• 95 comentarii

    66767 vizualizari

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Romania, tara politicii de tip Ciomu

    Ultimul banc care circula e ca executivul va asigura in perioada urmatoare slujbe pentru absolut toti somerii. Desigur, in colaborare cu Patriarhia, care va furniza preotii necesari.

    Gluma asta trimite la un adevar mult mai incomod, vorba lui Gore, anume ca, pina acum, la nivelul puterii se vorbeste doar de reduceri salariale si de concedieri, fara a exista cea mai mica referire la reconstructie, la masuri prin care sa se stimuleze economia si crearea de noi slujbe. Termenul unic pe care l-am auzit este 31 decembrie, ca un posibil punct final al perioadei de reducere a salariilor. Atit. In Germania, spre exemplu, se vorbeste in acest moment de un plan pe termen mediu prin care cheltuielile statului sa fie reduse, pina in 2015, cu 60 de miliarde de euro, tocmai pentru a indulci asprimea masurilor anti-criza, altfel spus, mai bine suferi mai putin, pe termen mai lung, decit sa provoci un soc social de proportii, prin masuri apocaliptice, aplicate peste  noapte, fie ele si pe termen mai scurt. Iata ceea ce eu numesc un model de gindire, de viziune economica. In Romania, se practica mai degraba o politica de tip Ciomu, adica ce sa taiem si cit sa taiem, nimic altceva.

    Nu se analizeaza cu luciditate nici macar cauzele reale ale acestei situatii. Am auzit una buna, ca de vina ar fi toate guvernele post-decembriste, mai putin cea pedelista, probabil. Acest mod de generalizare a vinii mi se pare emblematic pentru politicienii fara sira spinarii.
    In realitate, ar trebui sa auzim mai des despre cele trei cauze majore care au dus la aceasta situatie fara precedent, la noi: incompetenta guvernantilor, tergiversarea analizarii crizei atunci cind aceasta abia se intrezarea la orizont si, in fine, politica dusa in ultimii cinci, de folosire a resurselor publice pentru obtinerea, eufemistic vorbind, a consensului politic. (Pe sleau vorbind, pentru cumpararea voturilor din parlament, vezi si recentul caz al independentilor).

    Economistul-șef al Bancii Central-Europene, Jurgen Stark, recunostea ieri, onest, in Allgemaine Zeitung, ca masurile dure luate de UE pentru a contracara criza inseamna o reducere a suveranitatii nationale, un sacrificiu dureros, dar necesar pe altarul coordonarii intre statele membre. Romania, in schimb, a luat – sau cel putin anunta - masuri mult mai dure decit restul membrelor UE, fara a fi, macar, limpede cit de utile se vor dovedi, tocmai pentru ca, asa cum am subliniat, lipseste viziunea, lipseste planul cu bataie mai lunga de 3-4 luni, cum se obisnuieste la noi.

    Cum se prezinta, din aceste trei motive majore, Romania? Cu o situatie economica dezastroasa, cu o recesiune datind de mai bine de 4 trimestre, cu o viziune economica zero a guvernantilor, cu o datorie publica de 40 de miliarde de euro si cu debutul unor miscari sociale de proportii.
    M-am uitat zilele acestea pe graficul evolutiei datoriei publice a Romaniei in ultimul deceniu. La finalul guvernarii PSD, in decembrie 2004, datoria publica era de 13,7 miliarde euro. In decembrie 2008 era 27,3. De cand Basescu si Boc au pus integral mana pe putere aceasta a “rupt ritmul”, efectiv, ajungand, in februarie 2010, la 37,7 miliarde. Aceasta statistica nu acopera, din pacate, ultimele trei luni de vrie in care se afla tara noastra. Slugi la FMI, dezorientati la noi acasa, in pragul unor revolte ce pot bloca definitiv si ceea ce mai misca in aceasta tara.

    Am inceput cu o gluma amara, inchei in aceeasi nota, doar suntem tara hazului de necaz: acum vreo citiva ani, in timpul rapirii din Irak, se vorbea ca Romania a reusit sa compromita, pe rind, comunismul, capitalismul si terorismul. Acum ”compromitem” si protestele sociale: mapamondul observa, ingrozit, luptele de strada violente din tari precum Grecia sau Thailanda, iar in Romania vede, amuzat probabil, imagini cu o mina de octogenari amenintind palatul Cotroceni, cu ”agitatori infiltrati”, dupa cum suna informatiile puterii, si mai vede o mina de mame disperate aruncind in presedintie cu pampersi.

    Dar, ce sa te mai mire intr-o tara in care ministrul de Finante identifica usturoiul drept produs major de contrabanda?...







    Continuare

    Tag-uri:

  • 38 comentarii

    8146 vizualizari

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    De ce se razboieste puterea cu pensionarii

    ”M-am saturat de votul batrinilor infricosati! Ca si acum cincisprezece ani, ca acum zece ani, ca acum patru ani, pesedeii, cu Nastase si Iliescu ai lor, sint votati masiv de indivizii incapabili sa-si aduca vreo contributie la viata sociala a tarii. Luati la bani marunti, ei sint tocmai generatia care, prin indiferenta, supusenie, lasitate si oportunism la scara nationala, au adus tara la starea de faliment din 1989. Ei sint generatia salvata de la inec de Ion Iliescu in 1990, cind au fost trecuti masiv la pensie. Desi ne-au lasat o tara in ruina, au pretentii la pensii mari si la gratuitati masive: la autobuz, la incalzire, la tratament, la spitale, la medicamente. N-au produs si nu produc nimic, dar continua sa fie stapinii nostri din umbra. Miliarde de dolari au fost virate - legal sau ilegal - spre plata pensiilor, pentru ca de acolo venea votul cel gras: votul neputintei si-al inapoierii programate”.

    Daca am înlocui cuvîntul ”bătrîn” cu ”evreu”, probabil că Hitler ar fi fost mîndru de asemenea discurs. Numai că el nu datează de pe vremea naziștilor. Ci de pe vremea cînd regimul Băsescu făcea ultimele repetiții pentru a intra în pîine, în decembrie 2004. Textul de mai sus nu a fost postat pe siteul organizației ”Noua Dreaptă”, sau ”Noii legionari”, ci a apărut într-un prestigios cotidian național, unde semnau elitele grupate în spatele noii vedete politice a României, alianța D.A. Și nu e creația vreunui nostalgic fascistoid, ci a distinsului intelectual Mircea Mihăieș, numit ulterior de Băsescu în conducerea Institutului Cultural Român. La vremea respectivă a produs vîlvă, a fost amendat, chiar, de către Consiliul Anti-Discriminare, dar și-a atins cu vîrf și îndesat scopul: a reușit să anatemizeze și mai mult generația de vîrsta a treia și să creeze noi prăpastii ale vrajbei între români. Pe atunci, credeam că e vorba de un exces de zel de moment, de un delir publicistic provocat de dorința de remarcare pe lîngă noii jupîni ai țării. M-am înșelat, și constat abia astăzi cît de mult.

    În realitate, articolul lui Mihăieș developa strategia pe termen lung a noilor guvernați, de exterminare prin orice mijloace a pensionarilor, doar pentru vina de a fi mai apropiați de stînga decît de dreapta. Mulți se întreabă, acum, de ce insistă Băsescu pe reducerea pensiilor, ori măcar pe impozitarea lor, pe anularea dosarelor de pensionare medicală a unor români șamd. Mereu și mereu, aceiași obsesie vizavi de pensionari...Ni se explică, savant, că pensiile sunt prea mari și trebuie tăiate, că bătrînii sunt niște asistați social, că România are prea mulți pensionari șamd.

    O propagandă de-a dreptul nazistă, încurajată de un partid de guvernămînt și de un șef de stat care știu foarte bine că nu vor putea rupe niciodată voturile vîrstnicilor, așa că e mai bine să îi ”execute”, fie printr-o culpabilizare morală și o presiune psihică menită să îi îndepărteze de urnele de vot, fie, efectiv, prin lichidarea fizică. Par vorbe mari, dar cînd prețul medicamentelor crește cu 700% nu putem decît să ne amintim cu amărăciune de bancul celebru de acum un sfert de secol, de la radio Erevan: ”Dle.Ceaușescu, dar cu cianură ați încercat?”.

    În fapt, pensionarii nu sunt asistați social, iar pensiile lor nu sunt daruri de la statul atotpututernic și milostiv. Ei sunt plătiți din proprii bani, puși deoparte în anii de muncă. (Dacă am retrocedat bunurile foștilor proprietari, cum am putea refuza să ”retrocedăm” celor care au muncit banii colectați de stat) Ba, mai mult, ei sunt cei care, paradoxal, sponsorizează statul și nu invers. Mai exact, românii contribuie mai mult decît este nevoie pentru pensiile lor, pentru că media de vîrstă a romînului face ca el să nu trăiască decît 18 ani după pensionare (22 de ani femeile, 14,7 ani bărbații), în timp ce stagiul de cotizare este, conform datelor oficiale, de 32,6 ani. Aceleași stastici atestă că românii ar trebui să primească o pensie medie de cca.11 milioane de lei vechi, judecînd după contribuțiile lor la bugetul de pensii. Asta înseamnă cu vreo 70% mai mult decît pensia medie actuală, dar să nu uităm că o eventuală impozitare a pensiilor, care se dezbate aprig acum, ar putea modifica încă și mai dramatic acest procent. 80% din pensiile din România sunt sub 1.000 de lei, iar peste doua treimi dintre acestea sunt sub 550 de lei. Și atunci, unde mai este statutul de ”asistat social”, cum mult îi place să repete, iar  și iar, președintelui Băsescu?

    În fapt, cred că problema actualilor guvernanți ar putea fi rezolvată mult mai simplu, fără atîtea strategii anti-pensionari justificate doar de vina acestora că se simt mai bine protejați de social-democrație: să se dea o ordonanță de urgență prin care să se interzică celor peste 60 de ani să voteze și cu asta basta. Sau, și mai bine, să se interzică votul celor de stînga, per ansamblu. Nici nu vom mai asista la genocidul pensionarilor și, poate, în felul ăsta, mai recuperează și PDL din procentele care i se duc pe apa Sîmbetei, în sondaje.






    Continuare
  • 33 comentarii

    7129 vizualizari

    Moartea ca spectacol, în România

    Moartea ca spectacol, în România


    Două cuvinte care nu încap, de obicei, în aceeași propoziție, la noi, oricît de absurd ar părea, se împletesc armonios. România ultimelor decenii e o țară în care moartea a devenit parte a showbizului, iar înmormîntările celebre scot în stradă mai mulți oameni decît mitingurile sindicale. Un soi de exhibiționism sui generis face ca mulți români să transforme, cu bună știință, moartea celor dragi, în spectacole care, mai nou, includ pînă și aplauze.

    Moartea și înmormîntarea colegului și prietenului meu, Adrian Păunescu, e doar un exemplu, mai sunt multe altele. Nu reușesc să înțeleg această dorință de spectacol, această goană furibundă după popularizarea la maxim a unui eveniment care ar trebui să privească, în mod firesc, doar pe cei foarte apropiați.

    În țările civilizate, nici măcar marile staruri, gen Michael Jackson, nu au parte, prin grija familiilor, de ultime spectacole televizate în direct, cu mii de participanți, precum se întîmplă la noi. Fanii își iau rămas bun la capela unde este depus trupul celui dispărut, dar mai apoi, înhumarea are loc în cadrul unei ceremonii discrete, cu participarea cîtorva persoane apropiate. La noi, te îngrozești privind. Cînd moare un persoană cunoscută, presa face un show total, în ziua înmormîntării porțile cimitirului sunt luate cu asalt, curioșii se cocoață pe cruci, mormintele altora sunt călcate în picioare, pomii sunt folosiți pe post de tribune, se fac fotografii, lumea se calcă în picioare...Parcă fiecare vrea să își ia porția de nemurire, parcă fiecare vrea să se laude, peste ani, ”am fost și eu acolo”. Și cînd te gîndești că marele Petre Țuțea s-a stins, într-un decembrie mohorît, într-o rezervă modestă a spitalului Christiana, iar pe ultimul drum a fost condus într-un car tras de boi, de Sf.Nicolae.

    Un manelist celebru anunță presa că va cheltui cîteva sute de mii de euro pentru înmormîntarea iubitei soții, apoi are grijă să afle toată lumea din ce țară va importa marmura neagră din care se va face cavoul. Cînd moare o vedetă, pe micile ecrane încep să se perinde tot felul de personaje, unele de-a dreptul sinistre în raport cu personalitatea celui dispărut. Fiecare știe perfect cine a fost mortul, ce merite a avut, unde a mai greșit-o, cum ar fi trebuit să procedeze în viață. Avem, deja, și cioclii mediatici de profesie, jurnaliști puși să comenteze, sistematic, mai toate înmormîntările VIP.

    Apoi, încă mai înainte de coborîrea în pămînt, apar și dezvăluirile. O fostă nevastă iritată se pune pe povestit, un fiu dezmonștenit are și el cîteva de spus, cîțiva ex-camarazi de la infanterie își amintesc că...Totul e pus pe masă cu satisfacție sălbatică, disecat sub reflectoare, tăiat și împăturit, ca să încapă în valiza ratingului ori a tirajului vîndut. Am citit, cu stupoare, că soțul unei foste vedete prematur decedate a mers pînă la a încheia un contract autentic cu un post TV, pe bani grei, pentru ca numai acolo să ajungă dezvăluirile aducătoare de publicitate.

    Despre Adrian am văzut, zilele trecute, că se înghesuiau la TV să vorbească maneliști și actori din trupe ambulante de umor îndoielnic, oameni care nu i-au citit, poate, vreo poezie în întreaga lor viață. Despre maestrul Beligan îmi amintesc cum a căzut, la înmormîntarea lui Dinică, după ce presa i-a băgat, în cimitir, reflectoarele în ochi. Alt spectacol numai bun de exploatat. La moartea lui Șerban Georgescu i-au răsturnat sicriul în groapa mult prea mică, și totul a fost consemnat, desigur, cu multă satisfacție, de presa avidă. Dar, oare, e presa avidă și vinovată, sau cei care o cumpără pentru asemenea relatări?

    S-a spus din cele mai vechi timpuri că pentru români, moartea și nunta sunt cele mai importante spectacole, dar parcă s-a ajuns prea departe. Dimensiunea spirituală a unei valori ajunge să fie măsurată, dramatic, în numărul de curioși care își rup nasturii la înmormîntarea lui și în numărul de materiale de presă care îi sunt dedicate. Horia Șerbănescu? Nu a fost cine știe ce, a avut doar cîteva zeci la înmormîntare...Jean Constantin? Tare, a avut lejer cîteva sute. Ștefan Iordache? Și mai tare, președintele și-a trimis chiar familia la înmormîntare, chit că nu îl cunoscuseră în viață. Cei mai vîrstnici își amintesc...daaaa, la Ileana Sărăroiu a fost cel mai tare, cîteva mii așa, la prima strigare...Și un sobor de 15 preoți...Și o slujbă completă, de patru ore bătute pe muchie, fără ”ciupituri”. Trist, dezamăgitor, dureros.

    Poate ar trebui ca România să facă efortul de a se debarasa, totuși, de metehnele venind parcă, din alte veacuri, pe care nu le-am întîlnit în alte țări pe unde am umblat, și să înțeleagă ce înseamnă discreția, bunul gust și decența în ce privește un eveniment solemn, precum ultimul drum. Moartea autentică nu e, nici măcar la Hollywood, un spectacol...


    Continuare
  • 21 comentarii

    5440 vizualizari

    Ziua Dezbinarii Nationale

    Ziua Dezbinarii Nationale

    Se spune că, statistic vorbind, un român din patru nu știe ce aniversăm de 1 Decembrie, dar nu asta e adevărata problemă, din păcate. Văzută din afara granițelor, în anul de grație 2010, România, de ziua națională, arată ca o caricatură a ceea ce se presupune că ar trebui să fie o țară membră UE.

    E greu de spus dacă trebuie să plîngi sau să te umfle rîsul. Sigur e că rămîi năuc, privind din zare. În general, România nu există, pentru presa străină, dar, în ultima vreme apare tot mai des, totuși, din cauza scandalurilor pe bandă rulantă de aici.
    Ultima găselniță a politicienilor e exportul în marile instituții europene al scandalurilor autohtone, precum furtul de voturi, păruiala și loviturile sub centură etc. (Vezi cazurile de la Comisia pentru petiții a PE sau așa-zisele dezvăluiri despre manevrele PSD pentru blocarea accesului în spațiul Schengen).

    Dincolo de asta, a privi manifestările de Ziua Națională fără să te amuzi e tare greu. În primul rînd, România se comportă de parcă la 1 Decembrie 1918 a pierdut ceva, nu a cîștigat. În general, atmosfera e sumbră și apăsătoare. Se depun coroane de flori, se fac slujbe de pomenire, demnitarii se închină în fața camerelor de luat vederi, se afișează mutre îngîndurate, ca să dea bine în cadru. Au loc, desigur, masive avansări în grad, în special pentru patrioții din serviciile secrete. După care avem showul, neschimbat de decenii, al paradei militare. Mie, unul, mi s-a părut mereu deplasată ideea de paradă militară, care e specifică, în general, marilor puteri militare și dictaturilor, noi, cel puțin teoretic, nefiind nici una, nici alta. Cele mai mari parade se fac în Coreea de Nord, China, Rusia etc și mai puțin în statele democrate. Ceea ce vedem la noi însă nu e nici măcar paradă. Am urmărit, cu stupoare, miercuri, cum defilau pe sub Arcul de triumf ambulanțe de la SMURD, mașini de Poliție, trupeții SRI, limuzinele SPP și – asta a pus capac! - bărci de cauciuc cu doi-trei scafandri rebegiți de frig în ele. M-am liniștit: dacă ne atacă dușmanul, îi batem cu perfuziile peste bot direct din mașinile Salvării, de să ne pomenească. Avioanele nu au putut defila prin aer, ca altădată, pentru că era prea frig și chiciură afară, plus că există riscul serios ca vreunul dintre puținele rămase să aterizeze direct lîngă drapelul de pe Arc. Blindatele grele, cîte mai avem, e mai bine că nu au defilat pentru că ar fi făcut praf asfaltul de gumilastic din București.

    La așa țară, așa paradă, am spune. Colac peste pupăză, a mai fost și aiuritorul incident cu onorul militar la primul-ministru și nu la președintele Senatului, pentru că așa a vrut președintele. Cum care președinte? Cel care stă tot anul în turnul de fildeș de la Cotroceni, dar își găsește un loc de fugă peste hotare exact de Ziua Națională, ca să nu fie huiduit de admiratorii de altădată. Cum au fost huiduiți ”supușii” lui din PDL cînd s-au înghesuit să depune coroane la Alba Iulia.

    Nici nu e de mirare, una peste alta, că  europenii se întreabă tot mai des ce o fi fost în capetele lor atunci cînd au primit în UE o țară ca România, care s-a specializat în ”importat” bani de la FMI și exportat doar scandaluri, romi ori moldoveni cu cetățenii semnate pe genunchi, de președinte.

    Continuare
  • 108 comentarii

    30991 vizualizari

    Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta guvernare, pe de alta, din păcate, se vede tot mai clar că lipsește o gîndire economică autentică, imediată ori de perspectivă, iar aici, principala vină cred că aparține noului ministru al Economiei, liberalul Daniel Chițoiu.

    Ca unul retras de ceva vreme, mă interesează mai puțin interesele și aranjamentele de tip politic, dar, cînd vine vorba de economie propriu-zisă, lucrurile se schimbă și îmi vine greu să nu observ anumite nereguli. Unele destul de serioase cît să creeze probleme majore USL, alianță care și-a propus să cîștige detașat alegerile din toamnă, dar mai ales sa creeze probleme României și românilor prin dispariția unor locuri de muncă și incapacitatea de a crea altele noi.

    USL are, în primul rînd, o mare problemă la ministerul Economiei, acolo unde a fost adus un personaj destul de șters, să o recunoaștem, dl.Daniel Chițoiu, lucru care nu înseamnă automat că nu putea face treabă bună.
    Numai că timpul trece și în loc de proiecte consistente și chiar oarece realizări, asistăm numai la gafe și stîngăcii. Pare că ministrul e numai un purtător de vorbe între premier și OPSPI, în timp ce mesajele pentru mediile de afaceri lipsesc cu desăvîrșire.

    Personal, țin legătura strîns cu oameni de afaceri, cu lideri de sindicat pe care i-am cunoscut în perioada propriului meu ministeriat, cu analiști și specialiști în economie, astfel că pot spune, fără teama de a greși, că știu cam în ce fel se prezintă lucrurile în economia reală.
    Și nu prea stau bine deloc.
    Au apărut deja bîlbîieli de proporții, ca să nu le spun erori majore de-a dreptul, cum ar fi scandalul Oltchim, Hidroelectrica șamd, care pot costa scump statul român în perioada care urmează.
    Micile întreprinderi continuă să falimenteze pe capete, producînd șomaj cot la cot cu mari companii de stat ca și lichidate, gen Termoelectrica. În loc să se propună proiecte majore, sunt omorîte pînă și cele care mai erau. În loc să fie aduși specialiști de valoare recunoscută - dacă tot se vrea aducerea unor manageri din mediul privat în fruntea unor companii de stat -, sunt promovați cei cu experiență în falimente și insolvență sau persoane fără nicio calificare.


    Pentru a determina creșterea economică, ar trebui stimulate exporturile, așa cum sugerează și Banca Națională, ar trebui lichidate cheltuielile arbitrare în toate companiile de stat, ar trebui create programe speciale de marketing pe diverse piețe etc. Trebuie luate măsuri urgente pentru creșterea cererii interne, dar pentru asta trebuie rezolvată problema scăderii veniturilor românilor, din ce în ce mai accentuată.

    În loc de asta, se aude că prin ședințele de partid, unii miniștri liberali se vaită că nu primesc mai mulți bani pentru tocat în te miri ce proiecte superficiale ori de impact ”personal”, eufemistic vorbind.
    O parte din vină îi aparține clar și primului ministru, care nu ia taurul de coarne suficient de vîrtos, pentru că cine greșește trebuie să plătească și, în mandatul USL de pînă acum, s-a greșit încă prea mult, de aici și problemele care încep să se simtă în sondajele de opinie. În calitate de lider la capitolul încredere din sondaje, Victor Ponta are suficient capital politic pentru a face schimbările și ajustările necesare, pînă nu e prea tîrziu. Altfel, așa cum ne-am obișnuit, după alegeri mulți viteji se vor arăta, pentru a explica, eventual, de ce USL a luat mai puțin decît lăsa impresia, la momentul preluării guvernării.

    P.S.: Oare ministrul Economiei a aflat că vine iarna? Nu de alta, dar nu am întîlnit pînă acum nicio referire în presă la activitățile de pregătire a iernii, cum ar fi asigurarea stocurilor de gaze și alți combustibili, mai ales că se anunță o iarnă destul de grea. Probabil, însă, că sunt mai importante pregătirile pentru cîștigarea unui nou colegiu, în decembrie, decît încălzirea populației.

    Continuare
  • 146 comentarii

    32865 vizualizari

    Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele, puține, care încă mai sunt. Lumea, spun înțelepții, se conduce mai mult cu simboluri decît cu legi, iar faptul că noi, românii, am ajuns deficitari la acest capitol se răsfrînge din plin asupra mersului societății.

    S-a spus de multă vreme, după revoluție, că România ar avea nevoie de un șoc identitar pentru a-și reveni în plan moral, după decenii întregi, să nu zic secole, în care a fost umilită de străini, ori chiar de români înșiși. Necazul e că nimeni nu prea știe cînd, cum și de unde ar trebui să vină respectivul șoc.
    Românii sunt în criză de simboluri, devine tot mai clar pe an ce trece.
    Lipsesc personalități-simbol, pentru că fiecărui aspirant la această titulatură îi apar, mai devreme sau mai tîrziu, pete necurate în biografie și se alege praful.
    Lipsesc gesturile-simbol cu mare ecou.
    Lipsește, cum spuneam, prețuirea chiar pentru simbolurile naționale.
    Pe vremuri, se murea pentru drapel; azi ne vine greu și să îl arborăm la geam, de Ziua Națională. Americanii își înfig, mîndri, drapelul și în hamburgeri; la noi lipsește și de pe fațada marilor instituții.

    Salut cu acest prilej recenta campanie a trustului Intact, ”Pe Tricolor e scris unire”, derulată pe parcursul lunii care precede ziua de 1 Decembrie și în care românii sunt îndemnați să arboreze drapelul național cît mai mult și cît mai des, în numele idealului unității naționale.

    Nu alte sentimente m-au animat, e locul să o spun aici, pe la sfîrșitul agitatului an 1997, cînd am decis să inițiez un proiect de lege prin care se instituia Ziua Drapelului Național, pe 26 iunie, în amintirea zilei în care, în timpul revoluției de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al națiunii în prima zi a victoriei revoluției burghezo – democratică, cînd a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la București și promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului național.

    Nu mult după aceea, prin votul Parlamentului, inițiativa mea a devenit legea 96/1998, de atunci, în fiecare an, Ziua Drapelului Național fiind marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

    E un pas mic, la care mi-am adus modesta contribuție, după puterile mele; pînă la a redeveni un popor capabil să fie animat de simboluri majore mai e, însă, cale lungă. Campania Antenelor e, și ea, un alt pas demn de salutat, deși ironia sorții face ca sintagma ”E scris pe Tricolor unire”, care inspiră numele ei ,să fie opera ”marelui cîrmaci” Ceaușescu, cel care și-a băgat, la un moment dat, nasul pînă și în versurile cîntecelor și poeziilor de răsunet ale neamului.
    Cum se știe, titlul original al cîntecului devenit – altă ironie a sorții – imnul național al Albaniei, era ”Pe al nostru steag e scris unire”, muzica Ciprian Porumbescu, versurile Andrei Bârseanu.

    Ceea ce e important, însă, dincolo de amănunte, e ideea de unitate națională, de oprire a dezbinării, a disoluției statului, a societății și așa mai departe, un proces care, cum spuneam, ia amploare de la an la an și a ajuns să genereze avertismente severe pînă și din partea marilor cancelarii, precum Washingtonul, vezi recentul mesaj al lui Gitenstein.

    România și românii au nevoie de simboluri, de prețuirea adevăratelor valori, de regăsirea demnității naționale, trebuie să-și recapete liniile autentice de conduită civică și socială. Și, cel mai important, să învețe să se scuture de falșii moraliști și profeți de mucava, fie ei din cultură, politică ori alt domeniu, care au invadat-o în ultimii ani, cocoțîndu-se pe umilința, modestia și discreția oamenilor cu adevărată aleasă educație și autentic bun simț.
    Fără reformă morală, relansarea social-politică și economică nu va fi posibilă, ori dacă va fi, nu va îndrepta mare lucru.


    Continuare
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
  • ios:

    It's гemаrkable to pay a vist this weЬ site and reading the views of all friends about his paraɡraph, while I amm also keen of g...

  • riderblogzone:

    Nice replies in return of this query with solid arguments and telling all about that.

  • شركة تنظيف خزانات بالطائف:

    It's awesome designed for me to have a web page, which is beneficial in favor of my knowledge. thanks admin

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva