• 159 comentarii

    51095 vizualizari

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    O posibila propunere pentru PSD: Colette Avital, candidat prezidential

    Ideea unui premier cu sange de neamt, sustinut de trei partide importante, ma refer la Klaus Johannis si la PSD, PNL si UDMR a fost una dintre gaselnitele politice de valoare ale anului trecut, zic eu, si au zis-o si mai toate sondajele facute in acea perioada. Ca nu a putut deveni realitate, asta e alta poveste. Ma intreb de ce nu am largi, putin, cadrul discutiei, luand in calcul un candidat prezidential tip Klaus Johannis, adica unul ”de import”, pentru alegerile din 2014? O idee care ar trebui sa procupe mai ales PSD, partid unde nu prea se intrevede la orizont, deocamdata, nicio candidatura cu greutate.

    Cred ca o varianta interesanta – si despre care am auzit ca s-ar mai fi discutat in anumite cercuri, la un moment dat -  ar fi Colette Avital, romanca nascuta la Bucuresti care a ajuns parlamentar de stanga in Israel si a candidat, chiar, la sefia acestui stat, acum vreo trei ani. Doamna Colette ar putea fi o Margaret Thatcher a Romaniei, o mana de fier intr-o manusa de catifea, iar experienta sa este în afara oricarei contestari. Sa reamintim, pe scurt: s-a nascut la Bucuresti, in 1940, unul dintre bunicii sai fiind lider al comunitatii evreiesti, iar altul patron al unei mari fabrici. In 1950, anchetele Securitatii au fortat-o sa emigreze in Israel, dupa ce a facut studiile in scoli romanesti. A urmat in Israel inalte scoli politice, a pornit de jos, a invatat sase limbi straine – desigur ca vorbeste perfect romaneste – si si-a cladit o cariera diplomatica de prestigiu, pas cu pas. Practic, Colette Avital s-a ciocnit de toate marile centre de putere ale lumii: a lucrat in diplomatia israeliana ca atasat de presa la Bruxelles, a fost consul si loctiitor de consul general la Boston, ministru plenipotenţiar la Paris, ambasadoare în Portugalia , consul general la New York. A fost numita, ulterior, in Israel, director general adjunct pentru problemele Europei Occidentale. De mai bine de un deceniu este deputat al stangii in parlamentul israelian, din partea Partidului Muncii, si a fost prima femeie care a candidat la sefia statului Israel. Daca ar fi reusit, ar fi fost femeia cu cea mai inalta functie in stat, de la legendara Golda Meir incoace.

    Nu stiu daca doamna Avital ar fi interesata de o candidatura in tara sa natala, asta ar depinde de forta de convingere a partidelor de la noi. Ii prezint, pe aceasta cale, scuzele mele anticipate pentru situatia in care o asemenea idee ar leza-o. Stiu sigur, insa, ca ea are o mare sensibilitate si o mare dragoste pentru Romania si s-a luptat mereu pentru stringerea relatiilor dintre noi si Tara Sfanta, mai ales ca este si presedinte al Asociatiei de Prietenie Israel-Romania. Adversarii acestei propuneri ar spune ca doamna Avital nu cunoaste realitatile Romanesti si nu ar avea priza la marele public. Poate ca asa e. Dar, la urma-urmei, poate ca romanii se vor fi saturat de lideri care ”cunosc” al naibii de bine realitatile autohtone, inclusiv cum se da o galeata de plastic spaga pentru un vot, dar le uita rapid, dupa ce ajung la putere. Poate ca se vor fi saturat de lideri de prim rang care nu vorbesc bine nici macar limba romana, care si-au luat diplomele la universitati fantoma, pe care nu ii invita nicio cancelarie straina in vizita, care cunosc din toate diplomatia internationala doar termenul de ”licurici”, sau care nu au fost persecutati de Securitate, ci au fost niste previlegiati ai acesteia. Poate ca femeile din Romania merita o ”incercare”, prin undea de-a lor, iar minoritatile s-ar simti, si ele, mai in siguranta cu un asemenea candidat. Ce ziceti, merita analizata o asemenea idee? Eu, unul, zic ca da...


    Continuare
  • 132 comentarii

    10257 vizualizari

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    In sfirsit, PSD are un lider caruia ii pasa de proprii oameni

    În sfîrșit, PSD are un lider care a înțeles lupta politică și căruia îi pasă de proprii oameni. În sfîrșit, PSD-ul are un lider care pricepe bine jocul taberei adverse și iese la atac.

    Scandalul Nicolescu a evidențiat unul dintre puținele lucruri bune pe care le-am reamarcat, în ultima vreme, de pe margine, la opoziția autohtonă: faptul că, pentru prima oară după mulți ani, PSD are un președinte căruia îi pasă de oamenii săi. Prin atitudinea manifestată vizavi de abuzul la care a fost supus Constantin Nicolescu, Ponta a arătat ce anume a lipsit PSD după 2004.

    De fapt, s-a spus nu odată că anumiți lideri de după mandatul Năstase au ajuns la putere și s-au menținut tocmai în schimbul promisiunii către anumite structuri că vor pune batista pe țambal atunci cînd noul regim va asmuți procurorii și serviciile pe reprezentanții fostei guvernări.
    Nu știu dacă e sau nu așa, dar știu că, prea adesea, PSD nu doar că nu a mișcat un deget pentru a apăra social-democrații de atacurile noii puteri, dar chiar a lăsat impresia că preia inițitiva ”executării” acestora. Slugărnicie? Lașitate? Ticăloșie? Tradare? Incompetență?

    Sa nu uitam ca Ponta a fost procuror. Cine mai bine ca el știe aplicarea legii pentru o persoană cercetată? Ponta nu a sărit la atac pentru a se pronunța asupra nevinovăției lui Nicolaescu. Ceea ce el a remarcat, aidoma altor milioane de români, este felul complet arbitrar și abuziv în care funcționează sistemul arestărilor, la noi.
    Nicolescu nu a fost un pericol social timp ce cîțiva ani, cît a trecut de cînd a început ancheta în cazul său, în schimb a devenit periculos peste noapte, acum, cînd opoziția dă semne că se adună, iar puterea se prăbușește în sondaje.

    Fiul senatoarei PDL Plăcintă nu e un pericol social și e eliberat din arest după ce a încercat să treacă peste un cetățean cu mașina, sub influența unor droguri ușoare, din ce a relatat presa. Nu e pericol social nici deputatul PDL Dan Păsat, despre care procurorii spun că a pus cuțitul la gîtul unui om. După gratii nu stă nici deputatul PDL Cosmin Popescu, cel condamnat deja la închisoare, dar care poate vota liniștit pînă se definitivează recursul, probabil la Sf.Așteaptă. Nici Gheorghe Falcă nu trebuie deranjat cu vreun mandat, deși are dosare gîrlă, nici deputații Sorin Pandele ori Cristian Boureanu, nici primarul Poteraș, nici Monica Ridzi, nici mulți alți pedeliști aflați în diverse stadii de anchetă. Trebuia, în schimb, arestat un om sexagenar, cu sănătatea în piuneze, iar evenimentul să fie mediatizat la extrem, ca să afle toată țara că adevărații corupți sunt doar în rîndurile opoziției. Trebuia arestat un om care împiedica PDL în următoarele alegeri în Argeș.

    Acestea și nu altele sunt motivele pentru care noul președinte al PSD, secondat de lideri precum Ion Iliescu ori Adrian Năstase, merită toată aprecierea pentru felul cum s-a comportat în cazul Nicolescu, dînd un semnal clar că era distanțării lașe de pesediștii prigoniți a apus. PSD nu trebuie să facă scut împotriva justiției, dar trebuie să o facă împotriva abuzurilor puse la cale în numele zeiței Themis, al ideii de dreptate.

    Fără o reacție bărbătească, fermă, în fața oricaror feluri de abuzuri, rîndurile PSD vor continua să se subțieze, așa cum s-a întîmplat în ultimii șapte ani, iar disoluția va pune stăpînire pe cel mai mare partid al țării de altădată. Adică exact ceea ce se și urmărește, prin arestarea lui Nicolescu și celelalte care vor urma curînd, mai mult ca sigur in luna februarie asa cum am fost anuntati.

    Politica are multe încrengături, iar lupta pentru putere este nemiloasă și murdară. Ca fost politician știu bine asta și nu mă minunez cînd aud sau asist la anumite evenimente la noi sau în altă țară.Totuși, trebuie să remarc că atunci cînd drepturile omului sunt călcate în picioare, nu mai putem vorbi de un stat de drept, ci de o dictatură.




    Continuare
  • 170 comentarii

    18491 vizualizari

    Dezastru politic: parlamentul va arata anul viitor ca un svaiter

    Dezastru politic: parlamentul va arata anul viitor ca un svaiter


    Alegerile de ieri, de la Baia Mare, prefigurează o situație fără precedent care se va înregistra anul viitor în România și care va da dureri de cap majore guvernului și ar putea răsturna multe calcule politice. Motivul? Simplu: prevederile votului uninominal, care nu a ținut cont de realitățile din țara noastră.

    Baia Mare are primar nou, dar Cătălin Cherecheș trebuie să demisioneze din Parlament pentru a se dedica noii calități. Evident, guvernul va trebui să organizeze alegeri anticipate pentru cele 15-16 luni de mandat rămase.
    Problema e alta, și are dimensiuni de-a dreptul incomensurabile: există cîteva zeci de parlamentari care se pregătesc, în acest moment, pentru candidaturi în alegerile locale, la primării și șefii de Consilii Județene.

    Istoria ultimilor ani a dovedit că banii și influența nu mai decurg din calitatea de parlamentar, ci din cea de edil local; anul viitor, în numele acestei ”descoperiri”, va fi o bătălie fără precedent pentru nominalizarea la diverse posturi locale. În alte vremuri, candidații erau adesea trimiși la primării cu forța, acum deja avem parlamentari care demisionează din partidele lor pentru a obține promisiunea candidaturii din partea altora.
    Să vedem doar cîteva nume de parlamentari vehiculate, deja, oficial sau mai puțin, pentru funcțiile de primari sau șefi de consilii județene.
    La PSD, senatoarea Lia Vasilescu vrea la primăria Craiovei, dar tot acolo vrea și deputatul Florentin Gust, care, mai prost plasat, a ales să se transfere la PC.
    Deputatul PC Tudor Ciuhodaru vrea la primăria Iași, unde se bate și Daniel Oajdea, de la PDL, iar deputatul Ioan Botiș pare bătut în cuie pentru primăria Bistrița-Năsăud. Deputatul PNL Nini Săpunaru trage la primăria Focșanilor, deputatul PSD Călin Potor vrea la primăria Alba-Iulia, iar senatorul PSD Sorin Lazăr s-ar mulțumi cu primăria Tg.Frumos.

    Deputatul PSD Cornel Itu vrea șefia CJ Cluj, iar senatorul PSD Alexandru Cordoș primăria Clujului. Tot șefia CJ Cluj o vrea și deputatul PNL Horia Uioreanu, iar senatorul liberal Marius Nicoară vrea primăria clujeană.
    Senatorul PSD Iulian Bădescu va candida aprope cert la primăria Ploiești, iar deputatul PNL de Prahova, Adriana Săftoiu, e tentată de primăria Dej.
    Deputatul PNL Relu Fenechiu vrea șefia CJ Iași, ca și senatorul PSD Florin Constantinescu. Deputata Oana Niculescu-Mizil ar putea fi trimisă, și ea, să candideze la primăria Călărași, iar pedelistul Radu Berceanu ar putea fi trimis, se aude, la Consiliul Județean Olt. Și deputata Elena Udrea ar putea fi trimisă de partid la primăria Capitalei, dacă sondajele o vor afla bine plasată.

    Lista completă, în curs de perfectare, să fiți siguri că va fi de 2-3 ori mai lungă. Desigur, nu toți care vor candida vor și obține posturile vizate, dar estimez că, după localele din iunie, cel puțin 35-40 de parlamentari vor pleca spre primării și Consilii Județene, lăsînd tot atîtea locuri goale în legislativ.

    Să nu uităm și un alt fenomen, deloc de neglijat: în fiecare al patrulea an de mandat, un număr important de parlamentari care realizează că nu vor mai prinde nominalizările partidelor în toamnă, fac tot posibilul să primească drept compensații alte posturi (ambasadori, reprezentanți în unele organisme internaționale, consilieri prezidențiali, directori în deconcertate, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, CNVM șamd) care, de asemenea, îi obligă să părăsească parlamentul înainte de termen. În mandatul trecut, au demisionat din Parlament cca.70 de parlamentari, record care ar putea fi bătut, cred eu.

    Dezastrul de abia acum începe: conform legii, pentru posturile rămase libere, guvernul nu mai poate organiza alegeri anticipate, pentru  că în mai puțin de șase luni vin alegerile la termen (art.48 din legea alegerilor). În consecință, între locale și parlamentare, legislativul va arăta ca un șvaițer. Acest lucru ar putea avea un impact neașteptat asupra procesului legislativ și asupra stabilității guvernului, în ansamblu, știut fiind că guvernul Boc rezistă, la această oră, în vreo 20 de voturi, iar la Senat majoritatea e decisă doar de un vot.
    Un alt motiv de haos va fi că prefecții și subprefecții care vor dori să candideze la locale sunt obligați să demisoneze cu 50 de zile înaintea alegerilor, ceea ce va duce, probabil, la înlocuiri pe bandă, pripite, și la nivelul acestor funcții.
    Toate aceste probleme vor apărea, cum spuneam, din cauza votului uninominal, conceput de unii cu picioarele, care reclamă înlocuirea parlamentarilor demisionari numai prin alegeri, spre deosebire de votul pe liste care asigură înlocuirea din mers. Tot sistemul respectiv e vinovat și de locul rămas gol pînă la alegeri după decesul deputatei aromâne Liana Dumitrescu, o situație de netolerat și care ar trebui să dea serios de gîndit făuritorilor de legi pe genunchi din România.


    Continuare
  • 97 comentarii

    1214 vizualizari

    Ce capcana pregateste puterea pentru USL

    Ce capcana pregateste puterea pentru USL


    Alegerile parțiale de duminică reprezintă un test important pentru clasa politică, dar, pentru a se trage adevăratele învățăminte de rigoare, cel mai important lucru e modul în care datele furnizate sunt interpretate de actorii politici. Privind în ansamblu peisajul, reacțiile, sfaturile etc se poate remarca deja o strategie abilă a Puterii, una care ar putea crea mari probleme Opoziției dacă se lasă păcălită. Altfel spus, nu avem încă Alba ca Zăpada, dar avem precis mărul otrăvit. Marea întrebare: va mușca USL din el?


    Alegerile de duminică nu au adus rezultate bune pentru USL, să recunoaștem. S-a pierdut un fotoliu de deputat, iar scorul maxim obținut, 45% la Neamț, e departe de sondajele optimiste ale PNL, PC și PSD. Sunt necesare analize lucide, schimbări de strategii și măsuri disciplinare ferme, pentru că există vinovați și vinovății.

    Dincolo de asta, însă, liderii USL au obligația, în opinia mea, să analizeze foarte atent reacțiile reprezentanților puterii și ale analiștilor și jurnaliștilor de casă ai acesteia. Pentru că ele devoalează atît strategia puterii vizavi de opoziție, cît și principalele ei temeri.

    Să recapitulăm, pe scurt, principalele idei lansate în aceste zile de președinte, premier, consilieri prezidențiali, lideri ai PDL, comentatori portocalii:
    USL e în cădere, PDL în creștere, iar sondajele care dau altceva sunt mincinoase
    USL e o eroare politică, cele trei partide nu se vor înțelege niciodată și nu vor cîștiga
    Liderii USL sunt imaturi
    PNL ar trebui să se rupă de PSD și să se apropie de PDL
    USL ar trebui să se dispenseze de PC și de trustul de presă al lui Dan Voiculescu, pentru că s-a dovedit inutil

    Probabil că în fiecare dintre aceste afirmații există cîte un sîmbure de adevăr, ceea ce le face și mai seducătoare.
    Marea problemă e, însă, tocmai faptul că asemenea observații și indicații vin de la adversarii USL. Este exclus ca strategii puterii să nu cunoască principiul de bază al unei bătălii, anume să nu îți întrerupi dușmanul atunci cînd face greșeli.
    Judecînd astfel, pare că PDL și Cotrocenii nu au alt gînd în cap decît să își corijeze adversarii, să îi întărească și să îi trimită mult mai bine pregătiți în alegeri, unde vor da piept cu ei înșiși.
    Naivitate?
    Generozitate?
    Spirit sportiv?

    Să fim serioși: puterea se folosește de alegerile de duminică, și de alte probleme ale USL, tocmai pentru a rezolva principala ei temere, aceea că, unite, partidele de opoziție fac mai mult decît separat.
    Dacă USL ar fi o eroare chiar atît de mare, strategii puterii nu ar mai prididi lansînd semnale de spaimă simulată, pentru a o menține în viață pînă la alegeri.
    Zarva din ultima vreme, mișcările subterane care au loc, arată, însă, exact contrariul: PDL se teme de USL și face tot posibilul pentru a o destrăma.

    Nu e prima oară cînd Băsescu & comp. recurg la asemenea strategii. Am spus-o și altă dată, una dintre marile erori ale PSD în mandatul Geoană a fost că s-a ”reformat” după povețele adversarilor politici.
    De parcă Băsescu chiar avea interesul să revigoreze PSD. Evident că ”sfaturile” binevoitoare nu au urmărit altceva decît slăbirea partidului. Și, din păcate, s-a și reușit, în mare măsură.
    Un exemplu grăitor: după ce a ”consiliat” PSD să scape de nucleul dur de lideri – adevărata forță a partidului -  și să întinerească echipa de lideri, Băsescu trage acum din toate pozițiile pe ideea imaturității, a infantilității șefilor partidului. Pînă la urmă, unde e adevărul?
    Una peste alta, toate semnalele date în aceste zile dinspre putere trebuie analizate cu mare atenție și intepretate, în principiu, exact pe dos, tocmai pentru că ele arată teama PDL de USL.
    Or exista, e drept, probleme în interiorul alianței, dar, fără formula USL, nu s-ar fi cîștigat nici măcar fotoliul de la Baia Mare, adică exact ceea ce ar fi convenit de minune PDL.

    Cît despre amenințările prezidențiale cu refuzul desemnării unui premier al opoziției, să ne amintim un adevăr demonstrat cu vîrf și îndesat, inclusiv în 2004: în politică, alianțele și combinațiile politice se fac și se desfac uneori cînd nici nu te aștepți, iar guvernarea poate fi decisă de un singur vot. A emite pretenția că știi cu precizie ce se va întîmpla cu mai bine de un an înainte, mi se pare o formă de a-și face singur curaj cînd, de fapt, te gîndești tot mai serios pe unde vei scoate cămașa.

    Continuare
  • 261 comentarii

    45119 vizualizari

    O greseala fatala a romanilor: credinta in discursuri

    O greseala fatala a romanilor: credinta in discursuri

    Am avut parte, în ultimele săptămîni, de cîteva discursuri politice de nivel înalt care au stîrnit comentarii tumultoase, de sus pînă jos, mă refer la discursurile lui Băsescu de la investirea lui Diaconescu și cel din perioada manifestațiilor de protest, discursul lui Ponta de la învestirea guvernului, cele ale lui Mihai Ungureanu de la instalarea fiecărui nou ministru, discursul acid al lui Antonescu ca reacție la discursul lui Ponta și tot așa...Marea greșeală a românilor este că, din păcate, în 20 de ani nu au învățat încă o lecție amară: să nu mai judece politicienii după ce spun, ci după ce au făcut și fac. Diferențele sunt cel puțin catastrofale.

    Să luăm, de exmplu, cazul președintelui. Majoritatea discursurilor sale fac valuri, le comentează aprins politicienii, le comentează taximetriștii, coafezele, intelectualii. Probabil că și țăranii care cosesc fac pauze din cînd în cînd, dau cușma pe frunte și spun ”Băi Ioane, văzuși ce spuse Băsescu aseară?”. Parcă Eliade spune cîndva că nu știe vreo țară în care să se mai consume atîtea energii politice.
    Dacă am privi lucrurile prin perspectiva unei minime logici și al unui minim bun simț, însă, spusele lui Băsescu nu ar fi trebuit de multă vreme să mai merite cel mai mărunt comentariu. Ci doar efortul de a apăsa butonul telecomenzii.
    Asta, pentru că rar mai poți găsi atîtea contradicții, atîtea lejere deziceri, atîta inconsecvență, atîtea ”reevaluări”. Practic, nu există principiu pe care Băsescu să-l fi expus vreodată și pe care să nu-l fi folosit mai apoi la lustruitul pantofilor proprii.
    Copilul Petrică din poveste a strigat de atîtea ori ”Săriți lupul” încît a sfîrșit prin a nu mai fi crezut nici cînd a spus adevărul. Din păcate, Petrică-politicianul reușește, în continuare, să strige ce vrea și de cîte ori vrea și tot se mai găsesc naivi să îl asculte, ba chiar să-l creadă.

    Nu știu cum funcționează memoria colectivă a altor popoare, dar a noastră funcționează tare prost.
    Se uită prea multe și prea ușor.
    Se uită că avem un președinte și un lider de partid de guvernămînt, fost premier, care și-au făcut cariera declamînd principiile stîngii și au trecut peste noapte în partea cealaltă, la dreapta. Se uită că în acest partid se regăsesc foști pesediști, liberali șamd care strigau ”Jos PDL” cu aceeași tărie cu care strigă azi pe dos.
    Cum să fii îngăduitor cu noul ministru de Interne și discursurile sale dacă ți-ai aminti că, pînă acum vreun an, era unul dintre cele mai tăioase voci anti-putere din postura de distins liberal, aproape seară de seară pe ecranele TV. Trecerea dintr-o parte în alta s-a făcut peste noapte, aproape la modul propriu.

    Cum să nu ridici din sprîncene aflînd de la noul premier că a avut dintotdeauna principii de dreapta, deși s-a lansat în cariera pe extrema stînga, la PCR? Mă rog, scuza lui ar putea fi că pe vremea aia toate erau cu dosul în sus, deci dreapta era la stînga.

    Dacă românii ar ignora discursurile care le influențează dramatic opțiunile de vot și ar privi în profunzime la ce au făcut concret, în viața lor, cei care le rostesc, lăsînd, deci, faptele să vorbească, ar avea parte de surprize majore.
    Ar descoperi ”mari” politicieni care s-au apucat de multe fără a termina nimic, iar azi, fără a sesiza ironia, sunt fericiți cu etichete precum ”Pasaj început de Băsescu și finalizat de Oprescu”.
    Dacă s-ar face o cercetare, probabil că veterinarii ar putea confirma, mai în glumă, mai în serios, că pînă și maidanezii sterilizați de Băsescu au rămas cu un testicul intact, asta apropo de treburi neterminate.

    Și totuși, deși mai toți românii știu asta, continuă să urmărească și să disece discursurile prezidențiale, cu fascinația găinii hipnotizate de șarpe. Și nu doar pe cele prezidențiale.
    Iar atunci cînd nu înțeleg unele mesaje din discursurile politicienilor, mai ales ai puterii, sunt ”ajutați” de analiști care, la rîndul lor, pînă mai ieri scuipau unde azi ling și invers.
    Dacă cetățenii vor cu adevărat să facă un pas înainte în direcția reformei politice a țării, adevărata soluție e să ignore de aici înainte discursurile sforăitoare și să își îndrepte privirea către trecutul mai mult sau mai puțin apropiat, ori spre prezent, urmărind atent ce au făcut și ce fac, nu ce spun că fac politicienii, indiferent de culoare.
    Și să se preocupe nu de diplomele și bursele – adesea cumpărate la kil - ale respectivului candidat de președinte, premier, ministru ori deputat, ci de realizările profesionale și umane efective pe care le-a avut pînă la acel moment.

    Abia atunci se vor fi apropiat de esența lucrurilor și nu vor mai avea atît de des ocazia să se vaite, după fiecare rînd de alegeri, că au fost amarnic trași în piept.

    P.S.: Pentru că e important, ne rezervăm dreptul de a reveni, în viitorul apropiat, asupra temei discursurilor din politica mioritică.

    Continuare

    Tag-uri:

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • ios:

    It's гemаrkable to pay a vist this weЬ site and reading the views of all friends about his paraɡraph, while I amm also keen of g...

  • riderblogzone:

    Nice replies in return of this query with solid arguments and telling all about that.

  • شركة تنظيف خزانات بالطائف:

    It's awesome designed for me to have a web page, which is beneficial in favor of my knowledge. thanks admin

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva