• 180 comentarii

    18111 vizualizari

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Cum pregătește puterea, meticulos, dinamitarea viitorului regim

    Sondajele de opinie arată că PDL se prăbușește vertiginos pînă spre o cotă care l-ar putea împinge, se spune, în afara parlamentului, în 2012. Personal, nu cred că va fi chiar așa, dar ceea ce puțini remarcă e faptul că, prin acțiunile sale, paradoxal, regimul Băsescu a început demult să sape la temelia viitoarei puteri, indiferent care va fi ea, lucru care nu are cum să îi displacă. Să mă explic.

    În perioada guvernării Năstase, din care am avut onoarea să fac parte, se discuta insistent, în ultima parte a anului 2004, despre tot felul de măsuri populiste pe care ar fi fost recomandat să le luăm, pentru a ne spori zestrea electorală, fiindcă existau bani. Îmi aduc aminte că Marian Sîrbu, parcă, a venit chiar cu ideea să majorăm pensiile, dar cel care s-a opus a fost Năstase, care a spus că banii din buget trebuie folosiți în primul rînd pentru investiții care să producă bani, la rîndul lor, precum autostrada Bechtel șamd. Mihai Tănăsescu, la rîndul lui, era foarte parcimonios cu finanțele, nu concepea nicio cheltuială hazardată, eu eram obsedat de investiții în energie și în parcuri industriale, cum nu prea am mai auzit să se fi făcut în ultimii ani și tot așa...

    Exista, recunosc, o încredințare fermă că PSD va cîștiga alegerile (nici azi nu sunt pe deplin convins că le-a pierdut cu adevărat) și eram conștienți că, după scrutin, tot noi va trebui să gospodărim țara, așa că nu ne înduram să aruncăm cu bani de care tot noi ar fi trebuit să ne folosim. Așa se face că guvernul Tăriceanu a beneficiat, cînd a ajuns la putere, de o rezervă de cîteva miliarde bune de euro, strînse de noi cu trudă, din care s-a apucat imediat să facă pomeni electorale. Sunt curios dacă i-ar mai fi dat mîna să introducă celebra cotă unică dacă în loc de munți de bani ar fi găsit în visterie doar un bilet cu lista datoriilor. Cum am găsit noi cînd am venit la putere, în 2000!

    A urmat de acum știuta angajare masivă de bugetari, răsplătirea sponsorilor politici șamd, iar banii s-au topit iute. Guvernul Boc instalat după 2008 nu a mai găsit munți de bani în rezervă, dar a găsit o țară fără datorii demne de luat în seamă, un teren virgin, financiar vorbind, pe care s-a apucat, rapid, să îl ”pîngărească” prin împrumuturi peste împrumuturi de la FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană, piața internă și externă șamd. Și uite așa, s-au mai topit cîteva zeci de miliarde de euro. În acest moment, se vorbește de un nou împrumut de la FMI, ceea ce ar putea aduce România aproape de limita maximă a îndatorării, desigur, ținînd cont de posibilitățile noastre de rambursare. Acest împrumut nou ar avea menirea să ”rostogolească” pentru viitor tranșele pe care țara noastră ar trebui să le achite, de la anul, în contul banilor luați deja anul trecut. (Cum se știe, împrumutul de la Fond se achită într-o perioadă de pînă la cinci ani). În 2011, România va avea de finanţat un deficit bugetar de cel puţin 6 miliarde de euro dacă va reuşi să reducă nivelul acestuia la 4,4% din PIB, iar către FMI va avea de plătit cca.300 de milioane de euro. Serviciul datoriei publice guvernamentale pe anul viitor va cuprinde rate de capital de circa 11,3 mld. euro şi dobînzi de 2 mld. euro, adică un total de peste 13 mld. Euro. În 2012, an electoral, cînd începe și rambursarea ratelor de capital, nota de plată va creşte cu încă aproape două miliarde de euro. 

    Prin iunie, Tănăsescu avertiza că România nu ar trebui să mai ia un nou credit de la FMI, fiind de preferat soluții alternative. Numai că regimul PDL știe de ce e bine să facă toate împrumuturile pe care le are la îndemîna. Pentru că ele vor trebui plătite nu de către cei care le-au contractat în actualul mandat, ci de către viitoarea guvernare, că va fi ea PSD, PNL, sau o combinată. PDL și Băsescu știu și rîd în barbă de pe acum la gîndul că, viitorul președinte și viitorul guvern vor trage din greu să achite tranșele de bani luate azi de ei, în timp ce portocaliii vor sta, relaxați, în băncile opoziție și vor critica puterea, așa cum stă bine oricărei opoziții. Indiferent cine va veni la putere, deci, va porni cu cel mai mare handicap de după revoluție, în ceea ce privește starea economiei. Iată de ce putem considera că adevăratul guvern de sacrificiu nu e Boc 5, așa cum se scrie în presa ultimelor zile. Ci guvernul de după viitoarele alegeri, oricare va fi el.




    Continuare
  • 104 comentarii

    10487 vizualizari

    În cine să mai aibă românii încredere?

    În cine să mai aibă românii încredere?


    La această oră, nu îmi e clar dacă votul acordat de parlament scăderii TVA a fost o greșeală sau mai mult de atît, dar, oricum, asta nu are importanță.

    Problema e că, analizînd la rece situația creată, observăm cum aleșii poporului au dat, singuri și neajutați de nimeni, de această dată, lovitura de grație unei instituții a statului, legislativul. Aflat, oricum, la cote de popularitate scăzute, dar care mai avea, cît de cît, o anume doză de onorabilitate în ochii românilor. Acum, alegătorii obidiți află că, la vremuri de restriște, cînd țara e pe butuci, parlamentarii sunt atît de concentrați la rezolvarea problemelor de interes național încît habar nu mai au ce votează. Scandalul apare la scurtă vreme după uriașa fraudă de la votarea legii pensiilor, cînd milioane de oameni au aflat că, pentru putere, 80 de voturi e totuna cu 170. Și tot acum aflăm că PDL a decis să interzică, pur și simplu, parlamentarilor săi să își exprime votul la moțiunea de cenzură, ceea ce e un act neconstituțional de-a dreptul. Parlamentul este cea mai importantă instituție a statului, este esența democrației, iar ceea ce se întîmplă la noi te face să te întrebi ce s-ar fi ales de marile democrații europene, unele vechi de un mileniu, dacă și la ei s-ar fi petrecut același fenomen.

    Tăvălugul dezamăgirilor pare, din nefericire, de neoprit. Pînă acum, cetățenii își pierduseră încrederea în Traian Băsescu ori în guvernul Boc, care au dovedit că sunt preocupați de orice, numai de sloganul ”Să trăiți bine” nu. Își pierduseră încrederea în justiția care pare specializată în două lucruri: eliberarea înainte de termen a infractorilor de drept comun și în arestarea pentru cîteva zile a unor potențiali mari corupți, ale căror dosare rămîn, mai apoi, îngropate. De curînd, au constatat, stupefiați, că pînă și Poliția, ca instituție, și-a pierdut încrederea în stat, după ce i-au văzut pe agenți strigînd președintelui, la mitinguri, ”Ieși afară/Javră ordinară” și aruncînd caschetele.
     
    Și încrederea în presă a încasat o lovitură grea, după ce publicarea stenogramelor lui Vîntu a arătat cum înțeleg unii dintre jurnaliști conceptul de libertate a exprimării. (Că veni vorba, m-am trezit amestecat personal în povestea asta mizeră, a stenogramelor, fără niciun ”merit”, doar pentru că niște căscați din presa cotrocenistă m-au confundat cu Dan Radu Rușanu, iar apoi au făcut rectificări doar parțiale). Și-au mai pierdut românii deplin pierdut încrederea în serviciile secrete, după ce au constatat, grație aceluiași scandal al stenogramelor, că agenții noștri secreți se pricep doar la ascultat convorbiri intime ale cetățenilor, fără legătură cu infracțiunile.

    Acum, a venit momentul, cum spuneam, să se spulbere orice încredere și în clasa politică, per ansamblu, după ce parlamentarii au ajuns să recunoască, senini, că una au avut în cap și alta au votat. Ce va urma, la rînd? Aproape că mi-e groază să fac pronosticuri...

    Continuare
  • 62 comentarii

    8637 vizualizari

    Cade un guvern sau cade un regim?

    Cade un guvern sau cade un regim?

    Nu știu dacă moțiunea opoziției va dărîma, mîine, guvernul Boc, dar știu sigur un lucru, urmărind tot ce se întîmplă, în ultimele zile, în mass-media: ca niciodată, actuala putere e terorizată de frică. Asta, deși reprezentanții ei nu mai prididesc să declare în stînga și în dreapta că totul e OK, că nu se va întîmpla nimic etc.

    Dacă nu se va întîmpla nimic, de ce această mobilizare fără precedent din partea guvernanților și - trist din păcate - de ce aceste grave încălcări ale drepturilor omului?

    Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, un partid politic, PDL, ia decizia de a interzice parlamentarilor săi nu să voteze conform propriei conștiințe, ci să voteze, pur și simplu. Pedeliștii și aliații lor nu mai au dreptul să se apropie de urnele de vot, altfel riscă excluderea. Deși mi-e greu să înțeleg cum va suna referatul de excludere...pentru vina de a fi exercitat dreptul la vot? În mod firesc, ar trebui ca, după această decizie, PDL însuși să propună modificarea legislației actuale, în sensul eliminării imunității parlamentare pentru declarațiile politice; la ce mai folosește ea, din moment ce partidele au ajuns să controleze total acțiunile membrilor lor? Să se bage, eventual, imunitatea de partid, în lege...

    Dincolo de aceste mărunte considerații, impresia mea e că, pentru prima oară, în aer începe să plutească mirosul fricii. Frica nu doar pentru prăbușirea unui guvern, ci pentru posibilul final al unei întregi epoci politice, care a debutat în 2004. Victoria moțiunii opoziției poate marca începutul unei alte majorități parlamentare; o altă majoritate înseamnă, automat, susupendarea rapidă a lui Traian Băsescu. Iar guvernanții știu că, la cotele actuale de popularitate, șeful statului nu mai revine în veci la Cotroceni, prin referendum. Mîine ar putea să nu cadă doar un guvern, ci un întreg regim, Cred că asta e cheia în care trebuie privite abuzurile incalificabile relatate de presa ultimelor zile: transportatori amenințați cu suspendarea licențelor dacă aduc sindicaliști la București, consemnarea poliției și jandarmeriei în sedii, sub diverse pretexte, interzicerea acccesului sindicatelor în sala de vot, la ședința de mîine. Tot în acest senariu se încadrează și acuzațiile aiuritoare că se pregătesc lovituri de stat, mineriade, revolte sîngeroase, lupte de stradă șamd. Singura luptă deja în derulare e cea pentru ciolan.

    Din tabăra Puterii, cu fiecare oră care trece, se mai anunță o dezertare. UDMR rezistă pe baricade, dar o face cu dinții strînși și tot mai întunecată. Știe că, după meandrele făcute în politica ultimilor ani, are mari șanse să ajungă în opoziție, după ani buni în care nu s-a mai dat dusă de la masa puterii. Și chiar dacă moțiunea de mîine pică, următoarea sesiune, în februarie, ar putea să fie cu adevărat fatală guvernării Boc, după o iarnă care se anunță teribilă și în care românii nu se știe ce vor pune pe masă, dar se știe ce vor pune pe ei: haine mai groase, că întreținerea va fi prohibitivă.

    Mă întreb, retoric, ce se va întîmpla atunci cînd veștile despre abuzurile tot mai dese comise la București vor ajunge în Parlamentul European, acolo unde singurul criteriu pentru care am fost considerați calificați la integrare a fost cel politic, în sensul unei țări care înțelesese să respecte regulile democratice. Adică exact ceea ce începem să nu mai prea respectăm...

    Continuare
  • 101 comentarii

    10015 vizualizari

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen

    De ce e Mircea Badea vinovat ca nu intram in spatiul Schengen


    La o asemenea întrebare probabil cel mai convenabil și rapid răspuns ar fi o contra-întrebare: de ce am fi fost admiși? Asta pentru că, din păcate, aproape întreaga Românie, cu Traian Băsescu în frunte, s-a repezit ieri să arunce cu pietre în capul cancelariilor occidentale pentru ceea ce s-ar numi discriminare la adresa noastră, dar prea puțin au stat să judece dacă nu cumva or avea și oamenii ăia un pic de dreptate de partea lor.

    Personal, nu cred că există un motiv pentru care România nu va fi admisă prea curînd în Schengen, ci o listă întreagă de motive. Și mai cred că, de această dată, în loc de acuzații la adresa Vestului de care suntem deja plictisiți încă din regimul comunist, ar trebui să avem parte de căderea unor capete din guvern.
    Să vedem cîteva motive pentru care statele UE ar fi îndreptățite să fie sceptice vizavi de România, începînd cu absența unei liste de tip ”to do”, așa cum a avut guvernul PSD în pregătirea integării europene, conținînd toți pașii de făcut pentru realizarea obiectivului:
    În ciua avertismentelor repetate și severe privind infracționalitatea autohtonă, la noi nu doar că nu s-a făcut nimic pe această linie, dar, dimpotrivă, în ultimele săptămîni asistăm la o explozie de crime și răfuieli interlope. De asemenea, vesticii pot afla că în ministerul Internelor, corupția a ajuns la cote atît de înalte încît șpăgile se dau cu milioanele la ditamai secretarii de stat, iar capii poliției iau apărarea, fățiș, marilor infractori, iar generali din MApN sunt arestați pentru șmenuri.
    În problema integrării rromilor, cei care au îngrozit Franța, dar și alte state, singura măsură preconizată de guvernul Boc e schimbarea numelui lor în țigani. Punct. Cît despre opoziția lui Băsescu vizavi de această măsură, președintele se teme, probabil, că nu va mai fi primit la petrecerile țigănești cu care ne-a obișnuit.
    Mesajul discret transmis de cancelarul german Angela Merkel cu ocazia vizitei din octombrie, ”achitați-vă datoriile către comapaniile germane”, a fost, și el, ignorat. De ce să plătești nemții cînd sunt atîtea firme de casă pedeliste care au cotizat în campanie și așteaptă, cuminți, cu mîna întinsă la buget? Un afront peste care cancelariile vestice nu trec așa ușor.
    Nu are cum să nu conteze și decizia României de a cumpăra avioane multi-rol americane, deși au existat o serie de oferte europene cel puțin la fel de bune. Altfel spus, noi mergem în casa europeană, dar plătim biletul de intrare americanilor.
    Guvernul Boc a recurs la o manevră extrem de neinspirată, schimbînd ministrul de Interne, în condiții rămase oricum neelucidate pînă acum, (apropo, ce se mai aude cu celebrul raport al MAI despre mitingul polițiștilor din 24 septembrie, că s-a cam pus praful pe el?), exact în perioada în care Franța și Germania își cristalizau opinia despre admiterea noastră în Schengen. Vasile Blaga, de bine, de rău, stăpînea excelent subiectul, avea relații personale foarte bune cu Thomas de Maiziere, omologul german, și era o voce respectată în JAI – Consiliul Miniștrilor Europeni pentru Justiție și Afaceri Interne. În locul său a fost adus un outsider, Traian Igaș, care pare să nu înțeleagă mare lucru din ce e în jurul său.
    Cu toate semnalele cel puțin tăioase transmise de liderii europeni privind incorectitudinea strategiei băsesciene de introducere a moldovenilor în UE pe ușa din dos, șeful statului chiar a accelerat procedurile de acordare a cetățeniei pentru basarabeni. În acest fel, peste 100.000 de moldoveni vor deveni, anual, cetățeni cu drepturi depline ai UE, doar pentru că Traian Băsescu și PDL au nevoie de voturile lor, la viitoarele alegeri. Or fi ei frații noștri, nimic de zis, dar cînd te invită cineva la masă, nu te prezinți și cu rubedeniile din dotare, pe motiv că nu se face să destrami o familie.
    O altă problemă majoră a României este aceea că, de mai multă vreme, nu are ministru de Externe. Teoretic, există un ocupant al acestei funcții, în persoana lui Theodor Baconschi, altminteri un intelectual de mare valoare, dar, din primăvară, domnia sa e ocupat total cu lansarea și întreținerea Fundației Creștin-Democrate, cea care e programată să cîștige potul la congresul PDL de anul viitor, cînd dl.Baconschi ar putea fi propulsat și spre candidatura la Cotroceni. În aceste condiții, cine să se mai ocupe de fleacuri precum spațiul Schengen?
    În fine, să spunem cîteva cuvinte și despre lobbyul europarlamentar în problema integrării. Acum cîteva săptămîni, cînd deja se știa, pe canale discrete, care va fi poziția Franței și a Germaniei, cîțiva lideri ai PDL, cu Cristian Preda în frunte, l-au pus la zid pe Ponta că ar fi stimulat în secret, la Strasbourg, un lobby anti-românesc al socialiștilor europeni. Deși informația era falsă, ea a continuat să fie perpetuată, și  nu întîmplător, pentru că opoziția trebuia să fie culpabilizată pentru previzibilul eșec. Ieri, domnul Preda a scris pe blog că, încă de săptămîna trecută ”Aveam deja informații despre reținerea unor prieteni din PPE în chestiunea accesului nostru în Schengen și am sperat că acest semnal va fi reținut”. Vasăzică Ponta ”stimulează” socialiștii, dar reținerile le au popularii europeni, frații PDL? Aș fi curios ce contra-lobby a făcut, în acest caz, dl.Preda, pentru a schimba opinia colegilor săi, pentru că eu, unul, nu am auzit nimic în acest sens.

    Rămîne de văzut cine va deconta acest uriaș eșec al guvernării Băsescu-Boc, pentru că, deocamdată, în loc de țărînă în cap, asistăm la un spectacol aproape grotesc, în care elevii puturoși și chiulangii le bat obrazul profesorilor care și-au permis să nu le dea notă de trecere. O atitudine de care, cum spuneam, românii s-au săturat încă de pe vremea lui Ceaușescu, atunci cînd vina pentru galantarele goale și frigul din case aparținea imperialiștilor din vest și nu calamității numite comunism...Nu ar fi mai simplu, dacă tot punem problema astfel, să dăm vina, direct, pe Mircea Badea, și să spunem că emisiunile lui au enervat oficialii europeni pînă la bararea accesului în spațiul Schengen?
    În treacăt fie spus,, e foarte bună ideea Comisiei Europene de a implementa un funcționar european în cabinetul Boc, cu rang de ministru, pentru a verifica permanent activitatea executivului, dar eu aș merge mai departe: să îl pună direct în locul lui Boc!

    P.S. În sfîrșit vine o veste bună dinspre guvern: au apărut fisuri, la propriu, în clădirile Finanțelor. Poate se fisurează de tot și scăpăm de ei...

    Continuare
  • 112 comentarii

    16713 vizualizari

    Cum vrea PDL sa impleteasca armonios crestin-democratia cu distrugerea familiei

    Cum vrea PDL sa impleteasca armonios crestin-democratia cu distrugerea familiei


    Teodor Baconschi a declarat, nu demult, la un seminar organizat de Fundaţia Creştin-Democrată, pe care o conduce, că paritatea între femei şi bărbaţi impusă mecanic are o încărcătură stângistă, totalitară, iar, ca om de dreapta, nu crede că trebuie promovat fără discernământ acest principiu. Dincolo de faptul că nu mi se pare onest să pui semnul egalității între stînga și totalitarism, trebuie să remarc, totuși, eforturile înduioșătoare ale teologului de a reorienta cu orice preț PDL spre creștin-democrație, în aplauzele femeilor pedeliste.

    Un demers bine intenționat, desigur, dar care va fi greu de transpus în practică, și nu doar pentru faptul că e greu să treci, în numai 3-4 ani, de la socialism la creștin-democrație. O doctrină nu e un nasture, pe care să îl tai cu foarfeca și să-l coși mai încolo. Pentru crezul lor, fruntași liberali ori țărăniști au pătimit în pușcării și tot nu s-au dezis, cum o face PDL la fiecare cîțiva ani.

    Va fi greu, cum spuneam, între altele pentru că doctrina creștin-democrată pune la mare preț valorile familiei în sens tradițional, conservator, adică exact preceptele morale pe care PDL le-am cam batjocorit în ultimii ani, după cum bine observa, deunăzi, și Deutsche Welle.

    E posibil ca pomenile bugetare pe care guvernul Boc le tot face în beneficiul Bisericii, de mai multă vreme, să aibă rolul de a închide gura Patriarhiei la momentul cînd noua orientare creștin-democrat va trebui să fie adoptată oficial.

    Pentru românii de rînd, însă, anumite lucruri vor fi greu de uitat.

    Va fi greu de uitat cum Băsescu își anunța sprijinul total pentru familiile de homosexuali, în campania din 2004, inclusiv dreptul acestora de a adopta copii. Că doar 20% dintre români sunt homo, după datele lui (ulterior retractate).
    Va fi greu de uitat cum lideri ai PDL au înaintat propuneri de legi privind legalizarea prostituției și înființarea de bordeluri.
    Ori cum ministerul Justiției a propus dezincriminarea incestului.

    Va fi greu de uitat că, grație deciziilor guvernului Boc, căsătoriile se pot desface acum direct la primărie, în doi timpi și trei mișcări, transformînd o instituție sacră într-una formală.
    Va fi greu de uitat că tot pedeliștii au propus impozitarea nunților și a botezurilor, singura modalitate prin care tinerele noi familii mai puteau să spere la desprinderea de casa părintească.
    Ori că au desființat peste 1500 de școli, obligînd zeci de mii de copii să meargă kilometri întregi sau să se lase de studii.

    Va fi greu să se uite că, în 2008, PDL cerea insistent înființarea unui minister al Familiei, separat de cel al Muncii, idee pe care au abandonat-o imediat după ce au recucerit puterea.
    Cum, la fel de greu va fi de uitat și propunerea înjumătățirii concediilor maternale, reducerea indemnizațiilor de creștere a copilului, a subvențiilor pentru pamperși și lapte praf.
    Fără lapte praf, dar cu etnobotanice la tot pasul, pentru că guvernarea PDL, în mod misterios, nu reușește să stîrpească fenomenul. Ori nici nu încearcă.

    Va fi greu de explicat, de asemenea, de ce guvernul Boc face săli polivalente pe bandă rulantă, de parcă ne-am pregăti pentru organizarea olimpiadei, dar asigură doar 13.000 de locuri în creșe pentru 180.000 de copii mici.
    Ori de ce nu intervine Protecția Copilului atunci cînd, de Revelion, pe micul ecran se produc artiști-copii interpretînd manele vulgare, în timp ce, pe fundal, dansează femei în bikini cu sînii goi.

    Mulți vor fi tentați să creadă că acestea sunt amănunte nesemnificative în ce privește reorientarea doctrinară a unui partid. Lor, le reamintim, însă, că, în Parlamentul European, PDL a fost nevoit să voteze, nu demult, împotriva legalizării căsătoriilor gay – cu toată deschiderea manifestată cîndva de Băsescu – doar pentru că așa le-au impus colegii conservatori de la PPE. Cu unele lucruri nu e de glumit la nivel înalt, iar adevărații creștin-democrați știu asta.
    În concluzie, domnule Baconschi, fii pregătit sufletește, te așteaptă o sarcină mai grea decît îți imaginezi!

    Continuare
  • 310 comentarii

    19352 vizualizari

    De ce cred ca vom avea un nou guvern 100% politic

    De ce cred ca vom avea un nou guvern 100% politic


    Apropierea congresului PDL repune pe tapet problema schimbării guvernului, mai toți observatorii fiind de acord că menținerea lui Boc în funcție ar fi o gafă incalculabilă a președintelui și a PDL. Marea problemă este ce tip de guvern vom avea după inerenta schimbare a premierului, și aici îmi permit să pronostichez, poate spre surprinderea multora, că vom avea un guvern 100% politic.

    Să analizăm, pe rînd, ce variante ar avea Băsescu:

    1)Guvern cu premier independent și tehnocrat, dar cu miniștri politici. În acest caz, premierul ar fi un simplu element de decor, cuvîntul decisiv aparținînd secondanților săi, numiți din rîndul partidelor din coaliție. Reamintesc că Stolojan, chiar fără a fi independent, a refuzat postul de premier, în 2008, tocmai pentru faptul că i-au fost băgate pe gît persoane pe care nu le agrea și cu care ar fi fost nevoit să coabiteze. Chiar presupunînd că s-ar găsi, totuși, o marionetă care să accepte această postură umilitoare, nu ar rezulta sub nicio formă un guvern care să reabiliteze imaginea PDL în ochii românilor, ci unul care ar da apă la moară presei încă și mai mult decît acum și care ar fi condus, de facto, de doi-trei comisari politici.

    2)Guvern cu premier și miniștri tehnocrați. Un asemenea guvern ar avea avantajele lui, dar nu ar avea șanse să treacă în veci prin parlament, pentru că ar însemna eliminarea, practic, a UDMR și UNPR din cărțile puterii, iar baronii PDL s-ar confrunta cu pericolul ușilor închise la noii miniștri, proveniți din afara partidelor.

    3)Guvern cu premier politic și miniștri tehnocrați. Aceeași problemă de mai sus, soluția nu ar satisface membrii coaliției de guvernare.

    4)Guvern cu premier politic și miniștri la fel. Este singura soluție care ar conveni partidelor din coaliția majoritară, pentru că ar respecta actualul decupaj al puterii și ar face imposibile derapajele la vot. În acest caz, greutatea ar pica pe selecția noilor membri, unii care să fie capabili să șteargă impresia dezastruoasă lăsată de guvernul Boc.

    Continuare
  • 170 comentarii

    19233 vizualizari

    Dezastru politic: parlamentul va arata anul viitor ca un svaiter

    Dezastru politic: parlamentul va arata anul viitor ca un svaiter


    Alegerile de ieri, de la Baia Mare, prefigurează o situație fără precedent care se va înregistra anul viitor în România și care va da dureri de cap majore guvernului și ar putea răsturna multe calcule politice. Motivul? Simplu: prevederile votului uninominal, care nu a ținut cont de realitățile din țara noastră.

    Baia Mare are primar nou, dar Cătălin Cherecheș trebuie să demisioneze din Parlament pentru a se dedica noii calități. Evident, guvernul va trebui să organizeze alegeri anticipate pentru cele 15-16 luni de mandat rămase.
    Problema e alta, și are dimensiuni de-a dreptul incomensurabile: există cîteva zeci de parlamentari care se pregătesc, în acest moment, pentru candidaturi în alegerile locale, la primării și șefii de Consilii Județene.

    Istoria ultimilor ani a dovedit că banii și influența nu mai decurg din calitatea de parlamentar, ci din cea de edil local; anul viitor, în numele acestei ”descoperiri”, va fi o bătălie fără precedent pentru nominalizarea la diverse posturi locale. În alte vremuri, candidații erau adesea trimiși la primării cu forța, acum deja avem parlamentari care demisionează din partidele lor pentru a obține promisiunea candidaturii din partea altora.
    Să vedem doar cîteva nume de parlamentari vehiculate, deja, oficial sau mai puțin, pentru funcțiile de primari sau șefi de consilii județene.
    La PSD, senatoarea Lia Vasilescu vrea la primăria Craiovei, dar tot acolo vrea și deputatul Florentin Gust, care, mai prost plasat, a ales să se transfere la PC.
    Deputatul PC Tudor Ciuhodaru vrea la primăria Iași, unde se bate și Daniel Oajdea, de la PDL, iar deputatul Ioan Botiș pare bătut în cuie pentru primăria Bistrița-Năsăud. Deputatul PNL Nini Săpunaru trage la primăria Focșanilor, deputatul PSD Călin Potor vrea la primăria Alba-Iulia, iar senatorul PSD Sorin Lazăr s-ar mulțumi cu primăria Tg.Frumos.

    Deputatul PSD Cornel Itu vrea șefia CJ Cluj, iar senatorul PSD Alexandru Cordoș primăria Clujului. Tot șefia CJ Cluj o vrea și deputatul PNL Horia Uioreanu, iar senatorul liberal Marius Nicoară vrea primăria clujeană.
    Senatorul PSD Iulian Bădescu va candida aprope cert la primăria Ploiești, iar deputatul PNL de Prahova, Adriana Săftoiu, e tentată de primăria Dej.
    Deputatul PNL Relu Fenechiu vrea șefia CJ Iași, ca și senatorul PSD Florin Constantinescu. Deputata Oana Niculescu-Mizil ar putea fi trimisă, și ea, să candideze la primăria Călărași, iar pedelistul Radu Berceanu ar putea fi trimis, se aude, la Consiliul Județean Olt. Și deputata Elena Udrea ar putea fi trimisă de partid la primăria Capitalei, dacă sondajele o vor afla bine plasată.

    Lista completă, în curs de perfectare, să fiți siguri că va fi de 2-3 ori mai lungă. Desigur, nu toți care vor candida vor și obține posturile vizate, dar estimez că, după localele din iunie, cel puțin 35-40 de parlamentari vor pleca spre primării și Consilii Județene, lăsînd tot atîtea locuri goale în legislativ.

    Să nu uităm și un alt fenomen, deloc de neglijat: în fiecare al patrulea an de mandat, un număr important de parlamentari care realizează că nu vor mai prinde nominalizările partidelor în toamnă, fac tot posibilul să primească drept compensații alte posturi (ambasadori, reprezentanți în unele organisme internaționale, consilieri prezidențiali, directori în deconcertate, Curtea Constituțională, Curtea de Conturi, CNVM șamd) care, de asemenea, îi obligă să părăsească parlamentul înainte de termen. În mandatul trecut, au demisionat din Parlament cca.70 de parlamentari, record care ar putea fi bătut, cred eu.

    Dezastrul de abia acum începe: conform legii, pentru posturile rămase libere, guvernul nu mai poate organiza alegeri anticipate, pentru  că în mai puțin de șase luni vin alegerile la termen (art.48 din legea alegerilor). În consecință, între locale și parlamentare, legislativul va arăta ca un șvaițer. Acest lucru ar putea avea un impact neașteptat asupra procesului legislativ și asupra stabilității guvernului, în ansamblu, știut fiind că guvernul Boc rezistă, la această oră, în vreo 20 de voturi, iar la Senat majoritatea e decisă doar de un vot.
    Un alt motiv de haos va fi că prefecții și subprefecții care vor dori să candideze la locale sunt obligați să demisoneze cu 50 de zile înaintea alegerilor, ceea ce va duce, probabil, la înlocuiri pe bandă, pripite, și la nivelul acestor funcții.
    Toate aceste probleme vor apărea, cum spuneam, din cauza votului uninominal, conceput de unii cu picioarele, care reclamă înlocuirea parlamentarilor demisionari numai prin alegeri, spre deosebire de votul pe liste care asigură înlocuirea din mers. Tot sistemul respectiv e vinovat și de locul rămas gol pînă la alegeri după decesul deputatei aromâne Liana Dumitrescu, o situație de netolerat și care ar trebui să dea serios de gîndit făuritorilor de legi pe genunchi din România.


    Continuare
  • 109 comentarii

    10703 vizualizari

    Avem nevoie de o regula politica noua

    Avem nevoie de o regula politica noua

    Acum exact un an, avertizam asupra unui nărav al actualei puteri care riscă să provoace daune incomensurabile viitorului regim politic, oricare ar fi el, prin utilizarea unei strategii pe cît de perfide, pe atît de eficiente pentru Boc & comp. E vorba de demararea a zeci și zeci de proiecte, unele de mare anvergură, care presupun costuri uriașe, și se întind pe mai mulți ani, dar banii necesari nu sunt achitați în timpul mandatului actual, ci în cele care urmează.

    Altfel spus, PDL dă tot mai frecvent startul unor mari investiții de stat, care să fie finalizate într-o anume măsură pînă la momentul alegerilor, pentru a se putea face tapaj electoral pe tema eficienței guvernării portocalii, dar de plătit, se va plăti abia după 2012 încolo. La fel cum tot în viitorul mandat se va plăti și grosul datoriei externe a României, contractată de guvernul Boc în ultimii doi ani. Teoretic, e posibil ca după 2012 să guverneze tot actuala putere și să tragă, tot ea, ponoasele proiectelor populiste demarate în ultima vreme. Mult mai probabil e, însă, că va veni la putere o nouă forță politică și care se va trezi obligată să deconteze lucrări de care nu o leagă absolut nimic. Unele de-a dreptul sfidătoare sau fanteziste.

    Cînd au venit la putere, „n 2004, pedeliștii și liberalii au găsit visteria plină și o țară fără datorii, pentru că guvernarea pesedistă se îngrijise atent de viitor. Anul următor, însă, cine va veni, va găsi doar holdele pîrjolite și fîntînile otrăvite, ca să mă exprim ca în cartea de istorie.

    Tocmai de aceea, poate nu ar fi rău să se introducă o regulă nouă, aceea ca niciun regim politic că nu antameze proiecte majore de investiții care să depășească, din punct de vedere al termenului de execuție, durata mandatului politic obținut în alegeri.
    Iar acolo unde, totuși, nu se poate evita această depășire, să se obțină acordul parlamentului mai înaintea demarării lucrărilor, pentru a se da, în acest fel, și opoziției posibilitatea de a avea un cuvînt de spus în legătură cu subiecte care o pot viza în mod direct, la un moment dat. În felul acesta, s-ar evita și neplăcutele probleme legate de întreruperea cu scandal a lucrărilor dubioase, după schimbarea regimului politic, de declanșarea unor anchete, de acuzații de furt la adresa multinaționalelor șamd.

    Continuare
  • 149 comentarii

    62097 vizualizari

    Romania nu ar trebui sa se agate de deficitul bugetar 3%

    Romania nu ar trebui sa se agate de deficitul bugetar 3%

    S-a produs o fisură importantă în corul lăudătorilor măsurilor luate de guvernul Boc, deși ea a trecut insuficient observată, în presă. E vorba de un interviu dat de Theodor Stolojan, în care punctează cîteva motive pentru care românii nu ar trebui să fie foarte liniștiți în viitorul apropiat și care mi se pare salutar, deși, personal, aș împinge lucrurile chiar mai departe.

    Concret, Stolojan afirmă, într-un interviu pentru ziare.com, că România se confruntă cu alte riscuri majore decît cele vehiculate în mod curent, la loc de cinste figurînd datoria externă de 97 de miliarde de euro, pe care o consideră un risc enorm pentru România, pe locul doi ca importanță fiind situația sistemului bancar. Și mai atrage atenția că e riscant să compari România cu Grecia, atît timp cît țara uleiului de măsline are un PIB de 27.000 de dolari pe cap de locuitor, în timp ce noi avem 8000.
    Foarte corect. Și ar mai fi o diferență, aș adăuga eu: guvernele Greciei s-au împrumutat în neștire, ducînd țara la o datorie publică uriașă, pentru a permite grecilor să beau Uzo la taverna din colț și să rîdă fericiți, cu burta la soare, în timp ce guvernele de dreapta ale ultimilor ani de la noi s-au împrumutat pentru a pompa, pe mai departe, prin contracte de stat, bani către marea clientelă de partid. Într-o parte avem o țară ai cărei locuitori s-au cam dezvățat de ideea muncii susținute și care au dus-o exagerat de bine, exagerat de mult timp. De cealaltă, avem o țară în care au sărăcit milioane și s-au îmbogățit enorm cîțiva.

    O regulă economică de fier spune că, în momente de criză, trebuie să dirijezi, ca stat, puținele resurse disponibile strict către acele domenii care sunt capabile să producă și, totodată, să atragă și investiții private, și să sacrifici, temporar, alte sectoare mai puțin rentabile.
    Așa cum am atras atenția și altădată, însă, la noi s-a continuat într-o veselie distribuirea cît mai unitară a banilor, după principiul anteriului lui Arvinte, ceea ce a însemnat că găurile negre au continuată să rămînă găuri negre. Guvernarea PSD, din care am făcut parte, a fost acuzată că a privatizat anumite mari companii, precum Sidex, ori Petrom, încasînd prea puțini bani pentru ele. Nu comentez aici subiectul prețului, numai mințile obtuze ar putea pune astfel problema, dar am să amintesc, totuși, că prin asemenea privatizări s-a pus în primul rînd capăt activității unor găuri negre de proporții. Guvernarea de dreapta, care trebuia, chipurile, să stimuleze economia, a transformat, mai nou, în găuri negre pînă și companii care au fost profitabile chiar la stat, precum Poșta Română sau CFR Marfă.

    Nici nu mai e de mirare că un fenomen foarte grav care se dezvoltă la această oră este lipsa de speranță, de încredere a românilor în capacitatea țării de a se mai redresa, în viitor, pur și simplu. Să nu mai crezi în nimic, decît în mai rău, iată adevărata rețeta a dezastrului.

    Cred că una dintre falsele probleme ale României este, azi, goana disperată după încadrarea în deficitul bugetar de numai 3%; ar trebui, după părerea mea, să se riște depășirea acestui deficit în numele stimulării investițiilor, a creditării și a consumului, singurele soluții reale de punere în mișcare a economiei în momente de criză. Sigur, depășirea unui asemenea deficit ne-ar crea probleme în ce privește termenul de aderare la zona euro. Dar, dacă România se va prăbuși economic la un moment dat, oricum nu îi va mai păsa nimănui că am ratat cu brio zona respectivă și nici nu vom avea parte de sprijinul pe care mai-marii Europei s-au repezit să îl acorde Eladei.


    Continuare

    Tag-uri:

  • 70 comentarii

    10145 vizualizari

    Alo, Guvernul, se poate un mic imprumut pentru organizarea de alegeri?

    Alo, Guvernul, se poate un mic imprumut pentru organizarea de alegeri?

    Dacă tot s-a împrumutat și se împrumută de bani pe toate părțile, inclusiv pentru construit piscine olimpice în sate cu o sută de locuitori, poate nu ar fi rău dacă guvernul Boc ar face un mic împrumut în contul democrației.

    Un împrumut care să permită organizarea de alegeri separate, locale și parlamentare, și nu așa cum vrea puterea, comasate pe motiv de economie la buget. Nu am spus-o eu primul că democrația costă scump, pe cînd dictatura e ieftină. Comasarea alegerilor e, indiferent de motiv, o decizie catastrofală pentru România, mai ales că ea naște o situație-limită. Dacă actualul regim prelungește mandatele tuturor aleșilor locali cu aproape 6 luni, din iunie pînă în noiembrie anul viitor, pentru a putea suprapune alegerile cu cele parlamentare, se creează un precedent mai mult decît periculos. Care ar putea ispiti următorul regim, oricare ar fi el, să pluseze la o prelungire de un an sau chiar mai mult, ceea ce ar echivala cu un haos cvasi-generalizat. Actualii aleși ai nației au jurat, să nu uităm, pe Biblie să respecte Constituția necondiționat, iar cetățenii, pe de altă parte, au votat pentru un mandat de patru ani. Schimbînd regulile jocului din mers, regimul Băsescu ar încălca și Constituția, și voința cetățenilor, dintr-un singur foc. 
    Legea administrației publice locale spune clar că mandatele aleșilor locali, de patru ani, se prelungesc doar în caz de război sau catastrofă. De război nu se pune problema, la cum se prezintă situația în plan geopolitic, cît despre catastrofă, numai guvernarea Boc s-ar mai încadra, cît de cît, la această categorie, dar e greu de crezut că acesta va fi motivul pe care același guvern îl va furniza oficial.
    Așa că singura ”soluție” rămîne un abuz incalificabil, de nimic acoperit legal, care ar putea genera situații de maximă gravitate, cum ar fi contestarea de către cetățeni a unor decizii luate de primari în perioada de prelungire ilegală a mandatului. Așa că o variantă rezonabilă ar fi cea sugerată de mine, potrivit căreia guvernul să ia un mic împrumut extern, dacă nu mai are bani, și să lase alegerile separate, așa cum se derulează în orice stat civilizat de pe planetă. Criza nu e doar în România, ci în toate statele europene, unele chiar în situații mai grele decît a noastră, dar nicăieri nu s-a pus măcar problema unei amînări a alegerilor, așa cum s-a decis la noi, ceea ce ne aduce, pentru a cîta oară, în una din cele posturi care au născut celebra expresie ”ca la noi, la nimenea...”. 

    Continuare

    Tag-uri:

  • Pagina:

    1 2
Dan Ioan Popescu
Cautare
Galerie foto
Cele mai noi articole
rss
  • Nevoia de simboluri, nevoia de unitate

    Una dintre marile probleme morale ale României de astăzi, o remarcă tot mai multă lume cu durere, e lipsa de simboluri autentice, ori de prețuire corespunzătoare pentru cele,...

  • Si totusi, are Romania ministru al Economiei?

    La cîteva luni de la instalarea USL la putere se înregistrează și lucruri bune și mai puțin bune. Pe de-o parte s-au reparat multe dintre nedreptățile comise de fosta g...

  • Ultima sansa a Romaniei

    "Doamnă, opriţi-vă o secundă, vă rog frumos! Ajunge! A fost o săptămână cumplită de războaie, de supărări. Săptămâna aceasta vreau să ne apucăm de ceea ce de fapt ...

  • Guvernul MRU sau cind politicienii nu stiu sa piarda elegant

    Guvernul Ungureanu a căzut după numai 78 de zile și acum își face bagajele, dar dovedește, cu vîrf și îndesat, că toate școlile și bibliotecile din lume nu pot im...

 
Care e cea mai ineficienta institutie?
vezi rezultatele
Arhiva