• 471 comentarii

    43713 vizualizari

    Intrebare grea: oare mai suntem competitivi in vreun domeniu?

     Intrebare grea: oare mai suntem competitivi in vreun domeniu?


    Conflictele de strada izbucnite azi, dureros, in Romania, anunta debutul, cu adevarat, al crizei economice, in cel mai pur inteles al cuvantului. Se stia ca se va ajunge intr-un moment critic inca din primele luni ale anului trecut, dar, la noi, din nefericire, masurile necesare au fost ”rostogolite” din cauza anului electoral. Acum, situatia e de zece ori mai grea decat ar fi fost firesc sa fie, si toti se intreaba ce este de facut, inclusiv cei care ar trebui nu sa puna intrebari, ci sa ofere raspunsuri, rezolvari. Si totusi, ce ar fi de facut?
        Gestionarea crizei, consider, este astazi obiectivul prioritar al oricarui guvern, dar si al responsabililor politici. Trebuie actionat in dublu scop: odata pentru a purta economia spre o situatie de stabilitate, dar care sa asigure si o perspectiva de dezvoltare, in viitorul foarte apropiat - cu prioritate -, dar si pe termen mai lung. In actualul context al crizei, unul dintre cele mai importante obiective consider ca trebuie sa fie stimularea cererii, in timp foarte scurt.
        Avem nevoie de investitii masive in instruirea personalului, de aplicarea de reglementari clare de piata, de politici agricole, de sisteme fiscale care sa permita rezolvarea problemelor sociale si nu escaladarea lor. Avem nevoie de imbunatatirea productivitatii muncii si a crearii rapide de locuri de munca. Aud astazi ca se discuta despre o crestere a impozitelor asupra proprietatii. Poate este masura care afecteaza cel mai putin, imediat, populatia, dar atrag atentia ca suntem dupa cca doi ani de criza in domeniul imobiliar, iar o asemenea masura poate agrava recesiunea din domeniu, unde deja sunt foarte multe probleme. Iar in Romania, unde nu prea mai exista multe ramuri economice viabile, a afecta si segmentul constructiilor mi se pare un act sinucigas, care ne-ar putea costa scump.
        Cred, totodată, ca este nevoie de acordarea unei atentii deosebite cercetarii si formarii unor noi specialisti in diverse domenii de activitate. Dar, poate, cel mai important lucru, cred in necesitatea unei analize temeinice pentru a identifica domeniile in care Romania mai este competitiva, pentru ca acestea sa fie primele beneficare ale resurselor dirijate de la buget. Marea intrebare e, insa, urmatoarea: oare mai suntem, cu adevarat, competitivi in vreun domeniu?

    Continuare

    Tag-uri:

  • 221 comentarii

    60231 vizualizari

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin

    Un adevar greu de tagaduit: Europa e in declin


    Este cazul, in aceste momente de grave conflicte interne, de incapacitate a guvernului roman de a propune cea mai mica strategie economica coerenta, cu exceptia unei amputari nejustificate si nesabuite a veniturilor populatiei, in mod deosebit ale pensionarilor, sa incercam sa privim si dincolo de ecranul televizorului, pentru a vedea ce se intampla in Europa.
    Cred ca Grecia este numai o problema macroscopica, in timp ce problema reala consta in slabiciunea Uniunii Europene, care traieste deasupra propriilor mijloace, cu probleme diverse tarile ce o compun. Cred ca aceasta criza este acutizata si de o oarecare perplexitate a Germaniei, precum si de reactiile, initial ezitante, ale institutiilor si guvernelor europene. Euro poate fi numai o victima.
    Sunt semnale ca aceasta criza creste in tari precum Romania, care sunt incapabile de propuneri de remediere a situatiei din politica lor interna, dar care au si dificultati in ce priveste apartenenta la Uniunea Europeana.
    Pachetul de salvare de 750 de miliarde de Euro aprobat in aceasta saptamana nu cred ca va rezolva problema de insolventa de fond, in timp ce cresterea economica in Europa va fi anemica in termeni absoluti si relativi.
    Astazi, economia europeana este cea mai importanta din lume, cu putin superioara celei din SUA, dar nu va mai fi pentru mult timp.
    Inca inainte de criza economica Europa era subrezita de criza politica: unele tari se preocupa de modificari ale unor institutii europene, dar respingerile repetate ale tratatului de la Lisabona demonstreaza ca ideea de Europa unita nu mai este in centrul imaginii colective.
    Cred ca daca tarile europene ar fi dorit sa fie o mare putere, cu renuntari la unele accente nationaliste, atunci, de exemplu, fotoliile Frantei si Marii Britanii in Consiliul de Securitate al ONU ar trebui inlocuite cu unul singur: fotoliul UE.
    Aceeasi “ unitate” se gaseste si in domeniul militar,  incepand de la procentul din buget alocat de diferite tari pana la achizitiile majore.
    De asemenea, timpul si schimbarile demografice nu amelioreaza situatia. Populatia europeana depaseste 500  de milioane de locuitori si imbatraneste rapid. Se prevede ca la jumatatea secolului procentul adultilor peste 65 de ani se va dubla.
    Acest cocteil realizat din structuri economice diverse, de importanta politica si de conditionari economice diferite va accentua  declinul european, al carui rol va descreste treptat.
    Inclusiv la nivel NATO, Europa nu va mai fi, probabil, partenerul de discutie principal in politica externa americana si, probabil, SUA va forma coalitii diverse in situatii la fel de diverse.

    Continuare
  • 157 comentarii

    19111 vizualizari

    Razboiul Coreelor sau razboiul dolarului?

    Razboiul Coreelor sau razboiul dolarului?


    Evenimentele din Orientul Îndepărtat – conflictul militar tot mai acut dintre cele două Coree - merită analizate cu toată atenția, pentru că impactul lor ar putea fi resimțit de întreaga lume, inclusiv de România.

    Cum se știe, zilele trecute, anumite manevre militare ale Coreei de Sud au dus la o ripostă feroce a nordului, soldată cu morți și răniți. Din acel moment, conflictul dă semne de agravre, de la o oră la alta. Analiștii spun că la mijloc ar putea fi vorba de o manevră nord-coreeană menită să întărească autoritatea fiului cel mic al lui Kim Jong-Il, succesorul la șefia statului, care e suspectat că ar avea o experiență politică prea mică. E posibil să fie așa, dar, la fel de bine, e posibil să asistăm la o manevră cu implicații mult mai mari, și nu atît una politică, ci, mai degrabă, una economic-financiară.

    Să prezint, însă, faptele, pe scurt: recent, Federal Reserve a anunțat că va lansa o emisie monetară masivă, de 600 de miliarde de dolari, pentru a cumpăra obligațiuni, decizie care va duce, însă, la slăbirea considerabilă a dolarului. Lucru care convine de minune SUA, țară care are datorii de cîteva mii de miliarde de dolari către țări precum China, Japonia sau Arabia Saudită. Mai simplu spus, americanii au împrumutat și folosit dolari cu valoare mai mare și vor să restituie unii cu valoare mai mică. Însuși președintele Barack Obama sprijină acest demers, conștient, probabil, că e singura modalitate pe care SUA o au la îndemînă, acum, de a-și finanța deficitul.

    Numai că șmecheria americană stîrmnește panica și furia altor mari puteri, între care China și Rusia. Pe undeva, chinezii chiar au dreptate să fie contrariați, avînd în vedere că SUA au criticat vehement țara Marelui Zid tocmai pentru menținerea monedei naționale la un curs artificial scăzut – tot o șmecherie economică menită să stimuleze economia națională și, mai ales, exporturile - iar acum exact ei sunt în situația să facă aceleași manevre. Menținerea yuanului la o cotă redusă face ca produsele chinezești să sfideze la preț concurența unor state precum cele occidentale, cît despre exporturi occidentale pe piața chinezească, nici nu se pune problema din cauza puterii scăzute de cumpărare a chinezilor; pe de altă parte, Obama a atras deja atenția, la rîndul său, că SUA nu mai au resurse să subvenționeze importul unor produse de la chinezi sau indonezieni.

    De ce își permit SUA, însă, și nu de ieri, de azi, emisia de monedă fără acoperire, o catastrofă economică pentru majoritatea celorlalte state ale lumii? Răspunsul e simplu: pentru că pot. Dolarul e o monedă căutată pe toate piețele lumii și orice emisie e, în principiu, absorbită. Îmi amintesc, bunăoară, că acum mai bine de un deceniu țara cu cei mai mulți dolari de hîrtie în rezerva valutară era...Singapore, pe atunci un tigru asiatic în plină expansiune. Acum, două ”pompe” aspiratoare de dolari sunt China și Rusia, cu economii în dezvoltare, numai că nici chiar ele nu își pot permite să facă americanilor orice joc financiar. Așa cum spuneam, un dolar mai slab dezavantajează statele care au rezerve masive din această monedă și permite americanilor să-și achite anumite datorii și costuri mult mai lesne. (De fapt, odată cu izbucnirea crizei mondiale, multe state au descoperit avantajele diferențelor de curs valutar și au acționat, rapid, în consecință, stimulînd masiv exporturile, în beneficiul economiilor proprii. Asta nu l-a împiedicat, totuși, pe cancelarul german Angela Merkel să acuze Washingtonul că inundă planeta cu lichidități pentru a-și finanța datoriile și pentru a devaloriza dolarul).

    Și, iată, cam în același timp cu izbucnirea conflictului coreean, vine o știre-bombă: China și Rusia și-au dat mîna și au decis să elimine dolarul în tranzacțiile dintre ele. O lovitură teribilă pentru americani, pentru că o asemenea înțelegere, la care ar putea achiesa și alte state, va duce la o absorbție mult mai scăzută a dolarului pe piețele internaționale, adică exact ceea ce ar putea lovi mai tare economia americană. Decizia vine imediat după summitul G20 de la Seul, unde controversele dintre americani și chinezi au dus la lipsa unor progrese concrete în privința reglementării problemelor valutare internaționale.

    Ce consecințe economice ar putea avea escaladarea conflictului coreean? Prima și cea mai importantă este aceea că, potrivit regulii de cînd lumea, în cazuri de conflicte generatoare de panică, lumea se orientează, imediat, către monedele statelor cu economii puternice - iar la loc de cinste în asemenea situații e SUA -  ceea ce duce la aprecierea rapidă a monedelor în cauză. Adică exact fenomenul contrar celui pe care îl încearcă americanii, întărire în loc de devalorizare pentru ușurarea plății datoriilor.

    Să fie, deci, conflictul din pensinsula coreeană unul stimulat artifical de China, marele protector al regimului de Phenian, în înțelegere cu Rusia? Atît timp cît Beijingul împușcă doi iepuri dintr-un foc prin aprecierea dolarului, respectiv creșterea valorii propriilor rezerve de dolari, uriașe, și lovitura economică administrată SUA, cea care, cum spuneam, solicită de mai multă vreme regimului chinez deprecierea yuanului, nu este deloc imposibil ca lucrurile să stea așa. Nu ar fi decît o nouă dovadă că, la nivel global, uriașii planetei se folosesc fără regrete de statele mici pentru a-și rezolva propriile probleme, chiar dacă asta implică și vărsare de sînge.






    Continuare
  • 27 comentarii

    13188 vizualizari

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama

    Scandalul WikiLeaks ar putea fi Watergateul lui Obama


    Scandalul WikiLeaks înnebunește lumea întreagă de cîteva săptămîni, iar marea întrebare care e pe buzele tuturor nu e cine, ce, cum, cînd sau unde. Marea întrebare este de ce? De ce s-ar apuca un personaj misterios, un fel de ”Deep throat” al zilelor noastre, să arunce pe piață materiale incendiare conținînd secrete ale celei mai mari puteri din lume și nimeni să nu îl poată opri? Mai ales că Julian Assange a început seria dezvăluirilor pe WikiLeaks acum vreo patru ani, deci ar fi fost timp, teoretic, pentru orice manevră.

    Privită superficial, toată povestea aduce a film hollywoodian siropos, cu jurnalistul autodeclarat de stînga care susține că vrea o lume capitalistă mai bună și mai liberă. De unde o avea atîtea secrete pe mînă numai Dumnezeu știe, dar și asta face parte din siropul filmului. Plus că acuzația pentru care FBI îl caută cu mandat e mai tare decît și-ar fi putut imagina pînă și Seinfeld: nu și-a înștiințat partenera de sex că i s-a rupt prezervativul. O acuzație concepută special, în opinia mea, pentru a-l mitiza, efectiv, pe Assange, dacă ar ajunge să fie finalizată prin arestare, ori, e foarte posibil ca exact asta să se și dorească, în anumite cercuri, interesate ca jurnalistul să își continue misiunea.

    Pentru că, trebuie spus, dincolo de povești cu ponei roz, în spatele scandalului se ascund forțe și interese mult superioare, numai naivii ar crede altceva.

    Unii comentatori susțin că cineva vrea răul Americii și o tăvălește în noroi. Poate să fie și așa, deși mi-e greu să cred că o putere străină ar putea obține chiar atîtea informații confidențiale de la țara cu cele mai puternice și mai dotate servicii secrete și care mai ține și internetul în palmă. Numai că, analizînd cu atenție dezvăluirile, SUA ies mai degrabă întărite decăt slăbite de scandal. Întregii omeniri îi este prezentat scenariul unei superputeri care știe și controlează absolut tot pe planetă, iar unele dintre relele care i se pun în cîrcă nici măcar nu îi aparțin. Vezi, spre exemplu, cazul atacării Iranului, pentru care a făcut lobby îndrăcit Arabia Saudită.

    Și totuși, doar acesta să fie dedesubtul pervers al dezvăluirilor WikiLeaks, conturarea imaginii unei Americi hiper-potente? Sau aceasta e doar glazura ”de protecție”, dacă ne putem exprima astfel?

    Răspunsul ar putea să fi fost oferit, deja, zilele trecute, la o dezbatere organizată de Partidul Democrat, cel care l-a dat pe Obama. Acolo, jurnaliștii de la cotidianul Washington Post, apropiat de republicani, au avansat o teorie revoluționară, potrivit căreia democratul președinte al SUA ar trebui să anunțe cît mai rapid decizia de a nu mai candida la un nou mandat. Ei au avertizat că America se află într-un moment politico-economic extrem de dificil, iar Obama, care, oricum, nu s-a ridicat nici pe departe la înălțimea așteptărilor, riscă să agraveze situația prin aceea că îi determină, indirect, pe republicani să îl atace permanent, pentru a-i slăbi poziția. O luptă politică avînd drept consecință abaterea atenției de la economie. Jurnaliștii au mai punctat că doar forfaitul lui Obama în ce privește un  al doilea mandat ar detensiona politica americană și ar permite aplicarea unor programe de reformă care sunt mai mult decît necesare, dar care, totodată, sunt sistematic obstrucționate de republicani, în numele intereselor electorale. Să reamintim, în treacăt, că eșecurile lui Obama au dus la victoria recentă a republicanilor în alegerile legislative parțiale, de la jumătate de mandat, iar situația liderului de la Casa Albă s-a complicat încă și mai mult, dovadă și sondajele.

    Mesajele de acest tip nu sunt noi. Acum cîteva săptămîni, analistul american Edward Spannaus, de la Executive Intelligence Review, spunea explicit că
    “Există oameni supăraţi din cadrul administraţiei sale şi al Partidului Democrat, care iau serios în considerare modul de a-l îndepărta de la preşedinţie pe Obama”. Ideea că Obama ar putea fi scos de la Casa Albă încă înaintea finalului primului mandat a apărut pe tapet, în mass-media de peste Ocean, de vreo jumătate de an și e cel puțin îngrijorătoare, știut fiind că americanii nu se joacă de-a uite președintele, nu e președintele, precum politicienii de la noi.

    Să fie, oare, seria dezvăluirilor WikiLeaks un fel de a bate șaua pentru a pricepe iapa Obama? Un răspuns îl dă oarecum, chiar Assange, care declara, duminică, într-un interviu din El Pais, că Obama trebuie să demisioneze, pentru că ar fi aprobat spionarea funcționarilor ONU.

    Vrem-nu vrem, suntem obligați să ne amintim de celebrul Watergate, care a dus la debarcarea lui Richard Nixon. Și atunci, creditul a fost acordat unor jurnaliști, așa-zise simboluri ale profesionalismului, Woodward și Bernstein, care au investigat pînă au căzut sub masă și au reușit să demită un președinte. După ceva timp, s-a aflat însă, adevărul, anume că jurnaliștii de la Washington Post primeau marfa mură-n gură de la un potentat al FBI, Mark Felt. Care, e limpede, nici el nu acționa de capul lui. Cît despre adevărata motivație a demiterii, cea mai plauzibilă variantă este cea potrivit căreia un grup de potentați americani, mai ales republicani, în frunte cu legendarul Henry Kissinger, mîna dreaptă a lui Nixon, au considerat că aducerea vicepreședintelui Gerald Ford la Casa Albă e o variantă mai potrivită pentru America acelei perioade, cînd politica externă se derula, agitat și periculos, între războiul din Vietnam, conflictul de Yom Kippur, tensiunile americano-sovietice, americano-chineze, lovitura de stat din Chile orchestrată de CIA șamd.

    Nici azi situația SUA nu e prea grozavă, iar președintele în exercițiu e, la fel ca Nixon, considerat prea slab pentru a se ridica la înălțimea misiunii pe care o are.
    Cum America nu își permite accidente, trebuia inventat un scandal din stirpea  Watergate al cărui efect, pe termen mediu sau lung, să fie salvarea situației, prin redesenarea scenei politice și înlocuirea unor actori de prim rang. Dacă e sau nu așa, probabil că ne vom da seama în cel mult cîteva luni de zile.

    Continuare
  • 147 comentarii

    19785 vizualizari

    Si totusi, ce cistiga Romania din afacerea ”Libia”?

    Si totusi, ce cistiga Romania din afacerea ”Libia”?


    E foarte bine că România a intrat în NATO și are o relație excelentă cu SUA, dar trebuie remarcat că și prețul plătit e destul de piperat. Și îl achită nu doar bugetul, ci și democrația.

    Am aflat din documentele Wikileaks că, prin iulie 2005, şeful statului a dat asigurări unei echipe condusă de ambasadorul Richard Jones, că România îşi menține trupele în Irak şi că România acceptă să şteargă, dintr-un foc, 80% din datoria istorică a Irakului, de 2,6 miliarde de dolari. Nu am auzit să fi fost ample dezbateri pe acest subiect în prealabil, să fi fost consultat poporul printr-un referendum sau măcar parlamentul. Pur și simplu, un om important din stat a dat de la el, ca interlopii maneliștilor, două miliarde și ceva de dolari, care ar fi putut însemna sute de kilometri de autostradă în China și cîțiva în România.
     
    Apoi am așteptat cu toții, cu sufletul la gură, să vedem cîți bani vom face din participarea la efortul de reconstruire a Irakului, dar ne-am ales doar cu misiuni de patrulare prin deșert, peste mine anti-personal care uneori, spre deosebire de mămăliga românească, mai și explodează.

    Am aflat, mai apoi, că tot președintele a stabilit cu de la sine putere ce fel de avioane multi-rol ne trebuie: în niciun caz europene, musai made in USA.

    Acum, aflăm că CSAT a stabilit că trebuie să punem spațiul aerian și aeroporturile la dispoziția americanilor, pentru a bombarda Libia, fără ca Parlamentul să mai fie convocat pentru aprobarea deciziei. Asta, pentru că actuala conducere a statului a modificat legea care l-a obligat pe Emil Constantinescu, altădată, să consulte legislativul în cazul similar al bombardării fostei Iugoslavii. După cum se vede, parlamentul e musai să aprobe o ordonanță de urgență prin care se alocă fonduri de la buget comunei Nămoloasa din deal, dar nu și implicarea României într-un conflict militar.
    Și vom afla într-o zi, probabil, că Traian Băsescu a iertat și Libia de datoriile istorice față de România, după modelul Irak.

    L-a întrebat oare, premierul Boc, pe tatăl său, cosaș bătrîn, dacă e de acord să dea din pensia lui cîțiva lei pentru a susține efortul de conflict militar al României? I-a întrebat ori le-a explicat, măcar, cineva bugetarilor cu lefuri ciuntite, pensionarilor, mamelor de copii lăsați fără lapte praf, micilor patroni disperați, tinerilor fără viitor, căpșunarilor care trimit banii acasă șamd dacă sunt de acord cu acțiunile României prin diverse teatre de război? Dacă acceptă să rupă de la gura copiilor pentru dotarea soldaților care patrulează prin țări străine? Din cîte îmi amintesc, nu a făcut-o nimeni.
    Știu, politica de alianțe presupune sacrificii. Dar, presupune și sinceritate și transparență. Presupune și respect față de poporul care te-a ales.

    S-a spus, în ultimele decenii, că americanii au permis în mod controlat japonezilor să bombardeze Pearl Harbour doar pentru a justifica plauzibil în ochii propriului popor intrarea în al doilea război mondial. La fel de greu a fost să justifice implicarea în Vietnam, Kuweit ori Afganistan.
    Bieții naivi, ar fi trebuit să procedeze ca în România democratică: să ia decizia peste noapte, iar informarea poporului să revină documentelor Wikileaks, peste ani și ani.

    Continuare
  • 152 comentarii

    21887 vizualizari

    Deschide-te, PSD!

    Deschide-te, PSD!


    A mai rămas un an pînă la alegeri și partidele de la noi dau semne că una dintre problemele cele mai spinoase dezbătute la congresele din ultimii doi rămîne în coadă de pește: deschiderea către noi membri, în special către valori care, din motive mai mult sau mai puțin obiective, nu se hazardează să facă pasul către politică.


    Aproape nu a existat congres de partid în ultimii doi ani, la PNL, PDL, PSD sau UDMR, la care să nu se fi discutat o problemă majoră, care dă bătăi de cap formațiunilor autohtone în ultimii ani și care a fost sancționată de mult de către observatorii lucizi ai scenei politice. Mă refer la ”închiderea” partidelor față de noi membri. Într-adevăr, formațiunile autohtone au devenit de niște ani buni structuri închise, dacă nu chiar ”afaceri” locale de familie, în care diverși baroni decid numai ei cine intră și cine iese. Și, trebuie spus, mai mult se iese...Teama de concurență îi face pe mulți factori decidenți să bareze accesul unor noi membri de valoare, ori să elimine alții, iar pagubele se resimt exact cînd e mai greu, adică în anii electorali.
    Un exemplu foarte bun mi se pare cel al liderului PNL, Crin Antonescu, care a intrat rapid în conflict public cu unii dintre reprezentanții de mare calibru ai societății civile care s-au aflat în spatele său, ca susținători, la confruntările televizate din campanie.
    Și, atenție!, nici măcar nu apucaseră să intre în partid...

    Nici la PSD lucrurile nu stau mai bine, după epoca Geoană, care a avut, cred, drept unic obiectiv alungarea cît mai multor membri de valoare, fără a atrage mai nimic în loc. Cu excepția, desigur, a cîtorva cărători de geantă, a căror prestație a costat scump la ultimele alegeri.

    Cred că una dintre marile sarcini ale lui Victor Ponta va fi să repare ce a stricat predecesorul său și să deschidă grabnic partidul către figuri noi, de valoare, și asta, dacă se poate, nu cu trei zile înainte de alegeri.
    Un prim mare pas care ar trebui făcut, în opinia mea, este înființarea, în interiorul PSD, a unei structuri de legătură cu managerii români care activează peste hotare. O resursă cenușie de excepție, prea puțin exploatată de partidele de la noi.
    De cîțiva ani, exportul românesc de manageri a devenit de-a dreptul consistent; marile companii străine au început deja să înlocuiască managerii aduși special la post, în subsidiarele din România, cu specialiști autohtoni. Apoi, cei care dau satisfacție, sunt promovați și trimiși, ei înșiși, în alte țări, pe post de manageri străini. Media anuală este de 7-800 de executivi români trimiși afară, și e în creștere vertiginoasă, ajungînd să bată ”importurile”. Cîteva mii de români lucrează, în acest moment, pe post de manageri de top în companii din întreaga lume, inclusiv Africa.

    Din păcate, cînd se ajunge în acest punct, valoarea și experiența lor nu mai sunt în nicio formă utile țării natale, cel mai adesea pentru că nimeni nu se înghesuie să îi consulte în vreo problemă. Deși ar avea multe de spus.

    Personal, cunosc cîțiva asemenea manageri români care fac carieră peste hotare, vorbesc adesea cu ei și, în general, la mai toți se remarcă un soi de regret mut că nimeni din țară nu pare interesat de experiența lor. ”Aș veni, din cînd în cînd, în țară pe banii mei, numai să știu că sunt de folos în anumite chestiuni. Dar nu prea ne cheamă nimeni, nici măcar la simpozioane” îmi mărturisea unul dintre aceștia, zilele trecute.
    Nici nu e de mirare că, în timp, majoritatea se rup de tot de România și nu se mai uită la ce au lăsat în urmă.

    Dacă cel mai mare partid al țării, PSD, vrea să revină la valoarea și la forța care l-au consacrat, nu își mai poate permite luxul de a se dispensa de cel mai prețios bun al unei țări, aurul cenușiu, experiența oamenilor de mare valoare. Altfel spus, deschide-te, PSD, și alegătorii se vor deschide și ei spre tine.

    Continuare

    Tag-uri:

  • 303 comentarii

    63801 vizualizari

    Ultima sansa a Romaniei

    Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt aşteaptă oamenii de la noi. Vreau să vorbesc cu colegii mei ce avem de făcut în zilele următoare din punct de vedere economic”.


    Rugămintea de mai sus aparține premierului Ponta, în dialogul cu o jurnalistă care îl chestiona despre conflictul cu Băsescu și reprezintă, după părerea mea, un apel firesc către încetarea unei stări aberante de permanent conflict pe scena politică de la noi. O stare care a ajuns să reprezinte în România normalul și să fie percepută ca atare de toți cetățenii. Altminteri, greu de înțeles de ce ar fi mai interesați românii de războiul premier-președinte, guvern-CCR, putere-opoziție, Năstase-procurori șamd decît de siguranța zilei de mîine, de locuri de muncă, de restanțele la bănci și de ce vor pune la prînz copiilor pe masă.

    Europa e în fierbere, nu doar din cauza caniculei, ci pentru că Uniunea e în pericol de destrămare, la porțile turcești ale bătrînului continent se aude zăngănit de arme și zgomot de război, iar românii își sparg capetele pe tema adevăratei reprezentări la Consiliul European: președinte ori premier?

    Mă rog, cetățenii sau presa care pretinde că le reprezintă interesele, personal nu sunt convins că e chiar așa o temă de discuție în familii cine ar trebui să meargă la Bruxelles și cine nu.
    Ceea ce e important de menționat – și aici e vestea îmbucurătoare – e că tînărul premier Ponta, ”student” la cursuri intensinve la facultatea din Palatul Victoria, a învățat rapid o lecție: aceea că scandalurile mediatice sunt una, iar prioritățile țării alta.

    Meseria de premier se învață din mers, iar liderul PSD arată că deține tot cei îi trebuie pentru a învăța repede și bine, și pentru a aplica ceea ce învață.

    România are nevoie de reintegrarea în normalitate, și normalitatea înseamnă politicieni responsabili, înseamnă renunțarea la scandaluri infinite, la interpretări după ureche ale legilor, la amestecul perpetuu al serviciilor secrete în tot ce mișcă. Are nevoie de relansare economică, de locuri de muncă, de protecție socială pentru cei defavorizați, de privatizări inteligente și de management competent, de reformă a statului și de stimulare a cercetării.
    Are nevoie de stoparea migrației care ne lasă fără forța de muncă cea mai calificată și fără materia cenușie cea mai competentă.

    Are, mai ales, însă, nevoie de desprinderea de un trecut tenebros, în care țara a ajuns teren de experiențe nulear-politice pentru lideri-jucători și șlehtele din umbra lor. Și a mai ajuns peisajul marquezian în care politicieni fără bacalaureate îi caută pe alții la doctorate.

    Iar pentru asta, Ponta are nevoie de înțelegere, de încredere și de sprijin, în special din partea clasei politice, atît cît a mai rămas în ea responsabilitate și bun simț.
    Așa cum a început munca la palat, Ponta dă semne că ar putea fi șansa de evadare a României din plutonul țărilor bananiere sub aspect moral-politic (că bananele adevărate tot din import le aducem), șansa de regăsire a demnității pierdute a românilor, șansa de ridicare din genunchii în care prea mult am stat, umili și umiliți, în ultimul deceniu. Cine umblă cît de cît peste hotare știe bine la ce mă refer.

    A rata și ultima șansă care ne-a mai fost oferită, prin debarcarea odioasei guvernări portocalii, înseamnă a ne bate joc de viitorul nostru, al copiilor și nepoților noștri, iar asta nu trebuie să se întîmple.
    Treziți-vă, politicieni responsabili, strîngeți rîndurile și întoarceți-vă privirile către popor: guvernarea USL e, poate, ultimul tren în care ne mai putem urca pentru mult timp de aici încolo.
    Asta, dacă vrem ca România să nu mai fie țara în care a trăi ne ocupă, vorba pișicherului, tot timpul.


    Continuare

    Tag-uri:

Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

Cele mai noi comentarii
 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva