uitat că politica e știința negocierii, a compromisului, a înfrîngerii orgoliilor personale în numele interesului național. Avem un partid, spre exemplu, PDL, care a inclus în statut, cîndva, interdicția de a forma o alianță cu PSD. Cînd i-a venit bine, a renunțat, discret, la ea. Un lider marcant al PNL declară zilele astea că o colaborare cu PDL e imposibilă pînă în 2015. A calculat la fix și i-a ieșit fără zecimale. Alt lider, al PSD, știe sigur că partidul său nu trebuie să ajungă la guvernare fără alegeri, anticipate sau ba. Toate aceste rigori de operetă încalcă exact natura politicii, adică știința negocierii, cum spuneam mai sus.

    În management, se spune că un șef bun e cel care poate lucra inclusiv cu subalternii care îi sunt incomozi, un șef prost e cel care nu poate lucra pînă nu face ”curățenie” și nu își aduce oameni obedienți. A încerca în politică să ”limpezești” situația prin metode radicale (anticipate, suspendări de președinte, dizolvări de parlament, modificări repetate ale Constituției șamd) nu face decît să complice exponențial situația. Cînd nu ai majoritatea necesară trebuie găsite formule echitabile pornind de la situația existentă pe eșicihierul politic, așa cum a rezultat el din alegeri. În niciun caz nu răstorni totul cu fundul în sus în căutarea situației ideale, care, cel mai adesea, nu vine niciodată. Se spune că guvernarea CDR a fost cea mai rea, iar asta s-a întîmplat nu pentru că ar fi avut oamenii cei mai slabi, ci pentru că partidele din coaliție s-au dovedit incapabile să își armonizeze pozițiile. Orgoliile și meschinăriile politice au fost mai importante decît binele comun. Traian Băsescu ar trebui să știe asta, doar a fost, și în acea vreme, un factor la fel de ”liniștitor” pe cît este în prezent.

    Greșelile de acest tip le face, însă, în acest moment, nu doar puterea, ci și opoziția. În locul unei încercări de așezare la masa discuțiilor a principalelor forțe politice, așa cum e firesc atunci cînd criza economică se conturează drept un dușman comun, asistăm, dimpotrivă, la o depărtare vertiginoasă una de cealaltă și la alegerea unor poteci individuale. PDL decretează permanent că opoziția și mogulii reprezintă dușmanul de clasă, răul absolut, PSD s-a decis, brusc, să meargă singurel spre un ipotetic 51% în alegeri, PNL dă în toată lumea, inclusiv în cei alături de care a mers o bună perioadă de timp în trecutul apropiat. Confuzia la nivelul alegătorilor e totală, nici nu e de mirare că apare tot mai mult nostalgia după partidul unic.

    Imaginați-vă o armată în război în care fiecare corp militar, artilerie, infanterie, marină, aviație, tancuri șamd vrea să aibă dreptul de a impune propria strategie de luptă, în disprețul celorlalți camarazi, invocînd diverse pretexte (militari mai numeroși, dotări mai ample, ofițeri mai bine pregătiți). Evident, s-ar alege praful și de oaste și de țara pe care o apără. Numai armonizarea rațională, inteligentă, poate asigura succesul unei campanii de luptă. De ce ar fi altfel în politică, mai ales atunci cînd un dușman precum criza economică mondială e mai redutabil chiar decît o mie de divizii de tancuri?


    Continuare
  • 64 comentarii

    23059 vizualizari

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Nu internetul, ci politica trebuie curățată de vulgarități

    Inițiativa legislativă a unei senatoare PSD de a curăța siteurile de înjurături ar putea fi demnă de laudă, dacă nu ar semăna cu efortul măcinării unui zid prin rîcîire cu unghia. Probabil tocmai de asta efectul care s-ar obține ar fi mai degrabă unul păgubos decît o autentică reformă morală, dacă îi putem spune altfel.

    E și firesc să fie astfel, atît timp cît internauții înjură, cel mai adesea, clasa politică, în postările din subsolul a diverse articole, iar dacă fac asta cu atîta îndîrjire, poate ar trebui să elimină cauza și nu efectul. Cînd o țară are un șef de stat specializat în ”hă-hă-hă”, în ”păsărico” sau în ”țigancă împuțită”, cînd premierul spune despre un jurnalist, la TV, ”derbedeul dracului”, cînd miniștri și senatori vorbesc pe posturile TV ca pe maidan, iar fenomenul se agravează de la un an la altul, nu postările cititorilor ar trebui să ne îngrijoreze. Ci felul în care buletinele de vot băgate în urne ar trebui – și nu reușesc - să ne aducă la conducerea statului oameni cu o solidă pregătire intelectuală, cu realizări în domeniile de activitate, pînă la intrarea în politică și, foarte important, cu cei șapte ani de acasă.

    Din păcate, ultimii ani au adus cu sine în politică valuri de analfabeți, de ratați profesional, de gîngavi și libidinoși, gata să se încaiere și la propriu pe micile ecrane. Există, desigur, și oameni de calitate, de autentică valoare, în politică, dar se simt din ce în ce mai stingheriți de obligația de a lucra, cot la cot, în partid sau în parlament, cu autentici derbedei, care se comportă mai rău decît pe maidan. La cum evoluează (involuează) lucrurile, va veni curînd, poate, ziua cînd o încăierare în parlament nici nu va mai fi o știre de prime time. Campaniile electorale sunt, și ele, tot mai violente, de la un ciclu electoral la altul. Faptul că unii români de rînd sunt mai slobozi în exprimare atunci cînd comentează acțiuni politice, pe forumurile ziarelor, ar trebui să dea de gîndit în alt mod decît își propune să o facă proiectul legii anti-înjurături.

    Ar trebui văzut de ce s-a ajuns la asemenea acumulări de frustrare și de nervi la nivelul oamenilor simpli, cine se face vinovat de asta și cum ar trebui detensionat nu internetul, ci societatea românească în ansamblu. Deocamdată, nu cred că e un lucru rău faptul că netul funcționează ca un Hyde Park autohton, mă refer la acel loc celebru din Londra, unde oricine poate ține cuvîntări aspre contra guvernului sau Reginei, fără teama că va fi arestat pe loc. Pe de altă parte, s-ar putea ca introducerea de sancțiuni la adresa publicațiilor electronice care nu blochează la timp înjurăturile să genereze forme nedorite de cenzură, mergînd pînă la lichidarea completă a postărilor, pentru că ar trebui angajate persoane care să supravegheze non-stop forumurile, iar asta ar împovăra și mai mult, financiar vorbind, o presă pentru care, și așa, nu mișcă nimeni un deget. Ba, dimpotrivă, unii par ferm hotărîți să o lichideze, total sau parțial, prin orice mijloace.



    Continuare
  • 178 comentarii

    17515 vizualizari

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Sondajele de opinie arată că PDL se prăbușește vertiginos pînă spre o cotă care l-ar putea împinge, se spune, în afara parlamentului, în 2012. Personal, nu cred că va fi chiar așa, dar ceea ce puțini remarcă e faptul că, prin acțiunile sale, paradoxal, regimul Băsescu a început demult să sape la temelia viitoarei puteri, indiferent care va fi ea, lucru care nu are cum să îi displacă. Să mă explic.

    În perioada guvernării Năstase, din care am avut onoarea să fac parte, se discuta insistent, în ultima parte a anului 2004, despre tot felul de măsuri populiste pe care ar fi fost recomandat să le luăm, pentru a ne spori zestrea electorală, fiindcă existau bani. Îmi aduc aminte că Marian Sîrbu, parcă, a venit chiar cu ideea să majorăm pensiile, dar cel care s-a opus a fost Năstase, care a spus că banii din buget trebuie folosiți în primul rînd pentru investiții care să producă bani, la rîndul lor, precum autostrada Bechtel șamd. Mihai Tănăsescu, la rîndul lui, era foarte parcimonios cu finanțele, nu concepea nicio cheltuială hazardată, eu eram obsedat de investiții în energie și în parcuri industriale, cum nu prea am mai auzit să se fi făcut în ultimii ani și tot așa...

    Exista, recunosc, o încredințare fermă că PSD va cîștiga alegerile (nici azi nu sunt pe deplin convins că le-a pierdut cu adevărat) și eram conștienți că, după scrutin, tot noi va trebui să gospodărim țara, așa că nu ne înduram să aruncăm cu bani de care tot noi ar fi trebuit să ne folosim. Așa se face că guvernul Tăriceanu a beneficiat, cînd a ajuns la putere, de o rezervă de cîteva miliarde bune de euro, strînse de noi cu trudă, din care s-a apucat imediat să facă pomeni electorale. Sunt curios dacă i-ar mai fi dat mîna să introducă celebra cotă unică dacă în loc de munți de bani ar fi găsit în visterie doar un bilet cu lista datoriilor. Cum am găsit noi cînd am venit la putere, în 2000!

    A urmat de acum știuta angajare masivă de bugetari, răsplătirea sponsorilor politici șamd, iar banii s-au topit iute. Guvernul Boc instalat după 2008 nu a mai găsit munți de bani în rezervă, dar a găsit o țară fără datorii demne de luat în seamă, un teren virgin, financiar vorbind, pe care s-a apucat, rapid, să îl ”pîngărească” prin împrumuturi peste împrumuturi de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, piața internă și externă șamd. Și uite așa, s-au mai topit cîteva zeci de miliarde de euro. În acest moment, se vorbește de un nou împrumut de la FMI, ceea ce ar putea aduce România aproape de limita maximă a îndatorării, desigur, ținînd cont de posibilitățile noastre de rambursare. Acest împrumut nou ar avea menirea să ”rostogolească” pentru viitor tranșele pe care țara noastră ar trebui să le achite, de la anul, în contul banilor luați deja anul trecut. (Cum se știe, împrumutul de la Fond se achită într-o perioadă de pînă la cinci ani). În 2011, România va avea de finanţat un deficit bugetar de cel puţin 6 miliarde de euro dacă va reuşi să reducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, iar către FMI va avea de plătit cca.300 de milioane de euro. Serviciul datoriei publice guvernamentale pe anul viitor va cuprinde rate de capital de circa 11,3 mld. euro şi dobînzi de 2 mld. euro, adică un total de peste 13 mld. Euro. În 2012, an electoral, cînd începe și rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte cu încă aproape două miliarde de euro. 

    Prin iunie, Tănăsescu avertiza că România nu ar trebui să mai ia un nou credit de la FMI, fiind de preferat soluții alternative. Numai că regimul PDL știe de ce e bine să facă toate împrumuturile pe care le are la îndemîna. Pentru că ele vor trebui plătite nu de către cei care le-au contractat în actualul mandat, ci de către viitoarea guvernare, că va fi ea PSD, PNL, sau o combinată. PDL și Băsescu știu și rîd în barbă de pe acum la gîndul că, viitorul președinte și viitorul guvern vor trage din greu să achite tranșele de bani luate azi de ei, în timp ce portocaliii vor sta, relaxați, în băncile opoziție și vor critica puterea, așa cum stă bine oricărei opoziții. Indiferent cine va veni la putere, deci, va porni cu cel mai mare handicap de după revoluție, în ceea ce privește starea economiei. Iată de ce putem considera că adevăratul guvern de sacrificiu nu e Boc 5, așa cum se scrie în presa ultimelor zile. Ci guvernul de după viitoarele alegeri, oricare va fi el.




    Continuare
  • 245 comentarii

    15622 vizualizari

    Să nu uiți, Mircea!...

    Să nu uiți, Mircea!...


    Am citit cu relativă curiozitate discursul pregătit de Mircea Geoană pentru congresul PSD de sîmbătă și pe care nu l-a mai rostit, pentru că liderii PSD au decis să nu îi dea cuvîntul.

    Frumos material, nimic de zis, cine i l-a scris a făcut-o, în general, cu simțul răspunderii.
    Dar nu mi-am putut reține un hohot de rîs citind următoarele: ”PSD se află acum într-o zodie propice. După ani și ani de muncă grea, după nu mai puțin de șase campanii electorale în care le-am spus oamenilor de ce stânga este soluția pentru România, acum culegem roadele pe care le-am semănat. PSD crește tot mai mult în sondaje și acesta este un lucru bun, pentru că ne dă încredere nouă și speranță celor care ne votează”.

    Altfel spus, Mircea Geoană, cel căruia eu însumi i-am semnat adeziunea la partid, cu ani în urmă, pune succesul din sondajele de azi al PSD pe seama celor șase bătălii politice pe care partidul le-a pierdut, umilitor, pe bandă rulantă, sub conducerea lui. De fapt, sunt chiar șapte campanii, după cum urmează:  alegerile anticipate la primărie, în 2005, cele europarlamentare din 2007, suspendarea lui Băsescu, în 2007, alegerile locale și parlamentare în 2008, alegerile prezidențiale și europarlamentare din 2009. Șapte meciuri pe care PSD le-a pierdut, cu Geoană pe post de strateg șef, pe parcursul a cinci ani de conducere în care principala grijă a liderului PSD a fost închiderea gurilor critice sau chiar eliminarea lor din partid. Acum cîteva luni, am citit în presă că Ion Diaconescu își amintea cum, în 1996, după victoria CDR și a lui Constantinescu în alegeri, Geoană l-a sunat și i-a spus: ”I-am învins!”. Mă întreb dacă tot așa l-o fi sunat și pe Băsescu, anul trecut.

    Azi, Mircea Geoană se vaită că se vrea punerea botniței în PSD, uitînd că el nu a avut rezerve în a-l lovi peste gură pe însuși Ion Iliescu și doar intervenția altor lideri l-a salvat pe fondatorul partidului de excludere, în mai 2005. Prețul plătit de Ion Iliescu a fost un infarct, de supărare, urmat de cinci stenturi la inimă. Cînd a fost întrebat de jurnaliști, mai apoi, de șansele lui Iliescu de a fonda alt partid, Mircea a rînjit și a răspuns: ”Nu știu, întrebați medicii”. Cinism împins la extrem, să recunoaștem. Același cinism pe care l-am regăsit și în osîrdia cu care a îndepărtat valorile din partid, a sugrumat înscrierea de membri noi, a promovat lichelele și a călcat în picioare demnitatea unor oameni cărora, politic vorbind, nici pantofii  nu ar fi meritat să le curețe.

    În realitate, pentru PSD, Geoană a fost un soi de anti-Bute: dacă boxerul a cîștigat de șase ori meciurile pentru centura supremă, Mircea le-a pierdut pe toate șase ale lui. Reputatul psihiatru dr.Florin Tudose spunea, la un moment dat, într-un interviu, că Geoană deține profilul perdantului absolut. Posibil. Remarc, însă, că nu și-a pierdut tupeul cînd e vorba de dat sfaturi, întinse chiar pe cîteva zeci de pagini, dacă îi cuantifici discursul ne-rostit, pregătit pentru congres. ”Riscul cel mai mare pentru PSD în acest moment este ca, uitându-se prea mult în sondaje, să nu se mai uite și către electorat” mai scrie el în document. Dacă aș fi malițios, l-aș întreba: spre care electorat? Cel din New-York, din Colorado, din Paris ori din Sharm-el-Sheikh? Prietenii știu despre ce vorbesc...

    Continuare
  • 23 comentarii

    5759 vizualizari

    De ce nu sunt de acord cu dl.Isărescu

     De ce nu sunt de acord cu dl.Isărescu


    Două ieșiri la rampă, în aceeași zi, care merită toată atenția, chiar dacă sunt doar parțial de acord cu una dintre ele, și chiar dacă ele sunt ușor în opoziție una față de cealaltă.

    În prima, economistul-șef al BRD, Florian Libocor, spune că România a ajuns la un nivel al evaziunii fiscale care nu a mai fost atins din 1990. El atrage atenția că situația dramatică actuală este cauzată în primul rînd de incapacitatea statului de a colecta  taxele și impozitele, ceea ce generează drept unică soluție de redresare economică reducerea la nesfîrșit a cheltuielilor bugetare.
    Libocor mai spune că reluarea creditării e un vis frumos în condițiile în care se aplică sistematic tăieri de venituri.

    Absolut de acord cu opinia domniei sale, care sintetizează, de pe poziția de expert al unei mari bănci private, adevăratele probleme ale economiei românești. Aș adăuga că, atît timp cît afaceriștii care constituie clientela politică a actualei guvernări sunt scutiți de la plata a tot felul de datorii către stat, unele bătînd spre suta de milioane de euro, e inutil să jupoi șapte piei de pe spinarea contribuabilului mărunt, în speranța că relansezi economia. Mai spune dl.Libocor că numai din stoparea contrabandei cu ţigări, statul ar putea obţine venituri suplimentare de un miliard de euro. Așa o fi, dar îmi aduc aminte de anumite acuzații formulate anul trecut, în campania electorală, legate de niște țigări de contrabandă a căror valoare umflase buzunarele unor grei ai partidului de guvernămînt și, implicit, ale partidului în sine. Cu buzunarele alea cum rămîne, dacă lichidăm contrabandă?

    O a doua opinie vine de la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. El spune că vina pentru datoria externă privată a României o poartă românii înșiși, cei care s-au repezit să ia, în ultimii trei ani mai ales, credite pentru diverse produse casnice, iar acum au dificultăți cu rambursarea lor. Fenomenul e corect prezentat, dar incorect explicat, și aici mă despart în gîndire de dl.Isărescu.

    Într-adevăr, în guvernarea ADA, românii s-au năpustit să ia credite peste credite, dar au făcut-o pentru că guvernanții înșiși au încurajat această practică și au promis, sistematic, marea cu sarea, începînd cu celebrul ”Să trăiți bine!” din campania electorală 2004. ”O să vedeți cît de mult s-a dotat România cu frigidere, mașini de spălat și asa mai departe", mai spune dl.Isărescu. Așa e, dar să nu uităm nici faptul că, de dimineață pînă seara, eram asediați de mai-marii țării cu mesaje hiper-optimiste despre creșterea economică, ajunsă la cote fără precedent, despre ce viitor luminos ne așteaptă șamd. Nici măcar izbucnirea crizei economice mondiale nu a temperat acest hei-rupism total deraiat de pe șine, să ne aducem aminte doar ce asigurări primeam de la președinte și de la premier, conform cărora România nu va fi afectată, că există bani pentru creșteri de salarii și pensii etc. Și de ce să n-o spunem, ce e rău în faptul că, după 50 de ani de dictatură și de lipsuri, românii de rînd au încercat să își ridice puțin ștacheta nivelului de trai, să alunge amintirea sumbră a vremurilor teribile de altădată cu un frigider sau o mașină de spălat noi? Chiar era musai să intrăm în UE cu WC în curte și opaiț în loc de lustră?

    Și să ne mai amintim, doar în treacăt, ce costuri uriașe a presupus campania prezidențială de anul trecut, probabil mai mari decît toate campaniile de după 1990 la un loc; toți banii aceia au venit de undeva, iar cei care i-au dat, musai să îi recupereze acum, prin orice mijloace. Nu îmi aduc aminte să îl fi văzut vreodată, în acea perioadă de explozie a creditelor, pe dl.Isărescu ieșind, întunecat la chip, la scenă deschisă, pentru a le atrage atenția românilor că nu fac bine ce fac. Așa cum o face azi, din păcate retroactiv, adică într-un moment cînd nu se mai poate repara nimic. Datoria privată a țării a ajuns la 23 de miliarde de euro, iar 50% din populația activă are de achitat rate la bancă, mai mari sau mai mici, din salarii și pensii tot mai mărunte și mai nesigure. Comerțul cu iluzii implică, întotdeauna, costuri uriașe. Iluziile le-am avut, deja, acum, pentru mulți ani, urmează costurile, din nefericire.






    Continuare
  • 27 comentarii

    6737 vizualizari

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama


    Scandalul WikiLeaks înnebunește lumea întreagă de cîteva săptămîni, iar marea întrebare care e pe buzele tuturor nu e cine, ce, cum, cînd sau unde. Marea întrebare este de ce? De ce s-ar apuca un personaj misterios, un fel de ”Deep throat” al zilelor noastre, să arunce pe piață materiale incendiare conținînd secrete ale celei mai mari puteri din lume și nimeni să nu îl poată opri? Mai ales că Julian Assange a început seria dezvăluirilor pe WikiLeaks acum vreo patru ani, deci ar fi fost timp, teoretic, pentru orice manevră.

    Privită superficial, toată povestea aduce a film hollywoodian siropos, cu jurnalistul autodeclarat de stînga care susține că vrea o lume capitalistă mai bună și mai liberă. De unde o avea atîtea secrete pe mînă numai Dumnezeu știe, dar și asta face parte din siropul filmului. Plus că acuzația pentru care FBI îl caută cu mandat e mai tare decît și-ar fi putut imagina pînă și Seinfeld: nu și-a înștiințat partenera de sex că i s-a rupt prezervativul. O acuzație concepută special, în opinia mea, pentru a-l mitiza, efectiv, pe Assange, dacă ar ajunge să fie finalizată prin arestare, ori, e foarte posibil ca exact asta să se și dorească, în anumite cercuri, interesate ca jurnalistul să își continue misiunea.

    Pentru că, trebuie spus, dincolo de povești cu ponei roz, în spatele scandalului se ascund forțe și interese mult superioare, numai naivii ar crede altceva.

    Unii comentatori susțin că cineva vrea răul Americii și o tăvălește în noroi. Poate să fie și așa, deși mi-e greu să cred că o putere străină ar putea obține chiar atîtea informații confidențiale de la țara cu cele mai puternice și mai dotate servicii secrete și care mai ține și internetul în palmă. Numai că, analizînd cu atenție dezvăluirile, SUA ies mai degrabă întărite decăt slăbite de scandal. Întregii omeniri îi este prezentat scenariul unei superputeri care știe și controlează absolut tot pe planetă, iar unele dintre relele care i se pun în cîrcă nici măcar nu îi aparțin. Vezi, spre exemplu, cazul atacării Iranului, pentru care a făcut lobby îndrăcit Arabia Saudită.

    Și totuși, doar acesta să fie dedesubtul pervers al dezvăluirilor WikiLeaks, conturarea imaginii unei Americi hiper-potente? Sau aceasta e doar glazura ”de protecție”, dacă ne putem exprima astfel?

    Răspunsul ar putea să fi fost oferit, deja, zilele trecute, la o dezbatere organizată de Partidul Democrat, cel care l-a dat pe Obama. Acolo, jurnaliștii de la cotidianul Washington Post, apropiat de republicani, au avansat o teorie revoluționară, potrivit căreia democratul președinte al SUA ar trebui să anunțe cît mai rapid decizia de a nu mai candida la un nou mandat. Ei au avertizat că America se află într-un moment politico-economic extrem de dificil, iar Obama, care, oricum, nu s-a ridicat nici pe departe la înălțimea așteptărilor, riscă să agraveze situația prin aceea că îi determină, indirect, pe republicani să îl atace permanent, pentru a-i slăbi poziția. O luptă politică avînd drept consecință abaterea atenției de la economie. Jurnaliștii au mai punctat că doar forfaitul lui Obama în ce privește un  al doilea mandat ar detensiona politica americană și ar permite aplicarea unor programe de reformă care sunt mai mult decît necesare, dar care, totodată, sunt sistematic obstrucționate de republicani, în numele intereselor electorale. Să reamintim, în treacăt, că eșecurile lui Obama au dus la victoria recentă a republicanilor în alegerile legislative parțiale, de la jumătate de mandat, iar situația liderului de la Casa Albă s-a complicat încă și mai mult, dovadă și sondajele.

    Mesajele de acest tip nu sunt noi. Acum cîteva săptămîni, analistul american Edward Spannaus, de la Executive Intelligence Review, spunea explicit că
    “Există oameni supăraţi din cadrul administraţiei sale şi al Partidului Democrat, care iau serios în considerare modul de a-l îndepărta de la preşedinţie pe Obama”. Ideea că Obama ar putea fi scos de la Casa Albă încă înaintea finalului primului mandat a apărut pe tapet, în mass-media de peste Ocean, de vreo jumătate de an și e cel puțin îngrijorătoare, știut fiind că americanii nu se joacă de-a uite președintele, nu e președintele, precum politicienii de la noi.

    Să fie, oare, seria dezvăluirilor WikiLeaks un fel de a bate șaua pentru a pricepe iapa Obama? Un răspuns îl dă oarecum, chiar Assange, care declara, duminică, într-un interviu din El Pais, că Obama trebuie să demisioneze, pentru că ar fi aprobat spionarea funcționarilor ONU.

    Vrem-nu vrem, suntem obligați să ne amintim de celebrul Watergate, care a dus la debarcarea lui Richard Nixon. Și atunci, creditul a fost acordat unor jurnaliști, așa-zise simboluri ale profesionalismului, Woodward și Bernstein, care au investigat pînă au căzut sub masă și au reușit să demită un președinte. După ceva timp, s-a aflat însă, adevărul, anume că jurnaliștii de la Washington Post primeau marfa mură-n gură de la un potentat al FBI, Mark Felt. Care, e limpede, nici el nu acționa de capul lui. Cît despre adevărata motivație a demiterii, cea mai plauzibilă variantă este cea potrivit căreia un grup de potentați americani, mai ales republicani, în frunte cu legendarul Henry Kissinger, mîna dreaptă a lui Nixon, au considerat că aducerea vicepreședintelui Gerald Ford la Casa Albă e o variantă mai potrivită pentru America acelei perioade, cînd politica externă se derula, agitat și periculos, între războiul din Vietnam, conflictul de Yom Kippur, tensiunile americano-sovietice, americano-chineze, lovitura de stat din Chile orchestrată de CIA șamd.

    Nici azi situația SUA nu e prea grozavă, iar președintele în exercițiu e, la fel ca Nixon, considerat prea slab pentru a se ridica la înălțimea misiunii pe care o are.
    Cum America nu își permite accidente, trebuia inventat un scandal din stirpea  Watergate al cărui efect, pe termen mediu sau lung, să fie salvarea situației, prin redesenarea scenei politice și înlocuirea unor actori de prim rang. Dacă e sau nu așa, probabil că ne vom da seama în cel mult cîteva luni de zile.

    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • viagra cialis comparison:

    Hey! This is my first visit to your blog! We are a group of volunteers and starting a new project in a community in the same nic...

  • EDF Contact Number:

    Because the title suggests Sky Sports activities is a gaggle of community that provides its clients with sports activities chann...

  • Elvis:

    Earlier than calling the Sky free cellphone number, the caller should have the authorization of the bill payer and should be mor...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva